marți, 7 iunie 2011

Posturile din cursul anului bisericesc

Ce este postul?
Este retinerea totala sau partiala de la anumite alimente si bauturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, avand menirea de a intari unirea cu Dumnezeu. Postul trupesc trebuie insotit si de cel sufletesc: retinerea de la pofte, patimi si ganduri rele. Postim pentru reinnoirea vietii prin parasirea pacatelor si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. Astfel, in una din canatarile bisericesti de post, se spune: “Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere”. Trebuie sa retinem ca rostul postului este indreptarea duhovniceasca, nu regimul alimentar, care ramane doar un instrument ajutator pentru domolirea poftelor si pornirilor trupesti. In zadar vom tine post, daca vom continua sa fim cuprinsi de manie, ura, invidie, lacomie, graire in desert, etc.

Originea postului
Sunt persoane care leaga originea postului de cultul mortilor din vechime. Potrivit acestora, postul isi are originea in sacrificiile de animale aduse pentru cei morti si de care cei vii nu trebuiau sa se atinga. Alte persoane sustin ca postul a luat nastere din durerea cauzata de trecerea la cele vesnice a persoanelor dragi, durere care a avut ca urmare fireasca neglijarea mancarii si bauturii. Dupa unii Sfinti Parinti, precum Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, postul isi are originea in rai, prin interzicerea data de Dumnezeu protoparintilor nostri de a manca din pomul oprit.
Existenta postului in alte religii

Egiptenii si babilonienii practicau postul ispasirea pacatelor. Greco-romanii il practicau atat din motive igienice, cat si religioase. De ex., in cultul zeitei Ceres (Demeter), postul era socotit ca un mijloc de castigare a unor puteri spirituale. Pentru budistii si brahmanii de azi postul este o regula de viata. Mahomedanii au si ei un post de mai multe zile, numit Ramadan, in timpul caruia nu mananca nimic, de la rasaritul soarelui pana seara.
Postul in Vechiul Testament
Dumnezeu randuieste prin Moise, postul din ziua Curatirii sau Ispasirii (ziua a zecea din luna a saptea: Lev. XVI, 29 si XXIII, 32).
Dupa captivitate s-au adaugat noi posturi generale, pe langa cele vechi, din luna a saptea (sarbatoarea Ispasirii), si anume posturile din lunile a patra, a cincea, a sasea si a zecea, cel din ajunul sarbatorii Purim s.a. (Zaharia VII, 5 ; VIII, 19 ; Estera IX, 31 s.a.). In general, acestea tineau doar o zi.

Cei mai zelosi, mai ales fariseii, posteau regulat cate doua zile pe saptamana: lunea si joia (Luca XVIII, 12). Se mai instituiau posturi generale speciale (incidentale), in imprejurari triste din viata publica a evreilor (ca moartea regelui) sau pentru inlaturarea unor mari nenorociri, socotite pedepse dumnezeiesti ( Judec. XX, 26 ; Estera IV, 13 ; Ieremia XXXVI, 9).
In legatura cu postul particular, amintim ca Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai inainte de a primi tablele Legii (Iesire XXXIV, 28) ; Daniel in Babilon a postit trei saptamani (Dan. X, 2-3) ; regele David postea adesea cu pocainta (Ps. XXXIV, 13 ; CVIII, 24).
De obicei, evreii insoteau postul alimentar cu rugaciuni de cainta si cu frangerea inimii pentru pacatele savarsite, manifestata prin anumite semne exterioare ale intristarii : presararea cenusii pe cap, plangerea, smolirea fetei, uneori imbracarea in sac si sfasierea vesmintelor ( Matei VI, 16-17).
Conceptia crestina despre post

Mantuitorul a postit 40 de zile inainte de inceputul activitatii Sale publice (Mat. IV, 2 ; Marcu I, 13 si Luca IV, 1-3) si a invatat pe ucenicii Sai, ca postul este inseparabil de rugaciune (Mat. IV, 1 ; Marcu IX, 29). El l-a recomandat ca pe un mijloc de lupta impotriva ispitelor si a puterii diavolului (Mat. XVII, 21), insistand ca nu trebuie practicat numai cu forme externe, dupa obiceiul iudeilor.
Sfintii Apostoli au practicat si ei postul. Asa, de ex., Sfantul Apostol Pavel a postit si a indemnat pe fiii sai duhovnicesti sa practice postul, unit cu rugaciunea (Fapte IX, 9 ; XIII, 2-3 si XIV, 23 ; 2 Cor. VI, 5 ; 1 Cor. VII, 5).
Pentru societatea noastra postul este inteles gresit. Multi considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru pacatele sale. Insa, pentru traditia crestina postul reprezinta o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia.
Ne-am invatat sa postim in diferite variante de compromis: postim fie in prima sau ultima saptamana, fie pe sarite sau macar trei zile inainte postul de mai multe zile. Uitam ca trebuie sa dam ceva de bunavoie de la noi, din poftele si placerile noastre, in schimbul vietii dumnezeiesti. Orice efort al omului e binevenit, dar nu trebuie sa ne multumim cu jumatati de masura.
Primele reglementari privitoare la:
Primii crestini au postit, probabil, dupa obiceiul iudaic, insa, Biserica crestina n-a adoptat nici unul din posturile evreilor.
Primele prescriptii cu privire la post se gasesc in Didahia (invatatura) celor 12 apostoli, care fixeaza zilele de miercuri si de vineri ca zile de post pentru crestini, in locul postului iudaic de luni si joi.

2. Ajunari (posturi) de o zi pe an: Ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie); Ajunarea din ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august); Ajunarea din ziua Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie).

Posturile de mai multe zile in decursul anului bisericesc sunt:

1. Postul Patruzecimii (al Paresimilor, al Pastilor);

2.Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel;

3. Postul Adormirii Maicii Domnului;

4. Postul Nasterii Domnului (al Craciunului).

1. Postul Pastilor, Paresimilor sau Patruzecimea, adica postul dina­intea Invierii Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele pa­tru posturi de durata ale ; de aceea in popor e nu­mit, in general, Postul Mare. El a fost randuit de Biserica pentru cuviincioasa pregatire a catehumenilor de odi­nioara, care urmau sa primeasca botezul la Pasti si ca un mijloc de pre­gatire sufleteasca a credinciosilor pentru intampinarea cu vrednicie a comemorarii anuale a Patimilor si a Invierii Domnului; totodata ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile tinut de Mantuitorul inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat si denumirea de Paresimi. 

In primele trei secole durata si felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, dupa marturiile Sfantului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfantului Dionisie al Alexan­driei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), altii doua zile, adica Vineri si Sambata inainte de Pasti, altii trei zile, altii o saptamana, iar altii mai multe zile, chiar pana la sase saptamani inainte de Pasti; la Ierusalim, in sec. IV se postea opt saptamani inainte de Pasti, pe cand in Apus in aceeasi vreme se postea numai patruzeci de zile.

Incepand de la sfarsitul secolului al III-lea inainte, postul cel mare a fost impartit in doua perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care tinea pana la Duminica Floriilor, avand o durata variabila, si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a invierii, fiind foarte aspru. Abia in secolul al IV-lea, si anume dupa uniformizarea datei Pastilor, hotarata la Sinodul I ecumenic, Biserica de Rasarit a adoptat definitiv vechea practica, de origine antiohiana, a postului de sapte saptamani, durata pe care o are si astazi, desi deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei si modului postirii au persistat si dupa aceasta data. Dupa disciplina ortodoxa, se lasa sec in seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lasatului sec de branza), si postim pana in seara Sambetei din saptamana Patimilor, inclusiv.

Din cele mai vechi timpuri, postul Paresimilor a fost tinut cu multa rigurozitate. Canonul 69 apos­tolic osandea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii si cu excomunicarea) pe credinciosii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri si de vineri si pe cel al Paresimilor, neadmitand exceptii decat in cazuri de boala.

Pentru a trezi sufletele credinciosilor si a le indemna la cainta si smerenie, Biserica a hotarat, prin canoanele 49 Laodiceea si 52 trulan, ca in timpul Paresimilor sa nu se savarseasca liturghie decat sambata, duminica si sarbatoarea Buneivestiri, iar in celelalte zile ale saptmani (de luni pana vineri inclusiv) sa se savarseasca numai Liturghia Da­rurilor mai inainte sfintite.
Sunt oprite, de asemenea, nuntile si serbarea zilelor onomastice in Paresimi. Odinioara chiar si legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Paresimilor, interzicnd toate petre­cerile, jocurile si spectacolele din acest timp.

Postul propriu-zis al Paresimilor este precedat de cele trei saptamani introductive de la inceputul perioadei Triodului (incepand cu ), care pregatesc treptat si prevestesc postul mai aspru, care incepe de la lasata secului.

Toate serviciile divine din timpul Paresimilor sunt mai so­bre decat cele din restul anului si indeamna la smerenie, intristare si cainta. Este timpul in care se spovedesc cei mai multi credinciosi, in ve­derea impartasirii din ziua Pastilor, conform poruncii a patra a Bisericii.

2. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli era numit in vechime Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli.
Primele marturii despre Postul Apostolilor le avem din secolul al IV lea, in Constitutiile Apostolice. Mai tarziu vom gasi informatii despre acest post la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului si Leon cel Mare. Potrivit cercetatorilor, acest post era tinut la inceput numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosi.
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 31 mai si tine pana in ziua de 29 iunie. Acest post incepe intotdeauna in lunea dupa Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Rusalii - Pogorarea Sfantului Duh.
Tinand seama ca mentinem Pascalia calendarului neindreptat, Sfintele Pasti se pot sarbatori intre 4 aprilie si 8 mai.  Astfel, se poate intampla ca Duminica Tuturor Sfintior sa fie dupa 29 iunie si Postul Sfintilor Petru si Pavel sa se desfiinteze. Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956, cand Invierea a fost praznuita pe 6 mai. In cele doua cazuri, Sfantul Sinod a hotarat sa se tina trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli. O situatie similara am avut si in anul 1983, cand am sarbatorit Sfintele Pasti pe 8 mai, iar Postul  Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost numai de doua zile, 27-28 iunie.
Regula spre a afla durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseste urmatoarea regula: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai, atatea zile tine postul.
Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel
In Postul Sfintilor Petru si Pavel sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si luni, marti, joi, cand cade sarbatoarea vreunui sfant cu doxologie mare. La hramuri si la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie) se da dezlegare la peste, in orice zi a saptamanii ar cadea.

3.  Postul Adormirii Maicii Domnului incepe pe 31 iulie si tine pana in ziua praznicului, 15 august. Se lasa sec in seara zilei de 31 iulie, iar cand aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte ; de asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin. 

Postul Adormirii Maicii Domnului este randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.
Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata (Postul Nasterii Domnului, Postul Pastilor, Postul Sfintilor Apostoli si Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta.

La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot . Astfel,  in partile Antiohiei se postea o singura zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile.  Legat de timpul postirii din an, putem afirma ca unii posteau in luna august, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august).

Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pana la Ceasul IX, cand se consuma mancare uscata; martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin, dar in Pravila Mare se da dezlegare la vin si untdelemn nu numai pentru sambete si duminici, ci si pentru marti si joi. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti, zilnic (alternativ), cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
4. Duminica, 14 noiembrie, se lasa sec pentru Postul Craciunului sau Postul Nasterii Domnului. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Postul Craciunului ne aminteste de postul patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Dupa cum acestia au postit in vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine sa intampinam si noi nasterea lui Hristos.

Primele mentiuni despre tinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei.
Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. In tipicul Sfantului Sava se mentioneaza ca in zilele de luni, miercuri si vineri, trebuie sa postim fara untdelemn si vin. In cazul in care, in aceste zile vom face pomenirea unui sfant cu o cinstire mai larga, se face dezlegare pentru dragostea sfantului. De exemplu in zilele de 16 noiembrie (Sfantul Apostol si Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Valcea), 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfanta Varvara), 5 decembrie (Sfantul Sava), 6 decembrie (Sfantul Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfantul Proroc Daniel) si 20 decembrie (Sfantul Ignatie Teoforul). Daca aceste zile vor cadea marti sau joi, mancam peste, iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste mancam doar daca se intampla sa fie hramul bisericii.

Ziua de 24 decembrie poarta denumirea de Ajunul Craciunului. E o zi de post mai aspru fata de celelalte zile. Exista obiceiul sa nu se manance pana la ora 3-4 p.m. Aceasta practica aminteste de postul tinut in vechime de catehumenii care in seara acelei zile primeau botezul si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

De multe ori mi-a fost dat sa aud ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu