Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu
A mai ramas o singura duminica pâna la Postul Mare. În duminica urmatoare, Duminica Iertarii, Sfânta Biserica ne va chema sa ne împacam, sa ne iertam unii altora greselile, amintind ca Dumnezeu ne iarta numai atunci când ne iertam si noi unii pe altii. Pregatindu-ne pentru nevointa Patruzecimii si pentru aceasta împacare, sfânta Biserica, prin pericopa evanghelica de astazi, ne zugraveste spre învatatura Judecata care va fi la A Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.
Hristos va veni în toata slava Sa cereasca, si înaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toti dreptii si toti pacatosii; nimeni nu va putea da dosul, nimeni nu va putea ramâne deoparte, nu se va putea piti în spatele altcuiva.
Domnul îi va desparti pe drepti de pacatosi: dreptii vor merge de-a dreapta Lui, pacatosii de-a stânga. Domnul va spune: Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu, de mosteniti împaratia gatita voua de la întemeierea lumii (Matei 25, 34).
De la zidirea lumii a fost deja prevazuta, a fost deja hotarâta aceasta înfricosata Judecata, a fost deja pregatita Împaratia Cerurilor. “Cu ce bunatati se poate asemui aceasta binecuvântare?” – se întreaba Sfântul Ioan Gura de Aur. “Câta cinste, câta fericire este în el! Hristos n-a zis: primiti, ci: mosteniti – ca pe propriul nostru avut, ca pe avutul nostru parintesc, pe care îl avem de veacuri”. Pentru ce virtuti se va pogorî asemenea milostivire asupra dreptilor la Judecata lui Dumnezeu? Ni le arata însusi Judecatorul – Hristos.
Flamând am fost, va spune El, si M-ati hranit; însetat am fost, si Mi-ati dat sa beau; strain am fost, si M-ati primit; gol am fost, si M-ati îmbracat; bolnav am fost, si M-ati cercetat; în temnita am fost si ati venit la Mine (Matei 25, 36). Precum vedem, frati si surori, la Judecata lui Dumnezeu se vor descoperi faptele dragostei si milostivirii, savârsite de catre drepti în viata lor pe acest pamânt.
Totusi, dreptii, cu toate virtutile lor, se vor socoti, din preaadânca lor smerenie, niste robi netrebnici (v. Luca 17, 10), nevrednici de mila lui Dumnezeu. Ei nu vor începe sa aminteasca toate faptele lor bune, dragostea si milostivirea lor. Chiar li se va parea ca n-au facut nici un lucru bun: asa va fi smerenia lor, însusirea prin care stralucesc toti dreptii. Ei nu se vor dezvinovati la aceasta Judecata, ci, dimpotriva, se vor învinui. Vor spune Domnului: “Doamne, când Te-am vazut noi flamând, însetat, suferind, bolnav, gol sau în închisoare si ti- am aratat mila?”. Atunci, Domnul Se va ridica în apararea lor împotriva învinuirilor pe care singuri si le vor aduce. El le va spune: întrucât ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25, 40).
Dupa cum vedem, Domnul îi miluieste si îi îndreptateste pe drepti prin viata lor cea dreapta si le daruieste nemasurat mai mult decât s-ar fi putut astepta ei.
Dupa aceea, întorcându-se catre cei de-a stânga, va spune: “N-ati hranit nici unul dintr-acesti frati ai Mei mai mici, nu le-ati dat de baut, nu le-ati aratat mila: înseamna ca nici pentru Mine nu ati facut nimic, si care atare meritati chinul vesnic (v. Matei 25, 46).
De ce aceasta osânda aspra? Pentru ca n-au facut lucrul cel mai important din viata: n-au raspuns la nevoia aproapelui în numele lui Hristos.
Ce înseamna sa împarti bucata de pâine cu cel flamând ori sa mergi la un bolnav în numele lui Hristos? Înseamna ca inima ta sa raspunda cu împreuna-patimire la foamea si la durerea lui, sa traiesti amarul lui ca pe al tau propriu, sa suferi împreuna cu el ca împreuna cu un frate în Hristos si, în fine, sa împarti cu el ceea ce ti-a trimis Domnul si ai la îndemâna. Ca vesnica pilda de ajutorare a celui bolnav ni se arata samariteanul milostiv din Evanghelie, care i-a dat celui ranit tot ce avea (v. Luca 10, 30-37).
Se poate întâmpla sa nu avem mijloace materiale prisositoare pentru binefaceri, însa în vremea noastra este nevoie nu atât de aceasta bogatie, cât de bogatia inimii, de darurile milostivirii noastre, împreuna-simtirii si rugaciunii noastre launtrice. O, daca ne-am iubi câtusi de putin unii pe altii întru Hristos, daca am avea împreuna-simtire unii fata de altii, daca ne-am respecta cu adevarat, atunci s-ar gasi cai si mijloace ca sa ne întrajutoram – si atunci raiul ar începe înca de aici, de pe pamânt, si nu ne-ar mai fi frica sa murim.
Dar de ce nu ne iubim unii pe altii? Fiindca nu-L iubim pe Dumnezeu. Neiubindu-L pe Dumnezeu, nu îl putem iubi nici pe aproapele. Iar pe Dumnezeu nu-L iubim fiindca avem credinta slaba. De asta nu-L simtim pe Dumnezeu în inima noastra, de asta nu traim în El si nu-L cunoastem, fiindca citim putin Evanghelia si nu întelegem în Dumnezeu toate întâmplarile si lucrurile din viata noastra, nu întelegem ca toate ne sunt trimise prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Trec zile, saptamâni, iar de Dumnezeu uneori nici nu ne amintim, nu meditam la viata noastra, nu ne înmuiem inima – iar inima pe care n-o încalzeste dragostea de Dumnezeu va fi rece si fata de aproapele, si în locul dragostei se va cuibari în ea vrajmasia, în locul milei si al dorintei de a ajuta – ura, bucuria rautacioasa. Atunci ne pregatim singuri osânda viitoare: Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila (Iacov 2, 13).
Doua porunci de temelie ni s-au dat: prima e dragostea de Dumnezeu, a doua – dragostea de aproapele (v. Marcu 12, 30-31).
Cine este aproapele nostru? Toti cei cu care traim, muncim, ne întâlnim, care au nevoie de dragostea noastra, de ajutorul nostru, de rugaciunile noastre. Potrivit credintei noastre crestinesti, suntem cu totii frati si surori, alcatuind o singura familie în Hristos. Nimeni nu ni-i strain, în spatele fiecarui aproape al nostru sta Hristos însusi. Daca nu aratam dragoste aproapelui, n-o aratam nici lui Hristos. Domnul însusi ne-a vorbit despre asta foarte simplu si limpede, în cuvintele pe care le-am ascultat si noi astazi la Liturghie.
Deci, sa ne amintim întotdeauna aceste spuse ale Mântuitorului. Sa îl rugam sa dea viata inimilor noastre prin dragostea de oameni. Sa-I cerem sa ne daruiasca “pocainta mai înainte de sfârsit” si “raspuns bun” la cea de-a Doua si Slavita a Lui venire, ca sa auzim cuvintele aducatoare de fericire: Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu, de mosteniti împaratia care v-a fost gatita voua de la întemeierea lumii. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu