Între anii 1852 şi 1866, s-a întemeiat din nou Sfânta Mănăstire Românească Prodromu, în Sfântul Munte Athos, unde s-au făcut multe cheltuieli, cu iniţiativa primului Stareţ, a Prea Cuvioşiei Sale Părintelui Nifon Ieroschimonahul, însoţit de primii săi ucenici, Nectarie Ieroschimonahul şi ceilalţi ostenitori, vrednici de toată pomenirea şi lauda, şi cu ajutorul cheltuielilor principalilor fondatori, Măria Sa Grigorie Ghica Voievod, Domnitorul Moldovei, şi al Măriei Sale Alexandru Ghica, Caimacamul Munteniei, şi al Mitropoliţilor Sofronie al Moldovei şi Nifon al Munteniei, precum şi cu concursul întregii naţiuni române, după cum se vede lămurit în istoricul acestei Sfinte Monastiri, intitulat Istoria Sfintei Monastiri Române Prodromu din Sfântul Munte Athos.
În cursul zidirii acestei Sfinte Chinovii, Părintele Stareţ Nifon, plin de râvnă duhovnicească şi dragoste către Maica Domnului, întotdeauna se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie spre mângâiere confrăţimii şi a vizitatorilor, şi totodată protectoare şi de grijă purtătoare acestei sfinte noi monastiri, precum se află şi la celelalte sfinte mari locaşuri din Sfântul Munte.
Şi fiindcă alt mijloc nu era, ca să poată din altă parte a-şi satisface dorinţa, a alergat cu fierbinţi lacrimi către însăşi Maica Domnului şi prea iubitul ei Fiu, dulcele Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, cerând mila şi ajutorul Său, ca zugrăvind o icoană nouă a Maicii Domnului, să o proslăvească cu faceri de minuni.
Aşa arzând cu inima, neliniştit zi şi noapte, împins fiind de o putere nevăzută, îşi făcea feluri de idei, cum ar putea pune în lucrare o aşa sfântă hotărâre. În cele din urmă, vorbind cu mai mulţi zugravi [pictori de icoane] din cei dela Sfântul Munte, le propuse să zugrăvească pe scândură de chiparos icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe pe stânga, punându-le şi oarecare condiţii, să le păzească în timpul cât vor lucra la zugrăvirea icoanei; dar fiindcă nu prea erau nici meşteri buni, deoarece în timpurile acelea nu se găseau zugravi iscusiţi în Sfântul Munte, şi părându-li-se că nu o să poată păzi condiţiile propuse, nu se învoi cu nici unul, şi astfel rămase iar în nelinişte.
În anul 1863, pentru neapăratele necesităţi ale Sfintei Monastiri, mergând în România, Părintele Nifon, însoţit de Părintele Nectarie Ieroschimonahul, tovarăşul său şi împreună-ostenitor la noua fundaţie, şi ajungând în Iaşi, unde a stat mai mult timp, nu încetă cercetând vreun bun zugrav, care ar fi primit să zugrăvească icoana Maicii Domnului, în condiţiile ce-şi închipuise a-l obliga să le păzească în timpul zugrăvirii.
În sfârşit, din Pronia lui Dumnezeu, Care hotărâse ca sfântul nou locaş românesc să fie înzestrat cu un nepreţuit odor sfânt, cu această sfântă, preastrălucită şi neasemănată icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, plină de dar şi de toată frumuseţea, Protectoarea şi de grijă purtătoarea noastră, iconomisi a afla de un bătrân şi bun zugrav român, anume Iordache Nicolau, proprietar în oraşul Iaşi, cu care intră în vorbă pentru zugrăvirea icoanei Maicii Domnului, arătându‑i şi condiţiile următoare: să zugrăvească Icoana Maicii Domnului, cu Domnul Iisus Hristos prunc în braţe pe stânga, cât va putea mai bine şi mai frumos, în mărime de1 mşi10 cm, pe scândură de lemn de tei; şi în tot timpul cât va lucra, să facă rugăciune către Maica Domnului, citind Acatistul sau Paraclisul în toate zilele, şi să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lucru, iar după mâncare să nu mai lucreze, şi să se păzească în curăţenie trupească până la terminare, să fie mărturisit la duhovnic şi să nu aibă ceartă şi urâciune cu nimeni.
Evlaviosul zugrav primi cu bucurie zisele condiţii, dar se umilea, zicând că-i tremură mâinile de bătrâneţe şi că nu mai poate zugrăvi aşa bine şi curat ca altădată; Părinţii îl încurajau însă să aibă credinţă şi să se silească, că-i va ajuta Maica Domnului. Şi aşa, bunul şi cucernicul bătrân zugrav a început cu multă evlavie a lucra frumos şi cu bună sporire, astfel că, în câtva timp, a terminat veşmintele şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum este sistemul artei zugrăvirii. După ce a terminat de zugrăvit, cum s-a priceput mai bine, veşmintele şi câmpul, a început a lucrala Sfintele Feţea Maicii Domnului şi a lui Dumnezeu Pruncul, Domnul Iisus Hristos, silindu-se cu toată punerea ca să le facă pe cât va putea mai bine; însă în ziua aceea, după multă osteneală, îl apucă seara fără vreun rezultat, şi astfel lăsă lucrul cam mâhnit.
A doua zi, plin de zel, se apucă de dimineaţă a lucra cu toată silinţa, că doar ar putea reuşi să îndrepte Sfintele Feţe şi să le termine; căci ardea cu sufletul de dragostea duhovnicească pe care avea să vadă Sfânta Icoană făcută aşa precum doreau şi Părinţii. Cu toată punerea lui şi cu tot zelul ce avea, lucrul ieşea din contra; că nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci şi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe şi urâte, ieşite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţişare întru totul neplăcută.
Văzând bietul zugrav că după atâta osteneală, trecându-i mai toată ziua, nu putu face nimic, se mâhni din adâncul inimii şi, nepricepându-se ce să mai facă, încetă de a mai lucra, văitându-se în sine şi zicând: „Păcat de osteneala mea şi de postul pe care l-am suferit atâtea zile, în zadar lucrând fără nici un folos duhovnicesc la această icoană! Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu, poate nu este voinţa Maicii Domnului să fac eu icoana aceasta, pe care cu atâta evlavie o cere Părintele Nifon; nu ştiu ce să zic! Că eu cu rugăciuni şi post, cu toată punerea şi dragostea, de atâta timp mă muncesc şi nu pot face nimic! De atâta vreme mă ostenesc să îndrept Sfintele Feţe, şi parcă mi-am ieşit din minte, căci mai rău le-am mâzgălit; ori că mi-am uitat meşteşugul…”
Pe de altă parte, Părintele Nifon, arzând cu dorul să vadă Sfânta Icoană terminată, se duse în ziua aceea, împreună cu Părintele Nectarie, să vadă cum lucrează zugravul la icoană, dacă o face bine şi frumoasă, şi găsi pe zugrav mâhnit, că nu putea isprăvi nimic; şi văzând icoana, rămaseră întristaţi şi în mirare, socotind în sine, ca nişte oameni, că nu este voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului ca Sfântul nou Locaş Românesc Prodromu să se întărească prin această Sfântă Icoană şi să aibă un dar şi mângâiere duhovnicească şi ocrotire pentru cei ce cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste se vor nevoi într-însul, precum şi ajutor şi răsplătire binefăcătorilor şi miluitorilor Sfintei Monastiri. Însă nu fu după mica lor părere, ci Maica Domnului pregătea un mai mare dar şi mângâiere decât socoteau ei; căci cerea cu umilinţă mila lui Dumnezeu.
Apoi le povesti şi bătrânul zugrav ce a suferit şi câtă osteneală şi-a dat, ca să poată face o lucrare bună şi plăcută, şi cum n-a putut reuşi întru nimic. Părinţii îl mai încurajară însă cu cuvinte duhovniceşti, ca să nu-şi piardă evlavia, ci să mai încerce o dată a îndrepta şi săvârşi Sfintele Feţe; şi de nu va putea face nimic, să o lase aşa precum va ieşi, că noi, zice, îţi vom plăti osteneala şi o vom lua; mai roagă-te şi dumneata cu fierbinţeală, ca să-ţi ajute Maica Domnului să isprăveşti bine şi frumos.
Se întâmplase să vină acolo şi Părintele Grigorie Ieromonahul, ucenicul Prea Sfinţitului Arhiereu Nil Pentapoleos din Sfântul Munte, şi văzând icoana în aşa stare, zise: „Păcat de osteneala şi cheltuiala ce faceţi cu această icoană. Ce, voiţi să o duceţila Sfântul Munte? Dar nu găsiţi acolo zugravi mai buni, să faceţi o icoană frumoasă, cum se cuvine şi după cum doriţi?!”.
Părinţii îi răspunseră că nu pot lăsa pe zugrav în pagubă, ci că, plătindu-i acestuia ce se înţeleseseră, o vor dărui la vreo biserică săracă din Iaşi.
După aceea, Părinţii au plecatla Metoc, iar zugravul a acoperit icoana cu o pânză curată şi, încuind cu cheia uşa camerei unde lucra, s-a retras foarte scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, ci tot închinându‑se să-i lumineze Dumnezeu mintea şi rugându-se să-i ajute a termina frumos Feţele Sfintei Icoane.
A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi luând cheia, a deschis uşa camerei unde lucra Sfânta Icoană şi a început a găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi râvnă să se apuce de lucru; şi, făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii Domnului să-i ajute ca să nu pătimească precum ieri.
Şi aşa, mergând să înceapă lucrul, a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană; şi – o, minunile Maicii lui Dumnezeu! – văzu, înspăimântat, că Sfintele Feţe sunt cu desăvârşire îndreptate şi bine încuviinţate, pline de dumnezeiesc har şi veselie, după cum se vede şi până acum la această Sfântă Icoană a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu, care nu altfel, ci în adevăr cu dumnezeiască minune sunt săvârşite!
Această preaslăvită minune văzând-o bătrânul zugrav şi ucenicii săi, foarte se minunară şi proslăviră pe Maica Domnului, că Sfinţia sa singură cu minune dumnezeiască şi-a proslăvit Sfânta sa Icoană, în Prea Curata şi Sfânta sa Faţă şi a Prea Iubitului său Fiu.
Această minune, spre mai bună încredinţare, a întărit-o [zugravul] prin act sigilat şi iscălit cu propria sa mână, pe care l-a dat Părinţilor şi care se păstrează în arhiva Monastirii Prodromu din Sfântul Munte, unde se află şi Sfânta Icoană; iar cuprinsul lui este acesta:
„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lucrez Feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Christos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri, cu totul a eşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul; şi aşa, fiind seară, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi, sculându‑mă, să mă apuc mai cu dinadinsul.
După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, şi când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede; şi eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi mai pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.
Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi”
Minunea aceasta s-a întâmplat noaptea, spre 28 Iunie; iară pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoane s-a pus la 12 Iulie, fiindcă la 13 avem Soborul Arhanghelului Gavriil, care, ca unul ce întotdeauna este slujitor de aproape al Maicii Domnului, credem că tot prin el s-a săvârşit şi această minune. Pe lângă aceasta, era cu greu să se pună două praznice cu privegheri de toată noaptea unul după altul, adică la 28 şi 29 Iunie, când se prăznuiesc şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Şi s-a aşezat să se facă praznic mare, cu privegheri de toată noaptea, care se numeşte şi cel de-al doilea praznic al Monastirii Române Prodromu, adică al Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa”.
Minunea aceasta, după cum am zis, văzând-o zugravul, s-a minunat şi, cu spaimă privind, nu se pricepea cum s‑a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui, văzând, i‑a cuprins mirarea şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin preajmă ca să vadă, şi îndată s-a umplut casa zugravului de lume multă, care se minuna de proslăvirea Sfintei Icoane, şi toţi se închinau, aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea Sfintelor Feţe, aşa de bine încuviinţate şi minunate, pline de har şi o frumuseţe neasemănată, care deodată impune evlavie şi respect oricărui privitor.
Părinţii Nifon şi Nectarie cu ceilalţi, fiindla Metocul Monastirii din oraşul Iaşi, îngrijoraţi şi întristaţi, neştiind nimic de această minune, fără de veste văd că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede, zicând în gura mare: „Să trimiteţi curând să ia Sfânta Icoană, fiindcă în noaptea aceasta singură s-a zugrăvit, şi s-a adunat lume multă, încât nu mai încape, privind la minunea Sfintei Icoane!”. Deocamdată Părinţii nu credeau cele zise de vestitor, şi cu gândul acesta au trimis pe Părintele Dositei Schimonahul, îngrijitorul Metocului, şi ajungând ei la casa zugravului, nu puteau intra să vadă Sfânta Icoană de îmbulzeala poporului; deci îndată, luând o trăsură şi învelind Sfânta Icoană cu o pânză curată, au adus-ola Metoc, urmând şi poporul. Iar în Metoc venind, au închis porţile curţii şi n‑au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ce este de făcut.
Apoi grabnic au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii de această minune; şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, fiind aproape Metocul de Sfânta Mitropolie, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi, crezând, s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi [Mitropolitul] a dat binecuvântare ca să se sfinţească apa; şi îndată a năvălit lume multăla Metoc, spre închinarea Sfintei Icoane, cerând a se citi acatiste şi a se face aghesmuire, stropindu-se şi bând cu credinţă şi evlavie.
Şi îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin Sfânta Icoană şi a face minuni pe care, din cele multe, puţine le vom spune aici, câte s-au putut ţine minte cu de-amănuntul, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale, şi pentru ca să nu mâniem pe Dumnezeu, tăcând adevărul; că pe unele le-au văzut cu ochii lor Părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi ai noştri, cât timp au stat cu Sfânta Icoană în ţară, iar altele s-au văzut de toţi Părinţii, când s-a dus Sfânta Icoanăla Monastire, în Sfântul Munte, şi s-a pus în biserica mare.
Un om avea albeaţă pe amândoi ochii, încât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe; şi aducându‑l, s‑a închinatla Sfânta Icoană; şi stropindu-l şi spălându‑i ochii cu agheasmă, i-au dat de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spunându-i să aibă credinţăla Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s-au curăţit şi vedeau luminat.
Un alt om avea lepră peste tot trupul, încât era numai bube; şi închinându-se cu credinţă, bând şi stropindu-se cu agheasmă, a căzut lepra de pe trupul său ca nişte solzi şi s-a curăţit.
Un boier a venit şi a spus că fiul său, acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu, şi zace în pat cu totul mort. Deci, rugându-se Maicii Domnuluila Sfânta Icoană, cu credinţă, cu lacrimi şi cu evlavie, a luat agheasmă şi, stropind copilul, dându-i şi în gură puţină ca să bea, îndată s-a deşteptat şi s-a sculat cu totul sănătos. Apoi, de bucurie, l-a adus tatăl său de s-a închinatla Sfânta Icoanăşi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu daruri.
Acestea şi altele multe: bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, îndrăciţi, care suferă de boala copiilor şi alte multe feluri de boli s-au tămăduit prin această Sfântă Icoană, pe care minuni Părinţii dela Metocnu le-au mai însemnat, fiind prea ocupaţi şi obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le citi paraclise, acatiste şi agheasme, încât nu puteau să ţină cont de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni a le opri Icoana acolo, zicând că lor li se cuvine, fiindcă în Iaşi s-a făcut minunea cu zugrăvirea Dumnezeieştilor Feţe. Acestea înţelegând Părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul, venind neîncetat, s-au temut să nu se facă prea mare zvon, să se intereseze autorităţile şi să le oprească Sfânta Icoană, astfel că, luând-o cu grăbire, au plecat spre Sfântul Munte.
Plecând din Iaşi, au venit cu Sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi acolo, mare minune! Cum a simţit poporul? Căci seara târziu au sositla Episcopie, şi a doua zi, când s‑a luminat, tot oraşul a prins de veste, ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s-a umplut Episcopia de popor. Însă Părinţii şi de aci îndată au plecat, temându-se ca nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Domnitorul Ioan Cuza şi zicea: „Să se oprească Sfânta Icoană, fiindcă s-a făcut minunea în ţară!”.
De acolo au mers în oraşul Bârlad, şi au dus Sfânta Icoană în casa Doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a primit-o. Aci, aflând Protoiereul, a poftit pre Părinţi să aducă Sfânta Icoană în catedrala oraşului, ca să se închine lumea mai cu înlesnire. Mergând cu Sfânta Icoană în biserică, şi începând a se închina mulţimea din acel oraş, iarăşi a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre care vom spune pe una mai însemnată.
Era în oraş un învăţător şi înţelept bine pregătit în ştiinţele profane, care avea la şcoala lui pe fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spuneau despre dânsul bârlădenii că este foarte de treabă şi cinstit, însă nu are evlavie la cele sfinte, şi la biserică nu merge, fără numaila Sfintele Paşti.Acela, auzind de venirea Sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pe Părinţi să facă osteneală să meargă cu Sfânta Icoană la casa lui; dar Părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns că mai cuviincios este să vie ella Sfânta Icoană.Astfel, a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el; şi mai rugându-i pe Părinţi şi alte persoane de vază, s-au îndemnat aceştia a merge cu Icoana la dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci, când au voit să ia Părinţii Sfânta Icoană şi să o pună în trăsură, aşa de grea s-a făcut încât abia patru oameni cu mare greutate au dus-o până la trăsură, iar când au voit să o pună în trăsură, a trosnit aşa de tare tocul în care era Sfânta Icoană încât toţi s-au spăimântat, şi caii de la trăsură au tresărit, iar tocul Icoanei s-a desfăcut din toate încheieturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voieşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo unde nu era evlavie şi credinţă, ci numai o iscodire şi defăimare; iară înapoi întorcând-o, doi oameni au adus-o prea uşor.
Asemenea, o cucoană evlavioasă greu bolnavă, fiind afară la moşie, auzind de Sfânta Icoană şi de minunile pe care le face, voia să meargă în oraş ca să i se închine şi să ceară sănătatela Maica Domnului, dar se temea să se suie în trăsură, ca să nu moară pe drum, până în oraş. I s-a arătat Maica Domnului în chipul acestei Sfinte Icoane în vis, poruncindu-i să se scoale curând şi să viela Bârlad, ca să se închine Maicii Domnului şi să se binecuvânteze dela Sfânta Icoană; şi cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simţit sănătoasă, şi venindla Părinţi, a mărturisit, zicând: „Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis, care mi-a zis să viu cât mai degrabăla Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată-mă cât sunt de sănătoasă!”. Şi ea dădu slavă Maicii Domnului.
De acolo au venit Părinţii cu Sfânta Icoanăla Galaţi şi au pus-o în Biserica Sfinţilor Împăraţi. La această biserică, un zugrav lucra meşteşugul său şi, văzând el îmbulzeala poporului care se închina şi admira Sfânta Icoană, i s-a părut ceva străin şi a început a-i ocărî pe oameni, făcându‑i înşelaţi şi proşti, care nu cunosc nimic. „Au doară nu credeţi voi basmelor călugăreşti! Nu vă amăgiţi, că greşiţi; un bun pictor poate să zugrăvească o icoană mult mai frumoasă ca aceasta” – şi altele mai multe zicea.
Acestea bârfind, însuşi se uita cu obrăznicie la faţa Sfintei Icoane, ocărând poporul în gura mare. Şi iată că, deodată, Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţei sale atât l-a îngrozit, încât s-a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s-a făcut propovăduitor poporului, zicându‑le să creadă că într-adevăr Sfânta Icoană cu minune dumnezeiască este zugrăvită, că face semne mai presus de fire şi este făcătoare de minuni.
După plecarea Sfintei Icoane din Iaşi, a urmat o preaslăvită minune, de mare mirare în acel ţinut.
Un evreu cu soţia şi copiii ţinea un han la drum; acel evreu, ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pe soţia sa cu copiii şi o slugă. S-a întâmplat însă şi a murit evreul acolo unde s-a dus, şi un alt prieten al lui, asemenea evreu, îngropându-l, a luat marfa şi banii rămaşi, aducându-le evreicei, soţiei mortului, spunându‑i de întâmplarea morţii bărbatului ei. Iară după ce s-a dus acel evreu străin, vrăjmaşul a pus în mintea slugii ca să omoare pe evreică şi, luându-i averea, să se ducă de acolo. Deci pândind o noapte când evreica era singură numai cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea şi a început a o ameninţa că o va omorî de nu-i va da banii pe care-i are; ea, văzând primejdia, şi după toate rugăminţile nefolosind nimica, a scos tot ce avea şi i-a dat, numai să-şi scape viaţa. Luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grijă, socotind că evreica are să spună oricui va veni în han, şi va fi vădit. Deci, ca să fie fără de grijă, a socotit în gândul său să o spânzure; şi, gătind acela spânzurătoarea, evreica se ruga către dânsul ca să o lase cu viaţă; el însă îşi căuta de planul său. Între acestea şi-a adus aminte evreica de această Sfântă Icoană şi de minunile ei, precum auzise de pe la trecători, fiindcă străbătuse această veste pretutindeni, şi la acea nevoie a început cu lacrimi a se ruga ca o creştină, zicând: „Maica Domnului, dacă Chipul Tău cu adevărat s-a zugrăvit cu dumnezeiască minune, precum am auzit, şi tu eşti adevărată Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte‑mă de această primejdie, şi atunci voi crede şi mă voi boteza cu toată casa mea!”. Acestea şi alte mai multe zicându-le femeia, cu mare plângere, sluga s-a apropiat de ea, gata să-i pună laţul de gât, dar, socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridica, l-a lăsat puţin mai jos şi apoi, suindu-se pe scaun, a pus laţul în gâtul său, să vadă de este potrivit; şi, cu slobozirea lui Dumnezeu, a călcat strâmb pe scaun şi îndată a sărit [scaunul] de sub picioarele lui, rămânând singur spânzurat. Văzând evreica această minune, a rămas încremenită de frică şi, socotind minunea, a crezut cu toată casa ei şi s-a botezat după cum făgăduise.
La plecarea Părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu Sfânta Icoană, aproape de pornire fiind, s-a făcut chipul Sfintei Icoane „ca ghermesit”, adică valuri de-a curmezişul obrazului, ca asudată; apoi, intrând într-un vapor austriac, „Loid”, se mirau toţi cei de acolo de chipul cel minunat al Maicii Domnului, nu numai pasagerii creştini ortodocşi, dar şi matrozii, cinstindu-l şi închinându-i-se.
Ajungând Părinţii cu Sfânta Icoană în Sfântul Munte, la schela Monastirii româneşti, au trimis veste sus,la Monastire, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâmpinarea Sfintei Icoane; şi aşa, ducând-o cu mare pompă în sunetul clopotelor, au aşezat-o în Sfânta Biserică Catedrală, unde se vede până azi şi toţi câţi intră i se închină cu multă evlavie şi o sărută. După aceasta, cu sfatul de obşte, s-a făcut rânduială şi s-a întocmit slujbă, ca să i se facă pomenire în fiecare an cu multă pompă şi milostenii, la toţi câţi se vor aduna din toate părţile.
Se afla pe atunci în Monastire un monah topit de boală, cu numele Inochentie, care numai prin suflare se cunoştea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, şi nu mai putea vorbi nicidecum. Dar cum a intrat Sfânta Icoană în Monastire, ca dintr-un somn s-a trezit şi a cunoscut că a venit Icoana Maicii Domnului, cu care împreună darul şi îndurările sale. Deci a cerut ca să-l ducă în biserică şi, închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: „Maica lui Dumnezeu, de-mi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, căci cred că poţi, iar de nu, fie voia ta; cum voieşti, Stăpâna mea, şi cum cunoşti, aşa fă cu mine!”. Acestea zicându-le, s-a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bucurie; însă nu a spus nimic, ci îndată a cerut cămaşă curată, ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace în toată rânduiala monahicească, că era schimnic, şi să se împărtăşească cu preacuratele Taine. După aceea, trecând ca un ceas de când se închinasela Sfânta Icoană, şi-a dat duhul şi s-a dus să stea înaintea înfricoşatului Judecător, având drept protectoare pe însăşi Mama lui Hristos Dumnezeu, spre a‑i mijloci fericirea veşnicei Împărăţii Cereşti.
Un alt monah din Monastire, anume Serghie, crezându-şi minţii sale şi bizuindu-se în sineşi, a ieşit din Monastire, nespunând nimănui, şi a intrat într-o peşteră pustie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă călugărească mai mare. Odată, rugându-se el după obicei, s-a pogorât deasupra capului său un luceafăr; şi sta aşa în vederea ochilor lui, însă el îşi făcea canonul său, încurajându-se; apoi acel luceafăr atât de tare a trăsnit încât monahul, plin de spaimă, a căzut la pământ ca un mort; şi tocmai după trei zile s-a deşteptat, însă surd cu desăvârşire şi de tot slăbit; şi cum a putut, a venitla Monastireşi a mărturisit întâmplarea ispitei drăceşti, dar nu auzea nicidecum, ci numai prin scrisoare se înţelegea cu ceilalţi. Văzându-l părinţii şi făcându-li-se milă de el, l-au dus în biserică,la Sfânta Icoanăa Maicii Domnului, şi înălţând cu dinadinsul rugăciuni de umilinţă pentru el, l-a vindecat Maica lui Dumnezeu, redându-i auzul ca şi dintâi.
Altădată, [pe] un meşter dintre cei ce lucrau în Monastire, după neîncercate judecăţile lui Dumnezeu, l-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea; şi aducându-l fraţii dinaintea Sfintei Icoane, citindu-i Acatistul şi Paraclisul, grabnic s-a izbăvit omul de acea bântuială drăcească.
În Moldova s-au făcut multe minuni dela Maica Domnuluiprin această Sfântă Icoană, [pe] care, precum am zis mai sus, Părinţii nu s-au gândit să le însemneze cu de-amănuntul, fiind cuprinşi de mare bucurie şi îndestulaţi că au câştigat un asemenea nepreţuit şi scump odor pentru Sfânta Monastire din nou întemeiată, care nu avea cu ce să se proslăvească; iar cele spuse sunt numai care s-au văzut cu ochii de Părinţii noştri şi le-au ţinut minte, iar altele ni le-au spus cei care s-au folosit de la această Sfântă Icoană.
Am dat scrierii aceste puţine, întru slava Maicii lui Dumnezeu şi spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrăvirii acestei Sfinte Icoane, împlinind din parte datoria pe cât am putut. Şi mărturisim şi credem cu toată inima că Maica lui Dumnezeu, pentru bunătatea sa, spre folosul celor ce cred şi o cinstesc cu credinţă şi cu dragoste, pururea a săvârşit şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacului.
Într-un an, la 10 Iulie, călugării Monastirii rânduiţi a pescui pentru a întâmpina pe musafirii ce vin în ziua de 12 Iulie, la serbarea Sfintei Icoane a Maicii Domnului, s-au pogorât la mare, unde au schela, ca să pună mrejele în mare pentru pescuit, deşi în timpul verii nimeni dintre pescari nu pune mreje în mare, fiindcă apa este caldă şi peştele umblă prin apă pe deasupra, iar mrejele se depun pe fundul mării, şi de aceea nu se prinde; însă călugării, fiind trei la număr, au zis: „Noi să cercăm şi să punem mrejele, şi Maica Domnului puternică este a-şi procura peşte la sărbătoarea Icoanei Sfinţiei sale”. Iar unul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a îndrăznit a zice în sinea sa: „Dacă icoana aceasta a Maicii Domnului s‑a zugrăvit cu minune, după cum spun Părinţii, apoi să facă să se prindă peşte la sărbătoarea ei, în timpul acesta de vară”. Şi aşa au pus în mare cinci bucăţi de mreji, câte şaizeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat nu trei ceasuri, după obicei, ci cinci, ca să pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau într-o bucată de mreajă decât patru sau cinci peştişori mici; aşa au urmat la toate bucăţile de mreji; atunci au scos bucata cea mai de pe urmă şi, văzând că nu scoseseră peştele trebuincios în celelalte, se mâhniră că Maica Domnului nu a voit să le ajute a prinde peşte la sărbătoarea sa; iar când scoaseră acum mreaja mai mult de jumătate, iată că Maica Domnului, deşi îşi pierduseră orice nădejde, nu i-a lăsat împuţinaţi, ci le arătă minunile Sfinţiei sale spre bucuria lor şi întărirea în credinţă, că dintr-un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte! Şi văzând aceasta, s-au bucurat şi au slăvit pe Maica Domnului, cerându-şi iertare de îndoiala şi încercarea lor.
Mărimea acestei Sfinte Icoane este de1 mşi10 cmîn lungime, iar lăţimea după proporţie. Nu este făcută după asemănarea vreuneia dintre icoanele făcătoare de minuni, ci după un nou model al zugravului, precum l-a inspirat Dumnezeu. Faţa Maicii Domnului şi [cea] a Domnului sunt în culoarea grâului, nasul, gura şi bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iar ochii atâta dar au, ca [şi] cum ar sorbi inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire. Privind cu înţelepciune şi cu luare-aminte la această Sfântă Icoană, se va vedea caracter împărătesc de mare neam, amestecat cu stăpânire şi cu blândeţe, de unde se arată că este închipuită prea după asemănare Maica lui Dumnezeu, şi plină de dar dumnezeiesc, la care nimeni nu poate privi fără să simtă în inima sa dulceaţă duhovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de nu va fi vreun om prea împietrit la inimă şi întunecat la minte, ca să nu simtă nimica dintru acestea; că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână omenească, precum mărturisesc şi străinii care vin de o văd. Şi nu stă numai într-un chip Sfânta ei Faţă, ci uneori se cam smoleşte, iar alteori se cam îngălbeneşte, luminând; iar la sărbătorile cele împărăteşti, când se face priveghere de toată noaptea, şi mai ales la serbarea Sfintei Icoane, atât este de veselă şi strălucită încât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca [şi] cum ar privi pe însăşi adevărata Maica lui Dumnezeu.
Este aşezată în strană mare, bine şi împodobit lucrată, pusă lângă sfeşnicul împărătesc din partea stângă, bine şi frumos gătită, cu salbă de galbeni mari şi alte monede, cruci şi ace de aur cu diamante şi mărgăritare, şi alte multe feluri de podoabe, date de evlavioşi şi de bunii creştini, care aşteaptă dela Maica Domnuluimare dar şi plată, atât în lumea aceasta, cât şi în cea viitoare. Stă maiestuos şi veselă privirilor tuturor, atrăgându-i cu nesaţ, precum odinioară a văzut-o Sfântul Dionisie Areopagitul în Sfântul Sion; asemenea şi aci, în Sfântul Munte, a văzut-o, deştept [treaz] fiind, în dumnezeiască vedenie, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe scaun ca o Împărăteasă, înconjurată de îngeri şi de arhangheli şi de toţi cuvioşii Sfântului Munte, slăvind-o şi închinându-i-se, care avea palate de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum, cu ajutorul său, s-a făcut Sfânta Monastire Românească din temelie, întru slava Fiului Său, pentru mântuirea monahilor români şi a tuturor credincioşilor ortodocşi creştini ce vieţuiesc într-însa cu frica lui Dumnezeu şi dragoste creştinească.
Binecuvântaţi creştini, fii ai Sfintei Biserici a Răsăritului, de voiţi a vă încredinţa despre neisprăvitele de mână omenească chipuri ale Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, vă veţi încredinţa din înseşi adeveririle şi vrednicele de credinţă dovezi desluşite şi întărite de cele mai însemnate şi de bun neam persoane ale locului. Nu este cu putinţă de a mărgini pe Cel nemărginit şi a cuprinde pe Cel ce toate le cuprinde; noi numai aceasta putem cunoaşte şi înţelege, că dreapta Domnului nu încetează de a revărsa darurile Sale cele dumnezeieşti şi preţioase asupra noastră, a românilor, spre adeverirea şi întărirea credinţei. Să vină înţelepţii lumii, care cu agerimea cea ascuţită a minţii lor au descoperit adâncurile firii. Să vină teologii Bisericii, care, cu povăţuirea Duhului Sfânt, urmăresc adâncimile dumnezeieştilor Scripturi. Veniţi toţi împotriva grăitorilor de rău şi vedeţi că, pe câte sunt razele soarelui, pe atâtea sunt şi nenumăratele dovezi ce adeveresc cum că această Sfântă şi de minuni făcătoare Icoană este cu adevărat neisprăvită de mână omenească; şi oricum ar fi făcut Dumnezeu această minune, sau ori în ce scop, nu este omului slobod a ispiti, ca nu cumva să se mânie pe el Domnul şi să piară din calea cea dreaptă. De este întru acest chip, sau într-un alt chip minunea aceasta, este a lui Dumnezeu faptă.
„Dreapta Domnului a făcut putere.”
Nu vă minunaţi, iubiţi ascultători, că dovezile, pe cât încape mintea omului, se înfăţişează celor ce voiţi a lua o mică desluşire; iar dacă cineva va fi mai mult iscoditor, acela să ia aminte ce se zice prin gura proorocului: „A Mea este izbânda, zice Domnul”. Credeţi şi nu ispitiţi, că Dumnezeu e Cel ce a făcut de a înfrunzit toiagul lui Aaron; Cel ce a făcut de a izvorât apa răcoroasă din piatra seacă în pustie, şi a făcut de s-au aflat scrise fără mână de om tablele Legii; tot Acela a isprăvit şi chipul Prea Curatei Maicii Lui şi al Său. Chiar însuşi preaiscusitul zugrav nu se putea dumiri, că ar fi avut oarecare prevestire, că această sfinţită Icoană are a se săvârşi nevăzut de dumnezeiască putere, iar nu de stricăcioasele mâini ale omului muritor. Şi dacă prin umbrele Apostolilor se făceau multe minuni în popoare, mai presus de firea omenească, cu atât mai mult se cuvine a crede că Icoanele Prea Curatei Fecioare, Maica lui Dumnezeu, fac şi mai presus de fire minunate minuni. Că de multe ori mir îndestulat izvorăşte din ele, iar uneori lacrimi curg din ochii lor, şi de multe ori pe mări călătoresc, după cum şi Sfântul Munte Athos are nu puţine Sfinte Icoane de astfel de minuni făcătoare, nu numai a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu, ci şi ale plăcuţilor lui Dumnezeu Sfinţi, ce stau ca nişte turnuri şi slăvite monumente, spre apărarea acestui de Dumnezeu păzit loc. Şi cine poate spune nenumăratele minuni ale Sfintelor Icoane în toată lumea, nu numai la creştini, ci şi chiar la păgâni? Acestea n-au încetat a da să înţeleagă că Biserica Răsăritului învaţă drept cuvântul adevărului. Şi precum nenumăratele minuni ale Sfintelor Icoane sunt scrise, aşijderea înmiite sunt cele care n-au fost însemnate de condeiul omenesc. Că precum soarele nu poate împrăştia razele sale în tot locul, de asemenea nici omul nu poate aşa lesne a afla despre toate minunile făcute de Dumnezeu pe pământ. Numai cei ce cunosc şi se îndeletnicesc cu citirea şi cercetarea Sfintei şi Dumnezeieştii Scripturi le pot afla din parte.
Citim că-n zilele dreptslăvitorilor împăraţi greci [bizantini] Leon [VI] Înţeleptul şi Alexandru, fratele lui, fiii împăratului Machedon [Vasile Macedoneanul], era o asemenea Sfântă Icoană la una dintre monastirile Constantinopolului.
În vremea domniei Iaroslavului, în zilele lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului [sec. XVII], s-a aflat o asemenea Sfântă Icoanăla Volga, iar până astăzi se vedela Tolga, în vechea catedrală.
Vedem, în Lavra Pecerska, că şapte icoane cu asemenea dar şi nevăzută mână s-au zugrăvit, pe care văzându-le egumenul că pentru rugăciunile Sfântului Alipie (zugravul din a lor monastire) s-au făcut, a dat laudă lui Dumnezeu, închinându-se toţi acelor Sfinte Icoane nefăcute de mână, a Domnului şi a Prea Curatei Maicii Lui, şi ale Sfinţilor din vechime; iar dintre aceste şapte Sfinte Icoane, pe aceea a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu a luat-o Voievodul Vladimir şi o a trimisla Rostov, şi stă acolo până astăzi.
La acelaşi Sfânt Alipie vedem că a venit îngerul Domnului, întru a sa casă, şi a zugrăvit icoana Adormirii Maicii lui Dumnezeu; şi întrebând îngerul pe Sfântul Alipie de mai lipseşte ceva icoanei, el i-a răspuns că este desăvârşită, ca una ce s-a făcut cu minune dumnezeiască.
De asemenea, şi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan a zugrăvit o icoană a sa, învăţând pe un copil, anume Gusar, care zugrăvea în palatul împărătesc din Constantinopol, şi s-a mirat împăratul şi toţi ai săi de meşteşugul cel iscusit.
În Lida, satul ce este ca la18 milede Ierusalim, au făcut o biserică Apostolii lui Hristos Petru şi Ioan; acolo s-a aflat o icoană a Prea Curatei Fecioare ţinând în braţe pe Iisus, făcută din darul Sfântului Duh, în viaţă fiind Prea Sfânta Stăpână, şi pe care văzând-o aceasta, a binecuvântat-o, ca să fie darul Fiului său cu acea Sfântă Icoană, care, până în zilele lui Iulian Paravatul [Apostatul? – sec. IV], a făcut nenumărate minuni.
Iarăşila Lida, în biserica făcută de Eneia şi de cei şaptezeci de apostoli, care s-a ridicat în numele Născătoarei de Dumnezeu, încă în viaţă fiind Stăpâna, şi pe care, din pizmă, evreii voiau să o risipească, iar împreună cu ei şi închinătorii de idoli. Dar, după porunca stăpânitorului cetăţii aceleia, s-a pecetluit uşa bisericii; şi după trei zile deschizând-o, au aflat zugrăvită – dar nefăcută de mână – icoana Maicii lui Dumnezeu, de trei coţi înaltă, haina având-o albastră, iar deasupra acelei haine, alta de porfiră; fiind scrise deasupra ei aceste vorbe: „Maria, Maica Împăratului Hristos din Nazaret”. Şi nenumărate minuni s-au săvârşit de această Sfântă Icoană.
În zilele Împăratului Tiberie şi ale Patriarhului Serghie [sec. VII], s-a zugrăvit nevăzut pe pânză chipul lui Iisus Hristos, în casa unei văduve, Maria din Meletin, unde şi nenumărate minuni s-au făcut de la această Sfântă Icoană.
În zilele vieţuirii Sale pe pământ, Împăratul Împăraţilor, Domnul nostru Iisus Hristos, rugându-Se în Muntele Măslinilor, a asudat cinstită Faţa Lui; şi luând o basma de la unul dintre ucenicii Săi şi ştergându-Se, îndată nevăzut s‑a întipărit cinstită Faţa Lui pe acea basma; şi cine poate spune cu amănuntul minunile câte le-a săvârşit acel chip dumnezeiesc?
Şi ca să nu vă îngreunez, nu am adus mărturii cu de-amănuntul; dar văzând că, faţă de cele pomenite mai sus, mulţi stau nedumerindu-se şi zic că nu s-a mai auzit de icoane nezugrăvite de mâini omeneşti, de aceea am fost silit să mai aduc o mică încredinţare; iar voind cineva mai mult a cerceta, gata sunt mii de dovezi despre Sfintele Icoane, şi lesne a le aduce înainte. Însă nouă ni se cuvine a zice, cu Sfânta lui Hristos Biserică: „Mută să fie gura păgânilor, care nu se închină cinstitei Icoanei Tale, celei zugrăvite şi săvârşite cu darul Duhului Sfânt, dat Prea Curatei Fecioare, Maicii lui Dumnezeu!”.
Să se minuneze tot auzul omenirii, şi glasuri de bucurie şi de mulţămire cu dorire să se înalţe preadulcelui nostru Ziditor, Care ne-a dăruit astfel de mijlocitori şi veşnice monumente pe pământ. Pentru aceea şi noi toţi împreună, popoare, seminţii şi limbi, laudă Împărătesei Cerului să‑i aducem, în ziua aceasta preavestită a praznicului nostru; că astăzi puterile cele nevăzute ale cerurilor din cer au căutat şi cu noi nevăzut prăznuiesc. Astăzi s-a împlinit proorocia lui David, care zice: „Să se veselească cerurile şi pământul să se bucure”, că iată, pe amândouă le-a primit cea cu dar dăruită, şi spre cântarea acestei Sfinte Icoane poftesc astăzi ochii evlaviosului vostru cuget, o, preaiubitoare de serbare adunare.
Aşadar, îndrăznesc a vă ruga, în numele Celui pe Care-L vedem pe această Sfântă Icoană, ţinându-Se de Prea Curata Sa Maică în sfintele ei braţe, ca să răspundă oricui se bizuieşte a zice ceva împotriva dumnezeieştilor minuni!… Dumnezeu, pentru îndurările milei Sale, ne-a dăruit luminare nouă, celor ce eram întru întunericul puţinei credinţe, sau, mai bine-zis, ne-a dăruit mântuire nouă, celor păcătoşi, chiar dinaintea ochilor noştri.
Veniţi dar şi vă apropiaţi, iubiţilor binecredincioşi, şi mai ales voi, care sunteţi de faţă în această Sfântă Biserică; şi vă rog, luaţi bine seama la această Sfântă Icoană şi vedeţi cât este de plină de daruri! Şi toţi veţi zice că este chip de Dumnezeu lucrat, al frumuseţii cerului, şi aleasă săvârşire a atotţiitoarei mâini a lui Dumnezeu. Au nu se pare că cerul a închis în faţa ei tot seninul şi toată frumuseţea stelelor? Şi cine poate tâlcui însuşirile acestei Sfinte Feţe, când a văzut pe al ei binevestitor Arhanghel hotărând-o a fi plină de daruri? Şi ce nu are acest fecioresc chip, care să nu fie plin de curăţenie, de respect şi sfinţenie?
Se pare că în această Sfântă şi de minuni făcătoare Icoană, a făcut Pronia cea dumnezeiască o minunată adunare a tuturor harurilor şi o însufleţită alcătuire a tuturor frumuseţilor cereşti şi pământeşti.
Fiindcă, după cum mărturisesc Sfinţii Părinţi şi vrednicii de credinţă istoriografi, Epifanie şi Nichifor, despre chipul cel trupesc al Prea Curatei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, era Prea Sfântă încă de când vieţuia pe pământ, întru acest fel: era vederea feţei ei ca vederea grăuntelui de grâu, părul galben, ochii ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin; sprâncenele ei erau plecate şi ales de negre, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotundă, nici scurtă, ci puţin alungită, mâinile şi degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multă cuviinţă legat.
Asemenea şi preadulcele ei Fiu, Domnul Iisus, avea unele asemănări cu trăsăturile celei ce L-a născut.
Acum, preaiubiţi ascultători ai Maicii lui Dumnezeu, vedeţi împlinirea trăsăturilor chipului ei în Sfântă Icoana sa. Duhul Sfânt a încununat-o pe Prea Curata Fecioară cu mulţimea darurilor, precum Solomon o vesteşte în Cântarea Cântărilor, numind-o Mireasă şi aşa zicându‑i: „Iată, frumoasă eşti, iubita mea. Părul tău ca turmele caprelor care s-au suit din Galaad. Capul tău precum Carmilul; cosiţele capului tău ca mohorâtul împărătesc legat în călătorii; ochii tăi ca nişte bălţi ale râului Esevon; buzele tale ca o funie roşie. Miere şi lapte am văzut sub limba ta. Dinţii tăi ca nişte turme din cele tunse, gâtlejul tău ca nişte vin bun, obrazul tău ca al unei turturele frumoase, grumajii tăi şi umerii tăi ca nişte gherdanuri, sânul tău mult mai frumos decât grâul şi vinul, ca doi iezi de căprioară gemeni, care pasc în crini; pântecele tău stog de grâu îngrădit cu crini”.
Acestea toate sunt semne ale dumnezeieştilor dăruiri şi cunoştinţe date de către Duhul Sfânt Fecioarei Maria. Şi Acelaşi Sfânt Duh a încununat cu o mulţime de daruri şi Sfânta Icoană a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu. Şi vă rog, creştinilor dreptslăvitori, credeţi numai ceea ce vedeţi şi vă veţi mântui, că greu este a lovi cu piciorul împotriva boldurilor! Şi cu bucurie privind, să ne închinăm Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu şi a Fiului ei, celei cu dumnezeiască minune săvârşite, care are feţele vesele ca nişte labirinturi întru care rătăceşte toată cugetarea omenească, de care şi Duhul Sfânt se minunează, văzând măririle Fecioarei, şi zice: „Tu, iubita mea, frumoasa mea, porumbiţa mea, care eşti întru acoperământul pietrei, arată-mi faţa ta şi mă fă să aud glasul tău; că dulce este glasul tău şi faţa ta frumoasă”.
Apoi noi, nevrednicii, noi, necărturarii şi neînvăţaţii, ce vom putea zice, când şi pe ritori ca pe nişte peşti îi lasă fără de glas, numai prin tăcere lăudând-o?!
O, negrăită milostivire şi adânc de bunătate a Atotputernicului Dumnezeu, cum şi în cele mai de pe urmă veacuri lucrează minuni mai presus de fire, pentru folosul şi mântuirea neamului creştinesc! Cum, cu nepomenire de rău pentru păcatele noastre, ne iubeşte aşa de mult, iconomisind chipul mântuirii noastre, cu atâtea feluri de binefaceri, şi dăruindu-ne cu aşa mari şi nepreţuite daruri sfinte, prin care cu înlesnire şi îndrăzneală să mijlocim cele de folos şi iertarea păcatelor, de la milostivirea Sa cea iubitoare de oameni!
Mare dar şi de multă însemnătate şi adâncă cugetare duhovnicească este, socotind harul cu care Dumnezeu a înzestrat şi a întărit acest Sfânt Locaş, cu această Sfântă şi plină de daruri Icoană a Maicii Domnului, spre mângâierea şi fericirea neamului românesc, pe care niciodată nu l-a părăsit, ci din veci l-a iubit, l-a ocrotit, l-a înălţat şi cu multe şi mari bunătăţi şi binefaceri l-a dăruit şi l-a proslăvit; pentru care toţi cei ce cunosc istoria strămoşească se vor minuna, cum prin atâtea nebiruite şi nesuferite nevoi trecând, pe toate cu bărbăţie, prin darul şi ajutorul lui Dumnezeu le-a biruit, păstrând libertatea şi autonomia în cele de aici, iar în cele viitoare răsplătirea faptelor celor bune, cu veşnica fericire întru Împărăţia Cerurilor.
Pentru multa dragoste şi datornicul respect pe care se cuvine a le avea şi a le da Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, mijlocirea şi nădejdea mântuirii noastre, şi ca să nu rămână în uitare şi în nebăgare de seamă această Sfântă Icoană cu minune zugrăvită şi făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Prea Cuvioşia Sa, Părintele Nifon, superiorul [stareţul], în înţelegere cu Părinţii din Sfânta Chinovie, a hotărât ca în toţi anii, în ziua de 12 Iulie, să se facă serbare mare cu priveghere de toată noaptea, în cinstea şi amintirea minunatei zugrăviri a Sfintelor Feţe, a Maicii lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos, cele închipuite în această Sfântă Icoană, împodobind serbarea cu cântări şi laude, cu mulţumiri şi cereri către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, întâmpinând cu dragoste pe toţi câţi se vor aduna din toate părţile, ospătându-i şi împărţind milostenie la cei săraci.
Mulţumită dar, fraţilor, să dăm lui Dumnezeu, pentru această preaslăvită şi nouă minune, căla Dumnezeutoate sunt cu putinţă, precum vedem prin Sfintele Scripturi; drept aceea, noi toţi câţi ne-am adunat la această sfântă şi veselitoare serbare a Maicii lui Dumnezeu, căzând înaintea acestei Sfinte Icoane a ei, ce-şi are închipuite feţele cu minune, să strigăm credincioşi:
Prea Sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Marie, protectoarea şi apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; Împărăteasa Cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de Prodromiţa, adică Înaintemergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune şi ne du de mână întru împărăţia cea cerească; povăţuieşte‑ne pe toţi dreptcredincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, că binecuvântată şi preaslăvită eşti în vecii vecilor. Amin. [*]
[*] Textul a fost preluat din volumul Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004, pp. 49-78. Volumul respectiv a fost îngrijit de Răzvan Codrescu. Titlul original complet: Minunile Maicei Domnului „Prodromiţa” sau Minunea ce s-a făcut cu zugrăvirea Sfintei Icoane a Maicei Domnului dela Monastirea română „Prodromul” din S-tu Munte Athos şi alte multe minuni ce s-au făcut dupe zugrăvire. Istorisirea minunilor şi a altor Sfinte Icoane ce se află în Sfânta Monastire, adunate şi lucrate de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul Sfintei Monastiri. Textul iniţial – Luna Iulie, în 12 zile: Istorisire pentru minunata zugrăvire a Sfintei Făcătoare de minuni Icoane a Prea Sfintei, Prea Curatei, binecuvântatei, slăvitei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, care s-a săvârşit cu dumnezeiască minune, pronumită „Prodromiţa” a fost tipărit în volumul Slujba praznicului sfintei şi de minuni făcătoarei icoane a Maicii Domnului numită Prodromiţa, Tiparniţa Gutenberg, Bucureşti, 1900.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu