miercuri, 24 septembrie 2014

Și cea mai mică lovitură îl umilește pe cel stăpânit de slavă deșartă

Spune-mi, deci, de ce îți întinzi gâtul? De ce mergi pășind în vârful picioarelor? De ce îți ridici sprâncenele? De ce îți umfli pieptul? Niciun fir din capul tău nu pot să-l faci alb sau negru, și tu plutești prin văzduh, de parcă stăpânești toate! Probabil că ai dori să îți crească aripi, ca să nu mai mergi pe pământ! Probabil dorești să fii dihanie cu aripi! Nu cumva te faci acum dihanie cu aripi, de vreme ce, în timp ce ești om, te străduiești să zbori? Sau mai bine, de vreme ce zbori înlăuntrul tău și arzi să fii peste tot? Cum să te numesc ca să-ți perzi îngâmfarea? Cum să te numesc cenușă și praf și fum și pulbere? Am dat numele meschinăriei tale, însă n-am zămislit exact imaginea pe care am urmărit-o, deoarece vreau să prezint fierbințeala ta deșartă. Așadar, ce imagine am putea să găsim, care să se potrivească acestora? Mi se pare că se aseamănă cu câlții arși. Deoarece și aceia, în timp ce par umflați după ardere și își păstrează forma, la cea mai mică atingere de mână, se fac pulbere în întregime și par mai de nimic decât orice praf. La fel sunt și sufletele acestora, pentru că aerul slavei deșarte, la cea mai mică lovitură, poate să-i umilească și să-i risipească. Pentru că acel trufaș trebuie neapărat să fie și bolnav. Căci înălțarea de sine nu este sănătoasă și așa cum baloanele de săpun se sparg lesne, la fel și aceștia se pierd cu ușurință.

Dacă însă nu crezi, dă-mi un om obraznic și îngâmfat și vei vedea că la cea mai mică greutate devine mai fricos și decât iepurele. Pentru că așa cum flacăra ce se înalță din vreascurile subțiri se aprinde și în același timp se face scrum, în timp ce firea lemnelor tari nu se aprinde cu ușurință, dar păsterază vreme îndelungată flacăra, la fel și sufletele puternice și statornice, nici nu ard, nici nu se sting cu ușurință, însă cele slabe le pătimesc pe amândouă într-un moment foarte scurt. Deci, știind toate acestea, să lucrăm smerenia, pentru că nimic nu este mai puternic decât smerenia. Ea este mai tare și decât piatra și mai dură decât diamantul și ne păzește mai mult decât turnurile, decât cetățile, și decât zidurile, devreme ce se face mai înaltă decât toate cursele de război ale diavolului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu