luni, 9 martie 2015

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Patruzeci De Mucenici - IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI - 9 martie

In numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!
„Bucuraţi-vă Sfinţilor Mucenici, căci cu cununi de lumină, din cer, coborâte, v-aţi încununat!”
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, Biserica noastră prăznuieşte pe cei patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei şi, în acelaşi timp, noi ne aducem aminte de moşii şi strămoşii noştri pe care îi pomenim. Sfinţii patruzeci de mucenici au fost ostaşi în armata împăratului Liciniu. Împăraţii erau cei care dădeau nu numai poruncile împărăteşti, ci păzeau şi religia păgână, pentru că şi ei făceau parte din cinstirea pe care oamenii o aduceau zeilor. Împăratul Liciniu a dat o poruncă foarte aspră ca toţi să aducă jertfe zeilor şi să se înceapă cu soldaţii. Aceşti patruzeci de soldaţi, au gândit să nu se spurce să aducă jertfă zeilor. Ei erau creştini în taină. Ei se închinau şi se împărtăşeau şi nu puteau să slujească la mai mulţi domni, slujeau Dumnezeului celui viu. De aceea, au refuzat cu totul să aducă această jertfă. Ei erau cunoscuţi ca oamenii cei mai viteji, ca oamenii cei mai cinstiţi, ca oameniii de sacrificiu în oastea împăratului. S-au mirat guvernatorii că aceşti ostaşi viteji şi cinstiţi refuză chiar porunca împăratului. Ei au mărturisit credinţa în Dumnezeul cel viu. Au fost ameninţaţi, nu s-au spăimântat. Au fost duşi în temniţă. În temniţă au cântat cântări de bucurie. Fiind scoşi în temniţă, li s-a poruncit să aleagă ori să li se dea dregătorii mai mari, să fie înălţaţi în rang, ori vor fi ucişi. Au ales, mai degrab, să fie ucişi. Era ger mare în Armenia în acel timp. În iezerul acela s-a pregătit osândirea lor. Au fost chemaţi şi pentru ultima dată li s-a spus: „De nu veţi jertfi zeilor, vă vom duce în acest iezer să şedeţi în acesta care îngheaţă şi să muriţi. Au ales mai degrabă să pătimească. Au intrat mai în acel iezer. Era atât de frig, încât îngheţa apa împrejurul lor. Erau străjeri împrejurul lor. Au fost lăsaţi acolo, până a doua zi să moară în ger, de frig. La miezul nopţii, unul dintre cei patruzeci simţind durerea, a strigat: „Eu nu pot să mai rabd această chinuire. De aceea, voi respecta porunca împăratului!”. A ieşit din apă, a fost dus în baia caldă şi, îndată, a murit, osândindu-se. Străjerii au continuat să îi păzească pe ceilalţi. Îndată, s-a făcut lumină mare, căci, din cer coborau patruzeci de cununi de lumină. Au şezut treizeci de nouă de cununi peste cei treizeci şi nouă de soldaţi care şedeau în iezer. O cunuă stătea deasupra. Unul din soldaţii care păzeau pe cei patruzeci, s-a minunat. Îi auzea pe cei patruzeci cum cântă. Lăudau pe Dumnezeu cu psalmi şi cu cântări duhovniceşti. A fost pătruns la inimă şi sufletul i s-a luminat. A zis: „Doamne, iubesc ceea ce fac oamenii aceştia! Şi eu sunt creştin ! Vreau şi eu să pătimesc cu ceilalţi treizeci şi nouă!”. Atunci, cununa a venit şi asupra capului său. El a mulţumit, strigând: „Sufletul meu a scăpat din cursa vânătorilor!”. Dimineaţa, au venit trimişii împăratului să ia trupurile moarte, îngheţate ale celor patruzeci. Dar, minune mare! Cei patruzeci erau veseli şi cântau. Au întrebat străjerii ce s-a petrecut. Unul din străjeri a povestit ceea ce s-a petrecut şi cum una din străji a intrat în apă. A ieşit un soldat din cei patruzeci, a făcut baie caldă şi a murit. În locul lui, a intrat un stăjer şi a primit şi el cunună. Ce să facă? Cel viclean îi îndemna pe trimişii împăratului, pe guvernator să îi ucidă pe aceştia. I-au luat, i-au încărcat în căruţe, să îi aducă la locul de osândă pe malul unui râu. Acolo, soldaţii cei trimişi de împărat să îi pedepsească pe cei ce s-au lepădat de zei, au adunat vreascuri multe. Erau puşi în căruţe, după ce, mai întâi, li s-au zdrobit fluirele picioarelor cu ciocanul. Unul din cei patruzeci, cel mai tânăr, Meliton era încă viu. Nu a murit, atunci, când li s-au zdrobit fluierele picioarelor. Pentru că era viu, l-au lăsat şi nu l-au pus în căruţă. Mama lui a ajuns acolo şi a zis: „Fiul meu, să pierzi, tu, cununa lui Hristos! Stăpânul Hristos stă înaintea ta! Nu te teme de chinurile ce vor mai urma!”. L-a luat pe umerii săi şi a alergat după căruţă şi l-a aruncat peste ceilalţi şi şi-a dat şi el sufletul înaintea lui Hristos. Mucenicii au fost duşi cu căruţele şi arşi în foc. Când s-a stins focul şi au rămas trupurile lor, s-au sfătuit călăii să le arunce trupurile în râu, ca să nu se mai cunoască urma lor, ca nu cumva alţii să îi cinstească. Dumnezeu le-a păzit trupurile lor şi după trei zile I s-a arătat episcopului Petru din acea cetate şi a spus: „Mergi şi adună odoarele cele scumpe şi du-te la ceas de seară, ca să nu fii văzut de stăpânitori şi uşor vei cunoaşte odoarele cele scumpe ale sfinţilor patruzeci de mucenici, căci ele vor străluci!”. Cu adevărat, într-o noapte întunecoasă, s-a dus la acel râu, episcopul Petru şi a găsit sfintele moaşte care trimiteau din ele lumină, deasupra apei. Aşa a strâns toate sfintele moaşte şi le-a păstrat ascunse. Apoi, ele s-au răspândit, au ajuns şi la Sfânta Mănăstire Antim din Bucureşti, o parte din aceste sfinte moaşte.
Iubiţi credincioşi, aceşti sfinţi patruzeci de mucenci, care L-au iubit pe Hrsitos mai mult decât viaţa cea vremelnică, care L-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât slava pe care le-o dădea împăratul, care cu cununile de lumină, s-au suit la şi cer şi trupurile lor sunt pline de lumină sunt, pentru noi, pildă de credinţă şi de mărturisire. Astăzi prăznuim pe părinţi, moşi şi strămoşi, odată cu cei patruzeci de mucenci. Astpzi, creştinile pregătesc mucenici, fie, fierţi în apă, fie fierţi, ca în Moldova în cuptor. Şi unii şi alţii semnifică chinurile pe care ei le-au răbdat. Pe de o parte, au fost aşezaţi în apă şi au îngheţat. Dimineaţa, când au venit călăiii, după ce s-au arătat cununile, apa s-a încălzit. S-au minunat că apa era caldă, ca de baie. S-a încălzit cu puterea lui Dumnezeu Care ne încălzeşte cu dragostea Sa. Fie, dar, ca împreună cu aceşti mucenici, părinţii, moşii şi strămoşii noştri, rudeniile noastre care se pomenesc aici, să primească cununile de lumină şi să se înalţe sufletele lor la cer, spre a primi răsplata hainei de lumină în care să petreacă!. Noi să nădăjduim că vom ajunge şi noi împreună cu ei în Împărăţia cea crească! Amin!
IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu