joi, 15 mai 2014

Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ahile, episcopul Larisiei; Sf. Cuv. Silvan (Proloagele de la Ohrida) - 15 mai

Pomenirea Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare
Sfîntul Pahomie s-a născut în Egipt şi în tinereţele lui a fost păgîn. Ca soldat el a luptat în armata împăratului Constantin, în faimoasa bătălie împotriva lui Maxenţiu. După aceea, el a aflat de la creştini despre Unul Dumnezeu şi, văzînd viaţa lor sfîntă, a dorit şi a primit Sfîntul Botez. El apoi s-a retras în Pustia Tebaidei, căutîndu-1 pe marele pustnic Palamon, de la care s-a învăţat timp de zece ani petrecerea întru sfintele nevoinţe. Apoi, la locul numit Tabennisi, un înger i s-a înfăţişat înainte îmbrăcat în rasă de schimonah, care i-a dat o tăbliţă pe care se afla înscrisă pravila unei mînăstiri cu viaţă de obşte, îngerul i-a poruncit să întemeieze el o astfel de mînăstire în chiar acel loc, proorocindu-i că în ea mulţi monahi vor veni pentru mîntuirea sufletelor lor. Băgînd în inimă cuvintele îngerului, Pahomie a început să zidească multe chilii, măcar că nimeni nu se afla acolo, în afară de el însuşi şi de fratele lui loan. Cînd fratele 1-a mustrat pentru că zideşte chilii de care nimeni nu are nevoie, Pahomie i-a răspuns simplu că el nu face altceva decît să urmeze porunca lui Dumnezeu, fără să-1 preocupe cine va veni să locuiască acolo şi cînd. Curînd însă mulţi bărbaţi, mişcaţi de Duhul lui Dumnezeu, s-au strîns la acel loc şi au început să vieţuiască după pravila pe care Sfîntul Pahomie o primise înscrisă pe tăbliţa dată de înger. Cum numărul monahilor sporea mereu, Pahomie a mai întemeiat, în timp, încă şase mînăstiri. Numărul ucenicilor lui a ajuns la cam şapte mii.Sfîntul Antonie cel Mare este socotit a fi întemeietorul vieţii pustniceşti, iar Sfîntul Pahomie cel al vieţii mînăstireşti de obşte. Smerenia, dragostea de nevoinţe, şi înfrînarea acestui Sfînt Părinte au fost şi rămîn pînă astăzi pilde minunate de urmat de către mulţimile de monahi. Sfîntul Pahomie a făcut multe minuni, dar a îndurat şi mari ispite de la vrăjmaşul neamului omenesc, diavolul. El i-a slujit pe monahii cei împreună cu dînsul şi ca frate şi ca părinte duhovnicesc. El a insuflat pre mulţi să urmeze calea mîntuirii şi i-a îndrumat pre mulţi la calea strimtă a adevărului. El a fost şi rămîne pînă astăzi un mare luminător al Bisericii şi un mare mărturisitor al adevărului şi dreptăţii lui Hristos. El a adormit cu pace la anul 348, în anul al şaptezeci şi patrulea al vieţii sale. Biserica i-a înscris pre mulţi dintre ucenicii săi în rîndurile sfinţilor. Printre aceştia se află Teodor, Iov, Pafnutie, Pecusius, Athenodorus, Eponichus, Sorus, Psois, Dionisie, Psentaesis, şi alţii.
Pomenirea Sfântului Părintelui nostru Ahilie, Episcopul Larisiei

Ahilie acesta, mare ierarh şi făcător de minuni, s-a născut în Capadocia. El a fost unul din Părinţii Primului Sinod Ecumenic, la care i-a ruşinat pe eretici şi i-a uimit pre toţi cu învăţătura şi cu sfinţenia vieţii lui. Luînd o piatră, el i-a strigat lui Arie: «De este Hristos o facere a lui Dumnezeu, atunci zi pietrei acesteia să sloboade untdelemn!». Ereticii au rămas muţi şi uluiţi auzind această poruncă dată lor de Ahilie. Atunci sfîntul a zis: «Iar dacă Fiul lui Dumnezeu este de o Fiinţă cu Tatăl, aşa cum credem noi, atunci să iasă untdelemn dintru această piatră! ». Şi cu adevărat a curs untdelemn din acea piatră, spre marea spaimă şi mirare a tuturor. Sfîntul Ahilie a adormit cu pace în cetatea Larisiei la anul 330. Cînd Regele macedonean Samuel a cucerit Tesalia, el a mutat moaştele Sfîntului Ahilie la Prespa, care este o insuliţă într-un lac, şi care pînă astăzi se cheamă Achilles sau Ailus.
 Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Silvan
Acest Silvan la început a fost comedian, priceput să imite aievea pe oricine şi orice. Dar mai pe urmă în el s-a aprins focul dragostei dumnezeieşti pentru Hristos, şi s-a făcut ucenic al Sfîntului Pahomie. “Gata sînt viaţa să mi-o dau,” zicea Sfîntul Silvan, “ca să primesc îndurare şi să-mi spăl cu sîngele meu păcatele mele.
Cântare de laudă la Sfântul Pahomie cel Mare
Pahomie arde cu-al Domnului Duh;
Pahomie cu îngerii grăieşte.
Monahi mulţi în jurul lui se strîng;
Înaintea Domnului ei stau ca luminări aprinse.
Portarul vesteşte într-o zi
Că sora stareţului pre stareţul voieşte să-l vadă.
De a lui faţă ei de mulţi ani îi e dor.
De ce nu vine ?
Oare de a lui soră se ascunde?
Portarul acestea Avvei le vesteşte,
Iar Avva sorei lui îi trimite cuvînt:
« Eu, soră, cele bune îţi doresc,
Dar a mea faţă nu o vei putea vedea.
Căci eu lumea am lepădat demult, cu toate cele ce în ea se află.
Sora mea dragă, şi tu poţi să faci la fel.
Grăbeşte, viaţa lui Dumnezeu închină-ţi!
Căci ce-ţi va da lumea, afară de o groapă?
Pe cînd aici Hristos te încununează cu viaţă.
Ale lumii plăceri sînt ca nişte vise deşarte;
Dormind întru ele, omul se îngroaşă;
Dar dintru ele sculîndu-se, el va prinde-a slăbi,
Li într-o altă-nşelare duşmanul îl atrage:
Atunci omul zbiară după tain ca o fiară.
Ci tu plînge şi strigă ca Pîinea cea din cer să primeşti.
Hristos îi aude pe cei ce către El strigă.
El înfometaţilor Pîine Vie le dă.
El este adevărata Pîine – restul în lume-i înşelare.
Afară de Hristos, nădejde în lume nu-i.”
Sora aude şi începe să plîngă,
Și sfatul fratelui îl urmează degrab.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu