miercuri, 6 februarie 2013

Pătimirea celor o mie trei Sfinţi Mucenici din casa celor patru protectori împărăteşti din Nicomidia 7 februarie

Împărăţind păgînul Diocleţian, cumplitul tiran, a ridicat mare prigonire asupra Bisericii lui Hristos şi mulţi creştini erau închişi în temniţe şi ucişi pentru Hristos. Atunci au pătimit şi robii lui Hristos Teopempt, episcopul, Teona, care a fost vrăjitor, şi patru protectori împărăteşti: Vasos, Evsevie, Evtihie şi Vasilid, a căror pază era dată în grija Sfîntului Petru, mucenicul, nu arhiepiscopul Alexandriei, ci postelnicul lui Diocleţian. Femeile acelor protectori, primind sfînta credinţă şi petrecînd nemişcate în mărturisirea lui Hristos, şi-au pus sufletul lor pentru Domnul. După aceasta, casnicii lor, slugile toate şi robii precum şi cei liberi, sfătuindu-se între ei, au zis: "Iată stăpînii noştri, cei ce ne porunceau în lumea aceasta, ei, pentru sfînta credinţă în Domnul trecînd cu vederea viaţa aceasta vremelnică şi deşartă, şi-au cîştigat cereasca împărăţie şi pentru defăimarea celor pămînteşti se îndulcesc acum de veşnicile bunătăţi. Pentru ce să nu urmăm şi noi stăpînilor noştri? De ce să nu ne apropiem de Diocleţian, împăratul, şi să-i zicem: "Sîntem creştini şi noi şi dorim ca, împreună cu stăpînii noştri cei ce ne-au stăpînit în viaţa aceasta, să cîştigăm nestricăcioasa cunună, în viaţa ce va să vie".
    Un sfat folositor ca acesta, făcînd între ei şi toţi învoindu-se cu osîrdie, s-au socotit cîţi sînt la număr - cu femeile şi cu copii - şi s-au aflat o mie şi trei. Deci, mergînd toţi, au stat înaintea divanului păgînului tiran Diocleţian, strigînd: "Şi noi sîntem creştini şi dorim să urmăm părinţilor şi stăpînilor noştri care pentru Hristos şi-au vărsat sîngele, iar diavolilor nu ne supunem şi idolilor celor orbi, surzi, muţi şi fără de suflet nu ne închinăm".
    Împăratul, văzînd mulţimea lor, s-a tulburat foarte mult de mînie. Însă, mai întîi, prefăcîndu-se blînd, a început cu momiri a-i amăgi, zicîndu-le: "Aşa de nebuni sînteţi, că de bunăvoie vă aruncaţi în pierzare? Nu e mai bine să vă învoiţi cu mine ca şi cu un tată care vă sfătuiesc să jertfiţi zeilor şi să vă izbăviţi de acea nebunie cu care v-a înşelat Evsevie şi prietenii lui protectori, care au ieşit rău din viaţa aceasta? Iată, de mă veţi asculta şi veţi aduce jertfe zeilor celor fără de moarte, cinste şi daruri mari veţi lua de la mine şi cu mila noastră destul vă veţi îmbogăţi". Sfinţii au răspuns tiranului: "Nouă nu ne trebuiesc nici darurile tale, nici nu ne temem, ci ne sîrguim să aducem jertfă de laudă Dumnezeului celui viu şi adevărat. Iar tu, ceea ce voieşti să faci, fă degrab, pentru că nimic nu ne este mai scump decît Hristos".
    Diocleţian, auzind cuvintele acestea ale sfinţilor mucenici, s-a temut să nu se ivească vreo tulburare în popor, pentru că-i vedea apărînd cu foarte mare îndrăzneală credinţa lor în Hristos. De aceea a făcut semn ostaşilor săi să-i împresoare cu armele între care erau mulţi prunci, ţinuţi de mamele lor în braţe, unii de cîte un an, iar alţii de două sau de trei luni. Şi, înconjurînd oastea pe creştini, împăratul a zis către dînşii: "Acum dar, supuneţi-vă sfatului meu şi mărturisiţi că voiţi a jertfi zeilor şi a vă închina lor, ca să vă întoarceţi întregi şi sănătoşi la casele voastre. Miluiţi-vă pe voi şi pe pruncii voştri, cum vă miluiesc eu, ca nu cumva cu nebunia voastră să pieriţi şi voi şi copiii voştri. Însă de nu mă veţi asculta, apoi nici Hristos al vostru nu vă va putea ajuta întru ceva". Sfinţii au răspuns: "Noi am învăţat să ne închinăm unui Dumnezeu, Care locuieşte în ceruri şi Unuia Născut, Fiului şi Cuvîntului Său, Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care toate s-au făcut, şi Sfîntului Duh. Să nu ne amăgeşti în vreun chip cu mila ta cea deşartă, căci nici cu amăgirile tale nu ne vei pleca, nici cu îngrozirile nu ne vei înfricoşa, ca să cădem din credinţa cea întru Hristos, Domnul nostru, şi să ne închinăm neînsufleţiţilor idoli celor cinstiţi de tine, pentru că nimic nu poate să ne fie mai scump şi mai dorit decît Hristos Dumnezeu, Care este în vecii vecilor".
    Atunci, Diocleţian, mîniindu-se, a făcut semn ostaşilor ca să-i taie pe toţi. Iar ei, ca fiarele cele cumplite, năvălind de pretutindeni asupra lor, au tăiat pe sfinţii mucenici ai lui Hristos, necruţînd nici unul, nici măcar pe pruncii care sugeau la pieptul mamei lor. Astfel că, din o mie şi trei creştini n-a rămas nici unul viu. Aşa şi-au săvîrşit viaţa sfinţii lui Hristos mucenici, întru mărturisirea dreaptei credinţe, primind nevoinţa lor cea mucenicească, în 13 zile ale lunii care de egipteni se numeşte Mehir, iar după noi, în 7 zile ale lunii februarie, fiind la Nicomidia, în mitropolia Bitiniei, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, iar între noi împărăţind Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru, Căruia I se cuvine slavă şi laudă, cu Dumnezeu Tatăl şi cu preasfîntul, bunul şi de viaţă făcătorul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu