Timpul celor 40 de zile de Post constituie pentru
credinciosul de rit bizantin o provocare spre deschidere a propriei sale vieţi
spirituale, timp de reinnoire şi mai ales timp de pocainta. Slujbele din
aceasta perioada alitrughie Postului celui Mare (sau al Păresimilor sau
Patruzecimilor) au un specific aparte, fiind singura perioada a anului liturgic
bizantin în care schimbările sunt vizibile. În această perioadă au loc slujbe
speciale, specifice numai acestui timp de pocăinţă. Într-o serie de articole
vom încerca să le prezentăm pe scurt, spre o mai bună înţelegere a acestora.
Liturghia Înaintesfinţitelor (sau a Darurilor mai înainte
sfinţite)
Cunoscută şi sub numele Sf. Grigore Dialogul, Papă al Romei,
această slujbă este specifică numai Postului Mare. Ea constă de fapt într-un
ritual de împărtăşanie a credincioşilor, grefat pe slujba vecerniei, prevăzut
pentru zilele Postului în care de fapt nu se obişnuia a se celebra una din
Liturghiile cu consacrare (a Sf. Ioan Hristostom sau a Sf. Vasile cel Mare),
dovadă a vechilor practici care îndemnau la Împărtaşanie zilnic. Această
Liturghie se face, de obicei, de luni până vineri, în toate zilele Postului
Mare, mai puţin la sărbătoarea Bunei Vestiri, cu excepţia Joii Mari si a
Vinerii Patimilor – conform deciziilor Conciliului Quinisext din 692, de la
Constantinopol, canonul 52. De asemenea, este în specificul ei să fie celebrată
spre seară, purtând în structura ei atmosfera spatiului monahal în care a fost
creată.
Agneţul folosit la această Liturghie este consacrat la
Liturghia din duminica precedentă, preotul scoţând pe lângă Agneţul de la
Liturghia respectivă alte Agneţe, corespunzătoare numărului de Liturghii ale
înaintesfinţitelor va celebra. După consacrarea de la Liturghie acesta este
îmbibat cu vin consacrat şi aşezat în tabernacol (chivot) de unde va fi scos la
vremea Liturghiei Înaintesfinţitelor).
Prima parte a acestei slujbe este exact slujba vecerniei.
După binecuvântarea de la începutul Liturghiei, urmează psalmul de seara (103),
ectenia mare şi catisma a 18-a a Psaltirii şi anume Psalmii 119 la 133. În
timpul catismei de obicei se pregătesc deja la proscomidiar vasele pentru
Liturghie. Tot la catismă se transportă, de la tabernacol (chivot) la
proscomidiar Agneţul deja consacrat. Ritualul este plin de evlavie – preotul
aşează pe disc Agneţul, pune steluţa, acoperă discul cu acoperământul şi
ridicându-l în dreptul frunţii merge încet spre proscomidiar ocolind prin
spatele altarului iar diaconul, dacă este, sau paracliserul merge înaintea
preotului cu lumânarea în mâna stângă şi cu cădelniţa în dreapta, tămâind uşor
spre disc. În unele tradiţii liturgice la acest moment solemn se face linişte deplină
în biserică şi toţi îngenunchează. În unele biserici parohiale acest ritual are
loc înaintea Liturghiei, omiţându-se astfel catisma, însă nu aceasta este
rânduiala prevăzută de Liturghier.
Urmează cântările de la "Doamne, strigat-am",
intercalate de troparele zilei. La finalul lor se face intrarea cu cădelniţa,
ca la orice vecernie mare. La sfinţii mai importanţi (Sf. 40 de mucenici din
Sebasta, Sf. Haralambie, etc) se face intrare cu Evanghelia. Dupa
"Înţelepciune, drepţi!" se cântă "Lumina lină". Urmează
apoi două lecturi (paremii) din Vechiul Testament, primul fiind de obicei din
Geneză iar al doilea din Pildele lui Solomon. Între cele două lecturi (paremii)
preotul cu lumânarea şi cădelniţa binecuvinteză pe credincioşi zicând
"Lumina lui Hristos luminează tuturor", prevestind Învierea Domnul,
scopul final al postului – pregătirea Învierii şi prezenţa lui Hristos în
drumul nostru spiritual al Postului Mare. La finalul celei de a doua lecturi,
se cântă "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta, ridicarea
mâinilor mele, ardere de seară, auzi-mă, Doamne." intercalat de stihuri.
La fiecare stih se tămâiază sfânta masă, pe fiecare latură a ei. Şi acest gest,
probabil de origine monastică, aminteşte de slujba din noaptea pascală, când la
fiecare stih a lui Hristos a înviat se tămâiază o latura a altarului. Ca o
subliniere a faptului că suntem în post şi că aceasta celebrare este una şi a
pocăinţei, la ultimul "Să se îndrepteze" preotul face trei metanii
adânci. Ele sunt semn exterior al pocăinţei, insoţind mereu rugăciunile
Postului, mai ales cea a Sf. Efrem Sirul.
Se urmeză apoi rânduiala cunoscută, ectenia stăruitoare, cu
rostirea de trei ori la fiecare cerere a lui "Doamne, îndură-te spre
noi", iar apoi urmau eteniile pentru cei care se pregăteau de botez
(catehumenii care se botezau după tradiţie în Sâmbăta mare, la lecturile din
Vechiul Testament de la Liturghie). Acum aceste ectenii se omit şi se trece
direct la ectenia pentru credincioşi, urmată de heruvicul special "Acum
puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc căci iată, intră Împăratul
măriri. Iată jertfa cea de taină săvârşită este înconjurată. Cu credinţă şi cu
dragoste să ne apropiem ca să fim părtaşi vieţii de veci. Aliluia." În
timpul acestuia preotul tămâiază altarul şi biserica după obicei, ca apoi să
facă intrarea cu Sfintele Daruri. La cuvintele înconjurată cantorul se opreste
şi toată lumea îngenunchează, preotul ia discul în dreapta şi potirul în stânga
şi fără să zică ceva merge precedat de diacon daca este întocmai ca la
procesiunea de la altar la proscomidiar. În unele tradiţii, preotul se opreşte
în mijlocul bisericii şi binecuvinteză cu discul pe credincioşi, se continuă
apoi cântarea heruvimică. Urmează apoi rânduiala de dinainte de Împartăşirea
clerului şi a credincioşilor, cu rugăciunea Tatăl nostru şi ecteniile aferente.
De menţionat faptul că Agneţul nu se mai înalţă acum, fiindca a fost deja
înălţat la Liturghia la care a fost consacrat, preotul doar îl arată zicând
"Sfintele cele mai înainte sfinţite, sfinţilor".
Ritualul împărtăşaniei este cel cunoscut deja, se schimbă
doar cântările, specifice atmosferei de post. Rugăciunea amvonului diferă însă,
textul ei cerând sprijin Domnului în drumul postului spre sărbătoarea Învierii,
care apare ca fiind centrul şi scopul Postului Mare.
Trebuie menţionat faptul că nu se ştie autorul exact al
acestui ritual de Împartăşire special pentru zilele de post, însă el este
atribuit Sf. Grigore I, cel Mare, Papa Romei. Însa Papa Grigore cel Mare doar o
pomeneşte în scrierile sale, cel mai probabil fiindcă o va fi văzut la
Constantinopol în vremea când era legat papal. Cu toate acestea, nu el este
autorul ei, originea ei fiind in mod evident monahală, preluată probabil din
evlavia monahilor palestinieni, dovadă prezenţa ei şi într-unul din riturile
siriace, ritul siro-malankarez.
Această Liturghie poate fi considerată şi o formă bizantină
de adoraţie a Euharistiei, deşi teologia bizantină nu cunoaşte această formulă.
Ca dovadă în sprijinul acestei ipoteze stă şi faptul că la intrarea cu Sfintele
Daruri, acum consacrate, se îngenunchează deplin, cu faţa până la pământ.
bibliografie Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite,
numită şi a Sfântului Grigorie Dialogul, Sfântul Munte Athos, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu