miercuri, 5 iunie 2013

CUVIOSUL TEODOR PUSTNICUL,CUVIOSUL ANUVIE MARTURISITORUL, SFANTUL SFINTIT MUCENIC DOROTEI, EPISCOPUL TIRULUI (5 IUNIE)

CUVIOSUL TEODOR PUSTNICUL
 

 Cuviosul parinte Teodor a fost famen din tinerete si lasând lumea, s-a facut monah si s-a dus în pustiul Iordanului. Si multe osteneli a suferit, sârguindu-se sa placa lui Dumnezeu; si, pentru aceea, a luat de la Domnul darul facerii de minuni. Si având el odata trebuinta sa mearga la Constantinopol, s-a dus la mare si, gasind o corabie care pleca într-acolo, s-a urcat într-însa. Si când pluteau în cale, li s-a întâmplat de s-a ratacit corabia în largul marii si li s-a sfârsit apa de baut ce o mai aveau. Pentru aceasta, corabierii si cei din corabie erau în nepricepere si în mare mâhnire. Iar Cuviosul Teodor, sculându-se si ridicând mâinile spre cer, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, Care mântuieste din moarte sufletele omenesti. Apoi cu rugaciunea a însemnat apa marii cu semnul Sfintei Cruci si a zis corabierilor: „Binecuvântat este Dumnezeu, luati apa câta va trebuie!" Si luând ei apa, au gustat si au aflat apa marii prefacuta din amaraciune în dulceata, ca si cea din râu. Deci au umplut vasele lor cu apa dulce din mare si toti au preamarit pe Dumnezeu si i s-au închinat staretului pâna la pamânt. Iar Cuviosul Teodor a zis: „Iertati-ma, domnii mei, caci nu s-a facut pentru mine aceasta minune a Atotputernicului Dumnezeu, ci pentru voi, care v-ati mâhnit ca nu aveti apa. Caci vazând Dumnezeu mâhnirea voastra si asteptarea mortii, S-a milostivit spre voi si a schimbat amaraciunea marii în dulceata râului". Dupa aceasta si corabia a nimerit calea sa, cu rugaciunile acestui sfânt cuvios, si au sosit degraba la limanul spre care mergeau. Iar acest parinte Teodor a facut înca si alte minuni, si dupa aceea s-a mutat la Dumnezeu.

CUVIOSUL ANUVIE MARTURISITORUL

  Cuviosul Anuvie a fost de neam egiptean, având mare credinta Si dragoste catre Hristos Dumnezeu. Si facând pagânii închinatori de idoli prigonire mare împotriva crestinilor, acesta a marturisit cu îndrazneala pe Hristos înaintea pagânilor si a fost muncit de ei pentru aceasta.'Iar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, a fost eliberat si s-a dus în pustia Egiptului, unde s-a nevoit si s-a ostenit pentru Dumne­zeu pâna la adânci batrâneti.
    Iar sfârsitul lui a fost astfel: Lânga malul râului Nil, care adapa tara Egiptului, s-au adunat odata la un loc trei parinti pustnici, purtati fiind de duhul lui Dumnezeu: avva Sur, avva Isaia si avva Pavel. Deci, întrebându-se unul pe altul, care încotro merge, s-a aflat ca toti acesti trei cuviosi aveau acelasi gând si acelasi scop, caci fiecare dintre dânsii mergea la parintele Anuvie; iar de la locul acela unde se adunasera si pâna la manastirea lui Anuvie era cale pe apa ca de trei zile, si calea era împotriva apei.
    Deci, asteptând ei pe mal multa vreme ca sa vina vreo corabie care sa mearga în acel loc, n-au aflat. Pentru aceasta s-au mâhnit si au zis între dânsii: „Sa ne rugam Domnului sa faca cu noi aceasta mila, ca sa nu ni se curme scopul nostru si sa nu ni se împiedice calea începuta, ca sa nu ne întoarcem deserti la locurile noastre". Apoi Isaia si Pavel au zis catre avva Sur: „Parinte, roaga-te tu mai ales, pentru ca stim ca pe tine te asculta totdeauna Dumnezeu si acum ne va împlini prin tine cererea". Iar el le-a poruncit ca si ei împreuna cu dânsul sa-si plece genunchii la rugaciune, iar el s-a întins pe pamânt în chipul crucii, aruncându-se cu fata înaintea Domnului. Iar dupa savârsirea rugaciunii, sculându-se ei de la pamânt, au vazut stând lânga mal o corabie si, rugându-se iarasi, s-au suit într-însa.
    Deci, plecând corabia, mergea împotriva apei, fiind purtata de vânt si cârmuindu-se de nevazuta putere a lui Dumnezeu. Si atât de iute mergea, încât într-un ceas a trecut atâta cale, câta abia ar fi facut-o cu multa osteneala în trei zile. Si sosind corabia la mal, în dreptul locasului lui Anuvie, parintii au iesit din corabie pe pamânt, iar parintele Isaia a zis: „Domnul mi-a aratat pe barbatul la care mergem întâmpinându-ne pe noi si spunându-ne fiecaruia din noi tainele inimii noastre". Dupa aceea a zis si parintele Pavel: „Si mie mi-a descoperit Domnul, ca dupa trei zile îl va lua pe el din lumea aceasta".
    Si mergând ei spre manastire si departându-se putin de la râu, iata ca venea întru întâmpinarea lor Cuviosul Anuvie. Si sarutându-i pe dânsii, le-a zis: „Bine este cuvântat Domnul, Cel ce v-a aratat mie pe voi si acum în trup si mai înainte întru Duhul". Si ducându-i pe ei cu dragoste în chilia sa, a început a le spune la fiecare dintre dânsii lucrurile cele bune ale lor, care nu se stiau de nimeni altul, fara numai de Unul Dumnezeu - cum cineva se nevoieste deosebi si, savârsind fapta cea buna, este placut Stapânului sau, lui Hristos Domnul, si ce fel de dar are fiecare de la Domnul.
    Atunci parintele Isaia a zis catre dânsul: „O, avva, de vreme ce ne-a descoperit noua Domnul despre tine ca dupa trei zile te va lua la Dânsul din aceasta viata vremelnica; de aceea ne rugam tie sa ne spui noua pustnicestile tale osteneli si faptele tale cele îmbunatatite, prin care ai placut lui Dumnezeu. Nu te teme de prihana slavei desarte, pentru ca, ducându-te din lumea aceasta, le vei lasa celor de pe urma ai tai pilda vietii tale celei placute lui Dumnezeu, ca sa-ti fie tie vrednici urmatori".
    Atunci parintele Anuvie a început a zice: „Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreun lucru mare si cinstit, fara numai am pazit aceasta cu darul Dumnezeului meu: din vremurile în care a fost prigonire si am marturisit înaintea muncitorilor numele Mântuitorului nostru, n-a iesit cuvânt mincinos din gura mea, pentru ca, o data marturisind dreptatea, n-am voit dupa aceea sa zic ceva nedrept si mincinos; o data iubind cele ceresti, n-am voit ca dupa aceea sa mai iubesc ceva din cele pamântesti. Si mi-a ajutat mie la aceasta si mila Domnului, pentru ca mi-a dat mie sa nu mai am niciodata trebuinta de ceva lucruri pamântesti, ci tot felul de hrana pe care îl doream, sfintii îngeri mi-1 aduceau mie si nimic din cele ce se fac pe pamânt n-a tainuit de mine Domnul meu; si niciodata nu s-a lipsit inima mea de dorirea Lui cea dumnezeiasca. Nu m-am odihnit ziua si noaptea, cautând pe Cel ce L-a iubit sufletul meu, pe Stapânul Hristos, ca sa pot totdeauna sa-L vad cu ochii mei cei sufletesti si sa ma îndulcesc de vederea Lui. Si vad întotdeauna si pe îngerul lui Dumnezeu, fiind de fata cu mine si aratându-mi pe toti stapânitorii lumii veacului acestuia. Lumina mintii mele niciodata nu s-a stins; toate câte le-am cerut de la Domnul, îndata mi le-a dat mie. Am vazut de multe ori cetele îngeresti, stând înaintea lui Dumnezeu. Am vazut cetele Sfintilor mucenici si ale marturisitorilor, soboarele monahilor si ale tuturor sfintilor si, mai ales, ale celor care nu aveau alta osârdie pe pamânt fara numai sa slaveasca totdeauna si sa binecuvânteze cu credinta pe Domnul întru simplitatea inimii lor. Am mai vazut si pe satana si pe diavolii lui dati în focul cel vesnic si iarasi, împotriva acelora, am vazut pe cei drepti care se îndulceau de vesnica bucurie".
    Acestea si altele multe asemenea acestora le-a spus Cuviosul Anuvie vreme de trei zile la parintii ce venisera la dânsul spre cercetare. Si a zis acestea nu pentru slava desarta, ci pentru folosul celor ce le ascultau, pentru ca, fiind silit prin rugaminte de cei ce au venit la dânsul, le spunea toate din toata inima, cu stiinta curata si cu multa smerenie.
    Iar dupa ce au trecut trei zile, si-a dat sufletul sau cu bucurie si cu pace. Si îndata s-au vazut sfintii îngeri luând sufletul lui si ridicându-1 spre înaltimea cerului, auzindu-se în vazduh prea dulci cântari îngeresti. Astfel a trecut Cuviosul Anuvie de la cele pamântesti la cele ceresti, el care a marturisit numele lui Hristos înaintea pagânilor si a suferit rani pentru aceea, iar acum se preamareste în ceata marturisitorilor, înaintea îngerilor ceresti, în fata lui Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia, împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, se cuvine cinste si slava în veci. Amin.


SFANTUL SFINTIT MUCENIC DOROTEI, EPISCOPUL TIRULUI

Sfantul Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului

  Sfântul Dorotei a fost episcop al cetatii Tirului, pe vremea împaratiei lui Diocletian, pagânul împarat al Romei, iar pentru prigoana cea cumplita care era atunci împotriva crestinilor, el si-a lasat scaunul si s-a ascuns prin locuri nestiute. Dupa aceea, împara-tind marele Constantin si Biserica lui Hristos luând alinare, Sfântul Dorotei s-a întors iarasi în Tir la scaunul sau si pastorea bine turma oilor celor cuvântatoare, aducând pe multi de la ratacirea închinarii de idoli la Dumnezeu. El a trait pâna pe vremea lui Iulian Paravatul, care, luând împaratia, la început nu dusmanea pe fata Biserica lui Hristos, ci în ascuns, poruncind boierilor sai celor de un gând cu el, care stapâneau tarile, sa munceasca si sa ucida pe crestini.
    Iar Sfântul Dorotei, vazând muncirea cea mare care se facea credinciosilor, si-a lasat iarasi scaunul Bisericii Tirului, fugind de mâinile muncitorilor; pentru ca Domnul a poruncit sa nu ne lasam în primejdii ce vin la aratare de la prigonitori, ci sa fugim de ele, dupa cum zice: Când va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti în cealalta... Deci, iesind de la Tir, a mers în Tracia; dar nici acolo n-a scapat de slujitorii de idoli, chemându-1 Dumnezeu la cununa muceniceasca. Si a fost prins de boierii lui Iulian în cetatea Diopolin, unde. suferind multe batai si rabdând felurite patimiri, si-a dat în munci fericitul sau suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte batrân; caci avea de la nasterea sa o suta si sapte ani. Si a lasat dupa sine felurite scrieri folositoare Bisericii, în limba greaca si latina, pentru ca era bine iscusit în amândoua limbile acestea, fiind barbat desavârsit în întelepciunea cea duhovniceasca si în cea dinafara. El a scris vietile proorocesti si apostolesti si alte cuvinte folositoare si tâlcuiri, iar acum, fiind el însusi scris în cartea vietii, se salasluieste cu acei sfinti, ale caror vieti le-a scris.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu