SFANTUL VISARION, CUVIOSUL ILARION CEL NOU, EGUMENUL MANASTIRII DALMAT, SFINTELE MUCENITE CHIRIACHIA, CALERIA SI MARIA , SFINTELE MUCENITE FECIOARE ARHELAIA, TECLA SI SUSANA - 6 iunie

SFANTUL VISARION

 Marele între parinti Visarion s-a nascut si a crescut în Egipt. Din tinerete a iubit pe Hristos si a rasarit în inima lui lumina darului lui Dumnezeu. Si s-a pazit curat de toata întinaciunea pacatului, nepatându-si haina cea duhovniceasca, pe care a luat-o de la Sfântul Botez. Si cercetând sfintele locuri de la Ierusalim, a vazut pe Cuviosul Gherasim, care-si petrecea viata în pustiul Iordanului, si caruia îi slujea un leu. Asemenea vazând si pe multi alti parinti care vietuiau acolo prin felurite locuri si care straluceau în fapte bune si, vorbind cu dânsii, a câstigat mult folos sufletului sau.

    Iar dupa ce s-a întors la locul sau, si-a dobândit ca parinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul. Si ducându-se adeseori la el si povatuit fiind de învataturile lui cele folositoare, s-a îndemnat spre viata cea aspra. Si împartindu-si saracilor si manastirilor averea ramasa de la parinti, s-a lepadat de lume si s-a facut monah. Apoi ducându-se într-un loc pustiu, petrecea în liniste, obosindu-se cu multe osteneli. Si omorându-si trupul cu nevointe pustnicesti, se asemana celor fara de trup, fiind în trup. Postirea lui era fara de masura, pentru ca uneori nu mânca toata saptamâna, iar alteori petrecea fara de hrana si fara de bautura patruzeci de zile.

    Odata, stând în mijlocul unor maracini si având mâinile, ochii si mintea îndreptate catre cer, a petrecut astfel patruzeci de zile si de nopti în rugaciune gânditoare de Dumnezeu, neclintit ca un stâlp, nici miscându-se câtusi de putin cu trupul din locul acela, nici gustând ceva în acele zile, nici graind ceva catre cineva, nici dormitând, nici slabind din neputinta cea fireasca si nici aplecându-si mintea sa spre cele pamântesti, ci fiind cu totul întraripat de dragostea lui Dumnezeu. Cu ochii cei sufletesti privea neabatut spre El, urmând celor fara de trupuri. De aceea s-a învrednicit si de mari daruri de la El, pentru ca i s-a dat lui atâta dar de faceri de minuni, cât si sfintilor prooroci de demult.

    Si s-a asemanat lui Moise; ca precum Moise a prefacut de demult în pustie apele cele amare întru dulceata cu lemnul aratat de Dumnezeu, ca sa adape pe Israel cel însetat, tot astfel si Cuviosul Visarion a îndulcit amaraciunea apei de mare, prin rugaciune si prin însemnarea sfintei cruci, ca sa adape pe ucenicul lui cel slabit de sete. Caci odata, umblând el cu ucenicul lui în pustie pe marginea marii, acesta a însetat de osteneala drumului si de zaduful zilei si zicea catre sfântul: „Parinte, îmi este tare sete". Iar cuviosul, facând rugaciune si însemnând marea cu semnul Sfintei Cruci, a zis: „In numele Domnului, ia apa si bea". Iar ucenicul luând apa din mare cu vasul ce-1 purta, a vazut ca apa este dulce la gust si rece, ca si cum ar fi curs dintr-un izvor viu. Deci, bând din destul si racorindu-se, a luat si în vasul sau. Si vazând aceasta Cuviosul Visarion, a zis ucenicului: „Fiule, pentru ce ai umplut vasul cu apa?" Raspuns-a ucenicul: „Iarta-ma, parinte! Am luat apa ca sa nu însetez iarasi pe cale!" Atunci staretul a zis: „Dumnezeu, Cel ce este în acest loc, este în tot locul; si, precum aici, asa si în tot locul poate sa dea apa dulce celui însetat". Iar numele ucenicului era Dula.

    Cuviosul Visarion s-a asemanat si lui Isus al lui Navi; caci precum acela biruind oarecând pe amorei, a oprit soarele în calea sa, tot asa a facut si acesta, caci mergând el cu ucenicul la alt staret, se apropia soarele spre apus si calea era înca departata; deci Sfântul Visarion s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-ma Tie, Doamne, porunceste ca sa stea soarele pâna ce voi merge la robul tau". Si asa s-a facut, ca n-a apus soarele pâna ce a sosit cuviosul la acel staret.

    Cuviosul a fost asemenea si cu Sfântul Prooroc Ilie, pentru ca în vreme de seceta, ploaie îndestulata a pogorât din cer pe pamânt; si aceasta nu s-a facut o data sau de doua ori, ci de mai multe ori. El se asemana înca si cu proorocul Elisei; caci precum acela a trecut apele Iordanului, despartindu-le cu cojocul lui Ilie, tot asa si acesta, cu rugaciunile sale, a întarit firea apelor sub picioarele sale si umbla pe deasupra apelor ca pe uscat; pentru ca Nilul - râul cel mare - îl trecea ca pe uscat si oriunde pe cale întâlnea pâraie, le trecea cu picioarele neudate.

    Si petrecând Cuviosul Visarion oarecând în Schit, a fost adus la biserica un om îndracit si se faceau rugaciuni pentru el în biserica ca sa se izbaveasca de duhul cel necurat, dar nu iesea dracul din el, caci era cumplit foarte. Atunci clericii au zis între ei: „Ce sa facem cu îndracitul acesta?" Si unii au zis: „Nimeni nu poate sa-1 izgoneasca pe dracul acesta, decât numai avva Visarion; si de-1 vom ruga pe el pentru aceasta, apoi nici în biserica nu va voi sa vina. Deci sa facem asa: El vine de dimineata în biserica mai înainte decât toti, iar noi, apucând înainte de venirea lui, sa punem pe omul cel îndracit în locul lui si sa-i zicem staretului: ŤParinte, desteapta pe cel ce doarme!ť"

    Si au facut clericii asa. Si intrând Cuviosul Visarion în biserica, dupa obiceiul sau, a vazut pe acel om sezând în locul lui. Atunci el a stat aproape de cel îndracit si nu voia sa-1 goneasca din locul lui pe cel ce sedea. Iar dupa ce s-a început pravila bisericii, clericii au zis catre staret: „Parinte, desteapta pe cel ce doarme". Iar parintele apropiindu-se de acel om, 1-a clatinat, zicându-i: „Scoala-te si te du de aici!" Si îndata dracul a iesit din om, gonit prin cuvântul sfântului. Si sculându-se omul, a început a multumi lui Dumnezeu, ca s-a izbavit de îndracire si s-a facut sanatos din acel ceas. în acest fel au pornit clericii pe Sfântul Visarion spre acea facere de minuni, ca sa izgoneasca pe diavol, pentru ca acest cuvios parinte nu voia sa faca minuni la aratare, ca sa nu fie slavit de oameni, si fugea de laudele oamenilor, fiind smerit si socotindu-se pe sine pacatos.

    Odata, un frate din schit a cazut într-o greseala si preotul îi poruncea lui sa iasa afara din biserica, ca unul ce nu era vrednic sa fie împreuna cu fratii în soborul bisericesc. Iar Cuviosul Visarion, sculându-se, a iesit si el împreuna cu cel ce gresise, zicând: „Si eu am gresit!" Intr-acest fel a fost smerenia acestui sfânt parinte.

    Ucenicii lui mai spuneau de el ca patruzeci de ani nu s-a culcat pe coaste ca sa se odihneasca; ci, sezând sau stând, primea câte putin somn. El sfatuia pe ucenicii sai sa fie treji, ca rara dormitare sa se pazeasca pe sine totdeauna de cursele vrajmasului, si le zicea: „Se cade monahului sa fie tot ochi ca si Heruvimii si Serafimii; si, când cineva petrece în pace neavând razboaie, atunci mai mult sa se pazeasca si sa se smereasca în fata lui Dumnezeu, ca nu cumva, parându-i-se ca sta, sa cada mai cumplit, caci pentru prea marea încredere în sine, multi s-au dat la razboi. Si de multe ori, pentru neputinta noastra, Dumnezeu nu lasa sa vina asupra noastra razboaie, ca sa nu pierim desavârsit".

    Toata viata acestui sfânt parinte era asemenea pasarilor cerului, pentru ca nimic nu a câstigat din cele pamântesti, nici nu avea chilia sa, nici vreo adapostire deosebita; ci, trecând din loc în loc, mergea ca un drumet ratacit prin pustie, prin surpaturi si prin vai, neîngrijindu-se deloc de nevoile trupesti, nici de hrana, nici de haine; având pe trup îmbracaminte numai o ruptura de haina, cât sa nu-i fie trupul gol cu totul. Ziua era ars de zaduful soarelui, iar noaptea de ger. Rareori i se întâmpla vreodata sa intre sub vreun acoperamânt, ci petrecea ca o pasare prin munti, iubind singuratatea, ridicându-si mintea spre Unul Dumnezeu si adâncindu-si gândurile într-însul. Totdeauna îi ieseau pâraie de lacrimi din ochi si scotea dese suspine din adâncul inimii; si toate zilele vietii lui si le-a petrecut plângând si tânguindu-se.

    Si ajungând la adânci batrâneti, s-a mutat la viata cea neîmbatrânita si a trecut de la plângere la bucuria cea vesnica, prin ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.

CUVIOSUL ILARION CEL NOU, EGUMENUL MANASTIRII DALMAT

                                                           
  Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, cel care da pâine la masa împarateasca, iar maica lui era Teodosia; si amândoi parintii lui erau evlaviosi. Si fiind ei iubitori de Dumnezeu, l-au învatat bine Sfânta Scriptura din tinerete. Apoi, când era de douazeci de ani, a lasat - dupa cum zice Evanghelia - pe tata si pe mama, si casa, si bogatie, si s-a facut monah în manastirea lui Isihie, care era aproape de Vizantia. Dupa aceea a venit în manastirea Dalmatului si acolo a luat îngerescul si sfântul chip cel mare, si s-a facut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme vietuia acolo.

    Si petrecea în ascultare, în tacere si în smerenie, având slujba în gradina manastireasca. El s-a ostenit într-acea ascultare zece ani si se sârguia, ca, prin viata sa, sa urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a carui viata îmbunatatita si placuta Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, se asemana aceluia, pe cât putea, în postiri, în rugaciunile cele de toata noaptea, si în toate nevointele monahicesti, pentru care s-a si numit Ilarion cel Nou.

    Deci luminându-si sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca sa le goneasca Iar egumenul manastirii aceleia 1-a facut preot, chiar si nevrând, dupa ce Sfântul Grigorie Decapolitul s-a dus de acolo în alte locuri. Apoi, dupa câtiva ani, murind egumenul acelei manastiri, Cuviosul Ilarion a aflat ca fratii voiesc sa-1 faca egumenul lor si a iesit noaptea din manastire, nestiut de nimeni, si s-a dus în Vizantia, unde a cautat pe Sfântul Grigorie, învatatorul sau, nadajduind ca-1 va gasi acolo. Dar acela se dusese în Roma si de acolo s-a întors si s-a salasluit în muntele Olimpului.

    Deci Ilarion a intrat într-o manastire din Vizantia, iar monahii manastirii Dalmatului, aflând de dânsul, au trimis la prea sfintitul Patriarh Nichifor, rugându-1 sa-1 faca egumen al lor, chiar de n-ar voi. Atunci patriarhul a vestit aceasta împaratului si, trimitând, au adus la dânsii pe Ilarion, si l-au îndemnat sa ia egumenia manastirii Dalmatului. Iar el neputând sa se împotriveasca vointei împaratesti si patriarhicesti, s-a supus poruncii lor si a luat stapânirea egumeniei, pastorind bine, vreme de opt ani, oile cele cuvântatoare încredintate lui.

    Dupa aceasta, a luat scaunul împaratiei grecesti Leon Armeanul - tiranul cel cu nume de fiara -, care a început a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptarii de icoane. Acela pe multi îi silea sa se uneasca cu el la eresul lui; iar pe cei ce nu se supuneau vointei lui, pe uni îi muncea, iar pe altii îi izgonea în tari foarte departate. într-acea vreme, din porunca lui, a fost adus si Cuviosul Ilarion de la manastirea Dalmatului la palatele împaratesti si silit la acel eres. Dar ostasul cel bun al lui Hristos, nu numai ca nu s-a supus tiranului nicidecum, dar înca 1-a si certat cu îndrazneala, numindu-1 fara de Dumnezeu si nou calcator de lege, pornindu-1 astfel spre mare mânie. Deci raucredinciosul împarat a pus asupra fericitului multe batai si felurite munci, si 1-a închis în temnita.

    Iar dupa o vreme oarecare, punându-1 iar de fata la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, 1-a dat patriarhului celui de un gând cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul dupa izgonirea pentru dreapta credinta a prea sfintitului Nichifor. Acel Teodot, patriarhul mincinos, a facut Cuviosului Ilarion acelasi lucru ca si împaratul, caci închizându-1 într-o temnita întunecoasa, 1-a chinuit multe zile cu foamea si cu setea, poruncind sa nu-i dea nici pâine, nici apa. Atunci monahii manastirii lui s-au dus la împarat, zicând cu rugaminte: „O, împarate, da-ne pe pastorul nostru, iar noi îti fagaduim ca ne vom supune vointei tale". Iar împaratul s-a bucurat de fagaduinta lor si îndata le-a dat pe parintele lor.

    Deci sfântul, ducându-se la manastire, a petrecut câtava vreme si, primind putina odihna, dupa acele patimiri si acea foame, s-a întors iarasi spre patimiri. Caci împaratul, asteptând fagaduinta calugarilor, a cunoscut ca este batjocorit de ei si a trimis ostasii sai asupra acelei manastiri, care au necajit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion aducându-1, l-au închis în temnita. Dupa aceea, l-au trimis la manastirea lui Faneon, poruncind sa-1 închida într-o temnita strâmta. Sfântul Ilarion a patimit în temnita aceea sase luni, primind multe necazuri si ocari de la asprul egumen al acelei manastiri. Dupa aceea, iarasi a fost scos de acolo, cu porunca împarateasca, si a fost adus la Constantinopol, unde a fost silit de împaratul sa se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu îngroziri.

    Insa patimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând de porunca împaratului, a fost trimis la alta manastire care se numea Ciclovia. Si a petrecut într-însa doi ani si sase luni, fiind tinut si chinuit într-o temnita urât mirositoare. De acolo, fiind adus iarasi la împarat, si fiind batut foarte tare, a fost surghiunit în cetatea Protilia. Dupa aceea, acel raucredincios împarat, care a pierdut pe multi, a pierit si el cumplit; pentru ca a fost taiat cu sabiile în biserica de ostasii sai chiar în acel loc unde mai întâi a batjocorit si surpat sfânta icoana a lui Hristos, si si-a lepadat sufletul lui cel ticalos.

    Si luând scaunul împaratiei Mihail Travlul, a poruncit ca pe toti cei dreptcredinciosi sa-i libereze din legaturi si de prin temnite. Atunci fiind eliberat si Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la manastirea sa - deoarece nu încetase eresul luptarii de icoane, iar scaunele episcopale erau tinute de pastori si arhierei învatatori mincinosi -, ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasa, care îi daduse un loc linistit la mosia sa, facându-i chilie si gradina si slujindu-i lui pentru Dumnezeu cu toate cele de trebuinta.

    Intr-acea vreme, Sfântul Teodor Studitul, care asemenea pati­mise multe rautati de la eretici pentru dreapta credinta, întorcându-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfântul sau suflet, înaltându-se de îngeri spre cer, a fost vazut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta în viata lui Teodor. Acea vedere s-a facut astfel: în acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin gradina sa, lucrând si cântând psalmii lui David, a auzit deodata niste glasuri preaminunate si a simtit si un miros de negraita buna mireasma; deci, minunându-se, se gândea de unde sa fie acestea. Si cautând spre înaltimea cerului, a vazut o multime de cete ceresti în haine albe, stralucind cu luminoase fete si venind din cer cu cântari spre întâmpinarea oarecarei fete cinstite.

    Acestea vazându-le fericitul Ilarion, a cazut cu spaima mare la pamânt si a auzit pe oarecare graindu-i lui: „Iata sufletul lui Teodor, egumenul mânastirii Studitului, care a patimit pentru Sfintele Icoane pâna la sânge si a rabdat pâna în sfârsit în necazuri; iar acum a adormit si, dantuind, se suie sus, întâmpinându-1 pe el cerestile puteri!" Invrednicindu-se de o vedenie preaminunata ca aceasta, Cuviosul Ilarion s-a umplut de multa mângâiere si a primit în inima sa o mare dulceata duhovniceasca. Si a ramas multe zile veselindu-se cu duhul, iar fata lui stralucea de bucurie ca a unui înger.

    Si a petrecut Cuviosul Ilarion la acea femeie sapte ani si mai mult. Iar dupa Mihail Travlul a venit la împaratie fiul sau, Teofil, care, pe toti marturisitorii adunându-i, a început iarasi, ca si împaratii raucredinciosi de mai înainte, a-i sili pe dânsii la luptarea împotriva sfintelor icoane si a-i munci pe cei ce nu i se supuneau lui. Atunci si Cuviosul Ilarion a fost luat si dus la împarat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii împaratesti, ci mai ales 1-a certat pe el, ca pe un pagân si calcator de lege, care strica dogmele cele drepte ale credintei. Pentru aceea a primit o suta si saptezeci de lovituri si a fost surghiunit la insula Afusiei, dar acolo avea aceasta înlesnire, ca nu era tinut nici în temnita, nici în legaturi. Deci, zidindu-si o chilie foarte mica, a petrecut într-însa pâna la sfârsitul lui Teofil.

    Iar dupa moartea aceluia a venit împarateasa Teodora, care adunând în împarateasca cetate pe toti marturisitorii, a întarit credinta cea dreapta si a pus sfintele icoane în bisericile lui Dumnezeu. Atunci si Cuviosul Ilarion, eliberându-se, a luat manastirea Dalmatului, unde stralucea cu minunile. Si vietuind trei ani, si îndreptând pe ucenicii sai cu dumnezeiasca placere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul si sfântul lui suflet, asemenea ca si al lui Teodor, cel vazut de dânsul, a fost dus de îngeri la cele ceresti si a stat în ceata sfintilor martu­risitori, înaintea scaunului slavei Tatalui, a Fiului si a Sfântului Duh, a Unui Dumnezeu în Treime, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.

SFINTELE MUCENITE CHIRIACHIA, CALERIA SI MARIA

Chiriachia, Caleria si Maria, mucenitele lui Hristos, au fost din cetatea Cezareea a Palestinei. Ele, învatând de la un crestin credinta lui Hristos si lepadând jertfele cele urâte ale idolilor, s-au apropiat de Hristos si s-au botezat. Si sedeau într-o coliba petrecând în tacere si rugându-se lui Dumnezeu ca sa se strice pâna la sfârsit înselaciunea idoleasca, iar credinta lui Hristos sa straluceasca în toata lumea si sa înceteze prigonirea împotriva crestinilor. Astfel vietuind ele în posturi si în rugaciuni, au fost pârâte de slujitorii de idoli la mai marele acelei tari, care le-a silit sa se lepede de Hristos si sa se închine idolilor. Dar ele nicidecum n-au voit sa faca aceasta, deci au fost muncite fara de mila cu batai, si în acele munci si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.


SFINTELE MUCENITE FECIOARE ARHELAIA, TECLA SI SUSANA

Fecioria biruieste lumea, potoleste poftele cele trupesti si nu se împartaseste cu stramoasa Eva, pentru ca aceleia i s-a zis de Dumnezeu: Intru dureri vei naste fii si vei fi sub stapânirea barbatului. Iar fecioria este libera de aceasta robie, pentru ca nu se vestejeste de multimea anilor, ci totdeauna înfloreste si împodobeste viata acelora ce-si pazesc fecioria. Cu aceasta unindu-se mireasa lui Hristos, a intrat în camara cereasca a Mirelui sau. Cu aceasta preacinstita si dumnezeiasca daruire si cu fecioria cea neîntinata împodobindu-se, fericita Arhelaia s-a facut mireasa a lui Hristos si s-a aratat biruitoare a lumii.

    Ea vietuia la un loc oarecare osebit, aproape de Roma, într-o manastire mica si nestiuta, pentru a fi pazita, pe cât se putea, întru cumplitele vremi ale închinarii de idoli. Si pornindu-se în Roma prigoana mare împotriva crestinilor de catre pagânul împarat Diocle-tian, Sfânta Fecioara Arhelaia, cu doua surori ale sale întru Hristos si împreuna pustnice, Tecla si Susana, temându-se de frica muncito­rului, au lasat Roma si au fugit în Campania, îmbracându-se cu haine barbatesti, pentru ca astfel sa nu fie cunoscute ca sunt fecioare.

    Asezându-se acolo, nu departe de cetatea ce se numea Nola, la un loc smerit si pustiu, se îndeletniceau ziua si noaptea cu rugaciunile lor cele cu dinadinsul catre Dumnezeu si cu alte lucruri placute Lui, tamaduind neputintele bolnavilor, caci luasera de la Dumnezeu darul tamaduirii cu minune, pentru curatia si sfintenia vietii lor. Si erau fetele lor smerite, blânde si luminate, ca cele ce se bucurau cu inimile întru Domnul Dumnezeul lor si cu însasi înfatisarea lor îsi aratau întreaga lor întelepciune si sfintenie. Hainele pe dânsele erau rupte si aspre, fiind facute din par, si toata asemanarea lor era saracacioasa si pustniceasca. Perii capetelor lor erau tunsi ca si la barbati, si multi le socoteau pe ele ca sunt barbati, nu femei.

    Deci se adunau la dânsele oameni de primprejur, unii pentru tamaduiri, iar altii pentru povatuiri, pentru ca ele aveau, pe lânga darul tamaduirii, si cuvântul învataturii celei de Dumnezeu insuflate, si nu numai trupurile oamenilor le tamaduiau, ci si sufletele, si pe multi pagâni i-au adus de la pagânatatea închinarii la idoli la credinta în Hristos, strabatând slava despre dânsele prin toata tara aceea.

    Astfel a ajuns vestea despre ele si pâna la ighemonul Campaniei, cu numele Leontie, pentru ca ostasii lui erau pusi în multe locuri ca sa pândeasca pe crestini, si înstiintându-se ei de sfintele fecioare, au spus ighemonului. Iar el le-a poruncit sa le prinda si sa le aduca la dânsul în cetatea Salernei - caci acolo sedeau atunci judecatorii si munceau pe crestini. Deci sfintele fecioare au fost prinse si aduse spre cercetare la Salerna, înaintea ighemonului. Iar ele au înteles ca Mirele lor Cel fara de moarte si nestricacios, Domnul nostru Iisus Hristos, le cheama la cununa muceniceasca, ca nu numai cu fecioria, ci si cu sângele mucenicesc, ca si cu o porfira împarateasca fiind împodobite, sa le ia pe dânsele în camara Sa cea cereasca. Deci s-au umplut de mare nadejde si îndrazneala si stateau fara de temere înaintea muncitorului, marturisind cu glas liber tot adevarul despre dânsele, spunând cine si de unde sunt. Si nu-si ascundeau credinta si viata lor, ca sunt crestine si fecioare logodite lui Hristos, fagaduite sa-si pazeasca curatia lor neîntinata pentru Dânsul pâna la sfârsitul lor.

    Iar ighemonul Leontie, cautând spre dânsele, a vazut pe fericita fecioara Arhelaia mai batrâna cu anii, mai îndrazneata la vorba si cu fata ei având deosebita cinste; deci s-a întors catre dânsa si i-a zis: „Asculta, Arhelaia, pentru ce chemi la tine multi oameni, buni si rai, si îi înveti sa se închine lui Iisus Nazarineanul, care n-a putut nici pe Sine sa Se izbaveasca când era muncit, si care nici acum nu poate sa-i ajute cuiva? Pentru ce îndraznesti a face doctorii cu cuvinte vrajitoresti si înseli poporul, si te arati a fi barbat, îmbracându-te barbateste, tu care esti femeie spurcata si vrajitoare vatamatoare? Dupa cum mi se pare, tu însati ai învatat si pe aceste doua fecioare la aceste farmece; asa ca, de nu te voi pierde pe tine, apoi multi barbati si femei vei atrage la înselaciunea ta".

    Sfânta fecioara a raspuns: „Eu, cu puterea lui Hristos, calc peste puterea si lucrarile diavolului, si învat pe oamenii cei cu întelegere si cinstiti, sa cunoasca pe Unul Adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamântul, marea si toate cele ce sunt într-însele. în numele Domnului meu Iisus Hristos, Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu, tuturor bolnavilor se da sanatate prin mine, roaba Lui. Si nu ma prefac ca sunt parte barbateasca, marturisindu-ma acum îndata ca sunt fecioara si roaba a lui Hristos; iar acestea doua îmi sunt surori întru Domnul, crescând cu mine în credinta lui Hristos înca din tineretile lor". Ighemonul a zis: „Tot cel ce nu se supune poruncii împaratesti este vrednic de moarte cumplita". Sfânta a raspuns: „Noi avem Imparat pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care am lasat lumea si toate cele din ea; poruncii Aceluia ne supunem si de la El asteptam mila, pentru ca El stapâneste cerul si pamântul si toate celelalte din lume".

    Zis-a ighemonul: „Zeii nostri pe toate le tin si le stapânesc, iar numirile lor sunt acestea: Cron, Trismegist, Ermie, Afrodita, Ira, Atina; iar mai mare decât toti este Die. Acestea sunt puterile lui Dumnezeu care tin si îndreapta lumea". Raspuns-a fecioara: „Zeii tai sunt orbi si cei orbi li se închina lor si cred în ei". Ighemonul a zis: „Dumnezeul vostru este unul si nu este puternic sa se apere singur, caci a fost rastignit pe cruce, adapat cu otet, încununat cu spini si împuns cu sulita". Sfânta a raspuns: „Toate acestea le-a rabdat Dumnezeul nostru pentru mântuirea noastra, ca toti cei ce cred în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica; iar zeii tai nu vad, nu aud, nu vorbesc si nu pot sa-si ajute nici lor si nici altora".

    Deci ighemonul, mâniindu-se, a dat-o unor lei flamânzi, ca s-o manânce, asteptând ca îndata sa fie sfâsiata de ei. Iar fiarele s-au îmblânzit ca niste mielusei si se tavaleau la picioarele sfintei. Iar ea se ruga lui Dumnezeu si zicea: „Doamne Dumnezeule, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Cel ce ai pazit pâna acum trupul meu curat de toata întinaciunea si precum ai îmblânzit fiarele si mi-ai dat sa biruiesc pe ighemonul cel mai cumplit decât fiarele, asa întotdeauna sa-mi fii mie, roabei Tale, ajutor nedepartat". Ighemonul, vazând-o ca petrece nevatamata de fiare, s-a umplut de mai multa mânie si a poruncit ostasilor sa ucida fiarele, iar pe sfânta mucenita s-o lege împreuna cu surorile ei si sa le arunce în temnita.

    Dar în temnita li s-a aratat îngerul Domnului, stralucindu-le,cu negraita lumina si zicându-le: „Nu va temeti, fecioarele lui Hristos, caci rugaciunile voastre s-au suit înaintea lui Dumnezeu si acum vi s-au gatit cununile la cer!" Acea lumina neobisnuita ce a stralucit temnita au vazut-o si strajerii, care, umplându-se de frica si de spaima, au strigat: „Cu adevarat, Unul este adevaratul Dumnezeu, pe care aceste fecioare îl propovaduiesc!"

    Iar a doua zi, a zis ighemonul catre slujitori: „Sa-mi aduceti pe fermecatoarea aceea, care ieri m-a ocarât pe mine si pe zeii mei cu batjocura". Si îndata Sfânta Mucenita Arhelaia a fost pusa înaintea judecatii aceluia si a zis catre el: „O, muncitorule, nu eu, ci lucrurile tale cele rele îti aduc hula si necinste, si înca si focul cel nestins ti-1 pregatesc tie, ca sa arzi într-însul, muncindu-te cu zeii tai în veci. Iar de vei voi sa te scapi de vesnicele munci, asculta cuvintele mele cele de folos si primeste sfatul meu cel sanatos: Crede în Dumnezeu Tatal, Cel ce te-a zidit pe tine; si întru Iisus Hristos, Unul nascut Fiul Lui; si întru Duhul Sfânt, Care din Tatal purcede. Acesta este Dumnezeu, Unul în Treime, slavit si sus si jos!"

    Iar ighemonul, socotind cuvintele acestea de râs si de nebunie, a raspuns împotriva lor, zicând: „De vei voi tu sa crezi mie si zeilor mei, te voi darui cu bogatii si daruri si vei primi loc înalt între femeile cele luminate ale Romei; iar de nu vei asculta de mine, te voi da spre batjocura desfrânatilor celor fara de rusine si dupa aceea, muncindu-te cu amar, te voi rândui la moarte cumplita; iar trupul tau îl voi arunca sa-1 manânce câinii, fiarele si pasarile". Sfânta a raspuns: „Eu am ajutor pe Domnul meu Iisus Hristos, Care, precum este pazitor al sufletului meu, asa si al trupului, si ma va feri pe mine de întinaciunea cu care tu te gândesti sa ma necinstesti, precum si pe cele ce au patimit mai înainte de mine le-a ferit neîntinate de cei necredinciosi. Iar de moarte nu am grija, pentru ca astept sa dobândesc viata cea vesnica de la Domnul meu, Care ma va numara pe mine cu îngerii Sai cei sfinti, în bucuria cea nesfârsita".

    Atunci ighemonul a poruncit sa dezbrace pe sfânta si sa-i strujeasca cinstitul ei trup cel fecioresc cu piepteni de fier si sa o bata aspru, iar ranile ei sa le stropeasca cu untdelemn fierbinte si cu smoala pregatita pentru aceea. Astfel au strujit trupul ei cel sfânt si l-au ars pâna la oase, încât toti cei ce venisera la acea priveliste si priveau la acea patimire a sfintei mucenite, se minunau foarte, cum fecioara, care era de firea cea neputincioasa, putea suferi atât de cumplite munci si sa fie vie! Atunci Sfânta Arhelaia, ridicându-si ochii în sus si înaltându-si mâinile în chipul crucii, a zis: „Stapâne, priveste din cer, de la scaunul cel sfânt al Tau, spre roaba Ta cea credincioasa, stinge focul cel arzator cu roua darului Tau, si fa usurare din dureri trupului meu întru ranile cele facute mie de acest muncitor".

    Abia a grait aceste cuvinte si îndata a rasarit pe capul ei o lumina minunata si un glas s-a auzit zicând: „Nu te teme, sunt cu tine". Si vazând muncitorul pe sfânta petrecând nevatamata, se mânia si scrâsnea cu dintii. Deci era acolo o piatra foarte mare, care abia putea fi miscata de multi oameni. Atunci muncitorul a poruncit ca sa o ridice si sa puna sub ea pe mucenita, ca sa fie zdrobita de greutatea fara de masura a pietrei. Si dupa ce slujitorii au facut aceea, deodata îngerul Domnului, care statea nevazut lânga fecioara, a pravalit acea piatra în alta parte si piatra a ucis pe slujitorii muncitorului; iar sfânta s-a aflat vie, laudând pe Dumnezeu si cântând: „Bine esti cuvântat Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, Care mântuiesti pe cei ce nadajduiesc spre Tine!"

    Iar poporul vazând acea minune, a strigat: „Adevarat este Dumnezeul crestinilor, cel propovaduit de mucenita". Ighemonul a zis catre ai sai: „Ce sa facem acestei fermecatoare? Iata, biruieste toate muncile; luati-o si duceti-o afara din cetate, asemenea luati si pe cele doua fecioare ce-i urmeaza ei si pe toate trei sa le ucideti cu sabia". Deci ostasii, luând pe sfintele mucenite, care aveau mâinile legate înapoi, le-au scos afara din cetate.

    Si ajungând la locul cel de ucidere, pe când ostasii voiau sa le taie, au vazut aratare îngereasca si s-au spaimântat; caci sfintii îngeri, care priveau la patimirea sfintelor mucenite, s-au apropiat sa ia cu slava sufletele lor cele mucenicesti. Si vazând ostasii venirea de fata a acelor îngeri, s-au temut si stateau tremurând, ca si cum ar fi uitat de sine. Iar Sfânta Arhelaia, savârsind rugaciunea sa, a zis catre ostasi: „Indepliniti porunca voastra!" Iar ostasii au raspuns: „Nu îndraznim, stapâna, de vreme ce ne-a cuprins o mare frica!" Atunci toate sfintele fecioare împreuna le-au zis: „De nu faceti cele poruncite voua, nu veti avea parte cu noi". Iar ostasii, auzind acestea, si-au tras sabiile si le-au taiat capetele lor.

    Astfel cele trei sfinte cuvioase mucenite, curatele fecioare Arhelaia, Tecla si Susana, savârsind nevointele lor, au intrat în camara cea cereasca si au stat cu îngerii, înaintea Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, Dumnezeu Cel în Treime închinat, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.