duminică, 1 martie 2015

Va oferim tuturor un minunat şi binecuvântat odor virtual cu ocazia zilei de 1 Martie! Fie ca să fiti binecuvântate cu toate lucrurile bune!



De 1 Martie va mai oferim  si un martisor poetic:

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,
Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor...

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
Nu pe inimă, ci-acolo-adânc în ea...
Ca frumoasă şi curată s-o păstreze
Ca un soare minunat să-ţi lumineze
Şi să-ţi facă fericită viaţa ta...

C-a adevărul e podoaba minunată
Mai de preţ decât oricare talisman
Care nu se învecheşte niciodată
Şi-i din ce în ce mai binecuvântată
Şi-i din ce în ce mai scumpă, an de an...

Iar în ziua răsplătirii fericite
Când vedea-vom veşnicia răsărind
Când ca miile de stele strălucite
Străluci-vor inimile preaiubite
Cerurile minunate-mpodobind

Printre ele şi-al tău suflet să răsară
Minunat şi binecuvântat odor
Strălucind ca prima zi de primăvară
Pe frumosul sân al cerului comoară,
Un curat, iubit şi veşnic mărţişor.

de Traian Dorz

Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2015



PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2015
Dreapta credinţă şi dreapta făptuirîn urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
PreacuvioşşPreacucernicPărinţi,
Iubiţcredincioşşcredincioase,
După mai bine de un secol de mari tulburări în Sfânta Biserică, produse de adversarii sfintelori icoane, Sinodul de la Constantinopol din anul 843convocadbinecredincioasîmpărăteasă Teodorşdpatriarhul Metodie al Constantinopolului, a adus pacea şi liniştea prin reconfirmarea hotărârilor tuturor celor şapte sinoade ecumenice, inclusiv a dogmei cinstirii icoanelor, formulată, potrivit Sfintei Scripturi şi practicii dintotdeauna a BisericiilcedaVII-leSinoEcumenicdlaConstantinopo(787)Întrucât, fiecare dintre ereziile condamnate cu acel prilej contesta un aspect sau altul al mântuirii câştigate prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar erezia iconoclastă avea ca ţintă însăşi iconomia mântuirii în ansamblul ei, restabilirea cultului icoanelor nu a reprezentat o victorie izolată, ci triumful întregii Ortodoxii.
Deoarece „catastrofa iconoclasmului a necesitat un efort de rezistenţă considerabil, reunirea tuturor forţelor Bisericii, sângele martirilor şi al mărturisitoriloeiexperienţşînţelepciuneaPărinţiloapărătoraicoanelorcredinţa de neclintit a poporului drept credincios”[1], în amintirea acestora şi pentru sărbătorirea triumfului dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor, începând cu data de 11 martie 843, neîntrerupt, în prima duminică a Postului Sfintelor Paşti, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte, an de an, Duminica Ortodoxiei, intonând împreună cu imnograful: „Cinstea icoanei se înalţă la chipul cel dintâi […]. Pentru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hristos şi ale tuturor sfinţilor; ca, sub îndrumarea lor, să nu mai fim supuşi niciodată necredinţei[2].
Manifestare văzută a ceea ce nu se poate vedea, icoana nu există prin ea însăşi. Ea este mijlocul prin care suntem conduşi spre alte persoane, este un obiect sfânt care arată prezenţa personală a Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnuluşi a sfinţilorcus-afirmalSinodudla Constantinopol din anul 869: „Icoana ne anunţă şi ne face prezent ceea ce Evanghelia ne spune prin cuvânt”[3].
Icoana este o memorie vizuală şi o reprezentare a realităţii istorice a Mântuitorului IisuHristoîntrupat, a MaiciDomnuluşi a sfinţilor, o imagine sauchiaacestorşniciodată îBiserica noastră ns-confundaicoana cînsăşdumnezeirea„Creştinincinstesicoanele ca pe nişte dumnezei şi nicpriînchinarelelnsdepărtează dînchinareadevăratului Dumnezeu.Dimpotrivăprielesunîndreptaţi spre Dumnezeu, rugându-i pe sfinţii zugrăviţi în ele ca să mijlocească pentru ei la Domnul”[4].
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Din perspectiva învăţăturii de credinţă, reprezentarea lui Dumnezeu în formele artei iconografice a devenit posibilă datorită realităţii întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -, ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan 1,1-3). Prezenţa cu Trupul a Fiului lui Dumnezeu în lume, prin întruparea Sa, este suprema descoperire a lui Dumnezeu, pentru că în Hristos „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2,9).
Icoanele mărturisesc împreună cu Evanghelia taina întrupării Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu:„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia - Născutdin Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioa1,14). Din perspectiva teologiei patristice, sintetizată în chip admirabil de Sfântul Ioan Damaschin, înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu constituie principalul temei al cinstirii icoanelor. Sfântul Ioan Damaschin spune că: „Nu greşim atunci când facem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pământ în trup şi a locuit printre oameni, Care a luat, din pricina bunătăţii Lui nespuse, firea, materialitatea, forma şi culoarea trupului[5].
Prin întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat posibilitatea şi dreptul să-I pictăm icoana. Nu este vorba despre o reprezentare a chipului naturii sau fiinţei divine, deoarece aceasta este una spirituală, ci numai o reprezentare după formele felurite în care Dumnezeu sau sfinţii îngeri s-au arătat în lume. În icoană, Domnul Iisus Hristos este prezent ca Dumnezeu - Om, după cum, în mod înţelept, ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin: „Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut, nu ca nevăzut, ci ca pe unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participarea la trup şi sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu; căci dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul, cu cât mai mult Dumnezeu,Care a dat sufletului imaterialitatea”[6].
Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate „ferestre spre cer” prin carnoprivim spreDumnezeşsprlumenevăzută şpricarEpriveşte spre noi cu dragoste şi cu bunătate. Prin ele noi primim bucuria vederii duhovniceşti, vederea cerurilor deschise promise de Mântuitorul chiar în Evanghelia zilei de astăzi: „De acum veţi vedea cerul deschizându-se” (Ioan 1,51). Deschiderea cerurilor arată posibilitatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a dobândi sfinţenia, prin harul Duhului Sfânt, şi de a realiza tot mai mult asemănarea cu Dumnezeu.
Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhovnicească prin sfinţirea propriei noastre vieţi: de la chipul lui Dumnezeu, descoperit nouă prin har, spre o asemănare tot mai mare cu El, prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. Asemănarea cu Dumnezeu este cu putinţă după cum o dovedeşte mulţimea sfinţilor reprezentaţi în icoane, care sunt, cu adevărat, icoane ale sfinţeniei lui Dumnezeu, prin har, împlinind porunca dumnezeiască: „Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 11, 44).
Sfintele icoane ne înfăţişează atât smerenia, cât şi slava Domnului nostru Iisus Hristos. De pildă, icoana Naşterii Sale ni-L prezintă în smerenia Lui, ca Prunc în peşteră, iar icoana Învierii ni-L înfăţişează ca Biruitor asupra morţii, plin de lumină şi slavă veşnică. Sfintele icoane sunt o parte din memoria vie a ceea ce a făcut Hristos pe pământ pentru mântuirea noastră, dar şi o vedere profetică a venirii Sale viitoare pe norii cerului, când cei aleşi „Îi vor vedea faţa, şi numele Lui va fi pe frunţile lor” (Apocalipsa 22, 4).
În această prezenţă a Mântuitorului Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă, înconjurat de sfinţii Săi, icoana ne pregăteşte pentru participarea la viaţa de comuniune a Bisericii, devenind mijloc de comunicare a credinţei, de întâlnire a credincioşilor în Liturghia Euharistică pentru a se împărtăşi cu Cinstitul Său Trup şi Preasfântul Său Sânge. De aceea, înainte de a ne împărtăşi, sărutăm sfintele icoane, pregustând întâlnirea cu Hristos, Care a zis: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37).
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Îndepărtarea omului de Dumnezeu şi izolarea sa de semeni îl conduc către materialism pătimaş şi consumism fără măsură ca moduri de trăire, alterând viaţa spirituală a omului, care trebuie să aibă, mereu, ca model de viaţă iubirea smerită a PreasfinteTreimiStăruirea în dreapta credinţă(ortodoxiaşîn dreapta făptuire (ortopraxia) sunt principalele condiţii de creştere duhovnicească a omului, de creştere în asemănarea cu Dumnezeu cel Sfânt şi Bun. Credinţa omului este strâns legată de făptuirea binelui, adică, întrucât avem dreapta credinţă trebuie să o şi mărturisim necontenit prin dreapta vieţuire şi prin faptele bune.
Faptele bune reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă manifestare a dreptei credinţe. Credinţa se exprimă, se întăreşte şi se arată semenilor prin fapte: Credinţa – spune Sfântul Apostol Iacov – „dacă nu are fapte, e moartă îeînsăşi” (Iaco217)IaSfântuIoaGură dAurmardascăl al Bisericii, comemorat în chip deosebit anul acesta de către Biserica noastră, completează aceste cuvinte spunând că: „Devreme ce faptele exprimă credinţa, credinţa adevereşte faptele”[7]. Dragostea faţă de semenul nostru se arată mai ales prin faptele bune, care sunt roacredinţe„lucrătoarpriiubire (Galaten56)iamăsurcredinţenoastre se dovedeşte prin faptele iubirii aproapelui, după cum ne învaţă acelaşi Sfânt Apostol Iacov: „Îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea” (Iacov 2, 18).
Anul acesta, 2015, proclamat de Sfântul Sinod ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”, constituie pentru noi un prilej de a spori în lucrarea noastră misionară, ca persoane vii aleTrupului lui Hristos, adică ale Bisericii. Astfel, creştinunu poate fi o persoană izolată, cestchemasă trăiască în comuniune tot mai intensă cu semenii săi, după modelul Preasfintei Treimi: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21).
Pentru a împlini misiunea la care suntem chemaţi, avem nevoie de comuniune şi unitate deplină în comunitatea bisericească manifestată sub ambele ei forme: parohia şi mănăstirea, acolo unde se lucrează luminarea, sfinţirea şi mântuirea credincioşilor. Este, deci, nevoie să înţelegem faptul că trăim în Hristos, cu adevărat, doar atunci când suntem în comuniune şi unitate cu ceilalţi, când suntem împreună-lucrători in lume iubind şi slujind pe semenii noştri. Atunci când un ucenic l-a întrebat pe Avva Pimen cum poate evita osândirea aproapelui, acesta a răspuns: „Noi şi fraţii noştrisuntem două icoane. Când omul ia seama la sine şi se defăimează, fratele este preţuit cum se cuvine; când însă omul se crede bun, găseşte că fratele este rău[8]. Doar printr-o cunoaştere şi recunoaştere a limitelor proprii ajungem la preţuirea reală a aproapelui nostru. În acest sens, milostenia, adică iubirea semenilor, este o lucrare fundamentală a Ortopraxiei (dreptei făptuiri) şi devine mărturie şi întruparea Ortodoxiei (dreptei credinţe). În semenul nostru trebuie să Îl vedem mereu pe Hristos şi, de aceea, fiecare om este pentru noi o icoană vie şi concretă a lui Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat: „Hristos a devenit o persoană omenească, una singură ş ireală, şi rămâne aşa în vecii vecilor, ca un frate între ceilalţi oameni. El veghează la respectarea fraţilor Săi, pe care aşa de mult i-a iubit, încât S-a făcut ca unul dintre ei”[9],spune Părintele Dumitru Stăniloae.
În mâna întinsă a aproapelui trebuie să vedem mereu mâna veşnic întinsă a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se întâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă. După învăţătura Bisericii noastre, omul este doar un chivernisitor al bunurilor aflate la dispoziţia lui şi nu un stăpân al acestora: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iaco1, 17). Toate câte nu sunt absolut necesare omului, sunt de prisos, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur că: „De prisos este tot ce e mai mult decât ce e de trebuinţă. Când, dar, şi fără aceasta putem petrece în sănătate şi cuviinţă, e de prisos tot ce se mai adaugă[10]. De altfel, după cum accentua şi scriitorul bisericesc din veacul al III-lea, Clement Alexandrinul, bogat este nu cel care are mult, ci cel care dăruieşte la rândul său, deoarece „este bogat nu cel ce are şi păstrează, ci cel ce dă; iar pe omul fericit îl arată datul, nu păstratul[11].
Nu trebuie să ne lăsăm conduşi de duhul timpurilor în care trăim, unde egoismul individualist, satisfacerea poftelor de suflet păgubitoare şi izolarea de semenul nostru sunt false căi de vieţuire care îl conduc pe om nu spre adevărata bună stare, ci către eşecul său ca fiinţă comunitară, încetând de a mai vedea lumea ca dar al lui Dumnezeu, ce trebuie împărţit cu aproapele spre a împlini Evanghelia, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Remediul pentru depăşirea acestor false moduri de vieţuire, egoistă, îl reprezintă efortul comun de eliberare de patima lăcomiei şi de dobândire a vederii prezenţei lui Hristos în aproapele nostru, spre a trăi cu adevărat taina Bisericii ca trup tainic al lui Hristos.
Drept măritori creştini,
Biserica noastră este permanent receptivă la problemele societăţii şi oferă creştinului soluţii concrete spre desăvârşirea sa duhovnicească, dar şi spre asigurarea celor necesare vieţii, ca suport necesar pentru creşterea sa duhovnicească. În acest sens, trebuie să redescoperim, mai întâi, vocaţia noastră de misionari,  de mărturisitori şi de vestitori ai iubirii Mântuitorului Iisus Hristos şi prin apărarea dreptei credinţe a Bisericii noastre în faţa tuturor atacurilor din societatea contemporană secularizată şi fragmentată.
Trăim, astăzi, vremuri în care trebuie să devenim tot mai sensibili la suferinţa aproapelui nostru, în care Hristos Însuşi suferă. Să înţelegem că este important ca învăţătura de credinţă, deprinsă de timpuriu, în familie, şi de pe băncile şcolii, la ora de Religie, să o transpunem în faptele milei trupeşti. Să luăm aminte la iubirea lui Hristos pentru om şi să nu fim nepăsători la suferinţa aproapelui nostru îndurerat, flămând şi gol (cf. Matei 25, 35-46) pentru că, spune Părintele Dumitru Stăniloae: „Atât de mult ţine Hristos ca fiecare din noi să respectăm şi să iubim pe semenii noştri, încât aceasta va fi măsura după care vom fi judecaţi: «Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25, 40)[12]După cum se cunoaşte deja, Biserica noastră şi-a extins activităţile sale social-caritative şi filantropice în folosul celor nevoiaşi şi bolnavi, a continuat acţiunea de ajutorare a parohiilor sărace din ţară şi din diaspora, şi,atunci când a fost nevoie, a intervenit pentru sprijinirea familiilor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale, inundaţiilor sau alunecărilor de teren, aşa cum s-a văzut şi în anul 2014. Toate aceste activităţi sunt realizate prin osteneala, dragostea şi dărnicia fiecăruia dintre dumneavoastră pentru aceşti „fraţi prea mici” (Mate25, 40) ai Mântuitorului Iisus Hristos.
De aceea, cu dragoste părintească, îndemnăm pe toţi slujitorii sfintelor noastre biserici, pe membrii consiliilor şi comitetelor parohiale, dar şi pe toţi credincioşii ortodocşi din parohii sau pelerini la sfintele mănăstiri ca, împreună, să continuăm, şi în acest an, din această Duminică a Ortodoxiei până la sărbătoarea Bunei Vestiri, frumoasa tradiţie a Bisericii noastre de a organiza o colectă în toate parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Sumele din această colectă vor fi adunate în Fondul Central Misionar, prin care se va sprijini activitatea misionară, educativă şi edilitară a parohiilor şi mănăstirilor atât din ţară, cât şi din străinătate, în folosul Bisericii noastre Ortodoxe Române.
Ne rugăm ca Preamilostivul Dumnezeu să răsplătească milostenia tuturor celo“ce aduc daruri şi fac bine în sfintele şi întru tot cinstitele lui Dumnezeu biserici”[13] pentru ca să sporim mai deplin în iubire faţă de Hristos şi de semenii noştri, ajungând cu toţii să ne închinăm Sfintei Învierii Sale, cu pace şi bucurie.
Vă mulţumim pentru dărnicie, vă dorim mult spor în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, şi ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze:
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin! (2 Corinteni 13, 13).
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† DAN I E L
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
† Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei
† Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
† Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
†Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului
† Corneliu, Episcopul Hușilor
† Lucian, Episcopul Caransebeșului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei
† Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor
† Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei
† Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților
† Visarion, Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locțiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
† Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
Vacant - Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei
† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidetale
† Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
† Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
† Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugliei
[1]Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă, Ed. Anastasia, Bucureşti 1994, p. 99.
[2]Stihira a IV-a de la „Doamne, strigat-am …”, Vecernia Mică, Duminica întâi a Sfântului şi Marelui Post, Triodul, EIBMBO, Bucureşti, 2010, p. 206.
[3] Apud Michel Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 57.
[4]Pr. prof. Ene Branişte, Teologia icoanelor, în Rev. „Studii Teologice”, nr. 3-4/1952, p. 180-181.
[5]Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 2, traducere Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 123.
[6] Ibidem, p.41.
[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Domnului, în Cuvântări la Praznice împărăteşti, traducere de Pr. D. Fecioru, col. „Izvoarele Ortodoxiei”, vol. 5, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1942, p. 10.
[8] AvvaPimen,148, în Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed.Polirom, Iaşi, 2003, p. 291.
[9]Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Suprema valorificare a semenului, în vol. „Cultură şi duhovnicie”, col.Opere complete III, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2012,p. 99.
[10]Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la II Corinteni, 15, traducere de Arhiereu Theodosie Ploeşteanu, Bucureşti, 1910, p. 195.
[11]Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, VI, 35, 5, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, în col. PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 326.
[12] Pr. prof. Dumitru Stăniloae, art. cit., p.100.
[13] Cf. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 151.