Sfantul Cuvuvios Mucenic Luchian
Sfantul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, nascut din parinti drept-credinciosi. La varsta de doisprezece ani a ramas orfan si averea care i-a ramas de la parinti a impartit-o la saraci, iar el, alegandu-si viata cea stramta si aspra, se deprindea la invatatura dumnezeiestilor carti. Din tineretea lui nu bea vin, ci numai apa, primea hrana o data pe zi, iar uneori toata saptamana nu gusta nimic, si hrana lui numai era piine si apa.
Cea mai multa vreme a vietii sale o petrecea in rugaciuni si lacrimi, cautand fericirea celor ce plang. Si, iubind tacerea, se mangaia intotdeauna cu gandirea la Dumnezeu, iar la fata intotdeauna arata trist. Cand era nevoie sa vorbeasca, atunci din gura lui curgeau dumnezeiestile Scripturi, incat abia putea sa se odihneasca gandind neicetat la dansele. Printr-o viata ca aceasta ajungand la adancul intelepciunii si devenind mai iscusit decat altii intru invatatura, s-a invrednicit de randuiala preoteasca in Antiohia. Vrand ca si pe alti multi sa-i vada in dreapta credinta si in intelepciune asemenea cu sine, dar mai ales ca sa-i invete pe cei tineri, a facut o scoala si a adunat multime de ucenici; el era invatator al indoitei intelepciuni: al celor scrise in Scriptura si al celor duhovnicesti; adica si dumnezeiasca Scriptura invatandu-i sa o inteleaga si cu fapte bune povatuindu-i a vietui. Inca era iscusit si la scriere, caci scria frumos si repede, multe carti scriind, incat dintru aceasta lucrare de mana se hranea si pe dansul si pe cei saraci.
Vechiul si Noul Testament care erau scrise in limba greaca, fiind stricate de viclesugul ereticilor, le-a indreptat din nou in limba evreiasca. Si intru atata era darul lui Dumnezeu in el, incat, cand umbla prin cetate, de unii era vazut, iar de altii nevazut. Preamarindu-se el cu bunatatile sale pretutindeni, a aflat de dansul necredinciosul imparat Maximian, numit si Galerie, care in acea vreme, aflandu-se in tarile Rasaritului, voia sa dezradacineze si sa piarda sfanta credinta. Mai ales pe acei invatatori crestini, intelepti si renumiti ii chinuia si ii ucidea, cum de curand il ucisese pe Sfantul Antim al Nicomidiei si pe Sfantul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul ca de va surpa pe stilpii bisericesti, cu inlesnire va cadea si Biserica lui Hristos.
Auzind si despre Sfantul Lucian, a poruncit sa-l caute si sa-l aduca pentru a fi chinuit. Iar el, ca orice om, temandu-se sa nu slabeasca in munci, se ascundea de cei ce-l cautau. Dar un preot care locuia acolo in Antiohia, pe nume Pangratie, fiind de credinta cea rea a lui Savelie, demult zavistuindu-i slava cea buna a lui Lucian, a spus despre dansul celor trimisi de imparat unde se ascunde si la fel ca Iuda a vandut la moarte pe cel nevinovat de moarte. Si l-au prins necredinciosii pe Sfantul Lucian si l-au dus in Nicomidia pentru a fi chinuit.
In acea vreme cumplitul imparat intru atat se ridicase asupra crestinilor, incat ucidea si pe pruncii cei mici ai lor, la fel ca un al doilea Irod, si, vrand sa-i pangareasca pe prunci cu mancaruri jertfite idolilor, a poruncit sa li se dea cu de-a sila din acele mancaruri. Iar ei, povatuindu-se de Duhul Sfant si fiindu-le scarba de acea mancare, nu voiau sa primeasca si pentru aceea ii ucidea. Si s-a intamplat de i-au adus doi prunci de neam bun, amandoi de un tata si de o mama, iar acestia fiind invatati de parintii lor si mai ales de Dumnezeu se mihneau tare mult de inchinarea idolilor. Pe acestia, chemandu-i judecatorul, ii amagea cu cuvinte si cu mancaruri dulci din cele jertfite idolilor, ca doar-doar s-ar impartasi de mancarurile lor cele diavolesti. Ei insa se impotriveau si lepadau mancarurile, zicand: "Parintii ne-au poruncit noua sa nu gustam din aceste mancaruri, pentru ca de va manca cineva din acestea, acela manie pe Hristos". Atunci judecatorul a poruncit sa-i bata fara crutare cu vergi, iar ei, ca niste barbati desavarsiti, nu au bagat seama de acestea. Dar un sofist, stand inaintea imparatului, i-a zis: "Rusine ne-ar fi noua daca pruncii cei mici, nu demult dezlegati din scutece, ar putea, prin rabdarea lor, sa biruiasca pe imparatul roman. Deci, o, mare imparate, sa mi-i dai in mainile mele si eu ii voi invata pe ei sa-i cinsteasca pe zei". Atunci imparatul i-a dat lui pe acei prunci, iar el facand alifie din mustar iute si razandu-le parul de pe capetele lor, i-a uns cu alifia aceea iute si le-a pus capetele intr-un vas fierbinte si, infierbantandu-se capetele lor, ardeau ca de o vapaie de foc ca si cum erau loviti de fulger. Si amandoi copiii au murit in acele chinuri. Intai a cazut mort cel mai mic, iar cel mai mare, vazandu-l pe fratele lui mort, a strigat: "Ai biruit, fratele meu, ai biruit! Dumnezeu iti este tie de ajutor". Dupa aceea, sarutand trupul fratelui mort, si-a dat si el duhul.
Acestea s-au petrecut in Nicomidia, unde era dus si prea fericitul Lucian la chinuri. Cand era in Capadocia, vazandu-i pe ostasi lepadandu-se de Hristos de frica judecatorilor, ii invata pe ei, zicandu-le: "O! ce rusine pentru voi, caci fiind ostasi sanatatea voastra o puneti intotdeauna pentru imparatul cel pamantesc si vremelnic, chiar sufletele voastre le puneti pentru dansul, iar pentru Hristos, Imparatul cel ceresc si vrednic, n-ati voit sa stati neclintiti, nu numai ca v-ati crutat, ci v-ati si lepadat de El. Deci, socotiti ce folos aveti, ascultand pe imparatul pamantesc, si ganditi-va de ce v-ati lepadat de imparatul cel ceresc. Pentru desarta slava si cinste v-ati dat intr-atat pierzarii pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Si-a dat Sangele Sau pentru noi si a gatit bunatatile cele negraite robilor Sai, n-ati voit sa rabdati putin si sa imparatiti in veci cu El. Rusinati-va de pruncii cei mici si de femeile cele neputincioase, ale caror inimi sunt mai viteze decat ale voastre, pentru ca acelea rabda barbateste pentru Domnul lor si s-au facut ca barbatii, iar voi, temandu-va de chinuri, v-ati facut femei si prunci mici. Ce se va intampla cu voi cand va va chema Hristos la judecata Sa?" Iar ostasii, auzind acestea, iarasi s-au intors la Hristos cu pocainta si mergeau la chinuri, marturisind cu inima si cu gura numele cel intru totul sfant al lui Iisus Hristos. Pana la patruzeci de ostasi au fost ucisi pentru Hristos. Asa a grait Sfantul Lucian, prin limba sa cea dulce si plina de dumnezeiesc dar, pentru cei cazuti de la Hristos si iarasi i-a intors catre El si catre nevointa muceniceasca i-a intarit.
Cand l-au dus in Nicomidia, a aflat acolo multi crestini si ucenici ai sai, care aveau mare frica de chinuri, din care unii se ascundeau, iar altii voiau sa se lepede de crestinism, temandu-se de cumplita chinuire si moarte. Pe toti acestia i-a sfatuit Sfantul Lucian cu puternicul sau cuvant si i-a intarit in credinta ca sa nu se teama de cei ce ucid trupul, pentru ca sufletul nu pot sa-l ucida. Se spune ca o fecioara, pe nume Pelaghia, ucenica lui Lucian, cand era cautata spre a fi chinuita pentru credinta in Hristos, temandu-se sa nu-i fie luata fecioria, a sarit de la o fereastra inalta si a murit si pe aceasta credinciosii au cinstit-o ca pe o mucenica.
Maximian auzise despre Lucian ca atat ii este de frumoasa fata si vorbele lui sunt atat de dulci, incat oricare, vazandu-i cinstita lui fata si auzindu-i cuvintele, nu era cu putinta ca sa nu devina crestin. Temandu-se paganul de el, ca nu cumva si el, vorbind cu Lucian fata in fata, sa se faca crestin, cand l-au adus la dansul a vorbit cu el prin perdea si de la departare. Mai intai i-a fagaduit lui Lucian multe si cinstite daruri, iar dupa ce Sfantul Lucian a ris de cuvintele lui cele inselatoare si viclene, a inceput a-l ingrozi cu chinuri. Dar el de loc nu s-a infricosat de amenintarea lui; apoi l-a pus in temnita in care a rabdat tot felul de chinuri: l-a legat in lanturi, l-a batut cu pietre ascutite si l-au chinuit mult cu foamea si cu setea; iar printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din incheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascutite, pe care a zacut patruzeci de zile. Si sosind praznicul dumnezeiestilor aratari, sfantul a dorit ca si el si crestinii cei erau cu dansul sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Si l-a rugat pe Dumnezeu sa-i indeplineasca dorinta.
Si a randuit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebagarea de seama a strajerilor, unii din credinciosi s-au adunat in temnita la dansul aducand piine si vin. Iar Sfantul Lucian a zis ucenicilor lui si tuturor credinciosilor care erau acolo: "Stati imprejurul meu si sa va faceti biserica, caci cred lui Dumnezeu ca mai bine primita ii va fi Lui biserica cea vie, decat cea de lemne sau de pietre". Apoi, inconjurandu-l pe el toti, le-a zis: "Sa savarsim Sfanta Liturghie si sa ne impartasim cu dumnezeiestile Taine". Iar ucenicii i-au zis: "Unde sa punem mainile, parinte, pentru savarsirea Sfintelor Taine, pentru ca aici nu este masa?" Iar el, zacand cu fata in sus, fiind legat pe cioburi, a zis: "Pe pieptul meu sa o puneti si va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu". Si asa s-a savarsit dumnezeiasca Liturghie in temnita, pe pieptul sfantului, dupa randuiala, precum se cade, cu toate rugaciunile cele cuviincioase ei si toti s-au impartasit cu Sfintele si dumnezeiestile Taine.
Dimineata a trimis imparatul slujitori ca sa vada daca Lucian mai este inca viu. Si cand au intrat slujitorii pe usile temnitei, Sfantul Lucian, vazandu-i, a strigat de trei ori: "Sunt crestin". Si cu aceste cuvinte si-a dat duhul in mainile lui Iisus Hristos, Dumnezeul sau. Si slujitorii au vestit lui Maximian ca Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui sa fie aruncat in mare. Slujitorii au facut dupa porunca imparatului si, legandu-l de o piatra, au aruncat in noianul marii mult patimitorul trup al Sfantului Lucian. Si a stat in mare trezeci de zile. Dupa aceea i s-a aratat unuia din ucenicii sai si anume lui Glicherie, poruncindu-i sa mearga la malul marii si, luandu-i trupul lui, sa-l ingroape. Si a iesit Glicherie la mal impreuna cu alti crestini si cautau trupul sfantului; si iata ca a vazut in mare niste delfini ducand trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducandu-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credinciosii, luandu-l cu mare bucurie, l-au ingropat cu mare cinste. Iar dupa multi ani, Sfanta imparateasa Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserica in numele sfantului mucenic, deasupra mormantului sau, caruia si de la noi acum sa-i fie slava, cinste si inchinaciune, in vecii vecilor. Amin.
sursacrestinortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu