Powered By Blogger

marți, 19 iulie 2011

Arhimandritul Arsenie Papacioc a trecut la cele vesnice!




Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, a decedat, astăzi, în locaşul în care a slujit timp de 35 de ani, relatează Mediafax.
Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei, parintele Arsenie Papacioc s-a născut în 15 august 1914, în comuna Perieţi, judeţul Ialomita. Îşi face anii de ucenicie monahală  în mănăstirile Cozia şi Antim si este călugărit în 26 septembrie 1949, la Mănăstirea Sihăstria, sub ascultarea duhovnicilor Arhimandritul Cleopa Ilie, în calitate de stareţ, si a ieroschimo­nahului Paisie Olaru, potrivit crestinortodox.ro.
Închis în timpul dictaturii lui Carol al II-lea şi în timpul perioadei comuniste, a fost condamnat la 40 de ani de închisoare.
Din anul 1976, devine duhovnicul Schitului Sfanta Maria-Tomis de la Techirghiol.
Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de mai multe ori în decursul acestui an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc va fi înmormântat joi, la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu