Postul Mare, antrenament pentru Rai

Cine dintre noi nu-şi doreşte Raiul? Cred că toţi oamenii doresc binele şi resping răul. Însă atingerea desăvârşirii nu este chiar uşoară deoarece în călătoria noastră spre sfinţenie avem câteva obstacole, a căror depăşire presupune o pregătire corespunzătoare. Aici intervine antrenamentul prin post. Începe Postul Mare.
Pentru a descrie viaţa creştinului în această lume, Sf. Ap. Pavel face apel la imaginea atletului care aleargă spre victorie. Aceasta presupune însă mult antrenament care, în linii mari, este descris de Dumnezeu prin împlinirea a două exerciţii fundamentale: postul şi rugăciunea. Dar ce sunt ele, de fapt?
Postul este un antrenament pe care omul îl execută cu întreaga sa fiinţă, trup şi suflet, în vederea dobândirii înfrânării, care ne readuce echilibrul forţelor noastre sufleteşti şi trupeşti. Ca orice antrenament, el are o încălzire, un parcurs şi un final. Să le luăm pe rând.
Încălzirea. Constă în abţinerea temporară de la mâncare de origine animală şi, în diverse grade, chiar şi de la alimentaţia vegetală, pentru o anumită perioadă. Nefiind dietă alimentară ci o formă de asceză, această abţinere educă în noi poftele, astfel încât nu ne mai stăpânesc ele pe noi, ci noi pe ele, cum este şi normal. Aşa obţinem o întărire a voinţei care ne ajută să spunem NU atunci când apare ispita spre păcat. Iată cum, prin asceză materială, începem să culegem roade duhovniceşti. Este exact exerciţiul de postire poruncit iniţial omului, de către Dumnezeu, în primul Rai. Nerespectarea lui, prin mândrie şi poftă, a determinats alungarea omului din Rai,  alterarea relaţiei cu divinitatea, dezechilibrarea fiinţei umane, coruperea morală, apariţia morţii şi sălbăticirea mediului înconjurător. În  compensaţie, începutul postului se face prin abţinerea de la mâncare. Dar, contrar credinţei populare, Lăsatul secului, din cele două Duminici dinainte de startul Postului, nu reprezintă secătuirea alimentelor din frigider sau cămară, ci trecerea la o alimentaţie uscată, săracă, spre lăsarea celor lumeşti (prin derivarea în latină a lui saeculum (o perioada de timp a lumii) în saecularis (lumesc).
Parcursul. Nu este suficientă numai întărirea voinţei, deoarece mai avem încă două puteri sufleteşti de rezolvat: luminarea raţiunii şi limpezirea simţirii. Acestea contribuie la consolidarea discernăntului duhovnicesc, atât de necesar omului în drumul spre veşnicie. De aici, antrenamentul devine mai intens.
Pentru început, trebuie să facem linişte în noi. De aceea toate simţurile noastre trebuie puse la post, pentru a limita senzaţiile care ne răscolesc poftele şi viciile. Dacă gustul s-a pus în ordine prin postul alimentar, rămân celelalte: mirosul prin renunţarea la arome rafinate, auzul prin eliminarea sunetelor agitatorii şi căutarea celor liniştitoare, iar simţul tactil prin renunţarea la atingeri confortabile,  provocatoare sau intime, chiar şi a celor legiuite de Dumnezeu. Simultan, reducem şi exteriorizarea proprie: vorbim mai puţin şi numai cele ziditoare de suflet, mâinile şi picioarele părăsesc lucrările relelor şi sunt puse în slujba binelui iar înfrumuseţarea strălucitoare a trupului se reduce în favoarea împodobirii sufletului întru sfinţenie. Distracţiile se transformă şi ele din plăceri decadente în bucurii duhovniceşti.
Special pomenesc văzul ultimul, deoarece este simţul cel mai important. Trăind în era vizualului,  putem vorbi despre un nou tip de post: postul mediatic. Deoarece imaginile sunt purtătoare de informaţie şi de emotivitate, trebuie să le alegem cu grijă pe cele care le privim. Consumul mediatic, asemenea consumului alimentar, este condiţionat de poftele omului, aşa că postul mediatic presupune reducerea imaginilor care ne fac plăcere şi căutarea celor care inspiră sfinţenie. Erotismul, violenţa sau frivolitatea ne procură imoralitate şi pierdere de timp. De aceea ele trebuiesc stopate şi înlocuite cu cele ce ne pot ridica sufleteşte. Un loc aparte în simţul văzului îl ocupă cititul. Dacă lipsa de citire este cale sigură spre lipsa de educaţie, tot atât de adevărat este că citirea unor texte proaste produce stări sufleteşti rele şi ratarea scopului postului. De aceea, în post, se recomandă citirea textelor sacre, menite a cultiva şi lumina raţiunea, spre dobândirea dreptei judecăţi.
Spuneam că şi simţirea trebuie limpezită. De aici începe greul pentru om, deoarece cel mai mare obstacol îl reprezintă lupta cu propriile sentimente. O raţiune luminată şi o voinţă întărită pot începe limpezirea simţurilor, prin conştientizarea stărilor duhovniceşti negative: mândrie, mânie, ură, lăcomie, indiferentism, egoism, etc. Dar puterea de a le elimina se obţine doar dacă  introducem în antrenament un element nou: rugăciunea. Pentru mulţi, ea pare o practică formală, în care rostim anumite rugăciuni, în Biserică sau acasă. În realitate, aceste rugăciuni sunt litere duhovniceşti, asemenea literelor unui alfabet, cu care construim nu cuvinte ci stări duhovniceşti.  Acestea, la rândul lor, produc trăirea unui dialog duhovnicesc cu Dumnezeu, care are două  consecinţe imediate: limpezirea simţirilor duhovniceşti prin eliminarea stărilor negative şi întâlnirea cu harul dumnezeiesc, mai ales prin puterea Sfintelor Taine recomandate cu precădere în post: Spovedania şi Împărtăşania (este mare Taină ca omul să-L mănânce şi bea pe Dumnezeu). Mai amintim aici două rugăciuni cu o extraordinară putere de limpezire sufletească, specifice numai Postului Mare: Canonul cel Mare de pocăinţă şi Rugăciunea Sf. Efrem Sirul. Totodată, este util de urmărit traseul duhovnicesc pe care Biserica îl jalonează, de-a lungul acestui Post, cu Duminici speciale, încărcate de semnificaţii duhovniceşti, urmate de Săptămâna Patimilor Domnului, când omul reuşeşte cea mai decăzută realizare a sa: Răstignirea lui Dumnezeu.
De aici, ne apropiem de finalizarea antrenamentului. Ţinta întregului antrenament este comuniunea cu Dumnezeu. Cum se realizează? Dacă ştim că Dumnezeu este iubire, după spusa Teologului Iubirii, Sf Ioan Evanghelistul, răspunsul este de la sine înţeles: prin iubire. De altfel, Hristos stabileşte tuturor creştinilor o singură şi nouă poruncă, cea a iubirii jertfelnice. Dar cum ajungi la iubire, căci pe cât de simplă şi cunoscută ni se pare, pe atât de greu o poţi ajunge?! Sfinţii Părinţi ne spun că, dacă am postit cum se cuvine şi am reuşit să identificăm relele din noi,  cea mai eficientă modalitate de a le elimina este înlocuirea lor prin practicarea virtuţilor corespunzătoare. Astfel, mândria se înlocuieşte cu smerenia, duşmănia cu iertarea, mânia cu blândeţea, lăcomia cu înfrânarea, egoismul cu generozitatea, indolenţa cu implicarea şi aşa mai departe.
Posibil, dragă cititorule, ca în acest moment să-ţi spui: păi, dacă mă uit în jur, totul pare un dezastru moral, menit parcă să mă descurajeze. Nu trebuie să deznădăjduieşti. Gândeşte-te că relele din jur sunt doar consecinţa faptului că oamenii s-au dezvăţat sau nu vor să postească aşa cum trebuie.  Asemenea omului în Rai, omul contemporan crede că poate trăi după bunul plac şi după cugetul inimii sale, fără îngrădirile postirii. Dar, sărmanul om contemporan, a uitat că libertinajul nu este libertate, ci robie. Doar postul îi poate oferi şansa eliberării din propria sclavie.
În concluzie, Postul Mare este o luptă a omului cu răul din el însuşi, o jertfă adusă lui Dumnezeu, spre redobândirea la final, în Înviere, a comuniunii cu El.
Postire binecuvântată!

Pr.Eugen Tanasescu