vineri, 1 august 2014

SINAXAR 01 AUGUST - Scoaterea Sfintei Cruci

Tropar la Praznicul Scoaterii Sfintei Cruci 

Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui protivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau.

Condac la Praznicul Scoaterii Sfintei Cruci 

Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce de bunavoie, poporului Tau celui nou numit cu numele Tau, indurarile Tale daruieste-i, Hristoase Dumnezeule; veseleste cu puterea Ta pe cei binecredinciosi, daruindu-le biruinta asupra celui protivnic, avand ajutorul Tau arma de pace, nebiruita biruinta.

Intelesul duhovnicesc al crucii

Crucea este iubire; mai profund, e iubirea dumnezeiasca fata de noi. E o adanca legatura intre iubirea dumnezeiasca si cruce. Aici in extrema umilire si suferinta a crucii s-a descoperit negraita iubire si slava a Fiului lui Dumnezeu devenit om. S-a descoperit acea iubire care iubeste si pe cruce sau pana la cruce si se roaga pentru iertarea, mantuirea si a celor ce-L rastignesc. Iubire care ramine deci neschimbata, ca a Tatalui, care "rasare soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei pacatosi" (Matei V, 45); care ramine aceeasi in orice conditie, chiar cand e rastignita. Iubire care nu inceteaza nici chiar in moarte, pentru ca "iubirea e mai tare ca moartea". Este iubire a lui Dumnezeu, a unei constiinte nelimitate, libere si care se daruieste numai, care nu cere nimic pentru sine, pentru ca nu are nevoie de nimic, asa cum numai Dumnezeu este si poate fi. Dar e si iubire umana descoperita prin om. Si de aceea aici, in acest "exemplar" divin-uman Hristos Iisus Domnul, a invins radical si definitiv egocentrismul, sursa pacatului, a raului. Aceasta o arata mai ales crucea.


Praznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a asezat in aceasta zi in anii binecredinciosului imparat grec Manuil si a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici, de catre preasfintitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului si de Nestor, episcopul Rostoyului. Si s-a asezat aceasta praznuire pentru o pricina ca aceasta: imparatul Manuil si marele domn al Rusiei petrecand in pace si iubire de frati, s-a intamplat intr-o zi de au iesit la razboi: cel din Constantinopol impotriva turcilor, iar acesta din Rostov impotriva bulgarilor, ca atunci marele domn Andrei petrecea in Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau asa dupa raul Volga, fiindca petreceau in josul acestui rau. Si le-a daruit Domnul Dumnezeu la amandoi biruinta impotriva potrivnicilor. Imparatul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari si i-a supus lui, facandu-i birnici ai stapanirii sale.


Iar marele cneaz Andrei avea obicei, cand mergea la razboi impotriva vrajmasilor, de lua cu sine in cetele sale, cinstita icoana a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care are in bratele sale pe Pruncul Cel mai inainte de veci, pe Hristos, Mantuitorul nostru. El mai lua inca si cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoti imbracati in vesminte sfintite. Astfel iesea la razboi, cu aducere de multe rugaciuni cu lacrimi catre Hristos Dumnezeu si catre Preacurata Lui Maica, impartasindu-se cu dumnezeiestile Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos. Cu niste arme ca acestea nebiruite se inarma mai mult decat cu sabiile si cu sulitele, si nadajduia mai mult spre ajutorul Celui Preainalt, decat spre vitejia si puterea ostirii sale, stiind bine cuvantul lui David: Nu in puterea calului va voi, nici in pulpele barbatului bine ii va placea. Bine va voi Domnul intru cei ce se tem de Dansul si intru cei ce nadajduiesc spre mila Lui. Inca si pe oastea sa, acest binecredincios domn pe de o parte o intarea cu pilda cucerniciei sale intru rugaciuni, iar pe de alta o destepta cu porunca sa spre rugaciuni. Deci toti cazand inaintea icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.

Iar marele domn, privind spre icoana, zicea in rugaciunea sa astfel: „O, Stapana, ceea ce ai nascut pe Hristos, Dumnezeul nostru! Tot cel ce nadajduieste spre tine nu va pieri; si eu, robul Tau, te am pe Tine, dupa Dumnezeu, zid si acoperamant, iar Crucea Fiului tau, arma ascutita impotriva vrajmasilor. Deci roaga pe Mantuitorul lumii, pe Care il tii in bratele tale, ca sa fie puterea Crucii ca un foc, arzand fetele potrivnicilor, care doresc razboi cu noi; iar sprijinul tau cel atotputernic sa ne ajute noua si sa calce pe vrajmasii nostri". Iar dupa multa rugaciune, sarutand ei sfanta icoana si cinstita Cruce, toti mergeau cu indrazneala impotriva vrajmasilor si astfel le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu le ajuta cu mijlocirile sale cele catre Dumnezeu.

Un obicei ca acesta avand marele domn totdeauna, a iesit cu astfel de randuiala cu oastea sa impotriva bulgarilor - precum de demult marele imparat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci inaintea oastei - si, mergand la camp, s-a luptat cu ostirea bulgareasca. Deci, biruindu-i, a gonit dupa dansii si a luat patru cetati ale lor, precum si a cincea, anume Brehimul, la raul Kamii. Si cand s-a intors in cortul sau de la lupta cu paganii, a vazut iesind din icoana Mantuitorului si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu o stralucire luminoasa ca focul, care stralucea peste toate cetele. Aceasta a fost in luna august, in ziua intai. De aceea, marele domn, luand iarasi mai mare barbatie si mai multa indrazneala, si-a intors puterea sa impotriva paganilor si a ars cetatile acelea cu foc, incat a facut pamantul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetati ce ramasesera a pus dajdie, apoi s-a intors inapoi cu praznuire.

Asemenea si Manuil, imparatul grecilor, care iesise cu oastea sa impotriva turcilor, a vazut tot atunci o minune ca aceea, adica niste raze de foc ce ieseau din icoana Mantuitorului si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pe care o avea cu cinstita Cruce in ostile sale, si a biruit in acea zi puterea turcilor. Deci s-au instiintat unul pe altul prin scrisori de biruinta lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, impotriva vrajmasilor, si de stralucirea cea minunata pe care o vazusera iesind din chipul Mantuitorului si au proslavit pe Dumnezeu. Si sfatuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au asezat praznuire in ziua intai a lui august, dand multumire lui Hristos Mantuitorul si Preacuratei Lui Maici. Iar pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind inarmati, au biruit pe vrajmasi, au poruncit ca sa scoata preotii cu mainile lor cinstita Cruce din Sfantul Altar si sa o puna in mijlocul bisericii, ca sa se inchine ei toate popoarele crestine si cu dragoste sa o sarute, proslavind pe Hristos Domnul, Care a fost rastignit pe dansa. Inca arhiereii au mai poruncit sa se faca si sfintirea apei, si s-a numit praznuirea aceasta "Scoaterea Cinstitei Cruci", caci se scoate cu slavita umblare Crucea Domnului impreuna si cu sfintele icoane, la paraie, la fantani si la izvoare.

Deci sa praznuim, fratilor, laudand si multumind Preamilostivului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si Maicii Lui celei fara de prihana, Stapana noastra cea binecuvantata Fecioara Maria, si slavita Cruce sa o cinstim cu dreapta credinta. Si sa praznuim cu cucernicie si cu placere dumnezeiasca, avand intre noi pace si dragoste, mangaind cu milostenie pe cei saraci, departandu-ne de toate lucrurile cele rele si luand aminte la frica de Dumnezeu, pentru ca astfel placand Ziditorului si Stapanului nostru, sa ne invrednicim praznuirii celei vesnice, impreuna cu toti sfintii, in ziua aceea, in care se va arata pe cer semnul Fiul Omului, adica cinstita Lui Cruce, care va merge inaintea Celui ce va sa vie cu slava si cu putere multa, a judecatorului viilor si al mortilor, si va straluci pe toti dreptii cu straluciri luminoase si datatoare de bucurie. Iar dupa savarsirea judecatii, va merge inaintea tuturor cetelor sfintilor, povatuindu-i in imparatia cerului. Atunci vor praznui, dantuind in vecii cei fara de sfarsit, toti sfintii, cu care si pe noi, pacatosii, sa ne numere Preamilostivul Hristos Mantuitorul nostru, cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Amin.


Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si Marcel, a Maicii lor Solomonia si a dascalului lor Eleazar.

Sapte frati mucenici MacabeiAcesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor  care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).
Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : "La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului." Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : " Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira ". Si isi dadu sufletul.
Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : "Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire" (Cf Sfântul  Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : " Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! ".
Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor  rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : " Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! ".
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : " Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica,  pe noi care murim pentru legile lui ". Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.
Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : " Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! ".
In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : " Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! ".
Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.
solomoniaMama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : " Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale ". Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.
Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.
Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor. Mineu era teslar, iar ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si bun sfat sfatuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii desarte. Si sosind la capistea Artemidei, într-o noapte au stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinsi, si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la fiare ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a savârsit ars cu foc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-a savârsit fiind îngropat în gunoi.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu