marți, 11 februarie 2014

Sfantul Mucenic Vlasie; Sfanta Teodora imparateasa - 11 februarie

 


Viaţa Sfintei Teodora, împărăteasa


În această zi, facem pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa, care a adus dreapta credinţă şi a fost soţia împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ţinând în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credinţă. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinţi preoţi şi a adus sfintele icoane în biserică. Apoi s-a sârguit ca sufletul bărbatului său cel mort să se izbăvească de chinuri cu rugăciunile multor sfinţi părinţi, precum se scrie despre aceea pe larg în Sinaxar, la întâia Duminică a sfântului şi marelui post. Sfânta Teodora, făcând multe lucruri bune şi placând lui Dumnezeu, a lăsat pământeasca împărăţie fiului său Mihail, iar ea a trecut la cereasca veşnicie.


Viaţa Sfântului Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei


În vremurile cele mai dinainte în care se cinstea de păgâni slujirea idolească şi mulţi oameni se închinau zidirii şi lucrului mâinilor lor, atunci a odrăslit şi credinţa multor sfinţi, între care şi dreapta credinţă a Sfântului sfinţitului Mucenic Vlasie. Acest sfânt a petrecut toţi anii vieţii sale cu blândă şi dreaptă viaţă, cu dumnezeiască plăcere, fără de prihană, depărtându-se de tot lucrul rău. Cetăţenii din Sevastia Capadociei, văzând cinstita lui viaţă, unii din oamenii cei binecredincioşi s-au sârguit să-l pună episcop şi păştea bine turma lui Hristos, în acele vremuri în care erau dese prigoniri asupra Bisericii lui Hristos şi mulţi, intrând în nevoinţele pătimirii, se încununau cu cunună mucenicească.
    Atunci şi Sfântul şi marele mucenic Evstratie, cel dintâi între cei cinci tovarăşi ai săi, vieţuind în împărăţia lui Diocleţian, s-a nevoit până la sânge pentru cinstirea lui Hristos. Şezând el în temniţă, l-a cercetat noaptea acest Sfânt Vlasie, dând aur mult străjerilor temniţei şi a fericit pe mucenicul lui Hristos care pătimea cu bărbăţie. Apoi a luat de la dânsul diata cea încredinţată lui, pe care Sfântul Evstratie a scris-o mai înainte de sfârşitul său, rânduind cele pentru trupul său şi pentru averi, aşa cum se scrie în pătimirea lui.
    Sfântul Vlasie se ascundea de mânia tiranilor, precum făceau pe atunci mulţi sfinţi, nelăsându-se torturat fără voia lui Dumnezeu. În cetate erau puţini creştini iar cei mai mulţi fugeau în pustie, în munţi şi în peşteri de frica chinurilor, pe care unii, neputând să le rabde, câtăva vreme s-au închinat idolilor.
    Sfântul Vlasie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, cât şi a lui Liciniu, pătimind atât, se ascundea şi el de cumplita prigonire într-un munte pustiu ce se numea Argheos, având acolo o peşteră pentru nevoinţa sa. Acolo, având viaţă liniştită şi pustnicească, înălţa neîncetate rugăciuni către Dumnezeu, iar fiarele cele sălbatice veneau şi se binecuvântau de la dânsul. Dar, de se întâmpla să vină la sfânt unele fiare în acel ceas în care se îndeletnicea cu rugăciunea către Dumnezeu, ca şi cum ele ar fi fost înţelegătoare, netăindu-i gândirea cea dumnezeiască, stăteau înaintea peşterii, aşteptând ieşirea aceluia după sfârşitul rugăciunilor; şi nu se duceau până ce sfântul nu punea mâinile peste ele, binecuvântându-le. Iar de se îmbolnăvea vreuna din ele, venind la sfânt, erau tămăduită prin punerea mâinilor sale cele sfinte.
    În acele zile, ighemonul Agricola a poruncit vânătorilor săi să vâneze o mulţime de fiare mâncătoare de tot felul. Aceasta o făcea spre mai cumplita moarte a ucenicilor lui Hristos, pe care în multe feluri se sârguia să-i piardă, pe unii ucigându-i cu sabia, pe alţii arzându-i în foc şi în apă înecându-i, iar pe alţii dându-i fiarelor.
    Ducându-se vânătorii la vânat şi înconjurând munţii şi pustiile, au mers şi la muntele ce se numea Argheos, în care se tăinuia Sfântul episcop Vlasie. Apropiindu-se de peşteră şi văzând înaintea ei mulţime de fiare jucându-se, au zis între ei: "Să mergem să vedem ce este acolo". Şi mergând, au găsit pe Sfântul Vlasie nevoindu-se în peşteră ca într-o cămară şi făcând rugăciuni către Dumnezeu. Nezicându-i nimic, îndată s-au întors şi au spus ighemonului Agricola cele ce au văzut, iar ighemonul a poruncit să meargă cu mulţi ostaşi să prindă pe creştinii care se vor afla ascunşi acolo şi să-i aducă la el.
    Mergând ostaşii trimişi în muntele acela şi ajungând la peşteră, găsiră pe Sfântul Vlasie îndeletnicindu-se singur în rugăciune şi în doxologia lui Dumnezeu. Apoi i-au zis: "Ieşi de aici şi mergi cu noi în cetate, că te cheamă ighemonul". Sfântul, bucurându-se, le-a zis: "Bine, fiii mei, să mergem împreună, căci şi-a adus aminte de mine Domnul, fiindcă S-a arătat mie de trei ori în noaptea aceasta, zicându-mi: "Scoală-te şi adu-Mi jertfă, după obiceiul preoţiei tale. Deci acum, fiii mei, bine aţi venit, Domnul meu Iisus Hristos să fie cu voi!"
    Mergând ei în cale, elinii se întorceau la Dumnezeu pentru blândeţile şi învăţătura sfântului şi pentru facerile sale de minuni. Căci, prin sfintele sale rugăciuni, se dădea de la Domnul tămăduiri bolnavilor, nu numai oamenilor, dar şi dobitoacelor; şi citi neputincioşi se aduceau înaintea Sfântului Vlasie, pe aceia, punându-şi mâinile sale şi făcând rugăciuni, îi tămăduia şi le dădea drumul sănătoşi.
    O femeie avea un fiu căruia, mâncând peşte, i-a rămas un os în gât şi acela nu mai putea să grăiască nicidecum şi acum era aproape de moarte. Luându-l maică-sa, l-a dus la picioarele sfântului şi, plângând, striga: "Miluieşte pe fiul meu, robule al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, că îmi este singur născut". Apoi a spus sfântului ce s-a întâmplat fiului ei. Arhiereul lui Dumnezeu Vlasie, punându-şi mâna în gâtul copilaşului s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Cel ce ajuţi tuturor celor ce Te cheamă cu adevărat, o! Mântuitorule, ascultă rugăciunea mea şi ia osul cel înfipt în gâtul copilului acestuia, cu nevăzută puterea Ta. Şi de acum, chiar între oameni şi dobitoace de s-ar întâmpla ceva de acest fel şi va pomeni cineva numele meu, zicând: Dumnezeule, pentru rugăciunile robului tău Vlasie, ajută-mi, aceluia, Tu, Doamne, grăbeşte spre ajutor şi dă-i tămăduire întru slavă şi cinstea sfântului Tău nume". Acestea grăindu-le, îndată a făcut sănătos pe copil şi l-a dat maicii sale, care lăuda pe Dumnezeu, şi s-a preamărit numele Sfântului Vlasie, nu numai în Sevastia ci şi în Nicopole.
    Încă fiind el pe drum şi apropiindu-se de Sevastia, s-a întâmplat un lucru ca acesta: o văduvă oarecare, săracă, nu avea mai mult decât un purceluş şi, alergând un lup, l-a apucat pe el şi plângea femeia foarte mult. Văzând pe sfânt mergând, a alergat la dânsul şi cu lacrimi se jeluia contra lupului. Sfântul, zâmbind, a zis către dânsa: "Nu te mâhni, o! femeie, nici nu plânge, că ţi se va da ţie purcelul tău viu şi nevătămat". Acestea zicându-le, mergea în calea sa şi iată lupul a alergat spre săraca văduvă, ducându-i purcelul în gură şi i-a dat drumul viu înaintea sa, întreg şi nevătămat. Apoi lupul a fugit în pustie, iar văduva şi-a luat purcelul bucurându-se şi lăudând pe Dumnezeu.
    Intrând Sfântul Vlasie în cetatea Sevastiei şi Agricola şi ighemonul înştiinţându-se îndată despre el, a poruncit să-l arunce în temniţă. A doua zi, şezând la judecată, a adus înaintea sa pe arhiereul lui Dumnezeu, pe care, văzându-l, a început mai întâi cu cuvinte amăgitoare a grăi către dânsul: "Bucură-te, Vlasie, prieten al zeilor noştri şi al nostru iubit". Sfântul i-a răspuns: "Bucură-te şi tu, puternice ighemoane, dar să nu numeşti dumnezei pe diavolii care se vor da focului veşnic împreună cu cinstitorii lor". Mâniindu-se ighemonul, a poruncit să fie bătut cu beţe groase multă vreme şi sfântul a zis ighemonului: "O, nebune şi înşelătorule de suflete omeneşti! Oare socoteşi că mă vei întoarce prin chinurile tale de la dumnezeiasca mărturisire? Nu vei putea, că am pe Iisus Hristos, Cel ce mă întăreşte, de acum fă ce voieşti".

    Ighemonul, văzând credinţa cea neschimbată a sfântului, a poruncit ca iarăşi să-l ducă în temniţă. Atunci, văduva cea săracă, auzind de viteaza pătimire pentru Hristos a Sfântului Vlasie şi fiind nemişcată în sfânta credinţă, a înjunghiat purcelul pe care l-a scos întreg din gura lupului, a fiert capul şi picioarele, le-a pus în blid, după aceea, luând seminţe şi roduri pământeşti câte putea să aibă în sărăcia ei şi punându-le în coşniţă, apoi aprinzând lumânare, le-a dus sfântului în temniţă şi căzând la picioarele lui, se rugă să primească bucatele acelea şi să mănânce. Sfântul, lăudând pe Dumnezeu, a gustat din mâncarea cea adusă şi, binecuvântând-o, i-a poruncit, zicând: "O! femeie în acest chip să săvârşeşti pomenirea mea, în toţi anii, că nu va lipsi în casa ta nimic din cele trebuitoare. Şi altcineva de se va asemăna ţie şi de va săvârşi pomenirea mea, acela se va umple de darurile lui Dumnezeu şi binecuvântat va fi în toate zilele vieţii sale".
    Acea fericită văduvă, luând poruncă de la sfânt, s-a dus la casa ei slăvind pe Dumnezeu, şi s-a împlinit cu dânsa Scriptura care zice: "În toată lumea se va spune ce a făcut ea, întru pomenirea ei". Tiranul, şezând a doua oară la judecată, a adus pe sfânt şi i-a zis lui: "Vlasie, jertfeşti zeilor ca să fii viu, sau voieşti să pieri rău?" Răspuns-a sfântul: "Zeii care n-au făcut cerul şi pământul să piară, iar moartea cu care tu mă îngrozeşti, aceea îmi mijloceşte mie viaţa veşnică". Ighemonul, văzându-l nemişcat în credinţă, a poruncit să fie spânzurat pe un lemn, şi strujit tare cu unelte de fier. Fiind strujit mult, mucenicul a zis către ighemon: "O! păgânule şi necuratule! oare cu bătăile vrei să mă înfricoşezi pe mine, cel ce am în ajutor pe Iisus Hristos? Nu mă tem de chinurile tale cele văzute, căci privesc la bunătăţile ce vor să fie şi care sunt făgăduite celor ce iubesc pe Dumnezeu". După această a poruncit tiranul ca să-l dea jos de pe lemn şi să-l ducă iarăşi în temniţă.
    Fiind dus Sfântul Vlasie la închisoare, îl urmau nişte drept credincioase şi temătoare de Dumnezeu femei, şapte la număr, care, adunând de pe pământ sângele ce pică din trupul lui, se ungeau cu dânsul. Văzând aceasta, slujitorii ce duceau pe sfânt, le-au prins şi le-au dus la ighemon, zicându-i: "Şi acestea sunt creştine".
    Ighemonul a zis către dânsele: "Plecaţi-vă şi aduceţi zeilor jertfă, ca să primiţi de la mine mare cinste!" Cinstitele şi sfintele femei i-au zis: "De voieşti, o! ighemoane! ca să ne închinăm cu jertfe zeilor tăi, mai întâi se cade nouă să ne curăţim, deci să mergem la iezerul cel de aproape şi să ne spălăm într-însul, după obicei, feţele noastre şi tot trupul. Apoi să porunceşti să ne aducă pe zeii tăi acolo şi îndată după spălare să ne închinăm lor, pe malul iezerului".
    Ighemonul, umplându-se de bucurie, a poruncit să aducă pe zeii săi, pe care băgându-i în saci, i-au pecetluit cu plumb şi i-au dat sfintelor femei, punând lingă dânsele ostaşi, ca să le ducă pe ele la iezer, cu zeii, şi de acolo să le aducă la dânsul cu cinste. Ele, luând pe spatele lor sacii cu idolii pecetluiţi, i-au dus la iezer şi, sosind la mal, unde ştiau că apa este mai adâncă, au rugat pe ostaşi să se depărteze de dânsele, pentru ruşinea goliciunii trupeşti, şi să aştepte puţin până ce se vor spăla. Depărtându-se ostaşii, au aruncat fiecare în adâncul apei pe idolul pe care îl ducea şi s-au afundat necuraţii zei ca plumbul.
    Văzând aceasta, ostaşii le-au prins şi, ducându-le la ighemon, i-au spus despre înecarea zeilor. Ighemonul şi-a schimbat faţa de mânie şi a răcnit ca un leu la ostaşi, zicând către dânşii: "O! răi slujitori, pentru ce n-aţi ţinut pe zei, ca să nu-i arunce în adâncul iezerului?" Apoi ostaşii, răspunzând, au zis: "O! luminate, ţi-au grăit cu înşelăciune femeile acestea şi au înecat pe zeii tăi, iar noi, neştiind înşelăciunea lor, nu i-am ţinut". Deci au zis şi sfintele femei către ighemon: "Dumnezeul cel adevărat nu pătimeşte de înşelăciunea omenească, iar zeii tăi, fiind pietre nesimţitoare şi lemne, aur şi argint, cu înşelăciune luaţi de noi şi înecaţi, nu s-au izbăvit pe ei din mâinile noastre, nici au scăpat de înecare, apoi cum pot pe alţii să izbăvească de primejdii, să-i mântuiască?".
    Mâniindu-se ighemonul, a poruncit să ardă un cuptor, să topească plumb şi să aducă piepteni de fier şi şapte scânduri de aramă, făcute în chip de haine, arse în foc. Toate acestea erau puse de-o parte, iar de alta, au pus de faţă haine noi, luminate şi felurite podoabe femeieşti. Apoi a zis către sfintele femei: "Alegeţi-vă una din două: sau să vă închinaţi zeilor şi să le aduceţi jertfe şi veţi păzi sufletele voastre, umblând în aceste haine luminoase şi de mult preţ, sau, de nu veţi voi să faceţi aceasta, apoi veţi primi chinurile acestea pregătite asupra voastră".
    O sfântă femeie din acelea, având doi copii, a apucat o haină luminoasă şi a aruncat-o în cuptor şi a ars. Iar copiii au zis către maica lor: "Maica noastră, să nu ne laşi pe pământul acesta să pierim ci, precum ne-ai hrănit cu dulcele tău lapte, aşa şi cu împărăţia cerească să ne hrăneşti pe noi". După aceasta, ighemonul a poruncit să le spânzure şi să strujească cu piepteni de fier trupurile lor, iar ostaşii au văzut curgând din rănile lor lapte, în loc de sânge, căci erau şi trupurile lor albe ca zăpada. Îngerii Domnului, pogorându-se din cer, le întăreau şi le mângâiau în chinurile lor, zicându-le: "Nu vă temeţi, ci vă nevoiţi ca nişte buni lucrători, care, făcând secerişul şi isprăvind lucrul, se binecuvântează de stăpân. Apoi, luând plată, se duc bucurându-se la casa lor. Tot astfel, nevoiţi-vă şi voi, ca de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos să luaţi viaţa veşnică şi neîncetată".
    Ighemonul a poruncit apoi să înceteze torturile şi să le arunce în cuptorul cel înfocat; dar, când le-au aruncat, focul s-a stins îndată şi au ieşit nevătămate din cuptor. Atunci a zis către dânsele ighemonul: "Lepădaţi de la voi farmecele voastre, apropiaţi-vă de zei şi jertfiţi-le lor". Sfintele femei i-au răspuns într-un glas: "O! fiule al diavolului, nu vom lăsa pe Domnul nostru Iisus Hristos, nici ne vom închina pietrei şi lemnului, idolilor celor asemenea ţie, surzi şi nesimţitori; de acum fă ceea ce voieşti, că noi suntem chemate în împărăţia cerurilor".
    Atunci ighemonul a poruncit să le tăie capetele cu sabia şi, fiind duse sfintele femei la locul sfârşirii lor, au rugat pe ostaşi, zicând: "Aşteptaţi puţin până ce ne vom ruga lui Dumnezeu". Şi, plecându-şi genunchii lor la pământ, au zis: "Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Cel mare şi proslăvit! Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce împărăţeşti în veci, că ne-ai chemat la calea bunătăţii Tale, căci cine este mai mare ca Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai făcut a ne depărta de întuneric şi a veni la adevărata şi dulcea Ta lumină. Ne rugăm Ţie, Doamne, să ne numeri cu sfânta şi întâia muceniţă a Ta, Tecla, primind pentru noi rugăciunea prea sfinţitului părintelui şi păstorului nostru Vlasie, care ne-a povăţuit pe noi la calea cea adevărată".
    Astfel rugându-se şi de la pământ sculându-se, şi-au ridicat mâinile şi ochii spre cer înălţându-şi, cu inimă şi cu suflet curat, au zis către Dumnezeu: "Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit pe noi a sta în locul acesta, ca oile la înjunghiere, pentru numele Tău cel sfânt, căci voim ca îndată să ne jertfim Ţie. Primeşte şi sufletele noastre în jertfelnicul Tău cel ceresc". Iar cei doi copii, apropiindu-se de maica lor, au zis către dânsa: "Maică, cununile voastre sunt gata în cer la Domnul, iar pe noi lasă-ne viteazului şi răbdătorului de chinuri, prea sfinţitul episcop Vlasie". Apoi apropiindu-se speculatorul, a tăiat cinstitele capete ale celor şapte femei şi aşa s-au sfârşit.
    După aceasta, ighemonul a scos pe Sfântul Vlasie din temniţă şi i-a zis: "Vei aduce acum jertfă zeilor, sau nu?" Răspuns-a sfântul: "Ticălosule şi orbule, nu vezi adevărata lumină. Căci, care om, cunoscând pe Dumnezeul cel viu, va aduce jertfe sau se va închina idolilor celor neînsufleţiţi? Iar tu, întunecatule şi necuratule să ştii că ai lăsat pe Dumnezeul cel viu şi te închini pietrei celei nesimţitoare, dar eu nu mă tem de îngrozirile tale. Precum voieşti, chinuieşte-mă; iată pentru Hristos al meu îmi dau ţie trupul meu, iar Dumnezeu are putere peste trupul meu". Zis-a ighemonul către sfânt: "De te voi arunca în iezer, îţi va ajuta ţie Hristos al tău, Căruia I te închini?". Grăit-a sfântul: "Orbule şi neînţelegătorule, tu pe cele neînţelegătoare cinstindu-le, ţi se pare că eşti mântuit, dar eu, cinstind pe Hristos, nu voi arăta ţie în apă puterea Sa". Atunci ighemonul a poruncit să-l ducă şi să-l arunce în adâncul iezerului.
    Sfântul, alergând înainte, a însemnat apa cu semnul Crucii şi a mers pe apă ca pe uscat. Apoi, ducându-se în mijlocul iezerului, a şezut pe apă ca pe pământ, iar către ostaşii şi slujitorii tiranului care stăteau pe mal, a zis: "De aveţi zei, arătaţi puterea lor şi mergeţi şi voi pe apă". Şi îndată 68 de bărbaţi, chemând pe zeii lor pe nume, s-au aruncat în iezer, vrând să umble pe apă şi au pierit. Îngerul Domnului, pogorându-se din cer la sfânt, i-a zis: "Arhiereule cel plin de darul lui Dumnezeu, primeşte cununa cea gătită ţie de la Dumnezeu". Deci a venit sfântul la mal, având faţa ca lumina şi, mergând la ighemon, l-a ocărit. Atunci ighemonul a dat asupra lui judecată de moarte, zicând: "Vlasie, cel ce nu s-a supus mie, a defăimat pe împărat, iar pe zei a ocărât şi 68 de oameni cu farmecele i-a pierdut în apă, să se taie cu sabia, împreună cu cei doi copii".
    Scoţând pe sfânt din curte cu copiii şi ducându-i la locul tăierii, s-a rugat pentru sine şi pentru toată lumea, şi mai ales, pentru aceia care vor veni după dânsul, să săvârşească pomenirea lui, ca să nu se apropie de ei nici o boală, iar casele lor să se umple de toate bunătăţile, apoi rugăciunile lor să fie auzite pentru toate nevoile. Atunci s-a pogorât de sus, la dânsul, un nor luminos, care l-a umbrit şi glasul lui Hristos se auzea, grăind din cer către dânsul: "Toate cererile tale le voi împlini, iubitul meu nevoitor".
    Apoi speculatorul i-a tăiat cinstitul cap şi după dânsul a tăiat şi pe cei doi copii în acelaşi loc, afară de zidurile cetăţii, în Sevastia, în 11 zile ale lunii februarie. O femeie binecuvântată, anume Elisa, a luat sfintele trupuri muceniceşti şi le-a îngropat în acel loc cu cinste şi se dădeau de la mormânt tămăduiri bolnavilor.
    Înştiinţându-se văduva aceea de mucenicescul sfârşit al Sfântului Vlasie, arhiereul lui Hristos, şi având un purceluş, a cinstit pomenirea sfântului, adunând la sine pe cunoscuţi, pentru că Dumnezeu a binecuvântat casa ei cu îndestularea celor de trebuinţă. Urmându-i ei şi alţi oameni dreptcredincioşi, au început asemenea a săvîrşi pomenirea Sfântului Vlasie, în toţi anii, aducând la biserică lumânări şi tămâie. Apoi făcea ospeţe celor de o credinţă şi, dând milostenii la săraci şi scăpătaţi, de atunci s-a început acel drept- credincios obicei, care se ţine încă şi acum de unii, adică a săvîrşi pomenirea Sfântului sfinţit mucenic Vlasie, după chipul acelei văduve. Aceasta se făcea în cinstea mucenicului şi în slava Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit şi închinat în veci. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu