Sfantul Prooroc Ioil
Sfantul Prooroc Ioil a fost din semintia lui Ruvin, din satul Metomor. El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului si a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit si pentru venirea Sfantului Duh peste tot trupul, precum si pentru infricosata Judecata de apoi. Apoi s-a sfarsit cu pace si a fost ingropat in pamantul sau. El a vietuit mai inainte de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos cu 800 de ani, iar numele lui inseamna dragostea lui Dumnezeu, ori parga, sau incepatura a lui Dumnezeu.
Sfintii Mucenici Uar si Felix si Eusebiu diaconul
In vremea imparatiei lui Maximilian, paganul imparat al Romei, era in Egipt un ostas viteaz anume Uar, care slujea in taina Imparatului ceresc, caci de frica nelegiuitilor inchinatori de idoli a tainuit pana la o vreme credinta sa in adevaratul Dumnezeu, dar pe care a descoperit-o cerului si pamantului, cand s-a facut pentru Hristos priveliste ingerilor si oamenilor. In acea vreme imparatul Maximilian a pornit prigoana mare impotriva crestinilor si a trimis porunca in toate partile stapanirii sale ca sa fie ucisi crestinii care nu vor sa jertfeasca zeilor. Si a ajuns acea porunca si in partile Egiptului, varsandu-se fara crutare sangele credinciosilor, pentru ca toti cei ce slujeau Facatorului si nu fapturii erau chinuiti in diferite feluri. Iar Uar, tainuitul crestin, inconjura noaptea temnitele in care erau tinuti credinciosii care marturiseau pe Hristos si, cumparand cu aur pe strajeri, intra la dansii, saruta legaturile sfintilor mucenici, le spala sangele si le oblojea ranile, le dadea hrana si ii ruga ca sa-i mijloceasca mila de la Domnul.
Fiind odata prinsi sapte dascali crestini care se ascundeau prin pustietati, i-au adus la stapanitorul Egiptului. Stapanitorul, cercetandu-i si aflandu-i tari in credinta, le-a dat multe batai, si legandu-i, i-a aruncat in temnita. Afland despre acestia, Uar a alergat noaptea, dupa obiceiul sau, la acea temnita in care erau aruncati sfintii si, dandu-le strajilor aur mult, a intrat la ei. Dezlegandu-le mainile si picioarele din legaturi, a pus inaintea lor hrana si ii ruga ca sa manance, caci petrecusera opt zile flamanzi, fara hrana. Apoi, cazand la picioarele lor, le saruta si fericea patimirea lor, zicand: "Fericiti sunteti voi, robii Domnului cei buni si credinciosi, care aveti a intra intru bucuria Domnului vostru, caci ati rabdat pentru Dansul pana la sange. Fericiti sunteti voi, nevoitorii cei buni, carora vi se impletesc in ceruri cununile de catre dreapta Celui Preainalt, caci prin rabdare alergati la nevointa cea pusa inaintea voastra. Maine dimineata, precum stiu, cu tot dinadinsul aveti sa savarsiti patimirea voastra. Fericiti sunteti voi, patimitorii lui Hristos, carora va este deschisa imparatia cea cereasca, caci patimiti cu Hristos Cel ce a patimit pentru voi; si daca cu Dansul patimiti, cu Dansul veti si imparati. Deci ma rog voua, sfintilor placuti lui Dumnezeu, sa va rugati pentru mine Stapanului Hristos sa-mi fie milostiv; as voi ca si eu sa patimesc pentru Dansul, dar nu am atata putere, pentru ca ma cutremur de cumplitele chinuri pe care vad ca le indurati voi". Iar sfintii au raspuns: "Nimeni, iubitule, nu se arata desavarsit; nimeni nu secera de nu va semana, nimeni nu se incununeaza de nu va patimi. Adu-ti aminte de cuvintele din Evanghelie: De se va lepada cineva de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu de el inaintea Tatalui Meu. Daca te temi de chinurile cele vremelnice, nu vei scapa de cele vesnice; daca te infricosezi a marturisi pe Hristos pe pamant, nu te vei satura de vederea fetei Lui in ceruri. Deci vino, frate, si calatoreste cu noi pe calea cea muceniceasca la Stapanul ceresc, Cel ce priveste nevointele noastre, si sa patimesti impreuna cu noi, pentru ca o tovarasie ca aceasta iti va fi de mare folos".
Acestea graindu-le sfintii, Uar se aprindea cu inima spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea pentru Domnul nostru Iisus Hristos. El a petrecut toata noaptea aceea in temnita impreuna cu sfintii mucenici, ascultand invataturile lor cu bucurie. Iar a doua zi au venit slujitorii in temnita, trimisi de stapanitor, ca sa-i ia pe sfintii mucenici la judecata. Intrand, au aflat pe Uar sezand langa cei legati si ascultand cuvintele lor, iar slujitorii, mirandu-se, i-au zis: "Ce faci aici, Uare? Nu cumva ai innebunit, amagindu-te de basmele acestor oameni vicleni? Oare nu te temi ca atunci cand va spune cineva de aceasta stapanitorului si senatorilor, nu numai dregatoria ostasiei o vei pierde, dar chiar si de viata ta te vei lipsi?" Uar a raspuns: "Dar care din voi ma va cleveti la stapanitor, pentru ca voi imi sunteti prieteni? Iar de ma veti cleveti, sunt gata sa mor impreuna cu crestinii". Iar slujitorii, tacand, au luat pe sase din mucenici, caci al saptelea, slabit de rani, murise in temnita, si sfarsindu-se asa, s-a dus catre Hristos, lasand in locul sau pe Uar, ca el, implinind locul aceluia, sa savarseasca patimirea. Fiind legati, au fost adusi inaintea stapanitorului care sedea la judecata cu multa mandrie. Au fost siliti sa jertfeasca idolilor, dar fiindca nu s-au supus, i-au dezbracat si i-au batut fara mila peste ranile ce le aveau dinainte. Si dandu-le batai peste batai, s-a adaugat si durere peste durere, iar ei rabdau, negraind nimic fara numai aceasta: "Crestini ramanem!". Dupa aceasta stapanitorul, privind, a zis: "Oare nu sapte erau ei? Iata acum vad numai sase! Unde este al saptelea?" Zicand acestea stapanitorul, iata ca si Sfantul Uar veni acolo si, umplandu-se de dumnezeiasca rivna, a stat in mijloc si a zis: "Iata, eu sunt al saptelea, pentru ca acela si-a sfarsit alergarea sa si acum sta inaintea lui Hristos, iar pe mine m-a lasat mostenitor al patimilor sale. Deci, cu ceea ce iti era dator, eu sunt gata sa platesc pentru dansul, ca in locul lui vreau sa patimesc pentru Hristos, impreuna cu acesti buni patimitori, caci sunt crestin". Iar stapanitorul, auzind acestea, a intrebat pe cei ce erau de fata: "Cine este acesta?" Si i s-a raspuns: "Este Uar, ostasul, mai marele din trupa Tianiei". Iar stapanitorul, mirandu-se, a zis catre Uar: "Care diavol te-a indemnat ca sa te dai pierzarii si sa lasi cinstea ostaseasca, lipsindu-te de leafa randuita tie si sa-ti arunci sufletul in atatea rautati?" Iar fericitul Uar i-a raspuns: "Piinea care se pogoara din cer si dumnezeiescul pahar ce cuprinde sangele cel prea scump al Domnului meu, le-am cinstit mai mult decat cinstea si leafa ta. Nimic nu imi este mai iubit decat Hristos: nici cinstea voastra, nici lefurile cele mari si nici viata, pentru ca imi este mai de cinste sa patimesc pentru Hristos, si-mi este de mai mult folos ca sa ma lipsesc de toate pentru El. Hristos imi este viata si vreau sa mor pentru dansul".
Stapanitorul, cautand cu ochi maniosi spre cei sase sfinti mucenici, le-a zis: "Al vostru este acest lucru, necuratilor inselatori. Voi ati amagit pe un ostas ca acesta al imparatului, voi l-ati innebunit cu farmecele voastre. Deci, ma jur pe marii mei zei ca va voi pierde pe voi mai inainte decat pe el si voi razbuna asupra voastra necinstea adusa zeilor nostri, caci sunteti nevrednici a fi intre cei vii, fiindca nu numai ca ii huliti pe nemuritorii zei, dar si pe altii ii aduceti la aceeasi rautate, prin amagire". Iar sfintii au raspuns: "Nu am inselat pe Uar, ci l-am izbavit din inselaciune. Nu l-am innebunit, ci l-am inteleptit, iar Dumnezeu i-a dat tarie si indrazneala spre nevointa, ca impreuna cu noi sa biruiasca atat puterea voastra cea slaba, cat si neputinta zeilor vostri. Putin sa astepti si vei vedea barbatia ostasiei lui, pentru ca l-am randuit pe el intre ostasii ingeresti. Te lauzi ca ne vei pierde pe noi, afla ca ne este de folos noua ca sa ne punem capetele pentru Domnul tuturor". Iar stapanitorul a zis: "Indata voi sfarama trupurile voastre, daca nu va veti inchina zeilor egipteni". Iar sfintii au raspuns: "Sa piara zeii cei mincinosi care n-au facut cerul si pamantul". Iar fericitul Uar, starnind mai mult pe stapanitor, a zis catre dansul: "De ce faci suparare sfintilor, graind cele nebune si nefolositoare? Or nebunul cele nebune graieste, zice Isaia proorocul. Iata, inaintea ta zac trupurile lor intinse, fa ce voiesti!".
Maniindu-se, stapanitorul a poruncit ca sa-l spanzure gol pe Uar de un lemn si sa-l chinuiasca. Iar catre sfinti, a zis: "Vom vedea care pe care va birui: ori voi pe noi primind chinuri, sau noi pe voi, punand munci asupra voastra? Cu adevarat, de ne veti birui pe noi prin rabdarea voastra, ma voi lepada de zeii mei si voi incepe a crede in Hristos al vostru". Iar sfintii au raspuns: "Incearca la unul din noi puterea ta si de vei birui pe unul, poti sa ai nadejde si de ceilalti". Iar Uar, incepand a patimi, a zis catre sfintii mucenici: "Binecuvantati-ma pe mine, robul vostru, rabdator de chinuri, ca sa ma invrednicesc partii voastre si rugati pentru mine pe Mantuitorul Hristos ca sa-mi dea rabdare, pentru ca El stie firea noastra, ca duhul este destept, iar trupul neputincios". Sfintii, ridicand ochii spre cer, cu tot dinadinsul se rugau pentru dansul. Apoi slujitorii au inceput a-l bate pe Uar peste tot trupul cu toiege si cu bete. Iar cand il bateau pe sfantul, a zis stapanitorul: "Acum sa-mi spui, Uare, ce folos ai de la Hristosul tau?" Uar, cu vitejie i-a raspuns: "Mai mare folos am, decat ai tu de la diavolii tai". Iar sfintii au strigat catre Uar: "Imbarbateaza-te, Uare, si sa se intareasca inima ta, caci, iata, iti sta de fata Hristos nevazut, intarindu-te pe tine". Uar a raspuns: "Cu adevarat am simtit ajutorul Stapanului meu, caci socotesc intru nimic chinurile".
Dupa aceasta il sfasiara cu unghii de fier pe coaste. Apoi, pironindu-l cu capul in jos pe un lemn, i-au jupuit pielea de pe spate si cu brice ii taiara carnea; iar pe pantece l-au batut cu toiege ghimpate, atat de mult, pana ce s-au rupt toate maruntaiele dinlauntrul lui si au cazut pe pamant. Sfintii mucenici, vazand maruntaiele lui, au plans. Apoi, vazand judecatorul ca mucenicii plangeau, a strigat cu mare glas: "Iata, sunteti biruiti, iata, ati slabit, iata ca plangeti, temandu-va de chinuri si nu va trebuie mai mult decat sa cunoasteti ca Hristos nu va izbaveste pe voi din mainile noastre; deci, lasati-l pe El si sa va inchinati zeilor nostri". Iar sfintii au raspuns: "Fiara ce esti! Nu suntem biruiti, caci noi vom birui prin Iisus Hristos, Cel ce ne intareste pe noi, si n-am plans temandu-ne de munci, ci din fireasca dragoste catre fratele nostru, pe care il ucideti fara de omenie. Noi ne bucuram cu duhul, vazand acum gata cununa bunului rabdator de chinuri". Iar stapanitorul a poruncit ca sa-i duca pe ei in temnita si Uar vazand de acolo de unde era spanzurat pe lemn, cum trageau pe sfinti cu lanturile la temnita, a strigat: "Invatatorii mei, dati-ma pe mine mai degraba lui Hristos, ca iata iese din trup duhul meu, si va multumesc voua, ca v-ati facut pricinuitorii vietii mele celei vesnice". Fiind muncit Sfantul Uar inca cinci ceasuri, si-a dat in acele chinuri cinstitul si sfantul sau suflet in mainile Domnului. Iar chinuitorii, socotind ca este inca viu, tot mai bateau si chinuiau trupul cel mort. Apoi, vazand ca murise, l-au coborat de pe lemn, si dupa porunca judecatorului l-au scos afara din cetate, si l-au aruncat spre mancare ciinilor, acolo unde se aduna starvurile celor necuvantatoare.
Acolo era o vaduva, pe nume Cleopatra, de loc din Palestina, al carei barbat fusese capitan si murise in Egipt. Cleopatra avea un fiu pe nume Ioan, care inca era un copil. Pe cand Sfantul Uar era chinuit, Cleopatra privea de departe la patimirea lui si, fiind crestina, suspina si isi batea pieptul ei. Apoi, dupa ce au aruncat trupul lui Uar afara din cetate, ea, sculandu-se noaptea, impreuna cu niste slugi ale sale, si ducandu-se acolo, au luat mult chinuitul trup al Sfantului Uar si, ducandu-l in casa sa, a sapat mormant in camara sa, langa pat, si l-au pus acolo pe el.
A doua zi, stapanitorul a scos din temnita pe ceilalti mucenici si, chinuindu-i mult, i-a taiat cu sabia si i-a aruncat afara din cetate ca si pe Uar; iar trupurile lor, luandu-le noaptea alti tainuiti crestini, le-au ingropat. Cleopatra, in toate zilele, aprindea lumanari deasupra mormantului Sfantului Uar si-i ardea tamaie, avandu-l pe el de mare folos si de bun mijlocitor catre Dumnezeu.
Trecand cativa ani, si mai potolindu-se prigoana impotriva crestinilor, Cleopatra a voit sa se intoarca in patria sa, si se gandea cum ar putea sa duca cu sine moastele Sfantului Uar; si gatind un dar oarecare, a rugat pe stapanitor, printr-un mijlocitor, zicand: "Barbatul meu a fost mai mare in oaste si a murit aici in slujba imparatului. Nefiind inca ingropat pana acum sta deasupra mormantului, caci este cu neputinta ca in tara straina sa i se faca lui ingropare, precum se cuvine unui cinstit povatuitor de oaste; iar eu, fiind vaduva si straina, voiesc sa ma intorc in patria mea, la rudeniile mele. Deci, stapanul meu, sa-mi dai voie sa-l ingrop la mosia mea in mormantul stramosilor mei, pentru ca vreau ca si dupa moarte sa nu ma despart de el". Iar femeia aceea a facut astfel, pentru ca, afland crestinii ca duce din cetatea lor moastele sfantului mucenic, sa nu o opreasca si sa ia de la dansa acea comoara de mare pret. Stapanitorul, luand darul, a poruncit ca sa i se indeplineasca cererea, iar ea, in locul oaselor barbatului ei, a luat moastele Sfantului Uar si le-a sadit pe ele ca pe o vie din Egipt in Palestina, asezandu-le langa ale parintilor ei, in satul ce se numea Edra, care era aproape de Tavor. Apoi in toate zilele mergea la mormantul lui, tamaia si aprindea lumanari, lucru pe care vazandu-l ceilalti crestini care vietuiau acolo, au inceput a merge impreuna cu dansa la mormantul sfantului si a aduce pe bolnavii lor care, cu rugaciunile mucenicului Uar, castigau tamaduiri. Afland de veste toti crestinii dimprejur despre Sfantul Uar, multi alergau cu credinta la mormantul lui.
Atunci Cleopatra, vazand ca se adunau crestinii pentru rugaciune la mormantul lui, a gandit sa zideasca o biserica in numele sfantului si ceea ce a gandit, a si inceput. Iar fiul ei Ioan, fiind in varsta, Cleopatra se straduia sa-l trimita in oastea imparatului si prin oarecari mijlocitori a cerut de la imparat o cinstita dregatorie pentru fiul ei, pe care a si castigat-o. Caci in vremea zidirii bisericii s-a trimis fiului ei de la imparat scrisoare de a fi primit in oaste si briu pentru cinstita dregatorie ostaseasca. Iar ea a zis: "Sa nu se imbrace fiul meu in haine ostasesti si nici sa nu mearga in slujba ostaseasca, pana ce nu se va sfarsi biserica lui Dumnezeu, pentru ca doresc ca sa duca impreuna cu mine moastele sfantului mucenic si dupa aceea va face imparateasca porunca". Sfarsindu-se biserica, a chemat episcopi, preoti si calugari si, luand din mormant cinstitele moaste ale sfantului mucenic, le-a pus pe un pat de mult pret, iar deasupra moastelor a pus briul si haina ostaseasca in care avea sa se imbrace fiul ei, ca sa fie sfintite de moastele sfantului. Si cu tot dinadinsul s-a rugat mucenicului, ca sa fie ajutator fiului ei, pe care l-au binecuvantat toti arhiereii si preotii cei adunati acolo. Apoi s-a adunat multa multime de popor crestinesc acolo. Astfel, Cleopatra cu fiul ei luand patul cu moastele, l-au dus in biserica. Biserica, fiind sfintita, au pus moastele sfantului la jertfelnic si, savarsindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cleopatra a cazut inaintea moastelor sfantului Uar, zicand: "Rogu-ma tie, purtatorul de chinuri al lui Hristos, sa-mi ceri mie de la Dumnezeu, ceea ce va fi Lui placut si mie de folos, asemenea si unuia nascut fiului meu. Pentru ca nu indraznesc sa cer mai mult decat ce voieste Domnul, caci El stie ce ne este de folos si voia Lui cea buna si desavarsita in noi sa se savarseasca".
Dupa sfarsirea sfintei slujbe, a facut ospat mare celor adunati, si ea impreuna cu fiul ei slujeau, poruncind fiului ei sa nu guste nimic, pana ce se va savarsi ospatul, si dupa aceea sa manance din resturile care vor ramane. Dar slujind ei, copilul s-a imbolnavit foarte greu si a mers la patul sau. Apoi sculandu-se toti de la ospat, a strigat pe fiul ei ca sa manance impreuna, din ramasitele de la ospat. Ioan, insa, nu putea sa graiasca nici un cuvant, fiind foarte aprins de friguri.
Vazand Cleopatra pe fiul ei bolnav, a zis: "Viu este Domnul, ca nici eu nu voi pune bucate in gura mea, pana ce nu voi vedea ce se va face cu fiul meu". Si sedea langa el, racorindu-i pe cat ii era cu putinta caldura bolii; dar ea mai mult se aprindea inauntru, avand mai mare mihnire de unul nascut fiul sau. Apoi, in miezul noptii a murit copilul, lasand nemangaiata pe mama sa, care plangea cu amar. Aceasta a alergat in biserica Sfantului Uar si cazand la mormantul lui, striga: "Oare astfel mi-ai rasplatit mie, care atata m-am ostenit pentru tine, o placutule al lui Dumnezeu? Oare asemenea ajutoare mi-ai dat mie, care am oropsit trupul barbatului meu pentru tine si pentru aceasta m-am nadajduit in tine? Ai omorat pe unul nascut fiul meu, ai surpat nadejdea mea si ai luat lumina ochilor mei! Deci, cine ma va hrani la batranete? Cine ma va ingriji la moartea mea? Sau cine va da trupul meu mormantului? Mai bine era sa mor eu, decat sa vad mort pe fiul meu iubit, care era tanar si acum este ca o floare vestejita mai inainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu da-mi-l, precum odata Elisei pe al sunamitencii, sau si pe mine indata sa ma iei, pentru ca nu pot sa vietuiesc cu necaz si amaraciune". Astfel strigand ea cu plangere la mormant, a adormit putin de multa osteneala si de necazul cel mare. Si i s-a aratat in vedenie Sfantul Uar, tinand pe copil in mainile sale, si erau amandoi luminati ca soarele, hainele lor erau albe ca zapada, incinsi erau cu briuri de aur si cununi cu negraita podoaba aveau pe capetele lor.
Fericita Cleopatra, vazandu-i, a voit sa se inchine lor. Dar Sfantul Uar a ridicat-o, zicandu-i: "O femeie, pentru ce strigai asupra mea? Oare am uitat facerile tale de bine, pe care mi le-ai facut in Egipt si pe cale? Sau socotesti ca nu am simtit cand ai luat trupul meu dintre starvurile dobitoacelor si l-ai pus in camara ta? Oare nu ascult intotdeauna rugaciunile tale? Oare nu ma rog pentru tine lui Dumnezeu? Mai ales m-am rugat lui Dumnezeu pentru neamul tau cu care m-ai pus in mormant, ca sa li se ierte lor pacatele; apoi pe fiul tau l-am luat in oastea Imparatului ceresc. Oare nu tu singura m-ai rugat ca sa-ti cer de la Dumnezeu ceea ce ii este Lui placut, iar tie si fiului tau de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu si bine a voit, dupa negraita bunatatea Sa, ca sa faca ostas al Lui pe fiul tau, precum vezi ca este unul din cei ce stau inaintea scaunului Sau; si de voiesti, iati-l si-l trimite la slujba imparatului celui pamantesc si vremelnic, de vreme ce nu vrei ca fiul tau sa slujeasca Imparatului Celui ceresc si vesnic". Iar tanarul, sezand, a cuprins mainile lui Uar si i-a zis: "Nu, stapanul meu, nu asculta pe maica mea, nu ma da in lumea cea plina de nedreptate si de toata faradelegea, din care m-am izbavit prin venirea ta. Nu ma departa pe mine, parinte, din prietenia ta si din petrecerea cu sfintii". Iar catre maica sa a zis: "De ce strigi asa, o, maica? Eu sunt randuit in oastea Imparatului Hristos, si mi s-a dat mie ca sa stau cu ingerii Lui; iar tu acum vrei sa ma iei pe mine de la imparatie la saracie?" Fericita Cleopatra, vazand pe fiul ei imbracat in randuiala ingereasca, a zis: "Luati-ma dar si pe mine cu voi, ca si eu sa fiu acolo". Iar Sfantul Uar i-a zis: "Si aici fiind, esti cu noi; deci, mergi acum cu pace, iar dupa o vreme, cand Domnul va porunci, vom veni sa te luam si pe tine". Aceasta zicandu-i, s-au facut nevazuti de la ochii ei. Ea, venindu-si in fire, si-a aflat inima plina de bucurie si veselie si a spus aceasta vedenie preotilor, care au ingropat cu mare cinste pe fiul ei langa mormantul Sfantului Uar, nemaiplangand acum, ci veselindu-se intru Domnul. Dupa aceasta si-a impartit averile la saraci si, lepadandu-se de lume, vietuia langa biserica Sfantului Uar, slujind lui Dumnezeu in post si in rugaciuni, ziua si noaptea. Si in toate Duminicile, cand se ruga, i se aratau ei Sfantul Uar si fiul ei, intru mare slava. Dupa sapte ani de petrecere intr-o astfel de viata, fericita Cleopatra a murit, fiind bineplacuta lui Dumnezeu. Trupul ei s-a pus in biserica Sfantului Uar, aproape de fiul ei. Iar sfantul ei suflet, impreuna cu al Sfantului Uar si cu al fiului ei, Ioan, se afla in ceruri intru veselie vesnica, inaintea lui Dumnezeu, Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu