Potrivit învăţăturii şi credinţei creştine, viaţa omului nu se sfârşeşte o dată cu moartea trupului, iar sufletul îşi continuă existenţa şi dincolo de hotarele vieţii pământeşti. Din acest motiv, nu dăm uitării pe cei adormiţi nici după înmormântarea lor, ci îi pomenim pururi, ne rugăm şi mijlocim pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor.
Cât timp suntem în viaţă putem să facem toate pentru sufletele noastre: să priveghem, să postim, să ne rugăm continuu etc. Imediat ce murim, însă, nu mai putem face nimic pentru acestea. Însă dacă cineva vorbeşte lui Dumnezeu despre cei răposaţi, îl va auzi Dumnezeu, îi va asculta rugăciunea. Cu alte cuvinte în faţa lui Dumnezeu este utilă şi folositoare „mijlocirea”. Când cei dragi nouă pleacă din lumea aceasta, lasă în urma lor o rugăminte, care sună mai degrabă a poruncă: „…vă rog pe toţi şi cu stăruinţă cer vouă să vă rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii” (Slava de la Slujba înmormântării). Aşadar, cei adormiţi doresc să ne pese totdeauna de ei. Întotdeauna să facem ceva pentru sufletele lor.
Slujba care se face pentru cei răposaţi se numeşte parastas (din greceste parastasis = a sta în rând cu cineva, a sta alături de cineva, a mijloci pentru cineva) şi înseamnă rugăciune de mijlocire la Dumnezeu pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.
Coliva, element nelipsit de la slujba parastasului si a inmormantarii, este expresia materiala a credintei noastre in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Domnul insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor.
Prima sâmbătă din Postul Sfintelor Paști este cunoscută sub denumirea de Sâmbăta colivelor sau Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron. Cu această zi încep pomenirile celor trecuți în lumea veșniciei. Aceste pomeniri se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Sfintelor Paști, până în sâmbăta Floriilor.
“Praznicul Sfântului Mucenic Teodor Tiron este, după Karabinov, cea mai veche sărbătoare fixă deplasată în ciclul liturgic mobil. Marea popularitate a acestui sfânt, al cărui sanctuar din Euhaita atrăgea mulțimile, a făcut ca pomenirea lui să fie transferată în prima sâmbătă a Postului Mare, după cum atestă Typikon-ul Marii Biserici”. (Ieromonahul Makarios Simonopetritul)
Nu este însă vorba doar de un transfer al sărbătoririi prăznuite de Triod. Căci, în timp ce Typikon-ul Marii Biserici nu indica decât sinaxa mucenicilor, Triodul comemorează în această zi mai precis minunea colivelor, a cărei narațiune e atribuită patriarhului Nectarie al Constantinopolului (sfârșitul secolului IV).
În timpul domniei tiranice a împăratului Iulian Apostatul, acesta a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vândute pe piața cetății imperiale, pentru a întina astfel prima săptămână din Postul Mare al creștinilor. Dar mucenicul Teodor s-a arătat în vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian și sfătuindu-l să fiarbă grăunţe de grâu (kolva) și să le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca aceștia să nu meargă să cumpere de la piață.
Fiind astfel izbăviți de întinăciunea idolatriei grație acestui mucenic surpător al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credincioșilor să serbeze în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, un praznic care să comemoreze acest eveniment. Această primă sâmbătă este, așadar, ocazia unei duble bucurii: încheierea primei perioade a postului și prăznuirea mucenicului.
“Să ne odihnim în sâmbăta de astăzi, oamenilor, încetând ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvântat această zi cu odihnă și cu prăznuirea cea de acum a mucenicului“.
Praznicul mucenicului e dublu și el, pentru că în el ne bucurăm atât de minunea colivelor, cât și de nevoințele mucenicești ale Sfântului Teodor. De aceea, slujba zilei nu are “Aliluia” pentru adormiți, ca în celelalte sâmbete, ci “Dumnezeu este Domnul“. Imnologia cuprinde piese rezervate laudei lui Teodor și altele închinate minunii colivelor. Lectura sinaxarului care relatează această minune e completată de cea a panegiricului Sfântului Teodor atribuit Sfântului Grigorie al Nyssei.
Comemorarea mucenicului Teodor Tiron într-o sâmbătă în mod normal consacrată memoriei colective a sfinților și a martirilor apare, așadar, drept o specificare a acesteia, înscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sâmbete festive: Sâmbăta Morților, Sâmbătă Asceților și Sâmbăta lui Teodor.
Pe de altă parte, cu excepția Sâmbetei Acatistului, celelalte sâmbete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorări deosebite, sărbătoarea colivelor îngăduind astfel evidențierea caracterului privilegiat al primei săptămâni. La încheierea acesteia din urmă, adunarea mucenicilor reprezentată de Sfântul Teodor se asociază, așadar, prin rugăciunile și exemplele ei eforturilor întreprinse de credincioși, pentru a-i ajuta pe calea ce le rămâne de parcurs în săptămânile următoare.
“Postul cel curat și fără prihană la noi acum ajungând, a adus cu sine săvârșire de minuni mucenicești. Căci prin post ne curățim de întinăciunile și de necurățiile cele sufletești, iar prin dovezi și lupte vitejești asupra patimilor ne îmbărbătăm. Pentru aceasta și cu darul sfintei postiri, luminându-ne și cu minunile mucenicului Teodor, întărindu-ne în credința întru Hristos, cerem de la El să dea mântuire sufletelor noastre“.
Ca și înSâmbăta Morților, după Vecernia de vineri se trece la Panihide și la binecuvântarea colivelor, dar aici semnificația e puțin diferită. E vorba mai puțin de supraviețuirea vechilor ospețe funerare ale primilor creștini, cât de un oficiu festiv comemorând minunea colivelor și biruința împotriva planului perfid al lui Iulian Apostatul, grație intervenției miraculoase a mucenicului Teodor.
“Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic“, Editura Deisis, Sibiu, 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu