In vremurile cele mai dinainte in care se cinstea de pagani slujirea idoleasca si multi oameni se inchinau zidirii si lucrului mainilor lor, atunci a odraslit si credinta multor sfinti, intre care si dreapta credinta a Sfantului sfintitului Mucenic Vlasie. Acest sfant a petrecut toti anii vietii sale cu blanda si dreapta viata, cu dumnezeiasca placere, fara de prihana, departandu-se de tot lucrul rau. Cetatenii din Sevastia Capadociei, vazand cinstita lui viata, unii din oamenii cei binecredinciosi s-au sarguit sa-l puna episcop si pastea bine turma lui Hristos, in acele vremuri in care erau dese prigoniri asupra Bisericii lui Hristos si multi, intrand in nevointele patimirii, se incununau cu cununa muceniceasca.
Atunci si Sfantul si marele mucenic Evstratie, cel dintai intre cei cinci tovarasi ai sai, vietuind in imparatia lui Diocletian, s-a nevoit pana la sange pentru cinstirea lui Hristos. Sezand el in temnita, l-a cercetat noaptea acest Sfant Vlasie, dand aur mult strajerilor temnitei si a fericit pe mucenicul lui Hristos care patimea cu barbatie. Apoi a luat de la dansul diata cea incredintata lui, pe care Sfantul Evstratie a scris-o mai inainte de sfarsitul sau, randuind cele pentru trupul sau si pentru averi, asa cum se scrie in patimirea lui.
Sfantul Vlasie se ascundea de mania tiranilor, precum faceau pe atunci multi sfinti, nelasandu-se torturat fara voia lui Dumnezeu. In cetate erau putini crestini iar cei mai multi fugeau in pustie, in munti si in pesteri de frica chinurilor, pe care unii, neputand sa le rabde, catava vreme s-au inchinat idolilor.
Sfantul Vlasie, pe vremea imparatiei lui Diocletian, cat si a lui Liciniu, patimind atat, se ascundea si el de cumplita prigonire intr-un munte pustiu ce se numea Argheos, avand acolo o pestera pentru nevointa sa. Acolo, avand viata linistita si pustniceasca, inalta neincetate rugaciuni catre Dumnezeu, iar fiarele cele salbatice veneau si se binecuvantau de la dansul. Dar, de se intampla sa vina la sfant unele fiare in acel ceas in care se indeletnicea cu rugaciunea catre Dumnezeu, ca si cum ele ar fi fost intelegatoare, netaindu-i gandirea cea dumnezeiasca, stateau inaintea pesterii, asteptand iesirea aceluia dupa sfarsitul rugaciunilor; si nu se duceau pana ce sfantul nu punea mainile peste ele, binecuvantandu-le. Iar de se imbolnavea vreuna din ele, venind la sfant, erau tamaduita prin punerea mainilor sale cele sfinte.
In acele zile, ighemonul Agricola a poruncit vanatorilor sai sa vaneze o multime de fiare mancatoare de tot felul. Aceasta o facea spre mai cumplita moarte a ucenicilor lui Hristos, pe care in multe feluri se sarguia sa-i piarda, pe unii ucigandu-i cu sabia, pe altii arzandu-i in foc si in apa inecandu-i, iar pe altii dandu-i fiarelor.
Ducandu-se vanatorii la vanat si inconjurand muntii si pustiile, au mers si la muntele ce se numea Argheos, in care se tainuia Sfantul episcop Vlasie. Apropiindu-se de pestera si vazand inaintea ei multime de fiare jucandu-se, au zis intre ei: "Sa mergem sa vedem ce este acolo". Si mergand, au gasit pe Sfantul Vlasie nevoindu-se in pestera ca intr-o camara si facand rugaciuni catre Dumnezeu. Nezicandu-i nimic, indata s-au intors si au spus ighemonului Agricola cele ce au vazut, iar ighemonul a poruncit sa mearga cu multi ostasi sa prinda pe crestinii care se vor afla ascunsi acolo si sa-i aduca la el.
Mergand ostasii trimisi in muntele acela si ajungand la pestera, gasira pe Sfantul Vlasie indeletnicindu-se singur in rugaciune si in doxologia lui Dumnezeu. Apoi i-au zis: "Iesi de aici si mergi cu noi in cetate, ca te cheama ighemonul". Sfantul, bucurandu-se, le-a zis: "Bine, fiii mei, sa mergem impreuna, caci si-a adus aminte de mine Domnul, fiindca S-a aratat mie de trei ori in noaptea aceasta, zicandu-mi: "Scoala-te si adu-Mi jertfa, dupa obiceiul preotiei tale. Deci acum, fiii mei, bine ati venit, Domnul meu Iisus Hristos sa fie cu voi!"
Mergand ei in cale, elinii se intorceau la Dumnezeu pentru blandetile si invatatura sfantului si pentru facerile sale de minuni. Caci, prin sfintele sale rugaciuni, se dadea de la Domnul tamaduiri bolnavilor, nu numai oamenilor, dar si dobitoacelor; si cati neputinciosi se aduceau inaintea Sfantului Vlasie, pe aceia, punandu-si mainile sale si facand rugaciuni, ii tamaduia si le dadea drumul sanatosi.
O femeie avea un fiu caruia, mancand peste, i-a ramas un os in gat si acela nu mai putea sa graiasca nicidecum si acum era aproape de moarte. Luandu-l maica-sa, l-a dus la picioarele sfantului si, plangand, striga: "Miluieste pe fiul meu, robule al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ca imi este singur nascut". Apoi a spus sfantului ce s-a intamplat fiului ei. Arhiereul lui Dumnezeu Vlasie, punandu-si mana in gatul copilasului s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Cel ce ajuti tuturor celor ce Te cheama cu adevarat, o! Mantuitorule, asculta rugaciunea mea si ia osul cel infipt in gatul copilului acestuia, cu nevazuta puterea Ta. Si de acum, chiar intre oameni si dobitoace de s-ar intampla ceva de acest fel si va pomeni cineva numele meu, zicand: Dumnezeule, pentru rugaciunile robului tau Vlasie, ajuta-mi, aceluia, Tu, Doamne, grabeste spre ajutor si da-i tamaduire intru slava si cinstea sfantului Tau nume". Acestea graindu-le, indata a facut sanatos pe copil si l-a dat maicii sale, care lauda pe Dumnezeu, si s-a preamarit numele Sfantului Vlasie, nu numai in Sevastia ci si in Nicopole.
Inca fiind el pe drum si apropiindu-se de Sevastia, s-a intamplat un lucru ca acesta: o vaduva oarecare, saraca, nu avea mai mult decat un purcelus si, alergand un lup, l-a apucat pe el si plangea femeia foarte mult. Vazand pe sfant mergand, a alergat la dansul si cu lacrimi se jeluia contra lupului. Sfantul, zambind, a zis catre dansa: "Nu te mahni, o! femeie, nici nu plange, ca ti se va da tie purcelul tau viu si nevatamat". Acestea zicandu-le, mergea in calea sa si iata lupul a alergat spre saraca vaduva, ducandu-i purcelul in gura si i-a dat drumul viu inaintea sa, intreg si nevatamat. Apoi lupul a fugit in pustie, iar vaduva si-a luat purcelul bucurandu-se si laudand pe Dumnezeu.
Intrand Sfantul Vlasie in cetatea Sevastiei si Agricola si ighemonul instiintandu-se indata despre el, a poruncit sa-l arunce in temnita. A doua zi, sezand la judecata, a adus inaintea sa pe arhiereul lui Dumnezeu, pe care, vazandu-l, a inceput mai intai cu cuvinte amagitoare a grai catre dansul: "Bucura-te, Vlasie, prieten al zeilor nostri si al nostru iubit". Sfantul i-a raspuns: "Bucura-te si tu, puternice ighemoane, dar sa nu numesti dumnezei pe diavolii care se vor da focului vesnic impreuna cu cinstitorii lor". Maniindu-se ighemonul, a poruncit sa fie batut cu bete groase multa vreme si sfantul a zis ighemonului: "O, nebune si inselatorule de suflete omenesti! Oare socotesi ca ma vei intoarce prin chinurile tale de la dumnezeiasca marturisire? Nu vei putea, ca am pe Iisus Hristos, Cel ce ma intareste, de acum fa ce voiesti".
Ighemonul, vazand credinta cea neschimbata a sfantului, a poruncit ca iarasi sa-l duca in temnita. Atunci, vaduva cea saraca, auzind de viteaza patimire pentru Hristos a Sfantului Vlasie si fiind nemiscata in sfanta credinta, a injunghiat purcelul pe care l-a scos intreg din gura lupului, a fiert capul si picioarele, le-a pus in blid, dupa aceea, luand seminte si roduri pamantesti cate putea sa aiba in saracia ei si punandu-le in cosnita, apoi aprinzand lumanare, le-a dus sfantului in temnita si cazand la picioarele lui, se ruga sa primeasca bucatele acelea si sa manance. Sfantul, laudand pe Dumnezeu, a gustat din mancarea cea adusa si, binecuvantand-o, i-a poruncit, zicand: "O! femeie in acest chip sa savarsesti pomenirea mea, in toti anii, ca nu va lipsi in casa ta nimic din cele trebuitoare. Si altcineva de se va asemana tie si de va savarsi pomenirea mea, acela se va umple de darurile lui Dumnezeu si binecuvantat va fi in toate zilele vietii sale".
Acea fericita vaduva, luand porunca de la sfant, s-a dus la casa ei slavind pe Dumnezeu, si s-a implinit cu dansa Scriptura care zice: "In toata lumea se va spune ce a facut ea, intru pomenirea ei". Tiranul, sezand a doua oara la judecata, a adus pe sfant si i-a zis lui: "Vlasie, jertfesti zeilor ca sa fii viu, sau voiesti sa pieri rau?" Raspuns-a sfantul: "Zeii care n-au facut cerul si pamantul sa piara, iar moartea cu care tu ma ingrozesti, aceea imi mijloceste mie viata vesnica". Ighemonul, vazandu-l nemiscat in credinta, a poruncit sa fie spanzurat pe un lemn, si strujit tare cu unelte de fier. Fiind strujit mult, mucenicul a zis catre ighemon: "O! paganule si necuratule! oare cu bataile vrei sa ma infricosezi pe mine, cel ce am in ajutor pe Iisus Hristos? Nu ma tem de chinurile tale cele vazute, caci privesc la bunatatile ce vor sa fie si care sunt fagaduite celor ce iubesc pe Dumnezeu". Dupa aceasta a poruncit tiranul ca sa-l dea jos de pe lemn si sa-l duca iarasi in temnita.
Fiind dus Sfantul Vlasie la inchisoare, il urmau niste drept credincioase si tematoare de Dumnezeu femei, sapte la numar, care, adunand de pe pamant sangele ce pica din trupul lui, se ungeau cu dansul. Vazand aceasta, slujitorii ce duceau pe sfant, le-au prins si le-au dus la ighemon, zicandu-i: "Si acestea sunt crestine".
Ighemonul a zis catre dansele: "Plecati-va si aduceti zeilor jertfa, ca sa primiti de la mine mare cinste!" Cinstitele si sfintele femei i-au zis: "De voiesti, o! ighemoane! ca sa ne inchinam cu jertfe zeilor tai, mai intai se cade noua sa ne curatim, deci sa mergem la iezerul cel de aproape si sa ne spalam intr-insul, dupa obicei, fetele noastre si tot trupul. Apoi sa poruncesti sa ne aduca pe zeii tai acolo si indata dupa spalare sa ne inchinam lor, pe malul iezerului".
Ighemonul, umplandu-se de bucurie, a poruncit sa aduca pe zeii sai, pe care bagandu-i in saci, i-au pecetluit cu plumb si i-au dat sfintelor femei, punand langa dansele ostasi, ca sa le duca pe ele la iezer, cu zeii, si de acolo sa le aduca la dansul cu cinste. Ele, luand pe spatele lor sacii cu idolii pecetluiti, i-au dus la iezer si, sosind la mal, unde stiau ca apa este mai adanca, au rugat pe ostasi sa se departeze de dansele, pentru rusinea goliciunii trupesti, si sa astepte putin pana ce se vor spala. Departandu-se ostasii, au aruncat fiecare in adancul apei pe idolul pe care il ducea si s-au afundat necuratii zei ca plumbul.
Vazand aceasta, ostasii le-au prins si, ducandu-le la ighemon, i-au spus despre inecarea zeilor. Ighemonul si-a schimbat fata de manie si a racnit ca un leu la ostasi, zicand catre dansii: "O! rai slujitori, pentru ce n-ati tinut pe zei, ca sa nu-i arunce in adancul iezerului?" Apoi ostasii, raspunzand, au zis: "O! luminate, ti-au grait cu inselaciune femeile acestea si au inecat pe zeii tai, iar noi, nestiind inselaciunea lor, nu i-am tinut". Deci au zis si sfintele femei catre ighemon: "Dumnezeul cel adevarat nu patimeste de inselaciunea omeneasca, iar zeii tai, fiind pietre nesimtitoare si lemne, aur si argint, cu inselaciune luati de noi si inecati, nu s-au izbavit pe ei din mainile noastre, nici au scapat de inecare, apoi cum pot pe altii sa izbaveasca de primejdii, sa-i mantuiasca?".
Maniindu-se ighemonul, a poruncit sa arda un cuptor, sa topeasca plumb si sa aduca piepteni de fier si sapte scanduri de arama, facute in chip de haine, arse in foc. Toate acestea erau puse de-o parte, iar de alta, au pus de fata haine noi, luminate si felurite podoabe femeiesti. Apoi a zis catre sfintele femei: "Alegeti-va una din doua: sau sa va inchinati zeilor si sa le aduceti jertfe si veti pazi sufletele voastre, umbland in aceste haine luminoase si de mult pret, sau, de nu veti voi sa faceti aceasta, apoi veti primi chinurile acestea pregatite asupra voastra".
O sfanta femeie din acelea, avand doi copii, a apucat o haina luminoasa si a aruncat-o in cuptor si a ars. Iar copiii au zis catre maica lor: "Maica noastra, sa nu ne lasi pe pamantul acesta sa pierim ci, precum ne-ai hranit cu dulcele tau lapte, asa si cu imparatia cereasca sa ne hranesti pe noi". Dupa aceasta, ighemonul a poruncit sa le spanzure si sa strujeasca cu piepteni de fier trupurile lor, iar ostasii au vazut curgand din ranile lor lapte, in loc de sange, caci erau si trupurile lor albe ca zapada. Ingerii Domnului, pogorandu-se din cer, le intareau si le mangaiau in chinurile lor, zicandu-le: "Nu va temeti, ci va nevoiti ca niste buni lucratori, care, facand secerisul si ispravind lucrul, se binecuvanteaza de stapan. Apoi, luand plata, se duc bucurandu-se la casa lor. Tot astfel, nevoiti-va si voi, ca de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa luati viata vesnica si neincetata".
Ighemonul a poruncit apoi sa inceteze torturile si sa le arunce in cuptorul cel infocat; dar, cand le-au aruncat, focul s-a stins indata si au iesit nevatamate din cuptor. Atunci a zis catre dansele ighemonul: "Lepadati de la voi farmecele voastre, apropiati-va de zei si jertfiti-le lor". Sfintele femei i-au raspuns intr-un glas: "O! fiule al diavolului, nu vom lasa pe Domnul nostru Iisus Hristos, nici ne vom inchina pietrei si lemnului, idolilor celor asemenea tie, surzi si nesimtitori; de acum fa ceea ce voiesti, ca noi suntem chemate in imparatia cerurilor".
Atunci ighemonul a poruncit sa le taie capetele cu sabia si, fiind duse sfintele femei la locul sfarsirii lor, au rugat pe ostasi, zicand: "Asteptati putin pana ce ne vom ruga lui Dumnezeu". Si, plecandu-si genunchii lor la pamant, au zis: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, Cel mare si proslavit! Slava Tie, Hristoase, Cel ce imparatesti in veci, ca ne-ai chemat la calea bunatatii Tale, caci cine este mai mare ca Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai facut a ne departa de intuneric si a veni la adevarata si dulcea Ta lumina. Ne rugam Tie, Doamne, sa ne numeri cu sfanta si intaia mucenita a Ta, Tecla, primind pentru noi rugaciunea prea sfintitului parintelui si pastorului nostru Vlasie, care ne-a povatuit pe noi la calea cea adevarata".
Astfel rugandu-se si de la pamant sculandu-se, si-au ridicat mainile si ochii spre cer inaltandu-si, cu inima si cu suflet curat, au zis catre Dumnezeu: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, ca ne-ai invrednicit pe noi a sta in locul acesta, ca oile la injunghiere, pentru numele Tau cel sfant, caci voim ca indata sa ne jertfim Tie. Primeste si sufletele noastre in jertfelnicul Tau cel ceresc". Iar cei doi copii, apropiindu-se de maica lor, au zis catre dansa: "Maica, cununile voastre sunt gata in cer la Domnul, iar pe noi lasa-ne viteazului si rabdatorului de chinuri, prea sfintitul episcop Vlasie". Apoi apropiindu-se speculatorul, a taiat cinstitele capete ale celor sapte femei si asa s-au sfarsit.
Dupa aceasta, ighemonul a scos pe Sfantul Vlasie din temnita si i-a zis: "Vei aduce acum jertfa zeilor, sau nu?" Raspuns-a sfantul: "Ticalosule si orbule, nu vezi adevarata lumina. Caci, care om, cunoscand pe Dumnezeul cel viu, va aduce jertfe sau se va inchina idolilor celor neinsufletiti? Iar tu, intunecatule si necuratule sa stii ca ai lasat pe Dumnezeul cel viu si te inchini pietrei celei nesimtitoare, dar eu nu ma tem de ingrozirile tale. Precum voiesti, chinuieste-ma; iata pentru Hristos al meu imi dau tie trupul meu, iar Dumnezeu are putere peste trupul meu". Zis-a ighemonul catre sfant: "De te voi arunca in iezer, iti va ajuta tie Hristos al tau, Caruia I te inchini?". Grait-a sfantul: "Orbule si neintelegatorule, tu pe cele neintelegatoare cinstindu-le, ti se pare ca esti mantuit, dar eu, cinstind pe Hristos, nu voi arata tie in apa puterea Sa". Atunci ighemonul a poruncit sa-l duca si sa-l arunce in adancul iezerului.
Sfantul, alergand inainte, a insemnat apa cu semnul Crucii si a mers pe apa ca pe uscat. Apoi, ducandu-se in mijlocul iezerului, a sezut pe apa ca pe pamant, iar catre ostasii si slujitorii tiranului care stateau pe mal, a zis: "De aveti zei, aratati puterea lor si mergeti si voi pe apa". Si indata 68 de barbati, chemand pe zeii lor pe nume, s-au aruncat in iezer, vrand sa umble pe apa si au pierit. Ingerul Domnului, pogorandu-se din cer la sfant, i-a zis: "Arhiereule cel plin de darul lui Dumnezeu, primeste cununa cea gatita tie de la Dumnezeu". Deci a venit sfantul la mal, avand fata ca lumina si, mergand la ighemon, l-a ocarat. Atunci ighemonul a dat asupra lui judecata de moarte, zicand: "Vlasie, cel ce nu s-a supus mie, a defaimat pe imparat, iar pe zei a ocarat si 68 de oameni cu farmecele i-a pierdut in apa, sa se taie cu sabia, impreuna cu cei doi copii".
Scotand pe sfant din curte cu copiii si ducandu-i la locul taierii, s-a rugat pentru sine si pentru toata lumea, si mai ales, pentru aceia care vor veni dupa dansul, sa savarseasca pomenirea lui, ca sa nu se apropie de ei nici o boala, iar casele lor sa se umple de toate bunatatile, apoi rugaciunile lor sa fie auzite pentru toate nevoile. Atunci s-a pogorat de sus, la dansul, un nor luminos, care l-a umbrit si glasul lui Hristos se auzea, graind din cer catre dansul: "Toate cererile tale le voi implini, iubitul meu nevoitor".
Apoi speculatorul i-a taiat cinstitul cap si dupa dansul a taiat si pe cei doi copii in acelasi loc, afara de zidurile cetatii, in Sevastia, in 11 zile ale lunii februarie. O femeie binecuvantata, anume Elisa, a luat sfintele trupuri mucenicesti si le-a ingropat in acel loc cu cinste si se dadeau de la mormant tamaduiri bolnavilor.
Instiintandu-se vaduva aceea de mucenicescul sfarsit al Sfantului Vlasie, arhiereul lui Hristos, si avand un purcelus, a cinstit pomenirea sfantului, adunand la sine pe cunoscuti, pentru ca Dumnezeu a binecuvantat casa ei cu indestularea celor de trebuinta. Urmandu-i ei si alti oameni dreptcredinciosi, au inceput asemenea a savarsi pomenirea Sfantului Vlasie, in toti anii, aducand la biserica lumanari si tamaie. Apoi facea ospete celor de o credinta si, dand milostenii la saraci si scapatati, de atunci s-a inceput acel drept- credincios obicei, care se tine inca si acum de unii, adica a savarsi pomenirea Sfantului sfintit mucenic Vlasie, dupa chipul acelei vaduve. Aceasta se facea in cinstea mucenicului si in slava Domnului nostru Iisus Hristos, Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit si inchinat in veci. Amin.
In aceasta zi, mai facem pomenirea Sfintei Teodora imparateasa, care a adus dreapta credinta si a fost sotia imparatului Teofil, luptatorul contra sfintelor icoane, dar nu urma barbatului sau in eres, pentru ca, tinand in taina sfintele icoane, se inchina lor cu dreapta credinta. Dupa moartea barbatului sau, a adunat un sobor de sfinti preoti si a adus sfintele icoane in biserica. Apoi s-a sarguit ca sufletul barbatului sau cel mort sa se izbaveasca de chinuri cu rugaciunile multor sfinti parinti, precum se scrie despre aceea pe larg in Sinaxar, la intaia Duminica a sfantului si marelui post. Sfanta Teodora, facand multe lucruri bune si placand lui Dumnezeu, a lasat pamanteasca imparatie fiului sau Mihail, iar ea a trecut la cereasca vesnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu