Sfintii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Agapie 2 noiembrie

                                                      

Savorie, imparatul Persiei, fiind intunecat cu inchinarea la idoli si plin de toata faradelegea, a ridicat prigoana mare asupra crestinilor in pamantul sau. In acea vreme, printre slugile care slujeau in curtile lui, erau in taina si trei crestini: Achindin, Pigasie si Anempodist, care, slujind intr-ascuns lui Hristos, pe multi ii aduceau, cu invataturile lor, la aceeasi dreapta credinta.

Pe acestia trei i-a clevetit un oarecare la imparat, cum ca nu numai ei singuri cred in Cel rastignit, ci si pe altii ii vatama cu aceeasi credinta ca si cu o otrava. Imparatul a zis cu manie catre clevetitori: "Pentru ce voi, stiindu-i pe unii ca acestia de demult, nu mi i-ati aratat, nici nu i-ati adus la mine?" Ei au raspuns: "De vei porunci, stapanitorule imparate, in acest ceas ii vom aduce inaintea ta".

Deci, indata poruncind imparatul, trimisii s-au dus sa-i prinda. Sosind la casa unde petreceau sfintii, au gasit usile incuiate, caci credinciosii robi ai Domnului, stateau la rugaciune si nu voiau sa deschida oamenilor, indeletnicindu-se in vremea aceea cu vorbirea catre Dumnezeu. Oamenii aceia, stricand usile i-au prins si, legandu-i, i-au dus inaintea imparatului. Dar imparatul, cautand spre dansii, a inceput a-i intreba cu blandete, zicand: "De unde sunteti, fiii mei?" Iar sfintii au raspuns: "De tara noastra intrebi, imparate? Mosia noastra si viata noastra este Preasfanta Treime, Cea de o fiinta si nedespartita - Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Unul Dumnezeu".

Imparatul a zis: "Foarte indrazneti sunteti; si chiar cutezati a marturisi inaintea mea alt Dumnezeu, pentru ca inca nu stiti care sunt ranile si feluritele chinuri". Sfintii au raspuns: "Suntem indrazneti pentru Dumnezeul nostru si, pentru El, suntem gata sa primim tot felul de chinuri si rani. Si daca nu crezi cuvintelor noastre, incearca cu fapta: da-ne rani, pune asupra noastra chinurile pe care le stii si vei cunoaste daca ne vom lepada de Dumnezeul nostru!"

Pe cand sfintii graiau multe de acestea, preamarind pe Unul Dumnezeu si defaimand pe imparat pentru a lui multime de zei, acesta s-a maniat si a poruncit la patru oameni ca, pe fiecare dintre sfinti, intinzandu-i pe pamant, sa-i bata cu toiege ghimpoase. Iar sfintii, fiind astfel batuti, binecuvantau pe Dumnezeu intr-un glas, zicand: "Vezi, Doamne, nu ne lasa si nu Te departa de la noi, ca sa cunoasca toti ca mana Ta este asupra noastra; Tu, Doamne, ajuta-ne noua".

Acestea cantand sfintii in timp ce erau torturati, au slabit cei ce ii bateau, iar imparatul a pus alti ostasi ca sa-i bata. Si au fost batuti multa vreme, incat ar fi trebuit sa moara din bataie, de n-ar fi tinut singur Dumnezeu viata lor spre aratarea atotputerniciei Sale cea dintr-insii. Imparatul, vazand o rabdare ca aceea a lor, fiindca nu strigau, nici slabeau, se mira de aceasta. Deci s-a inspaimantat si indata a cazut de pe scaunul cel imparatesc. Iar sfintii au strigat catre dansul, zicand: "Domnul nostru, Care ti-a dat tie viata, Acela te ridica pe tine iarasi, ca sa vezi in noi puterea Lui". Iar celor ce stateau inainte, li s-a parut ca imparatul a fost lovit de moarte si, alergand, l-au ridicat. El, abia sufland, s-a sculat si, venindu-si in fire, mai mult s-a maniat, parandu-i-se ca sfintii i-au facut lui farmece; caci paganii se deprinsesera a socoti vrajitorii si farmece, minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se fac prin sfintii Sai, fiind ei plini de toata lucrarea diavoleasca.

Deci a poruncit imparatul cel faradelege sa spanzure pe Sfintii Mucenici si sub dansii sa aprinda foc, ca astfel sa piara prin legaturi si prin foc.

Sfintii, multa vreme stand spanzurati, aveau in gurile lor aceasta cantare: "Luminatorul si Facatorul nostru, Cel ce ai fost vandut pentru noi si ai fost scuipat, ocarit si, ca un facator de rele, ai fost spanzurat pe lemn, Stapane, Cel ce tii toate cu mana, vino acum si cauta spre patimirea noastra si ne arata noua mantuirea Ta. Priveste spre durerile noastre si ne miluieste si arata tuturor ca noi pe Tine, Unul Dumnezeu, Te avem, in cer".

Apoi, indata li s-a aratat lor Domnul ca un om, avand fata luminoasa ca soarele. Iar prin aratarea Lui, s-au dezlegat legaturile si s-a stins focul, iar sfintii s-au facut sanatosi. Apoi, umplandu-se ei de negraita bucurie la vederea Domnului, iarasi S-a facut nevazut. Iar sfintii au stat inaintea imparatului, ca si cand n-ar fi fost supusi nici unui chin. Vazandu-i pe dansii sanatosi, imparatul s-a mirat si a zis catre ei: "Cum s-a intamplat aceasta?" Iar ei au zis: "Oare nu vezi ce s-a facut, ca ne-a mantuit pe noi Hristos, Dumnezeul nostru, din tirania ta? Vezi puterea Lui si te rusineaza!"

Paganul atunci a inceput a grai hule asupra lui Hristos, iar sfintii au strigat: "Mute sa fie buzele tale viclene, care hulesc pe adevaratul Dumnezeu". Si indata a amutit imparatul, ramanand fara glas. Iar sfintii au zis catre dansul: "Acum spune, imparate, carui Dumnezeu poruncesti sa ne inchinam?" Iar el nu putea sa le raspunda nici un cuvant, fara numai cu ochii se tulbura. Dar sfintii au zis: "Ce ti s-a intamplat, imparate, de nu vorbesti cu noi? Oare asa ne vom duce de la judecata ta, neluand raspunsul cel de pe urma?" Iar imparatul a inceput a arata cu ochii si cu mainile celor ce stau inainte, ca sa-i ia pe sfinti si sa-i inchida in temnita. Si nimeni din cei ce stateau inainte nu pricepea ce porunceste cu amenintarea sa.

Atunci imparatul, apucand porfira de pe sine, a trantit-o la pamant si, ca un nebun, a inceput inaintea tuturor a o calca cu picioarele. Iar multimile, vazand acestea, se minunau si le parea rau de imparatul lor, ca si-a iesit din minti astfel. Dar sfintii au zis catre popor: "O! orbilor la minte, vazand nu vedeti si auzind nu auziti, ca s-au invartosat inimile voastre".

Acestea graind sfintii, s-a aratat din cer o ceata de ingeri prea luminata, pe care multi din popor au vazut-o si, neputand sa o priveasca, au cazut de frica la pamant si au crezut in Hristos. Iar sfintii au inceput a canta: Dumnezeu este puterea si scaparea noastra, ajutor intru necazurile care ne-au cuprins pe noi. Pentru aceasta nu ne vom teme cand se va tulbura pamantul. Si iarasi: "Scoala-Te, Doamne, ajuta-ne si ne izbaveste, pentru numele Tau".

Imparatul, neputand face ceva, fiind mut, de manie a inceput a se bate peste obraz. Dar Sfantul Achindin, vazandu-l asa tulburat, a lacrimat si a zis: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, graieste!". Si indata i s-a dezlegat limba si a inceput a grai. Dar nu binecuvanta pe Dumnezeu, ci mai tare Il hulea, avand inima impietrita. Caci, desi a vazut asupra sa mana cea tare a lui Dumnezeu, n-a vrut a cunoaste adevarul, ci pe toate acestea le socotea a fi vrajitorii ale Sfintilor Mucenici si s-a pornit cu si mai multa manie asupra lor.

Deci, dupa ce i s-a dezlegat limba, in loc de multumire, cel dintai cuvant de raspuns i-a fost: "Pe Achindin, pe Pigasie si pe Anempodist, cu amara moarte ii voi pierde; iar pe voi, cei ce stati inainte, va voi pedepsi, pentru ca nu m-ati ascultat cand va porunceam cu amenintare sa luati pe acesti necurati crestini si sa-i chinuiti pentru mine, caci cu vrajitoriile lor imi legasera limba". Atunci a poruncit imparatul sa arda un pat de fier si sa puna pe el pe mucenici. Iar ei, fiind arsi pe patul acela, se rugau lui Dumnezeu cu osardie si cantau psalmul lui David, care se cuvenea in acea vreme: "Cercatu-ne-ai pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lamurit, precum se lamureste argintul. Pus-ai necazuri pe umarul nostru, ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc.

Deci, da-ne noua ca, cu suflet tare si cu inima viteaza sa purtam chinurile cele ce ne sunt puse inainte; da si celor ce stau imprejur, ca sa cunoasca numele Tau Cel Sfant, prin care ai aratat puterea Ta si minunile Tale".

Acestea graindu-le sfintii, s-a auzit un glas din cer, zicand: "De vreme ce cu fapta v-ati intarit credinta voastra, cererile voastre se vor implini". Acel dumnezeiesc glas, invrednicindu-se a-l auzi multi din cei ce stateau imprejur, au strigat: "Unul este adevaratul Dumnezeu, pe Care Il cinstesc acesti patimitori, Unul este tare, Unul nebiruit, si afara de Dansul nu este alt Dumnezeu. Fericiti sunteti voi, o!, patimitorilor, ca v-ati facut marturisitori ai venirii Lui pe pamant si, pentru dragostea Lui, sufletele voastre le dati spre moarte, caci va mijloceste voua viata vesnica. Rugati-va bunatatii Lui si pentru noi, ca sa ne intinda noua de sus ajutorul Sau si sa ne scoata din adancul pierzarii".

Iar Sfintii Mucenici, ridicandu-si ochii spre cer, se rugau pentru dansii, zicand: "Dumnezeule, Cel ce vietuiesti intru cele inalte, cauta spre robii Tai, cei ce cheama numele Tau intru adevar si trimite roua de mangaiere mostenirii Tale celei noi, poporului acestuia, care acum a crezut in Tine, ca sa le fie lor doctorie si tamaduire, roua care se va pogori de la Tine si care spala necuratia pacatelor; ca sa Te stie pe Tine toti, ca esti Unul Dumnezeu si toate cate sunt, o, Imparate, sa se supuna stapanirii Tale".

Asa graind sfintii, savarsind rugaciunea, indata s-au pornit fulgere si tunete infricosatoare si s-a pogorit o ploaie mare. Umplandu-se de frica si de spaima, necredinciosii au fugit, ramanand cu mucenicii numai cei care crezusera in Hristos, catre care sfintii au zis: "Nu va temeti, ca pentru voi sunt acestea; pentru ca, prin ploaia aceasta, sa se savarseasca peste voi Taina Sfantului Botez". Iar cand toti, intr-un glas, inaltau slava lui Dumnezeu, a fost vazuta multime de ingeri pogorandu-se de sus, care imbracau cu haine albe poporul cel nou luminat, aratand a fi curatite sufletele lor cu sfanta credinta si cu apa cea pogorita de sus peste dansii. Si s-a stins focul prin ploaia aceea; iar patul s-a racit si sfintii s-au sculat vii si sanatosi; numai trupurile lor erau negre ca niste lemne arse in foc.

Atunci imparatul, chemand iarasi pe sfinti, le-a zis: "Cu toate ca ati stins focul cu vrajitoriile voastre, nu veti scapa din mainile mele, pana cand, sau va voi indupleca pe voi la inchinarea zeilor, sau cu groaznica moarte va voi omori". Iar sfintii, ca si cu o gura au raspuns: "Omoara-ne precum voiesti, dar de Unul Dumnezeu, Care locuieste in cer si Care ne-a gatit noua viata vesnica, nu ne vom lepada!"

Atunci imparatul, razand, a zis: "Fiii mei si prieteni, de vreme ce voi cinstiti pe un Dumnezeu, nici eu nu va silesc sa cinstiti mai multi dumnezei, ci numai unul, pe acesta pe care il cinstesc eu si caruia ma inchin. Caci si eu am un dumnezeu, pe care il iubesc si-l cinstesc mai mult decat pe ceilalti, care este Dia (Jupiter) cel mare si care e mai intai decat toti dumnezeii. Deci acestuia singur, inchinati-va impreuna cu mine, iar ceilalti zei ramana la voia voastra, precum veti vrea, caci este destul a-l cinsti pe acesta".

Fericitul Anempodist a zis catre imparatul: "In ce chip poruncesti sa dam cinstire dumnezeului tau?" Imparatul, auzind aceasta, s-a bucurat, caci socotea ca vor sa se inchine necuratului Dia, si le-a zis lor: "Mergeti, fiii mei, impreuna cu mine, in templul marelui Dia si, precum ma veti vedea pe mine facand, asa sa faceti si voi si ne vom inchina impreuna dumnezeului meu". Iar sfintii au zis: "Tu, imparate, precum ai invatat, asa te roaga, iar noi, precum demult am invatat, asa ne vom ruga".

Imparatul, neintelegand cele graite de dansii, se bucura, caci socotea ca sfintii acum s-au plecat catre a lui inchinare de idoli si graia catre dansii: "Pentru ce n-ati voit mai inainte sa va plecati la un cuget cu noi si sa nu fi indurat atatea chinuri? Iar acum iertati-ma pe mine, care v-am chinuit pe voi si va fagaduiesc ca va voi rasplati acestea toate cu multa dragoste".

Deci, a poruncit sa gateasca careta sa cea imparateasca, pentru a merge la templul lui Dia. Intrand in careta, a chemat la sine si pe Sfintii Mucenici, ca sa stea impreuna cu dansul. Iar sfintii au raspuns: "Nu, imparate, noi vom merge pe jos ca sa nu fie vreo banuiala". Si asa au ajuns la templul cel idolesc. Acolo, imparatul luandu-i pe ei de maini, a intrat cu dansii in templu si a inceput a striga: "Mare este zeul Dia si mare este puterea lui! Veniti, iubitii mei si mai inainte de mine va rugati lui Dia, dumnezeului cel mare". Iar sfintii au raspuns: "Precum poruncesti, asa vom face".

Facandu-si semnul crucii pe fruntea lor, sfintii au cazut in genunchi si, ridicandu-si mainile spre cer, au inceput a se ruga Unuia Dumnezeu in Treime, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si indata s-a cutremurat locul si templul a inceput a se sfarama, iar imparatul, temandu-se, a fugit afara cu toti cei ce erau impreuna cu dansul. Apoi a cazut templul cu idolii si toate cele ce erau in el s-au sfaramat ca praful. Iar sfintii, care au ramas neatinsi in caderea templului aceluia, se bucurau de puterea lui Hristos si radeau de neputinta zeilor paganesti.

Dar imparatul s-a aprins cu iutime asupra Sfintilor si a zis catre dansii: "Astfel este inchinarea si intoarcerea voastra catre Dia? Asa va este rugaciunea voastra, caci cu vrajitoriile voastre ati stricat templul lui si pe zei i-ati sfaramat?" Iar sfintii au raspuns: "Precum de demult am invatat, asa ne-am si rugat lui Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea, iar vrajitorii nu stim; caci nu prin vrajitorii, ci in numele lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Cel chemat de noi in rugaciune, a cazut paganescul templu, impreuna cu necuratii vostri zei".

Atunci imparatul a poruncit sa gateasca trei caldari si sa le umple cu plumb, cu pucioasa si cu smoala, sa taie lemne din corabiile vechi si cu acestea sa faca foc mare sub caldari. Deci acestea facandu-se, iar caldarile fiind foarte infierbantate si clocotind, sfintii au fost legati cu lanturi si sloboziti in caldari; mai intai pana la brau, apoi pana la piept si dupa aceea pana la grumaji. Iar ei, fiind in acele chinuri, cautau spre cer si fiecare dintre dansii canta cantarea din psalmii lui David. Fericitul Pigasie graia:

La Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta, vom vedea lumina. Si marele Anempodist zicea: "Picioarele mele au stat spre indreptare si legea Ta este faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele". Iar fericitul Achindin graia: "Cuprinsu-ne-au durerile mortii, primejdiile iadului ne-au inconjurat pe noi si, de vreme ce am trecut prin foc, Insuti ne scoate, Doamne, pe noi intru odihna".

Astfel, rugandu-se sfintii in caldari, au ramas nevatamati de fierberea plumbului, a pucioasei si a smoalei si lanturile dezlegandu-se singure de pe dansii au cazut; iar sfintii au iesit sanatosi in vederea tuturor. Atunci, multi inspaimantandu-se de acea infricosatoare minune, au cunoscut adevarul si, preamarind pe Hristos, au crezut intr-Insul. Inca si unul din cei care-i chinuia pe dansii, pe nume Aftonie, vazand acea minune, a crezut in Hristos si a strigat: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Iar catre imparat a zis: "Neindumnezeitule si uritorule de oameni, imparate, pana cand nu vei lasa in pace acest popor nevinovat? Ca iata, noi ne-am ostenit mai mult, chinuindu-i pe dansii, decat ei rabdand chinurile, iar tu esti de fier si impietrit si nu te umilesti in inima ta". Iar imparatul indata a poruncit sa-i taie capul.

Atunci Aftonie, auzind raspunsul imparatului cel hotarit, pentru taierea capului sau, si-a ridicat ochii spre cer si a zis: "Slava Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, in Care cred crestinii. Iata si eu cred in Tine, ma inchin Tie si mor pentru Tine. Deci, mantuieste-ma pe mine nevrednicul, dupa mare mila Ta". Si, apropiindu-se calaul de dansul, i-a pus funia de git, ca sa-l duca in afara cetatii, spre ucidere. Iar el, uitandu-se spre Sfintii Mucenici, a zis: "Domnii mei si parintilor! Nu pomeniti raul pe care vi l-am facut, chinuindu-va dupa porunca imparatului celui pagan, ci va rugati lui Dumnezeu pentru mine, ca sa-mi ierte pacatele cele multe, sa ma uneasca cu ceata celor ce cred in El si sa-mi faca parte cu voi in imparatia Lui". Iar Sfintii Mucenici au zis: "Bucura-te, frate, ca mergi la Hristos mai inainte de noi si fii cu buna nadejde, caci vei afla la El mila si-ti va rasplati dupa credinta ta!"

Atunci Aftonie, inchinandu-se sfintilor, a mers in afara cetatii si, chemand Preasfant numele lui Iisus Hristos, si-a plecat sub sabie grumazul si, fiind taiat, s-a dus catre Domnul, bucurandu-se. Iar crestinii, luand trupul lui, l-au ingropat cu cinste, ca pe un mucenic al lui Hristos. Apoi pe Achindin, pe Pigasie si pe Anempodist, imparatul a poruncit sa-i puna in saci de piele si sa-i arunce in mare. Si aceasta facandu-se, s-a aratat Sfantul Aftonie, cu trei ingeri umbland pe mare si, scotand pe Sfintii Mucenici din mare, i-a dezlegat din saci si i-a adus pe uscat, vii si sanatosi, ca si cum n-ar fi patimit niciodata nimic.

Auzind imparatul ca Sfintii Mucenici sunt vii, s-a maniat asupra ostasilor carora le poruncise sa-i arunce in noianul marii, caci socotea ca nu l-au ascultat si ca i-au slobozit. Pentru aceea, intai a taiat mainile ostasilor acelora, care erau patru la numar, poruncind sa-i inece in mare. Iar ei, luandu-si sfarsitul, chemau pe Domnul nostru Iisus Hristos, marturisind numele Lui cel sfant, crezand si rugandu-se Lui; si asa au fost inecati in apa marii.

Apoi, Sfintii Mucenici Achindin, Pigasie si Anempodist iarasi au fost prinsi, inchisi in temnita si ferecati in obezi. Iar imparatul, tulburandu-se, s-a dus in camara sa si, culcandu-se pe pat, a chemat pe boierii sai si a grait catre dansii cu manie, zicand ca l-au lasat pe el singur a se osteni cu judecatile ce le facea asupra crestinilor si cu chinurile acestora si nu-l ajutau deloc nici cu cuvantul, nici cu lucrul. Iar ei au raspuns, zicand ca nu este lucru folositor sa te indeletnicesti cu judecati ca acestea si sa te sarguiesti la chinuirea nevinovatilor crestini.

Atunci imparatul a zis catre dansii: "Ce cugetati ieri si alaltaieri, cand va tineati gura cu mainile?" Iar unul din boieri, pe nume Elpidifor, razand, a zis: "Batjocoream in mintile noastre nebunia ta si ne gandeam ca si noi intr-atata am fost de nebuni, ascultandu-te pe tine". Iar imparatul a poruncit unei slugi ce statea inainte sa loveasca pe Elpidifor peste fata. Si, vazand aceasta toti boierii, le-a parut rau si au zis catre imparat: "Sa stii, imparate, ca noi nu suntem ca tine".

Vazand imparatul ca toti boierii sunt la un gand cu Elpidifor, s-a temut si, nevrand a-i scarbi mai mult, a zis: "Iertati-ma, ca de multa mahnire mi s-a tulburat mintea". Si, lasand boierii pe imparat s-au dus, caci sosise noaptea. Iar imparatul mai mult se mania si se gandea, ca si pe sfinti sa-i piarda si boierilor sa le rasplateasca.

A doua zi a poruncit ca sa arunce pe Sfintii Mucenici intr-o groapa, care avea multe animale salbatice; dar si acolo au petrecut nevatamati si mangaiati prin aratarea ingerului si au fost scosi intregi si de acolo. Dupa aceea, fiind spanzurati si strujiti pana la oase, iarasi au ramas nevatamati. Imparatul, nestiind ce sa mai faca, i-a dat spre taiere. Si, mergand sfintii in afara cetatii, la locul de ucidere, veneau dupa dansii multi dintre cei ce crezusera, plangand si zicand: "Robii adevaratului Dumnezeu, pentru ce ne lasati pe noi fara de invatatura?" Iar sfintii le-au raspuns: "Milostivul Dumnezeu va randui pentru voi precum stie si precum voieste, numai sa credeti in El fara indoiala si Acela va va da voua ceea ce va fi de folos".

Una din slugile imparatesti, alergand la imparat, l-a vestit cum ca tot poporul s-a lipit de acei trei crestini si nu le da voie sa-i ucida. Atunci imparatul a zis: "Scoateti trei sute de osteni inarmati, sa ucida pe cei ce urmeaza acelor inselatori". Iar slugile i-au spus ca si unii boieri sunt in poporul acela si chiar si Elpidifor este acolo. Deci, il intrebau daca este cu putinta ca sa-i taie si pe aceia impreuna cu ceilalti. Iar imparatul a poruncit sa cheme pe Elpidifor inaintea sa.

Elpidifor, luand impreuna cu sine pe alti trei boieri, a venit inaintea imparatului, iar imparatul si-a lasat capul in piept si a ramas tacut multa vreme; apoi, ridicandu-si capul, a zis: "O, Elpidifore, ce ati socotit, parasind zeii parintesti, si impartasindu-va cu inselatorii cei crestinesti? Sa stii ca nu voi cruta pe tot cel ce crede Celui rastignit". Iar Elpidifor a raspuns: "Fa ceea ce voiesti, caci noi suntem gata a muri pentru Hristos Cel rastignit, ca Acela este Unul Dumnezeu adevarat si drept si nu este altul afara de Dansul; iar zeii tai toti sunt diavoli, de la care noi ne intoarcem si ne lepadam de jertfele lor cele necurate, iar de tine, slujitor diavolesc, nu tinem seama".

Atunci imparatul i-a osandit la moarte si a dat asupra lor aceasta hotarare: "Elpidifor si toti cei ce sunt impreuna cu dansul, care au lasat pe prea luminatii nostri zei si care s-au lepadat de viata aceasta si moartea si-au ales, poruncesc sa fie taiati de sabie, ca sa primeasca ceea ce singuri au cautat. Si oricare va voi sa-i ia si sa le ingrijeasca trupurile lor, acela fara de frica s-o faca".

Deci, indata luandu-i ostasii, i-au dus dupa cetate la Sfintii Mucenici si la tot poporul ce crezuse in Hristos. Acolo, cand s-a citit porunca imparateasca, au ridicat toti glasurile, zicand: "Slava Tie, Dumnezeule, ca ne-ai aratat noua calea cea buna, ca iesind din aceasta lume intunecata si inselatoare, sa venim la Tine, Dumnezeul nostru, sa ne inchinam scaunului Tau si sa Te vedem pe Tine, lumina cea neapropiata". Apoi au inceput a se saruta unul cu altul. Iar ostasii, inconjurandu-i, au inceput a-i taia. Si au cazut de sabie, in acel ceas, pana la sapte mii din cei ce au crezut in Hristos, impreuna cu Sfantul Elpidifor.

Iar Achindin, Pigasie si Anempodist n-au fost taiati ci, dupa porunca imparatului, iarasi au fost inchisi in temnita. Apoi, a doua zi, imparatul a poruncit sa se dea foc unui cuptor si sa arda intr-insul pe Sfintii Mucenici. Si cand a scos pe sfinti din temnita, imparatul a zis catre dansii: "Vedeti cuptorul acesta? Iata, pentru voi este pregatit!" Iar fericitul Achindin a zis: "Mai mare cuptor ti s-a gatit tie in gheena, ca in el sa arzi in veci, impreuna cu diavolii cei asemenea tie". Atunci imparatul a zis cu manie: "Au, doara, diavol sunt eu?" Sfantul a raspuns: "Si faptele tale si numele tau te arata a fi diavol, ca lucrezi cele diavolesti si numele tau se talcuieste "imparatul diavolilor". Deci bine te-a numit pe tine maica ta, Savorie, ca esti partas al diavolilor".

Imparatul a zis catre cei ce stateau inainte: "Poftiti pe maica mea sa vina aici!" Si maica sa venind, imparatul s-a sculat de pe scaunul sau si, dandu-i ei cinstea ce i se cuvenea, a pus-o sa stea aproape de el si a zis: "Spune-mi, maica mea, care imi este numele?" Iar maica sa a raspuns: "Porti numele mosului tau, ca mosul tau se numea Savorie si tu ai, de asemenea, numele Savorie".

Iar imparatul, aratand cu degetul catre sfinti, a zis: "Dar acestia spun cuvinte nelegiuite, ca numele meu este diavolesc". La aceste cuvinte maica sa a ras, caci ea crezuse in Hristos, dar se tainuia inaintea fiului sau cel rau. Si vazand imparatul pe maica sa razand, s-a infuriat atat de tare, incat, napustindu-se asupra ei, a inceput sa o bata peste fata. Iar ea, alergand, a cazut la picioarele Sfintilor Mucenici si, plangand, zicea: "Mantuiti batranetile mele, robii lui Hristos, caci cunosc, nu numai cu numele, ci, si cu lucrul, ca diavol si satana am nascut eu pe acest ticalos".

Vazand imparatul ca si maica sa a crezut in Hristos, a osandit-o si pe dansa sa o arunce in cuptorul cel cu foc, impreuna cu Sfintii Mucenici. Si chiar din ostasii cei ce stateau inainte, douazeci si opt la numar, au crezut si toti, impreuna cu Achindin, Pigasie, Anempodist si cu fericita maica a imparatului, au fost aruncati in cuptor. Acolo in foc rugandu-se ei, si-au dat sfintele lor suflete in mana lui Dumnezeu. Si cei vrednici au vazut o ceata de sfinti ingeri imprejurul cuptorului, cantand si primind sufletele sfintilor. Apoi, iesind buna mireasma mirositoare din trupurile mucenicilor si stingandu-se cuptorul, imparatul s-a dus la palat si se risipira toti.

Atunci venind unii din cei credinciosi la cuptor, au gasit trupurile sfintilor intregi si nevatamate de foc si, luandu-le, le-au ingropat cu cinste, laudand pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, un Dumnezeu in Treime slavit in veci. Amin.