Powered By Blogger

vineri, 1 august 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-01 VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH



Evanghelia de la Matei
(XVII, 10-18)
n vremea aceea ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: „Pentru ce dar spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Ilie, într'adevăr, va veni, şi pe toate le va aşeza din nou la locul lor; Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte-au vrut; tot aşa va pătimi şi Fiul Omului de la ei“. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit de Ioan Botezătorul. Şi mergând ei spre mulţime, s'a apropiat de El un om căzându-I în genunchi şi zicând: „Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, că deseori cade în foc şi deseori în apă; şi l-am adus la ucenicii Tăi şi ei n'au fost în stare să-l vindece“. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?... Aduceţi-Mi-l aici!“ Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s'a vindecat din ceasul acela.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu