duminică, 30 septembrie 2012

Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului 1 octombrie


Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat toata faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune in Biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric. Acesteia si noi, cu credinta si cu umilinta ii serbam Acoperamantul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruita, izbavste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie : Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Icosul 1
Multimea Arhangelilor si a Ingerilor, cu Inaintemergatorul, cu Teologul si cu soborul tuturor Sfintilor, impreuna cu tine, Imparateasa lor, stand in Biserica din Vlaherne si ascultand rugaciunile tale pentru toata lumea, cu bucurie canta tie :
Bucura-te, bunavointa Tatalui celui mai inainte de veci;
Bucura-te, incapere prea curata a lui Dumnezeu, Fiul celui fara de ani;
Bucura-te, locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant;
Bucura-te, mirare neincetata a cetelor ingeresti;
Bucura-te, spaima cea prea grozava a puterilor celor intunecate ale iadului;
Bucura-te, ceea ce esti intampinata in vazduh de Heruvimii cei cu ochi multi;
Bucura-te, ale carei laude le canta Serafimii cei cu cate sase aripi;
Bucura-te, prea bunule acoperamant caruia cu credinta ne inchinam si noi neamul crestinesc;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 2
Sfantul Andrei cu Epifanie, vazandu-te in Biserica, in vazduh, rugandu-te lui Dumnezeu pentru crestini, au cunoscut ca tu esti Maica lui Hristos Dumnezeul nostru si cazand la pamant, cu credinta s-au inchinat sfantului tau Acoperamant, cantand : Aliluia !
Icosul 2
Intelegere neinteleasa esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, intru apararea poporului celui ortodox, pentru aceasta vrajmasii nostri nu se pricep cat de puternica este rugaciunea Maicii lui Dumnezeu, insa noi bine stiind atotputernica ta aparare, cantam catre tine cu umilinta, unele ca acestea :
Bucura-te, cea prea milostiva, mangaietoarea tuturor celor scarbiti si impovarati;
Bucura-te, povatuitoarea neadormita a tuturor celor robiti si rataciti;
Bucura-te, ceea ce cu rugaciunile tale degraba potolesti mania lui Dumnezeu cea cu dreptate pornita asupra noastra;
Bucura-te, ceea ce cu atotputernica amenintarea ta, potolesti patimile noastre cele rele;
Bucura-te, puternica desteptare a constiintelor celor adormite;
Bucura-te, cea prin care iadul suspina si duhurile rautatii tremura;
Bucura-te, prin care se deschid noua credinciosilor portile raiului;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 3
Puterea Celui Prea Inalt umbreste pe cei ce cu credinta si cu evlavie scapa la prea puternicul tau Acoperamant, caci numai tie uneia, Preasfanta si Preacurata Maica a lui Dumnezeu, s-a dat de a se implini toate cererile tale. Pentru aceasta credinciosi de toate varstele te slavesc pe tine si pe Fiul tau cantand : Aliluia !
Icosul 3
Avand bogatie de milostivire neimputinata tuturor pana la marginile pamantului le intinzi mana de ajutor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce patimesc, alinare, orbilor vedere si tuturor le dai toate, fiecaruia dupa a lor trebuinta. Pentru aceasta cu multumire strigam tie :
Bucura-te, taria nesurpata si ocrotirea tuturor crestinilor;
Bucura-te, cea mai intai infrumusetare a sfintelor lacasuri si altare;
Bucura-te, ingradirea cea sigura a tronurilor imparatesti;
Bucura-te, ajutatoarea neadormita a capeteniilor de orase;
Bucura-te, arhistratega nebiruita a ostilor crestinesti;
Bucura-te, oglinda sfanta a dreptatii pentru judecatorii cei nemitarnici;
Bucura-te, minte desavarsita a invatatorilor;
Bucura-te, binecuvantarea caselor si a familiilor celor evlavioase;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 4
Fiind cuprinsi de viforul multor nevoi, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, tu ne ajuta noua. Stand inaintea fetei altarului Domnului si ridicand mainile tale, roaga-te ca Domnul, Imparatul slavei sa caute la nevrednica noastra rugaciune si sa asculte cererile celor ce cheama numele tau cel sfant si canta Fiului tau : Aliluia !
Icosul 4
Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Isus al lui Navi rugandu-se si a poruncit soarelui de a stat pana ce s-a razbunat asupra vrajmasilor lui. Aude si acum Domnul Iisus rugaciunile tale, Imparateasa aleasa a Duhului Sfant, pentru aceasta si noi pacatosii, nadajduind la acoperamantul tau, indraznim a canta tie ca Maicii lui Dumnezeu unele ca acestea :
Bucura-te, cea luminata de Soarele cel vesnic care ne lumineaza pe noi cu lumina cea neinserata;
Bucura-te, ceea ce ai luminat tot pamantul cu stralucirea preacuratului tau suflet;
Bucura-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curatia trupului tau;
Bucura-te, Acoperamantul si pastrarea sfintelor lacasuri ale lui Hristos;
Bucura-te, luminarea si inteleptirea pastorilor celor credinciosi ai bisericii;
Bucura-te, povatuitoarea monahilor si a monahiilor care neincetat slujesc lui Dumnezeu;
Bucura-te, linistea cea netulburata a batranilor celor evlaviosi;
Bucura-te, veselia cea tainica a fecioarelor si a vaduvelor ce traiesc in curatie;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 5
Vazatorul de Dumnezeu Moisi luptand oarecand asupra lui Amalic, cand ridica mainile , Israil biruia, iar cand le lasa in jos atunci Amalic invingea, insa, ajutat de cei ce-l sustineau, a biruit pe vrajmasi. Tu insa, Maica a lui Dumnezeu, ridicand mainile tale la rugaciune catre Fiul tau, desi nesustinuta de nimeni, dar totdeauna biruiesti pe vrajmasii crestinilor si esti scut nebiruit noua celor ce-ti cantam : Aliluia !
Icosul 5
Vzandu-te pe tine cetele Sfintilor stand in vazduh in Biserica din Vlaherne, ridicand mainile la rugaciune catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, Arhangelii cu Ingerii cantau tie cantare de multumire; deci prin mainile tale cele mai sfinte decat ale lui Moisi intareste-ne si pe noi cei ce cu umilinta cantam tie :
Bucura-te, cea ale carei maini sunt tinute la rugaciune de insasi dragostea si milostivirea ta cea catre noi;
Bucura-te, ca inaintea ta nu pot sa stea vrajmasii nostri vazuti si nevazuti;
Bucura-te, ceea ce izgonesti din sufletul nostru patimile si poftele cele rele si spurcate;
Bucura-te, ceea ce fara de ardere tii pe mainile tale focul cel Dumnezeiesc al lui Hristos si pe noi cei reci ne aprinzi cu el;
Bucura-te, aleasa incununare a celor ce, cu intreaga intelepciune, se lupta impotriva patimilor;
Bucura-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc in post si in tacere;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor obositi de mahnire si de intristare;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 6
Propovaduitor al harului tau celui neimputinat si al milelor tale s-a aratat Sfantul Romano, dulce cantatorul, cand in vis a primit de la tine o foaie de hartie spre mancare, prin care, inteleptindu-se, a inceput a canta cu intelepciune intru slava ta si a scris laude Sfintilor, cantand cu credinta : Aliluia !
Icosul 6
Stralucit-ai Fecioara a lui Dumnezeu, din aurora dreptatii, Soarele cel adevarat, luminand pe toti cu intelepciune de la Dumnezeu Fiul tau si aducand la cunostinta adevarului pe cei ce cu credinta canta tie :
Bucura-te, ceea ce ai nascut cu trup pe Hristos, puterea si intelepciunea dumnezeiasca;
Bucura-te, ceea ce ai rusinat intelepciunea cea desarta a lumiii acesteia si pe cei orbiti de dansa ii povatuiesti la calea mantuirii;
Bucura-te, pastrarea dreptei credinte si invatatoarea dogmelor celor ortodoxe;
Bucura-te, ceea ce tai eresurile si ratacirile cele pierzatoare;
Bucura-te, ceea ce stii cele cu anevoie de prevazut, si la vreme le spui celor ce se cuvine;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei mincinosi si ghiciturile cele desarte;
Bucura-te, ceea ce in ceasul nedumeririlor, ne pui in minte gandul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ne opresti de la deprinderile vatamatoare si de la faptele cele rele;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 7
Domnul atotvazatorul indelung-rabdatorul, voind sa arate adancul cel nemarginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maica si te-a facut pe tine crestinilor aparatoare nebiruita. Ca dupa judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osanda, totusi prin Acoperamantul tau cel puternic, capata vreme de pocainta si canta tie : Aliluia !
Icosul 7
Minunate a aratat Domnul faptele Sale intru tine, Preacurata Maica Sa, cand s-a aratat prea minunatul Acoperamant in mainile tale, luminand mai mult decat razele soarelui, acoperind pe poporul ce era in Biserica din Vlaherne. Deci, vazand ei acest semn al milostivei tale aparari, cuprinsi de spaima si de bucurie, toti au cantat tie :
Bucura-te, Acoperamantul nefacut de mana, care, ca norul te-ai intins peste toata lumea;
Bucura-te, ceea ce ai tinut pe mainile tale pe Fiul si vesnicul Arhiereu;
Bucura-te, ca prin aceasta ne arati mila si har noua in Biserica cea Ortodoxa;
Bucura-te, stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumesti;
Bucura-te, stalp de foc, care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul negurii pacatelor;
Bucura-te, vadita intarire a crestinilor nevoitori;
Bucura-te, inteleptire tainica a robilor lui Dumnezeu, celor tainuiti in mijlocul lumii;
Bucura-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu ma parasesti, ci cu acoperamantul si cu harul tau ma miluiesti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 8
Pre tine ceea ce te-ai aratat din cer in Biserica din Vlaherne, Ingerii te-au cantat, Apostolii te-au preaslavit, soborul ierarhilor si al cuviosilor si ceata sfintelor femei te-au laudat, Inaintemergatorul si cu Teologul s-au inchinat, iar poporul ce era in biserica, cu veselie ti-au cantat : Aliluia !
Icosul 8
Domnul, Cel ce stapaneste toate cele de sus si cele de jos, vazandu-te pe tine Maica Sa, stand in biserica si cu umilinta rugandu-te Lui, a zis : cere, o, Maica mea, ca nu ma voi intoarce despre tine, ci voi indeplini cererile tale si voi milui pe toti care canta tie :
Bucura-te, chivot al Legii in care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc;
Bucura-te, nastrapa prea sfanta in care, celor flamanzi de dreptate, li se pastreaza painea vietii celei vesnice;
Bucura-te, vasule cu totul de aur, in care s-a gatit pentru noi trupul si sangele Mielului celui Dumnezeiesc;
Bucura-te, ceea ce iei in atotputernicele tale maini pe cei parasiti de doctori;
Bucura-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slabiti cu trupul, dar nu cu duhul si cu credinta;
Bucura-te, ceea ce dai intelegere si lumina celor ce sunt intunecati la minte;
Bucura-te, ceea ce cu intelepciunea ta ne impiedici din calea cea rea a pacatelor si a patimilor;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 9
Toata firea ingereasca aduce lauda tie, pentru ca esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si aparatoarea tuturor celor ce se roaga tie. Tu, cu Acoperamantul tau cel dumnezeiesc,pe cei drepti ii veselesti, pe pacatosi ii aperi, pe cei din primejdii ii izbavesti si te rogi pentru toti credinciosii care canta tie : Aliluia !
Icosul 9
Ritorii cei mult vorbitori, ca niste pesti fara de glas nu se pricep cum sa laude dupa vrednicie serbarea ta cea mare a preacinstitului tau Acoperamant caci toate cele graite de dansii nu sunt in stare a numara indurarile tale. dar noi vazand nenumaratele tale binefaceri, cu bucurie cantam tie :
Bucura-te, ceea ce ne pazesti de molima si de bolile cele aducatoare de moarte;
Bucura-te, ceea ce pazesti orasele si satele de cutremurul cel napraznic al pamantului;
Bucura-te, ceea ce cu mana tare din revarsarea apelor si din cufundare ne izbavesti pe noi;
Bucura-te, ceea ce cu roua rugaciunilor tale, ne izbavesti pe noi de arderea focului;
Bucura-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovniceasca si trupeasca, hranindu-ne cu painea vietii;
Bucura-te, ceea ce abati de la capul nostru loviturile fulgerului si ale traznetului;
Bucura-te, ceea ce ne mantuiesti pe noi de navalirea celor de alt neam si de ucigasii cei tainuiti;
Bucura-te, ceea ce prin pace si prin dragoste, ne izbavesti de vrajmasii cei de o credinta cu noi, si de vrajmasia casnica;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 10
Vrand sa mantuiasca neamul omenesc din inselaciunea vrajmasului, Domnul cel iubitor de oameni, te-a daruit pe tine sa fii Maica noua pamantenilor. Tu sa fii noua ajutor, acoperamant si scutire, celor intristati mangaiere, celor scarbiti bucurie, celor asupriti aparatoare si sa scoti din adancul pacatelor pe toti cei ce-ti canta : Aliluia !
Icosul 10
Preasfanta Imparateasa, cu ingerii stai impreuna si te rogi, zicand : Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu in ajutor ca sa nu plece nimeni de la fata mea, neajutat si neascultat. Aceasta rugaciune auzind-o adunarea sfintilor, cu multumire strigam tie :
Bucura-te, ceea ce daruiesti cu roduri binecuvantate pe cei ce lucreaza cu dreptate si cu inima curata;
Bucura-te, ajutatoarea si rasplatitoarea tuturor celor ce fac negustorie cu dreptate;
Bucura-te, mustrarea tuturor calcatorilor de juramant si a celor ce agonisesc cu nedreptate;
Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce sunt in primejdii pe uscat si pe ape;
Bucura-te, ceea ce veselesti cu roadele credintei pe parintii cei fara de copii;
Bucura-te, hranitoarea cea nevazuta a sarmanilor;
Bucura-te, aparatoarea cea tare a celor ce sunt robiti si izgoniti;
Bucura-te, ingrijitoarea cea neadormita a celor ce sunt in legaturi si in temnite;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 11
Cantarea noastra cea cu umilinta auzind-o ia aminte la smerita noastra rugaciune, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca pe tine te rugam, nu trece cu vederea glasul robilor tai. La tine nazuim in napaste, in scarbe si in necazurile noastre si inaintea ta stand, cu lacrimi ne rugam si cantam tie : Aliluia !
Icosul 11
Faclie primitoare de lumina, vazandu-te pe tine la rugaciune in vazduh, in biserica din Vlaherne, poporul ce era de fata a strigat : " De unde este noua aceasta ca sa vina Maica Domnului nostru aici ? ". Iar Sfantul Andrei, cu Epifanie, cu smerenie catre tine se rugau, zicand :
Bucura-te, datatoarea cea fara de zavistie, a tuturor darurilor celor pamantesti si sufletesti;
Bucura-te, credincioasa solitoare a pacatosilor celor ce pun inceput de pocainta;
Bucura-te, pururea impreuna ajutatoare, a celor ce se lupta impotriva patimilor si a curselor diavolesti;
Bucura-te, nevazuta imblanzire a stapanilor celor tirani si cu narav de fiara;
Bucura-te, repaus si bucurie tainica a robilor celor blanzi si primitori;
Bucura-te, linistea prea dorita a casatoritilor celor credinciosi;
Bucura-te, grabnica si fara suferinta dezlegare a maicilor celor nascatoare de prunci;
Bucura-te, Maica, ajutatoarea noastra buna in ceasul sfarsitului nostru;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 12
Harul cel Dumnezeiesc, cere-l noua de la Fiul tau si Dumnezeul nostru. Intinde noua mana de ajutor. Departeaza de la noi pe tot vrajmasul si potrivnicul. Impaca viata noastra ca sa nu pierim cumplit si fara de pocainta si primeste-ne in salasele cele vesnice, ocrotitoarea noastra, ca bucurandu-ne, sa strigam : Aliluia !
Icosul 12
Cantand puternicul tau Acoperamant, te laudam ca pe o mare solitoare a noastra si ne inchinam tie, ceea ce te rogi pentru crestini. Noi credem si nadajduim, ca vei cere de la Fiul tau si Dumnezeul nostru, bucuria cea vremelnica si cea vesnica, noua tuturor, celor ce cu dragoste cantam tie :
Bucura-te, tare aparatoare a toata lumea;
Bucura-te, sfintirea tuturor stihiilor ceresti si pamantesti;
Bucura-te, binecuvantarea tuturor timpurilor anului;
Bucura-te, calcarea curselor si ispitelor ce vin de la trup, de la lume si de la diavol;
Bucura-te, prea puternica, impacarea celor invrajbiti;
Bucura-te, ceea ce te induri de cei dispretuiti si lepadati;
Bucura-te, ceea ce ridici din groapa pierzarii pe cei deznadajdiuti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Condacul 13
O, preacantata Stapana, preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, catre tine intind mainile mele cele slabe si din adancul inimii strig tie : Cauta la credinta sufletului meu. Acopera-ma cu atotputernicul tau Acoperamant si ma izbaveste de toate nevoile; iar in ceasul sfarsitului meu sa stai langa mine, o, intru tot buna Stapana si ma izbaveste de chinurile cele gatite pentru pacatele mele, ca, mantuindu-ma, pururea sa cant tie : Aliluia ! ( Acest condac se zice de trei ori ).
Apoi zicem Icosul 1 si Condacul 1 si
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU
O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.
Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.
Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste cinstite daruri care se cuvin numai tie, de la noi nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti, caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor si prin tine am cunoscut pe Dumnezeu si ne-am invrednicit Sfantului Trup si Preacuratului sau Sange. pentru aceasta, fericita esti intre neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii. Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot laudata, nu inceta a te ruga pentru nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de sfatul celui inselator si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea veninata a diavolului. Pazeste-ne pana in sfarsit cu rugaciunile tale neosanditi, ca prin paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune pentru toate sa inaltam Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tutror, acum si pururea si in vecii vecilor, amin.

Acoperamantul Maicii Domnului / Sfantul Apostol Anania; Sfantul Roman Melodul 1 octombrie



In vremurile cumplite cele mai de pe urma, cand s-au inmultit pacatele noastre, s-au inmultit si primejdiile asupra noastra, incat s-au implinit cuvintele Sfantului Pavel, care zicea: "Primejdii de la talhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii in cetati, primejdii in pustiuri, primejdii pe mare, primejdii intre fratii cei mincinosi" (2 Cor. XI, 26). Cand cuvintele Domnului s-au implinit: "Ca se va scula neam peste neam si imparatie peste imparatie si va fi foamete si ciuma si cutremure pe alocuri", cand ne supara pe noi navalirile cele de alt neam, razboaiele cele dintre noi si ranile cele purtatoare de moarte, atunci Prea Curata si prea Binecuvantata Fecioara Maria, Maica Domnului, ne da noua Acoperamantul spre aparare, ca din toate primejdiile sa ne scape pe noi de foamete, de ciuma si de cutremure sa ne apere, de razboaie si de rani sa ne acopere si sa ne pazeasca pe noi sub Acoperamantul sau nevatamati.
Despre acest lucru s-a facut incredintare in Constantinopol in imparatia lui Leon cel Intelept, imparatul cel drept credincios, intru prea slavita biserica a Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. Dupa savarsirea cantarii celei de toata noaptea, intr-o zi de Duminica, in luna octombrie, ziua intai, fiind de fata si multimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfantul Andrei, cel ce era intru totul al lui Hristos, si-a ridicat ochii in sus si a vazut-o pe Imparateasa Cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se, stralucind ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul sau Omofor. Vazand aceasta Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si pe Doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a raspuns: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimant".
Precum odata Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu a vazut pe cer un semn mare, o femeie imbracata in soare, asa si Sfantul Andrei din biserica Vlahernei, cea asemanatoare cerului, a vazut-o pe Mireasa cea fara de mire imbracata in porfira ca soarele.
Semnul vazut de Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu inchipuia pe Acoperitoarea noastra cea preamilostiva, care s-a savarsit in acea vreme cand a aratat tulburarea intregii fapturi: "Se facura fulgere, glasuri si tunete, cutremur si grindina mare si un semn mare s-a aratat pe cer - o femeie imbracata in soare". Deci, pentru ce semnul acela care inainte inchipuia pe Prea Curata Fecioara Maria nu s-a aratat mai inainte de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur si de grindina, cand inca toate stihiile erau in pace, ci numai atunci cand s-a facut tulburarea cea infricosata a cerului si a pamantului? S-a facut, pentru ca sa se arate ca Acoperitoarea noastra cea preabuna, in vremea cea rea cand navaleste nevoia asupra noastra, atunci vine in ajutorul nostru si ne ocroteste pe noi de fulgerele amagitoarei desertaciuni lumesti, care nu stralucesc indelung, de glasurile mandriei vietii si de cele ale slavei desarte, de tunetele napadirii naprasnice a vrajmasului, de cutremurul patimilor si de grindina pedepsei celei de sus care navaleste asupra noastra pentru pacate. Caci, atunci cand toate aceste primejdii ne supara pe noi, indata, ca un semn mare, se arata Ajutatoarea cea grabnica a neamului crestinesc, pazindu-ne si acoperindu-ne pe noi.
Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei sa fuga din fata arcului, caci in lumea aceasta suntem pusi ca un semn spre sagetare si zboara asupra noastra sagetile din toate partile, unele din arcul vrajmasilor celor vazuti, care isi incordeaza arcul asupra noastra si se lauda intru mandria lor, iar altele din arcul vrajmasilor nevazuti, incat noi ne jelim asa: "Nu putem sa suferim sagetaturile diavolesti". Altele vin de la firea cea care se lupta asupra duhului, iar altele de la arcul maniei si ingrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, despre care David zicea: "De nu va veti intoarce, sabia Sa o va luci, arcul Sau l-a incordat si l-a gatit pe el. Si intru dansul a gatit vasele mortii, sagetile Sale celor ce se ard le-a lucrat ". (Psalm 7, 12)
Cu toate sagetile acelea, ca sa nu fim raniti de moarte, ni s-a aratat noua acel semn, ca sa fugim din fata arcului sub Acoperamantul Preacuratei si Prea-binecuvantatei Fecioare, cu al carei Acoperamant, aparandu-ne ca o pavaza, ne ferim intregi de sagetari. Caci aceasta aparatoare a noastra are o mie de paveze spre apararea noastra, cum graieste catre dansa Duhul Sfant: Ca turnul lui David grumajii tai: o mie de paveze spanzura pe dansul, toate sagetile celor puternici.
A zidit odata David un turn al sau prea frumos si prea inalt, intre Sionul cel ce sta pe muntele inalt si intre Ierusalim cel pus mai jos si fiica a Sionului l-a numit. Si era turnul acela intre dansii ca grumazul intre trup si cap, caci cu inaltimea sa intrecea Ierusalimul si ajungea Sionul. Iar pe turnul acela erau atarnate pavezele si toate armele cele de razboi si pentru apararea Ierusalimului. Deci, aseamana Duhul Sfant pe Prea Curata Fecioara Maria cu turnul lui David; caci aceasta, fiind fiica lui David, mijloceste intre Hristos, capul Bisericii, si intre credinciosii care sunt trupul Bisericii Lui, intrecand Biserica ca ceea ce este cu adevarat mai inalta decat toti; iar pe Hristos ajungandu-L, ca cea care I-a dat trup, mijloceste si acum, cand a stat in vazduh intre cer si pamant, intre Dumnezeu si intre oameni, intre Hristos si Biserica cea care se lupta, ca turnul lui David intre Sion si intre Ierusalimul cel plin de pavezele celor tari. Iar paveze sunt rugaciunile ei pentru noi, cele intru tot puternice catre Dumnezeu, care s-au auzit de cei vrednici in vremea cinstitului ei Acoperamant, pentru ca se ruga cu umilinta ca o maica catre Fiul si Facatorul sau, graind cuvinte de rugaciune milostivitoare si de indurare, zicand: "Imparate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul Preasfant numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine. Iar celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si de toate nevoile si rautatile ii izbaveste". Unele dintre rugaciunile acestea ale ei oare nu sunt paveze care apara Biserica? Cu adevarat sunt paveze nebiruite, cu care vom putea sa stingem toate sagetile cele aprinse.
Sfantul Ambrozie zice despre turnul lui David ca pentru doua pricini era zidit: spre apararea cetatii si pentru impodobirea ei. Zice el: "A zidit David un turn care sa fie spre aparare si spre infrumusetarea cetatii. Spre aparare, ca de departe priveste pe vrajmasi si ii izgoneste pe ei de la cetate, iar spre infrumusetare, ca pe toate zidirile cele inalte ale Ierusalimului le intrece cu inaltimea sa". De aceea nu in zadar s-a asemanat cu turnul acela Acoperitoarea noastra, care ne este noua turn de tarie in fata vrajmasului, caci cu adevarat ne apara pe noi si ne impodobeste. Ne apara, cand pe vrajmasii nostri cei vazuti si nevazuti ii izgoneste de la noi departe, cand pe cei robiti din legaturi ii scapa, cand pe cei chinuiti de duhuri necurate ii izbaveste, cand pe cei mahniti ii mangiie, pe cei napastuiti ii apara, pe cei flamanzi ii hraneste, cand celor inviforati le face adapost si pe bolnavi ii cerceteaza. Si ne impodobeste pe noi acoperind inaintea lui Dumnezeu goliciunea cea de rusine a sufletului nostru, iar cu slujirile sale prea inalte, asemeni unor prea scumpe podoabe si unor multe daruri, ca niste nesecate visterii, implinind lipsa noastra, ne face bineprimiti pe noi inaintea ochilor Domnului. Ea impodobeste pe cei ce nu au imbracaminte de nunta si ii imbraca cu haina sa si ii face ca si cum nu s-ar vedea de ochiul cel atotvazator rusinea goliciunii lor sufletesti, lucru care se inchipuia inainte in pamantul cel nevazut si neimpodobit, acoperit atunci de ape. Caci pamantul cel neimpodobit si desert era chipul sufletului celui pacatos, care si-a pierdut duhovniceasca sa frumusete si s-a facut desert de lucruri bune si strain de darul lui Dumnezeu. Iar apele, care acopereau pamantul cel neinfrumusetat, inainte au inchipuit milostivirea Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, ca pe o mare nesecata si ca niste riuri ce cu nelipsire spre toti se revarsa si pe toti ii acopera.
Cand Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor, la fel se purta si pe deasupra pamantului celui neinfrumusetat si acoperit de ape, ca si cum, nevazand lipsa lui de frumusete, tainuit inchipuia aceea ca sufletul cel acoperit prin milostivul Acoperamant al Fecioarei Nascatoare de Dumnezeu, chiar daca ar fi lipsit de frumusete, nu se va pagubi de darul Duhului Sfant. Caci Acoperamantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu va acoperi lipsa lui de frumusete, ca o apa pe pamantul cel neinfrumusetat si cu buna podoaba a darului sau il va infrumuseta si pe Sfantul Duh il va atrage la dansul.
Ne infrumuseteaza pe noi Preacurata Fecioara, cand pe cei pacatosi ii face drepti si pe cei necurati ii face curati.
Fericitul Anastasie Sinaitul graieste pentru dansa asa: "Pe magi, ii savarseste apostoli si pe vamesi, evanghelisti, iar pe desfranate mai cinstite decat pe fecioare le face. Asa pe Maria Egipteanca, care a fost desfranata, a facut-o acum mai cinstita decat pe multe fecioare si cea care mai inainte era intunecata si necurata, acum ca soarele straluceste in imparatia lui Hristos prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care tuturor celor ce alearga la dansa le este acoperamant si infrumusetare". Ea impodobeste tot Ierusalimul duhovnicesc, adica Biserica lui Hristos, care canta astfel catre dansa in praznicul acesta de acum: "O, ce minunata infrumusetare a tuturor credinciosilor esti, implinirea proorocilor, slava apostolilor si podoaba mucenicilor, lauda fecioarei si prea minunatul Acoperamant a toata lumea!"
Pe turnul lui David, impreuna cu pavezele, erau sagetile celor puternici. Si acest insufletit turn, Preacurata Fecioara Maria, are cu ea sagetile celor puternici, adica rugaciunile sfintilor, cei ce se roaga impreuna cu dansa. Caci nu singura s-a aratat in biserica stand in vazduh, ci cu ostile ingeresti si cu multime de sfinti, care in haine albe si cu cucernicie stateau imprejurul ei. Rugaciunile cele catre Dumnezeu ale tuturor sfintilor acelora sunt ca sagetile celor puternici care pot sa goneasca toate taberele vrajmasului. Stie Doamna Preacurata Nascatoare de Dumnezeu ca razboi este viata noastra pe pamant. Caci vrajmasul se razboieste asupra noastra cu toate puterile sale, pornind impotriva noastra taberele sale si inconjurandu-ne pe noi cu toate legiunile sale: "Inconjuratu-ne-au pe noi ciini multi, adunarea celor vicleni ne-a cuprins, deschis-au asupra noastra gura lor, ca un leu ce rapeste si racneste". Pentru aceea cereasca Imparateasa, vrand sa ne ajute, a pornit asupra vrajmasului nostru pe toate cerestile puteri, a chemat pe prooroci, pe apostoli, a adunat pe mucenici, pe fecioare, pe cuviosi, pe cei drepti si cu acestia a venit sa ne ajute noua si sa se aseze imprejurul nostru, ca sa ne dea noua biruinta asupra vrajmasului. Caci printr-insa se ridica biruintele, printr-insa cad jos vrajmasii. A venit cu ingeresti osti, ca este mai inainte vazuta de Iacov ca o scara pe care multimea ingereasca o inconjoara.
Pomenind aici de scara lui Iacov, poate sa se intrebe cineva: pentru ce ingerii pe dansa neincetat se urcau si se coborau? Intelegand ca scara aceea era inainte inchipuirea Fecioarei Maria, dupa cum spune cuvantul cel bisericesc despre dansa: "Bucura-te, podul cel ce duci la ceruri si scara cea inalta pe care a vazut-o Iacov", se va sti pentru ce nu au odihna pe scara ingerii: Ca cea intru rugaciune neadormita, Nascatoarea de Dumnezeu, porunceste ingerilor ca, impreuna cu dansa, neincetat sa ajute oamenilor ca, suindu-se, sa inalte la Dumnezeu rugaciunile celor ce se roaga: iar pogorandu-se, sa aduca de la Dumnezeu oamenilor ajutor si daruri. Aceasta scara si acum a pogorat cu sine din cer multimea ingerilor, aducandu-ne noua de sus acoperire si aparare. A venit cu ingerii, ca ingerilor sai sa le porunceasca sa ne pazeasca pe noi in toate caile noastre. Si pe soborul tuturor sfintilor l-a adus cu sine, ca, facand pentru noi soborniceasca rugaciune, pe ale noastre umile rugaciuni soborniceste sa le aduca la Fiul sau si Dumnezeul nostru.
Intre toti sfintii ce s-au aratat in biserica cu Preacurata Fecioara, doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul - altul mai mare decat el nu s-a nascut intre cei nascuti din femeie - si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, pe care il iubea Iisus si care s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amandoi rugatoarea noastra, Fecioara Maria, i-a luat cu ea la rugaciunea cea pentru noi, ca pe cei ce au multa indrazneala catre Dumnezeu, ca prin ajutorul lor sa plece mai degraba pe Dumnezeu spre mila, pentru ca mult poate rugaciunea ajutorandu-se. Si a stat Preacurata Fecioara intre acesti sfinti precum chivotul intre doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot intre serafimi, precum Moise cu mainile intinse intre Aaron si Or; iar Amalicul iadului cade cu toata stapanirea si puterea sa cea intunecata.
Deci sa praznuim Acoperamantul Preasfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, aducandu-ne aminte de acea preamarita aratare a ei care a fost in biserica Vlahernei, fiind vazuta de Sfantul Andrei si de Epifanie. Sa praznuim, multumind Acoperitoarei noastre pentru aceasta prea mare milostenie aratata spre neamul crestinesc, si cu tot dinadinsul s-o rugam pe ea ca, acum si intotdeauna, cu milostivire sa ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperamantul ei, de vreme ce fara de Acoperamantul si sprijinul ei noua, celor ce intotdeauna maniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putinta a trai, pentru ca, gresind mult, cadem sub multe certari, dupa cum zice Sfanta Scriptura: "Multe sunt bataile pacatosului" (Psalm 31, 11). Acum am fi pierit pentru faradelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stapana; caci de nu ar fi stat inainte Sfanta Fecioara, rugandu-se pentru noi, cine ne-ar fi izbavit pe noi de atatea nevoi sau cine ne-ar fi pazit pana acum liberi? Ne sfatuieste Proorocul Isaia: "Ascundeti-va cat de putin, pana ce va trece mania Domnului". (Isaia 26, 20) Unde vom putea sa ne ascundem de mania Domnului? Acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri ca sa scapam noi, patimasii, in afara de Acoperamantul Sfintei Fecioare Maria, Stapana lumii, care pentru sine si prin gura Duhului Sfant, graieste: "Eu ca negura am acoperit pamantul".
Deci sub Acoperamantul acesta sa ne ascundem, care acopera tot pamantul ca o negura. O, Prea Cinstita Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, pentru ce te asemeni cu un lucru urat ca negura? Oare nu-ti sunt tie soarele, luna si stelele spre asemanare? Precum si cu mirare s-a zis despre tine: "Cine este aceasta care se iveste ca o dimineata, frumoasa ca luna si aleasa ca soarele? Iar negura ce fel de frumusete are, ca nu te scirbesti de asemanarea ei? Negura cand cade pe pamant se inmulteste si il acopera; atunci toate fiarele scapa de vanatori, pentru ca nimeni nu le poate vana". Aceasta este taina pentru care Preacurata Fecioara Maria s-a numit negura, caci si pe noi ne acopera din calea vanatorilor. Noi, pacatosii, pentru omenia noastra, dobitoace si fiare suntem, dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur. Pantecelui ii placem ca ursii, trupul il ingrasam ca pe un cal, tinem minte raul la fel ca si camila, rapim la fel ca lupul, ne maniem ca serpii, muscam ca scorpia, suntem vicleni ca vulpea si aruncam otrava rautatii la fel ca vipera. Pe noi, care suntem astfel, ne ajung vanatorii, ne ajunge dreapta manie a lui Dumnezeu, izbandind toate mestesugurile noastre cele rele: "Dumnezeul izbanzilor, Domnul Dumnezeul izbanzilor cu indrazneala a stat".
Ne ajung pe noi si faradelegile noastre, incat graim fiecare: "Apucatu-m-au faradelegile mele si n-am putut sa vad".
Ne apuca pe noi vrajmasul cel nevazut: "Facutu-s-a ca un urs vanator, pandindu-ma pe mine ca leul in ascunzisuri". Ne apuca pe noi si vrajmasul cel vazut. A zis vrajmasul: "Gonind, voi prinde, voi ucide cu sabia mea. Stapani-va mana mea". Dar sa indraznim sa avem negura cea gandita care ne acopera pe noi, pe Preasfanta Fecioara Maria, spre care nadajduim sa scapam, ca sub Acoperamantul ei nici un fir din capul nostru nu va pieri. Numai cu umilinta catre dansa sa strigam, zicand: "Acopera-ne pe noi cu Acoperamantul tau, ca tu esti acoperitoarea noastra, Preasfanta Fecioara Maria. In ziua rautatilor noastre, acopera-ne pe noi. Toate zilele vietii noastre sunt rele, precum odata Iacov cel din Legea Veche a zis: "Putine si rele au fost zilele anilor vietii mele". Rele sunt zilele noastre in care vedem numai rele si singuri intr-insele multe rautati facem, adunandu-ne noua manie in ziua maniei. Deci, in toate zilele noastre cele rele, o, Sfanta Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu, de al tau milostiv Acoperamant avem trebuinta si te rugam acopera-ne pe noi in toate zilele noastre, dar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup: de fata sa stai noua in ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile rele din vazduh si in ziua infricosatei judecati de apoi sa ne acoperi pe noi intru ascunsul Acoperamantul tau. Amin.
Sfantul Apostol Anania
Sfantul Apostol Anania, unul dintre cei saptezeci de apostoli, a fost episcop in cetatea Damascului. Sfantul Apostol Anania l-a botezat pe Sfantul Apostol Pavel, pentru ca Domnul i s-a aratat in vedenie, poruncindu-i sa mearga pe ulita care se cheama Dreapta si acolo sa caute in casa lui Iuda pe un oarecare Saul, supranumit si Tarsianul, care se ruga. Insa Apostolul Anania s-a lepadat de aceasta, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor in Ierusalim si cu ce gand anume mersese in Damasc, ca sa-i lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Iar Domnul il indemna pe el, zicand: "Mergi, ca vas ales imi este Mie acesta". Si indata Anania, sculandu-se dupa porunca Domnului, a mers la Saul si, punandu-si mainile pe el, i-a zis: "Saule, frate, Domnul Cel ce ti s-a aratat tie pe cale m-a trimis ca sa vezi si sa te umpli de Duhul Sfant". Si indata Saul a vazut iar Apostolul Anania l-a botezat. Dupa cateva zile, cand iudeii se sfatuisera sa-l ucida pe Pavel pentru o schimbare ca aceea a lui - ca din gonaci s-a facut propovaduitor al numelui lui Iisus - atunci Anania, impreuna cu ceilalti ucenici, luandu-l pe Pavel, l-au scos peste zid intr-o cosnita. Si, intrand singur in adunarea iudeilor, propovaduia cu indrazneala numele Domnului. Nu numai evreilor ci si celor de alte limbi, a binevestit Evanghelia Imparatiei. S-a dus din Damasc in Elevteropol si acolo, aratand noroadelor calea mantuirii si tamaduind pe cei bolnavi si neputinciosi, pe multi i-a adus la credinta in Hristos. 
In zilele acelea era in Elevteropol ighemonul Lucian, care se inchina la idoli si nu la Dumnezeu. Pe Lucian l-a ridicat diavolul impotriva crestinilor si l-a indemnat sa trimita aceasta scrisoare in toata stapanirea sa: "De s-ar afla cineva numind pe Hristos si inchinandu-se Celui rastignit, acela poruncim ca sa fie dat la cumplite chinuri; iar care va jertfi zeilor celor fara de moarte, lepadandu-se de Hristos, acela se va invrednici de daruri si cinste de la noi". Scrisoarea aceasta, iesind cu rau viclesug, l-a aflat pe Sfantul Anania in acea tara pe care strabatand-o, cu propoveduirea Evangheliei o lumina si tamaduia toate bolile popoarelor, pentru ca Domnul era cu dansul, facand prin mainile lui multe minuni.
Nelegiuitii inchinatori la idoli l-au prins pe Sfantul Anania si l-au dus inaintea ighemonului Lucian, care il silea pe sfant in multe feluri sa jertfeasca idolilor. Sfantul Anania insa nu s-a supus si le-a raspuns, zicand: "Nu ma voi inchina mincinosilor idoli, ci Unuia, adevaratului Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos ma inchin, pe care ochii mei L-au vazut si gura catre gura am vorbit cu Dansul, nu numai cand era pe pamant ca un om, ci si dupa inaltarea Lui la Ceruri; caci, fiind eu in Damasc, mi S-a aratat mie insumi si m-a trimis sa-l tamaduiesc pe Saul, pe care, prin minunata sa intelepciune si putere, l-a intors la cunostinta cea adevarata si pe noi toti ne-a izbavit din diavolestile maini si ne-a adus la Parintele Sau. Deci, Acestuia ma inchin si nu diavolilor celor ce voiesc sa piarda tot neamul omenesc". Lucian a inceput a-l ingrozi pe el cu chinuri de nu-i va indeplini porunca, dar el statea ca un stalp, nemiscat intru marturisirea lui Hristos. Apoi, ridicandu-si spre cer mainile, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, asculta rugaciunile mele si ma fa vrednic partii fericitilor apostoli in veacul ce va sa fie. Precum ai mantuit pe Saul prin adevarata lumina, mantuieste-ma din mainile acestui necurat ce se impotriveste adevarului, ca sa nu se faca voia lui asupra mea si sa nu ma vaneze in cursele inselaciunii sale. Si sa nu ma lipsesti pe mine de imparatia cea cereasca, care este gatita tuturor celor ce iubesc calea adevarului Tau si pazesc poruncile Tale".
Lucian, nesuferind sa auda aceste cuvinte ale lui, a poruncit sa fie intins la pamant si sa fie batut. In timp ce slujitorii il bateau, unul striga: "Asculta-l pe judecator si nu fi potrivnic poruncii lui: jertfeste zeilor carora li se inchina toata lumea". Iar dupa ce au incetat bataia, i-a zis Lucian sfantului: "Macar acum cruta-ti sufletul, asculta-ma pe mine si leapada-te de Cel rastignit, ca sa nu aduc mai cumplite chinuri asupra ta". Atunci Anania a raspuns: "Ceea ce ti-am spus tie la inceput, aceea si acum iti graiesc si nu incetez a-ti grai : ca de Dumnezeul meu nu ma voi lepada si nu ma voi apropia de cele fara de suflet, pietre si lemne, la care voi va inchinati si ca pe niste dumnezei le cinstiti".
Judecatorul, vazandu-l pe el neinduplecat, a poruncit sa-i fie strujite coastele cu cirlige fier si cu lumanari aprinse sa-i fie arse ranile. Si sfantul, rabdand, isi ridica ochii spre cer si se ruga cu staruinta. Dupa acele chinuri judecatorul a zis: "Pana cand vei petrece in nesupunere? Pana cand nu te miluiesti singur pe tine si nu te inchini zeilor? Oare mai placut iti este sa patimesti toate acestea in zadar pentru un Hristos pe care L-au rastignit evreii, decat sa fii intreg si sanatos? Ma jur ca nu te voi slobozi viu daca vei fi nesupus asa mult timp". A raspuns sfantul: "Fa ce vrei, vrajmasule al lui Dumnezeu, prieten al diavolului, ca ai auzit de la mine de multe ori ca nu ma voi inchina zeilor tai, afara de Unuia Dumnezeu care este Tata al Unuia Nascut Fiul Lui si incepator al Sfantului Duh, Care a facut cerul si pamantul si toate cele ce sunt intr-insele, in care am crezut. Acela mi-a dat mie putere ca toata ziua sa stau tare inaintea ta si cu barbatie sa sufar aceste chinuri. Pentru ce iti faci mai multe osteneli, caci iata de la mine ai auzit ca voii tale nu ma voi supune. Deci, fa neintarziat ce ai de gand sa faci".
Judecatorul, umplandu-se de manie, a poruncit poporului sa-l ia pe Sfantul Anania si, scotandu-l din cetate, sa-l ucida cu pietre. Si luandu-l acel norod faradelege, l-a dus la locul uciderii si l-a ucis cu pietre ca pe Sfantul Stefan, iar el, cu mare glas, zicea: "Doamne, Iisuse Hristoase, in mainile Tale imi dau duhul meu". Si asa s-a sfarsit, implinindu-si mucenicia, si s-a dus la cerestile lacasuri. Iar poporul, vazand ca murise, l-a lasat neingropat si s-a dus. Si s-a intamplat atunci ca pe acolo treceau niste oameni credinciosi din Damasc. Si acestia au luat sfantul trup al Apostolului lui Hristos si cu cinste l-au dus in Damasc si l-au ingropat la mosia lui.
Sfantul Roman Melodul
Sfantul Roman era de neam din Siria si era crescut in cetatea Emesiei. Din tinerete a inceput sa-I placa lui Dumnezeu, petrecand in feciorie si in curatie. Mai intai a fost paraclisiarh in biserica Veritului, apoi a mers la Constantinopol, in anii domniei imparatului Anastasie, si petrecea in Biserica Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, cea din Kiri, nevoindu-se la viata cea imbunatatita in post si rugaciune si ostenindu-si trupul la multe nevointe si la privegheri de toata noaptea, pentru ca mergea de cu seara in Vlaherna si toata noaptea statea in rugaciuni si iarasi se intorcea in Kiri. Apoi a fost randuit in biserica Sfanta Sofia la slujba paraclisiei. Nu stia carte, dar era intelept in lucrurile cele bune prin care ii intrecea pe carturarii cei intelepti; fiindca Il cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul decat in cei ce cautau intelepciunea veacului acestuia. Pentru ca a fost ca unul dintre aceia despre care zicea Apostolul: "Pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cele intelepte sa le rusineze".
Roman era iubit de patriarhul Eftimie pentru viata lui cea imbunatatita si, vazandu-i ostenelile in biserica, caci cu toata osardia se silea la ascultare, ii dadea lui parte asemanatoare cu clericii si din aceasta cauza cirteau clericii impotriva patriarhului, zicand: "Pe cel ce este prost asemenea cu noi l-ai facut". Si il urau si mari suparari ii faceau. Odata, la vecernia praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica pe cand Roman aseza lumanarile, l-au apucat ceilalti clerici pe el si l-au tras la amvon, zicandu-i: "La parte cu noi esti invrednicit la fel; deci, suindu-te acum in amvon, sa canti ca si noi asemenea dumnezeiasca cantare de lauda". Aceasta o faceau spre rusinea lui, fiind cuprinsi de invidie, caci il stiau ca nu stie carte si nu poate sa faca aceasta. Iar Roman, fiind defaimat de clerici inaintea imparatului si a tot norodul care era in biserica, s-a rusinat si a inceput a plange.
Dupa sfarsitul slujbei, cand toti au iesit din biserica, s-a aruncat singur inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, cu amar tanguindu-se si rugandu-se. Apoi, plangand destul si rugandu-se, s-a ridicat si a mers la casa sa si fara sa manance din pricina ca era mahnit, a adormit putin. Si iata ca i s-a aratat lui in vis Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, care tuturor celor suparati le este mangiiere, tinand in maini o hirtie mica, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si facand el aceasta, Sfanta Fecioara i-a pus hirtia in gura, zicandu-i: "Mananca aceasta hirtie". Iar Roman a mancat si a inghitit hirtia si indata s-a desteptat si nu a vazut pe nimeni, caci nevazuta se facuse aceea care i se aratase. Si s-a umplut inima lui de negraita bucurie si de mangiiere duhovniceasca si se gandea asupra vedeniei. Apoi a simtit in mintea sa intelegere de carte, pentru ca i-a deschis lui Fecioara Nascatoare de Dumnezeu mintea - precum odata Fiul ei apostolilor - ca sa inteleaga Scripturile. Si s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput cu lacrimi a da multumita invatatoarei sale, ca in asa de putina vreme l-a facut pe el intelept si cu stiinta de carte, mai mult decat ar intelege cineva invatand multi ani. Si venind vremea slujbei celei de toata noaptea, a mers la biserica bucurandu-se si veselindu-se de darul pe care i l-a dat Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita.
Cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a urcat Sfantul Roman in amvon si a cantat cu dulce glas condacul sau, pe care l-a alcatuit in mintea sa zicand: "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera celui neapropiat aduce" si celelalte. Toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu multumire au ascultat cantarea aceea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau. Iar dupa cantare l-a intrebat patriarhul: "De unde iti vine tie aceasta intelepciune?" Iar el nu a trecut sub tacere puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei preamarind pe invatatoarea cereasca cea care l-a facut pe el intelept. Apoi s-au rusinat clericii care l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertare. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon: si curgea din gura lui un riu de intelepciune si cei ce mai inainte il batjocoreau pentru prostie si nestiinta de carte, aceia pe urma invatau de la dansul. El a cantat si a facut multime de condace la praznicele imparatesti si la ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii insemnati. Condacele lui se numara cam la o mie si mai bine. Era cinstit de toti si foarte iubit.
Deci, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca placere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicile lacasuri si acum cu cetele ingeresti canta lui Dumnezeu cantare intreita si sfanta. Amin.


30 septembrie 2012 – Se împlinesc cinci ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române


Preafericitul Părinte Daniel aniversează la 30 septembrie 2012, cinci ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Preafericitul Părinte Dr. DANIEL Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea. Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continua în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), unde susține și Teza de licență în teologie (Noul Testament).

În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Își continuă studiile în străinatate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).

În 15 iunie 1979 își susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p). Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoît și a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universității din Strasbourg.

O versiune extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae și a fost susținută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București sub titlul: Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală.

În urma examenului oral și a susținerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae a spus cu acest prilej: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în fața sa un candidat bine pregatit, bine informat și mai ales pătruns de dorința și râvna de a trăi o viață teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învățătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în așa fel încât să poată răspunde și întrebărilor omului de azi, dar să rămână și preot adevărat. Cu o preoțime fără cultură teologică și fără trăirea demnității și misiunii sublime a preoției se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică.”

În 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, Jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie. Este hirotonit ierodiacon la 14 august 1987 și ieromonah la 15 august 1987. În 1988 este hirotesit protosinghel și numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic”. Tot în anul 1988 devine Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.

Este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul și este hirotonit arhiereu la 4 martie 1990. La 7 iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Întronizarea s-a făcut la 1 iulie 1990. A desfășurat o bogată activitate pastoral-misionara, culturală și social-filantropică în perioada 1990-2008, în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

La 12 septembrie 2007 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcția de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Întronizarea Prefericitului Patriarh Daniel s-a făcut duminică, 30 septembrie 2007, la Catedrala patriarhală din București.


EVANGHELIA ZILEI: 2012-09-30 DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (VI, 31-36)

is-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor. Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac. Şi dacă daţi cu'mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii le dau cu'mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Duminica a XIX-a dupa Rusalii / Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor 30 septembrie


In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,

A zis Domnul:
“Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!” (Luca 6, 31-36).
Preaiubitilor, in aceste sase versete, in aceste putine cuvinte e fiinta adanca a descoperirii dumnezeiesti. A fost numita aceasta spusa a Domnului – “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea!” – Legea de aur a Evangheliei. Si, intr-adevar, acest cuvant vrednic este sa uneasca tot sufletul – nu numai crestinesc, ci omenesc – de pretutindeni; acest cuvant al Mantuitorului, pe Care – cum atat de frumos rostea parintele si invatatorul nostru, Dumitru Staniloae – Tatal L-a trimis in lume zicandu-I: “Mergi si mantuieste-Ti fratii! Spune-le lor adevarul mantuitor. Si odata cu spusa acestui cuvant arata-le jertfa Ta, iubirea Ta suprema!”.

Atunci, sa cugetam impreuna asupra acestui cuvant si din launtrul lui: “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor asemenea!”. Sa faci tu intai, sa nu astepti pe altul sa inceapa binele; ci de la tine sa porneasca. Asa a zis Iisus: “Faceti voi...!”. Tu, mai intai. Caci de la tine, omule, a inceput – din nefericire, prin ispita diavolului – raul. Pentru ca dintru inceput, tu, omule, zidit dupa chipul Ziditorului, deci dupa chipul luminii si iubirii dumnezeiesti, ti-ai intors fata de la fata Lui.

Sa ne adancim nitel in taina istoriei omului, a caderii si mantuirii lui, la acel act tragic in care fratele si-a ucis fratele – Cain pe Abel. Aceasta a fost adancimea caderii. Adam si-a intors fata de la Dumnezeu. Pacatul lui n-a fost atat de mare… S-a simtit gol… Gol de har, gol de lumina dumnezeieasca si de iubire. Dar despartirea lui de Dumnezeu a insemnat si despartirea copiilor lui unul de celalalt; pana la crima. Si, in urma crimei, omenirea a cunoscut atatea tragedii – ale sfasierii intre frati, intre popoare… In aceasta cadere a sfasierii, omenirea, care n-a pierdut cu totul lumina, puterea divina (caci chipul lui Dumnezeu nu poate fi distrus, Dumnezeu nu-Si ia nici darul, nici chemarea inapoi, ci darul Lui este vesnic), a ajuns, in Vechiul Testament, la Legea Talionului; pe care Mantuitorul a rostit-o in Predica de pe Munte: “Ati auzit ca s-a zis: Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte...”. Adica la raul cuiva sa raspund si eu, daca nu mai mult, cel putin in egala masura . Aceasta era o forma tragica a Legii Talionului, pe care am auzit cum a evocat-o Mantuitorul. Era un fel de suis, spuneau cei vechi, al legii dreptatii. De la crima lui Cain urca omenirea la legea dreptatii. Cum ziceau romanii: “Dreptatea inseamna sa traiesti onest, sa nu lezezi pe nimeni si sa dai fiecaruia ce este al lui”.

Dar sa vedem cum a suit omul, in aceasta taina a mantuirii tuturor. Intrebat fiind un rabin din vremea Mantuitorului: “Spune un cuvant care sa cuprinda esenta adevarului, si atat de concentrat sa fie acest cuvant, ca sa-l poti rosti cat ar sta omul intr-un picior!”, acel invatator de lege, acel rabin a rostit: “Sa nu faci altuia ceea ce nu-ti prieste tie!”. Asa cum zice romanul: “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face!”. Pana aici ajunsese schimbarea – intoarcerea omului de la caderea lui Adam si a lui Cain – inainte de venirea Mantuitorului. Pentru ca, de la acest prag incolo, Mantuitorul – Fiul lui Dumnezeu facut Om, asemenea cu noi – in numele Tatalui Ceresc cu Duhul Sfant si al omenirii intregi, sa spuna cuvantul pe care l-am auzit: “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea!”. Cum ti-ar prii tie – cum doresti tu salvarea ta, ceea ce ai ajuns sa cunosti ca te salveaza – asa sa faci semenului tau. Pornind de la Dumnezeu si de la tine. Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine – grija de mantuirea ta. Macar plecand de la acest gand care te motiveaza in adanc, sa faci binele.

Si atunci, asa cum, din cuvantul Mantuitorului am cutezat a zice: “Precum voiesti sa-ti faca tie semenul tau sa faci tu”, incepe, dar, cu binele; niciodata sa nu astepti ca semenul tau sa inceapa, ca nu stii cand va incepe el, pentru ca nu esti stapan pe el. Ci totdeauna sa ai constiinta ca tu, incepand sa faci binele, vei deveni un reper al binelui. Asa cum Iisus iti spune: incepand cu binele fata de oricine. Vom talcui mai mult acest cuvant: fata de oricine.

Zice Mantuitorul: “Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc. Daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Si pacatosii acelasi lucru il fac. Si daca dati cu imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor ca sa primeasca inapoi intocmai”. Aici se dezvaluie noutatea si unicitatea Evangheliei. Caci am pomenit si starea de crima intre semeni , Legea Talionului: “Ochi pentru ochi” (sau chiar doi ochi pentru un ochi, cum am auzit in pilda amintita), si starea aceea: Sa nu faci altuia ceea ce nu-ti prieste tie, care, observati, te opreste, numai, de la rau. Ea nu e si salvatoare; este o restrictie, e negatia; nu e afirmarea, marturia. Dar Iisus a venit sa transfigureze, sa transforme omul, prin Dumnezeu, Care este acelasi pentru toti, si din fiecare vrea sa faca un semen, un frate asemenea Lui.

Daca dai cuiva, asteptand acelasi dar pentru tine “si pacatosii fac intre ei asemenea. Daca dati cuiva cu imprumut si asteptati sa primiti inapoi intocmai, ce plata aveti?”. Omul, in firea cazuta, zice: pai cum, Doamne, daca i-am dat lui, sa n-am dreptul sa cer inapoi ce i-am dat?! Noi credem si marturisim ca aici Mantuitorul vrea sa ne spuna acest lucru adanc de tot: a venit un om necajit la tine si ti-a cerut un ajutor. Pe de o parte, daca poti, ii dai, si-i dai definitiv, deplin, daca iti sta in masura. Poti sa ajungi chiar la acea masura a vaduvei de la templu – care doi banuti a avut si pe amandoi i-a dat –, cu o incredere desavarsita ca Dumnezeu iti va da inapoi ceea ce ai dat (si-ti da Dumnezeu in schimb, cu certitudine; multi dintre noi au avut aceasta experienta. Observati, cum a zis romanul: “Cine pe saraci ajuta, pe Dumnezeu imprumuta”). Dar daca nu ai ajuns la acel stadiu, atunci ii dai, iar datoria lui este sa gandeasca sa-ti dea inapoi; sa nu fii tu cel obsedat si toata ziua sa-i zici: ia aminte ca ti-am dat. Intelesul Evangheliei acesta este: daca ai dat, nu ramane nici o clipa preocupat in chip egoist. Inca mai adanc: numai atunci esti liber – acesta e cuvantul cel mai de pret –, cand nu mai esti obsedat, posedat de nimic; nici de ceea ce ai daruit, si nici de povara, de robia acelui dar facut, acelui bine facut. Abia atunci esti liber, in adevarul cel mai adanc. Asa cum spune Sfantul apostol Pavel: ajungi la starea aceea “incat cei ce au sa fie ca si cum n-ar stapani, cei casatoriti ca si cum n-ar fi casatoriti” (adica preocupati doar de legea trupului), ci in acea libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Pentru care zice Mantuitorul: “De aceea zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai” (Luca 6, 35).

Mai intai: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”. S-a spus adeseori de catre talcuitori ca mai ales in aceasta se afla taina Evangheliei, taina Vestirii celei Bune a lui Dumnezeu-Tatal, prin Fiul Sau in Duhul Sfant: in iubirea vrajmasilor . E vorba asadar de topirea urii si a oricarei seminte a raului, a oricarui lucru al demonului. Caci aici e demoniacul: in ura, in invidie. Se spune ca demonul, Lucifer a fost invidios pe om cand a luat cunostinta ca Fiul lui Dumnezeu Se va intrupa si Se va face asemenea chipului nostru (pentru ca pe acest chip al nostru sa-l inalte la stralucirea chipului slavei Sale). De aceea l-a ispitit pe om; de aceea adeseori suntem noi insine ispititi sa suferim pentru frumusetea, pentru curatia inimii cuiva. Orice iti iarta omul, mai ales cand te vede cazut; un lucru nu-ti iarta: sa fii mai bun decat el. Doamne, fereste-ne de aceasta ispita si da-ne bucuria sfanta de a ne impartasi mai curand din bunatatea celorlalti, din intelepciunea lor; nu de a-i pizmui.

“Iubiti pe vrajmasii vostri...” asemenea lui Dumnezeu. Caci omul, prin pacat, s-a facut vrajmas Dumnezeirii. Sa iubesti pe vrajmasi… E cu putinta? Este, iubitilor. Cum? Numai impartasindu-te din iubire dumnezeiasca. Daca ai sa privesti in jur, la semenii tai, greu te vei impartasi de la ei dintr-o asemenea iubire. De aceea a trimis Tatal pe Fiul Sau. In chip de rob; cel mai de jos. Si in chipul jertfei, al jertfei pentru pacatosi. Cum spune dumnezeiescul Pavel: “Caci Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi cand noi eram pacatosi”. Si a fi pacatos inseamna a fi vrajmas lui Dumnezeu; a fi vrajmas tie insuti. De aceea spune Dumnezeu prin Proorocul: “Nu pe Mine M-ati parasit (in pacatele voastre), ci pe voi insiva”. Cand parasesti lumina si iubirea divina, cand Il parasesti deci pe Dumnezeu, te parasesti pe tine, iti parasesti chipul luminos, iti parasesti menirea, salvarea ta. Si tu atunci esti vrajmas lui Dumnezeu si vrajmas tie insuti. Cand gandesti la cuvantul lui Iisus: “Iubiti pe vrajmasii vostri”, gandeste-te la iubirea ta; ca tu insuti esti un vrajmas. Tu, in caderea ta, esti vrajmasul tau, esti vrajmasul semenilor tai, esti, in ultima instanta, vrajmasul lui Dumnezeu. Si atunci, o Doamne, cat de adanc se reveleaza aceasta taina a iubirii vrajmasilor! Numai aceasta e salvarea lumii.

Intre cele doua razboaie mondiale s-au petrecut atatea revolutii, precum stiti: incepand din Rusia, apoi in Italia, in Portugalia, in Germania, in Spania, si la noi, si in Turcia… Dar dintre cei care au condus revolutiile, unul singur L-a descoperit pe Mantuitorul; si nu era din Europa crestina, ci din Asia – Gandhi. El singur, cand a citit aceste cuvinte ale Mantuitorului: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”, s-a simtit iluminat. Iluminat! El, care era sufletul luminat al poporului indian (pe atunci colonie, sub stapanire straina). Si, cand l-a intrebat cineva cum, cu ce argumente a condus el eliberarea poporului sau, revolutia, cu vreo invatatura calauzitoare din cartile lor vedice? Nu, a raspuns el. “Cand am citit cuvintele lui Iisus: «Iubiti pe vrajmasii vostri!», deodata mi-am spus: Asta imi trebuie. Trebuie sa dovedesc vrajmasilor mei, si tuturor, ca-i iubim”. Si toata revolutia lui a dus-o cu Noul Testament in san, si cand ajungea in mijlocul celor care-l ascultau, din tren cobora putin pe scara vagonului, multimile ii sorbeau vorbele de pe buze, si el scotea Noul Testament si le citea Predica de pe Munte a Mantuitorului, apasand mai ales asupra acestor cuvinte: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”.

Atunci mi-am zis: Doamne, acesti conducatori de revolutii din Europa, acesti dictatori erau botezati, erau crestini; si au facut sa curga atata sange, au ucis atatia semeni ai lor! Iar indianul Gandhi, cand a intalnit cuvantul Tau, cu ce flacara a luminii Tale si a iubirii lui a trait! El insusi, in final, asa s-a si savarsit din viata – martir. Caci a fost martirizat (noi, cei batrani, stim), in 1948.

Fratilor, iubirea aceasta – ea e salvatoarea lumii! Dar te intrebi cum o poti dobandi; si cum o poti trai. Tu vrei s-o traiesti pentru salvarea semenilor tai, a poporului, in numele lui Iisus. Trebuie sa te transfigurezi in aceasta iubire divina dupa chipul Mantuitorului, al Fiului lui Dumnezeu. Dar cum?

In timp ce la strana sau in cor se canta: “Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”, preotul se roaga in altar: “Cu vrednicie, Doamne, Te marturisim pe Tine, Unule, Vesnicule Dumnezeu, Tu pururea fiind (auziti cuvant atat de frumos!) si acelasi fiind”. Sa retinem cuvintele: “pururea fiind (existand) si acelasi fiind”. Atat de mult ne-au patruns aceste cuvinte! Noi suntem ziditi dupa chipul lui Dumnezeu-Tatal prin Fiul in Duhul Sfant; dupa chipul Fiului, Care, pururea fiind iubire si lumina, acelasi este. Si fiecare din noi tinde sa fie acelasi, in aceeasi lumina si aceeasi iubire, neincetat, oricand si oriunde; acelasi fiind, neschimbat. Vedeti, demonul (pacatul) l-a sfasiat pe om, cand i s-a adresat: “Oare a zis Dumnezeu ca de veti gusta din Pomul cunostintei Binelui si Raului veti muri? Nu veti muri. Veti fi ca niste dumnezei”. – Cu alte cuvinte, daca veti gusta nu numai din Pomul binelui, ci si al raului. Dar gustand si din bine si din rau mai ai unitatea, mai esti acelasi? Nu aici s-a produs sfasierea? Nu aici s-a produs duplicitatea? Caci aceasta a fost caderea, Doamne! In afara de ingerii cazuti numai omul e duplicitar, e ambiguu, e impartit. Nu mai e acelasi in orice clipa.

Ma rog de multe ori lui Dumnezeu, si ne rugam toti: Doamne, ajuta-ne sa fim in aceasta unitate de credinta, redobandind unitatea pe care demonul a sfasiat-o. Si sa fim aceiasi, in lumina si iubire divina; acelasi sa fii la altar, acelasi in biserica, acelasi in afara ei, la locul tau de munca, in casa ta, pe strada, in piata, oriunde. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea, de aici inainte macar, sa fim asa cum zicem despre Dumnezeu: pururea fiind si acelasi fiind – pururea fiind iubirea si lumina divina in mine si acelasi fiind – in lumina si iubire: ziua si noaptea, in calatorie sau stand locului, la lucru sau gandind, scriind sau ostenind. In orice stare a mea, acelasi sa fiu.

Zice Sfantul Vasile cel Mare: “Duhul (lui Dumnezeu) este cu adevarat locul sfintilor. Iar sfantul este pentru Duhul Sfant un loc al Sau intrucat se ofera sa locuiasca cu Dumnezeu, si se numeste templul Sau”. Duhul Sfant zideste un loc in lume – e cu adevarat locul sfintilor. Ganditi-va: la Cincizecime, cand a pogorat Duhul Sfant, erau toti apostolii la un loc; si acel loc a devenit un loc al Duhului Sfant. In Evanghelia dupa Ioan citim: “Pe Dumnezeu nu L-a vazut nimeni niciodata. Fiul Sau unic, Care este in Sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut”; deci Fiul din Sanul Tatalui. Cine este Sanul Tatalui? E Duhul Sfant. Cine s-a facut san al Fiului lui Dumnezeu? Maica Domnului. Ca din ea S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu si ea a devenit templu al Duhului Sfant. Dar, prin botez, crestinul nascandu-se din apa si din Duh, din cristelnita care e san al Maicii Domnului, si el devine un loc al Duhului Sfant, cum zice Sfantul Vasile cel Mare. Inima ta sa devina un loc al Duhului Sfant, un templu al Duhului Sfant. Cand te rogi: “Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor (al tuturor bunatatilor dumnezeiesti) si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, curateste-ne de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”. Duhule Sfinte, vino si te salasluieste intru noi! – in mine, in tine, in fiecare, ca inima mea sa devina loc al Duhului Sfant. Si daca eu devin loc al Duhului Sfant, atunci lumina Duhului Sfant straluceste pe fata lui Hristos, dupa al Carui chip am fost zidit si voia Tatalui se implineste in mine. Daca eu cuget si ma rog asa, aducandu-mi aminte mereu de cuvantul lui Dumnezeu – “Vino si Te salasluieste intru mine, Duhule Sfinte!” – atunci eu raman acelasi, un loc al Duhului Sfant, o marturie a Lui. Asa au fost sfintii toti, chiar negraind uneori…

Va spuneam ca la Sfantul Antonie venea un ucenic o data pe an… Multi altii il intrebau: “Parinte, raspunde-mi la intrebarea cutare sau cutare! Acest ucenic nu-l intreba nimic. Sta langa el.

– Omule, tu nu ma intrebi, nu-mi spui nimic?

– Parinte, mi-e de ajuns sa stau langa tine…” Simtea prezenta harului, a luminii, a pacii divine langa el. Asa au fost sfintii. Unul se ruga lui Dumnezeu: “Doamne, da-mi acea putere ca eu sa iau boala acestui bubos, acestui lepros, iar el sa ia sanatatea mea”. Ce stare de har!… Cum ar fi cineva, bunaoara un bolnav de SIDA in ziua de astazi si ar fi primit cu acea stare de har de un doctor. Cu alte cuvinte sa se impartaseasca cineva din pacea lui Dumnezeu care e in tine, caci aceasta vrea Mantuitorul.

De aceea, incheie Mantuitorul acest cuvant atat de dumnezeiesc: “Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!”. – Impartasiti-va din mila, din iubirea dumnezeieasca; dar pururea aceeasi, neschimbata. Mereu cercetandu-ma: sa ma schimb eu dupa lume?! Doamne pazeste! Sa fiu eu robul ticalosiei cuiva?! Cand vrajmasului meu ii raspund cu vrajmasie, eu am devenit robul lui. In loc sa fiu robul lui Dumnezeu, eu sunt robul lui. Asta nu inseamna ca, vazandu-l pe vrajmas voind raul semenilor mei sau tarii mele, eu sa lucrez cu relele lui. Mantuitorul S-a rugat pe Cruce: “Parinte, iarta-i ca nu stiu ce fac!” – deci: “Vindeca-i, Doamne!”; caci iertare inseamna vindecare . Asta nu inseamna ca eu am sa ma fac partas relelor cuiva, sa lucrez relele lui. Parintii au spus: “Iubeste pe pacatos; uraste pacatele lui!”. Raul, pe el trebuie sa-l urasc. Dar eu urasc raul din el, iubindu-l, plangand pentru el, rugandu-ma pentru salvarea lui, sa nu mai faca rele. Pentru ca relele lui pot contamina pe altii.

Eu, insa, din aceasta lumina si iubire divina impartasindu-ma, sa raman acelasi. Ajuta-ne Doamne, asa sa ramanem, cu constiinta ca in aceasta stare, cum zic Sfintii Parinti, e o arvuna a invierii. Cand am dobandit starea aceasta, in noi a inceput invierea. Zice atat de frumos Sfantul Isaac Sirul: “Cel ce a aflat dragostea mananca pe Hristos (se hraneste cu Hristos) in fiecare zi si ceas. Si se face prin aceasta nemuritor. Ca «cel ce manaca din painea pe care i-o voi da Eu lui nu va vedea moartea in veac»”. Deci cine mananca din Cuvantul lui Dumnezeu, din lumina si iubirea Lui, din dumnezeiasca Impartasanie, nu va vedea moartea in veac. Fericit este cel ce mananca din Painea dragostei, care este Iisus. Caci cel ce se hraneste din dragoste se hraneste din Hristos, Dumnezeul Cel peste toate; El o marturiseste si Ioan intareste: “Dumnezeu este Iubire”. Prin urmare cel ce vietuieste in dragoste rodeste viata din Dumnezeu si gusta invierea inca din viata de aici.

O, Doamne, fa-ne partasi sa gustam din taina invierii de aici; adica din taina iubirii. Tu, pururea fiind si acelasi fiind, fa-ne si pe noi sa fim aceiasi; fiecare suflet sa ramana acelasi in iubire, in ofranda sfanta…

Asa cum marturisea Sfantul pomenit de noi astazi, Dionisie Areopagitul, in ceasul martirizarii lui: “Cu toate ca am imbatranit (era ca la nouazeci de ani), precum ma vedeti, credinta mea marturiseste. Ca tineretile ce sunt vii imi este credinta batranetilor mele. Si simt ca aceasta credinta si marturie a iubirii Lui va naste neincetat (o spunea aceasta la Paris, unde a mucenicit) fii ai luminii si ai iubirii vesnice, marturie a invierii”, ajuta-ne, Doamne, asa sa marturisim si noi, cei de aici! Fii ai luminii si ai iubirii, fii ai invierii sa fim! Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Sfantul Sfintit Mucenic Grigorie Luminatorul, Episcopul Armeniei; Sfintele Mucenite Ripsimia si Gaiani 30 septembrie



Sfantul Mucenic Grigorie Luminatorul si Episcopul Armeniei
Luminatorul Armeniei celei mari, Sfantul Grigorie, s-a nascut din parinti intunecati cu necredinta, dar luminati cu bunul neam si cu dregatoria. Tatal lui era un anume Anak, unul din cei mai mari boieri din pamantul Persiei, de neam Partean, din semintie impa-rateasca, rudenie a lui Artaban, imparatul persilor, si a lui Cursar, fratele imparatului Armeniei. Acela mai de pe urma era strain in Armenia, deoarece imparatia persilor venind sub stapanirea partilor, si Artaban fiind part si imparatind intr-insa, le era greu persilor ca sunt stapaniti de cei din alt pamant.
Era la persi un boier mai de capetenie, anume Artasir. Acela, sfatuindu-se cu prietenii sai cei de un gand, au ridicat razboi im-potriva imparatului lor Artaban si l-au ucis pe el si a luat scaunul imparatiei persane. Iar lui Cursar, imparatul Armeniei, ii era foarte jale auzind de uciderea fratelui sau Artaban. Adunand toata puterea Armeniei s-a sculat asupra Persilor, facand razbunare pentru varsarea sangelui fratelui sau. Si fu batuta Persia de cei din Armenia zece ani si au luat multa vatamare de la dansii. Drept aceea, Artasir, fiind in mare mahnire si in nepricepere, s-a sfatuit cu boierii sai cu ce chip ar putea sa infranga pe vrajmasii cei ce nava-leau. Deci a fagaduit ca de ar ucide cineva pe Cursar, imparatul Armeniei, il va face pe acela al doilea imparat pe scaunul stapanirii Persiei. La sfatul acela era si Anac, tatal lui Grigorie. El a fagaduit ca fara razboi sa biruiasca pe Cursar, ucigandu-l pe el cu un viclean mestesug. Iar Artasir i-a zis lui: "De vei face aceasta, voi pune coroana pe capul tau si vei imparati cu mine. Iar imparatia partenilor va fi a ta si a semintiei tale". Sfatuindu-se asa si intarind cuvantul, s-a dus.
Anac a luat pe fratele sau spre ajutor la lucrul hotarat si sculandu-se cu toata casa, cu femeile si cu toate averile din Persia, ca si cum ar fi fost izgoniti si ca si cum ar fugi din mainile lui Artasir, a mers in Armenia, la rudenia sa, imparatul Armeniei. Iar acela i-a primit pe ei cu dragoste si dandu-le locuinta in pamantul sau, i-a facut pe ei sfetnicii lui. Mai ales lui Anac ii incredintase toate tainele sale. L-a facut pe el cel mai dintai sezator in singlitul sau. Se furisase Anac cu inselaciune in inima imparatului, iar in inima sa gandea cum ar ucide pe imparatul si cauta, pentru aceea, vreme potrivita.
Fiind odata imparatul la muntele Araratului, au dorit Anac si fratele sau sa vorbeasca cu imparatul la un loc osebit: "Avem - zi-cea - sa-ti spunem un cuvant tainic, de buna trebuinta si de folos". Si intrand singuri la imparatul, il lovira cu sabiile si ranindu-l de moarte au iesit, au incalecat pe caii lor si au fugit, vrand sa ajunga in Persia. Dupa putin timp, intrand postelnicii in camara imparatului, au aflat pe imparatul zacand la pamant in sange inca viu si s-au inspaimantat de frica.
Afland ceea ce se facuse, au spus indata tuturor voievozilor si boierilor si au pornit in urma ucigasilor pe care ajungandu-i la un riu, i-au ucis si i-au inecat in apa. Iar imparatul ranit, Cursar, cand si-a dat cea din urma suflare, a lasat cu limba de moarte ca sa ucida toata casa lui Anac si a fratelui sau si pe femeile lor si pe fii. Si asa a trebuit sa se faca de catre urmasi.
Oarecare din rudeniile lui Anac, cele ce se aflau in Armenia cand se ucideau cei din casa lui Anac, au luat doi prunci, fii ai lui Anac, fiind in scutece: pe sfantul acesta, Grigorie, si pe alt frate al lui si, ascunzandu-i, i-a crescut. Atunci s-a facut tulburare mare in Armenia. Instiintand-se de acest lucru Artasir, imparatul Persiei, a mers cu puterea sa asupra Armeniei si biruind-o, a luat imparatia Armeniei si a supus-o stapanirii sale. Deci, a ramas dupa imparatul Cursar, asemenea, un prunc mic, anume Tiridat, pe care Artasir, crutandu-l, l-a trimis in surghiunie in partile Romei unde, venind in varsta, se afla in randuiala ostaseasca si avea putere trupeasca mare. Pruncii lui Anac, cei paziti de ucidere, unul a fost luat in Persia, iar altul, ce se numea Grigorie, de care ne este noua acum vorba, a fost trimis in stapanirea Romei, in care, crescand, a fost trimis in Cesareea Kapadochiei si a invatat credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, facandu-se sluga buna si credincioasa Domnului. Apoi s-a insotit acolo cu femeie, dupa lege, si a nascut doi fii, pe Ortan si Arostan, pe care i-a dat de mici la slujba Domnului.
Drept aceea, Ortan venind in varsta, s-a invrednicit la treapta preoteasca. Iar Arostan a fost vietuitor in pustie. Dupa nasterea acestor doi fii placuti lui Dumnezeu, sotia lui Grigorie degraba trecand din lumea aceasta, a inceput fericitul mai in voie a sluji lui Dumnezeu, umbland in toate poruncile si indreptarile Domnului fara prihana.
In acea vreme, Tiridat, slujind in oastea Romanilor, ca unul care era de semintie imparateasca, a fost cinstit cu o inalta dregatorie. Auzind Sfantul Grigorie, a mers la dansul, nu ca nu ar fi stiut ca Anac, tatal lui, a ucis pe Cursar, tatal lui Tiridat, insa taina aceea pazind-o. A inceput a sluji lui Tiridat cu credinta, pentru pacatul tatalui sau, cu slujba sa credincioasa masurand si rasplatind fiului lui Cursar. Si iubea Tiridat pe Grigorie, vazand ca-i slujea cu toata osardia. Insa, stiindu-l ca este crestin, se mahnea asupra lui si il defaima. Iar acesta, nebagand in seama nedreapta manie a stapanului sau, isi pazea credinta cea fara de prihana in Hristos Domnul.
In zilele acelea a fost navalirea gotilor asupra provinciilor Romane, si cel ce imparatea atunci in Roma trebuia sa iasa la razboi impotriva gotilor. Dar cand erau romanii aproape de goti si stau taberile fata in fata la razboi, voievodul gotilor invita pe im-paratul Romei ca singuri, deosebi sa se bata. Iar imparatul Romei, temandu-se sa iasa singur, cauta pe unul in locul sau, care s-ar putea bate cu voievodul gotilor. Si a aflat pe Tiridat, ostasul viteaz pe care l-a facut in locul sau imparat si, imbracandu-l in armele imparatesti, l-a pus impotriva voievodului gotilor pe care, cand s-a lovit Tiridat la razboi, fara de sabie l-a biruit pe voievodul gotilor, l-a prins viu si l-a dus la imparatul Romei. Toata oastea gotilor a biruit-o atunci. Pentru aceasta imparatul Romei l-a ridicat pe Tiridat la scaunul tatalui lui, si l-a pus rege in Armenia (287-330) si i-a facut lui pace cu persii. Atunci fericitul Grigorie a mers cu dansul in Armenia ca o sluga credincioasa.
Cand regele Tiridat aducea jertfe idolilor, mai ales zeitei Artemida, spre care avea mai multa osardie, mult si adeseori ruga pe Grigorie ca sa jertfeasca idolilor cu dansul impreuna. Iar Grigorie nu voia, ci marturisea pe Hristos, ca nu este Dumnezeu afara de el, nici in cer, nici pe pamant.
Auzind aceste cuvinte, Tiridat a poruncit ca sa-l chinuie tare pe sfantul Grigorie. Mai intai i-a bagat in gura un lemn intre falci, deschizandu-i cu sila gura foarte mult, incat nu putea sa o mai inchida si sa graiasca ceva, si apoi un bolovan mare de sare - in Armenia acel fel de bolovani se sapa din pamant, si l-a legat apoi de grumaji, si cu picioarele in sus l-a spanzurat. Asa a rabdat sfantul sapte zile spanzurat, iar in a opta zi, spanzurat fiind, l-a batut dea-supra cu bete fara de crutare si a facut fum din gunoaie dedesubt si l-a chinuit cu acel fum cu capul in jos, spanzurat, alte sapte zile. Iar el, spanzurat fiind, slavea numele lui Iisus Hristos si pe cat ii era lui cu putinta - scos acum fiind lemnul din gura - invata pe norodul cel ce sta de fata si privea la chinuirea lui ca sa creada intr-unul, adevaratul Dumnezeu. Apoi, fiindca s-a aflat nemiscat in credinta si viteaz in rabdare, i-au strans picioarele intre scanduri si le-au legat tare cu funii si batandu-i in calciie si in glesne piroane de fier, i-a poruncit sa umble. Iar el, umbland, canta: "Pentru cuvintele buzelor tale eu am pasit pe cai silnice". Si iarasi: "Mergand, mergea si plan-gea, aruncand semintele sale si, venind, vor veni cu bucurie, luandu-si manunchele sale".
Prigonitorul a poruncit sa-i zgirie cu niste unelte si sa-i scrije-leasca capul, in nari pucioasa si sare cu otet sa-i toarne si capul intr-un sac plin de funingine si cenusa sa-i lege; si asa a petrecut sfantul sase zile. Si iar, legandu-l de picioare, l-a spanzurat cu capul in jos, si multime de apa au turnat cu sila in pantecele lui, muncind si batjocorind pe sfant, pentru ca nu era nici o rusine in ochii aceia care erau plini de toate necuratiile cele fara de rusine. Dupa chinul acela il amagea pe patimitorul cu cuvinte viclene imparatesti spre inchinarea la idoli, dar neplecandu-se la amagire, iar l-au spanzurat prigonitorii, si cu unghii de fier i-au strujit coastele. Si arzandu-i tot trupul cu unghiile cele de fier, l-au tarat pe pamant, gol, peste piroane de fier ascutite. Dupa ce toate le-a rabdat mucenicul, il aruncara in temnita si acolo s-a facut sanatos cu puterea lui Hristos.
A doua zi, scotandu-l din temnita, a stat cu fata vesela ina-intea imparatului, neavand nici o rana. Vazand imparatul s-a mirat; insa tot mai nadajduia ca Grigorie va implini voia lui si a vorbit catre dansul cu pace, tragandu-l la paganismul sau. Dar dupa ce nu s-a supus Sfantul Grigorie cuvintelor imparatesti amagitoare, atunci a poruncit ca sa-i incalte picioarele cu niste incaltaminte de fier si, ferecandu-l in obezi, sa-l pazeasca pana a treia zi; iar dupa acele trei zile, l-a chemat si i-a zis: "In zadar nadajduiesti in Dumnezeul tau, ca n-ai nici un ajutor de la Dansul". Grigorie a zis: "Nebunule imparate! Tu singur iti gatesti tie chin, iar eu, nadajduind spre Dumnezeul meu, nu voi slabi si nu voi cruta trupul meu pentru Dansul; ca pe cat omul cel din afara se strica, cu atat mai mult cel dinauntru se innoieste".
Dupa aceasta a poruncit sa se topeasca o caldare de plumb si sa toarne plumb de acela peste tot trupul sfantului, iar el rabdand, marturisea pe Hristos neincetat.
Deci, gandind inca Tiridat in ce fel pe cea neschimbata inima a lui Grigorie sa schimbe, cineva dintre cei ce stau de fata i-a zis: "Sa nu omori, imparate, pe acest om, pe fiul lui Anak, care pe tatal tau l-a ucis, si imparatia Armeniei a dat-o persilor in robie". Au-zind aceasta imparatul s-a umplut de rivna mare pentru sangele tatalui sau si a poruncit ca, legand mainile si picioarele lui Grigorie, sa-l arunce intr-o groapa adanca, in cetatea Artaxat. Iar goapa aceea era plina de noroi, de serpi, de scorpii, de toate jivinile cele ve-ninoase si de viermi. In acea groapa aruncara pe sfantul Grigorie si patrusprezece ani a petrecut intr-insa nevatamat de acele jivine taratoare.
O vaduva oarecare, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, ii arunca lui in fiecare zi cate o particica de paine, cu care a ramas in viata. Socotind Tiridat ca a pierit Grigorie, a incetat a mai gandi la dansul. Dupa aceasta s-a batut cu persii, si a cuprins pamantul lor pana la Siria, si s-a intors cu mare biruinta si triumf.
In vremurile acelea, Diocletian (284-305), imparatul Romei, a trimis in toata stapanirea sa ca sa-i gaseasca lui o fecioara mai frumoasa decat toate, pe care sa o ia spre insotire. Si cautand, trimisii aflara o fecioara crestina, anume Ripsimia, care intr-o mi-nastire de fecioare, sub grija egumenei Gaiana, petrecea in post si in rugaciuni logodindu-si fecioria sa lui Hristos. Scriind trimisii des-crierea fetei fecioarei aceleia, au trimis-o la imparat. Pe care va-zand-o imparatul a iubit frumusetea Ripsimiei foarte mult, s-a aprins spre dansa si a trimis la Ripsimia cu pace, dorind sa-i fie lui femeie. Iar ea, in inima sa, a zis catre Hristos: "Nu ma voi departa de la tine, mirele meu Hristos, si fecioria mea cea afierosita Tie, nu o voi face de hula". Si asa, facand in taina sfat cu surorile si cu stareta sa, Gaiana, adunandu-se toate cu dansa, au fugit si s-au dus in Armenia cu mare si nemaipovestita nevoie, pe care au rabdat-o in cale, suferind foame si osteneala fara de numar. S-au salasluit inaintea cetatii Ararat, una dintre cele mai puternice, se duceau in cetate si lucrand la oameni, aduceau pentru plata hrana lor si celorlalte. Si erau cu toate la numar treizeci si sapte, care au vrut a patimi toate acolo a rabda nevoia si necazul. Instiintandu-se Dio-cletian ca Ripsimia a fugit in Armenia cu alte surori, a trimis scrisoare la Tiridat, imparatul Armeniei, cu care era in mare dra-goste, instiintandu-l pe el si spunandu-i ca: "Pe Ripsimia, pe care am vrut s-o iau mie femeie, au amagit-o unii din crestini, si si-au ales ca sa se rataceasca, cu rusine, prin tari straine decat sa-mi fie mie sotie. Ci, afland-o pe ea, sau sa o trimiti la noi, sau, de vei vrea, tu sa o ai pe ea de sotie".
Iar Tiridat indata a poruncit s-o caute pretutindeni si, instiin-tandu-se unde se afla, a poruncit sa puna straje imprejur, ca sa nu scape. Apoi, afland de la cei ce o vazusera pe Ripsimia ca este prea minunata la frumusete, s-a aprins si a trimis la dansa toate po-doabele cele vrednice de cinstea imparateasca, ca intr-insele ga-tindu-se, sa fie adusa la dansul. Iar ea, dupa invatatura staretei Gaiana, - care o crescuse pe ea din tinerete, - a lepadat toate po-doabele acelea si n-a vrut sa mearga la imparatul. Apoi a grait si Gaiana catre trimisi: "Iata, toate fecioarele acestea sunt logodite Imparatului Ceresc si nu este cu putinta ca vreuna dintr-insele sa se amestece cu nunta cea pamanteasca". Si s-a facut din senin un tunet infricosat si un glas din cer s-a auzit zicand catre fecioare: "Indrazniti si nu va temeti, caci cu voi sunt". Iar ostasii cei trimisi atat de tare s-au infricosat de glasul tunetului aceluia, incat au cazut la pamant. Iar unii din cei cazuti de pe cai au murit, calcati fiind de picioarele cailor. Deci, s-au intors trimisii infricosati cu mare spai-ma si spusera imparatului cele ce se facuse; iar el, umplandu-se de manie, a trimis pe unul din mai mari cu mai multa oaste ca pe toate fecioarele sa le taie cu sabia si numai pe Ripsimia s-o aduca la dansul cu de-a sila. Drept aceea, navalind asupra lor ostasii cu sabiile scoase, a zis Ripsimia catre cel mai mare: "Sa nu pierdeti pe aceste fecioare, dar pe mine duceti-ma la imparatul vostru!" Si luand-o pe ea, o dusera, nefacand rau celorlalte fecioare, care dupa plecarea lor s-au ascuns. Iar Ripsimia mergand, chema spre ajutor pe Hristos, Mirele sau, si striga catre Dansul: "Izbaveste de sabie sufletul meu si din mana ciinelui pe cea una nascuta a mea". Apoi, ducand-o in camera imparateasca, si-a ridicat in sus ochii sai cei trupesti si sufletesti, si cu tarie se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca sa o pazeasca nevatamata cu mana sa cea atotputernica, si isi adu-cea aminte de ajutorul Lui cel minunat si milostiv, pe care de de-mult l-a aratat popoarelor celor ce erau in primejdii, cum pe Israel din mainile lui faraon si de la inecare l-a mantuit, pe Iona in pante-cele chitului intreg l-a pazit, pe cei trei tineri in cuptor i-a ferit, nevatamati de foc, precum pe fericita Suzana a izbavit-o de depra-vatii batrani, asa si pentru sine se ruga ca sa fie mantuita din silirea lui Tiridat.
A intrat la dansa imparatul si vazandu-i neobisnuita ei frumu-sete, s-a mirat si s-a aprins foarte spre dansa. Apoi, pornindu-se de vicleanul duh si de pofta trupeasca, s-a apropiat de dansa, cuprin-zand-o si vrand s-o sarute si sa-i faca sila. Iar ea, intarindu-se cu puterea lui Hristos, s-a impotrivit lui tare, si luptandu-se mult cu dansa imparatul, n-a putut sa-i faca ei niciun rau, pentru ca era mai tare in Dumnezeu atunci sfanta fecioara decat Tiridat cel vestit si tare ostas. Si cel ce oarecand pe voievodul gotilor l-a biruit fara de sabie si pe persi i-a batut, n-a putut acum pe o singura fecioara a lui Hristos sa o intreaca in putere, pentru ca de sus i se dadea ei tarie, precum oarecand celei intai mucenite, Tecla.
Deci, nesporind imparatul nimic, a iesit din camara si a poruncit sa trimita dupa Gaiana, stiind ca aceea era invatatoarea ei, pe care afland-o degraba, au adus-o. Si o ruga pe ea imparatul sa indemne pe Ripsimia sa-i implineasca voia. Gaiana venind, graia cu dansa in limba latina, ca armenii cei ce erau de fata sa nu inteleaga cuvintele lor, si o povatuia nu la cele ce erau pe pofta imparatului, ci cele ce erau de folos feciorelnicei curatii. Pentru ca invata pe Ripsimia cu hotarare si o indemna ca sa pazeasca pana in sfarsit curatia ei cea logodita lui Hristos si sa-si aduca aminte de dragostea Mirelui sau si de cununa cea gatita fecioriei ei si sa se teama de infricosata judecata si de gheena care va inghiti pe cei ce nu-si pazesc fagaduinta, zicand: "Mai bine este tie, fecioara a lui Hristos, ca aici sa mori vremelnic, decat acolo in veci. Au nu stii ce graieste in Evanghelie Cel prea frumos, Mirele tau, Iisus Hristos? Nu va temeti - zice - de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida! Deci, sa nu poftesti pacatul niciodata, macar de te-ar si ucide necuratul imparat; apoi mai buna va fi lauda fecioriei tale inaintea Celui curat si nestricacios, Mirelui tau Cel Ceresc".
Iar unii din cei ce erau de fata stiind limba latina, au inteles ce graia Gaiana catre Ripsimia si au spus la ceilalti slujitori; iar a-ceia, auzind acestea, loveau peste gura cu pietre pe Gaiana si i-au sfaramat dintii poruncindu-i sa graiasca ceea ce imparatul porun-ceste. Apoi, fiindca nu inceta Gaiana a invata pe Ripsimia frica Domnului, au departat-o pe ea de acolo. Iar imparatul, ostenindu-se mult cu Ripsimia si vazand ca nu sporeste nimic, a inceput ca un indracit a se lovi pe sine si a se tavali pe pamant. Si in acea vreme noaptea iata sosind, s-a sculat Ripsimia si, scapand, a fugit din ceta-te, nevazand-o nimeni. Apoi, afland pe surorile sale, le-a spus lor de biruinta ei asupra vrajmasilor, ca neatinsa a ramas. Deci, toate au laudat si au multumit lui Dumnezeu, Celui ce n-a dat spre rusinare pe mireasa Sa. Si toata noaptea aceea au cantat rugandu-se lui Hristos, Mirele lor. A doua zi iar necuratii au prins pe Ripsimia si au ucis-o cu amara moarte. Mai intai de toate ii taiara limba, apoi, dezbracand-o si la patru stilpi mainile si picioarele intinzandu-i, au legat-o si cu lumanari au ars-o. Dupa aceasta pantecele ei cu pietre ascutite l-au rupt, incat toate cele dinlauntrul ei s-au varsat. La sfar-sit i-au scos ochii si pe toata au taiat-o in bucati si asa s-a dus la Hristos, Mirele ei cel dulce, prin amara moarte.
Deci, au prins si pe celelalte fecioare, surori si impreuna pustnice ale ei, treizeci si trei, si cu sabie le-au ucis, iar trupurile lor le aruncara spre mancare fiarelor. Iar pe Gaiana ceea ce era sta-reta, cu moarte mai amara au omorat-o, cu alte doua fecioare care erau cu dansa: mai intai, gaurindu-le picioarele, le-au spanzurat cu capul in jos si de vii le-au jupuit pielea, apoi taindu-le grumajii lor dinapoi, limbile lor le-au tras si le-au taiat, dupa aceea pantecele cu pietre ascutite taindu-le, a tras afara cele dinlauntru ale lor, la sfarsit le-au taiat capetele si asa au trecut la logodnicul lor, Hristos.
Tiridat, ca un fara de minte fiind, abia a sasea zi dupa moartea acelor fecioare si-a venit in sine si s-a dus la vanat. Iar prin randuiala lui Dumnezeu cea de mirare si minunata, in acea cale a venit asupra lui o asemenea mustrare incat a prefacut nu numai mintea, ci si asemanarea cea omeneasca in schimonosire si s-a schimbat in asemanare porceasca, asa ca dupa tot chipul s-a facut intocmai ca un vier. Cine a auzit de Nabuchodonosor, care din om si-a schimbat forma in dobitoc, sa-si zugraveasca inaintea ochilor tot asa si pe Tiridat, ca in loc de om vier il vedea. Si nu numai imparatul singur, ci si altii, toti voievozii si ostasii, toata casa lui, care se invoisera la moartea fecioarelor, erau indraciti si fugeau prin dumbravi si pe cimpii, rupandu-si hainele de pe ei si mancandu-si chiar carnea lor. Asa ii certa pe ei mania lui Dumnezeu pen-tru sangele nevinovat varsat. Si nu aveau ei nici un ajutor de la nimeni, pentru ca cine putea sa povesteasca aceasta cumplita manie a lui Dumnezeu?
Insa Dumnezeu, milostiv fiind, "Care nu pana in sfarsit se iuteste, nici in veac se manie, si de multe ori pedepseste spre folos", ca rautatile omenesti sa le intoarca spre mai bine, plecandu-Se prin obisnuita indurarea Sa, i-a miluit pe ei asa: surorii impa-ratului, Cusaroductei, i s-a aratat in vis un barbat infricosat, in slava mare, si i-a zis: "De nu va fi scos Grigorie din groapa, Tiridat nu se va tamadui". Deci, desteptandu-se din somn Cusaroducta, a spus la oameni vedenia sa. La toti era de necrezut lucrul acesta, pentru ca cine se astepta ca Grigorie, dupa patrusprezece ani, sa fie viu, cel ce a petrecut intre tot felul de jivini si pierdut in noroi. Cu toate acestea au mers la groapa si au strigat: "Oare esti viu Gri-gorie?" Si a raspuns din groapa Grigorie: "Sunt viu, cu darul Dumnezeului meu!" Si-l scoasera de acolo vested cu unghiile si cu parul crescut mare, uscat si negru de tina si de nevoile cele mari. L-au spalat si, in haine noi imbracandu-l si intarindu-l cu hrana, l-au dus la imparatul cel ce era in chip de vier. Si iesira la sfantul Grigorie toti cu cinste mare inchinandu-se si cazand la picioarele lui si rugandu-se ca el sa roage pe Dumnezeul sau si sa ceara tamaduire imparatului, voievozilor si ostasilor lui. Iar Fericitul Grigorie mai intai i-a intrebat despre trupurile cele ucise ale sfintelor fecioare, de vreme ce de noua zile zaceau neingropate. Si adunand trupurile lor cele aruncate pe cimp, plangea de tirania cea fara de omenie a necuratilor prigonitori. Si a ingropat sfintele trupuri cu cinste. Dupa aceasta, a inceput a-i invata pe ei ca sa se intoarca de la idoli si sa creada in unul Dumnezeu si in Iisus Hristos fiul Lui, si asa sa nadajduiasca spre mangaierea si darul Lui. Si le spunea lor ca pen-tru aceasta Domnul Dumnezeu l-a pazit pe el viu in groapa, in care ingerul lui Dumnezeu adeseori il cerceta, ca pe ei sa-i aduca la lumina bunei credinte din intunericul inchinarii de idoli. Invatandu-i pe ei sa sporeasca in Hristos, le punea lor pocainta. Si vazandu-le smerenia, le-a poruncit sa zideasca o biserica mare, pe care de-graba au zidit-o si a adus intr-insa Grigorie, cu mare cinste, trupurile fericitelor mucenite si punand o cruce in biserica, a poruncit oamenilor ca sa se adune acolo si sa se roage. Dupa aceea l-au dus pe Tiridat imparatul la trupurile sfintelor fecioare pe care el le ucisese, ca sa se roage lor si sa le milostiveasca, ca ele sa se roage pentru dansul Domnului Iisus Hristos.
Dupa ce a facut aceasta imparatul, mai intai din voievozii si ostasii cei indraciti li s-au redat chipul cel omenesc si au iesit duhurile cele viclene si toti s-au tamaduit; si multime de alti bolnavi se tamaduiau de catre Sfantul Grigorie, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Apoi, degraba, toata Armenia s-a intors la credinta in Hristos si poporul a sfaramat capistile idolesti, si a zidit biserici lui Dumnezeu. Iar imparatul isi marturisea inaintea tuturor pacatele si iuti-mea sa si propovaduia certarea si darul lui Dumnezeu cel aratat spre sine. S-a facut povata spre tot lucrul bun si a trimis in Ceza-reea Capadociei pe Sfantul Grigorie la Leontie, arhiepiscopul, ca sa-l sfinteasca pe el episcop al lor. Sfintit fiind Grigorie, cand s-a intors de acolo, a luat cu sine multime de preoti pe care ii cunos-tea ca sunt vrednici, si i-a botezat pe imparat, pe voievozi, pe ostasii lui si celalalt popor, incepand de la curtea imparateasca, pana la cel mai din urma satean. A adus multime nenumarata de popor la marturisirea adevaratului Dumnezeu, zidind biserici lui Dumnezeu si intru dansele savarsind jertfa cea fara de sange. A sfintit prezbiteri, a pus scoli si dascali si a randuit toate cele spre fapta buna, spre trebuinta bisericii si spre slujba lui Dumnezeu cuviincioase, umbland din cetate in cetate.
Imparatul a daruit indestulata avere bisericilor lui Dumnezeu, incat nu numai pe cei din Armenia, ci si pe cei din celelalte tari i-a adus Sfantul Grigorie la Hristos: persii, asirienii, midenii. A zidit multime de manastiri, in care bine inflorea desavarsirea evan-gheliceasca.
Randuindu-le Sfantul Grigorie pe toate asa bine, s-a dus in pustie, unde si-a sfarsit si viata sa cea vremelnica dupa dumnezeiasca placere.
Imparatul Tiridat vietuia in mari fapte bune si in infranare atata de mare incat era asemenea calugarilor. Iar in locul Sfantului Grigorie luara pe Arostan, fiul lui, barbat in mari bunatati care din tinerete petrecea viata calugareasca. L-a sfintit in Capadocia pentru randuiala bisericilor dumnezeiesti celor din partile Armeniei, si l-a trimis imparatul si la soborul cel din Niceea, impotriva eresului lui Arie. A fost unul din cei trei sute si optsprezece sfinti parinti.
Asa a crezut Armenia si slujea lui Dumnezeu inflorind cu toate bunatatile multa vreme, si laudand pe Dumnezeu intru smerenie, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfintele Mucenite Ripsimia si Gaiani
Aceste doua Sfinte femei erau de neam slavit si mare si au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Tiridate, imparatul partilor. Ele erau fecioare daruite cu frumusete, fiind calugarite. Deci, fiindca n-au voit a se insoti cu imparatul Tiridate, Ripsimia impreuna cu Gaiani au fugit in partile Armeniei. Afland de insa aceasta, Tiridate, imparatul acestor locuri, a trimis si le-a adus acasa. Si o silea pe Risimia catre nelegiuita impreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Si nedobandindu-si dorinta, zacea ca un mort. Deci, fugind ea, ostasii imparatului gonind-o si prinzand-o, mai intai i-au rupt hainele, apoi, legandu-i mainile dinapoi, i-au taiat limba si trupul i l-au ars si i-au scos ochii si, fiind taiata in bucati, si-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucisi cu ea inca saptezeci de barbati crestini si treizeci si doua femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gat si, fiind despuiata de piele pana la sani, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare;
- Sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele impreuna cu Sfanta Ripsimia;
- Sfantului Mucenic Stratonic;
- Sfantului Mucenic Mardonie;
sursa crestinortodox