Powered By Blogger

joi, 14 februarie 2013

Copil inviat din morti de parintele Mihail de la Manastirea Baniceni

In anul 2008, in Joia Mare, copilul de 1 an şi 8 luni, al unei familii care participa la Slujbă la Mânăstirea Bănceni din Ucraina, a fost găsit în apă, într-o fântână arteziană din curtea Mânăstirii, după mai bine de 20 minute de căutări.

 
A fost dus la cel mai apropiat centru medical, unde medicul a constatat decesul copilului.

Dar Părintele Arhimandrit Mihail Jar, duhovnicul Mânăstirii Bănceni, care se afla la Kiev, a transmis prin telefon ca să fie pus copilul sub aparatele de respiraţie artificială, căci copilul nu este mort. Însă medicul nu a vrut să facă lucrul acesta, deoarece copilul nu mai avea puls.

La 6 ore de la petrecerea accidentului Părintele a sosit la centrul medical împreună cu o Cruce, în care sunt încorporate părticele din Sfânta Cruce şi moaşte. Când a atins pieptul copilului cu acea Cruce, inima copilului a început să bată, dar nu se observa nici o activitate cerebrală.

Copilul a fost dus la spitalul din Cernăuţi, unde Părintele Jar a venit cu o părticică din moaştele Maicii Serafima. Când Părintele a atins fruntea copilului cu acele moaşte copilul a strănutat şi a deschis ochii.

- “Copilul este conştient şi este în stare de convalescenţă …”, ne spune un frate din Suceava, care a fost recent în Ucraina şi a văzut copilul înviat.

Fetiţa se numeste Anişoara. Fotografia e facuta la spital la Cernauţi, la putina vreme dupa ce a inviat.

 
Slăvit să fie Domnul!

Sursa: www.agnos.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu