miercuri, 17 iulie 2013

EVANGHELIA ZILEI: 2013-07-17

EVANGHELIA ZILEI2013-07-17
MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Matei
(XI, 20-26)
n vremea aceea a început Iisus să mustre oraşele în care se făcuseră cele mai multe din minunile Sale, că nu s'au pocăit: „Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Că dacă în Tir şi în Sidon s'ar fi făcut minunile ce s'au făcut în voi, de mult s'ar fi pocăit în sac şi'n cenuşă. Dar vă spun Eu vouă: Tirului şi Sidonului le va fi în ziua judecăţii mai uşor decât vouă! Şi tu, Capernaume, înălţatu-te-ai oare pân'la cer?: pân'la iad te vei coborî; că dacă s'ar fi făcut în Sodoma minunile ce s'au făcut în tine, până astăzi ar fi rămas. Dar vă spun Eu vouă că pământului Sodomei îi va fi în ziua judecăţii mai uşor decât ţie!“ În vremea aceea, luând Iisus cuvântul, a zis: „Mulţumescu-#i #ie, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că aşa ai binevoit Tu.

Sfânta Mare Muceniţă Marina 17 iulie

http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2011/07/acatistul-sfintei-marii-mucenite-marina.html


http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2013/07/canon-de-rugaciune-catre-sfanta-mare_17.html


http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2013/07/canon-de-rugaciune-catre-sfanta-mare.html

                                              

Condacul Sfintei Mari Muceniţe Marina

Fecioara astăzi...
Cu frumuseţile fecioriei fiind împodobită, fecioară, cu cununi nestricăcioase te-ai încununat, Sfântă Muceniţă Marina; şi cu sângiuirile muceniciei vopsindu-te şi cu minunile tămăduirilor luminându-te, muceniţă, ai luat cu bună credinţă plată de biruinţă pentru pătimirea ta.
Sfânta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi de neam bun, dar nu binecredincioşi, fiind întunecaţi cu păgânătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, Marina rămânând orfană încă din scutece, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15 stadii de cetate. Şi venind copiliţa în vârstă, s-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere şi cu bun obicei. În vremea aceea, fiind mare prigoană împotriva creştinilor, preoţii şi clericii, învăţătorii cuvântului lui Dumnezeu se ascundeau de frica muncitorilor, unii prin pustietăţi, alţii prin munţi şi peşteri, iar alţii prin sate, printre oamenii cei simpli, se tăinuiau în chip de săraci, dar unde puteau, învăţau sfânta credinţă în taină şi pe mulţi întorceau de la înşelăciunea idolească la creştinătate.

Deci s-a întâmplat că fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvânt despre Hristos, adevăratul Dumnezeu, cum S-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Preasfintei Fecioare şi cum S-a născut dintr-însa păzindu-i fecioria nestricată; apoi cum a făcut multe minuni şi a pătimit de bunăvoie pentru mântuirea oamenilor, a murit, a înviat, S-a înălţat la cer şi a pregătit celor ce cred în El şi-L iubesc, viaţă fără de sfârşit, slavă şi împărăţia veşnică. Auzind acestea Sfânta Mare Muceniţă Marina cea cu bună înţelegere, a crezut în Hristos, inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, încât nici nu mai gândea şi nici nu grăia altceva, decât numai despre Iisus Hristos. Toată luarea ei aminte era acolo, unde auzea ceva grăindu-se despre adevăratul Dumnezeu. Şi precum credea într-Însul cu inima, tot aşa nu se ruşina a-L mărturisi pe El cu gura, deşi era încă nebotezată, căci nu aflase preot creştin, care să o boteze pe ea. Şi dorea Sfânta Marina să-şi verse sângele său pentru Hristos şi cu acela să se boteze, ca într-o scăldătoare a botezului, precum a auzit că mulţi din sfinţii mucenici - bărbaţi şi femei - s-au botezat în sângele lor, punându-şi sufletele lor pentru Domnul, şi voia şi ea să se facă următoarea acelora.

Iar Edesie, tatăl ei, aflând că fiica lui, Marina, a crezut în Hristos, a urât-o şi o socotea pe ea, nu ca pe o fiică, ci ca pe o străină. Dar fecioara Marina îşi punea nădejdea spre Tatăl cel ceresc. Şi venind în vârsta cea desăvârşită, ca la 15 ani, a ieşit odată la oile tatălui său, care păşteau pe câmp, ca să le vadă. În acel timp, s-a întâmplat că eparhul părţilor Răsăritului, Olimvrie, un muncitor cumplit al creştinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. El a întâmpinat-o pe ea pe drum şi, văzând-o că este frumoasă, s-a mirat de neobişnuita ei frumuseţe şi îndată rănindu-se de dragostea ei, s-a gândit să o ia de soţie. Deci a stat în loc şi, privind-o, a început a o întreba: „De ce neam eşti, fecioară? A cui fiică eşti şi cum te numeşti? Să-mi spui mie despre tine tot adevărul, pentru că te văd foarte frumoasă la vedere şi de eşti din părinţi liberi, te voi lua pe tine cu nuntă legiuită, iar de eşti roaba cuiva, te voi răscumpăra şi te voi face femeia mea". Iar fecioara, înfrumuseţându-se mai mult cu întreaga înţelepciune decât cu podoaba feţii, i-a răspuns cu blândeţe şi i-a spus a cui fiică este şi cum se numeşte. Dar n-a tăinuit nici aceea că este roaba lui Hristos, crezând întru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul, şi că însoţindu-se cu Acela prin dragostea inimii, nu are trebuinţă de alt mire.

Iar eparhul, auzind că fecioara este creştină, îndată, ca unul ce avea stăpânire de la împăraţi asupra creştinilor ca să-i muncească, a poruncit ostaşilor să o ia pe dânsa şi să o ducă în cetate după dânsul, însă cu cinste, pentru că auzind cuvintele ei cele fecioreşti cu bună înţelegere, mai mult a iubit-o pe ea, nădăjduind ca, prin îngrozirea muncilor, să o întoarcă degrab de la Hristos şi să o aducă spre a sa voie.

Iar fecioara, fiind dusă de către ostaşi, se ruga în auzul tuturor către Dumnezeu, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe mine şi nu da sufletul meu întru stricăciune, ca să nu mă biruiască vrăjmaşii mei; auzul meu să nu se spurce din cuvintele lor cele viclene; înţelegerea mea să nu se schimbe din înşelăciunile lor cele spurcate; inima mea să nu se înfricoşeze de îngrozirile lor cele cumplite. Nu face, Doamne, ca a mea credinţă să fie aruncată în tina noroiului şi să nu se bucure de mine diavolul cel urâtor de bine, ci trimite-mi ajutor din înălţimea sfântului Tău scaun şi-mi dă înţelepciune, spre deschiderea gurii mele, ca, înarmându-mă cu puterea Ta şi cu darul Tău înţelepţindu-mă, să stau fără de frică şi să dau răspuns la întrebarea ighemonului. Aşa, Doamne, caută spre mine cu milostivire în ceasul acesta. Iată, acum sunt ca o oaie în mijlocul lupilor, ca o pasăre între cei ce o vânează şi ca peştele în mreajă. Deci vino şi mă izbăveşte de toate meşteşugirile vrăjma­şului". Astfel rugându-se sfânta pe cale, a ajuns în cetatea Antiohiei Pisidiei.

Şi intrând eparhul în cetate, a adus jertfă necuraţilor săi zei, după obiceiul său păgânesc, şi a făcut praznic în numele împăraţilor săi, iar pe câţi creştini a prins, pe toţi i-a aruncat în temniţă, ca să fie păziţi pentru munci. Iar pe fecioara Marina a încredinţat-o la nişte femei cinstite să o păzească. A doua zi, eparhul, şezând la judecată înaintea poporului, a poruncit ca mai întâi să aducă pe Sfânta Marina la întrebare, pentru că gândul lui era la dânsa. Deci, fecioara fiind pusă în faţă, el privea cu dulceaţă la negrăita ei frumuseţe şi se rănea cu dragoste trupească fără de măsură pentru ea. Apoi a început a vorbi cu îmbunări către dânsa, zicând: „Preafrumoasă fecioară, toţi zeii ştiu că-mi este milă de tinereţile tale şi-ţi cruţ trupul tău cel tânăr care cu podoabă înfloreşte. Te rog, ascultă-mă pe mine şi adu jertfa zeilor, ca să-ţi fie bine, pentru că multe averi şi bogăţii vei lua îndată şi vei fi mai fericită decât cele de o vârstă cu tine şi mai cinstită decât toate femeile din cetatea aceasta".

Dar Sfânta Marina i-a răspuns: „Eu, învăţându-mă a cunoaşte pe Tatăl cel ceresc şi pe Unul născut Fiul Lui şi pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeul cel adevărat şi viu; şi deprinzându-mă a mă închina Lui şi a-I aduce jertfa de laudă totdeauna, nu mă voi închina zeilor voştri, pe care nu i-am cunoscut, nici nu le voi aduce jertfa, ca unii ce sunt fară de suflet şi nesimţitori, nesimţindu-se singuri pe ei şi neştiind dacă li se aduce cinste sau nu. Deci unora ca acelora nu le voi da cinstea aceea, care se cuvine numai Ziditorului meu". Atunci eparhul a zis: „Marino, iarăşi mă rog ţie, ascultă-mă şi cinsteşte pe zeii cei nebiruiţi, pentru că de vei asculta sfatul meu, atunci îndată înaintea ochilor tuturor cetăţenilor te vei învrednici de mare cinste, căci te voi lua de soţie şi toţi vor începe a te cinsti, ca pe soţia mea cea iubită. Eu îţi voi fi spre slavă şi cinste, iar tu îmi vei fi spre veselia şi îndulcirea vieţii mele. Iar de nu mă vei asculta şi vei defăima dragostea ce o am către tine, atunci să ştii că vei cădea în multe rele. Pentru că mă vei sili să te muncesc, chiar nevrând, şi vei pierde în zadar aşa o frumuseţe ca a ta, sănătatea şi viaţa cea dulce.

Căci vei lua multe, amare şi nesuferite munci, şi de foc şi fiare vei pieri".

Sfânta a răspuns: „Eparhule, nu nădăjdui că vei schimba credin­ţa mea cea întru Hristos, cu necredinţa voastră, nici cu îmbunări şi nici cu îngroziri, pentru că sunt roabă credincioasă Stăpânului meu, Care a pătimit de voie pentru mine. Dacă El a răbdat cruce şi moarte pentru mine, necruţându-Şi sfântul Său trup cel luat din Preasfânta Fecioară Maria, apoi cu cât mai mult sunt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru Dânsul, necruţându-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Deci să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sunt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări. Iar cele ce-mi zici pentru însoţire, despre cinste, despre slavă şi despre bogăţii, toate acelea îmi sunt mai urâte decât noroiul. Oare mă voi lepăda de Mirele meu Hristos, împăratul Cel fără de moarte, şi să mă însoţesc cu un câine puturos, mort cu sufletul? Nicidecum".

Auzind eparhul nişte cuvinte îndrăzneţe ca acestea ale Sfintei Marina şi socotindu-le drept ocară mare şi spre necinstea lui, s-a umplut de mânie şi îndată, schimbând dragostea spre vrajbă şi spre urâciune, a poruncit să dezbrace hainele de pe mireasa lui Hristos, s-o întindă la pământ şi s-o bată fără cruţare cu vergi. Şi sfânta fiind bătută mult fără de milă, trupul ei cel fecioresc se risipea de bătăile ce primea, iar sângele curgea din răni ca pâraiele, încât înroşea pământul. Iar poporul care privea la aceea, era cuprins de o jale mare, căci vedea pe fecioara atât de frumoasă muncită cumplit. Deci mulţi dintre ei plângeau. Iar propovăduitorul striga: „Marino, jertfeş­te zeilor, ca să nu-ţi pierzi în deşert frumuseţea şi să te lipseşti mai înainte de vreme de această viaţă dulce".

Iar muceniţa, ridicându-şi ochii minţii către Dumnezeu, se ruga, cerând ajutor şi întărire în nevoinţa sa cea pătimitoare. Şi nu simţea durerile în munci, căci se întărea cu darul lui Hristos şi răbda bătăile ce i se dădeau ca în trup străin. încă şi unii din popor ziceau către dânsa: „Fecioară, pentru ce îţi pierzi frumuseţea ta de bună voie, petrecând în nesupunere? Vezi cât de cumplit este judecătorul. El te va pierde şi se va şterge de pe pământ pomenirea ta, iar nouă ne este milă de tine!" Iar sfânta a răspuns către dânşii cu glas mare, ocărându-i: „O, viclenilor sfetnici şi ajutători ai răutăţii! Voi sunteţi plini de duhul înşelăciunii. Precum de demult şarpele a sfătuit cu vicleşug pe Eva în Rai; tot aşa şi voi acum mă sfătuiţi să mă depărtez de Dumnezeul meu. Ci depărtaţi-vă de la mine voi, lucrătorii fărădelegii, că nu mă veţi înşela pe mine, care m-am dat lui Hristos cu tot sufletul".

Apoi încetând slujitorii a o bate, tiranul a zis către muceniţă: „Marino, iată începutul durerilor tale, iar de vei petrece mai mult în nesupunerea ta, îndată vei primi munci şi mai mari". Sfânta a răspuns: „Fă toate cele ce-ţi plac, atât ţie, cât şi tatălui tău, diavolul, căci eu nu am grijă de munci. Eu am pe Hristos, Care mă ajută şi El va ruşina toate meşteşugirile voastre degrab!" Deci eparhul, mâniindu-se mai mult, a poruncit s-o pironească la muncire cu piroane şi să-i sţrujească trupul cu ostii de fier. Iar ea, ridicându-şi ochii spre cer, zicea: „Vrăjmaşii care îmi gândesc rele m-au înconjurat; dar Tu, Doamne al meu, caută spre mine şi mă miluieşte. Trimite-mi ajutorul Duhului Tău cel făcător de viaţă, ca să mă înţelepţească a mărturisi numele Tău cel Preasfânt şi să mă întărească, ca să stau cu vitejie împotriva diavolului şi a slugilor lui, ca, biruindu-i, să-i umplu de ruşine şi de necinste, şi să fiu spre pildă celor ce Te iubesc şi îşi păzesc cinstea pentru Tine, ca să câştig cu dânşii parte între cei de-a dreapta, în vremea judecăţii Tale celei drepte".

Sfânta se ruga astfel, iar nemilostivii slujitori ai neomenosului chinuitor, ca nişte mâncători de trupuri, îi strujeau trupul cu ostiile şi o chinuiau mai cumplit. Şi carnea îi cădea, iar sângele îi curgea pe pământ, încât i se vedeau oasele goale. Deci eparhul, neputând să se uite la o muncire cumplită ca aceea, îşi acoperise faţa. Şi toţi care erau de faţă se mirau de o răbdare ca aceea a sfintei. Iar tiranul grăia către dânsa: „Marino, până când nu-ţi va fi milă de tine? Iată că ţi s-a zdrobit trupul; deci măcar acum hotărăşte-te a jertfi zeilor, ca să nu pieri desăvârşit". Muceniţa a răspuns: „O, urâtule câine şi porcule, care mănânci trupuri omeneşti! Tu te prefaci că te milostiveşti şi ţi-e jale de mine, dar eu nu mă jelesc pe mine, deoarece însuşi Hristos, Cel ce nu S-a cruţat pe Sine, S-a dat pentru mine la munci şi mai mari. Iar eu, de voi asculta sfatul tău nebun şi de-mi voi cruţa trupul, atunci sufletul meu cum se va încununa în împărăţia cerească?" După aceasta, eparhul a poruncit să ia pe muceniţa de la muncire şi s-o arunce într-o temniţă osebită, adâncă şi întunecoasă, unde se aruncau cei osândiţi la moarte.

Deci Sfânta Muceniţă Marina, stând singură în temniţa aceea, nefiind atunci acolo alţi osândiţi, se ruga lui Dumnezeu întru căldura duhului său, strigând din adâncul inimii: „Preaputernice Doamne, Căruia îţi stau înainte cu frică toate puterile cereşti şi toate începătoriile şi stăpâniile se cutremură înaintea feţei Tale, şi toată zidirea se ţine, se schimbă şi se înnoieşte cu tăria Ta cea atotputernică. Tu, Stăpâne, caută din înălţimea cerului, de pe scaunul slavei Tale, spre mine, smerita, netrebnica şi nevrednica roaba Ta, că spre Tine nădăjduiesc, la Tine am năzuit şi pentru numele Tău pătimesc. O, Preamilostive, caută şi vindecă acest trup rănit de bătăi şi rupt ca un sac! Înnoieşte sufletul meu şi-l păzeşte în împărăţia Ta. Dă-mi putere ca să biruiesc şi să calc pe vrăjmaşul meu, precum se calcă nisipul cu picioarele, ca să-i sfărâm puterea aceluia cu ajutorul Tău cel nebiruit, ca şi în mine să se preamărească Preasfânt numele Tău, în veci!"

Sosind noaptea şi sfânta rugându-se lui Dumnezeu neîncetat, diavolul a îndrăznit a înfricoşa pe muceniţa prin nişte înfiorări de năluciri, Dumnezeu îngăduind aceasta, spre mai mare preamărire a plăcutei Sale. Deci temniţa s-a cutremurat fără de veste şi s-a văzut o oarecare strălucire ca un fum dintr-un foc, şi s-a arătat diavolul în chip de balaur pestriţ, mare şi înfricoşat, care era înconjurat şi încins împrejurul trupului său celui văzut cu mulţi şerpi mici şi cu vipere. Acela a şuierat înfricoşat şi, căscând gura mare şi spurcată, slobozea o putoare nesuferită. Şi înconjurând împrejur pe muceniţă, îi făcea frică mare şi spaimă; apoi, deschizându-şi foarte gura cea prea spurcată, a năvălit şi a apucat capul sfintei înghiţindu-l, încât muceniţa se părea că este înghiţită de balaur, precum de demult Proorocul Iona de chit. Însă ea nu s-a deznădăjduit, nici nu s-a îndoit în credinţă; ci, îndreptându-şi toată mintea către Dumnezeu, a făcut pe sine semnul Sfintei Cruci, şi îndată a văzut crăpându-se pântecele balaurului, iar ea a ieşit întreagă şi nevătămată din înghiţirea lui.

Din acel ceas a pierit toată înfricoşarea, nălucirea şi vedenia diavolească, pentru că, desfăcându-se pământul, a înghiţit pe balaur şi pe toţi şerpii care erau cu dânsul, pogorându-i în iad, iar pe sfânta muceniţă a strălucit-o o lumină cerească şi, uitându-se în sus, a văzut acoperământul temniţei ridicat şi raze coborându-se de sus spre dânsa în chipul soarelui. Şi a văzut o cruce mare strălucind cu lumină negrăită, iar deasupra crucii vedea o porumbiţă albă ca zăpada, care grăia astfel: „Bucură-te, Marino, înţeleaptă porumbiţă a lui Hristos, căci ai biruit pe vrăjmaşul cel rău. Bucură-te şi te veseleşte, fiica Sionului celui de sus, căci a venit ziua veseliei tale, în care vei intra cu fecioarele înţelepte în cămara cea nestricată a Mirelui Celui fără de moarte, a Împăratului ceresc!"

Porumbiţa grăind acestea către dânsa, Sfânta Marina s-a umplut de negrăită bucurie şi dulceaţă, iar trupul ei cel rupt se vindeca şi simţea singură în sine cum creştea carne în rănile ei şi le umplea, şi pielea cea rănită o acoperea. Deci i s-a ridicat toată durerea şi neputinţa şi s-a făcut cu tot trupul sănătoasă şi frumoasă, ca şi mai înainte. Şi a început a mulţumi lui Dumnezeu, strigând şi zicând: „Te binecuvântez pe Tine, Stăpâne; Te proslăvesc Doamne, Dumnezeul meu, şi laud numele Tău; că, milostivindu-Te spre mine, m-ai cercetat şi ai tămăduit trupul meu. Sufletul meu l-ai întărit şi nu m-ai dat în mâinile vrăjmaşilor mei; ci, arătându-mi chipurile lor cele necurate, i-ai doborât pe ei în adâncul cel mai dedesubt şi înfrico­şările lor le-ai gonit din mine. Iar acum, bucurându-mă şi veselindu-mă de Tine, Dumnezeule, Mântuitorul meu, mă rog bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni, ca să mă învredniceşti pe mine băii Sfântului Botez, ca precum cu sângele, aşa şi cu apa spălându-mă, să mă aflu vrednică a intra cu sfintele fecioare care s-au făcut Ţie mirese, în cămara Ta cea cerească, că eşti binecuvântat în veci!" În nişte vedenii şi descoperiri ca acestea, şi într-o bucurie ca aceasta prăznuitoare a petrecut Sfânta Marina toată noaptea aceea, până ce s-a luminat de ziuă şi a sosit vremea sfârşitului nevoinţei sale.

Iar a doua zi, eparhul Olimvrie iarăşi a şezut la judecata sa cea necurată şi nedreaptă, adunându-se la privelişte tot poporul. Deci poruncind el ca să scoată pe muceniţă din temniţă, a pus-o înaintea sa la întrebare. Şi văzând-o pe ea cu faţa luminoasă şi cu tot trupul întreg şi sănătos, neavând nici o urmă de rănile cele de ieri, s-a mirat foarte tare şi tăcea uimit, nepricepând cum muceniţa, care ieri a fost rănită peste tot, într-o noapte s-a tămăduit atât de desăvârşit. încă se mira şi poporul de acea minunată tămăduire. Deci unii ziceau că mare este puterea lui Hristos, iar alţii o numeau pe aceea vrajă.

Apoi eparhul, abia deschizându-şi gura, a început a zice către sfântă: „O, Marino, vezi cât se îngrijesc de tine zeii noştri, căci, milostivindu-se spre tinereţea şi frumuseţea ta, te-au vindecat de rănile tale. Deci, se cade şi ţie ca, pentru facerea de bine ce ai luat-o de la ei, să le răsplăteşti cu jertfe mulţumitoare. Iar mai vârtos se cade ţie ca să fii următoare şi moştenitoare tatălui tău, ca precum el slujeşte zeilor în rânduiala jertfirii, tot aşa şi tu te vei face jertfitoare şi le vei sluji lor în toate zilele vieţii tale". Sfânta a răspuns: „Nu se cuvine mie să las pe Dumnezeul meu Cel adevărat şi viu şi să slujesc zeilor voştri celor mincinoşi şi morţi. Şi mai ales se cade ţie să cunoşti pe Unul Dumnezeul cerului şi să crezi în El, văzând puterea Lui în mine, căci pe mine, pe care tu m-ai rupt ieri în bucăţi, El astă noapte, într-un ceas m-a făcut întreagă şi sănătoasă; pentru că El este doctor Atotputernic al sufletelor şi al trupurilor omeneşti". Dar împietritul eparh a poruncit ca iarăşi s-o chinuiască pe sfânta.

Deci au spânzurat-o din nou la muncire şi, aducând lumânări aprinse, îi ardeau spatele şi coastele ei, iar ea, afundându-şi mintea în Dumnezeu cu rugăciunea ce o făcea în taina inimii ei, răbda acele chinuri în tăcere. Şi a fost arsă ca un cărbune şi friptă ca nişte carne de mâncare. Iar după ce au luat-o de la muncire abia vie, a strigat cu glas mare: „Doamne, m-ai învrednicit pe mine pentru numele Tău a trece prin foc, învredniceşte-mă a trece şi prin apa Sfântului Botez, ca, spălându-mă de păcate, să mă duci întru împărăţia Ta!" Iar muncitorul, auzind că muceniţa a pomenit de apă, a zis: „Iată, însetează, ticăloasa! Se cade a o adăpa pe dânsa".

Deci a poruncit să tragă un poloboc foarte mare şi să-l umple cu apă şi să arunce într-însul pe muceniţă legată, ca, afundându-se în apă, să se înece. Şi când au luat-o slujitorii ca s-o arunce în apă, ea a zis cu glas mare: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care întru bărbăţie scoţi pe cei ferecaţi, Care dezlegi legăturile morţii şi ale iadului şi ridici din morminte cu voia dumnezeieştii Tale puteri, caută spre roaba Ta şi rupe legăturile mele, iar această apă să-mi fie spre Sfântul Botez cel dorit de mine şi spre a doua naştere, cea spre viaţa veşnică; astfel ca, dezbrăcându-mă de omul cel vechi, să mă îmbrac în cel nou şi să mă arăt Ţie în cămara Ta în haina cea de nuntă!"

Aşa rugându-se muceniţa, slujitorii au aruncat-o în polobocul cel plin de apă şi, afundându-o, voiau să o înece. Dar îndată s-a cutremurat pământul şi legăturile muceniţei s-au dezlegat, iar sluji­torii, cuprinşi de mare frică, au fugit de lângă poloboc, pentru că venise de sus o rază de lumină negrăită deasupra capului sfintei şi i s-a arătat iarăşi acea porumbiţă albă pe care o văzuse mai înainte pogorându-se din înălţime în chipul soarelui. Aceea, purtând în gură o cunună de aur şi zburând pe deasupra capului muceniţei, se atingea cu picioarele de creştetul capului ei şi iarăşi zbura în înălţime. Vedenia aceasta era văzută nu numai de sfântă, ci şi de unii din cei ce stăteau de faţă, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru că în popor erau mulţi creştini tăinuiţi, care s-au învrednicit de a vedea acestea.

Iar sfânta, stând în apă, fără a se scufunda, cânta slăvind şi binecuvântând numele cel mare al Preasfintei Treimi: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Apoi s-a văzut un stâlp de foc deasupra sfintei, ajungând până la cer, iar pe stâlp era o cruce în chipul cristalului, slobozind raze prea luminoase; şi porumbiţa aceea, zburând, a şezut pe vârful crucii. Atunci a venit un glas de sus în auzul tuturor, zicând: „Pace ţie, Marino, mireasa lui Hristos! Acum vei primi din mâna Domnului cununa frumuseţii cea neveştejită şi te vei odihni cu sfinţii în împărăţia cerurilor!" Poporul auzind acel glas, încă şi pe muceniţă văzând-o ieşind din apă cu trupul sănătos, neavând pe sine nici urmă de arsuri, ci fiind întreagă, albă cu trupul şi frumoasă, îndată o mulţime mare de bărbaţi şi de femei au crezut în Hristos şi au mărturisit că sunt creştini, arătându-se gata de moarte pentru Hristos.

Iar ighemonul s-a înspăimântat, văzând întoarcerea către Hristos a poporului celui atât de numeros, şi nu ştia ce să facă. Apoi, umplându-se de mânie, a scos oastea pe care o avea înarmată cu săbiile trase asupra poporului şi a poruncit ca pe toţi cei ce slăveau numele lui Hristos să-i taie. Deci, câţi erau în popor necredincioşi sau fricoşi, aceia au fugit. Iar câţi au crezut cu adevărat, aceia singuri s-au plecat sub sabie. Atunci au căzut ucişi bărbaţi şi femei ca la cincisprezece mii, care, botezându-se în sângele lor şi curăţindu-se de toate păcatele, au intrat întru bucuria Domnului lor, încununaţi cu mucenicie.

După aceasta, eparhul a osândit-o şi pe muceniţă a fi tăiată cu sabia. Şi fiind scoasă Sfânta Marina la locul cel de tăiere, a cerut puţină vreme la cei ce o duceau pe ea şi, întorcându-se spre poporul cel ce venea după dânsa, îi sfătuia pe toţi să cunoască pe Unul adevăratul Dumnezeu, făcătorul lor, şi să fugă de înşelăciunea diavolească şi de pierzarea închinării de idoli. Apoi, plecându-se la rugăciune, s-a rugat din destul pentru toţi şi deodată s-a cutremurat pământul şi a venit frica peste toţi. Şi mulţi au căzut la pământ de frică, chiar şi călăul, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfinţii Săi îngeri, S-a arătat din cer miresei Sale, chemând-o pe dânsa întru odihna Sa şi întinzându-Şi mâinile ca să-i primească sufletul ei. Iar ea, umplându-se de negrăită bucurie, a ridicat pe călău ca degrabă să-şi săvârşească porunca lui. Deci şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi astfel a fost tăiată, iar sufletul i s-a luat cu mâinile Domnului şi a fost dus în locaşurile cereşti.


Aşa şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei sale Sfânta Mare Muceniţă Marina, în 17 zile ale lunii iulie. Pătimirea ei a scris-o cel ce a văzut-o cu ochii, robul lui Dumnezeu Teotim, care a privit la toate muncile ei şi s-a învrednicit a fi văzător al acelor vedenii, care i s-au descoperit sfintei. El a dat acestea credincioşilor spre folos şi spre cinstea şi pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, şi spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mântuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, să-I fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Marina (I) 17 iulie

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Marina, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Muceniţă, ceea ce dănţuieşti întru Dumnezeu şi eşti plină de strălucirile Lui, dă-mi mie raze de lumină purtătoare, cu rugăciunile tale, împodobită fecioară.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lucrul cel nestătător şi stricăcios al celor trecătoare, înţelepţeşte l-ai trecut cu vederea, cu înţeleaptă minte fiind împodobită, muceniţă a lui Hristos şi după dreptate te-ai învrednicit de strălucirea cea de sus.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rugător vin către tine, cinstită, cu rugăciunile tale de greutăţile vieţii mântuieşte-mă, muceniţă de chinuri purtătoare şi potoleşte tulburarea patimilor mele.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înţelepciunea şi cu darul luminându-se mintea ta, Sfântă Mare Muceniţă Marina, de îngrozirile tiranilor nu te-ai temut, muceniţă a Mântuitorului, cu dumnezeiască putere fiind întărită.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Calea vieţii ai arătat, Viaţa Cea Înfiinţată zămislind şi trupeşte născând-O pe Ea, Maica lui Dumnezeu şi legăturile morţii le-ai rupt.

Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Nu este sfânt ca Domnul şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura; şi nu este drept afară de Tine, Doamne.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nici focul, nici rănile, nici tăierea cu sabia, nici cruzimea tiranilor, nici moartea, nici sălbăticirea fiarelor nu te-au despărţit pe tine de dumnezeiasca dragoste, preafericită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fosta-i turn nemişcat şi neclintit în vreme de primejdie, preamărită, temelie de cucernicie, pusă fiind pe piatra credinţei, preafericită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izvoarele sfintelor tale sângiuiri cele vărsate, frumoasă fecioară, au stins înşelăciunea idolilor şi au adus Mirelui tău popor de mucenici.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curgerile sfântului tău sânge vărsându-se, toată înşelăciunea idolească au înecat-o, bună fecioară, şi adunare de mucenici ai adus Mirelui tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întărindu-ne cu darul, de Dumnezeu Născătoare, cu un gând pe tine te slăvim. Că pe Cel Ce S-a făcut trup, Care tuturor a dat viaţă, L-ai născut şi lumea ai înnoit.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti şi Puterea mea; Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi ai cercetat a noastră sărăcie. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum grăiesc către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lui Dumnezeu plăcută a fost viaţa ta cu adevărat, de îngeri s-a arătat preadorită, iar de oastea demonilor şi de slugile sălbăticiei acelora neapropiată te-ai arătat. Că lui Hristos ai grăit: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe pământ nevoindu-te, preafericită şi durerile cele vremelnice răbdându-le, în ceruri acum răsplătire de la Stăpânul ai luat, muceniţă preamărită, în vecii vecilor cu îngerii grăind: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum de tine se bucură dansul fecioarelor, acum adunarea mucenicilor se veseleşte, acum şi mulţimea dreptcredincioşilor, adunându-se, dănţuieşte bucurându-se şi grăind Stăpânului cu glasuri fără tăcere: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toată eşti bună, fecioară şi neîntinată şi cu totul te-ai arătat mireasă fără prihană Iubitorului de frumuseţe al sufletelor. Că, prin aprinderea chinu rilor, preafericită, te-ai arătat mai luminată, lui Hristos cântând: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Numai tu ai rămas Preacurată şi după naştere; că tu Singura pe Cuvântul Cel Ipostatic, pe Fiul Cel Împreună Şezător pe scaun cu Tatăl, din tine cu Trup L-ai născut, dumnezeiască Mireasă şi ai purtat în braţe pe Cel Neîncăput de nimeni, Care ţine stăpânia a toate.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În priveliştea pătimitorilor, călătoria cea mare ţi-ai săvârşit, fecioară, că dumnezeiescul dor a întărit slăbiciunea femeiască, luminat arătându-ţi, muceniţă, că gândul este stăpânitor peste patimi.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Picăturile sângiuirilor tale, muceniţă, picurând, îmbrăcăminte de mult preţ şi haina nestricăcioasei veselii ţi-au ţesut. Cu care acum, de Dumnezeu înţelepţită, în cer îmbrăcată fiind, cu îndrăzneală stai înaintea Mirelui.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu legăturile rugăciunilor tale, fecioară, pe şarpele cel măreţ l-ai legat şi mândria lui, ce se înălţase mai înainte, o ai smerit la pământ. Că a plini voia celor ce se tem de Dânsul, Care ştie ca un bun şi ca Cel Ce vede toate.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dumnezeieştile steme ale slavei celei preaînalte te-a împodobit Mirele Cuvântul cu adevărat pe tine, ceea ce ai pătimit pentru Dânsul, îndumnezeindu-te şi care ai suferit văpaia focului şi durerile bătăilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Curăţită văzând firea omenească de blestemul cel dintâi, prin naşterea fecioriei tale, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, slăvim pe Cel Ce S-a născut din tine pentru milostivire, Singura Preacurată. Pe Acela roagă-L, Fecioară, să ne mântuiască pe noi.

Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog mă ridică din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Frumuseţe pusă înaintea lui Hristos şi neîntinată te-ai arătat şi ca un izvor limpede şi grădină mult roditoare, Sfântă Marina Preamărită, de aproape mireasă şi rai nefurat.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fecioara cea bine încuviinţată în urma Ta a urmat, alergând la mireasma mirurilor Tale, Stăpâne, Preacuratei Patimii Tale Celei Preacinstite prin răbdare urmând.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răbdat-ai bărbăteşte lupte, muceniţă mult pătimitoare şi pe cel ce mai înainte cu vătămare de minte mult se lăuda, cu sunet l-ai pierdut, cu puterea Crucii, o, Sfântă Muceniţă Marina, ceea ce eşti doamnă numită.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Fecioară Marie, Ceea ce eşti Curat şi Preacinstit Locaş al Făcătorului tuturor, dă-mi lacrimi curăţitoare de suflet şi ascultă rugăciunea mea, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Cu frumuseţile fecioriei fiind împodobită, fecioară, cu cununi nestricăcioase te-ai încununat, Sfântă Muceniţă Marina; şi cu sângiuirile muceniciei vopsindu-te şi cu minunile tămăduirilor luminându-te, muceniţă, ai luat cu bună credinţă plată de biruinţă pentru pătimirea ta.

Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lumina Cea Neapropiată, Sfântă Marina, a luminat după vrednicie sufletul tău şi cu razele luminii Sale te-a strălucit pe tine, ceea ce cânţi: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicatu-te-ai la dumnezeiasca înălţime cu adevărat, că minte înaltă tu ţi-ai câştigat şi în cămară luminoasă tu te-ai sălăşluit, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mireasă de aproape a Stăpânului te-ai arătat, Sfântă Marina de Dumnezeu Purtătoare şi ca o muceniţă nebiruită grăieşti către Dânsul: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Domn nu este din Iuda, ci a lipsit, că din tine în chip de negrăit a răsărit Stăpânul, Nădejdea tuturor neamurilor. Pe Care Îl binecuvintează toate neamurile, seminţiile şi limbile.

Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Muziceştile organe împreună glăsuind şi popoare fără de număr închinându-se chipului celui din pustiul Deiera, căruia neînchinându-se cei trei tineri, pe Domnul au lăudat şi L-au preaînălţat întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuget curat câştigându-ţi, tare ai răbdat chinurile şi cu cununi de biruinţă te-ai încununat, cântând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cămară de taină, Sfântă Muceniţă Marina, Mirele sufletelor, Dumnezeu Cuvântul, ţie ţi-a gătit în ceruri; pe Care văzându-L, cânţi: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bunătăţi de multe feluri împodobindu-te, de multe daruri te-ai învrednicit, marginea doririlor văzând şi cântând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pricină de mântuire multora te-ai arătat, de chinuri purtătoare şi popor de mucenici ai adus lui Hristos, cu un glas cântând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Curăţire nouă prin tine s-a dat, de Dumnezeu Născătoare, că tu Una ai răsplătit datoria, pe Dumnezeul tuturor şi Stăpânul zămislindu-L spre mântuirea tuturor.

Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi a lua trup din pântece fecioresc, făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântă Marina, muceniţă a lui Hristos, cu cuviinţă în chip vădit ai cules viaţa cea veşnică şi nepieritoare în raiul desfătării; că sabia ce se învârtea o ai trecut fără vătămare, cu sângiuirile muceniceşti strălucită fiind, luminată bună fecioară.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arsu-ţi-a tot cugetul cel materialnic şi de lume iubitor dumnezeiasca dragoste, muceniţă şi te-a arătat muceniţă preatare pe tine, ceea ce ai strălucit mai înainte cu fecioreştile tale raze, Muceniţă Marina Preacinstită. Pentru aceasta, toţi cu credinţă te fericim.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezleagă-mi legăturile greşelilor mele cu rugăciunile tale, mireasă aleasă şi zapisul păcatelor rupe-l, muceniţă, ceea ce stai bine împodobită înaintea lui Hristos, Mirele tău Cel cu totul Îndurat şi negura patimilor mele o risipeşte.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Încetat-a întărirea cea cumplită a celui viclean, că, iată, fecioare uitând de firea femeiască au pătimit şi asupra lui luminat biruinţă luând, acum au îndreptăţit cu totul nădejdea strămoaşei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Viaţă coaptă culeg, nevătămat fiind de pomul cunoştinţei; că tu, Preacurată, ai odrăslit pe Hristos, Pomul Vieţii, Cel Ce a făcut cunoscute tuturor intrările vieţii. Pentru aceasta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cu bună credinţă te vestim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Sfânta Marina, muceniţă a lui Hristos, te lăudăm pe tine noi, credincioşii. Că pe tiranul vrăjmaş, cu puterea Crucii cu picioarele tale l-ai călcat vitejeşte şi te-ai făcut nouă vitează în credinţă, toată puterea vrăjmaşului călcând şi din cer ai luat cununa pe capul tău, pururea mărită. Pe Hristos roagă-L să mântuiască pe toţi cei ce să vârşesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Spăimântatu-s-a Iosif, văzând cea mai presus de fire zămislirea ta cea fără sămânţă, de Dumnezeu Născătoare şi cu mintea a gândit la ploaia cea de pe lână, la rugul nears în foc, la toiagul lui Aaron cel ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere, iarăşi rămâne Fecioară.

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Marina (II) 17 iulie

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Marina, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucindu-te mărit cu luminile mucenicilor, dănţuieşti împrejurul lui Dumnezeu, sfinţit îndumnezeindu-te, prealăudată şi prin rugăciunile tale dai luminare celor ce te laudă pe tine.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Odorând cu chinuirea holda cea sufletească, cugetătoare de Dumnezeu, ai lucrat spicul muceniciei, care este păzit de Lucrătorul Care ţi-a dat ţie putere, fecioară muceniţă, vrednică de minune.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vopsindu-ţi porfiră din sângiuirile tale şi împodobindu-te în chip luminat ca o fecioară, vădit locuieşti în curţile împărăteşti cele de sus şi te-ai luminat cu luminile cele dumnezeieşti, Sfântă Mare Muceniţă Marina.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărindu-te cu puterea Duhului Celui Ce lucrează toate, vitejeşte prin împleticiri ai smerit pe tiranul cel tare, care era slujit cu mare trufie şi l-ai supus sub picioarele tale, muceniţă prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Făcutu-te-ai Vas Încăpător Dumnezeiescului Dar, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Pentru aceea, dorind de tine Sfânta Muceniţă Marina, ca o fecioară după tine a fost adusă Fiului tău.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Poftind patima Celui nepătimitor, Care a murit pentru noi, ai luat moarte mucenicească, cinstită muceniţă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind să câştigi daruri mari ai suferit durerile trupului, ca şi cum ai fi fost în trup străin, preacinstită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu picăturile sângiuirilor tale ai stins focul necredinţei şi cugetele credincioşilor le-ai adăpat, Sfântă Muceniţă Marina.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca o muceniţă arătând cu tărie împotrivire mucenicească, pe muşcătorul de călcâi cu călcâiele tale cele frumoase l-ai sfărâmat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te credem şi te mărturisim noi, credincioşii; căci tu ai născut pe Dumnezeu, Care S-a făcut Trup, Preacurată.

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind cu luminile muceniciei şi fiind împodobită cu cununa nepiericiunii, cu bucurie stai înaintea Mirelui tău Hristos, o, Sfântă Marina, Muceniţă Prealăudată.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce prin înşelăciune a dat cu călcâiele în Eva, cea dintâi, l-ai răsturnat şi l-ai surpat cu împotrivirile cele muceniceşti, arătându-l neputincios şi bucurându-te, cântai: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrăjmaşii cei răi, ca nişte lupi, rupându-te cu chinurile pe tine, mieluşeaua cea nespurcată, muceniţă, te-au săvârşit pe tine dumnezeiască jertfa şi junghiere cu totul fără prihană lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Urmând dumnezeieştilor urme ale Păstorului, ai răbdat patima cea de bunăvoie pentru El, muceniţă şi te-ai sălăşluit în Staulul cel Ceresc, unde sunt cetele mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi te-ai arătat Singură mai Sfântă decât Heruvimii, izbăveşte de toată primejdia sufletele noastre, ale celor ce cu credinţă te lăudăm pe tine, Preacurată Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apropiindu-te mai arătat de Lumina Cea Mare, te-ai făcut lumină şi luminezi pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai de frumuseţile Tale, ca o fecioară mă îndulcesc, striga Sfânta Muceniţă Marina, pe Tine, Doamne, iubindu-Te, de sabie sunt junghiată.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerile sângiuirilor celor ce ţi s-au vărsat pe nedreptate, ai uscat pârâul necredinţei al celor cu credinţă rea şi focul înşelăciunii l-ai stins, muceniţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rumeneala fecioriei făcând-o mai luminată cu vopselele sângiuirilor tale, te-ai adus pe tine lui Dumnezeu mai strălucită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pârâul stricăciunii a încetat, că Fecioara a născut, fără stricăciune, pe Cel Ce a mântuit din stricăciune firea oamenilor cea stricată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vărsarea sângiuirilor ai uscat mările credinţei celei rele; iar cinstita Biserică a lui Hristos o ai adăpat, Sfântă Marina purtătoare de chinuri, lauda fecioarelor.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neudată ai trecut valul chinurilor, pentru aceea te-ai liniştit necufundată la limanul cel fără de valuri şi te îndulceşti de liniştea cea adevărată, ceea ce eşti pururea pomenită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gonaciul cel viclean a poruncit a fi bătută fără de milă şi zdrobită cu toiege mieluşeaua Domnului, ceea ce îşi avea cugetul întărit spre Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mânecat-ai către Hristos, Soarele Cel Neînserat şi cu luminările Lui ţi-ai luminat sufletul, de Dumnezeu cugetătoare; şi te-ai mutat către lumină veşnică, muceniţă purtătoare de chinuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ziditorul, Cel Ce prin voirea Sa a înveşmântat marea cu ceaţă, S-a născut ca un Prunc din Pruncă Fecioară Neispitită de nuntă şi a fost înfăşat în chip de negrăit în scutece.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Cu frumuseţile fecioriei fiind împodobită, fecioară, cu cununi nestricăcioase te-ai încununat, Sfântă Muceniţă Marina; şi cu sângiuirile muceniciei vopsindu-te şi cu minunile tămăduirilor luminându-te, muceniţă, ai luat cu bună credinţă plată de biruinţă pentru pătimirea ta.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persan...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind aprinsă de focul cel dumnezeiesc, nu te-ai îngrijit de foc. Pentru aceea, rourezi totdeauna credincioşilor ape dumnezeieşti de tămăduiri, uscând supărarea patimilor, purtătoare de chinuri, Sfântă Muceniţă Marina.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu multe feluri de chinuri îngrozindu-te pe tine tiranul, a aflat sufletul tău cu adevărat mai tare decât piatra, căci cântai: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tu ai adus la Mirele tău ca o zestre popor şi adunare care a crezut în Dumnezeu, Cel Ce a lepădat întunericul înşelăciunii prin minunile tale cele dătătoare de lumină.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel Curat pe tine Singură ca pe o Fecioară Curată şi Neîntinată te-a iubit; şi întrupându-Se din tine, Doamnă, a înnoit pe om, Cel Ce a mărit pe Sfânta Muceniţă Marina cu minuni.

Cântarea a 8-a.Irmos: Mâinile întinzându-Şi...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Şi trupul şi sufletul le-ai păstrat lui Dumnezeu cu feciorie şi chinuirea ta cea pururea pomenită, mărită, o ai adus ca o zestre preacinstită şi ai intrat în cămara Mirelui cea înţelegătoare, luminând pe cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetătorii deşertăciunii cei vrednici de foc, slujind cuvintelor vrăjmaşului tiran, de vie te-au băgat în foc, muceniţă; dar nu te-ai ars, fiind răcorită de focul dragostei Mirelui şi cinstindu-L pe El, cugetătoare de Dumnezeu.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Stat-ai înaintea divanului, propovăduind pe Hristos Dumnezeu Nemuritor, Care a răbdat răstignire şi a omorât înşelăciunea şi viaţă nemuritoare a dăruit credincioşilor, care cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai mai Înaltă decât cerurile, Preacurată, că ai născut pe Dumnezeul Cel Ceresc, pe Cel Ce a făcut cerească toată frământătura pământenilor şi a luminat pomenirea Sfintei Marinei cea cinstită, Căruia Îi cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a.Irmos: Piatra Cea Netăiată...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cetatea antiohienilor se laudă cu scutecele şi cu chinurile tale, muceniţă; iar Biserica celor întâi-născuţi de sus are dumnezeiescul tău duh, care se bucură împreună cu drepţii.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzându-ţi îngerii chinurile cele pentru credinţă, Muceniţă Marina, s-au minunat cum ai ruşinat, cu fire femeiască, pe cel ce odinioară a omorât pe strămoaşa în rai.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o purtătoare de chinuri preafrumoasă şi ca o fecioară vrednică ţi-ai împletit cununa dreptăţii după lege, ca una ce ai călcat cu trup pe cel fără de trup şi te-ai arătat purtătoare de biruinţă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Marina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine te cinstim, rânduneaua cea înţelegătoare, mieluşeaua cea nestricată şi porumbiţa care ai aripi luminate ca aurul prin mucenicie şi zbori către Dumnezeu şi acolo te odihneşti, Sfântă Muceniţă Marina.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Având fecioria ca un trandafir cu bun miros, ai înflorit ca şi crinul în văile mucenicilor, o, Pătimitoare Muceniţă Marina. Şi te-ai făcut dumnezeiască mireasă Mirelui tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din pântecele tău cel Neispitit de bărbat, Fecioară, ne-a răsărit nouă Lumină. Cu ale Cărei străluciri dumnezeieşti luminându-se cea cu numele bucuriei, s-a făcut lumină, Născătoare de Dumnezeu, Maică şi Fecioară.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Sfânta Marina, muceniţă a lui Hristos, te lăudăm pe tine noi, credincioşii. Că pe tiranul vrăjmaş, cu puterea Crucii cu picioarele tale l-ai călcat vitejeşte şi te-ai făcut nouă vitează în credinţă, toată puterea vrăjmaşului călcând şi din cer ai luat cununa pe capul tău, pururea mărită. Pe Hristos roagă-L să mântuiască pe toţi cei ce să vârşesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Spăimântatu-s-a Iosif, văzând cea mai presus de fire zămislirea ta cea fără sămânţă, de Dumnezeu Născătoare şi cu mintea a gândit la ploaia cea de pe lână, la rugul nears în foc, la toiagul lui Aaron cel ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere, iarăşi rămâne Fecioară.

marți, 16 iulie 2013

Evanghelia Zilei - Sfanta Evanghelie dupa Matei 11 (16-20) 16 iulie 2013

Dar cu cine voi asemana neamul acesta? Este asemenea copiilor care sed in piete si striga catre altii, 
Zicand: V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si nu v-ati tanguit. 
Caci a venit Ioan, nici mancand, nici band, si spun: Are demon. 
A venit Fiul Omului, mancand si band si spun: Iata om mancacios si bautor de vin, prieten al vamesilor si al pacatosilor. Dar intelepciunea s-a dovedit dreapta din faptele ei. 
Atunci a inceput Iisus sa mustre cetatile in care se facusera cele mai multe minuni ale Sale, caci nu s-au pocait.

Sf.Sfintit Mucenic Atinoghen si cei 10 ucenici ai sai 16 iulie

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei.

AtinoghenAcest sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins, mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se în slava si cinstea sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita. 15 iulie

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita.

Sf. Chiric si IulitaAceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului.
Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, nascut fiind din iubitori de Dumnezeu si binecredinciosi parinti, anume Fotino si Teoctista, si frate al celui între sfinti Teodor marturisitorul si egumenul Studitilor. Pentru viata sa vrednica de lauda, prin obsteasca alegere, a luat ocârmuirea bisericii tesalonicenilor. Si, aflându-se acolo putina vreme, din porunca împarateasca s-a întors la Constantinopol. Si, stând de fata, împreuna cu bunul sau frate, Sfântul Teodor, si netemându-se nici lasându-se înduplecat de cuvintele necredinciosului Teofil, ca sa nu se închine dumnezeiestilor icoane, marturisitorul Teodor a fost izgonit la iezerul Apoloniada, iar fericitul Iosif a fost bagat în multe închisori si chinuit cu patimire rea. Rabdând multe si de neîndurat chinuri si dosadindu-se cu foamea si cu setea si cu multe altele, s-a dus la repausul cel vesnic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Lolian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

duminică, 14 iulie 2013

EVANGHELIA ZILEI: 2013-07-14

EVANGHELIA ZILEI: 2013-07-14
DUMINICA
A TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Matei
(VI, 22-33)
is-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află'n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul! Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult altceva decât ele? Şi cine dintre voi, purtându-şi grija, poate să-i adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce purtaţi grijă? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v'o spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei! Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin-credincioşilor? Aşadar, nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea; ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.
POMENIREA SFINŢILOR PĂRINŢI
care s-au adunat la Sinodul IV Ecumenic


Evanghelia de la Ioan
(XVII, 1-13)
n vremea aceea, ridicându-Şi ochii Săi la cer, Iisus a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, aşa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat. Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Mie Mi i-ai dat, şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat, de la Tine sunt; căci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M'ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi Eu M'am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, dar ei în lume sunt, şi Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu întru numele Tău îi păzeam pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi nici unul dintre ei n'a pierit, decât fiul pierzării, ca să se plinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea s'o aibă deplină întru ei.“

sâmbătă, 13 iulie 2013

Predica la Duminica a treia dupa Rusalii - Despre grijile vietii - IPS Antonie Plamadeala 14 iulie

Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului. Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si traditia Vechiului Testament, de invataturile noi, revelate de Dansul, in fata unei multimi uimite care se afla in continua "mirare", "caci El ii invata ca unul ce avea putere, iar nu ca fariseii si carturarii". E o Evanghelie-poem, opera a unui autor divin!

Dar textul destul de lung, si care ne-ar putea provoca la exegeze mai profunde, si din mai multe unghiuri de vedere, are, ca toate poemele, pasaje care pot usor da nastere la controverse, putand fi interpretate in diferite feluri. Asupra lor as vrea sa va spun caleva cuvinte, foarte pe scurt, incercand sa ne lamurim impreuna care si cum trebuie sa fie dreapta lor interpretare ortodoxa.

Textul intreg este acesta: "Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care e in tine este intuneric, atunci cum e intunericul? Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretuit nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti inbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?

Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Mi. 6, 22-33).

Asupra a trei versete din acest text as dori sa ne oprim cu privire la care sunt sigur ca v-ati pus si dv. intrebari, in timp ce le-ati ascultat. Nu sunt usoare nici la prima, nici la a doua vedere. Dovada ca e asa, e ca pe multi i-au facut sa le interpreteze gresit si sa scoata din ele ceea ce ele n-au intentionat sa spuna. Acesta este unul din marile pericole care ii pandesc pe cei care interpreteaza Scriptura dupa capul lor si o aplica la situatii care n-au fost avute in vedere cand au fost rostite sau scrise cuvintele ei.

Sa le luam pe rand.
Cel dintai text este desigur acesta: "Nimeni nu poate sluji la doi domni, caci sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona".

Al doilea: "Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?"

In sfarsit, si al treilea verset: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate acestea (de mai sus) se vor adauga voua".
Dupa cum stiti, in ultima vreme mai ales, s-a abatut un blestem si peste poporul nostru credincios. Acest blestem il constituie cei care vor sa ne schimbe credinta si ne fura credinciosii. Si e de mirare cum chiar aici, in aceasta Transilvanie a noastra, care si-a pastrat de-a lungul mileniilor unitatea de neam, prin limba si credinta, si asa a putut supravietui unor vremuri vitrege care au luat sfarsit abia in 1918, prin Unirea cu tara, e de mirare, zic, ca si aici incep sa prinda pe alocuri invataturi noi si gresite, care vor sa ne abata si de la adevarata invatatura, si de la unitatea noastra. Pentru ca ele, oricum, opereaza o ruptura intre sufletele noastre ale tuturor. Ne impart in grupuri, in "bisericute" care se rup de la Biserica cea una.

Se gasesc rataciti care cred ca abia ei, acum, dupa doua mii de ani, au descoperit cum trebuie interpretata Scriptura, ca si cum mosii si stramosii nostri, ca si cum Parintii Bisericii, ca si cum Biserica aceasta care dureaza de doua mii de ani a trait pana acum in greseala, si toti cei care au murit in credinta Bisericii si-au pierdut mantuirea. Si, de vreme ce si-au pierdut mantuirea, nu mai au nici o comuniune cu dansii, deci nici o legatura cu trecutul socotit ratacit. Cu prezentul Bisericii stramosesti, nici atata. Ei sunt cei despre care spune Sfantul Pavel: "De omul eretic, dupa o sfatuire sau doua, te fereste" (Tit 3, 10) sau: "Caci va fi o vreme cand oamenii nu vor primi invatatura cea sanatoasa, ci-si vor alege invatatori dupa poftele lor, ca sa le gadile auzul, si-si vor intoarce urechile de la adevar si se vor lua dupa basme" (Iisus Timotei 4, 3-4). Ei vin, bineinteles, in numele lui Hristos, dar "au smerenie prefacuta" (Coloseni 2, 18), "iubire de disputa si slava desarta" (Filipeni 2, 3), "si-l propovaduiesc pe Hristos din pizma (fata de adevaratii credinciosi ai Bisericii) si din iubire de disputa... si nu eu gand curat" (Filipeni 1, 15-16).

Sfantul Pavel ii numeste "frati mincinosi" (Iisus Cor. 11, 26), "avand numai chipul cucerniciei, iar puterea ei tagaduind-o". Si indeamna iarasi: "De acestia sa te feresti" (Iisus Timotei 3, 5). Sunt intr-adevar cu Scriptura in mana, si asa ii insala pe cei simpli, care nu stiu ca si diavolii ca sa-i insele pe oameni vin tot cu Scriptura. Nu cu Scriptura au incercat sa-L ispiteasca pe Mantuitorul? Sf. Iacov spune limpede ca "si dracii cred si se cutremura" (Iacov 2, 19).

Sfanta Scriptura numai atunci are autoritate, cand e interpretata dupa credinta Bisericii. Cei care o interpreteaza dupa capul lor, si fara sa aiba pregatirea necesara, si fara sa se verifice prin Sfintii Parinti, prin Sinoadele ecumenice si prin intreaga Traditie a Bisericii, sunt dintre cei care "pururea invata si niciodata nu pot sa ajunga la cunostinta adevarului" (Iisus Timotei 3, 7), pentru ca invata de la cine nu trebuie, de la cei care nici ei nu stiu, de la cine stie ce exaltati, fie rataciti, fie vicleni.

Unii dintre cei inselati par ravnitori, fiind oameni de buna-credinta, dar sunt prinsi in mrejele amagirilor. Acestia "chiar de se lupta nu se incununeaza, pentru ca nu se lupta dupa lege" (Iisus Tim. 2, 5). Nici nu se mantuiesc.

Imi dau seama cat de grava si plina de raspundere e aceasta afirmatie, dar nu e a mea. E a Sfantului Pavel. Unii dintre ei, sarmanii, se amagesc cu ravna pe care o pun in observarea regulilor gruparii care i-a ademenit, dar la ce le ajuta, cand Sfantul Pavel spune ca o astfel de ravna "fara pricepere" (Romani 10. 2), nu are nici un ecou la Dumnezeu?

Sunt unii, Martorii lui Iehova, pe care nu-i intereseaza nimic din lume - desi profita de tot ce creeaza oamenii, haine, lumina, materiale etc. - nici din Scriptura, pentru ca nu li se cere decat un lucru: sa faca, toti, cat mai multi prozeliti, adica martori ai lui Iehova. Li se spune ca sunt cu atat mai aproape de imparatie, cu cat au la activ un numar mai mare de convertiti. Parca anume pentru ei ar fi spus Mantuitorul: "Vai voua... ca cutreierati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit, si daca il dobanditi il faceti fiu al gheenei indoit ca voi" (Matei 22,15).

Ei bine, multi dintre acestia interpreteaza aceste texte, asupra carora am dorit sa ne oprim, altfel decat trebuie. De pilda, unii, pe baza textului: "Nu va ingrijiti ce veti manca si ce veti bea", se declara impotriva angajarii crestinilor in viata de toate zilele a societatii in care iraiesc, invocand si motivul ca "nu se poate sluji la doi domni".

Sa vedem asadar care este adevarata interpretare a acestor texte. Este adevarat ca Mantuitorul spune: "Nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca" (Matei 6, 3), dar prin aceasta nu trebuie sa se inteleaga ca nu trebuie sa muncim, ca sa ne castigam painea de toate zilele. Accentul trebuie sa cada aici pe "nu duceti grija" sau ca in alte editii, "nu va ingrijorati!". "Nu va ingrijorati", adica nu va pierdeti speranta, nu va faceti atat de multe griji, faceti-va datoria si, la datoria voastra, va adauga Dumnezeu ceea ce are El de adaugat, ca doar "sunteti impreuna-lucratori cu Dumnezeu" (I Cor. 3, 9). Faceti voi tot ceea ce trebuie de partea voastra, si atunci nu va ingrijorati, caci Dumnezeu, in mod sigur, va face partea Lui. Si Mantuitorul completeaza limpede ceea ce exegetii improvizati nu vad: "caci Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de toate acestea" (Matei 6; 32). Asadar, nu traiti in panica, in alerta, in deznadejde. Pe conlucrarea cu Dumnezeu trebuie sa cada accentul, nu pe faptul ca ar fi aici un indemn la incrucisarea bratelor si la asteptarea manei din cer.

Munca e unul din principiile fundamentale ale invataturii Mantuitorului. Cum s-ar contrazice El acum? In intelepciunea poporului nostru exista o vorba: aduna bani albi pentru zile negre. Dar acestia se aduna prin munca. Si apoi chiar Mantuitorul, n-a spus El: "Vrednic este lucratorul de plata sa"!? (Luca 10, 7). O repeta si Sfantul Pavel (1 Tim. 5, 18) si era lege inca din Vechiul Testament (Num. 18, 31). Sfantul Pavel spune ca si-a castigat painea prin munca, spre a nu fi povara nimanui (Iisus Tes. 3, 8). Si Psalmistul scria: "Iesi-va omul la munca sa si la lucrarea sa pana seara" (Ps. 104, 23). Si din nou Sfantul. Pavel arata ca plugarul trebuie sa munceasca inainte de a strange roadele (Iisus Tim. 2, 6). Si mai departe, ca de obicei, dupa ce expune un fapt particular, trece la generalizare si proclama principiul: "Cine nu vrea sa lucreze, sa nu manance" (Iisus Tes. 3, 10).

Iov se refera si la "muncitorii de ziua" (Iov 7, 1), la saracii care prin munca isi agoniseau cele pentru trai. Si Dumnezeu a lucrat sase zile, iar in a saptea s-a odihnit (Facere 2, 3). Oare n-a spus Mantuitorul cand si-a insusit si El porunca muncii: "Tatal meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez"? (Ioan 5, 17). Si nu tot El a spus pilda talantilor, in care se arata ca fiecaruia i se da un talant, sau doi, sau cinci, cu porunca de a-i inmulti? Si cum se pot inmulti? Prin munca.

In "invatatura celor 12 apostoli", care e din epoca primara a crestinismului, se spune: "Daca cel ce vine la voi este un drumet, ajutati-l cat puteti, dar sa nu ramana la voi decat doua sau trei zile, daca e nevoie. Daca vrea sa se stabileasca la voi ca meserias, sa lucreze si sa ramana, dar daca nu are o meserie, socotiti-va dupa priceperea voastra, ca sa nu traiasca cu voi impreuna un crestin trandav".

Si atunci cum impacam una cu alta? Cum impacam porunca de a nu strange averi cu aceea de a munci si a inmulti talantii? Intram noi in categoria florilor si a pasarilor? Parca n-am intra. Dar totusi Iisus a dat acest exemplu oamenilor.
Modul cum trebuie sa intelegem aceasta comparatie reiese din modul cum a inteles Mantuitorul cuvintele Sale, atunci cand le-a rostit. E in afara de orice indoiala ca Mantuitorul n-a inteles prin comparatia cu florile si pasarile, ca omul trebuie,sa nu lucreze.

Ca sa pricepem bine lucrul acesta, trebuie sa mergem la radacina invataturii Sale, ceva mai adanc. El a avut in vedere ca fiecare vietate, planta, pasare animal salbatic, domestic sau om, toate tra iesc dupa o randuiala a lor. Precum i s-a randuit fiecaruia. Unele sa-si ia hrana din pamant, precum florile, copacii, cerealele, iarba; altele s-o gaseasca usor, nici avand nevoi prea mari, precum pasarile, desi si ele trebuie s-o caute; altele s-o vaneze, altele, ca animalele domestice, s-o primeasca de la om, dar tot ca rasplata a muncii sau a unui folos pe care il aduc, iar omul trebuie sa si-o agoniseasca singur "Cu osteneala sa te hranesti din pamant in toate zilele vietii tale", a zis Domnul (Fac. 3, 17), poruncind stramosilor Adam si Eva "sa lucreze pamantul" (Fac. 3, 23). Randuiala sub care a fost pus omul, e aceea de a-si castiga viata prin munca bratelor sale.

Cand Mantuitorul a dat exemplul cu crinii campului si pasarile cerului, a vrut sa spuna ca acestora Dumnezeu le-a pus o anumita randuiala si, iata ca traind dupa randuiala prescrisa lor de Dumnezeu, nu mor de foame. Nu s-a vazut pasare sau animal salbatic care sa moara de foame in vremuri normale. Omului i s-a prescris randuiala de a trai din munca. Deci nici el nu poate muri, daca-si respecta randuiala care i-a fost prescrisa de Dumnezeu. Dumnezeu a randuit sa existe hrana, iar omului i-a randuit s-o caute, s-o pregateasca, s-o scoata din pamant. Florilor, plantelor si copacilor care nu se pot misca, le da Dumnezeu hrana din pamant, din ploaie, din soare si din vant. Animalelor si pasarilor care se pot misca, dar n-au maini ca sa lucreze, nici unelte, le da Dumnezeu hrana de-a gata, dar cu conditia s-o caute, deci sa se osteneasca, iar oamenilor care se si misca, au si maini, le-o da Dumnezeu ca rod al muncii lor.

Asa trebuie inteleasa aceasta invatatura. Cand Mantuitorul se afla in pustie, Satana care il ispitea i-a propus: "De esti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini" (Matei 4, 3). Vei fi ascultat. Mantuitorul i-a raspuns: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care va iesi din gura lui Dumnezeu". Si acest text e interpretat de unii gresit, in sensul, mai intai ca se poate obtine paine si prin alte mijloace, prin minune, nu neaparat prin munca si, in al doilea rand, ca chiar Iisus a spus ca "nu numai cu paine va trai omul" si ca mai important e "cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu ".

Doua observatii se impun in legatura cu aceasta: mai intai ca propunerea obtinerii painii prin minune venea de la diavol, asa ca lucrul vorbeste prin el insusi; in al doilea rand, se omite din vorbirea Mantuitorului un amanunt. El nu spune ca omul poate trai fata paine, cum interpreteaza unii exegeti de ocazie, ca sa schimbe accentul pe "cuvantul lui Dumnezeu", pe care pretind ca il propovaduiesc numai ei. Mantuitorul spune: "nu numai cu paine", ceea ce inseamna ca "si cu paine" Cu cuvantul lui Dumnezeu, dar si cu paine! Cu painea care trebuie muncita! Numai sa nu ramai numai la paine, ci sa te hranesti si cu cuvantul lui Dumnezeu.

Se zice ca intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, "ora et labora" " roaga-te si munceste”. Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: "Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun fi du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime". Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - "Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea". Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. "Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te". A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au maneai, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i: - "Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi". - "Da, mancam". - "Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile". - "Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta. daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!" Isi va fi cerut iertare tanarul monah si va fi mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.
Textul biblic asupra caruia ne-am oprit este un indemn la echilibru. Echilibru intre munca si rugaciune. Niciodata una fara cealalta. Spuneam ca acest text face parte din Predica de pe munte, cea mai importanta dintre predicile Mantuitorului.

E de remarcat ca, precum in alte imprejurari, Mantuitorul face si aici o demonstratie logica. Propune mai intai o premiza: E mai importanta viata omului decat hrana si trupul lui e mai important decat haina. Voi va preocupati si va ingrijorati mai mult de hrana si de haine. Cum puteti gandi astfel? Cum va puteti teme ca Dumnezeu care a creat viata si trupurile voastre care, la urma urmei, sunt mai greu de facut, nu va avea grija sa va ajute sa le si intretineti?

Foarte interesant acest procedeu logic care apeleaza la ce este mai important ca valoare si mai greu de realizat, spre a trage concluzia ca de cele mai putin importante se va putea ocupa Dumnezeu cu atat mai mult, si cu mai mare usurinta.

Revenind la premiza: E mai importanta viata decat hrana si trupul decat haina, iata o parabola care ilustreaza acest adevar, in mod convingator. Si mai ilustreaza si faptul ca ne-a fost dat sa traim din munca, nu din experiente care ne desfigureaza fiinta si ne taie aripile zborului catre inaltimi si catre mantuire. E drept si e bine sa sacrificam din noi insine pentru altii, dar nu pentru a ne face viata comoda pe pamant, platind cu viitorul nostru. Parabola e si o lectie impotriva lacomiei care trage la pamant fiinta menita sa zboare in ceruri.

Ciocarlia e o pasare mica, vioaie care zboara in inaltimi si canta frumos. Odata unei ciocarlii i s-a facut foame si foamea, cum se zice, nu asteapta. Da de-a dreptul. Si da orice pentru mancare. Face bine insa numai cand si-o plateste cu munca sau cu moneda castigata cinstit. Esau si-a vandut dreptul de intai nascut pe un blid de linte. N-a fost din partea lui un targ cinstit si onorabil. Ciocarlia flamanda ar fi putut gasi hrana pe camp daca ar fi cautat. Dar vazu un pescar care avea intr-un cos o multime de viermisori. I s-a parul mai comod sa ceara, decat sa caute acolo unde ar fi gasit fara indoiala. "Du-mi si mie doi", ceru ea. "Iti dau, dar da-mi si tu o pana din aripile tale". Zambind, ciocarlia ii dadu. I se paru un targ usor, o hrana obtinuta fara efort. Mananca viermisorii si zbura vesela, sfredelind inaltimile. Intalni in inaltimi o alta ciocarlie. Aceasta ii spuse: "Vezi, noi trebuie sa fim cele mai fericite pasari, pentru ca avem aripi puternice, ne ajuta sa zburam in inaltimi, tot mai aproape de Dumnezeul" Ciocarlia noastra nu-i dadu atentie, pentru ca tocmai atunci zari jos, din nou, pescarul cu cosul cu viermisori. Se lasa sageata in jos, isi smulse doua pene si capata patru viermisori, pe care ii manca fericita. Si toi asa schimbul se facu mai multe zile la rand.
Veni iarna, cu frigul. Ciocarlia incerca sa zboare spre sud, in tari mai calde, dar nu mai putu. Isi vandusc puterea pe nimic, pe ceea ce ar fi putut capata prin propria sa munca. A fost victima propriei lacomii, condamnata sa-si traiasca ultimile zile pe pamant, in condtii mizerabile.

Asa patesc si oamenii care isi ruineaza viata, vanzandu-si aripile pentru castiguri de moment. Toi ce e castigat astfel, e o pierdere pentru mai tarziu. Numai ceea ce e castigat prin munca ne apara integritatea, cinstea si viitorul.

Celalalt text: "Nu puteti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si lui mamona", e de asemenea o premiza logica din ordinea evidentei. Dar trebuie sa limpezim mai intai ce trebuie sa intelegem prin mamona? Fiindca si in aceasta privinta unii vin cu o inter pretare gresita. Ei vor sa inteleaga prin mamona, lumea, sau, mai exact, lumea aceasta, spre deosebire de cealalta. Ei ar vrea sa gaseasca in acest text indreptatirea de a nu recunoaste obligatiile crestinilor fata de lumea aceasta. Dar sa ne aducem aminte cum a reactionat Mantuitorul cand a fost intrebat daca trebuie sa se plateasca impozitele, mai ales ca erau platite unei puteri straine, ocupantilor romani (v. si Rom. 13, 6). A spus: "Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" (Matei 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Ba chiar a platit El insusi impozitul, pescuind un ban in pantecele unui peste. in privinta aceasta lucrurile sunt clare.

Dar ce inseamna cuvantai mamona? Mamona este un cuvant aramaic care inseamna "bogatie", dar si pofta egoista de avere. Deci cand Mantuitorul se refera la mamona spune: Nu puteti sluji intereselor spirituale, daca sunteti orientati in activitatea voastra de egoism, de strangere de bogatii, de interesele voastre exclusiv pamantesti. Daca citim textul din Noul Testament, vom vedea ca Mantuitorul vorbise inainte de aceasta despre bogatii care nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu. Spusese ca e mai usor sa treaca o camila prin urechile acului, decat sa intre bogatul in Imparatia lui Dumnezeu. Si tot Mantuitorul spusese, cu cateva versete inainte de acestea cu mamona: "Acolo unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra". Deci, daca interesul vostru cade pe adunarea de bunuri, mai mult decat aveti nevoie, pe interesele personale, fara sa vedeti si interesele aproapelui, ale vecinului, ale societatii din jurul vostru, inima voastra va fi acolo, si inima voastra nu va mai fi deschisa catre Dumnezeu.
Textul este, prin urmare, un avertisment impotriva egoismului.

E de la sine inteles ca in inima egoistului nu mai este loc pentru nimeni. Este loc numai pentru mamona, caci egoismul il indeparteaza de slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui. Goleste locul pentru mamona.

In textele indiene egoismul e numit "ignoranta" (Mahabharata). Nicolae lorga spune ca egoismul inseamna "a face din fiinta ta tendinta sufletului tau" si "a-ti da silinta desperata de a fura o raza ca sa im lumineze si pe altii" (Cugetari). Scriitorul francez I. de la Bruyere descrie astfel pe egoist: "cel ce nu se constrange pentru nimeni, nu plange pe nimeni, nu cunoaste decat nenorocirile sale, nu plange deloc moartea altora, nu se teme decat de a lui, pe care ar rascumpara-o bucuros cu pretul stingerii genului uman " (Les Caracteres)

Indemnul Mantuitorului insa e sintetizat la urma in cel de-al treilea text, cu privire la care ne-am pus intrebarea cum ar trebui talcuit. Acum il putem intelege usor. "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua". Se vor adauga, dar nu de la sine. Cautarea imparatiei e prin lucrare, intr-ajutorare, milostenie, iubirea aproapelui, asa incat cautand imparatia asa cum se cuvine, ne ajutam noua insine, si ni se adauga reusita si succesul. imparatia se afla acolo unde i-a lasat loc liber egoismul. Interesul pentru tine sa fie in acelasi timp si interes pentru altii. Toti suntem fiii lui Dumnezeu si fata de fiecare din noi Providenta divina isi indreapta atentia in mod egal. Noi nu avem dreptul sa monopolizam pentru noi insine nici interesul nostru, nici interesul lui Dumnezeu.