marți, 25 martie 2014

Cuvânt la Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria (25 martie) (Adunată din dumnezeiasca Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, cum şi după istoricii vrednici de credinţă)

Cînd s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfîntă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mîntuirii noastre.
Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decît curăţia, mai fără de prihană decît toată zidirea cea gîndită, mai sfîntă decît toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. Şi s-a aflat la loc sfînt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însufleţită a lui Dumnezeu. Fecioara, care avea să nască pe Cuvîntul cel mai sfînt decît sfinţii, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfînta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălţimea slavei împărăţiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Şi a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o ca Maică a Cuvîntului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinţă ale sfinţilor.
Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu şi cu lucrul mîinilor din toate zilele, ci şi cu citirea dumnezeieştilor cărţi, cugetînd la legea Domnului ziua şi noaptea. Căci aşa scriu despre dînsa Sfîntul Epifanie şi Sfîntul Ambrozie, că era foarte isteaţă la minte şi iubitoare de învăţătură şi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dînsa că, încă în vremea vieţii sfinţilor săi părinţi, a învăţat bine Vechiul Testament. Şi citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pîntece şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuil, care se tîlcuieşte, Cu noi este Dumnezeu, Sfînta fecioară Maria se aprindea cu osîrdnică dragoste, nu numai spre Mesia Cel aşteptat, Care avea să vină, ci şi spre fecioara aceea care era să zămislească şi să nască pe Mesia. Pentru că se gîndea, cît de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, şi cît de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.
Însă, ştiind din proorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia - pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda şi săptămînile de ani ale proorocului Daniil se sfîrşiseră -, socotea că negreşit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia şi, suspinînd adeseori din adîncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară şi, de s-ar putea, să fie la dînsa slujnica cea mai de pe urmă.
Odată, stînd Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopţii, după obicei, şi cu fierbinte dorinţă rugîndu-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare şi a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dînsa astfel: "Tu vei naşte pe Fiul Meu!" Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară şi ce fel de mulţumire a dat, închinîndu-se pînă la pămînt lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos şi stăpînă a toată zidirea. Şi i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la naşterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif şi la nimeni n-a spus taina aceea pînă la Înălţarea lui Hristos. Deci, de atunci se înştiinţase că o să fie în feciorescul ei pîntece acea tainică zămislire şi aştepta vremea împlinirii tainei.
Iar după ce s-a sfîrşit anul al unsprezecelea - după mărturia Sfîntului Evod - al petrecerii ei în templul lui Solomon şi sosind al doisprezecelea, iar de la naşterea ei - după mărturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei şi de către preoţi ca, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă, precum şi celelalte fecioare de vîrsta ei, şi să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinţi şi Lui I-a făgăduit să-şi păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putinţă să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cîndva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintîi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dînsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Şi nu se pricepeau cum să rînduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mînie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amîndouă acelea se ştiau că sînt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfînta Sfintelor, fiind în vîrstă desăvîrşită.
Despre aceasta grăieşte Sfîntul Grigorie de Nissa, astfel: "Preoţii, cît a fost mică Sfînta Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vîrsta anilor ei, s-au sfătuit între dînşii, ce ar putea face cu dînsa, ca să nu mînie pe Dumnezeu întru ceva". Şi Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericeşti, grăieşte despre dînsa astfel: "După ce a crescut Fecioara Maria, preoţii au făcut sfat, cum să rînduiască pentru dînsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfîntului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat şi de vor supune la legea însoţirii, pe aceea ce odată se încredinţase lui Dumnezeu. Dar iarăşi, ca să fie o fecioară de atîţia ani în Sfînta Sfintelor, nici Legea nu dă voie şi nici nu este acel lucru cinstit şi vrednic de sfinţenie". Aşa grăiau ei.
Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii şi făcînd rugăciune cu dinadinsul, au luat - precum spune Ieronim -, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfînta Fecioară, sub rînduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casa şi din seminţia lui David să se aleagă bărbaţi fără femei şi toiegele lor să le pună în altar; şi al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.
Atunci era praznicul sfinţirii bisericii, cel aşezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci şi cinci de zile ale lunii noiembrie şi sfîrşitul peste trei zile ale lunii decembrie. Şi s-a adunat în biserică mulţime de popor din cetăţile de primprejur; iar bărbaţii care veniseră la praznic, erau şi din neamul lui David, rudenii şi vecini ai Fecioarei Maria.
Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunînd doisprezece bărbaţi fără femei, din seminţia lui David, între care era şi Sfîntul Iosif, bărbat drept şi bătrîn de ani, a luat toiegele lor şi le-a lăsat peste noapte în Sfîntul Altar, zicînd: "Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioara". Iar a doua zi, preoţii împreună cu cei doisprezece bărbaţi, intrînd în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit şi încă şi o porumbiţă s-a văzut - cum mărturiseşte despre aceasta Ieronim -, zburînd de sus şi şezînd pe toiagul lui Iosif. Şi au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredinţeze Fecioara spre pază.
Sînt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădîndu-se de logodire pentru curăţia fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strîmbătate, şi mîhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire şi încredinţare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia şi logodnicul său - adică bărbatul cel drept şi sfînt, plăcut lui Dumnezeu -, nu spre însoţirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rînduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.
Săvîrşindu-se logodna, Sfîntul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mîinile arhiereului Zaharia şi ale celorlalţi preoţi, întru curată şi neprihănită vieţuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gînd de floarea fecioriei ei. Sfîntul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfinţenie.
Vieţuind Preasfînta Fecioară în casa logodnicului, nu şi-a schimbat viaţa sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfînta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gînditoare, în citirea dumnezeieştilor cărţi şi în obişnuita şi cuviincioasa ei lucrare de mîini. Şi-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieşea. Ci totdeauna, închizîndu-se, trăia în post şi tăcere, nevorbind cu nimeni, decît numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povesteşte despre dînsa Gheorghe Chedrinul astfel: "Maria, postind în casa bărbatului său şi ferindu-se de ieşirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif şi numai către acelea, uneori, grăia cîte un cuvînt şi acesta, numai dacă era de trebuinţă a vorbi şi cît de scurt".
Aşa petrecînd ea patru luni - după mărturia Sfîntului Evod -, a sosit ceasul întrupării Cuvîntului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mîntuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, ca bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covîrşeşte firea omenească şi toată mintea, lucru de care Sfîntul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.
Acea lună a şasea era de la zămislirea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, şi îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis ca bine să vestească şi Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a şasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pîntecele maicii sale de şase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.
Deşi o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgîne erau într-însa. Pentru aceasta şi în Sfînta Scriptură se grăieşte despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă şi nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi. De aceea era şi ocărîtă de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea şi Nazaretul, cetatea Galileii, era de dînşii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică şi cea mai de pe urmă. Aşa se vorbea între dînşii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?
Dar să socotim voinţa lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maica Sa? Nu în latura Iudeii, nici în Sfîntul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, ca întîi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pămînt: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; "şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă", iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mîndri şi slăviţi. Căci Cuvîntul lui Dumnezeu, cînd a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Şi văzînd în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepţi înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzîndu-i trecuţi cu vederea de toţi şi socotiţi a fi mai păcătoşi decît toţi, a trecut Iudeea care se părea sfîntă şi a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut şi Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită şi slăvită, şi s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică şi necinstită, alegîndu-şi în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se pînă la chipul de rob şi de păcătos.
Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăţi mari ale lui Israil, care se înălţaseră mult. În Nazaretul cel mic locuieşte Fecioara Maria, cea mai înaltă decît toţi sfinţii îngeri, al cărei pîntece era mai desfătat decît cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreşte Duhul Sfînt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvîntul. Pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu. Cetăţile cele mîndre sînt vrăjmaşe lui Hristos, iar cele smerite Îi sînt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriţi Dumnezeu Se sălăşluieşte, iar de la cei mîndri Se îndepărtează.
Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfîntul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: "Unuia din cei dintîi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: "Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi - zice - în Nazaret!" Dar pentru ce? Ca frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. "Mergi în Nazaret", ca să se împlinească proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil".
Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieştile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. "Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, şi, ajungînd acolo, să aduci mai întîi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te fereşti să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mîhnire, este semnul acesta; de mîngîiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decît aceea, ca firea omenească cu dumnezeiasca fire de obşte să se facă şi una cu Dumnezeu într-o Persoană?"
Dar ce poate să fie mai de mirare, decît a vedea pe Dumnezeu pînă la atîta smerindu-Se, ca în pîntece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pămîntul aşternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veşnic împreună cu Tatăl, încape în pîntece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decît a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părţindu-Se de fireasca dumnezeire, şi a vedea omeneasca fire aşa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvîrşească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea şi porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrşindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă şi bucurie, nici nădăjduind, nici cutezînd a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară şi, mergînd la Nazaret, a stat lîngă casă.
Cugetînd şi nepricepînd acestea în sine, precum se pare - spune Sfîntul Andrei -, zicea: "Cum voi începe a săvîrşi cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gîndul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioara, simţindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în uşă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid uşile? Dar fiind şi uşile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoşa.
Deci aşa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, şi mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întîi? Sau să-i zic că Domnul este cu dînsa? Sau să-i vestesc venirea Sfîntului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întîi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina şi voi cînta glasul acela: "Bucură-te, veseleşte-te, mîngîie-te!" Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie şi acest cuvînt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoşa cît de puţin, ci îi va linişti gîndul. Deci aşa voi începe: întîi îi voi aduce vestire de bucurie şi de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăţiei, sfatul mîntuirii, începătura mîngîierii". Acestea le-a gîndit în sine Arhanghelul.
Ia seama, cu cîtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cît de mare frică şi cinste se pregăteşte înainte, ca să se apropie de stăpîna a toată lumea! Cît se învaţă să grăiască către dînsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar şi de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă şi de cămara sa, nu pe uliţele cetăţii, prin popor şi prin vorbe mireneşti, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieţii, ci la linişte, în rugăciune şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se, precum şi închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă şi deschisă spre citire, spre încredinţarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire şi în dumnezeiasca gîndire. Şi este bunaînţelegere a celor de Dumnezeu gînditori, că într-acea vreme, cînd era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfîntului Prooroc Isaia: Iată Fecioara în pîntece va zămisli. Gîndea cum şi cînd va fi acea străină şi la fecioreasca fire neobişnuită zămislire şi naştere.
Însă, înştiinţată fiind - precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăşi va fi slujitoare acelei taine şi născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, şi ruga bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duinţă şi proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Şi grăia în sine cu dorinţă: "Cînd va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecînd cerurile, Se va pogorî şi Se va sălăşlui în mine, voind să ia trup din mine? Cînd voi veni la o fericire ca aceea binecuvîntată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar pînă ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sînt ca pîine, ziua şi noaptea, pentru că la cei ce aşteaptă lucruri preaiubite, chiar şi cea mai scurtă vreme, o, cît de lungă i se pare a fi!"
Astfel cugetînd Fecioara în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gînditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugîndu-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetişor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbeşte amintitul învăţător, Sfîntul Andrei, scriind astfel: "Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioara şi, apropiindu-se încetişor, a venit la uşă; şi după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniştit glas către fecioară, a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Şi puţin mai pe urmă va ieşi din tine! Deci El mai înainte de toţi vecii a fost, iar acum, sub vreme!" O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria - zice Sfîntul Andrei -, şi să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicînd Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de fireasca slavă. "Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărîrea blestemului celui de mîhnire se schimbă în veselie şi bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cereşti! Bucură-te, sfinţitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Şi-a logodit şi Şi-a însoţit ca mireasă omenirea. Binecuvîntată eşti tu între femei, pe care Isaia cu ochi prooroceşti mai înainte socotindu-te, te-a numit proorociţă, fecioară, loc şi carte cu taină pecetluită! Binecuvîntată eşti tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr şi uşă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat eşti binecuvîntată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut şi Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; şi munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!
Pe tine, strămoşul tău şi împăratul David, prooroceşte te-a lăudat. Binecuvîntată eşti tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieştilor taine cel ales, sfeşnic de aur cu şapte făclii te-a văzut, adică cu şapte daruri ale Sfîntului Duh împodobită. Tu cu adevărat eşti binecuvîntată; ca un rai ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită şi multă putere, din pîntecele tău ieşind ca un rîu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă faţa a tot pămîntul!"
O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvîntul lui şi gîndea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoşat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neaşteptat şi fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimînte ea de îngereasca arătare, cu care avea obişnuită prietenie încă din Sfînta Sfintelor cînd, din mîini îngereşti - după mărturia Sfîntului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atît de mare slavă cerească şi cu atît de veselă faţă şi cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dînsa. Deci pentru acel lucru nou şi, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă şi neobişnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obşte, căci zicea: Binecuvîntată eşti tu între femei!
Atunci s-a tulburat ca o foarte înţeleaptă, dar ca o vitează şi bine chibzuită nu s-a înfricoşat, ci gîndea în sine: "În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce va mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăşi în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu şi mă va înălţa, deşi cuget mult şi nu pricep cum fecioara în pîntece va lua şi va naşte Fiu? În ce fel va fi închinarea?" Şi i-a zis îngerul: "Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu eşti acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămisleşti pe Emanuil, mai presus de fire şi să-L naşti negrăit, precum Acela Însuşi ştie!
Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adîncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicînd: Spre cine voi căuta, decît numai spre cel blînd şi smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu.
Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfîrşitul veacurilor din tine, care eşti Maică şi Fecioară, fără de tată o să iasă şi al Cărui nume este minunat şi negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tîlcuieşte "Mîntuitor"; pentru că Acela va mîntui toată lumea şi va împărăţi preaslăvit, fără asemănare cu strămoşul tău David şi decît toţi împăraţii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăţia Lui nu va fi vremelnică, ci veşnică, neavînd sfîrşit întru nesfîrşitele veacuri".
Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luînd înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai aceasta nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?
Despre acest lucru Sfîntul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: "Spune-mi chipul naşterii, o, îngere, şi vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod ca acesta, fără atingerea fecioriei". Iar Sfîntul Ambrosie, despre aceeaşi, vorbeşte astfel: "Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat proorocescul cuvînt: Iată fecioara în pîntece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vesteşte prin "Buna Vestire"".
Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcîndu-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rînduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfîntului Duh: "Duhul Sfînt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pîntece vei lua. Acela va săvîrşi întru Tine zămislirea cea neştiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsufleţită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pîntecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfînt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfîntă Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pîntece, din trupul tău, trupul Cuvîntului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rîndui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind uşă, cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă şi prin cristal, sfinţindu-te şi luminîndu-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născînd Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit; şi rămînînd Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel întru naştere şi după naştere.
Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfîntului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ţi fie ca semn vrednic de credinţă, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinereţe şi acum îmbătrînită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcînd din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputinţă la oameni, ca fecioara cea fără bărbat şi femeia cea neroditoare, stearpă şi îmbătrînită, să zămislească şi să nască, la Făcătorul şi Atotputernicul Dumnezeu toate sînt cu putinţă, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putinţă, căci şi bătrîna cea neroditoare a zămislit, şi tu, fecioară, vei zămisli!"
Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adîncă, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvîntul tău! Şi îndată în sfîntul ei pîntece, prin lucrarea Sfîntului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inima cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvîntul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.
Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pîntece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dînsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Senufie, purtătorul de semne, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Pelaghia şi Teodosia, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea unui călău care, ajungând la cunoştinţa lui Hristos şi închis fiind într-o temniţă întunecoasă, s-a săvârşit acolo din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-03-25


Bunavestire a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA

Evanghelia de la Luca
(I, 24-38)
n zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a zămislit; şi vreme de cinci luni s'a tăinuit, zicându-şi: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oameni“. Iar în a şasea lună, trimis a fost de la Dumnezeu îngerul Gavriil într'o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la dânsa, i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!“ Iar ea, văzându-l, s'a tulburat de cuvântul lui şi cugeta: „Ce fel de închinare poate fi aceasta?...“. Şi îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată'n pântecele tău vei zămisli şi vei naşte Fiu şi numele Lui îl vei chema Iisus. Acesta mare va fi şi Fiul Celui-Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit“. Şi a zis Maria către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“ Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă“. Iar Maria a zis: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ Şi îngerul a plecat de la dânsa.

luni, 24 martie 2014

Fotografii - Duminica a III-a din Post (Duminica Sfintei Cruci ) -Voi veniţi cu credinţă şi cu nădejde la Tronul harului, ca să primiţi milă de la Domnul, iertarea păcatelor prin pocăinţă şi împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, sfinţirea, întărirea pentru viaţa şi nevoinţele ce urmează şi îndumnezeirea sufletelor. - 23 martie


Intelesul duhovnicesc al crucii



Crucea este iubire; mai profund, e iubirea dumnezeiasca fata de noi. E o adanca legatura intre iubirea dumnezeiasca si cruce. Aici in extrema umilire si suferinta a crucii s-a descoperit negraita iubire si slava a Fiului lui Dumnezeu devenit om. S-a descoperit acea iubire care iubeste si pe cruce sau pana la cruce si se roaga pentru iertarea, mantuirea si a celor ce-L rastignesc. Iubire care ramine deci neschimbata, ca a Tatalui, care "rasare soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei pacatosi" (Matei V, 45); care ramine aceeasi in orice conditie, chiar cand e rastignita. Iubire care nu inceteaza nici chiar in moarte, pentru ca "iubirea e mai tare ca moartea". Este iubire a lui Dumnezeu, a unei constiinte nelimitate, libere si care se daruieste numai, care nu cere nimic pentru sine, pentru ca nu are nevoie de nimic, asa cum numai Dumnezeu este si poate fi. Dar e si iubire umana descoperita prin om. Si de aceea aici, in acest "exemplar" divin-uman Hristos Iisus Domnul, a invins radical si definitiv egocentrismul, sursa pacatului, a raului. Aceasta o arata mai ales crucea.




Procesiunea PENTRU VIAȚĂ - Constanța, 22 03 2014 Cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului Organizatori: Asociatia Simplu - Romania Fundatia Sfintii Martiri Brâncoveni

cta


https://www.youtube.com/watch?v=qb7qqlNdaKA&list=UUug033tNED4QvGvFeaeXLQQ


Marşul a fost organizat la nivel naţional şi evenimentul a avut loc simultan în peste 40 de oraşe româneşti: Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Piteşti, Oradea, Târgu Mureş, Satu Mare, Fălticeni, Deva, Reşiţa, Suceava, Alba Iulia, Craiova, Arad, Sfântu Gheorghe, Târgovişte şi altele şi în majoritatea capitalelor europene.

Scopul său a fost  de a promova dreptul la viaţă pentru copilul încă ne-născut şi afirmarea valorilor vieţii umane, în contextul importantei sărbători creştine „Buna Vestire”, de pe 25 martie, Sărbătoarea femeii şi mamei creştine. 

Între orele 11-11,45, a avut loc adunarea la Catedrala Tomisului realizandu-se o Cruce de lumânări însoţită de o rugăciune, după care s-a  plecat pe traseul: Pia ta Ovidiu             
(Str. Mircea cel Bătrân)  – Poşta Mare – Capitol (Bdul Tomis) - Spitalul Judeţean Constanta - Dacia - Tomis III - Tomis Nord Boema oprindu-se la  Biserica Sfantul Haralambie, unde s-a oficiat si o slujba religioasa.

 cta0


cta5

cta2


 cta1

cta6

cta9

cta10


Înainteprăznuirea Bunei Vestiri - 24 martie


http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2014/03/canon-de-rugaciune-la-praznicul.html




Înainteprăznuirea Bunei Vestiri - Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”. Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri. Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului.

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri - 24 martie

 

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:
Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!
 
Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri
Avacum de demult te-a nu­mit pe tine mai înainte Munte Umbrit de virtuţi, din care avea să Se arate Dumnezeul nostru, Fecioară cu totul fără de pri­hană, care Singură eşti Podoa­ba muritorilor.

Condac la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri
Apărătoare Doamnă...
Tu eşti Începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dum­nezeu. Căci Dumnezeiescul slu­jitor, mai marele începător al cetelor, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer să stea înaintea ta şi ţi-a adus bucurie, Ceea ce eşti cu har Dăruită. Pentru aceasta, toţi strigăm ţie: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să se veselească plină de bu­curie lumea, simţind pogorârea Domnului în ea. Căci, din adâncul milostivirii din cer coboară, luând Trup în pân­tecele Fecioarei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată, Dumnezeiescul Arhan­ghel al Împăratului tuturor şi Dumnezeu se trimite la tine, Împărăteasă, ca să-ţi vestească ve­nirea şi-ţi va striga: Bucură-te, pentru chemarea din nou a strămoşului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Năstrapă plină de lumină şi cu totul de aur, pregăteşte-te ca să primeşti în tine Mana Vieţii. Căci va veni la tine, prin glasul Îngerului, sălăşluindu-Se, mai presus de fire, în tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înlăuntrul tău, Curată, Se va sălăşlui Cel Ce locuieşte pururea în ceruri. Căci vine să ridice la cer plămădeala oame­nilor, întru aceasta cu adevărat îmbrăcându-Se.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu întru înţelepciune...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pământule, cel ce făceai să crească, cu întristare, spi­nii patimilor, bucură-te şi saltă! Că iată, Plugarul Cel Nemuri­tor va veni acum să te scoată din blestem.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară Neîntinată, Dum­nezeiască Lână, găteşte-te căci asupra ta, ca o ploaie, Dumnezeu Se va pogorâ, ca să usuce izvoarele călcării de poruncă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Carte Dumnezeiască, pregă­teşte-te! Căci cu degetul Tatălui va scrie întru tine Cuvântul Cel Dumnezeiesc, Întrupându-Se şi dezlegând călcarea de lege a răutăţii mele.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfeşnic de aur, primeşte Lu­mina Dumnezeirii să Strălu­cească prin tine şi să dăruiască lumii viaţă. Prin Care se va împrăştia întunericul răutăţi­lor noastre.
Irmosul:
Nu întru înţelepciune, nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţe­lepciunea Tatălui Cea ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Taina cea de demult, rân­duită mai înainte de veci, în­cepe astăzi să primească ară­tare. Pământule şi cerule, îm­preună bucuraţi-vă şi cu un singur glas, împreună strigaţi!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti Palat Mare al Împăratului, deschide-ţi Dumnezeieştile intrări ale auzului. Căci iată va să vină Adevărul Hristos şi să Se sălăşluiască înlăuntrul tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca să îndrepteze alunecarea strămoaşei, Izbăvitorul Se va arăta sălăşluindu-Se în pântecele tău cel Neispitit de nuntă. Aceluia să-I strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!  
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Avacum de demult te-a nu­mit pe tine mai înainte Munte Umbrit de virtuţi, din care avea să Se arate Dumnezeul nostru, Fecioară cu totul fără de pri­hană, care Singură eşti Podoa­ba muritorilor.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.                       
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
O, Mieluşea Nepătată, Mielul Dumnezeului nostru vine să Se Sălăşluiască în pântecele tău, ridicând păcatele noastre.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toiagul Cel de Taină peste puţin va să înflorească, după cum s-a scris, Floare Dumneze­iască, din rădăcina lui Iesei, arătându-Se nouă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu glasul Îngerului pregătită fiind ca o viţă de vie, pregăteşte-te, Fecioară, spre rodirea Strugurelui Celui Copt şi fără de stricăciune.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preamare între profeţi, Isaia, veseleşte-te! Căci Fecioara, de­spre care ai grăit mai înainte, zămisleşte în pântece pe Înge­rul Sfatului Celui Mare.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, cu glas...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, îţi grăieşte ţie Arhanghelul! Căci vei ză­misli în pântecele tău, în chip de negrăit, Bucuria, pe care Eva a pierdut-o, prin călcarea poruncii, Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nu te teme, Fecioară! Căci Focul Dumnezeirii nu va arde nicicum pântecele tău. Că ru­gul cel de demult, care, arzând, nicicum nu se mistuia, pe tine mai înainte te-a închipuit, Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, Fecioară, Muntele pe care Daniel l-a văzut mai înainte. Căci din tine se va tăia Piatra Cea Înţelegătoare, Care va sfărâma chipurile cele neînsufleţite ale demonilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Împăratul păcii va veni întru tine, ca prin tine să împace pe cei loviţi şi învinşi în lupta cu cel viclean prin sfatul cel rău al şarpelui, Născătoare de Dum­nezeu.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilorcu Sângele Cel curs din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...
Tu eşti Începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dum­nezeu. Căci Dumnezeiescul slu­jitor, mai marele începător al cetelor, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer să stea înaintea ta şi ţi-a adus bucurie, Ceea ce eşti cu har Dăruită. Pentru aceasta, toţi strigăm ţie: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!

Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care vânau fără dreptate pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Chivotule Înţelegător, pe care Dătătorul de Lege Cel Adevărat, iubindu-te, Se va sălăşlui întru tine, umple-te de veselie, căci prin tine va înnoi pe cei stricaţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceata cea Dumnezeiască a proorocilor, dacă a simţit veni­rea cea paşnică a Izbăvitoru­lui asupra ta, a strigat ţie: Bucură-te, Izbăvirea tuturor. Bucură-te, Ceea ce Singură eşti Mântuirea lumii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nu te teme de glas, nu te în­spăimânta de cel ce grăieşte, căci slujitor al lui Dumnezeu este; şi a venit să-ţi dezvăluie ţie Taina cea ascunsă îngerilor, Marie Neispitită de nuntă, Bine­cuvântată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Văzând firea toată robită de vrăjmaşul şi voind, pentru mul­ţimea îndurărilor Sale, să o mi­luiască prin tine, Iubitorul de bine, Fecioară, nu te arăta ne­încrezătoare cuvintelor înge­rului.

Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Mâinile întinzându-şi Da­niel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Norule cel Uşor al Luminii, Ceea ce nu ştii de nuntă, pregăteşte-te! Căci, iată, Soarele Cel Neapus, ca Să Strălucească asupra ta, de sus, pentru puţină vreme Se ascunde lumii întru tine şi apoi arătându-Se, dez­leagă întunericul răutăţii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel dintâi slujitor dintre în­geri a adus asupra ta glas debucurie, vestindu-ţi ţie, Prea­curată, pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Care Se va Întrupa din tine, pentru bunătatea Lui. Că­ruia îi strigăm: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca pe un Trandafir Curat din văi, ca pe un Crin cu bun miros, cunoscându-te pe tine Făcătorul nostru, Domnul, a iubit acum Frumuseţea ta, Curată şi vrea să Se Întrupeze din sângele tău, ca să îndepărteze, prin bună­tate, urâciunea înşelăciunii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nedespărţindu-Se de şederea de-a dreapta a Tatălui, întru tine îşi va face sălăşluire Cel mai presus de fire, Preacurată; ca să te aşeze de-a dreapta Lui pe tine cea de aproape şi Bună, ca pe o Împărăteasă şi să întindă dreapta tuturor celor căzuţi şi să ne mântuiască pe noi.

Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Eva cu adevărat, prin boala neascultării, a adus în lume blestemul; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla sarcinii tale, ai înflorit lumii Bine­cuvântare. Pentru aceasta, toţi te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Eva, cu adevărat, a cules ca rod moartea, care lucrează pierzarea; iar din tine va răsări Rodul Cel Solitor de nemurire, Hristos, Îndulcirea noastră, Stăpână. Pe Care lăudându-L, pe tine te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pogorând cerurile, acum la noi Te pogoară! Căci, iată, s-a gătit Ţie Scaun, Cuvinte, pânte­cele Fecioarei, întru care, ca un Împărat Preafrumos vei şedea, ca să ridici din cădere zidirea dreptei Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Hristos a iubit Frumuseţea ta, Fecioară Preacurată şi S-a Să­lăşluit în pântecele tău, ca să izbăvească neamul omenesc din urâţenia patimilor şi să-i dăru­iască frumuseţea cea de de­mult, Căruia închinându-ne, pe tine te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ţarină Neînsămânţată, Cura­tă, primeşte, prin cuvânt, pe Cu­vântul Cel Ceresc să Răsară din tine ca un Grâu aducător de roa­dă şi să hrănească marginile cu pâinea cunoştinţei. Căruia în­chinându-ne, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Astăzi toată făptura se bucură, că Îngerul zice ţie: Bucură-te! Binecuvântată Cu­rată, Maica lui Hristos cea fără prihană. Astăzi viclenia şarpe­lui se întunecă, pentru că legă­tura blestemului strămoşului se desface. Pentru aceasta şi noi strigăm: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har!

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Cu venirea Preasfântului Duh, pe Cel împreună cu Tatăl pe Scaun Şezător şi de o Fiinţă, prin glasul Arhanghelului L-ai zămislit, de Dumnezeu Născă­toare, Ceea ce eşti chemarea din nou a lui Adam.

Sf. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Iacov Mărturisitorul; Sf. Mc. Partenie, patriarhul Constantinopolului; pomenirea minunii ce s-a întâmplat la Mănăstirea Peșterilor din Kiev; Sf. Cuv. Zaharia (Proloagele de la Ohrida) - 24 martie

Troparul Sfantului Cuvios Zaharia
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Zaharia, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.
Pomenirea Sfântului Cuvios Zaharia
Sfîntul Zaharia a fost fiul lui Carion egipteanul. El şi-a lăsat copii şi nevastă şi s-a făcut monah. El 1-a luat pe tatăl său cu sine, căci maica lui nu putea purta grijă de el. Deşi Zaharia era mai tînăr decît cei mai mulţi fraţi de la Schit, el era plin de darurile Duhului Sfînt, mai mult decît mulţi alţii mai vîrstnici. El îşi simţea întreaga fiinţă înflăcărată de dragostea Harului lui Dumnezeu. L-a întrebat Sfîntul Macarie: „Cine este adevărat monah?” Sfîntul Zaharia a răspuns: „Acela care se luptă zilnic să împlinească Poruncile Dumnezeieşti.” L-a întrebat Avva Moise: „Ce înseamnă să fii monah?” iar Sfîntul Zaharia a răspuns, scoţîndu-şi camilafca şi călcînd-o în picioare: „Aceasta înseamnă să fii monah. Nimeni nu poate fi monah care nu se lasă zdrobit ca această camilafca.” El a fost un mare luminător al pustiei egiptene, care a trecut la Domnul încă tînăr fiind cu anii.
Pomenirea Sfântului Artemon, Episcopul Seleuciei
Sfîntul Artemon s-a născut şi a crescut în Seleucia. Cînd Sfîntul Apostol Pavel a sosit în această cetate, el l-a cunoscut pe Artemon,  l-a întărit încă şi mai mult în sfînta credinţă creştină şi l-a uns episcop acelei cetăţi. Artemon şi-a păstorit turma cu rîvnă şi cu dragoste. El era doctor şi al sufletelor, dar şi al trupurilor omeneşti. El a trecut la Domnul încărcat de înţelepciune, la adînci bătrîneţe.
sf_iacob_marturisitorul• Pomenirea Sfântului Cuvios Iacov Mărturisitorul
lacov a suferit mult pentru apărarea sfintelor icoane, sub Leon Armeanul. El era monah din obştea Mînăstirii Studiţilor din Constantinopol. Cînd Teodor cel Mare Studitul a fost alungat în exil, pe lacov 1-au torturat cumplit în scopul de a-1 face să se lepede de cinstirea icoanelor. lacov a rămas însă pînă la sfîrşit neclintit în credinţa lui. Bătut şi torturat, el a fost în final trimis înapoi la mînăstirea lui, după ce răul împărat Leon Armeanul rău a pierit. Sfîntul Teodor a şi murit la scurt timp după întoarcerea lui la mînăstire, din cauza bătăilor şi torturilor suferite. Aşa s-a mutat acest sfînt la locaşurile cele cereşti, ajungînd împreună locuitor cu cetăţenii cerului.
Sfântul Sfinţit Mucenic Partenie, Patriarhul Constantinopolelui
Sfîntul Partenie s-a născut în insula Mitilene. El a fost timp îndelungat episcopul Insulei Chios. După aceea, el a fost ridicat Patriarh al Constantinopolelui. În urma unor bîrfe cum că Partriarhul ar fi complotat împotriva statului musulman, turcii mai întîi i-au propus să se lepede de creştinism, şi să se facă musulman, chipurile ca astfel sâ-şi dovedească nevinovăţia. Dar Sfîntul a respins cu dispreţ această propunere şi a fost spînzurat în anul 1657 după Hristos.
 Pomenirea minunii ce s-a întâmplat în Mănăstirea Peşterilor din Kiev
minune_pecerska
Doi prieteni, loan şi Serghie, s-au legat amîndoi cu frăţia de cruce înaintea unei icoane a Maicii Domnului din această mînăstire. loan era un om foarte bogat şi avea un fiu, Zaharia, în vîrstă de cinci ani. S-a întîmplat însă că loan s-a îmbolnăvit de moarte, înainte de a muri, el 1-a încredinţat pe fiul lui Zaharia în grija fratelui lui de cruce, Serghie, lăsîndu-i pentru aceasta şi o mare cantitate de aur şi argint, pe care Serghie să o păstreze spre a i-o înmîna tînărului la împlinirea majoratului. Dar cînd Zaharia a ajuns la vîrstă cuvenită, tutorele lui, Serghie, adică fratele de cruce al tatălui lui mort, a negat cum că ar fi primit în grijă moştenirea lui. Zaharia atunci a zis: „Să jure că nu a primit în grijă moştenirea mea chiar înaintea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în faţa căreia s-a legat odinioară prin frăţie de cruce cu tatăl meu. Şi dacă înaintea acelei icoane el se jură că nu a primit nimic în grijă de la tatăl meu loan pentru mine, atunci nici eu nu voi mai cere nimic de la el.” Serghie s-a învoit. Dar jurîndu-se în faţa acelei icoane şi vrînd apoi să se apropie şi să o sărute, o putere îl ţinea departe, nedîndu-i voie să vină la icoană. Serghie a început atunci să strige ca un nebun către Sfinţii Părinţii Antonie şi Teodosie care erau de faţă acolo, zicînd: „Nu-1 lăsaţi pe acest înger nemilostiv să mă omoare!” Acel înger era un diavol înfricoşător care îl chinuia prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Aşa a dat Serghie la iveală comoara pe care loan i-o încredinţase demult. Cînd au deschis cufăraşul, s-a văzut că aurul şi argintul închis acolo se dublase în cantitate. Aceasta se întîmplase prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Primind banii, Zaharia i-a încredinţat Mînăstirii Pecerska, iar el s-a tuns monah. Zaharia a trăit vreme îndelungată, învrednicindu-se de mari daruri de la Dumnezeu. El a adormit cu pace, strămutîndu-se plin de bucurie la locaşurile cele cereşti.

Evanghelia Zilei Luni 24 Martie 2014 Evanghelia dupa Marcu 12 (8-12)


8: Si au pus mana pe el, l-au omorat si l-au aruncat afara din vie.
9: Ce va face dar stapanul viei?: Va veni si pe lucratori ii va pierde, iar via o va da pe seama altora.
10: Oare nici scriptura aceasta n'ati citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului;
11: de la Domnul s'a facut aceasta si este minunata in ochii nostri?"
12: Si cautau sa-L prinda, dar se temeau de popor; fiindca intelesesera ca impotriva lor a spus parabola. Si lasandu-L, s'au dus.

duminică, 23 martie 2014

Duminica a III-a din Post (Duminica Sfintei Cruci ) -Voi veniţi cu credinţă şi cu nădejde la Tronul harului, ca să primiţi milă de la Domnul, iertarea păcatelor prin pocăinţă şi împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, sfinţirea, întărirea pentru viaţa şi nevoinţele ce urmează şi îndumnezeirea sufletelor. - 23 martie


Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) (Marcu 8, 34-38)
Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.



Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a Postului Mare se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii". El completa sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici.

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale Triodului. Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!, Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie "Sfinte Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la Sfanta Sofia, fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema a vamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am "meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".

 Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, trad. diac. Ioan. I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008 

EVANGHELIA ZILEI: 2014-03-23 DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Marcu (VIII, 34-38; IX, 1)

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

sâmbătă, 22 martie 2014

CASA MORTUARA SFANTUL HARALAMBIE CONSTANTA -Bulevardul Tomis nr 301 bis ( zona Boema). Acest aşezământ mortuar este o dovadă de civilizaţie şi de bună înţelepciune că Viaţa şi moartea fac parte din existenţa noastră.



Contactati-ne NON STOP LA TELEFON 0730992870 pentru a beneficia de consultanta cu privire la orice amanunt sau nelamurire, punem la dispozitie toate serviciile pentru un asemenea eveniment.


VENIM IN SPRIJINUL OAMENILOR SARACI DIN MUNICIPIUL  CONSTANTA  AVAND SERVICII FUNERARE COMPLETE. Dorim sa fim un real sprijin pentru dvs., reusind sa ducem la bun sfarsit procesiunea funerara . 

Capela mortuara Sfantul Haralambie functioneaza pe langa Biserica SFANTUL  HARALAMBIE CONSTANTA - Bulevardul Tomis nr. 301 bis ( zona Boema)  la initiativa preotului paroh Ciprian Stanca. Acest proiect a fost binevenit deoarece in aceasta zona nu exista nici o alta casa mortuara , este bine delimitat  si protejat vizual, exista loc de parcare, intrarea se face din bulevard.

Casa mortuara este dotata cu aer conditionat, lumina, apa curenta,canalizare.

Sub aspectul serviciilor religioase, randuiala de inmormantare - savarsirea „stalpilor” si slujba inmormantarii se fac potrivit randuielii Bisericii Ortodoxe.

Detinem produsele funerare  afisate intr-un spatiu adecvat;
prezentam pana la cel mai mic detaliu toate procedurile;
oferm transport funerar omologat conform normelor in vigoare;dispunem de personal calificat si atent la fiecare solicitare venita din partea dvs..


SERVICII FUNERARE | GAMA COMPLETA


- CONSILIEREA SERVICIILOR FUNERARE ESTE FACUTA DE CATRE PREOT PENTRU O

BUNA DESFASURARE.

- MEDIC CONSTATARE DECES

-TRANSPORT FUNERAR

- PERSONAL PENTRU  IMBALSAMAREA , SPALAREA SI IMBRACAREA  DECEDATULUI

- ASEZAREA DECEDATULUI IN SICRIU 


- PERSONAL PENTRU MANIPULAREA DECEDATULUI SI A  SICRIULUI


 - INTOCMIREA ACTELOR NECESARE PENTRU INHUMARE


-CONSULTANTA PENTRU OBTINEREA ACTELOR NECESARE INMORMANTARII SI  

AJUTORUL DE INMORMANTARE

-COROANE,JERBE,ARANJAMENTE FLORALE

- Sicrie 

Iconite sfintite / produse religioase

Cruci (lemn)


Punem la dispozitie coroane si jerbe funerare, precum si aranjamente si decoratiuni florale utilizand o gama larga de flori.
Se poate transpune omagiul dumneavoastra pentru persoanele decedate printr-un text standard sau la cerere, text ce va fi imprimat pe panglica atasata.

Crucea de lemn este un accesoriu  prezent sicriului si pe care sunt inscriptionate datele persoanei decedate.