vineri, 5 august 2011

Schimbarea la Fata a Domnului - 6 august (dezlegare la peste)

 Schimbarea la Fata intra dincolo de timp, in timpul invierii, al slavei lui Dumnezeu. Ea reveleaza scopul istoriei, care va fi transfigurarea totala si definitiva a lumii, "care suspina inca in durerile facerii". Este semnul unui Pasti facand trecerea spre raiul care va deveni zidirea in starea sa transfigurata de harul celei de-a doua veniri. Schimbarea omeneasca, ceea ce va sa fie intru a doua si infricosata venirea Ta, cu slava aratandu-o, Mantuitorule, Te-ai schimbat la fata in Muntele Toborului. Pentru ca lumea sa poata ajunge la slava, Fiul a sadit un alt pom al vietii: cel al iubirii adeverite -prin jertfa, care merge de la intrupare la moarte.


La numai sase zile dupa cele petrecute pe drumul Cezareii a avut loc, asa cum noteaza cu multa grija toti sinopticii, , minunea cea mai luminoasa din perioada activitatii publice. Intre marturisirea lui Petru si minunea de pe Tabor este o legatura organica, dumnezeirea lui Iisus, atestata de Petru, fiind confirmata pe muntele cel sfant.
Evanghelistii nu mentioneaza nicaieri numele de Tabor, desi traditia unanima situeaza pe acest munte minunea Schimbarii la Fata. Astazi insa, multi dintre exegeti prefera Hermonul, care se afla mai aproape de Cezareea. Aceasta ipoteza ni se pare mult mai probabila, tinand seama de faptul ca la Tabor, asezat la sud de Marea Tiberiadei, era mai greu de ajuns intr-un timp atat de scurt. Totusi, deoarece traditia a pastrat numele de Tabor, care, alaturat cuvantului "lumina", a ajuns in teologia palamita un termen consacrat, menit sa desemneze lumina necreata, vom folosi denumirea traditionala.
Luca spune ca Mantuitorul S-a suit in munte impreuna cu Petru, Ioan si Iacov, spre a se ruga (Luca 9,28). Si de data aceasta deci El ii ia cu Sine numai pe apostolii cei mai apropiati, martori ai minunilor celor mai tainice. Lebreton crede ca miracolul a avut loc spre seara, deoarece in Evanghelia dupa Luca se adauga ca Iisus, impreuna cu ucenicii, au coborat a doua zi din munte (Luca 9,37); ar rezulta deci ca ei au petrecut noaptea sus. Tot Luca arata ca, pe cand Iisus Se ruga, "chipul fetei Sale s-a facut altul si imbracamintea Lui alba stralucind" (Luca 9, 29). Matei are o expunere si mai sugestiva: "Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17, 2), iar Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada, "cum nu poate inalbi asa pe pamant inalbitorul" (Marcu 9,3).
Din marturia lui Luca ar rezulta ca apostolii nu putusera sa ramana treji si ca deci aratarea Domnului intru slava ii surprinse adormiti: "Iar Petru si cei ce erau cu el erau ingreuiati de somn; si desteptandu-se, au vazut slava Lui si pe cei doi barbati stand cu El" (9, 32). Este zguduitor de constatat cat de inrobita este natura umana cerintelor de ordin biologic si cat de greu le poate invinge, chiar in clipele supreme cand omului ii este ingaduit sa patrunda in sferele misterului inefabil. Poate insa ca aici este mai mult decat o simpla neputinta trupeasca, poate ca apostolii au fost orbiti de stralucirea chipului lui Iisus si de aceea nu au fost in stare sa-L priveasca timp indelungat. De aici ingreunarea pleoapelor lor. Cei care acum sunt coplesiti de somn in preajma Domnului ce le descopera chipul Sau ceresc se vor lasa de asemenea doborati de oboseala in ceasul de restriste cand, la Ghetsimani, Iisus a dat glas in rugaciunea Sa zbuciumului pricinuit de Patimile ce se apropiau.
Ucenicii nu au puterea sa vegheze nici pentru a sta alaturi de El in clipa de grea incercare, nici pentru a contempla slava Domnului lor. A fost necesar un efort din partea apostolilor, o strunire a slabiciunilor omenesti, pentru ca, invingand oboseala si lipsa de receptivitate fata de misterul divin, sa poata privi chipul lui Iisus scaldat de lumina cereasca.
Ceea ce s-a intamplat atunci pe munte - si este semnificativ ca prefacerea observata de apostoli incepe sa devina vizibila pe cand El era cufundat in rugaciune - a fost iluminarea trupului omenesc al lui Iisus de catre Logosul, care Si-l impropriase. Sfantul Ioan Damaschin spune ca lumina care- L scalda pe Iisus nu vine din afara, ci "din dumnezeirea supradivina a Cuvantului lui Dumnezeu", aceasta in vittutea comunicarii firilor. Din natura divina a lui Hristos purced deci energiile divine care vor indumnezei preacuratul Sau trup, astfel incat ucenicii intrezaresc trupul preamarit, asa cum va arata acesta dupa ce va fi indurat chinurile Patimi lor si va fi invins moartea.
Sfantul Grigorie Palama arata, de asemenea, ca puterea dumnezeiasca a lui Hristos a strabatut prin trupul Sau, aratandu-se ca o lumina stralucitoare printr-o pielita transparenta. Tot el, in disputa purtata impotriva lui Varlaam, a subliniat ca lumina vazuta de apostoli pe Tabor a fost insasi slava Dumnezeirii pe care o vor contempla sfintii in viata viitoare. Combatand, in persoana lui Varlaam, punctul de vedere scolastic, Sfantul Grigorie Palama sustine ca slava vazuta pe munte de ucenici, desi tine fiintial de Dumnezeu, nu este insasi natura Lui, ci doar o putere fiintiala, o energie comunicabila si sfintilor. Prin aceste precizari, Sfantul Parinte a fundamentat doctrina ortodoxa, care distinge net intre natura divina, incomunicabila si incognoscibila, si energiile divine, ce pot fi percepute si primite de alesi. Schimbarea la Fata a fost deci minunea care, prin revelarea slavei Fiului, a facut posibil ca teologia sa patrunda in domeniul misterului inefabil si sa incerce a-l prinde in formule dogmatice.
Hristos S-a descoperit, asadar, in acea clipa sub chipul slavei Sale, anticipand biruinta asupra mortii, cand trupul Sau va deveni nestricacios pentru vecie. Deocamdata, minunea reprezinta o portita deschisa asupra lumii de dincolo si un popas luminos pe calea revenirii Fiului la dreapta Tatalui. Numai dupa ce Domnul va fi indurat moartea muceniceasca pe Golgota Isi va recapata pentru vesnicie slava pe care a avut-o la Tatal mai inainte de intemeierea lumii - pentru aceasta Se va ruga El in noaptea din ajunul Patimilor (Ioan 17, 5) - si va dobandi privilegiul unic de a aseza firea omeneasca, indumnezeita, pe tronul atotputernicei Dumnezeiri.
Schimbarea la Fata a fost doar o anticipare a Invierii, menita sa deschida ochii apostolilor si sa-i faca sa participe, fara a se sminti, la drama infricosatoare a rastignirii Domnului lor. De aceea, inainte de a trece prin noaptea intunecata a Patimilor, le-a ingaduit Mantuitorul celor mai apropiati ucenici sa priveasca chipul Sau preamarit, scaldat dc lumina pururea fiitoare.
Totodata, Schimbarea petrecuta pe muntele sfant este o arvuna si o chezasie a transfigurarii finale. Prin aceasta minune s-a aratat ca firea zidita poate fi preschimbata sub actiunea harului, ca ea este apta sa primeasca energiile divine si sa se imbrace in lumina. Logosul a descoperit atunci "pentru prima data lumii infatisarea ultima a firii noastre omenesti, transfigurata de stralucirea invierii". Speranta in transfigurarea intregii creatii, ce se va implini la sfarsitul veacurilor, a capatat astfel un temei de nezdruncinat.
In timp ce chipul Domnului stralucea, ucenicii vazura aparand in preajma Sa pe Moise, datatorul vechiului asezamant, si pe Ilie, cel mai mare profet al perioadei veterotestamentare. Amandoi vorbeau cu Iisus despre sfarsitul Lui apropiat de la Ierusalim, asa cum marturiseste Luca (Luca 9,31). Prezenta legislatorului si a profetului in acest moment hotarator atesta legatura dintre cele doua etape istorice, precum si faptul ca Iisus nu a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca. Israel este astfel prezent la marea taina a proslavirii lui Hristos sub ambele ipostaze care au dominat viata sa religioasa in perioada premergatoare intruparii Cuvantului. Faptul ca Moise si cu Ilie vorbeau despre Patimile lui Hristos arata ca taina rascumpararii, care constituia implinirea tuturor prefigurarilor si aspiratiilor din Legea veche, le era cunoscuta. De aceea asteptau ei jertfa lui Iisus cu infrigurare si smerenie. Moise, care nu-L vazuse pe Dumnezeu pe Sinai, ci Ii auzise doar glasul, priveste acum chipul preaslavit al Dumnezeului intrupat.
Sfantul Maxim da o interpretare ce merita a fi retinuta faptului ca Moise si Ilie se aflau alaturi de Iisus pe Tabor. El spune ca venirea lui Hristos intru slava face ca simultan sa se dezvaluie ratiunile duhovnicesti din lege si din prooroci. Prezenta Logosului in lumina vesnica a dumnezeirii Sale face ca semnificatia lumii sa apara in toata claritatea ei. O data cu descoperirea slavei Cuvantului se descopera si sensurile ascunse ale istoriei. Hristos Se afla in centrul istoriei: tot ce a precedat Intruparea Sa se leaga in chip functional de ea. Iluminarea treptata a lumii, generata de prezenta lui Hristos intru slava, este simbolizata de stralucirea vesmintelor, observata de apostoli. Aceasta interpretare nu infirma insa realitatea faptului, ca in toate evenimentele din viata lui Iisus, si aici deosebim, dincolo de planul realitatii imediate, semnificatia simbolica menita sa ancoreze faptul concret in zonele misterului divin si sa deschida ochii mintii, spre a-l face pe om apt pentru primirea revelatiei.
Petru, care fusese doborat de somn, sau mai degraba coplesit de stralucirea viziunii contemplate, trezindu-se, priveste pe Iisus vorbind cu Moise si Ilie. Atunci, cuprins de dorinta de a fixa clipa, el da glas unci cereri copilaresti, care oglindeste candoarea marelui apostol: "Doamne, bine este sa fim noi aici" - spune el, adaugand in continuare: "Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una" (Matei 17, 4). Propunerea lui Petru oglindeste sentimentul de fericire pe care el il incerca atunci, precum si nazuinta deocamdata vaga si nedeslusita de a ramane de pe atunci in afara de granitele timpului, contempland fara ragaz chipul preamarit al Domnului sau.
Mantuitorul ingaduise insa ucenicilor sa se bucure numai de strafulgerarea unei clipe, rupta din veacul ce va sa vina. Inainte ca aceasta farama de clipa sa se preschimbe in vesnicie, apostolii vor trebui sa primeasca Sfantul Duh si apoi sa indure moarte muceniceasca pentru Hristos. Numai dupa aceea vor putea ei sa contemple pururea slava Fiului lui Dumnezeu, asa cum Se va ruga pentru ei Iisus inainte de Patimi: "Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea pe care Mi-ai dat-o" (Ioan 17,24).
Pe cand Petru vorbea, avu loc o descoperire si mai cutremuratoare. Un nor luminos ii umbri pe apostoli, iar din nor se auzi un glas zicand: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17,5). Ne aflam in fata unei teofanii de felul celei de la Botezul lui Iisus. De retinut ca de data aceasta Tatal vorbeste dintr-un nor luminos, care are darul de a-i umbri pe ucenici. Aceasta imbinare de termeni antinomici o vom regasi in scrierile marilor mistici, care vor incerca sa exprime in limbaj omenesc experientele lor mai presus de fire. Sfantul Grigorie de Nyssa va vorbi de intunericul luminos in care sufletul Il intalneste pe Dumnezeu.
In etapa veterotestamentara, Dumnezeu vorbea totdeauna din nor. De data aceasta insa, intervine un element nou: norul este luminos, ceea ce arata ca omului ii este ingaduit a se impartasi de harul divin. Distanta dintre Creator si creatura nu mai constituie un obstacol in vederea unirii mistice, deoarece, daca fiinta lui Dumnezeu va ramane pururea mai presus de orice cunoastere, prin energiile Sale, Dumnezeirea Se va apropia de muritori si ii va sfinti. Lumina ce stralucea din nor, asa cum a aratat Sfantul Grigorie Palama, este aceeasi lumina dumnezeiasca si pururea fiitoare care izvora din trupul transfigurat al lui Hristos, fiind manifestarea vizibila a slavei divine, proprie tuturor Persoanelor Sfintei Treimi.
Cuvintele Tatalui au avut drept scop sa dea o noua marturie despre Iisus si sa confirme in chip solemn cele afirmate de Petru in urma cu numai sase zile. Marturisirea de pe drumul Cezareii a trebuit insa sa preceada minunea, aceasta aparand ca o incununare a credintei apostolilor.
In comparatie cu Botezul Domnului, epifania de pe Tabor marcheaza un progres. In timp ce pe malul Iordanului a avut loc simpla descoperire a Treimii, de data aceasta celor trei apostoli le este dat a cunoaste ceva din insasi slava Sfintei Treimi. In cantarile inchinate praznicului Schimbarii la Fata se spune: "Veniti sa ne suim impreuna cu Iisus Cel ce Se suie in muntele cel sfant, si acolo sa auzim glasul Dumnezeului Celui viu, al Tatalui Celui fara de inceput, Care prin nor luminat a marturisit intru Dumnezeiescul Duh adeverirea fiintei Fiului cea pururea vesnica ... ". Imnograful subliniaza deci participarea tuturor Persoanelor divine la lucrarea de proslavire a lui Hristos.
La auzul glasului care vorbea din nor, "ucenicii au cazut cu fata la pamant si s-au spaimantat foarte" (Matei 17,6). Ei s-au infiorat de prezenta divina, care li S-a descoperit asa de direct, mai tare decat in alte dati. Adoratia se invecineaza atunci cu teama in fata mistemlui de nepatruns al Divinitatii. Iisus Se apropie atunci de ei si ii atinse, spunandu-le: "Sculati-va si nu va temeti" (Matei 17, 7). Ridicand ochii in sus - se observa cat de precisa este naratiunea evanghelica -, ucenicii nu-L mai zarira decat pe Iisus. Fereastra deschisa asupra lumii de dincolo se inchisese si ei ramasesera din nou zavorati in cuprinsul lumii creatc.
Pe cand coborau la vale - ceea ce, conform relatarii lui Luca, a avut loc abia a doua zi -, Mantuitorul ii preveni pe ucenici, ca si in alte randuri, sa nu povesteasca nimanui cele vazute pe munte inainte ca Fiul Omului sa Se fi sculat din morti (Matei 17,9). Ne aflam din nou in fata unei profetii a Invierii, de data aceasta extrem de directa. Se constata de asemenea ca intre Schimbarea la Fata si Inviere exista o relatie de ordin tainic, ambele fiind momente in care s-a manifestat puterea divina a lui Hristos.
Tot in timp ce mergeau, ucenicii - intrigati, desigur, de aparitia profetului Ilie - Il intreb ara pe Iisus pentru ce, conform invataturii carturarilor, identica in acest punct cu traditia profetica, Ilie trebuia sa vina mai intai, precedand instaurarea epocii mesianice. Pare ca intrebarea este provocata de nedumerirea lor in fata constatarii ca Iisus, in Care ei Il recunoscusera pe Mesia, aparuse in slava alaturi de profet, fara ca acesta sa fi avut totusi o contributie activa la preamarirea Domnului. La intrebarea apostolilor, Mantuitorul raspunse: "Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el cate au voit; asa si Fiul Omului va pa timi de la ei" (Matei 17, 11-12). Aceste cuvinte par greu de talmacit, dar ele trebui interpretate in corelatie cu ceea ce Iisus spusese mai de mult cu privire la Sfantul Ioan Botezatorul, caci de el este vorba in versetul 12, dupa cum chiar Matei certifica - ,,Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezatorul" (17, 13) -, pe cand in versetul 11 Domnul Se refera la profetul Ilie. Surprindem din nou acel paralelism tainic dintre cei doi mari prooroci, paralelism de natura sa duca la unele confuzii. Afirmatia ca Ilie va aseza la loc toate pare sa aiba in vedere etapa eshatologica, ce va fi deschisa de aparitia marelui profet. Poate ca asa se si explica prezenta sa pe Tabor: el nu putea lipsi din icoana anticipatoare a universului transfigurat, la a carei instaurare va fi chemat sa participe.
Din cuvintele lui Iisus mai trebuie retinuta mahnirea cu care aminteste ca evreii "nu l-au cunoscut" pe Ioan, adica nu au inteles sensul misiunii sale, dupa cum nici pe El nu Il vor recunoaste, pregatindu-I o moarte muceniceasca. Tot mai dese apar deci referirile la Patimi, care par ca acum se situeaza permanent in orizontul constiintei Sale.
Ajuns la poalele muntelui, Iisus ii gasi pe apostolii care ramasesera in vale inconjurati de o mare multime si sfadindu-se cu cativa carturari aflati printre ei. Este caracteristic ca oamenii aceia, care nu stiau nimic despre ce se petrecuse pe culme, vazandu-L pe Iisus, se inspaimantara si, alergand la El, I se inchinara (Marcu 9, 15). Pare ca Domnul pastra pe chipul Lui ceva din schimbarea contemplata de cei trei cu cateva ore mai inainte. Cearta dintre carturari si ucenici fusese pricinuita de prezenta unui epileptic, posedat de demon, ce fusese adus de tatal sau la acestia spre a fi vindecat, in timpul cand Iisus Se afla cu cei trei in munte. Ucenicii insa nu izbutisera sa-I tamaduiasca, ceea ce provocase ironiile carturarilor, gata oricand sa-L atace pe Iisus si pe invataceii Sai.
Este stranie aceasta aparitie sumbra, care dezvaluie din nou actiunea malefica a duhurilor intunericului in imediata apropiere a muntelui sacru, unde avusese loc teofania luminoasa, anticipare a sfintirii intregii creatii. Domnul, purtand inca pe chipul Sau semnele minunatei aratari - dovada atitudinea celor prezenti - , Se vede pus in fata unei noi izbucniri a fortelor irationale, ce incearca sa zdruncine echilibrul din cosmos. El vine din lumina cea pururea fiitoare si este intampinat de acest sol al noptii si al nefiintei. In tabloul intitulat "Transfigurarea", Rafael a prins admirabil contrastul dintre aceste doua momente, separate intre ele printr-un abis: de o parte lumea fericirii vesnice, scaldata in lumina slavei divine, de cealalta parte imaginea unei umanitati schilodite de urmarile pacatului si de influenta inrobitoare a demonilor. Pare ca aceasta juxtapunere a unor momente-limita a fost ingaduita de Providenta pentru a descoperi ucenicilor tot sensul lucrarii de rascumparare. Intr-un rastimp extrem de scurt, cei trei au putut privi mai intai chipul lui Hristos, transfigurat de lumina indumnezeitoare, chezasie a reinnoirii fapturii revenite la Dumnezeu, si apoi pe acela al posedatului, in care elementul omenesc era aproape cu totul coplesit de spiritul demonic. Aceasta experienta era probabil necesara pentru ca apostolii, care coborau orbiti de lumina de pe munte, sa inteleaga cu un ceas mai devreme cata nevoie avea omul de jertfa rascumparatoare a lui Hristos. Mantuitorul va patimi pe Golgota pentru ca acesta sa scape definitiv de amenintarea unei dominatii satanice, de felul celei intrezarite acolo la poalele muntelui, si pentru ca, asa cum dorise Petru, clipa de pe Tabor sa se preschimbe in vesnicie pentru toti cei ce vor crede in Hristos.
Gasindu-i pe apostoli certandu-se cu carturarii, Iisus intreba de pricina acestei certe. Tatal demonizatului ii arata ca ucenicii nu putusera sa-l vindece pe fiul sau. Domnul porunci atunci ca posedatul sa fie adus la El, intrebandu-l pe tata de cand era bolnav. Raspunzand ca din copilarie, tatal adauga: "Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila ele noi" (Marcu 9, 22). Pare ca omul, in urma neizbanzii ucenicilor, se indoia cu privire la puterea lui Hristos. De aceea Domnul Ii spuse: "De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede" (9, 23). El voia sa-I stimuleze in felul acesta sa-si incordeze puterile spirituale la maximum si sa-si deschida sufletul la credinta. Raspunsul dat de acest om necajit intrece toate asteptarile, caci el striga cu lacrimi in glas, dupa cum subliniaza Marcu:
"Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!" (Marcu 9,24). Admirabil strigat, izbucnit dintr-o adanca smerenie, din sentimentul unei covarsitoare neputinte, care nu poate fi depasita decat cu ajutorul lui Hristos. Oricat de slab va fi fiind omul, lasat in seama propriilor sale puteri, harul il preschimba intr-o fiinta noua, in stare sa mute muntii. A fi resimtit atat de intens propria slabiciune si nevoia de a primi o intarire de la Domnul, spre a se face vrednic de mila Lui, constituie marele merit al acestui parinte, al carui nume va ramane pentru totdeauna necunoscut. Si totusi, el a inaltat una din rugaciunile cele mai miscatoare din Evanghelie, rugaciune care ar putea fi rostita cu smerita evlavie de omul zilelor noastre, sfasiat de indoieli si doritor totusi de a gasi un punct de sprijin menit sa-l scoata din impasul in care se gaseste.
La dovada de credinta data de tatal celui bolnav, Iisus raspunde poruncind demonului, ca unul ce avea stapanire si peste duhuri: "Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el" (Marcu 9, 25). Este semnificativa aceasta subliniere a pronumelui personal: de data aceasta Domnul nu Se mai sfieste sa-Si descopere identitatea si cearta duhul necurat, in virtutea privilegiilor Sale divine. Acesta se supuse, dupa ce mai intai il zgudui cu putere pe tanar, care cazu ca mort la pamant. Atunci Iisus l-a apucat de mana si l-a ridicat, iar tanarul s-a sculat deplin vindecat. Ucenicii, tulburati ca nu putusera exorciza acest demon, Il intrebara pe Iisus: "Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim?" (Marcu 9, 28). Intrebarea lor pune in lumina luciditatea de care dadeau dovada: ei vor sa cunoasca pricina acestei neizbanzi. In versiunea lui Matei, Domnul raspunde in fata nedumeririi ucenicilor aratand ca ei nu au putut savarsi minunea din lipsa de credinta: "Pentru putina voastra credinta" (Matei 17, 20). Cu acest prilej, El staruie din nou, ca si in alte imprejurari, asupra puterii credintei, careia nu ii va sta nimic impotriva. Totodata mai adauga ca acest neam de demoni nu poate fi invins decat prin rugaciune si post. Se accentueaza deci ca biruinta asupra duhurilor intunericului nu are caracterul unei lucrari magice savarsite in mod mecanic prin mijlocirea unei formule, ci presupune o severa asceza in vederea purificarii aceluia ce ii infrunta pe demoni, precum si intarirea comuniunii cu Divinitatea. Numai prin rugaciune smerita, imbinata cu infranare, poate omul sa invinga puterea celui rau. Mantuitorul Insusi, in pustiul Carantaniei, postise si Se rugase inainte de a intampina asalturile satanei. Acum, dupa ce ucenicii privisera cu ochii lor trupesti slava lui Hristos, dupa cum va marturisi si Petru (II Petru 1, 16), si biruinta Sa asupra duhurilor necurate, ei se vor afla mai pregatiti pentru marea incercare ce se apropia.


sursa:crestinortodox

Acatistul Schimbarii la Fata (6 august)


Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Condacul 1:
Alesule Voievod si Imparat al slavei, pe Tine, Facatorul cerului si al pamantului, vazandu-Te pe muntele Taborului, schimbandu-Te la Fata intru slava, toata zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat si toti pamantenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii aducandu-Ti pentru Schimbarea Ta la Fata, inchinare de multumire, impreuna cu Petru din suflet Iti cantam: Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Icosul 1:
Ingerilor necunoscuta si oamenilor nepatrunsa a fost Dumnezeirea Ta, Datatorule de Lumina, Hristoase, cand, cu fulgerele si razele Luminii Tale Neinserate, Te-ai aratat pe muntele Taborului ucenicilor Tai, care s-au spaimantat, vazand norul stralucind luminos si glasul Tatalui auzind, au inteles taina intruparii Tale si au cantat asa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Cel fara de moarte, lumineaza-ne pe noi cu lumina Fetei Tale.
Iisuse, Dumnezeul Cel Bun si puternic, trezeste-ne pe noi, cei ce dor-mim in adancul intunericului si in somnul pacatului.
Iisuse, Cel ce locuiesti intru lumina cea nepatrunsa, scoate-ne si pe noi din locul intunericului.
Iisuse, Cel ce ai umplut toata lumea cu Slava Ta, salasluieste-ne si pe in locasurile raiului.
Iisuse, Lumina lumii, slobozeste-ne din mana celui viclean pe noi cei ce stam in intuneric.

Iisuse, Soarele Dreptatii, imbraca-ne in vesmantul ade-varului si al dreptatii, pe noi cei ce dormim in umbra mortii.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 2:
Vazand, Iubitorule de oameni, Doamne, ca ucenicii Tai nu sunt inca luminati si nu pricep ca Tu trebuie sa mergi la Ierusalim si acolo sa patimesti multe si sa fii omorat, ai inceput de atunci sa le spui ca toate acestea trebuIe sa le rabzi de buna voie pentru mantuirea noastra. Totusi, ei neputand intelege daca sunt de la Dumnezeu sau de la om, dupa sase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob si pe Iuan si i-ai dus pe muntele Taborului, ca sa le arati, inainte de Cruce, Slava Ta Dumnezeiasca, ca si in timpul patimilor Tale sa-Ti cante: Aliluia!

Icosul 2:
Intelesul cel greu de patruns al patimirii Tale cele de buna voie neputand sa-l inteleaga ucenicii Tai, Doamne, mai inainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tai, intr-un munte inalt, ca sa vada minunea infricosatei Tale Schimbari la Fata si Dumnezeiasca Ta Slava, cea pururea fiitoare, ca atunci cand Te vor vedea rastignit sa inteleaga ca patima Ta este de buna voie si sa-Ti cante asa:
Iisuse, care de jos ai urcat pe un munte inalt, urca-ne si pe noi intru cele de sus, ca sa cautam desfatarea intru cele inalte.
Iisuse, care ai indepartat pe Petru si pe fiii lui Zevedeu de multimea gri-jilor lumesti, indeparteaza si mintea noastra de lucrurile pamantesti, ca sa invatam a ne feri de patimile cele josnice.
Iisuse, care cu multa truda ai dus pe prietenii Tai la o inaltime preafrumoasa, invata-ne si pe noi ca prin sudoare si multa truda sa ne nevoim in toate zilele.
Iisuse, care ai aratat ucenicilor, in tacerea rugaciunii, Schimbarea Ta la Fata, invredniceste-ne acum si pe noi credinciosii Tai, sa ne luminam cu dulceata cuvintelor Tale.
Iisuse, care ai aratat trei martori ai slavei Tale in linistea Taborului, da-ne si noua, celor tacuti si goi, sa cugetam totdeauna la Slava Ta.
Iisuse, care pentru Numele Tau s-a veselit Taborul si Ermonul, da-ne si noua, ca prin chemarea Preadulcelui Tau Nume, sa savarsim urcare la cele inalte.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 3:
Alesii Tai Apostoli imbracati fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat in Tabor, ca sa invete a canta cele inalte si sa cugete la cele ceresti, iar nu la cele pamantesti. Imbraca-ne, dar, si pe noi cei cazuti intru cele dc jos si biruiti totdeauna de neputintele trupului, cu puterea si slava Ta, ca puterea Ta sa lucreze in neputintele noastre, si sa-Ti cantam Tie cu dragoste: Aliluia!

Icosul 3:
Vrand ca inainte de Cruce de patima cea de buna voie sa descoperi in parte Slava Dumnezeirii Tale, Hristoase, Mantuitorul nostru, ai ales numai trei dintre muritori care sa fie martorii acestei Slave: pe Petru care Te-a iubit mai mult decat toti si Te-a marturisit, primul dintre toti, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care avand nadejdea bunatatilor viitoare, capul sub sabie si-a plecat si, astfel, a pus inceput mucenicilor Tai si pe Ioan cel feciorelnic, care mai mult decat toti, pastrand neprihanirea trupului si a duhului, a primit har osebit intru vederea unor negraite descoperiri si a Slavei Tale Dumnezeiesti. Impreuna cu ei primeste si de la noi aceste cantari de lauda:
Iisuse Cel ce de la Petru, mai inainte de Schimbarea la Fata, ai primit marturisirea, primeste si calda mea marturisire.
Iisuse, Cel ce aceluiasi Petru, in Tabor, i-ai dat indrazneala sa vorbeasca cu Tine, spune si inimii mele cele pasnice si bune.
Iisuse Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor inflacarata, i-ai numit fiii Tunetului, nu ma birui cu tunetul maniei Tale.
Iisuse, Cel ce acelorasi ucenici nu le-ai ingaduit sa coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor mele launtrice.
Iisuse, ridica-ma impreuna cu feciorelnicul Ioan in Taborul cel de sus, intru curatia trupului si a sufletului.
Iisuse Cel ce Iacob a baut intaiul Tau pahar, gateste-mi si mie loc in rai.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 4:
Furtuna a fost aratarea Dumnezeirii Tale in muntele Sinai deoarece in tunete si fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot asa si in Horeb a fost duh de tarie ce despica muntii; vijelie si foc cand Ilie proorocul a vrut sa Te vada, totusi nu in vijelie, nici in cutremur si nici in foc nu a fost Domnul, ci in glas de adiere de vant Ti-ai aratat Fata si Slava Dumnezeirii Tale, precum si in muntele Taborului ai sezut in fata lor si cu bucurie Ti-au cantat: Aliluia!

Icosul 4:
Auzind Moise si Ilie in Tabor cuvintele Tale, ca vei sfarsi la Ierusalim, s-au facut martori la toata lumea, Doamne, ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatal spre mantuirea oamenilor, asa cum a marturisit si glasul Sau din cer. Caci Moise a fost chemat din morti, ca sa marturiseasca celor tinuti in iad venirea Ta in lume. Ilie, insa, a fost chemat din rai, ca sa spuna lui Enoh despre Slava Ta, vazuta in Schimbarea Ta la Fata. Iar noi, mirandu-ne de taina aratarii proorocilor Tai in Tabor, cu umilinta iti cantam:
Iisuse, Cel ce ai vrut ca Vazatorul de Dumnezeu Moise sa-Ti priveasca Fata Ta, arata-ne si noua, in veacul ce va sa vie, dulceata cea dorita a Fetei Tale.
Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai aratat stralucirea Slavei Tale, arata-ne si noua, intru Imparatia Ta, Fata catre fata, bunatatea cea nespusa a Privirii Tale.
Iisuse, Cel ce in liniste si in glas de adiere de vant lin l-ai invatat pe Ilie descoperirea Ta, invata-ne si pe noi, in chip minunat si in liniste, nepatimirea dumnezeiasca.
Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tau Ilie in rai, in car de foc nearzator, ridica-ne si pe noi, in chip minunat, la inaltimea desavarsitei vietuiri.
Iisuse, Cel ce de demult in multe chipuri ai grait proorocilor, iar in Tabor le-ai vestit moartea Ta, hraneste cu cuvintele vietii vesnice si sufletele noastre cele flamande.
Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbarii Tale la Fata, aprinde si credinta noastra cea rece cu adierile cele negraite ale Duhului Sfant.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 5:
Stelei celei izvoratoare din Dumnezeu Te-ai asemanat prin stralucirea negraita a Preacuratului Tau Trup, Datatorule de Lumina, Doamne, cand, apropiindu-Te de ucenicii Tai care dormeau, ai inaltat Tatalui Tau, pe inaltimea muntelui, rugaciunea Ta de impacare. Atunci s-a luminat Fata Ta ca soarele si imbracamintea s-a facut mai alba decat zapada. Apostolii, trezindu-se, au vazut Slava Ta, a Unuia Nascut din Tatal, plin de har si de adevar si stand cu frica Ti-au cantat: Aliluia!

Icosul 5:
Vazandu-Te Apostolii Tai in Tabor, avand chip de om si Schimbandu-Te la Fata intru Slava Dumnezeiasca si vorbind cu Moise si cu Ilie despre sfarsitul Tau, au inteles puterea Ta cea pururea fiitoare si Dumnezeirea ascunsa sub acoperamantul trupului, s-au spaimantat auzind cele graite si s-au desfatat de vederea Dumnezeiestii Tale Slave. Dar numai atat au vazut cat a putut sa incapa vederea ochilor trupesti, iar noi impreuna cu dansii Iti cantam:
Iisuse, Cel ce ai stalucit ucenicilor Tai Dumnezeiasca si nespusa Ta Slava, staluceste in inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare.
Iisuse, Cel ce ai impartasit pe intaistatatorii legii si harului cu Lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea impartasire aduna mintea noastra ce rataceste pururea.
Iisuse, Cel ce in Tabor ai dezgolit putin fulgerul Dumnezeirii Tale, ascuns in trup, dezvaluie caderile in pacat, ascunse in constiinta noastra cea ticaloasa.
Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tau ai lumi-nat muntele Sfant, lumineaza cu lumind poruncilor Tale si sufletele noas-tre cele intunecate.
Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Fata ai luminat marginile lumii, lumineaza-ne si ne infrumuseteaza si pe noi cei intunecati.
Iisuse, Cel ce prin stralucirea Luminii Tale din Tabor ai curatat precum zapada pe ucenicii Tai, curateste-ne si ne innoieste si pe noi cei intune-cati.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 6:
Vazand binecuvantata si mantuitoarea Ta graire, Hristoase, Dumnezeul nostru, impreuna cu Moise si cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tai Petru, Iacob si Ioan s-au bucurat foarte. Petru avand glasul plin de iubire Dumnezeiasca a zis: “Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, vom face aici trei colibe: Tie una si lui Moise una, si lui Ilie una”. Noi insa, nevrednicii, nu cutezam a Te intreba, ci cu smerenie Te rugam pentru mila si cu glas tremurand Iti cantam: Aliluia!

Icosul 6:
Nor luminos a stralucit in Tabor spre insemnare la toata lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Parintelui vestea Descoperirea si venirea Duhului Sfant i-a umbrit pe Apostoli si vaful muntelui l-a inconjurat. Acestia si mai mult s-au infricosat si, intrand cu frica in nor, au simtit nepatrunsa Ta Dumnezeire si cu multa indrazneala Ti-au cantat unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce pe Israel, de demult in pustie l-ai condus cu stalpul de nor, Insuti si acum arata-ne calea in imparatia Ta.
Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tai, in Tabor, cu nor luminos i-ai invaluit, acopere-ne si pe noi cu roua Duhului Tau Cel Sfant.
Iisuse, Cel ce locuiesti in ceruri, in Biserica nefacuta de maini, arata-ne si noua biserica datatoare de lumina si umbra preacurata a Dumnezeirii Tale.
Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pamant corturi facute de maini, zideste-ne cortul cel launtric, cu bun chip, al Duhului Sfant, cu care sa mergem la ceruri.
Iisuse, Cel ce te imbraci cu lumina ca si cu o haina, imbraca-ne si pe noi cei dezbracati cu haina tesaturii Dumnezeiesti a neprihanirii si curatiei.
Iisuse, Cel ce ai intins cerul ca o piele, imbraca-ne si pe noi cei raniti in haina luminoasa ca zapada a cerestii Tale frumuseti.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 7:
Vrand sa descopere taina cea din veac ascunsa a Dumnezeirii Tale, Hristoase, Parintele Tau ceresc, acum, iarasi, precum la Iordan, in timpul Botezului, a vestit ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, si astfel, cu glas, din nor, a marturisit zicand: “Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta sa-L ascul-tati”. Iar Apostolii, infricosandu-se, au cazut cu fata la pamant, cantandu-Ti: Aliluia!

Icosul 7:
Noua si preaslavita descoperire s-a facut in Tabor, Stapane Doamne, cand Apostolii insisi, vazatori si slugi, auzind glasul Parintesc si tunet din nori s-au spaimantat si o noua revasare de lumina deodata i-a luminat si, privindu-se unul pe altul, s-au mirat si, cazand cu fata la pamant, Tie, Stapane, inchinandu-se, Ti-au adus aceste laude:
Iisuse, Cel ce esti Chipul Prealuminat al Ipostasului Parintesc, schimba viata noastra cea intunecata si necurata.
Iisuse, Cel ce esti stralucirea Slavei Parintesti, lumineaza sufletele noastre cele cazute si afundate in intuneric.
Iisuse, Cel ce esti minunat si infricosator in Slava Dumnezeirii Tale, innoieste vederea noastra cea duhovniceasca stricata prin pacat.
Iisuse, Prealine, Cel ce esti plin de iubire, prin stralucirea cea nespusa a Trupului Tau, toata necuratia sufletelor noastre fa-o mai alba decat zapada.
Iisuse, Lumina fara Inceput, in Lumina Ta din Tabor, arata-ne si noua Lumina Tatalui.
Iisuse, Lumina cea neschimbata in lumina cea nevazuta a imparatiei Tale, arata-ne si noua lumina Duhului.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 8:
In chip minunat si strain, Ti s-au aratat Moise si Ilie in Tabor, Stapane Doamne, vazand inchipuirea Ipostasului Dumnezeiesc si vorbind despre patima Ta cea de buna voie ce iti statea inainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos si incetand glasul din cer, Slava Domnului s-a luat de la uce-nicii Tai, iar ei Ti-au cantat: Aliluia!

Icosul 8:
Cu totul ai fost intru cele de sus Cuvinte al lui Dumnezeu, cand Te-ai Schimbat la Fata in Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despartit. Iar cand proorocii au plecat si vederea Dumnezeiasca s-a sfarsit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tai, ce cazusera de spaima la pamant si, atingandu-i cu mana le-ai zis: “Sculati-va si nu va temeti.” Iar ucenicii, deschizand ochii si nevazand pe nimeni, afara de Tine, s-au bucurat foarte si multu-mind lui Dumnezeu, Ti-au cantat asa:
Iisuse, Cel ce ai cuvintele Vietii vesnice, fii totdeauna cu noi in calatoria pamanteasca.
Iisuse, Cel ce ne-ai saturat pe noi cu privirea Dumnezeirii Tale, nu ne lasa pe noi singuri intru slujirea Ta.
Iisuse, Cel ce mai inainte de Cruce ne-ai lamurit Taina patimilor Tale de voie, da-ne noua totdeauna sa ne amintim de patimirea Ta.
Iisuse, Cel ce ne-ai aratat, mai inainte de moarte, Slava Ta, da-ne noua sa intelegem totdeauna indumnezeirea Trupului Tau.
Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, innoieste in sufletele noastre privirea chipului si asemanarii Tale.
Iisuse, Cel ce esti pecetea cea asemenea Tatalui, insemneaza in trupurile noastre bunatatea cea nespusa a chipului Tau.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 9:
Toata firea s-a infricosat, vazand preaslavita Schimbare la Fata in Ta-bor, Hristoase Mantuitorule: Ingerii stand nevazut cu frica si cu cutremur, Ti-au slujit Tie, cerurile s-au spaimantat, pamantul s-a cutremurat, vazand Slava Domnului. Muntele Tabor care pana atunci era intunecat si fumegand s-a acoperit cu un nor luminos pentru ca pe el au stat preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tai Doamne, neputand suferi sa vada Fata Ta au cazut la pamant, acoperindu-si fetele, pana cand sfarsindu-se vedenia Tu Insuti i-ai ridicat si ei Ti-au cantat: Aliluia!

Icosul 9:
Ritorii cei deserti de intelepciune, nefiind luminati de har, nu pot pri-cepe taina preaslavitei Tale Schimbari la Fata. Pentru aceasta, cand ai coborat cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tai nimanui sa nu spuna din ceea ce au vazut, pana cand Fiul Omului nu se va scula a treia zi din mormant. Si ei tacand nu au spus nimanui nimic in acele zile, din cele ce au vazut si au auzit, dar in inima lor Ti-au cantat asa:
Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat izbaveste-ne cu lumina Ta de toata intinaciunea sufleteasca.
Iisuse, Cel ce Te-ai imbracat in intregul Adam, lumineaza firea noastra cea intunecata.
Iisuse, Cel ce ai desfatat pe ucenicii Tai cu stralucirea Dumnezeirii Tale, desfateaza-ne si pe noi totdeauna cu cuvintele invataturii Tale.
Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tai prin norul datator de roua, lumineaza-ne si pe noi totdeauna cu razele preaslavitei Tale Schimbari la Fata.
Iisuse, Cel ce ai sfintit Taborul cu preacuratele Tale picioare, indrepteaza picioarele noastre spre a sluji Tie pururea.
Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale maini ai aratat ucenicilor sa urce in muntele Tau, indrepteaza si mainile noastre in lucrarea faptelor celor bune.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preavesnic bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 10:
Vrand sa mantuiesti lumea, Te-ai Schimbat la Fata in Tabor pentru noi, Doamne, ca sa ne faci vrednici de Slava Ta cereasca si sa schimbi trupul smereniei noastre, ca sa fie asemenea Slavei Tale la invierea cea de obste si in Imparatia Ta cea vesnica, pe care ai gatit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care sa ne invrednicesti si pe noi, precum pe Moise si pe Ilie i-ai invrednicit in Tabor sa Te vada Fata catre fata si sa-Ti cantam cu toti sfintii cantarea vesnica: Aliluia!

Icosul 10:
Imparate preavesnic toate le-ai facut spre mantuirea noastra. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfanta Fecioara Maria si al venit in lumea aceasta avand chip de rob. Tot asa Te-ai Schimbat la Fata pe muntele cei sfant, ca sa luminezi intunericul din launtrul nostru, al celor ce stam in intunericul si in umbra mortii si sa ne faci pe noi, din fii ai maniei, fiii Tai preaiubiti. Pentru aceasta cu multumire Iti cantam:
Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi sa ne faci din robi ai pacatului fiii lui Dumnezeu.
Iisuse, chiar trupul Tau l-ai dat la moarte, ca firea noastra cea cazuta sa o prefaci prin Tine.
lisuse, Cel ce in Tabor ai aratat frumusetea cea negraita a imparatiei Tale, intareste in noi pacea si adevarul Duhului Sfant.
Iisuse, Cel ce prin stralucirea Dumnezeiasca a trupului Tau toata faptura ai indumnezeit-o, innoieste-ne si pe noi prin indumnezeirea trupului la a doua Ta venire.
Iisuse, Cel ce ce in Tabor ai aratat focul Dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic si pacatele noastre.
Iisuse, Cel ce ai hranit acolo cu preadulcile Tale cuvinte pe ucenicii Tai, sfinteste si sufletele noastre cele flamande cu Sfintele Tale Taine.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preavesnic bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 11:
Cantare de umilinta aducem Tie noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Fata si strigam: da-ne noua, robilor Tai, inaltimea vietuirii ceresti si stralucirea Slavei Dumnezeiesti celei pururea fiitoare, iar cu inima curata invredniceste-ne, in chip gandit, sa iesim la muntele Tau cel sfant si sa vedem cu ochii mintii preaslavita Schimbare la Fata, ca sa-Ti cantam in chip luminos: Aliluia!

Icosul 11:
Fiind Lumina Nepatrunsa si Datalor de Lumina, Iisuse, Lumina cea pu-rurea fiitoare si fara de inceput, Lumina Ta ai adus-o in lume, pentru ca ai urcat cu Preacuratul Tau Trup in muntele Taborului si acolo ai aratat ucenicilor Tai Lumina cea Necreata si Dumnezeiasca si chipul Slavei Parintesti. Acestei lumini, mai presus de fire, sa ne faci si pe noi partasi, ca sa-Ti cantam din adancul sufletului unele ca acestea:
Iisuse Hristoase, Lumina cea Adevarata, intareste sufletele noastre, cu cugete bune, in toate zilele calatoriei noastre pamantesti.
Iisuse, imparate, Lumina cea fara inceput, aprinde din nou faclia cea stinsa a sufletului pana in ziua sfarsitului nostru.
Iisuse, Lumina Lina, care dai viata, trimite sufletelor noastre lumina si viata in ceasul cel infricosator al mortii noastre.
Iisuse, Lumina Sfanta, care luminezi si arzi, scoate-ne atunci din bezna intunericului.
Iisuse, Lumina Preadulce si Preasfanta insoteste-ne catre lumina palatului Tau ceresc printre vamile amare ale vazduhului.
Iisuse, Lumina cea mai luminoasa decat orice soare, lumineaza-ne in stralucirea sfintilor Tai, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 12:
Daruieste-ne, Doamne Iisuse, harul Tau, pe care in Tabor l-ai dat alesilor Tai ucenici Petru, Iacob si Ioan si ne primeste pe noi ca si pe aceia, ca imbracati cu putere de sus si luminati de Duhul Sfant, avand inima curata si duhul innoit, sa urcam in Taborul cel gandit, mergand din putere in putere, nevoindu-ne mai mult in post si rugaciune si petrecand intru neprihanire, sa-Ti cantam cu vrednicie: Aliluia!

Icosul 12:
Cantand Preacurata Schimbare la Fata preaslavim Dumnezeiasca Ta Slava aratata in Tabor, ne inchinam Dumnezeirii si Puterii Tale si credem cu Petru ca Tu esti cu adevarat Hristos Fiul Dumnezeului Celui Viu, care ai venit in lume sa mantuiesti pe cel pacatosi si cantam impreuna cu Apostolii, din adancul sufletului: bine este sa fim noi aici impreuna cu Tine. Pentru aceasta nu ne rusina pe noi, cei neputinciosi si invechiti in trup, care credem intru Tine ci ne acopera cu Lumina Dumnezeiestii Tale straluciri pe cei ce cu dragoste Iti cantam Tie:
Iisuse, Soarele Cel Neapus, care ai rasarit in Tabor, lumineaza-ne cu Dumnezeiasca Ta stralucire.
Iisuse, Lumina cea ne ajunsa, care Te-ai aratat intru Schimbarea Ta la Fata, incalzeste-ne cu impartasirea harului Tau.
Iisuse, Biserica Vesnica a Ierusalimului Ceresc, salasluieste-ne in Cortul Tau Dumnezeiesc. Iisuse, Floarea cea binemirositoare a Raiului, inmires-meaza-ne si pe noi cu aromatele sfinteniei si ale curatiei.
Iisuse, Focul cel curatitor, Care ai vrut sa curatesti cerul si pamantul de orice intinaciune, curateste-ne si pe noi de toata intinaciunea trupului si a duhului.
Iisuse, Piatra cea pretioasa, Care ai luminat Sionul cel de Sus cu frumu-sete Dumnezeiasca, invredniceste-ne si pe noi sa vedem aceasta frumuse-te.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

Condacul 13:
O, Preadulce si Atotbunule Iisuse, Cel ce in Tabor ai stralucit cu Slava Dumnezeiasca, primeste acum aceasta putina rugaciune a noastra, pre-cum ai primit in muntele cel sfant inchinarea ucenicilor Tai, asa si pe noi invredniceste-ne sa ne inchinam preaslavitei Tale Schimbarii la Fata, ca stralucind in lumina faptelor bune, sa se lumineze prin Tine intunericul pacatului ce locuieste in noi si sa ne aratam vrednici mostenitori ai impa-ratiei Tale celei vesnice, unde cu toti sfintii sa-Ti cantam: Aliluia.
(de 3 ori)

Apoi se zice iarasi
Icosul 1
Ingerilor necunoscuta si oamenilor nepatrunsa a fost Dumnezeirea Ta, Datatorule de Lumina, Hristoase, cand, cu fulgerele si razele Luminii Tale Neinserate, Te-ai aratat pe muntele Taborului ucenicilor Tai, care s-au spaimantat, vazand norul stralucind luminos si glasul Tatalui auzind, au inteles taina intruparii Tale si au cantat asa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Cel fara de moarte, lumineaza-ne pe noi cu lumina Fetei Tale.
Iisuse, Dumnezeul Cel Bun si puternic, trezeste-ne pe noi, cei ce dor-mim in adancul intunericului si in somnul pacatului.
Iisuse, Cel ce locuiesti intru lumina cea nepatrunsa, scoate-ne si pe noi din locul intunericului.
Iisuse, Cel ce ai umplut toata lumea cu Slava Ta, salasluieste-ne si pe in locasurile raiului.
Iisuse, Lumina lumii, slobozeste-ne din mana celui viclean pe noi cei ce stam in intuneric. Iisuse, Soarele Dreptatii, imbraca-ne in vesmantul ade-varului si al dreptatii, pe noi cei ce dormim in umbra mortii.
Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.
Condacul 1:
Alesule Voievod si Imparat al slavei, pe Tine, Facatorul cerului si al pamantului, vazandu- Te pe muntele Taborului, schimbandu-Te la Fata intru slava, toata zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat si toti pamantenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii aducandu-Ti pentru Schimbarea Ta la Fata, inchinare de multumire, impreuna cu Petru din suflet Iti cantam: Iisuse, Dumnezeul cel Preavesnic, bine este noua sa fim totdeauna sub acoperamantul harului Tau.

RUGACIUNE
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care locuiesti intru Lumina Cea nepatrunsa, si esti Stralucire Slavei Tatalui si Chip al Ipostasulul Sau! Pentru ca a venit plinirea vremii, Tu, pentru mila cea nespusa fata de neamul omenesc cel cazut, Te-ai micsorat, chip de rob luand, Te-ai smerit pe Sine, ascultator fiind chiar pana la moarte. Totusi, inainte de Cruce si de patima cea de buna voie, in muntele Taborului, Te-ai schimbat la Fata, intru Slava Ta Dumnezeiasca, inaintea sfintilor Tai ucenici si Apostoli, ca atunci, cand Te vor vedea rastignit si dat mortii, sa priceapa ca patima este de buna voie si Dumnezeiasca. Invredniceste-ne si pe noi pe toti sa praznuim Preacurata Schimbare la Fata cu inima curata si cu minte neintinata, sa urcam in muntele Tau cel Sfant, in salasul Sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce praznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, impreuna cu Sfintii, Fata catre fata, sa vedem Slava Ta, in ziua cea neinserata a imparatiei Tale si sa preaslavim Preasfant Numele Tau, impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de Viata Facatorul Tau Duh acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

joi, 4 august 2011

Inaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului; Sf.Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt (5 august)

(Sfintele sale moaste s-au aflat intregi in pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva si se pastreaza in paraclisul Sfantul Stefan de la Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din apropiere.)Sfantul Preacuviosul Parintele nostru Ioan cel Nou de la Neamt s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Din botez a primit numele de Ilie si se dovedea din pruncie un copil ales si binecuvantat de Dumnezeu.Dupa sase luni de zile de la nastere, mama sa fiind o fire bolnavicioasa, isi dadu sufletul in mainile Domnului, lasand copilul in grija bunicii sale, Maria. Dupa doi ani moare si tatal sau in razboi, in toamna anului 1916, ramanand copilul cu totul orfan, in grija rudelor apropiate.Fericitul Ilie avea acum tata in cer pe Dumnezeu, iar mama duhovniceasca avea Biserica si pe smerita sa bunica, Maria, vaduva, care l-a crescut si l-a ocrotit cu rugaciunea si dragostea ei pana la varsta de zece ani.Spuneau batranii din satul sau natal ca bunica isi ducea zilnic nepotul sa-l alapteze la mamele tinere din apropiere si statea langa el de veghe ziua si noaptea, pana ce copilul a inceput sa vorbeasca. Iar vara, cand pleca la lucrul campului, batrana punea copilul intr-o traista, il aseza in spate, se insemna cu Sfanta Cruce si se ducea la munca, cu rugaciunea pe buze si cu lacrimi in ochi. Acolo il adapostea la umbra unui copac pana la apusul soarelui. Apoi il aseza iarasi in traista si il aducea acasa. Dupa ce il hranea, il culca langa sfintele icoane, iar ea se ostenea cu rugaciuni si metanii pana noaptea tarziu.Primii ani de scoala i-a facut in satul natal. Bunica lui il punea seara sa citeasca din sfintele carti si-l invata rugaciuni pe de rost. Odata l-a pus sa citeasca despre patimile Domnului, iar ea plangea si facea metanii. Atunci copilul a intrebat-o: "Mama, de ce plangi asa mult cand citesc patimile Domnului?" Batrana ii raspunse suspinand: "Dragul meu, tu nu stii durerea din casa noastra! Nu sunt eu mama ta! Mama ta a murit cand tu aveai numai sase luni, iar tatal tau a murit in razboi, cand erai de trei ani. Eu sunt bunica ta, iar bunicul tau s-a dus la Domnul de multa vreme. Fiind vaduva, am fagaduit lui Dumnezeu sa ma duc la manastire. Dar, vazand ca ai ramas orfan de parinti, am renuntat, ca sa te cresc pe tine. De aceea plang, ca sunt batrana si dupa moartea mea vei ramane singur si orfan pe lume. Dar sa ai credinta in Dumnezeu, sa te rogi mereu, sa iubesti Biserica, sa fugi de pacat si sa-ti aduci aminte de noi care te-am crescut. De vei face asa, te va acoperi Maica Domnului si vei scapa de multe primejdii. Eu nu-ti doresc altceva mai bun in viata, decat sa ajungi preot si sa slujesti lui Hristos".Dupa moartea bunicii sale, in anul 1923, copilul este luat in grija unchiului sau, Alecu Iacob, din Crainiceni, care mai avea acasa sase copii. Intre anii 1926-1932, tanarul Ilie urmeaza gimnaziul la Lipcani-Hotin si liceul la Cozmeni-Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala.In vara anului 1932, rudele voiau sa dea pe fericitul Ilie la facultatea de teologie din Cernauti, ca sa-l faca preot, dar el, simtindu-se chemat de Dumnezeu la o viata mai inalta, le-a spus: "Nu, eu vreau sa ma fac calugar!"; caci din pruncie era umbrit de harul Duhului Sfant, fiind intru toate bland ca un miel, smerit, tacut, ravnitor pentru cele sfinte si rabdator in ispitele cele dinlauntru si cele dinafara.In anul urmator, 1933, tanarul Ilie, avand minte de batran, pe cand lucra la camp, se ruga cu lacrimi sa-i descopere Dumnezeu mai aratat ce cale sa urmeze. Deodata a auzit un glas de sus, zicand: "Manastirea!" Din clipa aceea nu mai avea odihna in suflet. Cerand binecuvantarea duhovnicului sau, intr-o zi de Duminica fericitul Ilie si-a luat cartile sfinte, Crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, si, calauzit de Duhul Sfant, a intrat in obstea Manastirii Neamt.Staretul manastirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multa dragoste si dupa ce l-a dus sa se inchine la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodala, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii, unde s-a aratat foarte supus, sub povatuirea monahului Iov, un calugar desavarsit.Intre anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi, ca infirmier, avand multa mila de cei bolnavi si fiind iubit de toti. In toamna anului 1935 se reintoarce in obstea Manastirii Neamt si continua aceeasi ascultare de bibliotecar si ingrijitor la bolnita. Toti se foloseau de smerenia, de blandetea si de dragostea lui si il cinsteau ca pe un ales al lui Dumnezeu.La 8 aprilie 1936, in Miercurea Mare din Saptamana Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob a fost tuns in ingerescul cin calugaresc de arhiereul Valerie Moglan, noul staret al marii lavre, impreuna cu alti treisprezece frati, primind in calugarie numele Sfantului Ioan Botezatorul. Amandoi marii prooroci, Ilie si Ioan, incepatori ai vietii pustnicesti din Vechiul si Noul Testament, aveau sa-i fie dascali si parinti ai nevointei lui calugaresti. Amandoi il indemnau sa le urmeze viata, postul, rugaciunea si fecioria si ii aminteau de Tara Sfanta si de marii sihastri de pe Valea Iordanului.Dorind o viata duhovniceasca mai desavarsita si arzand cu inima pentru Hristos si pentru Tara Sfanta unde S-a nascut, a patimit si a inviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, a sarutat icoana Maicii Domnului din biserica, si-a cerut iertare si binecuvantare de la staret si de la toti, si a plecat definitiv in Tara Sfanta, in toamna anului 1936, impreuna cu alti doi monahi din lavra, Claudie si Damaschin.Dupa ce s-au inchinat la toate sfintele locuri si au sarutat Golgota mantuirii si Mormantul Domnului, cei trei calugari s-au retras sa ierneze in obstea Manastirii Sfantul Sava din pustiul Iordanului. Apoi insotitorii sai intorcandu-se la Manastirea Neamt, Cuviosul Ioan s-a nevoit in continuare in Manastirea Sfantul Sava de langa Betleem timp de zece ani, rabdand grele ispite, boli si incercari de la oameni si de la diavoli.Prima ascultare in obstea Sfantului Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserica si pentru toate sfintele slujbe. Facea prescuri, mentinea curatenia, suna clopotul de slujba si pastra o atmosfera de iubire, de smerenie si mila fata de toti. El avea ca sfatuitor pe duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, un mare povatuitor de suflete macedonean, care stia limba romana si marturisea pe toti calugarii romani nevoitori in Tara Sfanta.Avea inca si ascultarea de infirmier al manastirii si ingrijea cu dragoste, atat pe calugarii batrani si bolnavi, cat si pe numerosii arabi si beduini bolnavi sau raniti in razboi, care erau adusi la infirmeria manastirii. Pentru aceasta il iubeau si-l cautau atat unii cat si altii. Astfel, ziua era in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea lua parte la sfintele slujbe din biserica, se nevoia singur in chilie cu multe rugaciuni de taina, cu metanii, lacrimi si citiri din scrierile Sfintilor Parinti si mai ales din Sfanta Evanghelie. Cunoscand bine limba greaca, el ingrijea marea biblioteca a manastirii, traducea unele pagini alese patristice, din care se hranea sufleteste atat pe sine, cat si pe cei ce veneau la el. Avea inca si darul scrierii de invataturi si de versuri duhovnicesti, cu caracter moral, pe care le trimitea fratilor sai din Tara Sfanta sau le dadea pelerinilor romani care veneau spre inchinare la Mormantul Domnului.Intre anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit cu un ucenic roman in pustiul Qumran si intr-o pestera aproape de Marea Moarta. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Paraiala, care apoi i-a ramas ucenic credincios pana la obstescul sfarsit. Aici obisnuia sa se roage noaptea singur in pustiul Iordanului cu mainile si inima inaltate la cer, hranindu-se doar cu pesmeti si putine fructe si rabdand multe ispite de la diavoli.Din cauza razboiului, intre anii 1940-1941, Cuviosul Ioan a fost inchis cu mai multi calugari din Tara Sfanta intr-un lagar pe Muntele Maslinilor, suferind grele ispite si boala. Apoi, fiind eliberat, se reintoarce la Manastirea Sfantul Sava si continua aceleasi ascultari si aceeasi nevointa pana in anul 1947, cand este hirotonit diacon, la 13 mai, in Biserica Sfantului Mormant, cu aprobarea Patriarhului Nicodim al Romaniei, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Caminului Romanesc din Ierusalim. In acelasi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot la Mormantul Domnului, de Mitropolitul Irinarh, si este numit de Patriarhia Romana egumen la Schitul romanesc "Sfantul Ioan Botezatorul" de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.Timp de cinci ani cat a dus aceasta ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a savarsit zilnic toate sfintele slujbe in limba romana, a scris numeroase pagini de invataturi pentru calugari si pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a innoit chiliile si biserica schitului si, mai ales, viata duhovniceasca, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din tara, pe care ii spovedea, ii impartasea si le dadea sfaturi mantuitoare de suflet. Noaptea insa se nevoia singur, nestiut de nimeni, fie in chilie, fie iesind ca sa se roage pe Valea Iordanului, incercand sa urmeze dupa putere Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul sau ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum si cateva maici romance batrane: Melania, Natalia, Galinia, Casiana si Magdalena, care ii erau fiice duhovnicesti si se aflau sub ascultarea sa.In luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen si, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, intra in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, din pustiul Hozeva, pe valea paraului Cherit, cativa kilometri mai sus de Ierihon.Din vara anului 1953, fericitul Ioan se aseaza cu ucenicul sau in Pestera Sfintei Ana din apropiere, unde, dupa traditie, s-a rugat Sfanta Ana lui Dumnezeu sa-i daruiasca o fiica - pe Maica Domnului. Alaturi de el, intr-o alta pestera, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.Aici a trait Sfantul Ioan Sihastrul cu ucenicul sau timp de sapte ani de zile, ostenindu-se cu aspre nevointe, in rugaciuni neincetate, in privegheri de toata noaptea, in postiri indelungate, in lacrimi nestiute, in cugetari si in doriri duhovnicesti, rabdand tot felul de ispite, suferinte, lipsuri, lupte cu diavolii si strainatate desavarsita, aprinzandu-se cu multa ravna pentru iubitul sau Mire, Iisus Hristos, si slavind pe Dumnezeu Cel in Treime laudat.La pestera nu primea pe nimeni, caci urcusul pana sus se facea greu, pe o scara inalta. Cu cei dinafara comunica mai ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau. In sarbatori mari si in posturi, Sfantul Ioan savarsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana si se impartasea cu Trupul si Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. Iar in timpul zilei, in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Mancarea lui era o data pe zi - pesmeti, masline, smochine si apa, iar noaptea dormea cateva ore pe o scandura, avand o piatra drept perna.In vara anului 1960, Cuviosul Ioan se simtea tare bolnav, dar suferea toate cu multa rabdare, ca niciodata nu se tanguia de suferinta lui, ci tacea mult si se ruga neincetat cu rugaciunea inimii. El tinea cu tarie la dreapta credinta, la Traditie si la Sfintele Canoane, avand mintea totdeauna atintita la Iisus Hristos rastignit pe Golgota. Simtindu-si aproape sfarsitul vietii, miercuri, 4 august, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata la orele 5 si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, fiind in varsta de 47 de ani.Spunea ucenicul lui ca Sfantul Ioan stia mai dinainte data sfarsitului sau, pe care si-o insemnase pe perete. Cu putin inainte de a-si da duhul, s-a ridicat putin si a binecuvantat in trei parti, spunand ceva in taina. Ucenicul, mirandu-se de aceasta, zicea ca Sfantul Ioan a binecuvantat pe ingerii si sfintii care au venit sa-i ia sufletul.Dupa trei zile, adica sambata, 7 august, la orele 10, a venit pentru inmormantare arhimandritul Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, insotit de cativa calugari si de pustnicii care sihastreau in pesterile din pustiul Ruva. Urcandu-se pe scara in pestera, ei au inceput slujba prohodului, dar atunci au venit din pustie multe pasari, carora Cuviosul Ioan le dadea zilnic pesmeti sa manance. Acum insa nu venisera sa primeasca hrana, ci erau trimise de Dumnezeu spre cinstirea cuviosului, ca sa-l petreaca spre mormant.Despre aceasta, insusi egumenul Amfilohie spunea: "Pasarile ne incomodau in timpul slujbei. Zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumanarile, ne-au inchis cartile; bateau din aripi deasupra trupului cuviosului, se asezau si pe el, pe cap, pe piept, pe picioare si fiecare glasuia dupa felul ei. Ele nu voiau mancare, ci pe parintele lor, pe binefacatorul lor pe care il pierdusera". Toti cei de fata la inmormantare au considerat aceasta o marturie pentru sfintenia vietii Cuviosului Ioan. Apoi a fost inmormantat in aceeasi pestera alaturi de mormintele inaintasilor sai.Timp de douazeci de ani mormantul Sfantului Ioan era ingrijit in pestera de ucenicul sau, monahul Ioanichie. Apoi, pustnicul Pavel, care se nevoise aproape de dansul si care acum era plecat ca si misionar in America, a dorit sa-l revada pe Sfantul Ioan, despre care nu mai avea nici o veste. Intr-o noapte l-a visat pe Cuviosul Ioan, care i-a spus: "Daca vrei sa ma vezi, vino la pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva si ma vei vedea".La inceputul lunii august 1980, indemnat de Duhul Sfant, ieromonahul Pavel a venit in Tara Sfanta cu un grup de pelerini, dorind sa-l vada pe Cuviosul Ioan. Auzind insa ca acesta este raposat de 20 de ani, s-a dus la pestera Sfanta Ana sa se inchine la mormantul lui, cu binecuvantarea egumenului Amfilohie. Apoi, dorind sa-i sarute osemintele, dupa multa staruinta, a primit ingaduinta sa deschida mormantul si, ridicand capacul, a iesit un miros cu buna mireasma si a gasit trupul sfantului impreuna cu imbracamintea cu totul intregi si binecuvantate.Aceasta a fost o mare minune a zilelor noastre, care s-a petrecut la 8 august 1980.Cu binecuvantarea Patriarhiei Ierusalimului, egumenul Amfilohie i-a pregatit o racla sculptata in lemn de chiparos, pe care impodobind-o, a asezat in ea cu mare cinste moastele Cuviosului Ioan, iar la 15 august 1980 l-a adus la manastire in procesiune, impreuna cu cativa arhierei de la Patriarhia ortodoxa din Ierusalim si cu mii de pelerini, care venisera la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul. Racla cu sfintele moaste a fost depusa in biserica cu hramul Sfantul Stefan, unde se afla si alte sfinte moaste. Aceasta stramutare a moastelor Sfantului Ioan s-a facut cu binecuvantarea patriarhului Benedict al Ierusalimului.Din acea zi, numerosi pelerini vin si se inchina la moastele cuviosului, cerandu-i ajutorul, si multi primesc sanatate si cele de folos. Inca si alte multe minuni se petrec cu rugaciunile lui, ceea ce face ca marele nostru nevoitor din pustia Hozevei sa fie cinstit de toti ortodocsii ca sfant, mai ales in Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta.La data de 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii lui si vazand cinstitele sale moaste ce se pastreaza nestricate cu darul lui Dumnezeu, l-a canonizat ca sfant pe Cuviosul Ioan Iacob, sub numele de "Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (Hozevitul)", fixandu-i-se zi de praznuire 5 august, data mutarii sale la cele vesnice.Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Acatistul Sfantului Ioan Iacob de la Neamt (5 august)

Troparul Sfantului Ioan Iacob de la Neamt

Pe tine, Parinte, te cinstim, caci lasand lumea si patria ta, ai luat crucea, urmand lui Hristos, si in Valea Iordanului, in pestera pustniceasca, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta impreuna cu ingerii se bucura, Preacuvioase Parinte Ioane, duhul tau.

Condacul 1
Adunati-va toti iubitorii de Hristos, din Biserica Lui cea dreptmaritoare, la pomenirea Cuviosului Ioan Romanul, care in Sfanta Manastire a Neamtului a fost calugarit si in Sfanta Manastire Hozeva, din tara Sfanta, de Dumnezeu a fost proslavit. Cu credinta si cu evlavie sa-l cinstim si asa sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Icosul 1
Ingereasca viata din copilarie dorind, de la fericita sa bunica credinta a invatat si la toata fapta buna s-a deprins, pentru care si noi, smeritii, cu laude il cinstim asa:
Bucura-te, mladita crescuta din buciumul Hristos;
Bucura-te, ca la vremea cuvenita, multora ai fost de folos;
Bucura-te, ca la scoala din Crainiceni ai fost dat spre invatatura;
Bucura-te, ca si acolo ai avut o purtare buna;
Bucura-te, ca de jocurile copilaresti si tineresti pururea ai fugit;
Bucura-te, ca din copilarie obiceiurile cele bune ai iubit;
Bucura-te, ca in sarbatori si duminici Sfintele Scripturi le citeai;
Bucura-te, ca prin aceasta pe bunica ta o bucurai;
Bucura-te, ca prin aceste citiri foarte pe ea o foloseai;
Bucura-te, ca fericita ta bunica de mic dreapta credinta te-a invatat;
Bucura-te, ca ea auzindu-te citind prin sfintele carti, foarte se bucura;
Bucura-te, ca si pe alti crestini cu citirea Sfintelor Scripturi i-ai luminat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 2
Sfaturile fericitei tale bunici, care de la varsta de sase luni te-a crescut si dreapta credinta te-a invatat, foarte cu evlavie le-ai primit si dupa ce ai crescut, aducandu-ti aminte cu mare evlavie de sfaturile ei, in sfintele tale rugaciuni o pomeneai si cu multumire lui Dumnezeu cantai: Aliluia!
Icosul 2
Cand aveai zece ani, fericita ta bunica s-a mutat catre Dumnezeu si tu ai ramas in grija unchiului tau si, fiindca ai terminat cu premiu clasele primare, unchiu tau, Alecu Iacob, te-a dat la gimnaziu si apoi la liceu. Iar noi, pentru luminata ta minte, te laudam:
Bucura-te, ca in scolile ce ai urmat, unul dintre cei mai buni ai fost;
Bucura-te, ca prin purtarea ta cea buna, multora ai fost de folos;
Bucura-te, ca in toata vremea vietii tale, bland si credincios ai fost;
Bucura-te, ca prin calitatile tale multora ai fost de folos;
Bucura-te, ca in duminici si sarbatori nelipsit de la biserica erai;
Bucura-te, ca de distractii si obiceiuri lumesti foarte te fereai;
Bucura-te, ca prietenie cu cei evlaviosi aveai;
Bucura-te, ca in inima ta focul dragostei de Hristos pururea il aveai;
Bucura-te, ca in timpul liber cu citirea sfintelor carti zaboveai;
Bucura-te, ca frumusetile naturii foarte le iubeai;
Bucura-te, ca de cantecul pasarilor din livezi te mangaiai;
Bucura-te, ca vazand frumusetile naturii, pe Dumnezeu laudai;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 3
Dupa terminarea liceului de la Cernauti, bun povatuitor pe arhimandritul Eugen Laiu ai castigat, care staretului Sfintei Manastiri Neamtu te-a recomandat, unde cu mare evlavie ai venit si lui Dumnezeu din inima ai multumit, cantand: Aliluia!
Icosul 3
Episcopul Nicodim Munteanu, staretul Sfintei Manastiri Neamtu, cu toata bunavointa te-a primit si la ascultarea ingrijirii de bolnavi te-a randuit. Iar tu cu mare dragoste ascultare ai primit-o, pentru care si noi nevrednicii, te laudam:
Bucura-te, ca ascultarea ta la bolnita multora a fost de folos;
Bucura-te, ca bolnavilor le slujeai cu dragostea lui Hristos;
Bucura-te, ca acolo la bolnita peste un parinte duhovnicesc ai dat;
Bucura-te, ca multe lucruri bune de la el ai invatat;
Bucura-te, ca acest parinte duhovnicesc Iov Burlacu se numea;
Bucura-te, ca acest parinte duhovnicesc tie de folos ti-a fost;
Bucura-te, ca dupa cateva luni rasoforia ai primit;
Bucura-te, ca dupa aceasta la biblioteca sfintei manastiri ai fost randuit;
Bucura-te, ca acolo multe carti sfinte ai citit;
Bucura-te, ca din acea vreme cu arhimandritul Claudiu Derebreanu te-ai intalnit;
Bucura-te, ca si la biblioteca fiind, de ingrijirea bolnavilor n-ai uitat;
Bucura-te, ca si la pravila bisericii totdeauna te-ai aflat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 4
Cand te pregateai de plecare la Mormantul Domnului ai fost luat in armata, si acolo la ingrijirea bolnavilor ai fost randuit, pentru care din toata inima lui Dumnezeu ai multumit, cantand: Aliluia!
Icosul 4
Cand ai fost eliberat din armata, te-ai intors la obstea sfintei Manastiri Neamtu, unde ti s-a dat iarasi ascultarea la biblioteca; pentru care si noi te cinstim:
Bucura-te, fiule al ascultarii si urmatorul lui Hristos;
Bucura-te, ca si acolo multora ai fost de folos;
Bucura-te, ca la ascultare cu mintea la Hristos priveai;
Bucura-te, ca din inima lui Hristos te rugai;
Bucura-te, ca prin ascultare smerenia ai castigat;
Bucura-te, ca prin ascultare si smerenie catre desavarsire ai alergat;
Bucura-te, ca si profesor la scoala monahala ai fost randuit;
Bucura-te, ca si acolo cu pilda vietii pe toti i-ai folosit;
Bucura-te, ca prin faptele tale cele bune mai mult decat prin cuvinte pe elevi i-ai invatat;
Bucura-te, ca blandete, smerenie si dragoste fata de elevi aveai;
Bucura-te, ca toata fapta buna cu pilda vietii pe toti i-ai invatat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 5
In Miercurea Sfintelor Patimi chipul ingeresc al calugariei l-ai primit si numele marelui Prooroc Ioan Botezatorul ti s-a dat si pentru buna randuiala a lui Dumnezeu ai multumit si din inima ai cantat: aliluia!
Icosul 5
Fost-ai vizitat la Sfanta Manastire Neamtu de prietenul tau din Crainiceni, preotul Gheorghe Lazar, caruia i-ai spus hotararea ta de apleca in tara Sfanta pentru toata viata. Pentru aceasta sfanta hotarare, noi nevrednicii, te laudam:
Bucura-te, ca hotarare sfanta ai luat;
Bucura-te, ca de Dumnezeu in tara Sfanta ai fost chemat;
Bucura-te, ca Dumnezeu din copilarie te-a ales si tea-a chemat;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu din copilarie si din tinerete ai urmat;
Bucura-te, ca ajungand la sfintele locuri, cu mare evlavie te-ai inchinat;
Bucura-te, ca la manastirea Sfantului Sava te-ai inchinoviat;
Bucura-te, ca acolo mai multe ascultari ai primit;
Bucura-te, ca tu cu mare dragoste si sarguinta le-ai implinit;
Bucura-te, ca pe bolnavii din sfanta manastire cu mare dragoste i-ai ingrjit;
Bucura-te, ca paracliser si clopotar ai fot randuit;
Bucura-te, ca foarte putin noaptea dormeai;
Bucura-te, ca masa o data pe zi dupa-amiaza primeai;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 6
In Manastirea Sfantului Sava in scurta vreme limba greaca ai invatat si multe din cartile Sfintilor Parinti ai citit, apoi ca ingrijitor al bolnavilor ai fost randuit si cu mare dragoste i-ai ingrijit si lui Dumnezeu din toata inima cantai; Aliluia!
Icosul 6
Fost-ai in primejdie de moarte, Cuvioase Parinte Ioane, fiind atacat in Valea Cedrilor de niste hoti. Din mila si ajutorul lui Dumnezeu te-au scapat cu viata, pentru care si noi, nevrednicii, multumim lui Dumnezeu, Care te-a ocrotit, si zicem asa:
Bucura-te, ca indurarea lui Dumnezeu din primejdie de moarte te-a salvat;
Bucura-te, ca de moarte napraznica ai scapat;
Bucura-te, ca de multe ori si bolnav erai;
Bucura-te, ca in toate ajutorul lui Dumnezeu il cereai;
Bucura-te, ca la liniste si la pustie te-ai gandit;
Bucura-te, ca luand blagoslovenie de la duhovnicul tau in pustia Tumran te-ai linistit;
Bucura-te, ca de acolo in pestera Calomona ai plecat;
Bucura-te, ca acolo pe ucenicul Ioanichie ai dobandit;
Bucura-te, ca acolo un an si jumatate ai sihastrit;
Bucura-te, ca in aceasta pestera Acatistul Maici Domnului in limba greaca l-ai tradus;
Bucura-te, ca bolile pe tine aproape te-au distrus;
Bucura-te, ca de acolo in vreamea razboiului ai plecat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 7
Din lagarul englez te-ai dus din nou la Manasirea Sfantului Sava, fiind iarasi paraclisier si ingrijitor de bolnavi, pe care cu mare dragoste si mila i-ai ingrijit si pentru toate mutumind lui Dumnezeu, din inima ii cantai: Aliluia
Icosul 7
Cu inalta binecuvantare a patriarhului Ierusalimului, precum si a patriarhului Nicodimal Bisericii Ortodoxe Romane, ai fost hirotonit preot de preasfintiul Victorin Ursache; pentru care si noi nevrednicii cu laude te cinstim:
Bucura-te, ca numai de ascultare preotia ai primit;
Bucura-te, ca dupa aceea egumen la schitul romanesc de la Iordan ai fost randuit;
Bucura-te, ca si acolo multe lipsuri aveai;
Bucura-te, ca din mila unui credincios hrana primeai;
Bucura-te, ca acolo cinci ani ai staretit;
Bucura-te, ca dupa aceasta in pustia Hozeva cu ucenicul tau Ioanichie te-ai retras;
Bucura-te, ca acolo in Pestera Sfanta Ana ai ramas;
Bucura-te, ca acolo sapte ani te-ai nevoit;
Bucura-te, ca acolo program de scris ti-ai randuit;
Bucura-te, ca acolo multe traduceri in romaneste din cartile Sfintilor Parinti ai facut;
Bucura-te, ca si in aceasta sfanta pestera multe nevointe ai rabdat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 8
Traind in mare saracie, caldura soarelui rabdand si umezeala pesterii suferind, toata noaptea in rugaciuni si matanii o petreceai si din inima, cu lacrimi, lui Dumnezeu cantai: Aliluia!
Icosul 8
O data pe zi hrana primeai, cu pesmeti si cu smochine te hraneai, in sarbatorile mari Sfanta Liturghie in Pestera Sfintei Ana o savarseai si acolo cu Preacuratele Taine te impartaseai. Pentru care si noi, nevrednicii, cinstind viata ta cea pustniceasca, te laudam, zicand:
Bucura-te, ca o data pe zi hrana primeai;
Bucura-te, ca acolo in pestera petrecand, cu gandul la cele ceresti pururea erai;
Bucura-te, ca in pestera ta foarte rar pe cineva primeai;
Bucura-te, ca fata de dreapta credinta mare ravna aveai;
Bucura-te, ca pe cei ce veneau la tine, pururea frica de Dumnezeu ii invatai;
Bucura-te, ca celor ce veneau la tine din scrierile Sfintilor Parinti le citeai;
Bucura-te, ca de mila si dragostea Mantuitorului catre oameni totdeauna vorbeai;
Bucura-te, ca de infricosatele Patimi ale Domnului le aminteai;
Bucura-te, ca de ceasul mortii aminte le aduceai;
Bucura-te, ca la citirea Psaltirii zaboveai;
Bucura-te, ca citirea dumnezeiestilor Scripturi ca pe o hrana duhovniceasca o aveai;
Bucura-te, ca in toate faptele bune sfintilor Parinti te asemanai;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 9
Voind Preainduratul si Preamilostivului Dumnezeu sa te cheme la Sine, o boala grea ti-a trimis, iar tu, cunoscand ca ti-a venit ceasul plecarii din aceasta lume, cu Sfintele si Preacuratele Taine te-ai impartasit si din adancul inimii tale ai chemat mila lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul 9
Auzind de adormirea ta staretul Sfintei Manastiri Hozeva, Preacuviosul Amfilohie, a venit cu cativa calugari si cele spre inmormantarea ta au randuit, cantand asa:
Bucura-te, ostasul lui Hristos cel adevarat;
Bucura-te, ca lupta cea buna o ai savarsit;
Bucura-te, ca si calatoria ta spre cer acum s-a terminat;
Bucura-te, ca de la Dumnezeu cununa biruintei ai luat;
Bucura-te, sluga lui Hristos care bine te-ai nevoit;
Bucura-te, ca nevointele tale acum au luat sfarsit;
Bucura-te, ca staretul Amfilohie slujba imormantarii a inceput;
Bucura-te, ca o mare minune s-a facut;
Bucura-te, ca pasarele in carduri au venit;
Bucura-te, ca ele cu glasuri jalnice langa sicriul tau ciripeau;
Bucura-te, ca pasarelele dupa tine plangeau;
Bucura-te, ca in viata ta pe ele le-ai ajutat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 10
Trimis-a preabunul Dumnezeu la inmormantarea ta mare multime de pasarele care zburau peste capetele celor ce erau acolo si bateau din aripi deasupra sicriului tau. Aceasta vazandu-le cei adunati acolo, au cunoscut minunea si lui Dumnezeu cantau: Aliluia!
Icosul 10
Voind Preasfantul Dumnezeu sa descopere Sfintele tale moaste, un arhimandrit grec din America, fost ucenic al tau, a auzit in vis glasul tau, care de trei ori i-a zis: "Daca vrei sa ma vezi, vino pana Pestera Sfintei Ana, din pustia Iordanului". Acela, nestiind ca te-ai mutat la Domnul, avenit sa se inchine la Mormantul Domnului, iar de acolo la pestera Sfintei Ana, unde a rugat pe staretul Amfilohie sa-i arate mormantul tau. Luand deci blagoslovenie, au deschis mormantul si, vazand toti buna mireasma care iesea din trupul tau, inchinandu-se, cu mare bucurie au cantat:
Bucura-te, Cuvioase Parinte Ioane, ca Dumnezeu pe tine te-a proslavit;
Bucura-te, ca noi tocmai din America la tine am venit;
Bucura-te, ca Dumnezeu spre folosul nostru si al multora te-a proslavit;
Bucura-te, ca de aceasta minune indata multi au auzit;
Bucura-te, ca douazeci de ani dupa moartea ta Dumnezeu intru nestricaciune te-a pazit;
Bucura-te, ca buna mireasma din sfintele tale moaste foarte s-a raspandit;
Bucura-te, ca nici hainele tale cu nimic nu s-au schimbat;
Bucura-te, ca acest lucru pe toti i-a spaimantat;
Bucura-te, ca multi cu lacrimi in ochi catre tine se rugau;
Bucura-te, ca altii cu mare glas pe Dumnezeu laudau;
Bucura-te, ca toti de aceasta minune s-au mirat;
Bucura-te, ca si calugarii de la Manastirea Hozeva s-au spaimantat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 11
Adus-a parintele staret Amfilohie impreuna cu calugarii de la Manastirea Hozeva sfintele tale moaste de la Pestera Sfintei Ana la manastirea lor. Pentru aceasta preaslavita minune au dat slava Bunului Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul 11
Asezat-au sicriul cu sfintele tale moaste langa sicriul Sfantului Gheorghe Hozevitul, ctitorul acestei manastiri. Deschizand apoi sicriul si vazandu-te neatins de stricaciune, au simtit o buna mireasma si cu totii au slavit pe Dumnezeu, zicand:
Bucura-te, Cuvioase Parinte Ioane, slava monahilor din Manastirea Hozeva;
Bucura-te, ca sfintele tale moaste arata desavarsirea;
Bucura-te, ca Dumnezeu, cu darul Sau, sfintele tale moaste le-a impodobit;
Bucura-te, ca prin tine, Dumnezeu o minune a secolului nostru a aratat;
Bucura-te, ca Dumnezeu pe tine cu nestricaciune te-a incununat;
Bucura-te, mladita sfanta din neamul romanesc;
Bucura-te, podoaba cinului calugaresc;
Bucura-te, ca prin tine cinstirea sfintilor iarasi se dovedeste;
Bucura-te, ca prin tine minunea lui Dumnezeu intru sfinti se adevereste;
Bucura-te, ca intru sfinti, Dumnezeu prin tine minune s-a aratat;
Bucura-te, sluga lui Dumnezeu, cu slava si cu cinste incununat;
Bucura-te, cu darul si cu puterea lui Dumnezeu intru tine s-au aratat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 12
Patriarhul Benedict al Ierusalimului, auzind de minunea cu sfintele tale moaste, a trimis o comisie formata din trei mitropoliti la Sfanta Manstire Hozeva, pentru a le vedea si a randui unde sa le aseze. Facandu-se toate cu buna cuviinta, au dat slava lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul 12
Invatat-ai, Preacuvioase Parinte Ioane, cat ai fost in viata, pe toti monahii si crestinii care veneau la tine sa pastreze cu mare scumpatate dreapta credinta intru Hristos, chiar cu pretul vietii, si multe manuscrise ai lasat de mare folos sufletesc. Pentru care toti cei dreptcredinciosi cu mare evlavie te cinstim, zicand:
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care cu viata si cu invatatura pe multi i-ai luminat;
Bucura-te, a monahilor pilda de urmat;
Bucura-te, ca multe suferinte si boli ai rabdat;
Bucura-te, ca dupa douazeci de ani de la adormirea ta, sfintenia vietii tale Dumnezeua aratat;
Bucura-te, faclie duhovniceasca in pamant ascunsa;
Bucura-te, faclie in sfesnicul Bisericii de Dumnezeu pusa;
Bucura-te, ca pe multi cu cuvantul si cu pilda vietii ai luminat;
Bucura-te, ca adevarata credinta pe toti i-ai invatat;
Bucura-te, ca acum in ceata sfintilor petrecere ai aflat;
Bucura-te, al Bisericii Ortodoxe fiu adevarat;
Bucura-te, ostas duhovnicesc al Marelui Imparat;
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Ioane, care in viata ta marilor cuviosi ai urmat!
Condacul 13
O, preacuvioase Parinte Ioane, care din neamul romanesc ai rasarit, si in tara sfanta Dumnezeu te-a proslavit, numele marilor Prooroci Ilie si Ioan Botezatorul in viata le-a purtat si lor dupa putinta le-ai urmat. Roaga-te pururea pentru noi, nevrednicii, ca sa aflam mila in ziua judecatii de apoi si impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciune catre Sfantul Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul
O, Preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.