miercuri, 12 iunie 2013

PĂTIMIREA SFINTEI FECIOARE ŞI MUCENIŢE ACHILINA 13 iunie


    In cetatea Palestinei, care se numeşte Vivlos, vieţuiau nişte creştini care învăţaseră credinţa cea în Hristos de la Sfinţii Apostoli. Unul dintre aceia, cu numele Evtolmie, petrecând cu plăcere de Dumnezeu în cinstita însoţire, Domnul i-a dat binecuvântarea Sa, iar femeia lui, zămislind în pântece, a născut o pruncă, pe care a numit-o Achilina. Şi când prunca era de patru luni, maica ei, luând-o, a dus-o la episcopul Evtalie; iar acela, însemnând pe acea copilă în numele Domnului nostru Iisus Hristos, a făcut-o catehumenă şi, după două luni, a luminat-o cu Sfântul Botez.
    Şi când era de un an, tatăl ei, Evtolmie, s-a mutat de la cele pământeşti la cele cereşti, iar maica a crescut-o pe pruncă după obicei, şi, fiind de şapte ani, a învăţat-o toate obiceiurile care se cuvin creştinilor. Iar acea copilă, cu cât înainta în vârstă, cu atât mai mult se umplea de Duhul Sfânt şi se înfrumuseţa cu darul lui Hristos, în care a sporit atât de mult, încât, în puţinii şi nedesăvârşiţii ani ai tinereţilor sale, a călcat şi a răsturnat cu bărbăţie poruncile păgânilor împăraţi pentru închinarea la idoli, precum va arăta cuvântul:
    Când fecioara era de zece ani şi chema neîncetat pe Dumnezeu în rugăciuni, întru al şaptelea an al împărăţiei lui Diocleţian, un oarecare Volusian, mai mult diavol decât om, a fost pus antipat al ţinutului Palestinei. Şi neştiind pe adevăratul Dumnezeu făcătorul a toate, a început cu toată răutatea a prigoni pe dreptcredincioşii închinători ai adevăratului Dumnezeu. Deci mulţi viteji pătimitori ai lui Hristos, sfârşind cu bărbăţie nevoinţele lor, s-au învrednicit bunu­rilor celor neveştejite. într-acea vreme şi fericita fecioară Achilina, care ştia bine pe Dumnezeu, adeseori sfătuia pe fecioarele cele de o vârstă cu ea, zicându-le: „Ce vă foloseşte pe voi cinstirea idolilor celor mulţi şi nesimţitori? Au nu ştiţi că cei ce cred în ei şi li se închină lor au nădejde zadarnică, oarbă, vătămătoare de suflet şi diavolească? Căci acei zei, fiind ei înşişi morţi şi neputincioşi, cum pot să facă bine altora?"
    Iar fecioarele cele de o vârstă cu ea o întrebau: „Dar tu pe care Dumnezeu cinsteşti?" Achilina a răspuns: „Pe Unul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele; pe Acela îl cinstesc şi Aceluia după vrednicie mă închin, Care din veci a făcut bine tuturor celor ce cred întru El şi nădăjduiesc spre Dânsul, că El este puternic să facă bine până la sfârşitul lumii celor ce-L cheamă pe El". Atunci cele de o vârstă cu ea i-au zis: „Noi am auzit că pe Dumnezeul cel propovăduit de tine iudeii L-au răstignit pe Cruce, pe care a şi murit". Sfânta a răspuns: „Moartea nu are stăpânire asupra Lui, pentru că nu numai El însuşi a înviat, ci şi pe cei ce muriseră cu moarte bună i-a răscumpărat cu cinstitul Său sânge şi i-a înviat. El, văzând pe om rătăcit din calea cea adevărată, a voit a se întrupa şi a se face om, ca să ridice firea noastră cea căzută şi să o povăţuiască la calea cea mântuitoare, pierzând înşelăciunea diavolească şi dăruin-du-ne darul cel împreunat cu adevărul".
    Fecioarele acelea au întrebat-o: „Şi cine este Acela despre care se spune că a fost răstignit?" Achilina a răspuns: „Mântuitorul tuturor, iubitorul neamului omenesc, Care a răbdat pătimirile de bună voie pentru ca pe omul cel vechi să-1 îmbrace în cel nou, prin apă şi prin duh. Este Cel care S-a suit pe Cruce, voind să mântuiască nu numai pe cei ce vieţuiesc pe pământ, dar şi pe cei ţinuţi în iad să-i dezlege din legăturile morţii; Cel Care înviind a treia zi, a arătat cu adevărat că, la a doua venire a Sa, are să fie la toţi învierea din morţi cea de obşte". Atunci cele ce vorbeau cu dânsa au zis: „Dacă Acela, pentru care tu grăieşti, a făcut atâtea bunătăţi în lume, atunci pentru ce iudeii, din al căror neam a fost şi El, nu îl au ca pe un Dumnezeu?" La acestea, înţelepţita de Dumnezeu Achilina a răspuns: „Totdeauna neamul jidovesc se abate din calea cea dreaptă, şi avându-şi sufletul orbit de răutate şi cerbicea învârtoşată, leapădă cele ce sunt drepte şi adevărate. De aceea s-au lepădat de Acela care le-a făcut prea mult bine, dându-L lui Pilat, spre a fi răstignit pe Cruce".
    Acestea grăindu-le adeseori fericita cu acele fecioare, Nicodim, unul din slugile antipatului, a auzit cele spuse şi, alergând la antipat, i-a spus că în acea cetate este o fecioară care nu se supune poruncilor împărăteşti pentru cinstirea zeilor, socotindu-i de nimic şi numindu-i diavoli; iar pe Altul oarecare, răstignit, îl propovăduieşte Dumnezeu şi întoarce şi pe celelalte fecioare de la părinteasca cinstire de zei. Acestea aflându-le antipatul, a trimis pe slujitori să prindă pe fericita fecioară. Deci Sfânta Muceniţă Achilina a fost prinsă spre pătimire în al doilea an al antipatiei lui Volusian şi al doisprezecelea an de la naşterea sa, şi a fost adusă la păgâneasca judecată.
    Iar antipatul i-a zis mai întâi: „Oare tu te împotriveşti porun­cilor împărăteşti şi amăgeşti pe alte fecioare ca să nu se supună zeilor noştri şi le îndemni să se închine Omului Cel răstignit? Au nu ştii că împăraţii au poruncit ca pe cei ce mărturisesc pe Iisus să-i dăm la tot felul de munci şi la pedeapsă cu moartea? Deci lasă şi tu pe Cel răstignit şi adu cinste şi jertfă zeilor celor fără de moarte, ca să nu ne sileşti să te dăm la munci". Fericita Achilina a răspuns: „O, antipate, de mă vei da la munci amare, îmi vei fi mijlocitor a căpăta cununa cea nestricăcioaşă, pe care aştept s-o iau de la Mântuitorul meu; de vreme ce pe El îl mărturisesc şi nu mă voi lipsi de Dânsul nicidecum, măcar de aş fi în cele mai cumplite munci. Pentru aceea nu zăbovi, ci scorneşte asupra mea tot felul de munci, ca să mă cunoşti că stau înaintea ta înarmată cu credinţă şi nu mă tem nici de tine, nici de muncile tale".
    Iar Volusian a început a o îndemna cu cuvinte înşelătoare, zicând: „Te văd că eşti încă tânără, bineîncuviinţată şi frumoasă; deci mă milostivesc spre tine, pentru că de te voi da la munci, atunci îndată toate mădularele tale cele tinere se vor zdrobi; căci muncitorii sunt nemilostivi şi, după cumplitele munciri, te vor da la amara moarte şi te vor lipsi de tânără de viaţă, şi nu-ţi va ajuta Dumnezeul creştinesc pe care II mărturiseşti". Sfânta a răspuns: „Nu-mi trebuie milostivirea ta, căci, dacă ţi se pare că te milostiveşti spre mine, cu aceasta mai mult voieşti să mă vatămi; deoarece te sârguieşti să mă depărtezi de adevăratul Dumnezeu. Deci te rog să nu ai milă de mine, ci te arată mai aspru, ca, din răbdarea mea, să ştii că cei ce nădăjduiesc spre Hristos rămân nebiruiţi".
    Deci văzând antipatul că nu poate nicidecum să întoarcă de la mărturisirea ei pe roaba lui Hristos, a poruncit să o bată peste faţă, zicându-i: „Iată începutul muncilor! Oare îţi sunt dulci şi bine primite?" Achilina a răspuns: „O, muncitorule fără de omenie, de vreme ce ai îndrăznit a bate faţa cea zidită după chipul lui Dumnezeu, apoi să ştii că nici Acela, al Cărui chip îl port, nu te va ierta în ziua judecăţii Sale". Judecătorul a spus: „Eu socotesc că marii noştri zei ţin în mâinile lor mântuirea a toată lumea, iar în veacul ce va veni aşijderea vor avea în stăpânirea lor mântuirea tuturor". Zicând aceasta, a poruncit la doi ostaşi să o dezbrace pe fecioară de hainele ei, să o întindă pe pământ şi să o bată fără de milă, zicând şi aceste cuvinte: „Achilino, unde este acum Dumnezeul tău de care ai zis că nu mă va ierta pe mine la judecata Sa? Să vină aici şi să te scoată din mâinile mele!"
    După aceasta a poruncit celor ce o băteau să înceteze, şi a zis către fericita: „Achilino, ascultă-mă pe mine, cel ce te sfătuiesc de bine, lasă-ţi sălbăticia aceasta şi te depărtează de la eresul creştinesc, dacă voieşti să scapi de munci; pentru că cine a ieşit izbăvit din mâinile mele, nădăjduind spre Acela Care singur nu S-a izbăvit, fiind răstignit? Şi pe cine din cei ce-L cinstesc pe El l-au lăsat împăraţii noştri să trăiască?" Sfânta Achilina a răspuns la acestea: „O, prea cumplitule muncitor, socoteşti oare că simt muncile cele puse de tine asupra mea? Să ştii aceasta cu adevărat, că pe cât tatăl tău, diavolul, îţi dă meşteşugiri asupra mea, pe atât şi mai mult Dumnezeul meu îmi dă putere şi răbdare!"
    Iar Volusian s-a mirat, văzând o vitejească mărime de suflet ca aceea a fericitei fecioare, apoi a zis: „Te las câteva zile să te gândeşti şi să te înţelepţeşti a te închina zeilor, pentru care vei dobândi şi viaţă pe pământ şi cinste vrednică de la împărat". Sfânta 1-a întrebat: „Câte zile îmi vei lăsa pentru aceasta?" Volusian a răspuns: „Atâtea câte vei voi tu". Achilina a zis: „Te rog pentru aceea ca să nu-mi laşi să mă gândesc nici o zi şi nici chiar un ceas, pentru că eu din copilărie am învăţat a mă închina la Unul Dumnezeu şi a alerga la Acela Care, petrecând la ceruri, caută spre pământ!"
    Iar Volusian, văzând pe fecioară neschimbată în dragostea adevăratului Dumnezeu, a zis într-însul: „în zadar sunt sfaturile şi ostenelile mele". Şi aşa mâniindu-se antipatul, a poruncit ca să-i sfredelească capul ei prin urechi, cu ţepuşi de fier înroşite în foc. Şi după ce muncitorii au făcut aceasta, fierbinţeala focului i-a străbătut creierii ei şi îi curgeau creieri cu sânge pe nări. Iar fericita, aflându-se într-o pătimire ca aceea, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai hrănit din pruncie şi mi-ai luminat gândurile cele ascunse ale inimii cu razele dreptăţii şi m-ai întărit pe mine cu puterea ta cea tare şi bărbătească, ca să pot sta împotriva vrăjmaşului diavol; Tu, Cel ce ai descoperit adâncurile înţelepciunii celei adevărate şi mari celor ce cred în Tine, săvârşeşte alergarea nevoinţei mele şi-mi fereşte nestinsă făclia fecioriei mele ca şi eu să intru împreună cu cele cinci fecioare înţelepte, în nejntinata Ta cămară, ca acolo să mă învrednicesc a Te slăvi pe Tine, împlinitorul durerilor mele".
    Acestea grăindu-le Sfânta Muceniţă Achilina, a căzut ca o moartă, din pricina cumplitelor dureri. Iar antipatul, socotind-o că a murit, a poruncit ca, târând-o de acolo, să o arunce afară din cetate spre mâncarea câinilor, judecând-o pe dânsa nevrednică de îngro­parea omenească, de vreme ce, defăimând poruncile împărăteşti, s-a lepădat de zeii romanilor. Şi astfel muceniţă a zăcut toată ziua aruncată în drum. Iar sosind miezul nopţii, îngerul Domnului a venit la fericita şi, atingându-se de dânsa, i-a zis: „Scoală-te şi fii sănătoasă şi, ducându-te, ceartă pe Volusian că el şi sfaturile lui sunt de nimic!" Atunci Sfânta Achilina îndată s-a sculat sănătoasă şi, lăudând pe Dumnezeu, zicea: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Făcătorule al vieţii mele, Cel ce mi-ai dat sănătate şi din necurăţie ai izbăvit pe roaba Ta; că Tu, Doamne, mai înainte de veci ai fost, în veci vei petrece şi nu este alt Dumnezeu afară de tine. Deci cu smerenie mă rog Ţie, ca, după ce voi săvârşi nevoinţa pătimirii, la Tine să mă învrednicesc de cununa slavei Tale şi, îndulcindu-mă de adevăratele Tale făgăduinţe, să Te laud pe Tine împreună cu cetele sfinţilor Tăi, care au pătimit pentru Tine". Iar Domnul de sus i-a răspuns ei: „Vino, că îţi va fi ţie precum ai cerut!"
    Auzind fericita aceasta, s-a veselit foarte mult şi a mers în cetate. Şi ajungând la porţile ei, îndată s-au deschis singure. Deci fericita a mers la palatele lui Volusian - pentru că o povăţuia pe ea îngerul Domnului; şi intrând acolo fără să fie oprită de cineva, a stat înaintea antipatului pe când el dormea. Iar antipatul, deşteptându-se din somn şi văzând-o pe ea stând înaintea sa, s-a înspăimântat şi, chemând pe servitorii săi, le-a zis: „Cine este aceasta care stă înaintea ochilor mei?" Iar ei, aducând lumânări, au zis: „Aceasta este cu adevărat Achilina, care, fiind moartă după bătăile cele multe, ai poruncit să fie aruncată afară din cetate spre mâncarea câinilor". Acestea auzindu-le antipatul, mai mult s-a înspăimântat şi a poruncit ca, luând-o pe ea, să o păzească până dimineaţa. Iar după ce s-a făcut ziuă, a adus-o pe ea înaintea judecăţii sale şi a întrebat-o: „Oare tu eşti Achilina? "
    Sfânta a răspuns: „O, om fără de lege! La ochii inimii tale fiind orbit de tatăl tău, diavolul, oare nici cu ochii cei trupeşti nu vezi? Eu sunt Achilina, roaba Domnului, şi stau în faţa ta". Iar antipatul, ştergându-şi ochii cu mâna, a rămas întru nepricepere şi zicea întru sine: „Dacă n-a murit când i-am găurit capul şi când i-am scos creierii, ce fel de munci pot să o vatăme pe ea?"
    Spunând aceasta, a poruncit să o taie, zicând: „Pe Achilina, apărătoarea necuratului eres creştinesc, cea tânără cu anii, dar mare fermecătoare, care nu a cinstit pe zeii cei fără de moarte şi nici nu s-a supus împărăteştilor porunci, pe aceea noi ne-am ostenit mult a o pleca de la o nebunie ca aceasta, dar n-am putut să o întoarcem. De aceea, după multe munci, care nu s-au atins câtuşi de puţin de acea fermecătoare, poruncim ca, scoţând-o afară din cetate, să i se taie capul".
    O osândă de moarte ca aceasta luând fericita fecioară, a mers afară din cetate, la locul cel de tăiere, la care ajungând, a cerut voie un ceas să se roage lui Dumnezeu. Deci, ridicându-şi ochii spre cer, zicea: „Doamne Dumnezeul meu, Atotputernice, mulţumesc Ţie că mi-ai arătat sfârşitul pătimirii mele. Pe Tine Te slăvesc, Dumnezeul meu şi făcătorul tuturor, că nu în deşert mi-am săvârşit măsura alergării mele. Te binecuvintez pe Tine, Ziditorule a toate, că pe muncitor l-ai ruşinat, iar pe mine mă învredniceşti cununii celei nestricăcioase. Deci primeşte în pace sufletul meu, ca, lăsând pe cele pământeşti, să câştig pe cele cereşti". Astfel rugându-se fericita, i-a venite un glas din cer, zicându-i: „Vino, fecioară aleasă, ceea ce ai călcat mânia muncitorului şi ai sfărâmat boldul diavolului prin nevoinţa ta, primeşte răsplătirea cea gătită ţie".
    Acest glas venind de sus spre dânsa mai înainte să-şi ridice călăul sabia spre grumazul său, sfânta muceniţă a lui Hristos a adormit desăvârşit cu somn de moarte. Iar călăul, chiar văzând că muceniţă îşi dăduse sufletul său, nu a trecut cu vederea porunca antipatului, ci a tăiat cu sabia capul cel mort al fericitei fecioare şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar creştinii care erau acolo, luând moaştele ei cele mai scumpe decât mărgăritarul, ungându-le cu aromate de mult preţ şi învelindu-le cu pânze subţiri şi noi, le-au îngropat în mormânt, cu cinste, în cetatea Vivlos; iar de la mormântul ei se dădeau bolnavilor multe tămăduiri întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu