Pomenirea Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul
Sfâtul acesta Teofan se mai numeşte Singrianul, deoarece Singriana a fost locul naşterii sale. El era rudă a împăratului Leon Isaurul şi a fiului acestuia, Copronimul. El era înconjurat de spleandoarea şi bogăţia rasei lui imperiale. Dar toate acestea nu au mai avut pentru Teofan nici o valoare de îndată ce Hristos S-a făcut stăpîn peste inima lui. El multă vreme s-a împotrivit căsătoriei, dar cînd în cele din urmă a fost silit la aceasta, el a reuşit să o convingă pe mireasa lui să vieţuiască împreună cu el ca frate şi soră. Imediat după moartea părinţilor lui, atît el cît şi soţia lui au intrat fiecare în cîte o mînăstire. Mînăstirea în care a intrat Sfîntul Teofan se afla în Munţii Singrianiei din provincia Cizicului. Teofan cel odată bogat şi slăvit a trăit în mînăstire ca unul din fraţii cei mai de pe urmă, în desăvîrşită sărăcie. Toţi se uimeau de schimbarea lui. Cunoscut fiind pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, pentru credinţa lui cea tare şi pentru înţelepciunea lui, el a fost chemat la Sinodul al Şaptelea Ecumenic (de la Niceea, din anul 783 d. Hr.), care a întărit cinstirea sfintelor icoane. Pentru marea lui curăţie şi feciorelnicie Dumnezeu i-a dăruit harul facerii de miuni, prin care vindeca toate bolile, şi mai cu seamă toate formele de nebunie. El se ruga lui Dumnezeu pentru toţi bolnavii şi năpăstuiţii, şi cu rugăciunile lui le ajuta hotărîtor. Doar cînd el însuşi s-a îmbolnăvit, şi a rămas bolnav pentru o vreme, nu a voit să se roage pentru redobîndirea sănătăţii lui, ci a suferit boala cu recunoştinţă. Cînd erezia iconoclastă a izbucnit iar sub împăratul Leon Armeanul, Sfîntul Teofan a fost adus la Constantinopol şi aruncat în temniţă, unde a zăcut timp de doi ani în lipsuri, suferinţă şi umilinţe. Apoi împăratul 1-a surghiunit în insula Samotrace, lucru pe care îl prorocise mai înainte cu duhul şi despre care vorbise temnicerilor lui. După sosirea lui la Samotrace el a mai trăit douăzeci şi trei de zile şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi Făcătorului său, ca să primească dela El binemeritata cunună a biruinţei.
Cântare de laudă la Sfântul Teofan
Leon Armeanul pe Teofan îl îndeamnă
La bogăţii multe, cîte va voi,
Pentru un lucru doar:
Al său nume să-şi pună
Legămînt pentru necurata erezie iconoclastă.
Din temniţă Teofan împăratului îi scrie:
„O, împărate, ţie să-ţi plac nu pot,
Căci nu pot şi ţie şi lui Dumnezeu să Ii plac.
Mai mari bogăţii eu în tinereţe am lepădat
Pentru Numele Domnului meu Hristos.
Pe ele toate sărmanilor le-am dat,
Și pustia mi s-a făcut mie avere.
Acolo în pustie mie nimic nu mi-a lipsit,
Căci Domnul însuşi mi-a slujit mie.
Acum la bătrîneţele mele adînci,
Tu, împărate, ce mi-ai mai putea oferi?
Doar praful pe care şi tînăr fiind l-am dispreţuit.
Nimic, împărate, nimic nu poţi tu să-mi dai,
Pe care însutit să nu le fi primit de la Domnul meu.
Tu poţi doar schingiuirile să mi le dăruieşti,
Pe care le aştept demult.
Schingiuirile, ele, de lumea aceasta putredă mă vor despărţi,
Şi mă vor uni cu Stăpînul şi Domnul meu Hristos,
Inimii mele Atotscump.
O, împărate, sfintelor icoane, de ce le baţi război?
Au nu fost-a Domnul nostru Iisus
Printre noi ca o icoană vie,
Icoană vie a Ipostasului Său Celui din veac,
Au nu fost-a ca o Icoană
A Sfintei Treimi Atotputernice,
Ca o icoană a lui Dumnezeu Celui Nevăzut,
Şi neapropiat ?
El ne va judeca pe noi amîndoi, împărate.
Împărăteşte, împărate, dar vezi, altul curînd îţi va urma.
Această lume trece, împărate,
Dar Dumnezeu rămîne în veac.
Cunoaşte, împărate,
Că ai lui Dumnezeu de lume nu au frică,
În veac”.
Pomenirea Sfântului Simeon, Noul Teolog
Acest de Dumnezeu-purtător şi mare Sfînt Părinte al Bisericii s-a născut în Galatia din Paflagonia. Sfîntul Simeon a primit educaţie aleasă şi înaltă la Constantinopol, iar apoi a fost curtea imperial, din suita împăraţilor Vasile şi Constantin Porfirogenetul. Dar Sfîntul Simeon a părăsit toate pentru Hristos şi s-a retras într-o mînăstire. El a dus o viaţă de aspre nevoinţe sub îndrumarea Bătrînului Simeon, după care a ajuns să fie stareţul Mînăstirii Sfîntului Mamas, iar la sfîrşit, zăvorît. El este cel mai mare teolog al Bisericii de după Sfîntul Grigorie Teologul.Sfîntul Simeon simţea Harul lui Dumnezeu în inimă. Cuvintele lui sînt descoperiri dumnezeieşti şi duhovniceşti adevărate, cu adevărat teologice. El a murit la anul 1032 după Hristos, iar sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni.
Pomenirea Sfântului Grigorie Dialogul (cel Mare), Papă al Romei
Sfîntul Grigorie a fost fiul Senatorului Gordian, şi mai apoi el însuşi senator şi prefect al vechii cetăţi a Romei. Imediat după moartea părintelui său, Sfîntul Grigorie s-a dăruit în întregime vieţii duhovniceşti de nevoinţe ascetice. Din imensele sale averi el a ridicat şase mînăstiri în Sicii ia şi pe a şaptea în cetatea Romei, în cinstea Sfîntului Apostol Andrei Cel întîi Chemat, în care a şi fost tuns în cinul monahal. Mama lui, Silvia, a intrat şi ea într-o mînăstire, fiind tunsă şi ea în monahism. După moartea Papei Pelaghie al Doilea, Sfîntul Grigorie a fost ales Papă în locul lui. Dar el a fugit de această cinste şi înaltă responsabilitate a Bisericii şi s-a ascuns în munţi şi în peşteri. Dumnezeu însă 1-a descoperit ochilor celor care îl căutau în felul următor: un stîlp de foc le-a apărut în faţa ochilor, înălţîndu-se de la pămînt la cer, pe locul unde se afla ascuns Sfîntul Grigorie.Sfîntul Grigorie era de o milostenie nemaiîntînită. Toate veniturile imensei lui averi erau folosite la zidirea de aşezăminte şi spitale pentru cei nevoiaşi. Adesea el însuşi îi invita pe sărmani la masă şi le slujea cu mîna lui. El a scris multe şi mari cărţi de folos duhovnicesc, de învăţătură, şi de exegeză biblică. El este supranumit Dialogul pentru că una din aceste cărţi poartă acest nume, în care Sfîntul Grigorie preaslăveşte vieţile, nevoinţele şi minunile sfinţilor italieni. Sfîntul Grigorie este de asemenea alcătuitorul slujbei Sfintei Liturghii a Darurilor Mai înainte Sfinţite, care se slujeşte în Biserică în miercurile şi vinerile Sfîntului şi Marelui Post. Arhidiaconul său Petru vedea o porumbiţă zburînd deasupra capului Sfîntului Grigorie pe cînd acesta şedea la scrisul cărţilor lui. Sfîntul Grigorie Dialogul, Papă al Romei, s-a înfăţişat înaintea Tronului Dumnezeiesc la anul 604 după Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu