Sfantul Mucenic Grigorie Luminatorul si Episcopul Armeniei
Luminatorul Armeniei celei mari, Sfantul Grigorie, s-a nascut din parinti intunecati cu necredinta, dar luminati cu bunul neam si cu dregatoria. Tatal lui era un anume Anak, unul din cei mai mari boieri din pamantul Persiei, de neam Partean, din semintie impa-rateasca, rudenie a lui Artaban, imparatul persilor, si a lui Cursar, fratele imparatului Armeniei. Acela mai de pe urma era strain in Armenia, deoarece imparatia persilor venind sub stapanirea partilor, si Artaban fiind part si imparatind intr-insa, le era greu persilor ca sunt stapaniti de cei din alt pamant.
Era la persi un boier mai de capetenie, anume Artasir. Acela, sfatuindu-se cu prietenii sai cei de un gand, au ridicat razboi im-potriva imparatului lor Artaban si l-au ucis pe el si a luat scaunul imparatiei persane. Iar lui Cursar, imparatul Armeniei, ii era foarte jale auzind de uciderea fratelui sau Artaban. Adunand toata puterea Armeniei s-a sculat asupra Persilor, facand razbunare pentru varsarea sangelui fratelui sau. Si fu batuta Persia de cei din Armenia zece ani si au luat multa vatamare de la dansii. Drept aceea, Artasir, fiind in mare mahnire si in nepricepere, s-a sfatuit cu boierii sai cu ce chip ar putea sa infranga pe vrajmasii cei ce nava-leau. Deci a fagaduit ca de ar ucide cineva pe Cursar, imparatul Armeniei, il va face pe acela al doilea imparat pe scaunul stapanirii Persiei. La sfatul acela era si Anac, tatal lui Grigorie. El a fagaduit ca fara razboi sa biruiasca pe Cursar, ucigandu-l pe el cu un viclean mestesug. Iar Artasir i-a zis lui: "De vei face aceasta, voi pune coroana pe capul tau si vei imparati cu mine. Iar imparatia partenilor va fi a ta si a semintiei tale". Sfatuindu-se asa si intarind cuvantul, s-a dus.
Anac a luat pe fratele sau spre ajutor la lucrul hotarat si sculandu-se cu toata casa, cu femeile si cu toate averile din Persia, ca si cum ar fi fost izgoniti si ca si cum ar fugi din mainile lui Artasir, a mers in Armenia, la rudenia sa, imparatul Armeniei. Iar acela i-a primit pe ei cu dragoste si dandu-le locuinta in pamantul sau, i-a facut pe ei sfetnicii lui. Mai ales lui Anac ii incredintase toate tainele sale. L-a facut pe el cel mai dintai sezator in singlitul sau. Se furisase Anac cu inselaciune in inima imparatului, iar in inima sa gandea cum ar ucide pe imparatul si cauta, pentru aceea, vreme potrivita.
Fiind odata imparatul la muntele Araratului, au dorit Anac si fratele sau sa vorbeasca cu imparatul la un loc osebit: "Avem - zi-cea - sa-ti spunem un cuvant tainic, de buna trebuinta si de folos". Si intrand singuri la imparatul, il lovira cu sabiile si ranindu-l de moarte au iesit, au incalecat pe caii lor si au fugit, vrand sa ajunga in Persia. Dupa putin timp, intrand postelnicii in camara imparatului, au aflat pe imparatul zacand la pamant in sange inca viu si s-au inspaimantat de frica.
Afland ceea ce se facuse, au spus indata tuturor voievozilor si boierilor si au pornit in urma ucigasilor pe care ajungandu-i la un riu, i-au ucis si i-au inecat in apa. Iar imparatul ranit, Cursar, cand si-a dat cea din urma suflare, a lasat cu limba de moarte ca sa ucida toata casa lui Anac si a fratelui sau si pe femeile lor si pe fii. Si asa a trebuit sa se faca de catre urmasi.
Oarecare din rudeniile lui Anac, cele ce se aflau in Armenia cand se ucideau cei din casa lui Anac, au luat doi prunci, fii ai lui Anac, fiind in scutece: pe sfantul acesta, Grigorie, si pe alt frate al lui si, ascunzandu-i, i-a crescut. Atunci s-a facut tulburare mare in Armenia. Instiintand-se de acest lucru Artasir, imparatul Persiei, a mers cu puterea sa asupra Armeniei si biruind-o, a luat imparatia Armeniei si a supus-o stapanirii sale. Deci, a ramas dupa imparatul Cursar, asemenea, un prunc mic, anume Tiridat, pe care Artasir, crutandu-l, l-a trimis in surghiunie in partile Romei unde, venind in varsta, se afla in randuiala ostaseasca si avea putere trupeasca mare. Pruncii lui Anac, cei paziti de ucidere, unul a fost luat in Persia, iar altul, ce se numea Grigorie, de care ne este noua acum vorba, a fost trimis in stapanirea Romei, in care, crescand, a fost trimis in Cesareea Kapadochiei si a invatat credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, facandu-se sluga buna si credincioasa Domnului. Apoi s-a insotit acolo cu femeie, dupa lege, si a nascut doi fii, pe Ortan si Arostan, pe care i-a dat de mici la slujba Domnului.
Drept aceea, Ortan venind in varsta, s-a invrednicit la treapta preoteasca. Iar Arostan a fost vietuitor in pustie. Dupa nasterea acestor doi fii placuti lui Dumnezeu, sotia lui Grigorie degraba trecand din lumea aceasta, a inceput fericitul mai in voie a sluji lui Dumnezeu, umbland in toate poruncile si indreptarile Domnului fara prihana.
In acea vreme, Tiridat, slujind in oastea Romanilor, ca unul care era de semintie imparateasca, a fost cinstit cu o inalta dregatorie. Auzind Sfantul Grigorie, a mers la dansul, nu ca nu ar fi stiut ca Anac, tatal lui, a ucis pe Cursar, tatal lui Tiridat, insa taina aceea pazind-o. A inceput a sluji lui Tiridat cu credinta, pentru pacatul tatalui sau, cu slujba sa credincioasa masurand si rasplatind fiului lui Cursar. Si iubea Tiridat pe Grigorie, vazand ca-i slujea cu toata osardia. Insa, stiindu-l ca este crestin, se mahnea asupra lui si il defaima. Iar acesta, nebagand in seama nedreapta manie a stapanului sau, isi pazea credinta cea fara de prihana in Hristos Domnul.
In zilele acelea a fost navalirea gotilor asupra provinciilor Romane, si cel ce imparatea atunci in Roma trebuia sa iasa la razboi impotriva gotilor. Dar cand erau romanii aproape de goti si stau taberile fata in fata la razboi, voievodul gotilor invita pe im-paratul Romei ca singuri, deosebi sa se bata. Iar imparatul Romei, temandu-se sa iasa singur, cauta pe unul in locul sau, care s-ar putea bate cu voievodul gotilor. Si a aflat pe Tiridat, ostasul viteaz pe care l-a facut in locul sau imparat si, imbracandu-l in armele imparatesti, l-a pus impotriva voievodului gotilor pe care, cand s-a lovit Tiridat la razboi, fara de sabie l-a biruit pe voievodul gotilor, l-a prins viu si l-a dus la imparatul Romei. Toata oastea gotilor a biruit-o atunci. Pentru aceasta imparatul Romei l-a ridicat pe Tiridat la scaunul tatalui lui, si l-a pus rege in Armenia (287-330) si i-a facut lui pace cu persii. Atunci fericitul Grigorie a mers cu dansul in Armenia ca o sluga credincioasa.
Cand regele Tiridat aducea jertfe idolilor, mai ales zeitei Artemida, spre care avea mai multa osardie, mult si adeseori ruga pe Grigorie ca sa jertfeasca idolilor cu dansul impreuna. Iar Grigorie nu voia, ci marturisea pe Hristos, ca nu este Dumnezeu afara de el, nici in cer, nici pe pamant.
Auzind aceste cuvinte, Tiridat a poruncit ca sa-l chinuie tare pe sfantul Grigorie. Mai intai i-a bagat in gura un lemn intre falci, deschizandu-i cu sila gura foarte mult, incat nu putea sa o mai inchida si sa graiasca ceva, si apoi un bolovan mare de sare - in Armenia acel fel de bolovani se sapa din pamant, si l-a legat apoi de grumaji, si cu picioarele in sus l-a spanzurat. Asa a rabdat sfantul sapte zile spanzurat, iar in a opta zi, spanzurat fiind, l-a batut dea-supra cu bete fara de crutare si a facut fum din gunoaie dedesubt si l-a chinuit cu acel fum cu capul in jos, spanzurat, alte sapte zile. Iar el, spanzurat fiind, slavea numele lui Iisus Hristos si pe cat ii era lui cu putinta - scos acum fiind lemnul din gura - invata pe norodul cel ce sta de fata si privea la chinuirea lui ca sa creada intr-unul, adevaratul Dumnezeu. Apoi, fiindca s-a aflat nemiscat in credinta si viteaz in rabdare, i-au strans picioarele intre scanduri si le-au legat tare cu funii si batandu-i in calciie si in glesne piroane de fier, i-a poruncit sa umble. Iar el, umbland, canta: "Pentru cuvintele buzelor tale eu am pasit pe cai silnice". Si iarasi: "Mergand, mergea si plan-gea, aruncand semintele sale si, venind, vor veni cu bucurie, luandu-si manunchele sale".
Prigonitorul a poruncit sa-i zgirie cu niste unelte si sa-i scrije-leasca capul, in nari pucioasa si sare cu otet sa-i toarne si capul intr-un sac plin de funingine si cenusa sa-i lege; si asa a petrecut sfantul sase zile. Si iar, legandu-l de picioare, l-a spanzurat cu capul in jos, si multime de apa au turnat cu sila in pantecele lui, muncind si batjocorind pe sfant, pentru ca nu era nici o rusine in ochii aceia care erau plini de toate necuratiile cele fara de rusine. Dupa chinul acela il amagea pe patimitorul cu cuvinte viclene imparatesti spre inchinarea la idoli, dar neplecandu-se la amagire, iar l-au spanzurat prigonitorii, si cu unghii de fier i-au strujit coastele. Si arzandu-i tot trupul cu unghiile cele de fier, l-au tarat pe pamant, gol, peste piroane de fier ascutite. Dupa ce toate le-a rabdat mucenicul, il aruncara in temnita si acolo s-a facut sanatos cu puterea lui Hristos.
A doua zi, scotandu-l din temnita, a stat cu fata vesela ina-intea imparatului, neavand nici o rana. Vazand imparatul s-a mirat; insa tot mai nadajduia ca Grigorie va implini voia lui si a vorbit catre dansul cu pace, tragandu-l la paganismul sau. Dar dupa ce nu s-a supus Sfantul Grigorie cuvintelor imparatesti amagitoare, atunci a poruncit ca sa-i incalte picioarele cu niste incaltaminte de fier si, ferecandu-l in obezi, sa-l pazeasca pana a treia zi; iar dupa acele trei zile, l-a chemat si i-a zis: "In zadar nadajduiesti in Dumnezeul tau, ca n-ai nici un ajutor de la Dansul". Grigorie a zis: "Nebunule imparate! Tu singur iti gatesti tie chin, iar eu, nadajduind spre Dumnezeul meu, nu voi slabi si nu voi cruta trupul meu pentru Dansul; ca pe cat omul cel din afara se strica, cu atat mai mult cel dinauntru se innoieste".
Dupa aceasta a poruncit sa se topeasca o caldare de plumb si sa toarne plumb de acela peste tot trupul sfantului, iar el rabdand, marturisea pe Hristos neincetat.
Deci, gandind inca Tiridat in ce fel pe cea neschimbata inima a lui Grigorie sa schimbe, cineva dintre cei ce stau de fata i-a zis: "Sa nu omori, imparate, pe acest om, pe fiul lui Anak, care pe tatal tau l-a ucis, si imparatia Armeniei a dat-o persilor in robie". Au-zind aceasta imparatul s-a umplut de rivna mare pentru sangele tatalui sau si a poruncit ca, legand mainile si picioarele lui Grigorie, sa-l arunce intr-o groapa adanca, in cetatea Artaxat. Iar goapa aceea era plina de noroi, de serpi, de scorpii, de toate jivinile cele ve-ninoase si de viermi. In acea groapa aruncara pe sfantul Grigorie si patrusprezece ani a petrecut intr-insa nevatamat de acele jivine taratoare.
O vaduva oarecare, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, ii arunca lui in fiecare zi cate o particica de paine, cu care a ramas in viata. Socotind Tiridat ca a pierit Grigorie, a incetat a mai gandi la dansul. Dupa aceasta s-a batut cu persii, si a cuprins pamantul lor pana la Siria, si s-a intors cu mare biruinta si triumf.
In vremurile acelea, Diocletian (284-305), imparatul Romei, a trimis in toata stapanirea sa ca sa-i gaseasca lui o fecioara mai frumoasa decat toate, pe care sa o ia spre insotire. Si cautand, trimisii aflara o fecioara crestina, anume Ripsimia, care intr-o mi-nastire de fecioare, sub grija egumenei Gaiana, petrecea in post si in rugaciuni logodindu-si fecioria sa lui Hristos. Scriind trimisii des-crierea fetei fecioarei aceleia, au trimis-o la imparat. Pe care va-zand-o imparatul a iubit frumusetea Ripsimiei foarte mult, s-a aprins spre dansa si a trimis la Ripsimia cu pace, dorind sa-i fie lui femeie. Iar ea, in inima sa, a zis catre Hristos: "Nu ma voi departa de la tine, mirele meu Hristos, si fecioria mea cea afierosita Tie, nu o voi face de hula". Si asa, facand in taina sfat cu surorile si cu stareta sa, Gaiana, adunandu-se toate cu dansa, au fugit si s-au dus in Armenia cu mare si nemaipovestita nevoie, pe care au rabdat-o in cale, suferind foame si osteneala fara de numar. S-au salasluit inaintea cetatii Ararat, una dintre cele mai puternice, se duceau in cetate si lucrand la oameni, aduceau pentru plata hrana lor si celorlalte. Si erau cu toate la numar treizeci si sapte, care au vrut a patimi toate acolo a rabda nevoia si necazul. Instiintandu-se Dio-cletian ca Ripsimia a fugit in Armenia cu alte surori, a trimis scrisoare la Tiridat, imparatul Armeniei, cu care era in mare dra-goste, instiintandu-l pe el si spunandu-i ca: "Pe Ripsimia, pe care am vrut s-o iau mie femeie, au amagit-o unii din crestini, si si-au ales ca sa se rataceasca, cu rusine, prin tari straine decat sa-mi fie mie sotie. Ci, afland-o pe ea, sau sa o trimiti la noi, sau, de vei vrea, tu sa o ai pe ea de sotie".
Iar Tiridat indata a poruncit s-o caute pretutindeni si, instiin-tandu-se unde se afla, a poruncit sa puna straje imprejur, ca sa nu scape. Apoi, afland de la cei ce o vazusera pe Ripsimia ca este prea minunata la frumusete, s-a aprins si a trimis la dansa toate po-doabele cele vrednice de cinstea imparateasca, ca intr-insele ga-tindu-se, sa fie adusa la dansul. Iar ea, dupa invatatura staretei Gaiana, - care o crescuse pe ea din tinerete, - a lepadat toate po-doabele acelea si n-a vrut sa mearga la imparatul. Apoi a grait si Gaiana catre trimisi: "Iata, toate fecioarele acestea sunt logodite Imparatului Ceresc si nu este cu putinta ca vreuna dintr-insele sa se amestece cu nunta cea pamanteasca". Si s-a facut din senin un tunet infricosat si un glas din cer s-a auzit zicand catre fecioare: "Indrazniti si nu va temeti, caci cu voi sunt". Iar ostasii cei trimisi atat de tare s-au infricosat de glasul tunetului aceluia, incat au cazut la pamant. Iar unii din cei cazuti de pe cai au murit, calcati fiind de picioarele cailor. Deci, s-au intors trimisii infricosati cu mare spai-ma si spusera imparatului cele ce se facuse; iar el, umplandu-se de manie, a trimis pe unul din mai mari cu mai multa oaste ca pe toate fecioarele sa le taie cu sabia si numai pe Ripsimia s-o aduca la dansul cu de-a sila. Drept aceea, navalind asupra lor ostasii cu sabiile scoase, a zis Ripsimia catre cel mai mare: "Sa nu pierdeti pe aceste fecioare, dar pe mine duceti-ma la imparatul vostru!" Si luand-o pe ea, o dusera, nefacand rau celorlalte fecioare, care dupa plecarea lor s-au ascuns. Iar Ripsimia mergand, chema spre ajutor pe Hristos, Mirele sau, si striga catre Dansul: "Izbaveste de sabie sufletul meu si din mana ciinelui pe cea una nascuta a mea". Apoi, ducand-o in camera imparateasca, si-a ridicat in sus ochii sai cei trupesti si sufletesti, si cu tarie se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca sa o pazeasca nevatamata cu mana sa cea atotputernica, si isi adu-cea aminte de ajutorul Lui cel minunat si milostiv, pe care de de-mult l-a aratat popoarelor celor ce erau in primejdii, cum pe Israel din mainile lui faraon si de la inecare l-a mantuit, pe Iona in pante-cele chitului intreg l-a pazit, pe cei trei tineri in cuptor i-a ferit, nevatamati de foc, precum pe fericita Suzana a izbavit-o de depra-vatii batrani, asa si pentru sine se ruga ca sa fie mantuita din silirea lui Tiridat.
A intrat la dansa imparatul si vazandu-i neobisnuita ei frumu-sete, s-a mirat si s-a aprins foarte spre dansa. Apoi, pornindu-se de vicleanul duh si de pofta trupeasca, s-a apropiat de dansa, cuprin-zand-o si vrand s-o sarute si sa-i faca sila. Iar ea, intarindu-se cu puterea lui Hristos, s-a impotrivit lui tare, si luptandu-se mult cu dansa imparatul, n-a putut sa-i faca ei niciun rau, pentru ca era mai tare in Dumnezeu atunci sfanta fecioara decat Tiridat cel vestit si tare ostas. Si cel ce oarecand pe voievodul gotilor l-a biruit fara de sabie si pe persi i-a batut, n-a putut acum pe o singura fecioara a lui Hristos sa o intreaca in putere, pentru ca de sus i se dadea ei tarie, precum oarecand celei intai mucenite, Tecla.
Deci, nesporind imparatul nimic, a iesit din camara si a poruncit sa trimita dupa Gaiana, stiind ca aceea era invatatoarea ei, pe care afland-o degraba, au adus-o. Si o ruga pe ea imparatul sa indemne pe Ripsimia sa-i implineasca voia. Gaiana venind, graia cu dansa in limba latina, ca armenii cei ce erau de fata sa nu inteleaga cuvintele lor, si o povatuia nu la cele ce erau pe pofta imparatului, ci cele ce erau de folos feciorelnicei curatii. Pentru ca invata pe Ripsimia cu hotarare si o indemna ca sa pazeasca pana in sfarsit curatia ei cea logodita lui Hristos si sa-si aduca aminte de dragostea Mirelui sau si de cununa cea gatita fecioriei ei si sa se teama de infricosata judecata si de gheena care va inghiti pe cei ce nu-si pazesc fagaduinta, zicand: "Mai bine este tie, fecioara a lui Hristos, ca aici sa mori vremelnic, decat acolo in veci. Au nu stii ce graieste in Evanghelie Cel prea frumos, Mirele tau, Iisus Hristos? Nu va temeti - zice - de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida! Deci, sa nu poftesti pacatul niciodata, macar de te-ar si ucide necuratul imparat; apoi mai buna va fi lauda fecioriei tale inaintea Celui curat si nestricacios, Mirelui tau Cel Ceresc".
Iar unii din cei ce erau de fata stiind limba latina, au inteles ce graia Gaiana catre Ripsimia si au spus la ceilalti slujitori; iar a-ceia, auzind acestea, loveau peste gura cu pietre pe Gaiana si i-au sfaramat dintii poruncindu-i sa graiasca ceea ce imparatul porun-ceste. Apoi, fiindca nu inceta Gaiana a invata pe Ripsimia frica Domnului, au departat-o pe ea de acolo. Iar imparatul, ostenindu-se mult cu Ripsimia si vazand ca nu sporeste nimic, a inceput ca un indracit a se lovi pe sine si a se tavali pe pamant. Si in acea vreme noaptea iata sosind, s-a sculat Ripsimia si, scapand, a fugit din ceta-te, nevazand-o nimeni. Apoi, afland pe surorile sale, le-a spus lor de biruinta ei asupra vrajmasilor, ca neatinsa a ramas. Deci, toate au laudat si au multumit lui Dumnezeu, Celui ce n-a dat spre rusinare pe mireasa Sa. Si toata noaptea aceea au cantat rugandu-se lui Hristos, Mirele lor. A doua zi iar necuratii au prins pe Ripsimia si au ucis-o cu amara moarte. Mai intai de toate ii taiara limba, apoi, dezbracand-o si la patru stilpi mainile si picioarele intinzandu-i, au legat-o si cu lumanari au ars-o. Dupa aceasta pantecele ei cu pietre ascutite l-au rupt, incat toate cele dinlauntrul ei s-au varsat. La sfar-sit i-au scos ochii si pe toata au taiat-o in bucati si asa s-a dus la Hristos, Mirele ei cel dulce, prin amara moarte.
Deci, au prins si pe celelalte fecioare, surori si impreuna pustnice ale ei, treizeci si trei, si cu sabie le-au ucis, iar trupurile lor le aruncara spre mancare fiarelor. Iar pe Gaiana ceea ce era sta-reta, cu moarte mai amara au omorat-o, cu alte doua fecioare care erau cu dansa: mai intai, gaurindu-le picioarele, le-au spanzurat cu capul in jos si de vii le-au jupuit pielea, apoi taindu-le grumajii lor dinapoi, limbile lor le-au tras si le-au taiat, dupa aceea pantecele cu pietre ascutite taindu-le, a tras afara cele dinlauntru ale lor, la sfarsit le-au taiat capetele si asa au trecut la logodnicul lor, Hristos.
Tiridat, ca un fara de minte fiind, abia a sasea zi dupa moartea acelor fecioare si-a venit in sine si s-a dus la vanat. Iar prin randuiala lui Dumnezeu cea de mirare si minunata, in acea cale a venit asupra lui o asemenea mustrare incat a prefacut nu numai mintea, ci si asemanarea cea omeneasca in schimonosire si s-a schimbat in asemanare porceasca, asa ca dupa tot chipul s-a facut intocmai ca un vier. Cine a auzit de Nabuchodonosor, care din om si-a schimbat forma in dobitoc, sa-si zugraveasca inaintea ochilor tot asa si pe Tiridat, ca in loc de om vier il vedea. Si nu numai imparatul singur, ci si altii, toti voievozii si ostasii, toata casa lui, care se invoisera la moartea fecioarelor, erau indraciti si fugeau prin dumbravi si pe cimpii, rupandu-si hainele de pe ei si mancandu-si chiar carnea lor. Asa ii certa pe ei mania lui Dumnezeu pen-tru sangele nevinovat varsat. Si nu aveau ei nici un ajutor de la nimeni, pentru ca cine putea sa povesteasca aceasta cumplita manie a lui Dumnezeu?
Insa Dumnezeu, milostiv fiind, "Care nu pana in sfarsit se iuteste, nici in veac se manie, si de multe ori pedepseste spre folos", ca rautatile omenesti sa le intoarca spre mai bine, plecandu-Se prin obisnuita indurarea Sa, i-a miluit pe ei asa: surorii impa-ratului, Cusaroductei, i s-a aratat in vis un barbat infricosat, in slava mare, si i-a zis: "De nu va fi scos Grigorie din groapa, Tiridat nu se va tamadui". Deci, desteptandu-se din somn Cusaroducta, a spus la oameni vedenia sa. La toti era de necrezut lucrul acesta, pentru ca cine se astepta ca Grigorie, dupa patrusprezece ani, sa fie viu, cel ce a petrecut intre tot felul de jivini si pierdut in noroi. Cu toate acestea au mers la groapa si au strigat: "Oare esti viu Gri-gorie?" Si a raspuns din groapa Grigorie: "Sunt viu, cu darul Dumnezeului meu!" Si-l scoasera de acolo vested cu unghiile si cu parul crescut mare, uscat si negru de tina si de nevoile cele mari. L-au spalat si, in haine noi imbracandu-l si intarindu-l cu hrana, l-au dus la imparatul cel ce era in chip de vier. Si iesira la sfantul Grigorie toti cu cinste mare inchinandu-se si cazand la picioarele lui si rugandu-se ca el sa roage pe Dumnezeul sau si sa ceara tamaduire imparatului, voievozilor si ostasilor lui. Iar Fericitul Grigorie mai intai i-a intrebat despre trupurile cele ucise ale sfintelor fecioare, de vreme ce de noua zile zaceau neingropate. Si adunand trupurile lor cele aruncate pe cimp, plangea de tirania cea fara de omenie a necuratilor prigonitori. Si a ingropat sfintele trupuri cu cinste. Dupa aceasta, a inceput a-i invata pe ei ca sa se intoarca de la idoli si sa creada in unul Dumnezeu si in Iisus Hristos fiul Lui, si asa sa nadajduiasca spre mangaierea si darul Lui. Si le spunea lor ca pen-tru aceasta Domnul Dumnezeu l-a pazit pe el viu in groapa, in care ingerul lui Dumnezeu adeseori il cerceta, ca pe ei sa-i aduca la lumina bunei credinte din intunericul inchinarii de idoli. Invatandu-i pe ei sa sporeasca in Hristos, le punea lor pocainta. Si vazandu-le smerenia, le-a poruncit sa zideasca o biserica mare, pe care de-graba au zidit-o si a adus intr-insa Grigorie, cu mare cinste, trupurile fericitelor mucenite si punand o cruce in biserica, a poruncit oamenilor ca sa se adune acolo si sa se roage. Dupa aceea l-au dus pe Tiridat imparatul la trupurile sfintelor fecioare pe care el le ucisese, ca sa se roage lor si sa le milostiveasca, ca ele sa se roage pentru dansul Domnului Iisus Hristos.
Dupa ce a facut aceasta imparatul, mai intai din voievozii si ostasii cei indraciti li s-au redat chipul cel omenesc si au iesit duhurile cele viclene si toti s-au tamaduit; si multime de alti bolnavi se tamaduiau de catre Sfantul Grigorie, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Apoi, degraba, toata Armenia s-a intors la credinta in Hristos si poporul a sfaramat capistile idolesti, si a zidit biserici lui Dumnezeu. Iar imparatul isi marturisea inaintea tuturor pacatele si iuti-mea sa si propovaduia certarea si darul lui Dumnezeu cel aratat spre sine. S-a facut povata spre tot lucrul bun si a trimis in Ceza-reea Capadociei pe Sfantul Grigorie la Leontie, arhiepiscopul, ca sa-l sfinteasca pe el episcop al lor. Sfintit fiind Grigorie, cand s-a intors de acolo, a luat cu sine multime de preoti pe care ii cunos-tea ca sunt vrednici, si i-a botezat pe imparat, pe voievozi, pe ostasii lui si celalalt popor, incepand de la curtea imparateasca, pana la cel mai din urma satean. A adus multime nenumarata de popor la marturisirea adevaratului Dumnezeu, zidind biserici lui Dumnezeu si intru dansele savarsind jertfa cea fara de sange. A sfintit prezbiteri, a pus scoli si dascali si a randuit toate cele spre fapta buna, spre trebuinta bisericii si spre slujba lui Dumnezeu cuviincioase, umbland din cetate in cetate.
Imparatul a daruit indestulata avere bisericilor lui Dumnezeu, incat nu numai pe cei din Armenia, ci si pe cei din celelalte tari i-a adus Sfantul Grigorie la Hristos: persii, asirienii, midenii. A zidit multime de manastiri, in care bine inflorea desavarsirea evan-gheliceasca.
Randuindu-le Sfantul Grigorie pe toate asa bine, s-a dus in pustie, unde si-a sfarsit si viata sa cea vremelnica dupa dumnezeiasca placere.
Imparatul Tiridat vietuia in mari fapte bune si in infranare atata de mare incat era asemenea calugarilor. Iar in locul Sfantului Grigorie luara pe Arostan, fiul lui, barbat in mari bunatati care din tinerete petrecea viata calugareasca. L-a sfintit in Capadocia pentru randuiala bisericilor dumnezeiesti celor din partile Armeniei, si l-a trimis imparatul si la soborul cel din Niceea, impotriva eresului lui Arie. A fost unul din cei trei sute si optsprezece sfinti parinti.
Asa a crezut Armenia si slujea lui Dumnezeu inflorind cu toate bunatatile multa vreme, si laudand pe Dumnezeu intru smerenie, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfintele Mucenite Ripsimia si Gaiani
Aceste doua Sfinte femei erau de neam slavit si mare si au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Tiridate, imparatul partilor. Ele erau fecioare daruite cu frumusete, fiind calugarite. Deci, fiindca n-au voit a se insoti cu imparatul Tiridate, Ripsimia impreuna cu Gaiani au fugit in partile Armeniei. Afland de insa aceasta, Tiridate, imparatul acestor locuri, a trimis si le-a adus acasa. Si o silea pe Risimia catre nelegiuita impreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Si nedobandindu-si dorinta, zacea ca un mort. Deci, fugind ea, ostasii imparatului gonind-o si prinzand-o, mai intai i-au rupt hainele, apoi, legandu-i mainile dinapoi, i-au taiat limba si trupul i l-au ars si i-au scos ochii si, fiind taiata in bucati, si-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucisi cu ea inca saptezeci de barbati crestini si treizeci si doua femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gat si, fiind despuiata de piele pana la sani, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.
Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare;
- Sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele impreuna cu Sfanta Ripsimia;
- Sfantului Mucenic Stratonic;
- Sfantului Mucenic Mardonie;
sursa crestinortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu