Parintele Serafim Man 27 noiembrie 1935 - 12 februarie 2013

                                        

Parintele Serafim Man a trecut la cele vesnice in dimineata zilei de 12 februarie 2013, la ora 3 si 10 minute.

Parintele Serafim Man a fost unul dintre staretii de seama ai Manastirii Rohia, el indrumand obstea acesteia intre anii 1973-1984. Nascut in ziua de 27 noiembrie 1935, in apropiere de manastirea in care va ajunge staret, parintele Serafim este cunoscut mai ales in calitatea sa de duhovnic al parintelui Nicolae Steinhardt.

Parintele Serafim Man

Parintele Serafim Man s-a nascut in data de 27 noiembrie 1935, in localitatea Boiereni, judetul Maramures, in apropiere de Manastirea Rohia. In data de 23 noiembrie 1952, la varsta de numai 17 ani, tanarul intra ca frate in Manastirea Rohia. Statornic in viata monahala, in data de 20 iulie 1955, dupa trei ani de ucenicie, el va fi tuns in monahism, primind numele Serafim.

In primavara anului 1957, parintele Serafim Man este hirotonit ierodiacon, iar mai apoi, ieromonah; el va sluji in biserica manastirii pana in anul 1959, cand, din pricina Decretului 410, este nevoit sa paraseasca manastirea. Pana in anul 1971, el va sluji ca preot in parohiile Cupseni, Baiut si Costeni. Revenind in obstea de la Manastirea Rohia, dupa numai doi ani, in anul 1973, parintele Serafim Man este ales staret al acesteia.

In anul 1973, in anul in care parintele Serafim Man a fost numit staret la Manastirea Rohia, filosoful Constantin Noica i-a spus lui Nicolae Steinhardt: "Ti-am gasit locul potrivit!". In autobiografia sa, despre perioada petrecuta dupa iesirea din inchisoare, pana la intrarea in manastire, parintele Nicolae Steinhard spune: "Jinduiam acum dupa calugarie. O doream inca din inchisoare. Dupa moartea tatalui meu (1967), am inceput sa-mi caut o manastire, am intampinat insa greutati si refuzuri, staretii se fereau de un fost detinut politic."

Pentru ca era carturar curajos, autoritatile comuniste il urau pe Steinhard; pentru ca era evreu, autoritatile bisericesti se aratau si ele reticente; cu toate acestea, parintele Serafim Man a fost luminat de Dumnezeu sa vada inima sincera a celui in cauza. Intelept si plin de dragoste, staretul de la Rohia l-a primit pe carturar cu multa caldura si fara reticente, fagaduindu-i ca el personal il va calugari.

Slujba de tundere in monahism a lui Steinhardt, planuita a fi savarsita in taina, a fost impiedicata de o boala crunta ce l-a cuprins pe staret (cancer). In fata cancerului, ajuns deja in metastaza, doctorii si-au declarat neputinta, sfatuindu-l pe parinte sa mearga la Manastirea Rohia, spre a muri in chilia sa. In manastire, petrecand in rugaciune neincetata, parintele a depasit cu zeci de ani termenul insemnat de doctori.

Abia in anul 1980, parintele Serafim Man l-a tuns in monahism pe Nicolae Steinhardt, primindu-l cu mult drag in obstea sa de la Manastirea Rohia. Despre acest moment, parintele Steinhardt marturiseste: "In anul 1979, parintele Serafim Man mi-a fagaduit ca ma va calugari. S-a imbolnavit apoi foarte grav si a fost internat in stare aproape disperata la un spital din Cluj. De acolo, din ce in ce mai bolnav, a venit in august 1980, la Rohia, numai ca sa ma calugareasca, potrivit fagaduintei ce-mi facuse. Am fost calugarit in ziua de 16 august, in paraclisul noii cladiri, de parintii Serafim Man, Antonie Perta, Nicolae Lese si Emanuel Rus. Binecuvantarea Arhiepiscopiei s-a cerut si obtinut ulterior."

Parintele Serafim Man este unul dintre marii parinti duhovnici pe care i-a dat Bisericii pamantul tarii noastre: "Zilnic stai la rugaciune, cum poti, cat poti; dar sa nu fie o zi fara rugaciune, ca nu e zi fara pacat! Mergand pe drum ori lucrand, zi si-atunci: "Doamne, ajuta! Doamne, iarta-ma!". Nu-i voie sa intrerupem rugaciunea. Mintea noastra sa fie in cer, mintea noastra sa fie la Dumnezeu. Dumnezeu e aproape de noi. Tot ce ne inconjoara ne vorbeste de Dumnezeu. Eu, cu necazurile mele, la Maica Domnului am alergat cel mai mult; eu pe Maica Domnului o consider cea mai mare aparatoare."

Parintele Serafim Man a fost staret al Manastirii Rohia vreme de unsprezece ani, intre anii 1973-1984. Se retrage din staretia manastirii din pricina starii proaste de sanatate. In calitate de staret, pe langa activitatea duhovniceasca, parintele Serafim s-a ostenit si in vederea intaririi materiale a manastirii, intarind cladirile acesteia si zidind altele de folos; in vremea sa a fost zidita "Casa cu Paraclis", "Casa Poetului" si "Altarul de vara".

De-a lungul vietii sale, parintele Serafim Man a publicat mai multe carti de folos duhovnicesc, dintre care le amintim pe urmatoarele: "Manastirea Rohia" (Cluj Napoca, 1989), "Livada duhovniceasca" (Cluj Napoca, 1990), "Adevaruri traite. Invataturi folositoare" (Baia Mare, 1993), "Buchet de pilde si invataturi creatine pentru tineri" (Baia Mare, 1995), "Crampeie de propovaduire din amvonul Rohiei" (Baia Mare, 1996), "Meditatii duhovnicesti" (Baia Mare, 2002), "Viata si Acatistul Sfantului Serafim de Sarov" (Baia Mare, 2004), "Rugaciunea domneasca Tatal nostru. Talcuire" (Baia Mare, 2007), precum si mai multe predici si omilii, in revistele teologice.

Teodor Danalache

Parintele SERAFIM MAN, duhovnicul lui Nicolae Steinhardt

"Dumnezeu m-a vindecat de cancer"

Cu parul alb, coliliu, seamana cu un fuior de lana adunat pe un trup subtire si inlemnit. Ochii negri sunt insa vii, calzi si umezi de lacrimi, atunci cand vorbeste de Maica Domnului sau de Cer. Iubirea, si nu hrana, tine viu acest suflet, lipit inca de trupul care pare sa alunece din lumea noastra de lut. La un moment dat, moartea a atarnat neinduplecata asupra lui. Nimeni nu ii mai dadea nici o speranta. Doctorii ii spusesera ca e mai bine sa mearga la manastire pentru a muri intre zidurile ei sfinte. Dar Dumnezeu a facut un miracol si l-a intors din drumul fara de pulbere. Parintele Man trebuia sa traiasca, pentru a-si tine un legamant: promisiunea facuta lui Nicolae Steinhardt ca il va calugari. De la acea incercare napraznica au trecut 26 de ani. Ce-i drept, glasul ii suiera stins, din pricina bolii, dar Arhimandritul Serafim Man a ajuns cu bine la varsta de 85 de ani, implinita acum, in noiembrie, si continua sa ii spovedeasca pe maramuresenii lui dragi. Pentru calugarii de la Rohia el este, simplu, Parintele.

Florile lui Dumnezeu

Imi povesteste cum dragostea de Hristos l-a cuprins inca din copilarie. Cum Domnul ii vorbea din bisericile invelite cu sita si turle avantate spre cer, cum prezenta Lui se rasfrangea, jucausa, in poienile smaltate cu flori raspandite pe dealurile care invesmanteaza tinutul Lapusului. "Tot ce ne inconjoara ne vorbeste de Dumnezeu. Daca ne uitam la un camp frumos cu flori, vedem ca una este foarte rosie, alta galbena, alta albastra. Rasarite din acelasi pamant, ce seva isi trage fiecare, ca sa aiba culorile acestea atat de diferite? Si forma aceasta a lor, minunata? Intelegem, deci, ca si o floare ne poate vorbi de Dumnezeu. Cu atat mai mult, un om...".

Biserica de lemn de la Rohia

La nici 17 ani, valvataia inimii a rupt zagazurile si s-a revarsat spre manastire. A pasit atunci pe portile de la Rohia, hotarat ca aici sa ramana pana la ultima suflare. "Un calugar trebuie sa aiba in minte doua lucruri: sa fie rabdator si sa fie statornic!". Cand spune acestea, batranul parinte mangaie agale copertile unui "Acatistier". Filele sunt galbene de vreme, tocite de rugaciunile in timpul carora au fost rasfoite. Prin geamul stramt, o pala de lumina luneca peste icoanele care au acoperit intregul perete dinspre rasarit. Sa te rogi in fata lor, zi de zi, fara sa iei in seama plictisul sau oboseala sau dorinta de a te opri, pur si simplu, asta e calea monahului. "Zilnic stai la rugaciune, cum poti, cat poti. Da' sa nu hie o zi fara rugaciune. Ca nu e zi fara pacat! Mergand pe drum ori lucrand, zi si-atunci: "Doamne ajuta! Doamne iarta-ma!". Nu-i voie sa intrerupem rugaciunea. Mintea noastra sa hie in cer, mintea noastra sa hie la Dumnezeu. Mie imi place sa o rog pe Maica Domnului si tin la ie enorm de mult!".

"Calugarul in lume e ca pestele pe uscat"

Parintele Serafim nu a mai apucat sa-si urmeze visul de a ramane pana la moarte in singuratatea imbatatoare de suflet de la Rohia. La nici sapte ani dupa ce ii trecuse portile, comunistii au decis sa-i alunge pe calugari din manastiri. Sperau sa le desfiinteze cinul, sa faca uitate rugaciunile lor, slujbele lor de noapte, hainele lor cernite si obsedanta lor grija pentru un cer pe care politrucii il credeau gol. Pentru conducatorii atei, monahii erau o prezenta prea vie, acuta chiar, a dumnezeirii si, de aceea, imposibil de tolerat.

Parintele Serafim a fost si el alungat. O mare suferinta s-a abatut asupra lui atunci: "Calugarul in lume e ca pestele pe uscat!". S-a revarsat insa in slujirea credinciosilor, caci ii fusese incredintata o parohie de mir. Cea mai mare bucurie o avea in timpul slujbelor. La inceput, crestinii nu prea veneau la biserica in care oficia calugarul cel tanar, dar, treptat, vazand ca el adasta la rugaciune zi de zi, au inceput sa indrazneasca. Mai intai cativa copii, pentru ca parintii erau dusi la lucru, apoi batranii si tinerii. In Postul Mare, biserica sa de parohie era plina, chiar si in timpul saptamanii. Parintele Serafim coborase, cu manastirea lui draga cu tot, in sat.

Locul potrivit

Exilul a durat mai bine de zece ani. Dar comunistii nu puteau lupta prea mult cu Dumnezeu. Treptat, au ingaduit monahilor sa revina la vechile lor vetre de rugaciune. Parintele Serafim Man s-a intors la Rohia dupa 12 ani de pribegie. La nici trei ani de la reintoarcere, a fost chemat in scaunul staretiei, conducand manastirea intr-una dintre cele mai negre perioade ale bisericii.

Biserica noua a manastirii

Atunci l-a intalnit pe Nicolae Steinhardt. In "Autobiografia" sa, pastrata si acum in manastire, acesta scrie ca "jinduia dupa calugarie", pe care si-o dorise inca din anii temnitei. Va lua manastirile tarii la pas, batand in poarta lor pentru a fi primit ca frate, dar, scrie Steinhardt, "staretii se fereau de un fost detinut politic". Nu voiau sa se incurce cu un intelectual cu "dosar", chiar daca acesta il cauta pe Hristos, mai aprig decat multi alti crestini caldicei.
Intalnirea cu spatiul magic al Rohiei a fost prilejuita de Constantin Noica, fratele intru suferinta al lui Steinhardt, care, in 1973, l-a anuntat scurt: "Ti-am gasit locul potrivit!". Era chiar anul in care parintele Serafim urca in treapta staretiei. Intelept si plin de dragoste, el i-a deschis bratele sale carturarului de care alti conducatori de manastire se fereau. Atunci i-a si fagaduit ca il va calugari, desi legamantul nu era simplu de tinut, pentru ca, pe langa autoritatile comuniste, tanarul staret avea de infruntat si posibila opozitie a ierarhiei ortodoxe. Steinhardt era evreu. Asa ca s-a decis sa faca totul in taina. Insa o incercare napraznica a intervenit brusc, spulberand planurile celor doi, legati de acum prin nevazutele fire ale relatiei dintre fiu si parinte duhovnicesc: cancerul!

Vindecarea miraculoasa

O gura de rai

"Parintele Serafim Man", scrie Nicolae Steinhardt in "Autobiografia" sa, "s-a imbolnavit foarte grav si a fost internat in stare aproape disperata la un spital din Cluj. De acolo, din ce in ce mai bolnav, a venit, in august 1980, la Rohia, numai ca sa ma calugareasca pe mine, potrivit fagaduintei ce-mi facuse".
Era o dimineata de vara cand doctorii l-au externat. Facusera tot ce se putea pentru a-l salva, dar cancerul ajunsese la metastaza. Atunci s-au hotarat sa il trimita acasa, in manastire, pentru a putea muri in murmurul rugaciunilor citite la strana, alaturi de fratii pe care ii iubea nespus. Profesorul care-l ingrijise i-a spus parintelui sincer: "Mai ai de trait ceasuri, nu zile!" si l-a rugat pe sofer sa mearga direct la Rohia, fara opriri pe drum.
Doctorii se aratasera neputinciosi, dar parintele mai avea o ultima nadejde. Zice: "Asa ca i-am spus Mantuitorului - "Daca mai am ceva de lucrat aici, lasa-ma in viata, daca nu, ia-ma la Tine"!". Ochii parintelui se umplu de lacrimi si vocea i se ineaca si mai mult. Privirea cauta spre inlauntru, spre acea "inima" interioara, in care mintea devine simtire de Dumnezeu. Sunt sigur ca in astfel de momente, o ureche atenta ar putea deslusi freamatul unei aripi de inger. "Ce puteam face la manastire, decat sa ma pun staruitor pe rugaciune? "Maica Domnului, fa-ti mila, roaga-te fierbinte Lui Dumnezeu pentru mine pacatosul! Ajuta-ma!". Si alte rugaciuni improvizate, da' rostite cu staruinta! Mereu, mereu m-am rugat. Cu doua scopuri. Intai, scopul principal, sa ma ierte Dumnezeu. Si, in al doilea rand, sa ma vindece. Si m-a vindecat si, iata, traiesc si azi...".

Povestita atat de simplu, minunea devine aproape fireasca, parte din mersul natural al lumii sub veghea lui Dumnezeu. Parintele Man si-a implinit promisiunea facuta: tunderea intru monahism a celui care avea sa devina Nicolae de la Rohia, monahul cu condei de profet. Evenimentul s-a petrecut in vara anului 1980, discret, fara stirea puternicilor zilei, care ar fi putut zadarnici totul.
Dupa acea slujba, implinita de un muribund, vindecarea miraculoasa a devenit evidenta. Parintele Serafim a inceput incet, incet sa manance, apoi sa slujeasca in altar. Un an de zile a durat pana cand s-a intremat pe deplin si si-a reluat slujirea de staret si lupta cu comunistii. Dorea sa primeasca oameni tineri in lavra, la usa bateau novici, dar i se interzicea cu brutalitate. Politrucul ii spunea deseori: "Ai nevoie de oameni? Angajeaza barbati casatoriti! Tineretul lasati-l sa se insoare, sa mearga la scoli, nu la manastire". A rabdat toate acestea pana in 1984, cand s-a retras din fruntea fratilor, daruindu-se doar rugaciunii si spovedaniei credinciosilor.

Durerea intru lumina

Citind din cartile sfinte

Pentru parintele Man, revolutia nu a adus doar libertatea dupa care jinduise atat. Sufletul il doare si acum. Imi spune cum plange la rugaciune, dupa tinerii plecati din tara, dupa familiile destramate, dupa copiii lasati doar in grija bunicilor. "Tinerii ii musai sa plece in strainatate. Nu putem trai in tara noastra, care era granarul Europei. Pamantul nostru devine salbatec. Si distrugem milioane de familii. Uneori, mere sotul, mere si sotia, cand merg amandoi ii mai bine. Da' de multe ori, mere numa unu' si se distruge familia".
Carduri, carduri, morosenii vin si ii spovedesc parintelui toate aceste dureri. Ele trec prin trupu-i istovit de boala si batranete, se coboara in inima spalata de har si apoi se limpezesc. Sfatul izvodit astfel are alta incarcatura decat a celorlalti preoti. Parintele Serafim nu iti spune doar ce sa faci. El plange alaturi de tine durerea ta adanca si, mai ales, se roaga neincetat, abatand asupra ta o iubire de care nu ai stiut pana atunci. Si, totusi, nu socoate ca face indeajuns: "Ar trebui mai mult... Sa ne apropiem de oameni mai mult, sa ii mangaiem, sa ii intarim, sa stam de vorba cu ei. Ca acu', numa' biserica ne mai tane! Cat ne tane...".
Ascultandu-l, inteleg cuvintele inteleptilor care spun ca numai sfintii mai tin astazi lumea. Prin ei se scurge toata neputinta si raul nostru; ei, cu delicata lor jertfa, ard patimile care pe noi ne istovesc. Si in urma acestei combustii dumnezeiesti, nu ramane decat lumina. Asta face si parintele - transforma intunericul oamenilor in raze de soare. Il intreb daca ii este dor de cer.
"Pai mi-i dor mereu. Cand vreau sa fiu la El prin rugaciune, o rog mult pe Maica Domnului in ajutor. Eu pe Maica Domnului o consider cea mai mare aparatoare. Eu o numesc advocata me si ajutatoarea grabnica, ocrotitoare, acoperitoare, bucuria tuturor necajitilor...

In mijlocul credinciosilor

Eu, cu necazurile mele, la Maica Domnului am alergat cel mai mult. Dupa rugaciune, il simt pe Dumnezeu. Il simt! Sunt clipe cand ma simt fericit ase... o bucurie, o inaltare, o luminare a mintii... Da! O stare de evlavie, de bunatate, cand parca nici nu iti mai vine sa te rupi de rugaciune. Dumnezeu e aproape de noi...".
In ochii parintelui joaca scantei de lumina. Ceva din frumusetea mai presus de lume se reflecta in ei. Stiu de ce parintele Serafim a fost vindecat de cancer. Nu el mai avea nevoie de viata, ci noi. Si a ramas aici, un stalp de lumina, in calea acestui neam vitregit de istorie.
Plec din Rohia cu acest gand. Astazi, toata lumea se vaita de oboseala si stres. La parintele nu am vazut nici urma de asa ceva, desi a trecut prin incercari grozave. Si asta, nu numai pentru ca Domnul i-a fost aproape, ci si pentru ca, aidoma Lui, nu a suferit pentru sine, ci pentru ceilalti. Desi este batran si neputincios, parintele Serafim ne poate vindeca pe toti de cea mai aspra boala din lume - lipsa de iubire.

formula as