Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea; Sf. Eufrosin - 06 martie

Troparul Sfintilor 42 de mucenici din Amoreea

Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Teofil, imparatul grecilor (829-842), fiul imparatului Mihail (820-829) care se numea Valvos sau Travlos, fiind cu neamul din Amoreea, avea dese razboaie cu ismailitenii, pe care uneori ii biruia, iar alteori era biruit de dansii.

   

Odata, iesind cu multime de oaste asupra partii agarenilor, a inconjurat cetatea ce se numea Sozopetra, care era patria lui Amirmumn, voievodul saracinilor, si batea acea cetate. Amirmumn, care se numea si Avisac, voievodul agarenilor, fiind in alta parte, a trimis la imparatul Teofil, rugandu-l mult sa se departeze de cetatea aceea ca sa nu-i strice mostenirea cea iubita lui. Teofil neascultand, a luat cetatea si, risipind-o cu totul, s-a intors in ale sale cu multa prada.

   

Amirmumn, fiind cuprins de mare jale si manie pentru risipirea patriei sale, a inceput a aduna ostasi de pretutindeni, cu mult aur, din Babilon, Palestina, Chilisiria si din Africa cea de departe. Apoi, dupa oarecare vreme, adunandu-se in Tars impreuna cu toata puterea sa cea ostaseasca, voia sa se duca in Frigia asupra prea frumoasei cetati Amoreea, care era patria imparatului Mihail Travlos, tatal lui Teofil, ca sa-si razbune patria sa, Sozopetra, cetatea cea stricata de Teofil.

   

Auzind de acest lucru Teofil, imparatul grecesc, a adunat de asemenea oastea sa de la Rasarit si de la Apus si din Persia si, iesind la razboi impotriva vrajmasului, s-a dus in cetatea Frigiei, Dorila, care este departe de cetatea Amoreea cale de trei zile. Dar multi din sfetnicii imparatesti, stiind ca mai multa este puterea ostaseasca a saracinilor decat a grecilor, il sfatuiau pe imparat sa nu se lupte cu voievodul Agarenilor, iar pe locuitorii din Amoreea sa-i mute in alte cetati mai tari.

   

Dar Teofil, zicand ca este lucru cu rusine sa se dea inapoi de la razboi si sa lase pustie cetatea cea preafrumoasa, pregatea razboi. Deci a trimis oaste la Amoreea, spre aparare. Si au fost trimisi acolo cativa voievozi, intre care: Constantin, ce se numea Drugharie, cu boieria de patriciu; Aetiu, iarasi patriciu cu boieria; Teofil, asemenea cu cinstea patriciei; Teodor, care se numea Cratir, cu dregatoria protospatar; Melisen, Calist care se numea Turmarh, Vasoiu si alti comandanti de oaste, toti barbati vestiti.

   

Dupa aceasta, luptandu-se imparatul Teofil cu Amirmumn, s-a facut razboi mare din amandoua partile. Mai intai grecii au biruit pe Agareni. Dupa aceea, cu bunavointa lui Dumnezeu, s-a schimbat razboiul. Caci Stapanul Hristos, fiind maniat pe Teofil pentru lupta contra sfintelor icoane, a luat barbatia de la greci. Si, indreptandu-se agarenii, au inceput a-i birui si a fugit toata puterea greceasca, lasand pe imparatul lor, pe care il apara tare numai oastea persana, platita cu aur de dansul. Si ar fi pierit desavarsit acolo imparatul Teofil, de nu i-ar fi apucat noaptea. Insa cerescul Imparat, Care nu Se manie pana la sfarsit, nici in veac nu pedepseste, S-a milostivit spre crestini si, fara de veste, a dat o ploaie foarte mare asupra taberelor agarenilor, le-a slabit arcurile si au incetat de a alunga pe imparatul Teofil, care fugea impreuna cu cetele grecesti cele biruite.

   

Dupa acel cumplit razboi, Amirmumn al agarenilor s-a dus indata la cetatea Amoreea si a inconjurat-o. Apoi, sapand sunt adanc imprejur, a batut-o cumplit din toate partile, multa vreme. Iar Teofil imparatul grecesc, fugind cu rusine in Dorila, a trimis rugaminte cu multe si mari preturi la Amirmumn voievodul, ca doar va pleca din cetatea Amoreea.

   

Dar el, fiind foarte manios pentru Sozopetra, cetatea sa cea ruinata, statea neinduplecat. Ba chiar ridea de rugamintea si de darurile imparatului, numindu-l fugar si fricos si a poruncit ca sa tina legati pe trimisii lui ca sa astepte sfarsitul lucrului. Tiranul agarean se apropia de cetatea Amoreea in toate zilele, insa cei ce erau in cetate se impotriveau tare si au fost ucisi chiar pe zidurile cetatii multime mare din oastea agarenilor si din cei mai vestiti incepatori de ostasi.

   

Voievodul Amirmumn avea multa indoire si tulburare si, vazand ca nu este cu putinta sa ia cetatea, se gandea s-o lase si sa se duca la locul sau. Si cu adevarat s-ar fi facut acel lucru, daca n-ar fi fost o vicleana vindere a unui comandant de ostasi amoreu, cu numele Vaditis. Acel ticalos, maniindu-se pentru o pricina oarecare si o sfada ce avusese cu voievozii, a gandit sa dea cetatea in mainile vrajmasilor.

   

Astfel, a slobozit printr-o sageata o hirtie catre agarenii care incepusera a se departa de zidurile cetatii. Iar intr-acea hirtie era scris astfel cu mana lui: "Pentru ce asteptati aici de atata vreme si, avand atata osteneala, va duceti in desert? Indrazniti si va apropiati de acea parte a zidului cetatii unde veti vedea un stilp pe care este inchipuit un leu de marmura si in varful stilpului o asemanare de finic facuta din piatra. Acolo ma aflu eu strajuind piatra aceea si va voi ajuta bine si veti lua cetatea cu inlesnire, caci zidurile sunt slabe acolo. Iar dupa aceea veti sti cu ce cinste ma veti rasplati pentru prietenia mea catre voi".

   

Acea hirtie, gasindu-se impreuna cu sageata si fiind adusa la voievod, Amirmumn agareanul, citind-o si vazand cele scrise, s-a bucurat foarte mult si indata toata puterea sa si-a intors-o spre zidul acela. Deci, cu ajutorul vicleanului vanzator ce se numea Vaditis, a intrat puterea agarenilor in cetate si s-a facut omor mare, iar sangele crestinilor curgea ca piraiele pe ulitele cetatii. Si nu numai cu sabia, dar si cu foc au prapadit acea cetate. Ca indata din toate partile au aprins-o, Dumnezeu pedepsind pe poporul Sau pentru eresurile ce se inmultisera intre greci intr-acel timp; si abia a scapat cineva in ceasul acela de sabia agarenilor si de foc, insa cei ce au ramas atunci vii, n-au scapat dupa aceea de moarte si de robie.

   

Apoi, incetand uciderea, au fost prinsi de vii cei mai sus pomeniti voievozi care erau trimisi de imparat pentru apararea cetatii, adica Constantin, Aetiu, Teofil, Teodor, Melisen, Calist, Vasoiu si ceilalti comandanti de ostasi care erau la numar patruzeci si doi. Cei ramasi in viata erau dusi in robie, barbati, femei, tineri si fecioare; si a poruncit tiranul ca sa desparta deosebit pe barbati, tineri, femei si fecioare. Si s-au gasit barbati ca la saptezeci de mii, iar femei, fecioare si tineri fara de numar. Deci, pe toti barbatii a poruncit sa-i taie cu sabia, lasand vii numai pe cei pomeniti mai sus voievozi, impreuna cu alti comandanti de ostasi, iar pe femei si copii i-a impartit la ostasii sai.

   

Astfel, frumoasa cetate Amoreea a pierit intr-o zi, prin foc si sabie, pentru pacatele rau credinciosului imparat Teofil care a lepadat din biserici podoaba icoanelor si pe multi sfinti marturisitori i-a muncit cumplit, pentru inchinarea icoanelor.

   

Dupa aceasta, Amirmumn tiranul a desfacut din legaturi pe trimisii lui Teofil, cei care vazusera stricarea cetatii si i-a trimis la imparat ca sa-i spuna tot ce au vazut.

   

Afland imparatul toate acelea, s-a mahnit foarte mult si a spus lui Amirmumn ca doreste sa rascumpere pe voievozii si comandantii de oaste, cu doua sute de chentinari; iar acela n-a voit sa-i dea pe cei robiti numai pentru atata pret, zicand ca el a cheltuit o mie de chentinari cu adunarea ostasilor. Si batandu-si joc de dorinta imparatului si de trimisii sai, i-a eliberat fara cinste, iar pe cei robiti i-a dus in Siria. Atunci Teofil, fiind cuprins de mai multa mahnire, de suparare a cazut in boala si nu dupa mult timp a murit.

   

Iar cel ce a vandut cetatea la vrajmasi, adica comandantul de oaste Vaditis, s-a lepadat de Hristos si s-a facut pagan, luand credinta agarenilor; iar de voievod a fost cinstit cu daruri. Amirmumn, boierul cel din neamul ismailitenesc, ducand pe voievozii greci cei bogati, impreuna cu tovarasii lor, patruzeci si doi la numar, a poruncit sa-i pazeasca in temnita intunecoasa, cu lanturi ferecati, avand picioarele stranse in obezi, ba inca si cu foame si sete sa-i omoare. Si erau sfintii in stramtorare mare si necajiti, nu atat de agareni, cat de lepadatul Vaditis, cel mai sus-zis, care avea multa rautate asupra lor.

   

Dupa aceea, au inceput agarenii, fiind indemnati de voievodul lor, a amagi pe sfintii cei legati spre credinta lor agareneasca. Caci necuratul acela voievod voia a robi si sufletele acelora, ale caror trupuri ii erau robite. Asadar, intrand unii la sfinti in temnita si dandu-le putina milostenie, ii sfatuiau sa se miluiasca singuri si sa scape din temnita, zicandu-le ca vor fi eliberati, daca vor veni la legea lor mahomedana. Iar sfintii nici nu voiau sa auda cuvintele lor cele amagitoare, voind mai ales, in tot timpul vietii lor, sa rabde cele mai grele nevoi si legaturi ale temnitei si sa sufere cea mai cumplita moarte, decat sa se lepede de Hristos si sa urmeze necuratului Mahomed. Si nu o data veneau la sfinti inselatori de acestia, ci de multe ori; dar cat de putin n-au sporit cu nimic, desi le fagaduiau sfintilor, nu numai libertate, ci si cinste si daruri multe.

   

Alta data, intrand unii din cei mai vestiti barbati si dand milostenie la cei legati, au sezut langa dansii si, prefacandu-se ca au lacrimi, au inceput a plange ca si cand se jeleau de atatea lungi legaturi ale celor chinuiti, apoi graiau intre dansii: "O, de cate mari rautati este pricinuitoare necredinta in marele nostru prooroc Mahomed! Iata, acestia pe care-i vedem cu grele obezi ferecati, au nu sunt din cei mai alesi barbati, cinstiti de imparatul lor, viteji in razboaie si slaviti in neamul lor? Au n-au avut sub mana lor mai mult de saptezeci de mii de ostasi si cetatea cea tare, Amoreea? Insa sunt vanduti in mainile sfetnicului nostru. Dar cine a luat de la dansii acea mare tarie si putere, fara numai aceasta, ca leapada pe marele Mahomed proorocul, in care cred robii lui, care au avut atat de mare biruinta. Insa cei ce nu cunosc si in nestiinta gresesc, cu inlesnire pot sa castige iertare".

   

Dupa aceea, au zis catre sfinti: "Voi, o, barbatilor de care tocmai vorbim si pentru care ne doare inima, ascultati-ne pe noi care va sfatuim de bine; abateti-va de la calea aceasta stramta, pe care va porunceste voua Fiul Mariei, ca sa calatoriti si sa mergeti pe calea ce este larga, in veacul de acum si in cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune. Pentru ca ce lucru de necrezut invata proorocul nostru, cand zice ca este puternic Dumnezeu ca pe cei ce se supun Lui si aici in viata sa-i sature de toate desfatarile si acolo sa-i faca mostenitori ai Raiului?

   

Au doar aur nu-i ajunge lui Dumnezeu, sau de indestularea altor lucruri este El lipsit? Este potrivnic intelegerii celei sanatoase a va lepada de indoitele daruri ale lui Dumnezeu, cele daruite aici si acolo. Au doar voiti sa fiti mostenitori ai bunatatilor Lui, neprimind acestea, cand El vi le da, ori cand voi singuri le voiti? Atat de mare mandrie aveti, ca, trecand cu vederea bunatatea Lui, Il porniti spre manie. Caci si voi, cand dati cateodata ceva slugilor voastre, iar ei trec cu vederea facerea de bine a voastra si se intorc de la voi, au nu va mahniti asupra lor? Oare, fiind necinstiti de dansii, nu puneti rani asupra lor, in loc de faceri de bine?

   

Deci, daca oamenii cei muritori fac astfel, au nu cu mult mai vartos nemuritorul Dumnezeu, va face voua acestea? Primiti dar invatatura proorocului nostru si, scapand de aceste primejdii de acum, indulciti-va intre cei vii de darurile daruite voua de Dumnezeu, iar dupa moarte de cele fagaduite. Caci Dumnezeu, fiind foarte milostiv si vazand ca slabeste tot omul care vrea sa implineasca cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul sau Mahomed ca sa ridice toata greutatea de la oameni si toata neputinta s-o dezlege. Iar dupa dulcetile cele in tot chipul ale vietii acesteia le-a fagaduit veselia cea de dincolo, invatandu-i ca numai prin credinta, fara de fapte, se vor mantui cei ce-l vor asculta pe el".

   

Niste cuvinte hulitoare ca acestea ale agarenilor auzindu-le acei preaintelepti barbati, au cautat unul la altul si au zambit. Apoi au zis cuvantul psalmistului: Mi-au spus mie calcatorii de lege birfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevarate. Iar catre agareni cautand, au zis: "Oare astfel este invatatura proorocului vostru? Si oare acea fapta cu adevarat o credeti a fi dreapta si de Dumnezeu primita, ca adica sa se poata birui cineva de toate poftele, necuratiile si voile cele patimase ale trupului? Ce deosebire va fi intre oamenii care petrec astfel si intre dobitoacele cele fara de minte? Nu, o, barbatilor, nu! Nu voim sa fim ca aceia, nici ne vom departa de legea crestineasca, cea cinstita si curata, ca suntem ucenici ai celor ce striga catre Dumnezeu: Nu ne vom departa de la Tine, ci pentru Tine ne chinuim toata ziua, socotindu-ne ca niste oi gata de junghiere. Nimic nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, Care este intru Iisus Hristos, nici acestea de acum, nici cele viitoare". Aceasta auzind-o, barbatii aceia agareni s-au dus nelucratori.

   

Iar dupa ce a trecut catava vreme, altii, asemenea celor dintai, fiind trimisi de voievod, au mers in temnita la sfinti; erau niste inselatori care se numesc ghimnosofisti; aceia, dand si ei legatilor milostenie si pe fiecare sarutandu-l, au sezut. Apoi au inceput a-i intreba, zicand: "Ce lucru este cu neputinta lui Dumnezeu?" Sfintii au raspuns: "Nimic; toate Ii sunt cu putinta Lui, caci acel lucru este potrivit firii lui Dumnezeu".

   

Zis-au ghimnosofistii: "Daca lui Dumnezeu toate ii sunt cu putinta, sa vedem cui ii face bine intr-aceasta vreme, cu puterea Sa cea mare? Oare grecilor sau ismailitenilor? Cui a dat cele mai frumoase si mai slavite parti ale pamantului? Oare voua sau noua? A cui oaste o inmulteste si ale cui cete le secera ca pe niste paie? Au doar este Dumnezeu nedrept? De nu ne-ar fi aflat ca pazim poruncile Lui, nu ne-ar fi aratat noua o asa de mare facere de bine. Si ce sa mai zicem? De nu v-ar fi aflat pe voi cazuti in necredinta, prin proorocul Mahomed, cel trimis de la dansul, nu v-ar fi supus si nu v-ar fi dat noua in robie".

   

Sfintii au raspuns: "Daca marturiilor proorocesti ati fi crezut, cu inlesnire judecata noastra ati fi cunoscut-o ca este nemincinoasa. Oare cele graite de voi, pot sa se marturiseasca cu ale noastre, din dumnezeiestile Scripturi? Nicidecum. Si tot lucrul ce este nemarturisit, nu este adevarat. Dati-ne raspuns la cele ce va intrebam: "De s-ar fi intamplat doi oameni a se certa pentru o tarina, unul dintr-insii neavand nici un martor, ar fi strigat, s-ar fi gilcevit, spunand ca a lui este tarina; iar celalalt, fara de sfada si fara de strigare, ar fi pus inainte martori multi, cinstiti, vrednici de credinta care ar arata cum ca a lui este tarina, iar nu a celuilalt. Deci, ce vi se pare o, saracinilor, a caruia ati fi socotit, ca este tarina aceea?""

   

Raspuns-au aceia: "Cu adevarat, se cuvine tarina celui care are martori". Zis-au sfintii: "Drept ati judecat. Astfel si noi socotim intre Mahomed, invatatorul vostru, si intre Unul nascut Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit luand trup omenesc din Preacurata Fecioara, precum si pe voi v-am auzit intarind aceasta, de multe ori. Hristos a venit avand cu Sine marturiile tuturor celor mai vechi sfinti prooroci, care mai inainte au vestit despre venirea Lui in lume. Dupa aceea a venit si al vostru prooroc si datatorul de lege, Mahomed, pe care il socotiti voi a fi trimis de la Dumnezeu. Oare nu i se cadea lui sa aiba doi prooroci, sau macar un prooroc drept marturie, ca pe fata sa-l arate, cum ca el este trimis de Dumnezeu cu adevarat?"

   

Acestea graind sfintii, s-au rusinat ghimnosofistii, vazandu-se biruiti in cuvinte. Iar Sfantul Vasoiu a grait, zambind: "Are si al saracinilor un datator de lege slavit si adevarat, pe Sfantul Isaia, care a proorocit despre dansul; si de nu s-ar mahni acesti intelepti barbati (ghimnosofistii), le-as spune proorocia aceluia".

   

Zis-au saracinii (arabii): "Nicidecum nu ne vom mahni, caci stim a ierta pe cei ce gresesc din nestiinta, chiar de ai zice cu ocara ceva pentru proorocul nostru". A zis Sfantul: "Oare nu voi spuneti ca proorocul Mahomed este mai pe urma decat toti proorocii ca o pecetluire a proorocilor?" Zis-au aceia: "Cu adevarat asa este". Sfantul Vasoiu a grait: "Isaia, pe care si voi il marturisiti a fi prooroc al lui Dumnezeu, zice in proorocia sa: Luat-a Domnul din Israil capul si coada. Si tilcuieste iarasi singur proorocul cuvintele acestea, spunand: Capul se aseamana cu cei ce se minuneaza de fete, adica cei ce fac judecati nedrepte. Iar despre coada se spune ca Mahomed este proorocul care invata cele faradelege.

   

Deci, sa nu va maniati, o, barbatilor. Oare nu este proorocul vostru coada, ca cel mai de pe urma prooroc si dupa al vostru cuvant? Si oare nu va invata pe voi lucruri faradelege? Caci oare nu este acest lucru faradelege, pe care vi l-a pus ca pe o lege proorocul vostru? Adica "de va uri un barbat pe femeia sa si o va lepada, sa nu mai indrazneasca iarasi a o lua, pana ce mai intai nu s-ar fi unit aceea cu alt barbat?" Dar sa lasam celelalte nelegiuite asezari de lege ale lui. Este destul spre a intelege proorocia lui Isaia, ca nu despre altul oarecare, ci numai despre al vostru Mahomed a zis acele cuvinte, graind: Prooroc care invata cele faradelege, este coada".

   

Raspuns-au ghimnosofistii: "Stim si noi a grai intelept, dar de vreme ce astfel a voit Dumnezeu, cine suntem noi ca sa ne impotrivim voii Lui? Si nu are trebuinta Mahomed de mantuirea omeneasca, deoarece de la Dumnezeu este ales prooroc si de la El a luat niste legi ca acelea". Sfantul Vasoiu a zis: "Oare de la Dumnezeu v-a adus el o lege ca aceea, ca sa aveti mai multe femei si cu dansele sa petreceti in timpul posturilor voastre nopti intregi, pana la rasaritul luceafarului?"

   

Iar ei au zis: "Asa este, cu adevarat". Zis-au ceilalti sfinti: "De trebuinta este impotriva raspunsului vostru celui dintai, a raspunde parerii cum ca mai buna este credinta acelora care se arata biruitori in razboaie. Daca voi socotiti credinta voastra in puterea ostirii, apoi aduceti-va aminte de puterea de demult a Persilor, cum, biruind multe tari, aproape toata lumea au cuprins-o. Apoi, dupa dansii a venit monarhia elineasca, Alexandru cel Mare biruind pe Persi. Dupa aceea Roma a stapanit toata lumea. Deci, ce este? Oare toti aceia aveau credinta dreapta, pentru ca au fost puternici in razboaie? Nicidecum. Ci se indeletniceau mult la inchinarea la idoli, fara sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, Facatorul tuturor.

   

Apoi, cum ziceti voi, ca este dreapta credinta voastra? Caci cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre ati biruit in timpul din urma, prin puterea ostirii voastre; si se intampla de multe ori noua crestinilor, cei ce cinstim drept pe Dumnezeu, de avem biruinta asupra vrajmasilor, cu ajutorul Lui. De asemenea, cand maniem pe Hristos, Domnul nostru, si suntem fara pocainta, atunci aduce asupra noastra oameni necurati, ca pedeapsa pentru greselile noastre. Insa noi, fiind pedepsiti, nu ne lepadam de Stapanul nostru. Ci Lui ne rugam si impreuna cu credinta avem si nadejdea spre El ca ne va milui. Iar pe al vostru invatator, care nu are marturii proorocesti, iar mai ales fiindca este si potrivnic sfintilor prooroci, nicidecum nu-l primim, ci il lepadam". Dupa o vorba ca aceasta, ghimnosofistii s-au dus la voievodul lor, umplandu-se de rusine si de manie.

   

Se implinisera sapte ani de la patimirea sfintilor, fiind tot in legaturi si in temnita cea stramta si necajicioasa. Acolo ziua si noaptea se indeletniceau in rugaciuni, neincetat cantand psalmii lui David si multumind lui Dumnezeu pentru toata purtarea Lui de grija pentru dansii. Caci anii trecuti ai vietii lor, cheltuiti in dulceti si in multimea greselilor, ii curateste Dumnezeu printr-o stramtorare ca aceea si suferinta a temnitei; si ca printr-o atat de lunga rabdare ii intareste, lucru pe care mai inainte nici a gandi nu-l puteau. Astfel patimind ei, Vaditis, acel calcator de lege, care a vandut barbarilor cetatea Amoreea si s-a lepadat de Hristos, a fost dus in temnita, in cinci zile ale lunii martie, apunand atunci soarele.

   

Apoi pe unul din cei legati, care alta data a fost scriitorul domnului Constantin patriciul, cu numele asemenea Constantin, chemandu-l printr-o scrisoare, i-a zis in taina: "Sa stii, preainteleptule barbat, cat de mare dragoste am avut de multi ani, catre stapanul tau, patriciul Constantin. Dar acum, instiintandu-ma cu adevarat de sfatul voievodului, cum ca maine de dimineata o sa va ucida pe voi, de nu veti primi credinta lui, am venit ca sa va spun.

   

Deci, tu sfatuieste pe stapanul tau ca sa se izbaveasca de moarte, cu o invoire prefacuta in credinta saracinilor. Ba inca si tu fa tot asa, iar cu gandul nicidecum sa nu va departati de la crestineasca credinta, ci numai cu prefacere sa va invoiti cu voievodul in primejdia ce va sta asupra, si milostiv va va fi voua Hristos". Dar acel barbat iubitor de Dumnezeu, insemnandu-se cu semnul Crucii, a raspuns acelui calcator de lege: "Departeaza-te de la noi, lucratorule al faradelegii!" Si s-a dus de la dansul.

   

Domnul Constantin patriciul, a intrebat pe Constantin scriitorul cine l-a chemat la ferestruie si pentru ce pricina? Iar el, nevrand sa spuna de fata cu toata lumea, ca nu cumva cineva dintre dansii, temandu-se de moarte, sa inceapa a se tulbura si cu gandul a se clatina, a luat de-o parte pe domnul Constantin si i-a aratat lui cele ce i-a spus Vaditis. Iar Constantin patriciul, multumind lui Dumnezeu, a zis: "Fie voia Domnului!"

   

Apoi, intorcandu-se spre tovarasii sai, le-a zis: "Fratilor, aceasta noapte s-o petrecem toata in rugaciune". Si sculandu-se, toti se rugau, cantand psalmii lui David pana la ziua.

   

A doua zi, foarte de dimineata, un boier oarecare, fiind trimis de voievod cu oaste inarmata, a venit la temnita si pe sfintii patruzeci si doi de mucenici scotandu-i din temnita si usile de afara ale ograzii poruncind a le incuia, ii intreba pe ei, graind: "Cati ani socotiti sa aveti in temnita aceasta?" Raspuns-au sfintii: "Pentru un lucru stiut, de ce intrebi? Iata, al saptelea an se sfarseste, de cand suntem inchisi aici".

   

Boierul le-a zis: "Intr-atat de lung timp, oare n-ati inteles cata iubire de oameni va arata credinciosul nostru voievod? Ca iata sunt atatia ani, de cand va cruta pe voi, putand de mult sa va piarda. Deci, se cadea voua ca sa fiti multumitori pentru bunatatea ce va arata, sa va rugati pentru dansul si sa-l iubiti din toata inima". Zis-au sfintii: "Legea noastra ne porunceste ca sa ne rugam pentru cei ce ne prigonesc si ne fac ispite si nedreptate; deci si pentru voievodul vostru ne-am rugat lui Dumnezeu, dar ca sa-l iubim din toata inima, este cu neputinta, ca suntem opriti de cuvintele Sfantului Prooroc David, care zice catre Dumnezeu astfel: Au nu pe cei ce Te urasc pe Tine, Doamne, i-am urat?"

   

A zis boierul: "Cum se poate sa fie asa, ca cineva, urand pe altul, sa se fi rugat pentru el? Cu adevarat mintiti, zicand ca v-ati rugat pentru voievod, pe care il urati". Iar sfintii au zis: "Adevarat graim, ca ne-am rugat lui Dumnezeu pentru dansul, ca doar i-ar lumina sufletestii lui ochi, cei intunecati cu necredinta, ca doar ar cunoaste el calea dreptatii si ar cinsti pe Dumnezeu cu buna credinta, primind adevarata credinta crestina, in locul celei mincinoase pe care o are acum si o socoteste a fi dreapta. Ca, daca ar fi cunoscut credinta cea dreapta, ar fi primit-o; si atunci nu numai l-am fi iubit din toata inima, ci l-am fi cinstit preamult, dupa cuvantul lui David: Iar mie imi sunt foarte cinstiti prietenii Tai, Dumnezeule".

   

Zis-a boierul: "Oare atat de fara minte sunt boierii greci, incat socotesc ca atat de mult popor, tare si puternic, fara purtarea de grija a lui Dumnezeu s-ar fi adunat? Ca daca am fi fost urati de Dumnezeu, n-ar fi avut El pentru noi oarecare purtare de grija si nu ne-am fi inmultit, nici ne-am fi intarit asa cum suntem acum, lucru care il vedeti singuri".

   

Sfintii raspunsera: "Nu graim noi aceasta, ca voi ati fi fost fara purtarea de grija a lui Dumnezeu; caci cine este lipsit de purtarea de grija a Lui? Desi cineva nu ar cunoaste pe Dumnezeu si l-ar necinsti fara de rusine, insa cu a lui Dumnezeu purtare de grija este pe pamant si se misca. Pentru aceasta graim noi, ca voi nedrept credeti in adevaratul Dumnezeu. Caci, marturisindu-L a fi Ziditor a toata faptura cea vazuta si nevazuta, va bateti joc, zicand despre El ca, precum este Facator si pricinuitor al tuturor bunatatilor, asa este si al tuturor rautatilor. Adica al adevarului si al minciunii, al dreptatii si al nedreptatii, al smereniei si al mandriei, al blandetii si al iutimii, al intregii intelepciuni si al desfranarii celei rele, cum si al altor fapte bune si a celor potrivnice lor, pe care nu este de trebuinta a le numara aici cu de-amanuntul.

   

Daca cele graite de voi despre Dumnezeu ar fi fost adevarate, am fi zis ca voi aveti spre Dumnezeu dreapta cunostinta. Dar de vreme ce, pe cat se deosebeste intunericul de lumina, pe atat se deosebeste marturisirea voastra de adevar, vom arata ca numai vi se pare a avea adevarata cunostinta despre Dumnezeu, iar cu lucrul n-o aveti, voi sunteti urati de Dumnezeu, desi va tineti cu purtarea Lui de grija".

   

Boierul zise: "Voi spuneti ca unul este dumnezeu al tuturor rautatilor si ziditor al tuturor pacatelor; apoi cum vor fi doi Dumnezei, unul bun, iar altul rau? Si cum poate sa fie lumea, facand razboi intre cei doi Dumnezei?" Sfintii raspunsera: "Noi nu zicem ca este alt dumnezeu facator al raului, deosebindu-se de Dumnezeul Ziditorul tuturor bunatatilor, sa nu fie aceasta. Ci, va spunem ca s-a aflat unul din ingeri care, prin alegerea de sine stapanitoare a placerii sale, si-a ales cele nefolositoare si, pe acelea iubindu-le, a urat pe Dumnezeu, Facatorul sau dintai, dupa aceea si pe om. Apoi a voit sa incerce alegerea noastra, oare spre Dumnezeu ne sarguim, sau ne supunem la indemnarea cea ispititoare? Deci, voi fiind adusi de diavol in ratacire, scrieti rautatile aceluia cu minciuna, asupra neschimbatului Dumnezeu". Boierul zise: "Dar proorocul nostru Mahomed invata ca Atotputernicul Dumnezeu este facator a tot lucrul rau, asemenea ca si al celui bun".

   

Sfintii raspunsera: "Deci cum se vede, un alt Dumnezeu ati izvodit cu minciuna, precum odata elinii au aflat pe un Agatodemon si pe acela vi l-au lasat ca sa va inchinati lui; unul ca acela nu este Dumnezeu, nici va fi vreodata. Iar noi am cunoscut pe adevaratul Dumnezeu si pe Acela Il marturisim; Care in Legea Veche s-a propovaduit facator a tot binele, de catre sfintii prooroci; iar in darul Evangheliei, a fost predicat de Sfintii Apostoli ai lui Hristos si alt Dumnezeu nu stim nicidecum". Boierul zise: "Dar oare nu vreti voi astazi ca, impreuna cu credinciosul, intaiul sfetnic si voievod al nostru, sa dati rugaciuni lui Dumnezeu, dupa obiceiul credintei noastre? Caci pentru o pricina ca aceea sunt trimis la voi; si stiu pe unii care sunt intre voi, ca doresc sa castige aceasta; pe aceia, cand ii vor vedea preamariti, potrivnicii vor plange pentru a lor nesupunere fara de socoteala".

   

I-au raspuns toti sfintii, cu un suflet: "Noi rugam pe Unul adevaratul Dumnezeu ca nu numai voievodul vostru, intaiul sfetnic, dar si tu si tot neamul saracinilor, sa va departati de la ratacirea necuratului Mahomed, iar lui Dumnezeu, Celui propovaduit de proorocii si Apostolii lui Hristos, sa-I dati datorita cinste si inchinaciune; dar noua sa nu fie a lasa lumina si a trece la intuneric, de bunavoie". Boierul zise: "Ganditi-va ce graiti, ca sa nu va caiti mai pe urma, ca nu se va lasa fara pedeapsa aceasta impotrivire a voastra". Sfintii au raspuns: "Lui Dumnezeu Cel fara de moarte si drept, Ii dam in maini sufletele noastre si spre El nadajduim, pana la cea mai de pe urma rasuflare a noastra si nu ne lepadam de credinta pe care o avem intr-Insul".

   

Boierul a zis iarasi catre dansii: "Saracia fiilor vostri si vaduvia sotiilor voastre va va judeca in ziua infricosatei judecati, caci de ei toti va lipsiti acum, deoarece nu va invoiti cu voievodul, lepadandu-va de credinta lui; fiindca ar fi putut marele nostru voievod sa porunceasca imparatului vostru de acum, fiindca este tanar, sa elibereze la voi pe femeile voastre si pe copii. Dar si acum, daca voiti sa va intoarceti si sa primiti pe proorocul Mahomed, toate cele privitoare la casa voastra, degraba le veti avea, precum am zis, pe care vazandu-le, va veti bucura foarte. Pentru ca in tara greceasca imparateste o femeie, Teodora, impreuna cu un copil, Mihail, care nu poate sa se impotriveasca poruncii marelui sfetnic al nostru. Iar despre bogatii si averi sa nu va ingrijiti, ca dajdiile Egiptului de peste an, vi le va da voua milostivul nostru voievod ca unor prieteni ai sai; si atat de mult va va imbogati, incat si nepotilor vostri, pana la al zecelea neam, sa le fie indestulare multa de toate bunatatile". Atunci, intr-un glas au strigat sfintii: "Anatema lui Mahomed si tuturor celor ce-l marturisesc a fi prooroc!"

   

Acestea graindu-le sfintii cu multa indrazneala, cu mare rivna catre Dumnezeu si cu mare glas, indata boierul cu manie a poruncit ostasilor celor inarmati ca, prinzand pe fiecare din sfinti, sa le lege mainile inapoi si ca pe niste mielusei sa-i traga la locul de junghiere. La acea priveliste a inceput a se strange nenumarata multime, din poporul saracinilor si crestini care vietuiau intre ei, voind sa vada junghierea sfintilor mucenici.

   

Deci, apropiindu-se ei de raul Eufratului - caci pe langa el era zidita o cetate mare a saracinilor care se numea Samara -, voievodul a chemat la sine pe unul din mucenici, pe Sfantul Teodor care se poreclea "Cratir", adica tare sau viteaz, si a zis catre dansul: "Tu ai fost cleric odata, precum am auzit despre tine cu dinadinsul si, lepadandu-ti randuiala preoteasca, ai luat sulita si te-ai imbracat cu pavaza ostaseasca si te-ai facut in razboi varsator de sange omenesc. Iar acum cu fatarnicie te prefaci a fi crestin, fiind mustrat de constiinta ta pentru crestineasca credinta, pe care de mult ai lepadat-o. Oare nu ti se cuvine mai bine sa alergi la invatatura proorocului si apostolului Mahomed si de la dansul sa dobandesti ajutor si izbavire de la moarte, de vreme ce nu vei putea sa ai nici o nadejde de la Hristos, de care mai intai te-ai lepadat de bunavoie?"

   

Raspuns-a viteazul lui Hristos, Mucenicul Teodor: "Graiesti cele nedrepte, o, voievodule, ca si cum eu as fi voit a ma lepada de Hristos Dumnezeu. Dar m-am lepadat numai de preoteasca randuiala, pentru nevrednicia mea. De aceea, acum sunt dator sa-mi vars sangele pentru credinta in Hristos si sa mor pentru dragostea Lui; ca, fiind milostiv Stapanul meu, sa-mi ierte pacatele pe care le-am facut mai inainte catre El. Caci si un rob al tau, de-ar fi fugit de la tine, iar dupa aceea intorcandu-se, s-ar fi nevoit pentru tine pana la moarte, oare atunci n-ar fi castigat iertare?" A zis voievodul: "Fie voia ta, eu ti-am pus inainte aceasta, prin care ai putea scapa de moarte". Iar calaii arabi, scotand sabiile si prinzand pe sfintii mucenici, pe fiecare deosebi il tira spre taiere.

   

Acelui Teodor Cratir i s-a intamplat ca statea aproape de Constantin patriciul; si Teodor, temandu-se ca nu cumva Constantin, vazand injunghierea lui, se va imputina cu sufletul si se va teme de frica mortii, a inceput a-l indemna, zicand: "Auzi, stapanul meu, de vreme ce tu pe toti ne covarsesti si cu cinstea randuielii si cu podoaba faptelor bune, de aceea se cuvine ca tu mai intai intre noi sa fii mucenic, mai inainte de noi toti plecand capul tau sub sabie, pentru Domnul tau. Tu mai intai sa primesti cununa de la Iisus Hristos, Imparatul cerurilor, precum si de la pamantescul imparat, ai fost inainte cinstit cu daruri si cu mariri". Sfantul Constantin i-a zis: "Tie mai ales, celui atat de viteaz, cu adevarat ti se cade sa faci aceasta. Mai intai sa pui sufletul tau pentru Hristos ca astfel si pe mine si pe ceilalti prieteni ai nostri, urmatori tie, sa poti a ne avea". Iar Sfantul Teodor, facand rugaciuni si incredintandu-si sufletul lui Dumnezeu, s-a apropiat de calau si prin sabie a luat sfarsitul slavit al muceniciei.

   

Dupa dansul, ceilalti sfinti, dupa randuiala si dupa cinstea boieriilor lor de mai inainte, ca la un imparatesc ospat chemandu-se, unul pe altul sub sabie se intreceau, nearatand cat de putina frica de moarte, nici tulburare sau vreo imputinare de suflet in ei. De aceasta voievodul se mira foarte, vazand pe mucenici sarguindu-se spre moarte, cu atata nadejde. Si astfel sfintii patruzeci si doi de mucenici si-au sfarsit viata lor prin vitejeasca moarte, pentru Domnul lor, intr-a sasea zi a lunii martie.

   

Dupa uciderea sfintilor mucenici, voievodul saracinilor a poruncit ca sa ucida cu sabia si pe cel mai sus-zis calcator de lege, care se numea Vaditis, zicand: "Daca a fost adevarat crestin, apoi nu i se cadea sa se abata de la credinta sa; si daca nu si-a pazit credinta catre Hristos al sau, apoi cum va putea sa pazeasca credinta catre Mahomed al nostru? Cel ce s-a facut vrajmas crestinilor sai, vanzandu-i in mainile noastre, daca s-ar intampla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vanzator si celor ai nostri? Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor straini? Nicidecum".

   

Deci i-au taiat capul cu sabia acelui ticalos si si-a luat vrednica rasplatire de la saracini pentru a sa prietenie catre dansii; caci a vandut acelora slavita si preafrumoasa cetate crestineasca Amoreea. A doua zi, din porunca voievodului, s-au aruncat in raul Eufratului trupurile sfintilor patruzeci si doi de mucenici; tot acolo au aruncat si trupul acelui calcator de lege care s-a taiat. Iar dupa putina vreme, s-au gasit pe langa mal, intregi, mucenicestile trupuri, de cealalta parte de rau; caci capul fiecaruia se lipise de trupul sau, zacand impreuna cu cuviinta. Dar trupul acelui calcator de lege, l-au gasit departe de sfinti, iar capul lui deosebit de trup. Deci, trupurile sfintilor le-au luat credinciosii si le-au ingropat cu cinste, iar pe al vanzatorului celui faradelege, adica trupul si capul, le-au rupt si le-au mancat crocodilii si pentru toate acestea se cuvine slava lui Hristos, Dumnezeului nostru, Celui inchinat impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.


Tot astazi, face pomenirea:

- Sfantului Cuvios Arcadiu;
- Sfantului Cuvios Isihiu;
- Sfantului Cuvios Maxim;
- Sfantului Mucenic Eufrosin;
- A aflarii cinstitei Cruci si a piroanelor de Sfanta Elena, mama Sfantului imparat Constantin cel Mare;
- Sfintilor Iulian si Evul.