Tradiţii:
În această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori i‑au tăiat capul pe varză şi iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci, căpăţâni de usturoi) sau cu o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roşu, nu se mănâncă fructe sau legume roşii. ♦ Sf. Ioan cap-tăiat era fecior în casă la Irod împărat şi femeia lui Iord tare s-a îndrăgit de dânsul, dar el n-a vrut să se dea în dragoste cu ea. De ciudă, împărăteasa i-a pus un inel scump în buzunar. A căutat la toţi şi numai la el s-a găsit inelul, şi de aceea l-a pus la închisoare. Împăratul acela avea o fată care juca tare frumos şi la o petrecere fata a jucat aşa, ca tatăl ei să-i ceară ce va vrea, căci el îi va da. Mă-sa a învăţat-o să ceară capul lui Sf. Ioan. – De ştiam aşa, a zis împăratul, îţi dam mai bine capul meu. Dar amu n-avea ce face şi a poruncit de i l-a tăiat. Atunci fata a venit cu capul pe tipsie, jucând; şi împăratul a blestemat-o: – De-amu, fata mea, să tot joci! Şi întruna joacă, căci ea e frigurile, boala ce cutremură pe om.
Obiceiuri:
Începerea postului negru, numit şi sec, de la cruce până la cruce (Înălţarea crucii, 14 septembrie). O datină dintre cele mai lăţite şi uzitate la poporul român este ţinerea postului negru, şi asta în răstimpul de la Tăierea capului Sf. Ioan (29 august) până la Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Prin acest post, postitorii îşi mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viaţă, precum: furturi cu ucideri, cauza rămânerii familiei fără căpătâi, omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuţi noaptea, în somn, fără ştire şi voie, lepădarea pruncilor fără vreme, cu voie ori prin oarecare neprecauţiune etc. Se mai poate împlini şi de fraţi pentru surori, de surori pentru fraţi, de părinţi pentru copii şi contrar, ba chiar pentru oarecare consângen mai apropiat pierdut în lume, sinucis ori înecat. De mai multe şi mai adese ori însă se posteşte de părinţi pentru blestemăţiile şi vorbele urâte şi grele vorbite în ceasuri necurate, în mânie şi furie contra copiilor (...). Acest post se ţine cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce posteşte trebuie să o facă şi să o coacă şi iarăşi numai el să o atingă. Nu e apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându‑se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă şi, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai uşoare se pot mânca şi poame. Asemenea este oprită dormirea pe aşternut ridicat (în pat), ci pe pământ şi, de se poate, fără aşternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu şi neacoperit cu nimic (...). La sfârşitul postului, mergând la biserică, duce pomană menită celui care posteşte: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc este o luminare de ceară curată şi făcută de femeie iertată ori de fată fecioară. ♦ Vitele se scoboară de la munte, în aşteptarea frigului.
Apărător de rele şi durere: Postul se ţine pentru boli, mai ales pentru friguri.
Despre muncile câmpului: În ziua în care cade crucea mică nu este bun de sămănat nici o bucată.
sursa Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu