Powered By Blogger

joi, 6 februarie 2014

Astăzi, 6 februarie, în calendarul ortodox se face pomenirea sfinţilor Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol şi Fotie.



Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul, ucenicul acestuia, au trăit în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Serid din Palestina, lângă oraşul Gaza. Cei doi Sfinţi Părinţi au explicat foarte desluşit necesitatea călăuzirii spirituale şi a supunerii faţă de un povăţuitor duhovnicesc. Aceşti Sfinţi Părinţi ne sfătuiesc să nu facem nimic fără a-l întreba pe părintele nostru duhovnicesc.
Tratamentul prescris de părintele duhovnicesc trebuie să fie adaptat personalităţii celui bolnav sufleteşte, situaţiei lui particulare, stării şi dispoziţiei lui sufleteşti.
În numeroase ocazii, patima fiind gravă, cu toată reticenţa ucenicului, duhovnicul trebuie să prescrie un tratament puternic. Este un rău doctor cel care tratează cu blândeţe un abces tumefiat care poate duce la cangrenă. Rana trebuie deschisă şi curăţită, iar apoi tratataă şi pansată. De bună seamă că este nevoie şi de deschiderea şi colaborarea pacientului. Acesta trebuie să fie încredinţat că părintele său sufletesc, pe care şi l-a ales cu grijă, se luptă cu toată seriozitatea pentru a-l tămădui.
Însă, ei atrag atenţia si asupra faptului că este primejdios pentru un părinte duhovnicesc să nu dea atenţie propriei mântuiri şi să se concentreze în exclusivitate asupra rolului său de povăţuitor spiritual: “Dumnezeu ştie că dacă nu port grijă de mântuirea mea, de unde să am putere să vă ajut vouă?”
Sfântul Vucol, episcopul Smirnei
Sfântul Vucol s-a născut în părţile Smirnei. A trăit în vremea Sfinţilor Apostoli. Nu s-a mulţumit să ştie că există persoane care vestesc învăţătura lui Hristos, ci călăuzit de Duhul Sfânt, a convertit la creştinism mulţi păgâni. A fost hirotonit episcop de Sfântul Evanghelist Ioan. Înainte de a trece la cele veşnice, a lăsat urmaş pe Sfântul Policarp. Potrivit Tradiţiei, pe mormântul său a crescut un copac, cu ale cărui fructe erau vindecaţi bolnavii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu