marți, 4 martie 2014

Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și Iuliana; Sf. Iacob Postitorul (Proloagele de la Ohrida) - 04 martie

 Pomenirea Cuviosului Gherasim de la Iordan
Acest mare şi minunat sfînt s-a învăţat viaţa de nevoinţe mai întîi în Tebaida Egiptului. Apoi s-a dus la Iordan unde a întemeiat un aşezămînt monahal ce număra şaptezeci de monahi. Această mînăstire există acolo şi astăzi [* 1928, anul la care scria Sf. Nicolae Velimirovici]. El a aşezat nişte anume rînduieli în mînăstire, potrivit cărora cinci zile din săptămînă monahii trebuiau să şadă în chiliile lor şi să împletească coşniţe şi preşuri din trestie, în tot acest timp, ei nu trebuiau niciodată să aprindă focul şi să se hrănească doar cu puţină pîine uscată şi curmale. Uşa chiliei trebuia să rămînă în permanenţă deschisă, ca oricine ar fi vrut să poată să intre şi să ia orice doreşte. Sîmbăta şi duminica ei trebuiau să se adune în biserica mînăstirii. În aceste zile ei aveau masă de obşte cu puţine legume şi puţin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele stareţului lucrul lui săvîrşit peste săptămînă. Fiecare monah avea o singură haină. Sfintul Gherasim însuşi se conforma acestor rînduieli cel dîntîi, fiind un exemplu pentru toţi. În timpul Sfîntului şi Marelui Post el nu mînca nimic, în afară de hrana Sfintei împărtăşanii. Odată el a văzut un leu care răcnea de durere pentru că îi intrase un ghimpe în picior. Sfintul Gherasim s-a apropiat de leu, şi-a făcut sfinta cruce şi a scos ghimpele din piciorul animalului. Leul acela s-a îmblînzit atît de mult încît sa întors cu Sfintul Gherasim la mînăstire şi a rămas acolo pînă la moarte sfîntului. După ce Sfîntul Gherasim a murit, leul a murit şi el de durere. Sfintul Gherasim a fost unul din Părinţii Sinodului al Patrulea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, sub împăraţii Marchian şi Pulheria. Chiar dacă mai înainte a greşit puţin, înclinînd spre cugetarea ereticilor Eutihie şi Dioscor, el repede a văzut adevărul şi a fost un mare apărător al Ortodoxiei la acel Sinod. Sfîntul Eftimie a fost cel care l-a îndepărtat de la cugetările eretice. Dintre toţi ucenicii Sfîntului Gherasim, cel mai mare a fost Sfîntul Chiriac Zăvorîtul. Sfîntul Gherasim s-a mutat la cele veşnicie la anul 475 după Hristos, strămutîndu-se la bucuria locaşurilor celor cereşti.
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Pavel şi Iuliana
Sfinţii Pavel şi Iuliana erau fraţi de sînge, din cetatea Ptolemais din Fenicia. Ei au fost torturaţi cu sălbăticie pentru credinţa lor în Hristos de către împăratul Aurelius, iar la sfîrşit au fost omorîţi prin decapitare. Înainte de a fi muceniciţi multe minuni s-au arătat prin ei, la care au stat martori mulţi păgîni. Datorită acelor minuni, mulţi dintre acei păgîni s-au convertit la Hristos. Mai mulţi dintre ei chiar au fost şi ei omorîţi prin decapitare tot atunci, primind şi ei cununile muceniciei, împreună cu Pavel şi cu Iuliana, la anul 273 după Hristos.
Pomenirea Sfântului Iacob Postitorul
Acest sfînt Iacob a trăit în veacul al şaselea. El a fost atît de desăvîrşit în viaţa cea dumnezeiască, încît Dumnezeu i-a dăruit darul de a vindeca bolile grave ale oamenilor numai cu rugăciunea. Dar urîtorul oamenilor diavol l-a învăluit pe acest plăcut al lui Dumnezeu cu multe şi mari ispite. Odată nişte oameni ticăloşi şi destrăbălaţi au trimis la el o desfrînată. Ea s-a dus sub prefăcătoria lacrimilor la el, dar cu scopul de a-l ademeni la păcat. Văzînd că inima lui începe să slăbească, Sfîntul lacob şi-a ridicat mîna dreaptă şi a băgat-o în flacăra focului, ţinînd-o acolo pînă cînd a ars cu totul. Văzînd aceasta femeia s-a umplut de groază, s-a pocăit şi şi-a schimbat viaţa. Dar altă dată Sfîntul lacob nu a mai fugit cu aceeaşi tărie de ispită, şi a căzut astfel: nişte părinţi au adus la el pe fiica lor care era îndrăcită, au lăsat-o la uşa chiliei lui şi au plecat. Sfîntul cu adevărat a vindecat-o, dar mai apoi a păcătuit cu ea, apoi ucis-o şi a aruncat cadavrul într-un rîu, ca să-şi ascundă fapta.Căci ştiut este că de la adulter şi pînă la crimă nu este decît un pas. Lucru de mirare şi cutremurător este însă că acest Sfînt lacob nu şi-a pus capăt zilelor de deznădejde, ci mai curînd a vrut să se pocăiască de aceste cumplite crime, lucru pe care 1-a făcut astfel: timp de zece ani după aceea el a intrat într-un mormînt deschis, nemaivrînd să iasă de acolo niciodată, în acei ani s-a întîmplat o cumplită secetă prin acele locuri, din care mureau şi oamenii şi animalele. Cînd a văzut că rugîndu-se fierbinte, Dumnezeu trimite ploaie, a cunoscut că Dumnezeu 1-a iertat. Avem aici exemplul unui om ale cărui ispite şi cumplite suferinţe se aseamănă cu cele ale împăratului şi Prorocului David: vedem aici cît de pervers şi de spurcat este diavolul. Mai vedem cum Dumnezeu uneori îngăduie unor astfel de uriaşi ai sfinţeniei să cadă, ca mai apoi, prin pocăinţă adevărată, cu inima cu adevărat umilită şi zdrobită, ei să cunoască şi mai adînc ce este marea milostivire şi iertare a lui Dumnezeu, Care puternic este să ierte orice păcat atunci cînd vede zdrobirea inimii celui care a păcătuit, şi că se pedepseşte şi se osîndeşte mai întîi el însuşi.
Cântare de laudă la Sfântul Iacob Postitorul
Cel care de foarte sus cade,
Cumplit se răneşte.
Cine la mare înălţime ajunge,
Cu mare băgare de seamă trebuie să se păzească.
Sfântul Apostol zice:
„Cel căruia i separe că stă neclintit,
Să ia seama să nu cadă” (I Cor. 10: 12),
Și mai vîrtos să se teamă De Dumnezeu.
Iacob Postitorul, după mărimea sfinţeniei sufletului,
Un uriaş a fost.
Dar din înalta culme pe el l-a prăbuşit
Uneltirea diavolului.
Păcat la păcat a adăugat,
Ucidere la desfrînare.
Dar Iacob cu tărie pe sine se pedepseşte,
De viu în mormînt intră,
Iar Dumnezeu nu-l lasă.
Un singur păcat
Toate virtuţile le distruge.
O singură spărtură în hambar
Şi tot grîul se pierde.
Buna mireasmă dintr-o încăpere
Se strică
Din duhoarea
Ce vine de la o mică murdărie.
Sute de victorii şi sute de izbînzi
Zadarnice sînt
Dacă finala bătălie
E pierdută.
Cu ea se pierde chiar viaţa.
Viaţa duhovnicească
Război curat este împotriva hoardelor întunericului.
În acest război cei mîndri
Sînt bătuţi chiar de la început.
Doar războinicul înarmat cu Numele lui Dumnezeu în inimă înfrîntă şi zdrobită,
Doar el poate cîştiga
Apărare dumnezeiească
În război.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu