Astăzi, 29 iunie, cu prilejul sărbătorii Sf. Apostoli Petru și Pavel, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța și-a sărbătorit hramul. Astfel, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. La eveniment a participat și Preasfințitul Longhin, episcop de Bănceni – Ucraina.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, absolvenții Facultății de Teologie au depus jurământul de credință față de Biserică.
De asemenea, pentru a marca importanța sărbătorii, slujitorii catedralei au săvârșit slujba de priveghere pe tot parcursul nopții de vineri spre sâmbătă.
Totodată, anul acesta se împlinesc 130 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei. Zidită între anii 1883-1885, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a suferit deteriorări în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind restaurată între anii 1946-1950, în timpul Episcopului Chesarie Păunescu şi al Patriarhului Iustinian Marina. A fost repictată în stil neobizantin cu decoraţiuni şi motive naţionale româneşti de către pictorul profesor Gheorghe Popescu şi de către Niculina Dona din Vrancea. Mobilierul a fost executat după desenele arhitectului Ioan Mincu, la Paris, de către casa André Doré.
Catedrala adăposteşte preţioase moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aduse din Orientul Apropiat de către Preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, descoperite la Halmyris în anul 2001, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (pictată la mănăstirea Durău, în timpul Episcopului Tomisului Gherontie Nicolau, după icoana făcătoare de minuni Prodromiţa, aflată la schitul românesc din Sfântul Munte).
Catedrala arhiepiscopală are statut şi regim de mănăstire din anul 2002.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu