Cuvinte în Duminica Lasatului sec de brânza

Despre fatarnicie

Mâine purcedem pe marea cale a pocaintei si mântuirii, pe calea Postului Mare. Însusi Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne învata cum trebuie sa postim: Când postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii, ca ei îsi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor (Mt. 6, 16).

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit, de asemenea, sa fugim de fatarnicie nu numai când postim, ci si când facem milostenie: Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti înaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei, altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbita înaintea ta, cum fac fatarnicii în sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu însa, când faci milostenie, sa nu stie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie într- ascuns, si Tatal tau, Care vede într-ascuns, va rasplati tie (Mt. 6, 1-4).

Cât de însemnate sunt aceste cuvinte ale Domnului! Cât de important este sa nu pierdem rasplata de la Dumnezeu pentru faptele noastre bune! Vedeti, El spune ca daca savârsim cu fatarnicie aceste fapte bune, ne-am primit deja plata de la oameni, iar de la Dumnezeu nu mai avem ce plata sa asteptam. Am preferat plata de nimic care e slava de la oameni? Am lepadat plata vesnica, plata cea mai mare: slava de la Tatal Ceresc.

Domnul a vorbit mult despre fatarnicie, în înfricosatoarea Sa cuvântare în care-i înfiereaza pe carturari si pe farisei, El le spune de multe ori: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici (v. Mt. 23, 13-29), vestind ca va fi vai de toti fatarnicii. Fatarnicii nici pentru parutele lor fapte bune nu vor primi de la Dumnezeu plata.

Daca Domnul vorbeste cu atâta staruinta despre vatamarea si pierzania aduse de fatarnicie, înseamna ca trebuie sa cugetam: ce este fatarnicia, de unde vine ea, unde îsi are radacinile si care îi sunt formele?

Formele ei sunt foarte diferite. O pilda a celei mai cumplite, mai pierzatoare fatarnicii, a fatarniciei de treapta diavoleasca, e sarutarea tradatoare data Domnului Iisus Hristos de catre Iuda în gradina Ghetsimani. Acea sarutare n-a fost o marturie a dragostei, ci semn pentru strajerii pe care-i adusese acolo ca sa îl aresteze pe Hristos. Ce poate fi mai cumplit decât aceasta fatarnicie? Sarutul Iudei a devenit simbolul tradarii, fatarniciei, al celei mai mari josnicii si nemernicii omenesti.

În Sfânta Scriptura putem gasi si alte exemple de fatarnicie. Sa va povestesc despre unul dintre ele. Împaratul David avea o capetenie de oaste, un general ce se numea Ioav, iar Saul – vrajmasul lui, care voia sa îl omoare – o alta capetenie numita Avenir, care dupa moartea lui Saul s-a supus lui David si a fost primit de el. Blând fiind, David l-a iertat, însa Ioav, care era plin de rautate, nu a putut sa-l ierte, si odata, când s-a întâlnit cu Avenir, l-a tras spre sine ca si cum ar fi vrut sa îl sarute prieteneste, si în timp ce-l saruta i-a înfipt un pumnal în pântece.

Acestea sunt exemple ale fatarniciei celei mai mari, însa fatarnicia cunoaste numeroase trepte: este si fatarnicie foarte fina, pe care foarte greu o bagi de seama. Cu toti suntem supusi, mai mult sau mai putin, acestei boli sufletesti, cu totii ne straduim sa parem oamenilor mai buni decât suntem de fapt, si multi dintre noi arata o masca de cucernicie fara sa aiba cucernicia în suflet.

Domnul Iisus Hristos i-a comparat pe farisei cu niste morminte îngrijite pe dinafara, însa pline pe dinauntru cu oase moarte (v. Mt. 23, 27), iar Sfintii Parinti cu un mar rosu si frumos la vedere, însa pe dinauntru ros de viermi cu desavârsire.

Cât de exacta comparatie! În sufletul fatarnicului nu este bunatate adevarata, nu este dragoste adevarata, însa pe dinafara el pare si bun, si evlavios. Iata ca Domnul ne previne cu privire la aceasta nenorocita fatarnicie. El cere ca în toate faptele noastre bune sa nu fie amestecata deloc fatarnicia.

Dar cum sa împlinim aceasta porunca a lui Hristos? Ei bine, pentru asta trebuie sa cunoastem pricinile si radacinile fatarniciei.

Exista patima slavei desarte, a dorintei nesaturate de slava, de lauda si încuviintare din partea oamenilor. De aceasta patima suferim cu totii: tuturor ne place sa fim laudati, toti nazuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie sa nazuim spre ea? Cât face slava de la oameni? De ce alearga oamenii dupa încuviintarea gloatei, silindu-se în fel si chip sa fie ridicati în slavi de ea?

Aceasta patima se vadea foarte puternic la nefericitii de carturari si de farisei, pe care Domnul i-a înfierat pentru fatarnicia si nazuinta lor de a fi primit laudele poporului, care erau îmbinate cu dispret fata de acesta: Multimea aceasta, care nu cunoaste Legea, este blestemata (In. 7, 49), spuneau ei. Si de la cei pe care-i blestemau, de la cei pe care îi socoteau nestiutori, cautau fara sat proslavire si preamarire.

Vedeti ce lucru josnic? De ce sa cauti încuviintare de la cei pe care nu-i respecti, pe a caror parere nu dai doi bani în adâncul inimii? De ce sa cautam lauda si slava de la o gloata care poate sa-si arate încuviintarea, tipând nebuneste, chiar si fata de curvele vopsite, chiar si fata de oamenii lipsiti de orice valori morale, dar care o cuceresc prin forta lor fizica sau prin alte calitati îndoielnice?

De ce sa cautam încuviintarea unei gloate care, pe deasupra, astazi te preaînalta, si te lauda, si te proslaveste, iar mâine te defaima si necinsteste? Nu se aseamana slava de la oameni cu fumul care se risipeste în aer si piere fara întârziere? Ea n-are absolut nici o valoare.

În plus, trebuie sa stim ca slava fuge de cei care o cauta si îi umbreste deseori pe cei care n-o cauta, si o dispretuiesc, si nu îi dau însemnatate.
Spuneti-mi, slava cui este mai presus de slava marelui ierarh Nicolae, Facatorul de minuni? Slava cui este mai presus de slava si marirea cuviosilor Antonie si Teodosie ai Lavrei Pesterilor, Serafim din Sarov, Serghie din Radonej? De la moartea cuviosilor Antonie si Teodosie a trecut aproape o mie de ani, de la moartea Facatorului de minuni Nicolae – o mie sase sute, si pâna acum slava lor nu a suferit nici o întunecare, ci pe masura ce trece timpul ea straluceste tot mai mult.

Acestia au cautat vreodata slava si lauda de la oameni? Oare a fost vreun pic de slava desarta în inimile lor sfinte? Nu! Inimile lor erau curate, sfinte, si de aceea le-a umbrit slava data nu de oameni, ci de Dumnezeu însusi.

Celor ce cauta slava de la oameni, însusi Domnul Iisus Hristos le vorbeste precum urmeaza: Cum puteti voi sa credeti, când primiti slava unii de la altii? (v. In. 5, 44). Sa adâncim întelesul acestor spuse. Domnul a spus ca cel ce cauta slava de la oameni nu poate sa creada în Dumnezeu, fiindca în locul Marelui Dumnezeu, Caruia trebuie sa-I slujim, el si-a facut un idol – slava omeneasca, si acestui idol se închina si îi slujeste. Ce poate fi mai cumplit?

Aceste cuvinte ale Domnului s-au împlinit asupra carturarilor si a fariseilor, care erau fatarnici pâna în adâncul fiintei lor – în inimile lor nu era credinta, caci daca ar fi fost credinta, daca L-ar fi cinstit pe Dumnezeu si ar fi avut frica Lui, cum ar mai fi putut sa-L rastigneasca pe Fiul lui Dumnezeu, cum ar mai fi putut sa faca aceasta nelegiuire, cea mai groaznica dintre toate – pe care le-a cunoscut neamul omenesc!? Adevarate, adevarate sunt cuvintele lui Hristos: cine cauta slava de la oameni, acela nu poate sa creada.

Iar cei ce cred din toata inima în Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din dragoste de bine, din dragoste si milostivire fata de oameni, din dragoste de Dumnezeu, din închinare adânca în fata tuturor poruncilor lui Hristos, sunt straini de orice slava desarta. Ei savârsesc toate faptele lor nu pentru slava lumeasca, nu ca sa faca pe sfintii în chip fatarnic, ci fac binele fiindca nu pot sa nu-l faca, fiindca despre ei a zis Hristos: Fericiti cei ce flamânzesc si însetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Mt. 5, 6). Ei flamânzesc, ei înseteaza fara sat de dreptate, de bine, de pace si de mântuire pentru toti, si de aceea împlinesc toata dreptatea.

Astfel, credinta adevarata curata inima de orice pacat, iar otrava slavei desarte, dimpotriva, este cumplit de pierzatoare. Tocmai din slava desarta se naste fatarnicia.

Iar patima slavei desarte este cea mai subtire, cea mai felurita, cea mai primejdioasa si cea mai otravitoare dintre toate patimile, fiindca celelalte patimi, daca ne straduim prin propriile stradanii si ajutorul harului Dumnezeiesc, ne pot lasa în pace cu timpul, însa patima slavei desarte nu ne va parasi niciodata: ea ne urmareste, se foloseste si de faptele noastre bune, si de caldura rugaciunilor noastre, si de postirea noastra, si de înfrânarea noastra, ca sa ne otraveasca cu otrava ei diavoleasca. Când nevoitorul ajunge la oarecare sporire pe calea binelui, slava desarta începe sa îi sopteasca la ureche: „Uite, acum esti mai presus de ceilalti, acum i-ai întrecut pe toti fratii”. El poate sa nici n-o spuna, ci numai s-o gândeasca, însa otrava slavei desarte i-a molipsit deja sufletul nefericit.

De aceasta otrava scapa doar cei care au dobândit plânsul neîncetat al inimii, întristarea necurmata pentru pacate, constiinta propriei pacatosenii. Despre aceasta, Cuviosul Varsanufie cel Mare a spus un cuvânt scurt, dar adânc: „Daca nu ai plânsul inimii, atunci ai slava desarta”. Cel ce nu are plâns în inima, cel care nu traieste doar pentru Dumnezeu, care nu cauta doar slava Lui, fugind de slava proprie, nu va scapa de slava desarta.

Slava desarta este subtire: ea nu ne paraseste nici când ne rugam în biserica, fiindca iata ce spune un alt mare dascal al Bisericii, Sfântul Ioan Scararul: „Ia aminte ca nu cumva, aflându-te între frati, sa te arati mai drept decât ei în oarecare privinta. Daca vei face asta, doua rele vei savârsi în acelasi timp: pe frati îi vei rani cu râvna ta mincinoasa, iar tie îti vei da negresit prilej de semeata cugetare. Fii osârduitor în sufletul tau, fara sa dai în vileag asta nici prin miscarea trupului, nici prin înfatisare, nici prin cuvânt”.

Vedeti, asadar, ce învatatura adânca ne-a dat Domnul Iisus Hristos la începutul Postului Mare, la începutul nevointei pocaintei. Amintiti-va bine ce a spus Hristos despre fatarnicie; nu faceti din post prilej pentru fatarnicie, de slava desarta. Nu va rugati cu slava desarta, fiindca asa faceau carturarii si fariseii, pentru care au fost osânditi pe veci de catre Domnul Iisus Hristos.

Iar pe voi, pe toti care va straduiti sa scapati de fatarnicie, care va temeti ca de foc de otrava slavei desarte, sa va pazeasca Domnul Dumnezeu de robia lor, sa va binecuvânteze pe calea marii pocainte în vremea Postului Mare. Amin.

(extras din Sfantul Luca al Crimeei – La portile Postului Mare. Predici la Triod)