http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/11/acatistul-sfantului-ioan-gura-de-aur-13.html
Fericitul acesta si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea imparatului Arcadiu (395-408) si a imparatesei Eudoxia. Viata lui se arata la 13 noiembrie, cand se face pomenirea lui; lucrarea sa neobosita in ogorul Domnului se arata la 30 ianuarie, cand fericitul Ioan este cinstit laolalta cu Sfintii Parinti Vasilie cel Mare si Grigorie Teologul, la sarbatoarea celor Trei Ierarhi. Astazi, in ziua de 27 ianuarie, pomenim numai aducerea sfintelor moaste din surghiunul, unde murise, si asezarea lor in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol. Si aceasta fapta de lauda s-a savarsit pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mic (408-450), fiul imparatului Arcadiu, la anul 438, si iata cum: Fiindca multime de nenorociri venisera, in acea vreme, asupra cetatii si asupra imparatiei, iar poporul credinciosilor socotea ca relele acestea veneau si ca o pedeapsa dumnezeiasca, pentru inversunarea nedreapta a imparatesei Eudoxia impotriva omului lui Dumnezeu, Ioan Hrisostom, ca a mijlocit ca el sa fie indepartat din scaun, trimitandu-l sa moara in surghiun, drept aceea, noul patriarh, Sfantul Proclu, ucenic al Sfantului Ioan Hrisostom, a indemnat pe Teodosie imparatul sa aduca moastele Sfantului Ioan in cetate, ca un semn de impacare. Si, primind imparatul cu bucurie sfatul acesta, toata lucrarea s-a facut cu mare darnicie, cu cheltuiala imparatiei.
Si, a fost luat, cu rugaciuni si cu toata cuviinta; trupul nestricat al Sfantului de la Comane, la hotarele Armeniei, unde era ingropat, dupa 31 de ani de la moartea lui, si pus intr-un sicriu de aur. Pretutindeni, prin sate si prin orase, moastele Sfantului Ioan au fost petrecute cu cantari de psalmi, faclii aprinse si mireasma de tamaie. Iar cand au ajuns la Constantinopol, imparatui Teodosie insusi a ingenunchiat si s-a rugat cu lacrimi ca Sfantul sa ierte faradelegea mamei sale Eudoxia, care era pricina mortii omului lui Dumnezeu. Au pus apoi sfintele moaste in careta imparateasca si, ajungand la biserica Sfintilor Apostoli, le-au asezat acolo si toti credinciosii s-au rugat inaintea lor, cerand har si indurare de la Cel ce, prin viata si prin lucrarea Sfantului, ridicase pe omul lui Dumnezeu intre Sfintii cei mai alesi si mai bineplacuti Domnului. Si, savarsindu-se aceasta in ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotarat ca aceasta zi sa se praznuiasca in tot anul, spre vesnica pomenire a acestui mare Pastor si invatator al crestinatatii intregi.
Cuvantul Sfantului Ioan Hrisostom, despre izgonirea sa, catre episcopul Chiriac, care, si el era izgonit.
“Vino acum sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului ! Si care este pricina, care te face sa te mahnesti si sa te intristezi? Ca iarna este mare si ca furtuna aceasta ce a venit asupra Bisericii e amara si e grea ? Stiu si eu aceasta si nimeni nu o va tagadui. Dar de vei vrea, iti voi zugravi o icoana a acestor lucruri, asa cum se intampla.
De multe ori vedem marea aceasta ca se cutremura si ca se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri, care nemaiavand ce face, pentru covarsirea furtunii, stau cu mainile incrucisate pe genunchi si sunt incremeniti, nevazand nici cerul, nici pamantul, ci zacand jos in adancul corabiei, plang si se tanguiesc; asa se intampla acestea pe marea pe care o vedem. Asa si acum, asupra Bisericii lui Dumnezeu, mai mare furtuna este, valurile smt mai covarsitoare.
Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu cu mestesug biruieste furtuna, ci numai cu porunca potoleste viforul. Iar, chiar de te-ai si rugat de multe ori si nu ti s-a ascultat cererea, nu te lenevi. De vreme ce, acest fel de obicei are Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ingrijind, de mai inainte, mantuirea noastra. Ca, oare nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati in cuptor ? Cu adevarat ar fi putut, insa nu i-a izbavit mai dinainte. Dar, canmd erau in robie si au fost dusi in tara barbarilor si erau departe de mostenirea parinteasca, si, numai dupa ce au fost aruncati in cuptor si erau deznadajduiti, din partea tuturor si nu le mai ramasese nimic altceva, atunci, i-a izbavit. Adica, atunci, adevaratul Dumnezeu, fara veste, a facut minunea si a risipit focul imprejurul cuptorului chaldeilor si, asa, cuptorul s-a prefacut in biserica. Si a chemat toata zidirea si pe ingeri si puterile si, aducandu-se toate impreuna, ziceau: “Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul.” Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a schimbat focul acela in roua ? Si a facut pe tiranul Nabucodonosor a trimite carti in toata lumea si sa zica: “Mare este Dumnezeui lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego.” Si vezi cata asprime a pus: “De va grai, zice, cineva cuvant rau contra lor, sa fie casa lor de jaf, si averea sa i se ia.”
Nu te mahni, dar, frate Chiriac, ca eu, cand eram izgonit din Constantinopol, nu purtam de grija de nici una din acestea, ci ziceam in sinea mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. Al Domnului este pamantul si plinirea lui. De va vrea sa ma taie cu fierastraul, sa o faca, am pilda pe Proorocul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul Mucenic, care a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Botezatorul Ioan. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, sa o ia; ca gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce.
Pe mine ma invata si Apostolul, zicand: “Dumnezeu nu cauta la fata omului, ca, de as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos.” Ma inarmeaza inca si David, zicand: “Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat”. “Multe mestesugira asupra mea cei ce m-au urat, ci toate din invidie le-au facut.” Stiu, cu adevarat, ca te intristezi, frate Chiriac, ca cei ce ne-au izgonit pe noi merg cu cinste prin targ si cu multime de oameni inarmati, care ii insotesc, dar nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar, cine intru aceasta viata petrecea in scarba si apoi ce a dobandit fiecare ? Cat a vatamat pe Lazar saracia ? Au nu l-a dus ea pe dansul in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si un biruitor ? Si cat a folosit bogatul averea, celui ce era imbracat in porfira si vizon ? Cu adevarat, cu nimic. Pentru ca unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt capitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hraneau la masa lui, si unde-i masa cea imparateasca ? Au nu-l duceau legat la mormant, ca pe un talhar ? Si-si ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigand cu glasul uscat de sete: “Parinte Avraam, miluieste-ma si trimile pe Lazar sa-si ude varful degetului cu apa, sa-mi racoreasca limba, ca amar ma chinuiesc in vapaia aceasta,” Ticalos bogat ! De ce-l numesti tata pe Avraam, a carui viata n-ai urmat-o ?
Acela pe tot omul l-a ospatat in casa lui, iar tu n-ai purtat grija de un singur sarac. Nu are drept oricine sa planga si sa se tanguiasca aici. Caci, cela ce a avut atata bogatie, n-are dreptul a dobandi o picatura de apa, si pentru ce eceasta ? Pentru ca, in iarna vietii acesteia, n-a semanat milostenie. A venit secerisul altei vieti si n-are ce secera. Si aceasta este o raduiala a Stapanului, ca a facut a fi alaturi chinul necuratilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca. Deci, atunci, fiecare din mucenici isi va cunoaste pe tiranul sau, care l-a chinuit si, fiecare tiran va cunoaste pe mucenicul, pe care l-a muncit. Si acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele; asculta ce graieste intelepciunea: “Atunci cu multa indrazneala va sta dreptul in preajma celor ce l-au trudit.”
Si ca un calator ce umbla pe zaduf, aprinzandu-se de sete si nimereste o fantana buna, sau ca un flamand ce sade la o masa plina de toate bunatatile si este oprit de vreun puternic sa se atinga de bucatele ce stau pe masa, si aceasta le da mahnire si chin mare, celui insetat, ca nu-si poate stinge setea, si celui flamand, ca este oprit sa se indulceasca din bucate, in acest chip, si in ziua Judecatii, vor vedea pacatosii pe Sfinti bucurandu-se si nu vor putea sa se indulceasca din masa cea imparateasca. Ca, si pe Adam, vrand Dumnezeu sa-l pedepseasca, l-a facut sa lucreze pamantul in preajma Raiului, ca, privind locul cel dorit de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet. Si daca, frate Chiriac, nu ne intilnim aici, in viata aceasta, sa vorbim unul cu altul, insa acolo, in cealalta viata, nu va fi nimeni sa ne opreasca sa fim unii cu altii. Ci, inca atunci, vom si vedea pe cei ce ne-au izgonit, – ca si Lazar pe bogatul si mucenicii pe chinuitorii lor.
Deci, nu te mahni, iubite frate, ci adu-ti aminte de Proorocul Isaia ce zice: “batjocorirea oamenilor nu te teme si de ocara lor sa nu te biruiesti, ca precum se mananca lana de molii, asa vor fi manati. “Cugeta si la Domnul Hristos, Cel ce tine lumea in mana Sa, cum din scutece a fost izgonit si in pamantul egiptenilor a fost instrainat. Si pentru ce ? Pentru ca sa se faca chip si pilda noua, ca sa nu ne mahnim in incercari. Si sa-ti mai aduci aminte de patima Mantuitorului si cate ocari a suferit pentru noi, Stapanul a toate. Ca unii din iudei il numeau samaritean si bautor de vin. Altii, indracit si prooroc mincinos zicand: “Iata om mincinos si bautor de vin”, si ca El: “cu domnul dracilor scoate pe draci.” Si cate altele, inca. Cum L-au dus atunci, ca sa-L arunce in prapastie, este de mirare. Si-L scuipau in obraz, si-I dau palme; ca-L adapau cu fiere si-I bateau capul cu trestia si cu hlamida imparateasca, imbracandu-L si cu cununa de spini incununandu-L si-I, cadeau inainte batjocorindu-L si tot felul de batjocuri facandu-I, si cum il duceau caini aceia, mancatori de sange si Il trageau gol la patima. Si cum L-au parasit toti ucenicii Lui: ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul L-a vandut, iar ceilalti au fugit si sta singur gol in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce era praznicul Pastelui, atunci, la care se adunasera toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele, si zacea neingropat, nici nu L-au pogorat de pe cruce, pana cand L-a cerut oarecine ca sa-l ingroape. Si cum au scornit defaimare rea asupra Lui, ca ucenicii Lui L-au furat si ca n-a inviat. Deci, iarasi, adu-ti aminte si de Apostoli, ca de pretutindenea erau goniti si prin ceilalti se ascundeau. Ca Pavel se ascundea la o femeie, ce vindea matasuri, si Petru, la Simon curelarul, ca nu aveau indrazneala la cei bogati. Iar, apoi, toate au fost cu inlesnire pentru ei. Intr-acelasi chip si tu frate, nu-ti face voia rea, desi acum treci prin cele de intristare. Ca pe urma vor veni cele inveselitoare. Auzit-am si de barfitorul acela, Arsachie, pe care l-a pus imparateasa patriarh in scaunul meu, si ca a prigonit pe fratii si fecioarele acelea, care n-au vrut sa aiba impartasanie cu dansul. Si multi dintr-insii, din dragoste pentru mine, prin temnite au murit. Lupul acela in chip de oaie, ce are numai infatisarea de episcop, dupa adevar, este un preadesfranat. Ca precum femeia careia ii traieste barbatul, de merge dupa altul, se cheama preadesfranata, asa si acesta preadesfranat este, nu trupeste, ci sufleteste, ca fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.
Acestea, frate Chiriac scriem din Cucuz, unde a poruncit imparateasa de ne-a izgonit. Si multe scarbe m-au intampinat pe cale, dar nu le-am luat in seama. Iar cand am ajuns in tara Capadochiei si in Tauromenia, cete-cete de sfintii parinti ne intampinau. Inca si multime de monahii, varsand izvoare de lacrimi si plangand cu jale mare, ca ne vedeau ducandu-ne in surghiunire, ziceau intre ele: Mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele, decat sa taca gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au tulburat foarte si m-au scarbit mai mult, ca vedeam toti plangeau pentru mine. Iar pe celelalte, pe toate cate mi s-au intamplat, nu le-am luat in seama. Insa foarte bine ne-a primit episcopul cetatii, acesteia si multa dragoste a aratat catre noi, ca, de ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotarul si canoanele, ne-ar fi dat si scaunul sau. Rogu-te, dar, si te poftesc, goneste de la tine plansul necazului tau si fa pomenire pentru noi catre Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant despre omul ce s-a tamaduit la mormantul Sfantului Ioan Gura de Aur, prin a sa pocainta.
Cand au adus trupul Sfantului din Comane cu mare cinste, si l-au asezat pe el in biserica Apostolilor, atunci un om din cei puternici ai Constantinopolului, fiind bolnav si avand credinta mare in Sfantul Ioan Gura de Aur, a poruncit slugilor sale sa-l aduca pe el in cinstita biserica a Sfintilor Apostoli, unde este mormantul cel tamaduitor al purtatorului de Dumnezeu parinte Ioan Gura de Aur. Iar, dupa ce l-au dus pe el intru acea cinstita biserica, s-au rugat cu lacrimi si l-au pus pe pat. Deci, zacand el si bolind, chema in ajutor pe Sfintii Apostoli ai lui Hristos si pe Sfantul, Parintele nostru Ioan Gura de Aur, ca sa-l miluiasca pe el in primejdia lui, aducandu-si aminte de cele necuvioase fapte facute de el, inainte de imbolnavire. Iar cand gandea la acestea, tanguindu-se, zicea: “Amar mie si vai de ticalosul cel nepocait, cum voi merge pe calea dintru care nu ma voi mai intoarce ? Si cum voi suferi certarea infricosatului Judecator si muncile cele netrecatoare si vesnice ?”
Deci, acestea graindu-le acela, si mai multe decat acestea, tanguindu-se, cam pe la al saselea ceas, toti au iesit din cinstita biserica, si numai singur bolnavul a ramas si, cautand spre bolta acelei sfinte biserici, a vazut si chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a inceput a grai catre Dansul asa: “De chipul tau Stapane, desi zugravit de maini omenesti, ma cutremur si ma tem. Dar cum eu, ticalosul, Te voi vedea pe Tine, infricosatul Judecator, cand vei veni sa judeci toate ? Gresit-am, Stapane, iarta-ma pe mine, ca n-am pazit poruncile Tale.” Deci, acestea graindu-le acela, a inceput a-si marturisi pacatele sale spre Sfanta icoana. Iar, dupa ce, cu de-amanuntul, le-a spus pe toate, si-a mai adus aminte inca de alt pacat, pe care il facuse, si a inceput a zice: “L-am facut Stapane, insa nu indraznesc a-l spune, nu indraznesc iubitorule de oameni, nu indraznesc, Milostive.” Deci, acestea zicandu-le el, a venit un glas de la Sfanta icoana, zicand: “Spune omule !” Iar dupa ce l-a spus si pe acela, a venit alt glas si i-a zis: “Iarta-ti-se tie pacatele tale !”
Iar dupa ce s-a pogorat acel glas infricosat, s-a sculat omul sanatos si a cazut cu fata la pamant, strigand cu glas mare si inaltand cantari de multumire lui Dumnezeu, Celui ce nu voieste moartea pacatosului, ci asteapta intoarcerea pocaintei si voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Deci, inchinandu-se chipului Mantuitorului Hristos si tamaduitorului mormant al purtatorului de Dumnezeu parintele Ioan Gura de Aur, s-a dus la casa sa si, cealalta vreme a vietii sale, a petrecut-o in curatenie si cu paza. Dumnezeului nostru slava !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu