Troparul Sfantului Apostol Arhip
Apostole Sfinte, Arhip, roaga-L pe milostivul Dumnezeu sa daruiasca iertare de greseli sufletelor noastre.
Sfântul Arhip, unul din cei şaptezeci de Apostoli, a fost episcop în oraşul Colose din Frigia (Asia Mică). Sfinţii Filimon şi Apfia erau creştini cu multe averi din Colose. În casa lor se adunau creştinii din Colose şi săvârşeau Sfânta Liturghie, iar mai târziu s-a învrednicit a fi episcop, păstorind în oraşul Gaza din partea de miazăzi a Palestinei. Apfia, soţia lui, a rămas în Colose şi îngrijea creştinii din acel oraş. Casa lor era nu numai biserică, ci şi bolniţă (spital). Însuşi Sfântul Apostol Pavel a fost îngrijit aici. Cei trei ucenici ai lui Pavel, Arhip, Filimon şi Apfia, au fost prinşi şi duşi înaintea lui Androclis, conducătorul oraşului Efes, şi din porunca acestuia, cei trei au fost supuşi supliciilor, în cele din urmă fiind omorâţi în chip martiric. Au pătimit în oraşul Colose, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor a împăratului Nero (54-68). Astăzi mai pomenim pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Evghenie şi Macarie, care au fost prinşi în timpul persecuţiei împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce au fost supuşi supliciilor, au fost exilaţi în Mauritania, unde au trăit într-o peşteră. Au trecut la Domnul cu pace în anul 363.
A infiintat o manastire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintai Chemat. Aici ii va adaposti pe crestinii care nu au lepadat credinta in Hristos si urmau a fi omorati. Este batuta de turci si amentintata cu moartea in cazul in care nu va renunta la credinta in Hristos.
In ajunul praznicului Sfantului Dionisie Areopagitul, este torturata de turci, fiind lasata din mainile lor mai mult moarta decat vie. Plangand de durere, surorile manastirii au luat trupul insangerat al sfintei mucenite si l-au dus la Kalogreza, unde a facut trecerea catre cele vesnice la 19 februarie 1589.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.
Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: "Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului" şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.
Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.
Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi". Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.
Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu