marți, 28 mai 2013

PELERINAJE - Luna iulie 2013

LUNI, 1 IULIE

ORA.7.00 PLECARE DIN CONSTANTA DE LA BISERICA SF.HARALAMBIE
M-rea Agapia ; M-rea Varatec; M-rea Neamt; M-rea Secu; M-rea Sihastria (cu mormantul Pr. Cleopa); M-rea Petru Voda (Pr. Iustin Parvu) cazare la pensiune (3per) cu baie la camera.
MARTI, 2 IULIE

M-rea Voronet; M-rea Putna (participare la Sf. Liturghie arhiereasca); M-rea Sihastria Putnei ; M-rea Sucevita; M-rea Moldo...vita; M-rea Sihastria Raraului (Pr.Ioan) cazare la aceasi pensiune.
MIERCURI 3 IULIE
M-rea Rarau ; M-rea Acoperamantul Maici Domnului; Parcul din Vatra Dornei; M-rea Paltinis ; Program liber de relaxare cazare pensiune.
JOI 4 IULIE

M-rea Prislop ; M-rea Barsana ; Cimitirul vesel; M-rea Sapanta cazare la pensiune.
VINERI 5 IULIE

M-rea Gura Humorului; M-rea Camarzani; intoarcere la Constanta.
Pr.Ciprian 0730992870 PRET 500

Fotografii biserica






sâmbătă, 4 mai 2013

" Veniţi de luaţi Lumină!" Slujba Învierii Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care se săvârşeşte în faţa bisericii, urmată de înconjurarea bisericii cântand imnul Hristos a Inviat!

" Pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase precum Ma vedeţi pe Mine ca am."( Luca 24 : 39)
" Pace vouă! "( Luca 24 : 37) este salutarea Domnului şi Dumnezeului nostru inviat către ucenicii adunaţi în Ierusalim. De ce această salutare? Mântuitorul nostru ştia că deşi ucenicii credeau în învierea morţilor şi în viaţa ce va să vină, totuşi ei se temeau de confruntarea cu cineva care atunci a înviat din morţi. Cel care a înviat era acelaşi Invatator pe care ei îl urmaseră pe drumul cumplit al răstignirii, acelasi Domn care murise pe cruce, fusese pogorat după ea si îngropat într-un mormant nou. Ei se temeau de capeteniile preotilor si de fariseii care spusesera lui Pilat:" Doamne, ne-am adus aminte ca amagitorul Acela a spus, fiind încă in viata: După trei zile Ma voi scula."( Matei 27 : 63) si de ceea ce puteau ei sa facă urmatorilor lui Hristos.
Acum in mijlocul lor stătea Iisus cel Inviat. Ce uimire si bucurie! Ce frica, emoţii si apoi curaj i-a cuprins pe ucenici atunci când au văzut si pipait pe Mantuitorul pe care ei îl ingropasera trei zile mai înainte. Salutarea lui Hristos, " Pace vouă!" rasuna peste veacuri, coborand dulce peste urechile urmasilor lui Adam si ai Evei, indemnand oamenii sa trăiască in pace si sa-L marturiseasca pe Hristos asa cum a facut Apostolul Toma:" Domnul meu si Dumnezeul meu!" (Ioan 20 : 28).
Moartea a fost distrusă de Hristos Dumnezeul nostru, iar Invierea Sa este fundamentul credintei noastre. Primii credinciosi au trăit impreuna cu apostolii, auzind mărturia lor. După moartea lor, ucenicii lor au mărturisit credinta si asa pana in ziua de astăzi. In scurta noastra viata pamanteasca sa avem credinţă, iubire si nadejde in Hristos, fiecare, dar impreuna in Biserica noastra, care este Mireasa lui Hristos cel Inviat din morţi, " moartea pe moarte calcand". Când greşim sa ne indreptam si sa ne ridicam. Când ne greseste aproapele sa-l iertam si asa vom primi Pacea lui Dumnezeu, atât de dorita si totuşi neinteleasa de mintea omeneasca!

Vă aşteptăm cu mult drag în Sfânta Biserică să luaţi parte la Bucuria Învierii Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

UN PASTE BINECUVANTAT!

joi, 2 mai 2013

Saptamana Mare, sarbatorita cu lacrimi in ochi pe strazile din Oradea. Scena drumului spre Golgota

In saptamana patimilor, o trupa de actori din Oradea a pus in scena actul rastignirii lui Iisus, chiar pe strazile orasului!
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/saptamana-mare-sarbatorita-cu-lacrimi-in-ochi-pe-strazile-din-oradea-scena-drumului-spre-golgota.html

Saptamana Patimilor, Oradea - 4Saptamana Patimilor, Oradea - 3Saptamana Patimilor, Oradea - 2


De la soldatii romani si comandantul lor, Pilat din Pont, pana la mironosite si mama lui Iisus, culminand cu insusi Mantuitorul totul a fost interpretat cat se poate de real.
Spectacolul i-a impresionat pana la lacrimi pe credinciosi. Desi totul a fost doar o reprezentantie dramatica, va avertizam ca urmeaza imagini care va pot afecta emotional.
Chiar daca aceste imagini au fost dure si greu de urmarit, pentru ca reamintesc de umilintele la care a fost supus Mantuitorul in drumul spre Golgota, sute de credinciosi, dar si curiosi s-au strans in piata din centrul orasului ca sa le urmareasca. Actorii au intrat atat de bine in pielea personajelor, incat spectatorii au fost impresionati pana la lacrimi.
" - Dumnezeu sa fie laudat ca numai asa imi tremura si oasele in mine...nu am vazut asa ceva in viata mea. Asa o fost, Domnul Iisus cand l-au rastignit. Au arat aici la toata lumea sa vada ce o suferit Domnul Hristos pentru ei"
Denumita generic Drumul Crucii, procesiunea a avut drept scop reamintirea calvarului la care a fost supus Mantuitorul si sacrificiul suprem pe care l-a facut pentru omenire.
In aceasta saptamana, scena patimilor va prinde viata si in Arad, Deva, Hunedoara si Timisoara.

Sursa: Pro TV

„Toate deniile sunt importante, pentru măreţia învăţăturilor şi pildelor pe care ni le pun înainte“

Denie înseamnă priveghere sau slujbă de seară. De fapt, deniile sunt slujbe de dimineaţă (Utrenie), care se săvârşesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei. Fiecare dintre aceste denii care se săvârşesc în această săptămână ne pune înainte, prin evanghelia sau evangheliile care se lecturează în cadrul ei, învăţături deosebite de smerenie şi pocăinţă. Semnificaţia zilelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ne-o aduce arhim. Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni, judeţul Iaşi.
Părinte stareţ, arătaţi-ne pe scurt semnificaţia fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri aşa cum reiese din slujbele deniilor.
Începând cu Duminica Floriilor, de cu seară, intrăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, când se săvârşesc Deniile, care înseamnă privegheri sau slujbe de seară (nocturne). De fapt, Deniile sunt slujbe de dimineaţă (Utrenie), care se săvârşesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei. Zilele de luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ne pregătesc pentru a înţelege sensul venirii Mântuitorului Hristos în lume, al pătimirii şi morţii Sale, anume acela de a birui păcatul şi moartea şi de a ne reaşeza în comuniune cu Dumnezeu.
La denia zilei de luni, Biserica ne-a adus aminte de tânărul (patriarhul) Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, Care a fost vândut de Iuda. La fel s-a făcut amintire de pilda smochinului care a fost blestemat de Domnul, pentru a ne îndemna la pocăinţă. De aici reţinem că Dumnezeu este iubitor de oameni, dar şi Drept, şi că la Judecată El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit fapte bune.
La denia zilei de marţi, purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca să se facă pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim pregătiţi să ieşim în întâmpinarea Mirelui Iisus Hristos, având fapte bune, mai cu seamă milostenia.
În Miercurea Sfintelor Pătimiri, se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos. Tot miercuri, în ziua de 12 Nissan, după calendarul evreiesc, Mântuitorul a fost vândut de Iuda Iscarioteanul, pentru suma de 30 de arginţi (Matei 26, 14-15; Marcu 14, 10; Luca 22, 3-6).

Specific deniei de joi este citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea Sfintei Cruci în naosul bisericii

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul pătimirilor, prin vinderea Domnului. Trebuie să ştim că la această ultimă cină sau masă pe care o ia Mântuitorul cu ucenicii nu s-a mâncat azima şi nici mielul pascal, aşa cum făceau evreii, în amintirea eliberării lor din robia egipteană, ci s-a mâncat pâine dospită. De reţinut este şi faptul că Mântuitorul Iisus Hristos Îşi începe marea cuvântare recomandând  iubirea, ca principiu suprem al Legii celei noi: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul“ (Ioan 13, 34-35). În rugăciunea arhierească, Mântuitorul Se roagă pentru Sine, ca Om (Ioan 17, 1-5), pentru Apostoli (v.16-19) şi pentru toţi cei care vor crede în El, deci pentru întreaga Biserică (v.20-26). Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. O învăţătură care se desprinde din lectura sfintelor evanghelii este de a rămâne mereu în comuniune cu Mântuitorul prin iubire, şi prin El, cu Biserica.
În Sfânta şi Marea Vineri, după cum ne arată Triodul, se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos... şi Crucea şi moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi“. În seara această cântam cu toţii Prohodul Domnului în trei stări, preoţi şi credincioşi, purtând lumânări aprinse şi întristându-ne de pătimirile de nedescris ce Le-a suferit Domnul „pentru noi şi pentru a noastră mântuire“. „Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn (Triod)“. Moartea Lui a dus nu numai la Învierea Lui, ci ea ne-a adus şi pe noi la viaţă (cf. Rom. 5, 18).
În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se află cu trupul în mormânt, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, pentru a izbăvi de acolo pe cei din veac adormiţi întru credinţă în El.

Participând la slujbele Deniilor, ne asemănăm Preacuratei Fecioare Maria şi Apostolului Ioan

Care este cea mai importantă denie, de la care nu ar trebui să lipsim?
Cred că toate Deniile sunt la fel de importante, pentru măreţia învăţăturilor şi pildelor pe care ni le pun înainte. Joia Mare însă este ziua când s-a instituit Sfânta Împărtăşanie, când L-am primit pe Hristos Cel euharistic, sub forma văzută a pâinii şi a vinului, devenite Trupul şi Sângele Său. Cred că nu ne putem lipsi însă nici de Denia de vineri seară, când luăm parte la toate suferinţele şi moartea de ocară a Domnului nostru, suferite pentru a-l izbăvi pe omul pe care atât de mult l-a iubit şi pentru a-l duce din nou în iubirea eternă a lui Dumnezeu.
Care este atitudinea pe care trebuie să o avem când participăm la slujbele Deniilor?
Atitudinea noastră trebuie să fie una de adâncă recunoştinţă, pentru că aceste sfinte pătimiri ale Mântuitorului sunt pentru noi, oamenii; nu era dator Hristos să sufere pentru noi, ci a făcut aceasta din marea Sa iubire pentru întreaga omenire. Să participăm la Denii cu multă credinţă, ştiind că Hristos aceasta caută.
Cât este de importantă participarea la slujbele Deniilor?
Participând la slujbele Deniilor, ne asemănăm Preacuratei Fecioare Maria şi Apostolului Ioan, care, în permanenţă, au stat alături de Iisus la toate pătimirile Sale. Să participăm la Denii, să nu ne arătăm nevrednici de marele dar al Sfintei Învieri!

Slujbe şi rânduieli speciale în săptămâna Sfintelor Pătimiri - „Iată Mirele vine în miezul nopţii“

Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, numită şi Săptămâna Mare, este perioada în care credincioşii se pregătesc în mod special pentru Înviere, o perioadă care străluceşte smerit mai ales prin rânduielile liturgice, unice în tot anul.
În săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujbele Triodului se caracterizează prin melodii tânguincioase, prin cântări ce evidenţiază pocăinţa şi durerea sufletească, printr-un dramatism prezent şi în rânduiala slujbelor, şi în sufletele credincioşilor.
Acum ni se cere să arătăm roadele faptelor din timpul „alergării celor 40 de zile“ şi să primim pe Hristos la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii.
Săptămâna Sfintelor Pătimiri începe în Duminica Floriilor, seara, la Vecernie, iar Constituţiile Apostolice, precum şi Sfinţii Părinţi poruncesc să postim în această săptămână gustând numai pâine, sare, legume şi apă. Se dezleagă la untdelemn şi vin numai în Sfânta şi Marea Joi. În Vinerea şi Sâmbăta Mare, dacă sănătatea îngăduie, nu se va gusta nimic până seara. Pentru cei neputincioşi sau prea bătrâni care nu pot posti atât de aspru se recomandă să ţină post după putere, potrivit sfatului duhovnicului.

Ceasuri de priveghere

În Duminica Floriilor, seara, în toate bisericile s-a săvârşit denia, care este, de fapt,
Utrenia zilei de luni. După cum aflăm de la ieromonahul Makarios Simonopetritul, în Palestina, Duminica Stâlpărilor era ziua în care se reîntorceau în mănăstire monahii ce ieşiseră din ea pentru a petrece cele 40 de zile de post în singurătatea deşertului. Acest obicei local a fost asumat şi transpus de Triod. „Veniţi cei de prin pustii, de prin munţi şi de prin peşteri, adunaţi-vă împreună cu noi, ţinând stâlpări, ca să întâmpinăm pe Împăratul şi Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre.“
În toate zilele săptămânii acesteia se săvârşesc deniile, slujbe specifice Postului Mare (de la slavonescul „vdenie“ - priveghere sau slujbă de noapte). Potrivit unei rânduieli asemănătoare acestei denii, se săvârşesc şi celelalte denii până miercuri seara, iar rânduiala lor completă se găseşte în Triod. În zilele de luni, marţi şi miercuri dimineaţa se săvârşesc slujba Ceasurilor, a Obedniţei şi Vecernia unită cu Liturghia Darurilor înainte sfinţite. De asemenea, o rânduială mai puţin cunoscută mirenilor şi care se săvârşeşte mai ales la mănăstiri este aceea a citirii stâlpilor Evangheliilor. Stâlpii Evangheliilor se citesc în această săptămână în zilele de luni, marţi şi miercuri, la Ceasurile al treilea, al şaselea şi al nouălea, împărţindu-se cele patru Evanghelii în nouă părţi.

Ziua Cinei celei de Taină

În Sfânta şi Marea zi Joi, aşa cum este mărturisit în sinaxarul Utreniei, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate le-au rânduit bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au lăsat spre prăznuire patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor; Cina cea de Taină, adică încredinţarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi Vânzarea Domnului.
În această zi, dimineaţa, se citesc Ceasurile al treilea, al şaselea şi al nouălea (fără stâlpi şi fără catisme), apoi Obedniţa şi Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La rânduiala Proscomidiei din această zi, preotul scoate încă un Sfânt Agneţ pentru împărtăşirea bolnavilor şi a pruncilor din tot cursul anului. Acest Sfânt Agneţ va fi sfărâmat, uscat şi pregătit marţi, în Săptămâna Luminată, la Utrenie, iar mai apoi aşezat în Sfântul Chivot ce se află pe Sfânta Masă. La anumite perioade de timp, dar nu în fiecare an, Bisericile autocefale sfinţesc, în Joia Mare, Sfântul şi Marele Mir.
De asemenea, la Liturghia din Joia Mare, la unele catedrale chiriarhale şi mănăstiri are loc şi o rânduială mai specială, „Spălarea picioarelor“, ce se săvârşeşte după citirea Rugăciunii amvonului. Atunci preotul sau arhiereul iese din biserică, aşa cum este îmbrăcat, cu cădelniţa în mână şi cu făclii aprinse la locul special pregătit pentru spălare şi unde sunt rânduiţi 12 fraţi care vor fi spălaţi de către cel mai mare. Între cei 12 fraţi trebuie să se afle şi un portar, şi un econom, spre amintirea lui Petru. Cei 12 fraţi cântă psalmul 50, iar apoi cântăreţii cântă tropare din Canonul zilei. „Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, chip de smerenie. Că Cel ce îmbracă cerul cu nori S-a încins cu ştergarul şi Şi-a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt (din Cântarea a 5-a, Glasul al 6-lea).
Apoi se cântă stihirile spălării, care sunt o invitaţie la smerenie, la pocăinţă, spre împlinirea poruncilor dumnezeieşti şi spre curăţire sufletească: „Cel ce Te-ai încins cu ştergarul şi ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală gândul sufletului nostru, şi ne încinge pe noi cu legătură duhovnicească, spre a face poruncile Tale şi a cânta bunătatea Ta“.
Potrivit rânduielii, după spălarea picioarelor, slujitorul rosteşte această rugăciune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, după multă mila Ta, Te-ai smerit pe Tine însuţi luând chip de rob; Care în vremea patimilor Tale celor mântuitoare şi făcătoare de viaţă, de bunăvoie ai voit a cina cu Sfinţii Tăi Ucenici şi Apostoli, şi după aceea Te-ai încins cu fota şi ai spălat picioarele lor, dându-le lor chip de smerenie şi de dragoste unul către altul, şi ai zis: Precum am făcut Eu vouă, aşa şi voi să faceţi unul altuia, însuţi şi acum Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale şi spală toată întinăciunea şi necurăţia sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate şi ştergându-ne unul pe altul cu ştergarul dragostei, să putem plăcea Ţie în toate zilele vieţii noastre şi să aflăm milă înaintea Ta“.
Tot în Sfânta şi Marea Joi, seara, se săvârşeşte denia celor 12 Evanghelii. Cuprinsul principal al deniei îl alcătuiesc cele 12 Evanghelii, care se citesc în tot cursul slujbei, Sfânta Evanghelie fiind aşezată pe analog în faţa uşilor împărăteşti. La finalul fiecărei Evanghelii citite se zice: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie“, fiind astfel preamărită îndelunga-răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, în cadrul acestei Utrenii sunt cântate cele 15 antifoane speciale ale zilei, iar când se ajunge la Antifonul al 15-lea: „Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape“, se trag clopotele, iar preotul purtând pe umeri Sfânta Cruce o aşază în mijlocul bisericii spre închinare, o cădeşte de trei ori şi face trei metanii mari. La finalul Antifonului al 15-lea se cântă sedelna „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău, pe Cruce fiind pironit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie!“, ce se mai rosteşte în taină de preot la Proscomidie. Urmează mai apoi celelalte după rânduială, între care mai sunt rostite Fericirile, cu cele nouă stihiri, precum şi Prochimenul special „Împărţit-au hainele Mele loruşi, iar pentru cămaşa mea au aruncat sorţi“.

Vinerea Seacă

Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. În această zi se citesc Ceasurile Împărăteşti, iar potrivit Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, nu se săvârşeşte nici o Liturghie, postindu-se cu post negru, acestea fiind luate din sfintele porunci ale Sfinţilor Apostoli după cuvântul Domnului către farisei: Dar vor veni zile când se va lua Mirele de la ei, şi atunci vor posti în acele zile (Mc. 2, 20).
La Vecernia Sâmbetei celei Mari se scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii în sunet de clopot. La această slujbă credincioşii aduc flori, aprind lumânări şi trec pe sub Sfântul Epitaf, arătând prin aceasta că se fac următori Mântuitorului Hristos - mor împreună cu Hristos, trec şi ei prin mormânt, ca să ajungă la înviere şi viaţă.
Denia de vineri seara, care este de fapt Utrenia Sâmbetei celei Mari, reprezintă slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos. La această slujbă, după intonarea celor trei stări ale Prohodului, „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe“, după cum spunea S. Bulgakov, se cântă Binecuvântările Învierii şi toate celelalte ale slujbei Utreniei, iar la sfârşitul Doxologiei mari, preotul cădeşte Sfântul Epitaf de trei ori în chipul crucii şi apoi se face procesiunea înconjurării bisericii de către preoţi şi credincioşi cu Sfântul Epitaf, această întreagă rânduială simbolizând ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului. După aceasta,
preotul şi purtătorii Sfântului Epitaf intră în biserică şi, ajungând în faţa uşilor împărăteşti, preotul sau cel mai mare dintre preoţi, dacă este sobor de slujitori, zice: „Să luăm aminte! Pace tuturor! Înţelepciune“ şi intră în altar prin uşile împărăteşti, aşezând Sfântul Epitaf pe Sfânta Masă, timp în care se cântă troparul „Iosif cel cu bun chip….“, precum şi troparul proorociei: „Cel ce ţii marginile lumii ai primit a Te cuprinde în mormânt mic, Hristoase, ca să mântuieşti firea omenească de căderea cea din iad; şi făcându-ne nemuritori, să ne înviezi pe noi, ca un Dumnezeu fără de moarte“.
După Prochimen şi Proorocia lui Iezechiel, citirea Apostolului şi a Evangheliei, urmează ecteniile de la finalul slujbei Utreniei şi otpustul „Cel ce pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, Pătimirile cele înfricoşătoare şi Crucea cea de viaţă făcătoare şi îngroparea cea de voie cu trupul a primit, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu…“

Sâmbăta Mare

În Sfânta şi Marea Sâmbătă, dimineaţa, se citesc Ceasurile al treilea, al şaselea, al nouălea, cu Obedniţa şi Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În cadrul acestei Sfinte Liturghii avem cântarea Heruvicului special „Să tacă tot trupul omenesc“, precum şi Axionul „Nu te tângui Maică“.

 

Lingusirea

Lingusirea este precum un cancer sufletesc. Acela care s-a deprins a lingusi, cu greu va mai putea sa spuna ceea ce gandeste cu adevarat. Precum minciuna nu cruta adevarul, tot asa, lingusitorul nu se cruta nici pe sine insusi, ci se lasa miscat in permanenta de lucruri straine.

In dreptul cuvantului "a lingusi", dictionarul aseaza urmatoarea explicatie: "A cauta s...a castige bunavointa sau favoarea cuiva, satisfacandu-i vanitatea; a se pune bine cu cineva prin atitudini si vorbe magulitoare la adresa lui, prin laude exagerate si ipocrite; a flata, a maguli, a peria."

Cel mai adesea, lingusirea ia forma unor aprecieri si laude viclene, facute cu scopul de a castiga un anumit lucru lumesc. Intr-un cuvant la Epistola catre Filipeni, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Lingusire este atunci cand cineva ii slugarniceste si ii linguseste pe unii, cu scopul de a dobandi un anumit bun pamantesc." Drept urmare, cei mai multi lingusitori se aduna in jurul celor ce au o anumita putere administrativa sau sociala.

Lingusirea este o forma de minciuna. Cel care linguseste nu crede in cuvintele pe care le rosteste, ci numai in puterea lor de a misca mandria si bunavointa celui pe care il lauda. Pentru orice om cu mintea luminata, care cauta si suporta adevarul, orice forma de lingusire se manifesta ca o ipocrizie evidenta. In mod firesc, unul ca acesta tinde spre indepartarea celor care umbla cu lingusirea si spre apropierea celor care raman sinceri.

Cand nu suntem atenti la oamenii pe care ii avem in jurul nostru sau ne place sa fim laudati tot timpul si cat mai elaborat, ajungem cu usurinta sa implinim dorintele celor cu gand viclean, care nu urmaresc decat interesul propriu. Astfel, prin lingusire, oameni dintre cei mai slabi ii pot determina usor pe cei mai puternici sa li se supuna si sa le implineasca dorintele.

Scriitorul rus F.M.Dostoievski, in romanul "Crima si pedeapsa", spune: "Nu exista pe lume ceva mai greu decat sinceritatea si ceva mai usor decat lingusirea. Daca in sinceritate se strecoara numai a suta parte dintr-o nota falsa, se produce o disonanta si apoi e bucluc. Daca in lingusire absolut toate notele sunt false, ea totusi face placere si este ascultata fara suparare. O placere grosolana, totusi placere."

Sa ne amintim acea fabula a lui Jean de La Fontaine, in care vulpea intalneste un corb cu o bucata de cas in cioc. Poftind a manca bucata de cas, vulpea incepe a-l lauda pe corb, zicand: "De-ati avea si glasul mladios, pe cat v-arata penele de frumos, ma prind c-ati fi vreo Pasare Maiastra!" Corbul, auzind-o, pe ganduri nu mai sade. Deschide ciocul. Prada cade. Apoi, mancand casul, vulpea se apuca sa-l invete pe corb, zicand: "Bade, ligusitorii - nu stiai, se pare - traiesc pe seama cui le da crezare."

Lingusirea nu are nimic in comun cu mangaierea si cu aprecierea unor merite. Cat timp mangaierea izvoraste din blandete, lingusirea izvoraste din egoism. A lauda pe cineva pentru o anumita reusita este un lucru firesc si bun, caci, pe langa intarirea smereniei proprii, are loc si incurajarea celor din jur spre fapte bune asemanatoare. In lingusire exista o intentie rea, cel care linguseste folosind cuvinte in care nu crede cu adevarat, spre a dobandi un lucru ascuns. Cand sunt sincere, complimentele se aduc in public, fara nici o ezitare, in timp ce lingusirea se face mai ales in particular, spre a evita discernamantul celorlalti. Astfel, cat timp lauda si complimentul se bazeaza pe lucruri adevarate, pe recunoasterea unor merite reale, lingusirea se bazeaza pe minciuna si viclenie.

Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-un cuvant la Evanghelia dupa Matei, spune: "Al diavolului este a lingusi, pentru a vatama, iar al lui Dumnezeu este a invata, pentru a fi de folos." Intelegem de aici ca un alt scop al lingusirii este acela de a vatama, lingusitorul cautand numai interesul propriu, in pofida oricaror piedici.

Diavolul este lingusitorul prin excelenta, care promite ceea ce nu poate da si urmareste intotdeauna lucruri pe care le tine ascunse. Una spune, alta urmareste; una promite, alta ofera. Modul in care diavolul a lingusit-o pe Eva, facand-o sa ii descopere porunca lui Dumnezeu, pentru ca apoi sa o impinga spre neascultare, a ramas emblematic pana astazi. Ca si diavolul, lingusitorul nu se prezinta in forma lui reala, ci ia o forma vicleana, care sa pacaleasca. Diavolul ia chip de sarpe, iar lingusitorul ia chip de prieten. Cumva, lingusitorul se demonizeaza, caci lucreaza in chip viclean si ascuns, precum diavolul. Prin lingusire are loc smintirea celuilalt, care ajunge sa creada despre sine lucruri neadevarate.

Adevarul, curatia sufleteasca, simplitatea si demnitatea nu au nimic in comun cu lingusirea. Mantuitorul a patimit pentru adevarurile pe care le-a rostit. Tot asa, pentru sinceritatea lor, cu care au indicat boli sufletesti si au vindecat rani de moarte, nenumarati sfinti si oameni de rand au patimit de la cei din jurul lor. Chiar daca toti ne dorim sa ne cunoastem, simultan vrem sa fim mai buni decat suntem, iar orice trezire pe care ne-o randuieste Dumnezeu risca sa fie dureroasa.

Lingusirea, ca duh necurat, este in stare sa alunge orice urma de virtute si sa ramana singura la conducerea mintii, comportandu-se ca un cancer al sufletului. Doar cu dragoste de Adevar si credinta in Dumnezeu se poate birui ispita de a-i lingusi pe anumiti oameni din jurul nostru. Odihna pe care o aduc sinceritatea si tacerea nu o poate da nici o forma de lingusire, caci aceasta din urma se bazeaza pe minciuna, iar minciuna tensioneaza si intuneca sufletul.

Ne mai vedem propriile pacate?

Desi nu exista om fara de pacat, exista din nefericire numeroase persoane care nu-si vad si nu-si recunosc pacatele. Asa se face ca situatia dramatica a lumii in care traim - la care contribuim prin gandurile si faptele pacatoase ale fiecaruia dintre noi - nu este data atat de multimea pacatelor savarsite, cat de faptul ca prea putini oameni mai i...au aminte la ele, cautand intoarcerea catre Dumnezeu prin pocainta.

Daca smochinul cel neroditor "s-a uscat” datorita cuvantului aspru si mustrator al Mantuitorului, astazi lumea "se desertifica” pentru ca noi am cazut sub propriul blestem: pacatul ca refuz al conlucrarii cu harul si adevarul pe care le-am primit prin Mantuitorul Hristos.

De aceea, trebuie spus inca de la inceput ca lumea "se pustieste” pe zi ce trece, nu din pricina pedepsei lui Dumnezeu, precum odinioara in Sodoma si Gomora, nu pentru ca ar lipsi harul Sau, ci pentru ca lipsesc lacrimile de pocainta care sa prefaca "pustiul” lumii si pe cel al sufletului nostru in ”ogoare roditoare”. Lipseste conclucrarea noastra libera, intru iubire, cu harul dumnezeiesc.

In tot acest demers eliberator si regenerator, de intoarcere catre Dumnezeu, un rol esential il are in viata crestinului vederea pacatelor. Acesta este actul "venirii intru sine”, care ii permite omului o vedere-lectura teologica curata si sincera asupra sinelui si asupra creatiei. Asa cum prin vederea trupeasca omul cunoaste realitatile inconjuratoare, prin vederea propriilor pacate se pune inceput vederii duhovnicesti, prin care omul poate ajunge sa recunoasca intru sine si in ceilalti realitatile Imparatiei Cerurilor.

In masura in care simtul vederii este perceput in general de catre crestin ca dar al lui Dumnezeu, cu atat mai mult, acesta este chemat a recunoaste calitatea de dar actului fundamental al vederii propriilor pacate. Tocmai de aceea, in timpul Postului Mare, incheiem Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul rostind "... daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu...". Doar cerand de la Dumnezeu putem si primi harul care sa nasca intru noi constiinta faptului de a fi chemati sa fiintam in Biserica ca "madulare ale lui Hristos" si ca "temple ale Duhului Sfant”, si nu ca "instante de judecata” ale semenilor nostri. Iar acest har trebuie pastrat si inmultit pentru a vietui cu adevarat ca madulare vii ale Bisericii si ca "temple ale Duhului Sfant".

Ne spun Sfintii Parinti ca omului cazut in pacat ii este mai lesne a privi catre sine decat catre un altul. Mandria, slava desarta, iubirea patimasa de sine, ne predispun catre aceasta perceptie pe cat de subiectiva, pe atat de deformata asupra sinelui si realitatii. Vremea Postului Mare ne invata ca inceputul izbavirii se poate face privind tot catre noi insine, insa nu cautandu-ne pe noi, ci pe Dumnezeu si pe ceilalti.

Acesta se cuvine a fi clipa sinceritatii maxime intrucat ne aflam dinaintea Adevarului. Daca ne oprim cu privirea doar asupra noastra, nu vom gasi intru noi decat pustiu si singuratate. Trebuie sa stim ca din cauza pacatelor ne aflam astfel: singuri, "flamazi si infometati”. Semenii nostri nu-si gasesc loc spre a se salaslui intru noi din cauza egosimului si celorlalte pacate. Desi inima noastra, asemenea Imparatiei, "multe locasuri are”, ele sunt tinute ocupate de necuratie, de "buruieni si ierburi”, toate vatamatoare. Nu putem gati Domnului si semenilor loc curat decat prin Spovedanie, inmultimd rugaciunea si faptele bune.

Daca insa incepem sa-i intrezarim pe semenii nostri si sa simtim prezenta lui Dumnezeu nu trebuie sa ne mandrim, ci sa "luam seama sa nu cadem”. Este nevoie ca prin trezvie si asceza sa pastram ceea ce am dobandit, innoindu-ne continuu starea launtrica, pentru ca intotdeauna va exista un loc ce trebuie primenit si intotdeauna vor exista persoane noi pe care sa le purtam intru noi. Nu trebuie sa uitam ca primindu-L pe Hristos ii primim pe semeni si primindu-i pe acestia Il primim pe Hristos.

Numai pornind de la vederea pacatelor propriii se poate arata si lucra intru noi "taina aproapelui”. Aceasta noua filoxenie - asemenea ospitalitatii lui Avraam - se desfasoara acum in adancul nostru de taina, dupa cum ne spune Mantuitorul: "Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine. (Apocalipsa 3; 20)

De aceea, Sfintii Parinti marturiseau despre cel care isi vede pacatele ca este mai mare decat cel care inviaza mortii. Intr-adevar, a-ti vedea pacatele si a le birui intru Hristos, prin asceza si pocainta, inseamna a fi la masura invierii mortilor intrucat Mantuitorul ne spune: "Celui ce biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui.” (Apocalipsa 3; 21)

BISERICA NOASTRA ESTE BINECUVANTATA DE DUMNEZEU CU TREI MARI DARURI: MOASTELE SFANTULUI HARALAMBIE, SFINTII MUCENICI UCISI IN MANASTIREA SFANTUL SAVA (614) SI ICOANA MAICII DOMNULUI KAZANSKAYA.

BISERICA NOASTRA ESTE BINECUVANTATA DE DUMNEZEU CU TREI MARI DARURI:

MOASTELE SFANTULUI HARALAMBIE, SFINTII MUCENICI UCISI IN MANASTIREA SFANTUL SAVA (614) SI ICOANA MAICII DOMNULUI KAZANSKAYA.