marți, 15 aprilie 2014
PROGRAMUL SLUJBELOR DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR
Denia de luni seara amintește de Pilda celor zece fecioare. Acestea trebuiau să îl aştepte pe mire cu candelele aprinse. Cinci au fost prevăzătoare şi și-au luat untdelemn. În momentul în care mirele a venit, doar fecioarele care aveau candelele aprinse au intrat în camera de nuntă. Prin aceasta, Mântuitorul ne avertizează că, pentru a ne mântui, trebuie să fim permanent pregătiți pentru ziua judecății.
În Denia de marţi seară (Utrenia Miercurii Sfintelor Patimi) Biserica ne amintește de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir de mare preț picioarele Mântuitorului, fapt petrecut cu puţin timp înainte de Patimi. Gestul său simbolizează căința și îndreptarea.
Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) rememorează patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului.
În Denia de marţi seară (Utrenia Miercurii Sfintelor Patimi) Biserica ne amintește de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir de mare preț picioarele Mântuitorului, fapt petrecut cu puţin timp înainte de Patimi. Gestul său simbolizează căința și îndreptarea.
Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) rememorează patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului.
În Joia Patimilor, 17 aprilie se va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare , începând cu ora 8.00 iar seara se va oficia slujba deniei.
Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri şi cântări în legătură cu Patimile Domnului.
Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi”, cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.
Vinerea din Săptămâna Patimilor, 18 aprilie, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Sfântul Epitaf este o icoană ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea Mare și așezată pe masă, în mijlocul bisericii, și simbolizează Trupul mort al Domnului, iar masa, mormântul Mântuitorului.
Seara se va oficia slujba deniei Prohodului.
Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot şi credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler şi credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea Trupului Domnului. Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei – secolele XI-XII.
Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe” (S. Bulgakoff).
Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe” (S. Bulgakoff).
Deniile din Săptămâna Patimilor
Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Cuvântul Denie provine din cuvântul vdenia şi înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere. Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos. Deniile sunt (…) o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere. […] Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.
Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută, dar reală şi simţită ca bucurie, a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi şi în cei care se roagă împreună cu Biserica Sa.
În Sfântul şi Marele Post al Paştilor, Deniile sunt săvârşite în zilele de miercuri şi vineri seara din Săptămâna a cincea, precum şi în toată Săptămâna Sfintelor Patimi. Rânduiala slujbei Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, care este săvârşită joi seara şi în care sunt citite cele doisprezece Evanghelii despre Pătimirile Domnului, este specifică Bisericii Ortodoxe Române. La Denia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, săvârşită vineri seara, în Biserica Ortodoxă se cântă Prohodul Domnului.
Deniile din Săptămâna Patimilor
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei.
Cântarea: „Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”, precum şi cântarea: „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…”, exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos.
Odinioară, mai ales la sate, lumânarea de ceară curată aprinsă de credincioşi în biserică, la deniile din Săptămâna Patimilor, era la sfârşit purtată în mână până acasă, ca arvună a luminii învierii, ca semn că rostul şi folosul slujbei deniilor este acela de a aduna în timpul Postului lumină în suflet spre a ne bucura de lumina cea mare şi deplină a Sfintelor Paşti.
Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi troparul: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.
O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule dë lumină, şi mă mântuieşte".
Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului. Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce.
Denia Prohodului Domnului din Sfânta şi Marea Vineri cuprinde o serie de cântări sau imne, împărţite în trei stări, inegale ca număr de strofe. Preoţii şi credincioşii, stând în jurul Sfântului Epitaf, cântă pătimirile, răstignirea, moartea şi îngroparea Domnului.
În Denia Prohodului Domnului, fiecare cântare este precedată de un verset din Psalmul 118, pentru că în acest Psalm se arată dragostea celui Credincios pentru Legea Domnului. Prin moartea Sa, Iisus Cel Răstignit Şi-a dovedit dragostea Sa faţă de Legea Domnului împlinind voia lui Dumnezeu- Tatăl, prin ascultare desăvârşită faţă de El şi prin înfrânare de la rău.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau ca un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii.
marți, 1 aprilie 2014
Invitație la Concert! Arhiepiscopia Tomisului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Teodosie, are plăcerea să vă invite la Concertul „În vremea aceea...”, joi, 3 aprilie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanța.
Devenit deja o tradiție în Postul Mare, proiectul muzical „În vremea aceea...” ajuns la cea de-a V-a ediție, este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea „Ovidius” (Facultatea de Teologie-Artă sacră) și Casa de Cultură.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră, compusă de preotul Ion Popescu Runcu (orchestrație Constantin Arvinte, regia, Liviu Manolache), este o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus (începând cu momentul aducerii în fața lui Pilat) ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este susținut de ansamblul muzical format din corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijor: Asist. Univ. Drd. Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.
Intrarea la concert este liberă.
Pocainta Sfintei Maria Egipteanca - 01 aprilie
http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2011/04/acatistul-sfintei-maria-egipteanca.html
Pilda pocaintei Sfintei Maria Egipteanca este atat de cuprinzatoare si de pilduitoare incat sfanta Biserica vrea in mod deosebit sa o intipareasca in inimile noastre. Ca atare, pe langa ziua pomenirii ei i s-a inchinat si cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; si, afara de asta, cu numele ei e insemnata starea la care canonul ei este imbinat cu Canonul Mare. S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra intoarcerii ei la Dumnezeu si a trage invatatura din ea. Sa ascultam, deci, aceasta lectie.
Nu voi intra in amanuntele vietii Cuvioasei. Ma voi opri
asupra primei lucrari savarsite asupra ei de catre harul lui Dumnezeu, care a
trezit-o din somnul pacatului -si ma opresc nu pentru a va pofti sa ii urmati
(caci cum ati putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a va arata ca
fiecare poate si trebuie sa dobandeasca dorire de a castiga acelasi har.
Convertirea sfintei Maria Egipteanca tine de convertirile
extraordinare. Vedeti ca ea era cu totul cufundata in pacat si nici cu gandul
nu gandea sa-l paraseasca: dar vine harul si, prin lucrarea sa covarsitoare, o
trezeste din atipirea pacatului. Desteptata, ea vede cat de pierzatoare e
starea sa si se hotaraste sa se schimbe in bine. Cu ea s-a intamplat acelasi
lucru ca si cand cineva ar fi cufundat in noroi si altcineva, venind, l-ar
smulge cu mana tare din adancul mlastinii si l-ar pune slobod pe pamant tare.
La fel a fost convertirea sfantului Apostol Pavel si a multor altora.
Insa ceea ce tine de lucrarile aparte, extraordinare, ale
lui Dumnezeu, prin insasi firea sa nu poate fi de obste tuturor; si daca
cineva, intemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grija de
intoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinta, parca spunand harului:
"Vino, ia-ma - si o sa merg cu tine", acela ar fi nedrept si s-ar da
singur pierzarii, dandu-se pe mana caderii sale. Calea de obste a tuturor este
aceasta: "Cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide". Oricum,
si la cei ce merg pe aceasta cale lucrarea harului care intoarce la Dumnezeu
este asijderea insemnata de o zguduire; pentru ea, insa, este nevoie de
pregatire prin osteneala personala, trebuie sa ne rugam pentru ea, este smulsa,
parca, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasa si da dupa osteneala.
De la cei ca sfanta Maria, El nu asteapta aceasta osteneala, ci lucreaza de-a
dreptul; osteneala urmeaza dupa aceea. Asa lucreaza Domnul asupra alesilor Sai
deosebiti; iar noi trebuie sa mergem pe calea cea de obste si sa ne silim pe
noi insine a ne intoarce la Dumnezeu, atunci cand avem vremea bineprimita si
strabatem zilele de mantuire.
Dar ce trebuie sa facem cu noi insine pentru a merita acest
har al intoarcerii la Dumnezeu, cu ce trebuie sa ne ostenim, la ce trebuie sa
ne silim pentru a-I arata atoate-vazatorului Dumnezeu ca dorim si cautam si
insetam de atotlucrarea Lui cea mantuitoare in noi ?
Va voi arata asta pe scurt. Sa il luam pe om in starea in
care i-a venit numai gandul simplu: "Chiar sa nu ma ocup deloc de mine si
sa nu ma gandesc la indreptarea vietii mele?" Un simplu gand, fara nici o
incuviintare a omului fata de el, nici dorinta de a urma imboldurilor lui. Asa,
doar o cerinta a ratiunii: insa oricat ar cere ratiunea asta, omul nu va trece
la fapte pana cand nu se va trezi ravna, energia constiintei adormite. Tocmai spre
aprinderea acestei ravne sa ne purtam acum sufletul pe care l-a cercetat nu se
stie cum, ca un oaspete nepoftit, gandul la mantuire.
Asadar, a venit gandul indreptarii: constiinta l-a
insuflat, sau ingerul pazitor l-a adus - nu-l lepada, ci apuca-te de el indata
si incepe sa-ti faci niste operatii, ca sa zic asa, care sa dea acestui gand
putinta de a pune stapanire pe toate puterile fiintei tale. Sa lucrezi in
cursul acestei experiente in mod opus celui in care lucreaza pacatul, in
general in mod opus acelei randuieli a dispozitiilor sufletesti care il tin pe
om in pacat. Pacatul incurca sufletul in multe curse ori se ascunde de el sub
multe valuri - fiindca el este slut in sine si de la inceput ar putea sa faca
pe oricine sa fuga de el. Valurile acestea sunt: valul cel mai adanc si
apropiat de inima, alcatuit din amagirea de sine, nesimtire si nepasare;
deasupra lor si mai aproape de suprafata sufletului sade imprastierea impreuna
cu grija de multe; urmeaza valul de deasupra - precumpanirea trupului si
randuiala vietii exterioare, val hranit de pacate si patimi. Pacatul traieste
in inima, de acolo pune stapanire pe tot sufletul, patrunde in trup si in toate
faptele si relatiile noastre, altfel spus in intreaga purtare.
Asadar, incepe sa inlaturi aceste valuri unul dupa altul,
cu scopul de a scoate la lumina duhul incurcat in ele, asa cum din pamant se
inlatura strat dupa strat pentru a se ajunge la comoara ascunsa. Incepe chiar
de la valul dinafara.
Curma pentru o vreme treburile si relatiile tale obisnuite,
mai ales pe cele din care se hraneste patima ta stapanitoare. Ochi, ureche,
limba - iata principalele canale pe care vine mancarea pacatoasa. Taie-le prin
insingurare.
Dupa aceea, apuca-te de trup: refuza-i nu numai placerile,
ci micsoreaza-i indestularea chiar si in trebuintele indispensabile ale
somnului si mancarii. Vei subtia trupul, sufletul se va elibera din legaturile
materiei, va deveni mai mobil, mai usor si mai receptiv fata de impresiile
bune. Tocmai asta va fi urmarea postirii cu dreapta socotinta.
Insingurarea si postirea usureaza sufletului intoarcerea
catre sine insusi. Intrand in sine, el intalneste acolo, insa, o tulburare
cumplita, pricinuita de grija de multe si de imprastierea cugetului. Grijile ba
de una, ba de cealalta se ingramadesc in inima si nu lasa sufletul sa se ocupe
de sine, nu-l lasa sa se opreasca, ci il tot gonesc inainte. Iata, este nevoie
sa le inabusim, sa le alungam din suflet si din inima, macar pe vremea
postului. Cata vreme nu am facut lucrul acesta, nu putem face in continuare
nici un fel de lucrari asupra noastra, sau aceste lucrari vor ramane cu totul
neroditoare. Grija strange sau roade inima; dar si cand n-avem griji, gandurile
desarte hoinaresc prin cap unul dupa altul, sau unul impotriva altuia, si
pricinuiesc acolo o tulburare ca un vifor sau o furtuna. Intr-o astfel de stare
nu se poate semana in suflet nimic temeinic si statornic. Ca atare, trebuie sa
adunam pe fiii nostri cei imprastiati - gandurile noastre - laolalta, asa cum
aduna pastorul oile sau cum o lentila convexa aduna razele imprastiate ale
soarelui, si sa ii intoarcem pe toti asupra-ne. Asta se savarseste prin
luare-aminte sau trezvie.
In fine, grijile sa se ostoiasca, gandurile sa se
linisteasca, mintea sa se adune in sine si sa se statorniceasca asupra unui
singur lucru. Trei sau patru valuri au fostj deja ridicate. Inaintea ta se afla
omul tau cel launtric, cufundat in somnul nepasarii, nesimtirii si orbirii.
Apropie-te acum cu barbatie si osteneste-te fara lenevie. Incepe lucrarea
principala - trezirea din somn.
Inainte de toate, grabeste-te sa ridici de pe ochii mintii
valurile care o tin in orbire. De ce nu se teme omul si nu se ingrijeste pentru
sine insusi? Fiindca nu vede primejdia pe care o presupune starea sa. Daca ar
vedea-o, n-ar putea sa ramana linistit, asa cum nu poate sta linistit in casa
cel care vede ca e cuprinsa de flacari casa. Iar omul pacatos nu vede primejdia
pe care o presupune starea sa pentru ca, din oarecare amagire, se vede intr-o
stare multumitor de buna. Se furiseaza in el inchipuiri mincinoase care il
lingusesc, care-i incurca mintea precum o plasa si il ascund pe om de sine
insusi. Aceste inchipuiri, sau ganduri subtiri, sunt foarte multe. Unii, de
pilda, spun: "Eu sunt crestin", si raman linistiti, asemenea iudeilor
care spuneau: "Samanta lui Avraam suntem"; isi insuseste intaietatile
si fagaduintele crestinesti fara crestinism, altfel spus pune pe seama
numelui, locului si a hainelor ceea ce se poate intemeia numai pe putere si pe
vrednicia launtrica. Altora le vine in gand starea imbunatatita din afara sau
le cad sub ochi calitatile lor trupesti - puterea si frumusetea - dimpreuna cu
inzestrarile sufletesti - intelectuale si estetice, care ii orbesc cu atat
mai puternic cu cat se deosebesc mai mult prin ele de cei ce-i inconjoara.
Altii sunt orbiti de oarecare fapte vazute sau chiar virtuti faptuitoare, cum
ar fi intelepciunea si chibzuinta - mai ales cand acestea i-au atras cinstire,
uneori nu doar din partea celor simpli. Iar altii, in fine, se intemeiaza pe
faptul ca nu sunt singuri: "Si cutare este la fel ca mine, si cutare, si
chiar cutare"; se amageste cu faptul ca obiceiurile pacatoase sunt
raspandite, de parca multimea celor care pacatuiesc face mai putin pacatos
pacatul.
Gandurile acestea si cele asemanatoare lor tin mintea in
orbire. Ca atare, intrand in tine insuti si adunandu-ti luarea-aminte, incepe
sa indepartezi aceste temeiuri ale orbirii, sa strici aceste nadejdi desarte
sau, altfel spus, "indreptatiri ale raspunsurilor celor din pacate",
impotriva carora se ruga prorocul David. Scoate-o la mijloc cu gandul pe
fiecare dintre ele si Io-veste-o cu sanatoasa cugetare crestineasca.
Convinge-te de urmatorul lucru: nu conteaza ca esti crestin daca traiesti rau;
calitatile tale, daca nu sunt intoarse spre slava lui Dumnezeu, mai mult te vor
osandi decat te vor indreptati; nici cinstirea, nici rautatea celorlalti nu
iti vor ajuta. Chibzuind astfel, incetul cu incetul iti vei uni gandurile si
te vei infatisa unit inaintea privirii mintii si constiintei, care vor ridica
glas puternic impotriva ta, mai ales atunci cand, comparand ceea ce esti cu
ceea ce ar trebui sa fii, vor afla ca nu esti bun de nimic. Daca in urma
acestui fapt vei incepe sa simti teama pentru tine insuti, e un semn bun - e
prevestirea fugii de pacat, asa cum clatinarea randurilor de ostasi vesteste
grabnica fuga a intregii ostiri.
In acest fel, odata cu vederea de sine in lumina cea
adevarata ia nastere instinctul conservarii duhovnicesti. Ca atare, neintrerupand
cugetarile care iti dau in vileag orbirea, in urma primei miscari loveste-te si
mai mult si zguduie inima ta cu idei ce pot sa te intoarca de la pacat si sa-ti
starneasca dezgustul fata de el.
Inchipuie-ti cat mai viu ce este pacatul in sine. Este o
boala, cea mai rea dintre toate bolile: el il desparte pe om de Dumnezeu,
arunca in neoranduiala sufletul si trupul, da constiinta chinurilor, il supune
pe om necazurilor in viata, in moarte si dupa moarte, ii inchide raiul, il
arunca in iad. Poate ca prin aceste ganduri se va infiripa in inima dezgustul
fata de acest monstru.
Cerceteaza legatura dintre pacat si diavol, si vezi ce
prieten si despot slut iti dobandesti prin pacat. Diavolul este in vrajmasie cu
Dumnezeu. El pare ca ii spune Celui Preaindurat: "Tu le dai toate, dar ei
tot se abat de la voia Ta; iar eu nu le dau nimic, insa ii fac sa imi lucreze
cu atata osardie". El este un amagitor. Acum, aruncandu-ne in pacate,
fagaduieste in schimbul lor oarecare dulceata, iar dincolo ne va pune in fata
aceleasi pacate, razand rautacios, daca nu ne vom pocai. El se cutremura de
bucurie rautacioasa atunci cand cineva ii cade in gheare. Adu-ti aminte toate
acestea, poate ca vei simti si tu ura fata de acest urator al nostru si al
lucrarii lui in noi, care este pacatul.
Intoarce-te, in fine, catre Dumnezeu si judeca ce este
pacatul inaintea fetei Lui, Atoatestiutorului si Pretutindenea-Fiitorului,
Preabunului si Preainduratului, Purtatorului de grija si Rascumparatorului
nostru. Dupa ce ti-ai scos la lumina nelegiuita neluare-aminte, nefrica si
nerecunostinta fata de El, poate ca vei starni in tine jale mantuitoare si
intristare dupa Dumnezeu.
Atunci cand, in acest chip, ne vom inghesui in inima unul
dupa altul, chiar cu de-a sila, simtamintele care frang inima - fie dezgustul
si ura fata de pacat, fie frica si groaza de incepatorul pacatului, fie jalea
si intristarea in Domnul -, inima se va incalzi si pune in miscare, putin cate
putin. Curentul electric impartaseste trupului o anumita incordare si
excitabilitate; aerul curat si racoros impartaseste o anumita prospetime si
vioiciune: asa si simtamintele acestea pun in miscare energia adormita a
puterilor lucratoare, in fine, ele dau nastere in om dispozitiei de a se scula
si a lucra spre mantuirea sa.
Acestea sunt primele miscari ale grijii de mantuirea
sufletului. Cand vor avea loc, nu intarzia sa lucrezi asupra ta si din aceasta
parte: alunga somnul nepasarii. Sileste-te in fel si chip sa-ti incordezi
puterile sufletului si sa te apuci de treaba pe loc, fara intarziere. Daca vei
amana, mai rau va fi: mai mult te vei deprinde cu pacatul, pacatul va da in
tine ramuri din ce in ce mai stufoase, iar lanturile pacatului vor deveni din
ce in ce mai incurcate. Pana la urma, pacatul te va impovara atat de mult ca
nici nu o sa te mai scoli: te vei duce pe urma dracului, de unde poate ca nu va
mai fi intoarcere. Deci, grabeste-te !
Adu-ti aminte, totodata, de "cele mai de pe urma ale
tale". Spune-ti: "Iata moartea; unul, altul mor langa tine; iata ca
acum-acum vine si randul tau. Lovitura mortii sta gata ca o sabie asupra
capului si te va lovi pe neasteptate. Dupa aceea vine judecata; cele tainuite
ale tale se vor vadi inaintea ingerilor si a tuturor Sfintilor. Acolo vei fi
singur cu faptele tale. in urma lor vei fi indreptatit sau osandit - vei ajunge
fie in rai, fie in iad. Ia seama: in rai nu se intra cu pacate, iar iadul este
pecetluit cu pecetea lepadarii Dumnezeiesti. Acolo este chin fara sfarsit si fara
bucurie. Oare nu este vremea sa lepezi aceasta povara, care iti pregateste
asemenea necaz ?"
Pentru ca lucrarea tuturor acestor ganduri sa aiba cat mai
mari sorti de reusita, aduna-le pe toate intr-un chip oarecare si poarta-le in
minte ca pe un imbold statornic, inchipuie-ti, spune sfantul Tihon, ca deasupra
ta este sabia dreptatii Dumnezeiesti, sub tine este iadul, gata sa te inghita,
inaintea ta moartea, inapoi adancul pacatelor, de-a stanga si de-a dreapta
multime de vrajmasi rai. Daca iti vei pune o asemenea randuiala in minte, vei
auzi neincetat inauntrul tau un glas indemnator: "Oare se cade tie sa fii
in nepasare ?"
Prin asemenea cugetari si lucrari si prin cele asemenea lor
se ridica, in fine, si ultimul val al pacatului, alcatuit din nepasare,
nesimtire si orbire. Acum, omul pacatos este descoperit in fata ochilor sai,
nu mai este nesimtitor fata de primejdia starii sale si nu arareori nazuieste
sa se scoale si sa mearga; insa prin asta nu a fost facut totul. Aici lipseste
- este limpede - lucrul de capetenie: imboldul haric. Osteneala a fost
intrebuintata, cautarea a fost descoperita: insa toate acestea alcatuiesc doar
stradanii in vederea atragerii harului de partea noastra, insa nicidecum
insusi lucrul pe care il cautam. Cautam si batem - insa daruirea este la voia
impartitorului darurilor, Care imparte ca un stapanitor cui vrea El.
Asadar, intrebuintand cu osardie toate mijloacele amintite,
umbla asteptand sa te cerceteze Dumnezeu - Care, desi este totdeauna gata, nu
vine niciodata cu preaviz. Ca atare, creeaza conditiile in care obisnuieste
harul sa lucreze, iesi, cum ar veni, intru intampinarea lui. Mergi la biserica
si ia parte la toate slujbele, citeste ori asculta cuvantul lui Dumnezeu,
discuta cu oameni tematori de Dumnezeu, incepe oarecare facere de bine sau
osteneala, si mai presus de toate roaga-te. Roaga-te si la biserica si acasa,
silind prin staruinta ta pe Cel indurat sa iti daruie, ca pe o paine spre
fiinta, ajutor haric spre mantuire. Astfel sa te ostenesti, sa te incordezi, sa
cauti - si vei gasi. Astfel sa bati, si ti se va deschide. Domnul Mantuitorul
va vedea aceasta osteneala a ta spre mantuire, si-ti va trimite ajutorul Sau
cel mantuitor, care, venind, va rupe toate legaturile pacatului si va da
sufletului libertatea de a merge pe calea Domnului fie intru insingurarea
pustiei, fie in sfera obsteasca. Va veni, adica, ceea ce i s-a dat sfintei
Maria Egipteanca pe degeaba.
Ce se cuvine sa facem pe urma ne va invata insusi harul,
cercetatorul sufletelor, asa cum a invatat-o pe Maria Egipteanca, asa cum
invata pe oricine se invredniceste de el si se supune lui.
Judecand dupa tot ce este neaparata nevoie sa facem cu noi
insine ca sa aflam acest har ce insufla la intoarcerea catre Dumnezeu, puteti
vedea ca cea mai bineprimi-ta vreme pentru acest lucru sunt sfintele posturi,
si in primul rand sfanta Patruzecime. Acesta este, pe scurt,
"programul" pregatirii cuvenite pentru spovedanie si primirea
sfintei impartasanii. Pilda sfintei Maria Egipteanca ni se propune acum, intre
hotarele postului, tocmai pentru a ne aminti, pentru a ne face sa cercetam cu
grija daca ne-am pregatit de spovedanie si de impartasire, si daca am facut-o
asa cum se cuvine.
Cel ce s-a pregatit de spovedanie si de impartasire asa cum
se cuvine trebuiesa se simta insufletit, inviat, incordat spre sfortari in
lucrarea mantuirii. Acest scop al sau este fie de a dobandi harul, fie de a-l
recastiga daca l-a pierdut, fie de a starni mai tare focul lui, care a inceput
sa se stinga - nu numai de a merge la biserica si de a posti. Si randuiala
aceasta exterioara e necesara, insa principalul sta in schimbarea randuielii
launtrice. Daca s-a invrednicit cineva de asta, sa multumeasca Domnului; daca
nu s-a invrednicit, mai este timp. Intra in arena mantuitoare a ostenelii cu
tine insuti - si vei primi. Domnul este aproape. Te vei apropia si tu de El si
fara indoiala ca va avea loc impreunarea dintre Domnul, Cel Iubitor de
impartasire, si sufletul tau, cel zidit dupa chipul si asemanarea Lui, care este
cautat de El si care il cauta. Amin.
Sfantul Teofan Zavoratul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)