http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2014/02/acatistul-intampinarii-domnului-02.html
Un eveniment deosebit de important din viaţa pământească Mântuitorului, un mare praznic împărătesc: Întâmpinarea Domnului, una din cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuit la 2 februarie.
Moment principal al vieţii pământeşti a Mântuitorului, Întâmpinarea Domnului s-a petrecut când s-au împlinit 40 de zile de la naşterea Pruncului Sfânt, Care a fost dus la Templul Ierusalimului, după Legea lui Moise, potrivit căreia orice întâi născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului şi să se dea jertfă, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, pentru purificarea mamei. Preasfânta Fecioară Maria, deşi nu avea nevoie de purificare, deoarece a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei, s-a supus cu smerenie Legii timpului.
Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost purtat în braţe de Fecioara Maria, care i L-a încredinţat în biserică dreptului Simeon care I S-a închinat cu smerenie. Mare cărturar al Legii Vechi, dreptul Simeon s-a născut cu 360 de ani înainte de Naşterea Domnului şi ducea o viaţă sfântă. Cu 250 de ani î.Hr, împăratul Egiptului, Ptolemeu Filadelful, a hotărât să fie tradus din limba ebraică în cea greacă Vechiul Testament numit şi Septuaginta. Pentru aceasta a adus în Egipt 70 de cărturari şi înţelepţi iudei care să se ocupe de traducere. Între aceştia se afla şi dreptul Simeon căruia i-a fost rânduit să tălmăcească scrierile profetului Isaia. Când a ajuns la profeţia în care se vorbeşte despre întruparea şi Naşterea Domnului, în care se spune că “ Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”(Isaia 7,14)”, dreptul Simeon a socotit că ar fi o greşeală, spunându-şi că nu este cu putinţă acest lucru, notând că o tânără, tăinuită de bărbătul ei, va lua în pântece. A doua zi, când a vrut să-şi continue traducerea, versetul fusese îndreptat de o mână nevăzută. Dreptul Simeon a crezut că vreunul dintre cărturari i-a corectat textul, aşa că a şters şi a scris din nou, cum procedase în ziua precedentă. Nu mică i-a fost mirarea să constate a doua zi că textul era din nou rescris. Când a vrut să însemneze din nou, după propria gândire, Arhanghelul Gavriil l-a apucat de mână, spunându-i să nu se mai îndoiască de această taină şi, pentru că nu a crezut în cele proroocite de Duhul Sfânt, nu va muri până ce nu se va împlini profeţia şi până nu-L va vedea şi purta în braţe pe Hristosul Domnului.
“Dreptul Simeon, prăznuit la 3 februarie, trăia în Ierusalim. (…) Prin har de sus, Sfântul Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.
Simeon, iubitorul de Dumnezeu, l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: «Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.»(Luca 2:29-32)”, aflăm din volumul Vieţile sfinţilor de peste tot anul. Dreptul Simeon s-a adresat apoi Sfintei Fecioare Maria, spunând: «Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.» (Luca 2:34-35). În acea zi, Dreptul Simeon a a trecut la Domnul.
La templu se afla şi proroociţa Ana (prăznuită tot la 3 februarie), o văduvă de 84 de ani, care nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciune, vorbind despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. În icoana care-i înfăţişează pe Dreptul Simeon şi Proroociţa Ana, aceasta ţine în mână un pergament pe care scrie: “Acest Prunc a adus cerul şi pământul.”
Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost purtat în braţe de Fecioara Maria, care i L-a încredinţat în biserică dreptului Simeon care I S-a închinat cu smerenie. Mare cărturar al Legii Vechi, dreptul Simeon s-a născut cu 360 de ani înainte de Naşterea Domnului şi ducea o viaţă sfântă. Cu 250 de ani î.Hr, împăratul Egiptului, Ptolemeu Filadelful, a hotărât să fie tradus din limba ebraică în cea greacă Vechiul Testament numit şi Septuaginta. Pentru aceasta a adus în Egipt 70 de cărturari şi înţelepţi iudei care să se ocupe de traducere. Între aceştia se afla şi dreptul Simeon căruia i-a fost rânduit să tălmăcească scrierile profetului Isaia. Când a ajuns la profeţia în care se vorbeşte despre întruparea şi Naşterea Domnului, în care se spune că “ Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”(Isaia 7,14)”, dreptul Simeon a socotit că ar fi o greşeală, spunându-şi că nu este cu putinţă acest lucru, notând că o tânără, tăinuită de bărbătul ei, va lua în pântece. A doua zi, când a vrut să-şi continue traducerea, versetul fusese îndreptat de o mână nevăzută. Dreptul Simeon a crezut că vreunul dintre cărturari i-a corectat textul, aşa că a şters şi a scris din nou, cum procedase în ziua precedentă. Nu mică i-a fost mirarea să constate a doua zi că textul era din nou rescris. Când a vrut să însemneze din nou, după propria gândire, Arhanghelul Gavriil l-a apucat de mână, spunându-i să nu se mai îndoiască de această taină şi, pentru că nu a crezut în cele proroocite de Duhul Sfânt, nu va muri până ce nu se va împlini profeţia şi până nu-L va vedea şi purta în braţe pe Hristosul Domnului.
“Dreptul Simeon, prăznuit la 3 februarie, trăia în Ierusalim. (…) Prin har de sus, Sfântul Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.
Simeon, iubitorul de Dumnezeu, l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: «Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.»(Luca 2:29-32)”, aflăm din volumul Vieţile sfinţilor de peste tot anul. Dreptul Simeon s-a adresat apoi Sfintei Fecioare Maria, spunând: «Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.» (Luca 2:34-35). În acea zi, Dreptul Simeon a a trecut la Domnul.
La templu se afla şi proroociţa Ana (prăznuită tot la 3 februarie), o văduvă de 84 de ani, care nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciune, vorbind despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. În icoana care-i înfăţişează pe Dreptul Simeon şi Proroociţa Ana, aceasta ţine în mână un pergament pe care scrie: “Acest Prunc a adus cerul şi pământul.”
La 40 de zile de la Nasterea Domnului, Maica Domnului L-a dus pe Mantuitorul la templu pentru a implini porunca Legii.
Ca Dumnezeu adevarat si Fiu al Tatalui, acest Prunc nu avea nevoie sa fie rascumparat. De ce s-au dus insa la Templu si de ce sarbatorim acest eveniment ca praznic Imparatesc?
Traditia Bisericii ne arata ca, pentru nescultarea sa (a crezut ca numai o femeie poate sa nasca fiu, nu si o fecioara – nu putea sa inteleaga prorocia lui Isaia despre “Fecioara care va naste”), dreptului Simeon i s-a vestit printr-un inger ca va trai pana va vedea implinindu-se acel cuvant. Dupa 360 de ani, din indemnul Duhului, a venit la templu, exact atunci cand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si dreptul Iosif L-au adus inauntru pe pruncul Iisus.
Venind in chip de Prunc si crescand, Mantuitorul a refacut acel drum pe care Adam nu a reusit sa-l faca. Atunci cand a fost creat, Adam era ca un prunc in privinta harului si a sfintirii, era nevinovat dar si neincercat. Trebuia sa treaca prin procesul de desavarsire, insa prin neascultarea sa, nu a reusit sa continue acest proces.
Mantuitorul venind in chip de prunc si strabatand toate varstele vietii pamantesti, a parcurs acest drum si acolo unde l-a parcurs, l-a sfintit, adica a dat posibilitatea ca orice om aflat intr-o anumita varsta, sa poata sa fie desavarsit, sa poata sa se uneasca deplin cu Dumnezeu in acea varsta, chiar daca din punct de vedere al mintii nu este la maturitate.
Al doilea aspect care priveste inscrierea Intampinarii Domnului in acest plan al mantuirii este legat de persoana lui Simeon. Despre el stim doar ca era un om cu frica de Dumnezeu si drept.
Simeon este un prototip al omului duhovnicesc, care prin viata sa se pregateste pentru a-L primi pe Hristos, si prin harul Duhului Sfant Il primeste, se uneste cu El, si rodeste in Dumnezeu.
Dreptul Simeon se aseamana lui Melchisedec, cel care l-a binecuvantat pe Avraam, pentru ca si el Il binecuvanteaza astazi pe Hristos, si daca Duhul Sfant nu ar fi fost cu el, nu ar fi putut sa faca aceasta. Asa cum Avraam a fost inceputul poporului ales,dupa trup, asa Hristos Domnul a fost dupa Duh,inceputul noului popor ales, al crestinilor. [...] Simeon traia numai pentru Hristos, pe Care Il astepta.
Simeon se aseamana si cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu: ca si Fecioara Maria, el este omul curat care prin curatia lui s-a facut vrednic de a tine in brate focul Dumnezeirii si de a nu fi ars.
Dreptul Simeon se mai aseamana si cu Sfantul Ioan Botezatorul, cel care s-a invrednicit a-L boteza pe Domnul. Ca si acesta, a avut o apropiere deosebita fata de Mantuitorul. Profetii Vechiului Testament Il vedeau cu spatele – precum Moise -, ori Ii auzeau glasul, ori aveau anumite descoperiri in vis ori in vedenie, insa dreptul Simeon, ca si Sfantul Ioan Botezatorul, L-au vazut, I-au vorbit, L-au tinut in mana lor, cum ar veni, si avut inainte de toate aceasta constiinta clara si sigura ca Acesta este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care trebuia sa vina, Mesia.
Daca Simeon nu s-ar fi pregatit, prin acel “proces” (interior) de 360 de ani, el nu ar fi putut sa fie acea treapta pe care s-a aratat Mantuitorul poporului evreu si noua tuturor. El a gresit cu 360 de ani in urma, dar au urmat sute de ani de pocainta prin care s-a curatit de pacat si s-a facut vrednic de a crea o cale duhovniceasca.
Dreptul Simeon a fost a treia persoana dupa Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si dreptul Iosif care L-a cunoscut pe Hristos, si pentru ca el L-a recunoscut, a dat putere duhovniceasca si multor altora sa-L recunoasca.
Odata cu intampinarea Domnului de catre dreptul Simeon, de fapt se creeaza inca o parte din Imparatia lui Dumnezeu in poporul ales.
Capacitatea de jertfa a dreptului Simeon: Sfantul Atanasie cel Mare talcuieste cererea dreptului Simeon de a fi slobozit de viatacare i se prelungise pana in acest moment, nu numai datorita oboselii celor 360 de ani, ci datoritadorintei lui de a merge in iad, acolo unde mergeau toti cei din Vechiul Testament, chiar drepti fiind, si de a vesti celor de acolo ca mantuirea este aproape, ca Mesia pe care-L asteptau, S-a intrupat.O jertfa cu totul deosebita pe care o putem compara cu acel cuvant al Sfantului Apostol Pavel, care voia sa piara el mai degraba decat sa piara poporul. Dreptul Simeon prefera sa sufere el, dar sa aduca altora bucuria. Se aseamana prin aceasta bunavestire cu Arhanghelul Gavriil.
Atat de mare a fost dreptul Simeon, si este, in fata lui Dumnezeu si in fata noastra, incat el a binecuvantat-o si pe Maica Domnului si pe dreptul Iosif. Una din cele doua profetii pe care le-a rostit la Intampinare, privea suferinta Maicii Domnului, jertfa ei ca mama - si o instiinta in acest chip prin ce va trebui sa treaca. Cealalta profetie privea faptul ca Mantuitorul va desparti pe cei sfintidin rautatea care era in lume. (E vorba despre acea sabie care va fi spre caderea multora si spre ridicarea altora).
Aceasta intalnire a Domnului cu dreptul Simeon este o treapta importanta a tainei mantuirii, o treapta pe care alaturi de Hristos si de Simeon a pasit intreaga fire. Si nu a lucrat numai Domnul, ci si omul.
Alaturi de dreptul Simeon o cinstim si pe proorocita Ana, care si ea este un model al omului curat. Pentru aceasta curatie, ea a putut sa talcuiasca si ca Acesta este cu adevarat Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu