Harisma înainte-vederii 
Înainte-vederea Sfântului a ajuns la un grad foarte înalt. Odată 1-a vizitat o tânără care nu-şi pusese niciodată problema vieţii monahale. Voia să-i ceară sfat Sfântului despre cum se poate mântui. Încă înainte de a-1 întreba, acela i-a spus:
- Nu te nelinişti prea mult în legătură cu asta. Trăieşte aşa cum trăieşti acum. Despre celelalte îţi va arăta însuşi Dumnezeu.
După aceea i-a pus tinerei metanie până la pământ şi a continuat:
- Doar un singur lucru te rog: fiecare treabă să o cârmuieşti singură şi să judeci drept. Astfel te vei mântui.
Cuvintele Sfântului i s-au părut ciudate tinerei. Acela însă a adăugat:
- Când va veni vremea aceea, să-ţi aduci aminte de mine.
- Poate că Domnul va binevoi să ne întâlnim din nou, a zis tânăra la plecare.
- Nu, a răspuns stareţul. În clipa aceasta ne despărţim pentru totdeauna. De aceea cer sfintele tale rugăciuni.
- Şi sfinţia voastră, părinte, să vă rugaţi pentru mine.
- Mă voi ruga. Acum mergi cu pace. Căci mult ţi se va reproşa.
Într-adevăr, însoţitorii ei au întâmpinat-o cu multe reproşuri pentru întârzierea sa. Tânăra aceasta a fost tunsă în monahism cu numele Callista. Când mai târziu a devenit egumenă a mănăstirii Sviiazski din Kazan, şi-a adus aminte de poveţele Sfântului şi şi-a călăuzit viaţa după acestea.
Odată la Sfânt au mers două fecioare, fiice duhovniceşti ale părintelui Ştefan, ieromonah la Sarov. Una era tânără, din familie de negustori, cealaltă – mult mai în vârstă şi de origine nobilă. Aceasta din urmă încă din anii tinereţii se înflăcărase de iubirea lui Dumnezeu şi voia să devină monahie, dar părinţii ei n-o lăsau. Amândouă veniseră pentru a lua binecuvântarea Sfântului şi a asculta poveţele sale. Cea mai mare i-a cerut binecuvântare să se facă măicuţă. Stareţul însă a sfătuit-o să se căsătorească:
- Viaţa în căsnicie, i-a zis, este binecuvântată de însuşi Dumnezeu. Trebuie numai să existe de ambele părţi credinţă, iubire, pace. În căsnicie vei trăi fericită, însă viaţa monahală nu ţi se potriveşte întrucât aceasta este grea. N-o pot trăi toţi.
Cea tânără, care provenea din familie de negustori, nu numai că nu se gândea, dar nici măcar nu i-a vorbit Sfântului despre viaţa monahală. Acela însă i-a dat binecuvântare să se facă măicuţă şi i-a numit şi mănăstirea unde se va închinovia. Din discuţia aceasta, niciuna n-a rămas mulţumită. Cea mare, desigur, s-a amărât de poveţele Sfântului şi iubirea sa pentru el s-a răcit. Însuşi duhovnicul lor a fost uimit. Nu putea să înţeleagă cum de stareţul descurajează de la viaţa monahală o persoană matură şi râvnitoare, pe când, din contră, îndeamnă într-acolo o persoană tânără, care nu-şi doreşte aşa ceva.
Timpul însă i-a dat dreptate părintelui Serafim. Fata cea mai mare s-a căsătorit şi a trăit fericită, iar cea tânără s-a dus în mănăstirea pe care i-o numise stareţul înainte-văzător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu