Biserica sărbătoreşte sâmbătă, 9 martie, cei 40 de Mucenici şi Moşii de iarnă

Credincioşii ortodocşi îi cinstesc sâmbătă, 9 martie, pe Moşii de iarnă, dar şi pe Sfinţiii 40 de Mucenici, soldaţi romani care, pentru credinţa lor, au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola.

Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit. Cu prilejul praznicului Sfinţilor 40 de Mucenici, se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfinţite, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia) şi condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi, iar opt zile mai târziu, au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească şi, de aceea au fost omorâţi, a adăugat părintele Stoica.

Numele celor 40 de Sfinţi Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Soldaţii au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat.

A doua zi, trupurile soldaţilor au fost arse, o parte din cenuşă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.

O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia.

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenicii. Aceştia pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă.

Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în acesată zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca “zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor.

Praznicul Moşilor de iarnă este întotdeauna în sâmbăta ce precede săptămâna albă sau a brânzei, o etapă pregătitoare pentru începerea Postului Mare, când credincioşii au dezlegare să consume lapte, brânză, peşte, ouă, bucate de culoare albă sau care conţin ingrediente de aceeaşi culoare.

Odată cu Moşii de iarnă, începe etapa celor şapte sâmbete dedicate celor răposaţi întru Domnul, etapă care se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr, prăznuită înainte de Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor lui Iisus.

La sărbătoarea Moşilor de Iarnă se face pomenirea moşilor şi strămoşilor cei mai îndepărtaţi din neam, de la care se ştiu multe lucruri privind tradiţiile şi obiceiurile religioase, transmise de ei din generaţie în generaţie. Începând cu sâmbăta Moşilor de Iarnă şi pe parcursul celor care urmează, până la Sâmbăta lui Lazăr, chipurile celor dragi comemoraţi în acest interval revin în viaţa credincioşilor cu cele mai frumoase amintiri.

“La aceste comemorări, ne întoarcem în timp şi retrăim momentele plăcute alături de rudele şi de prietenii noştri mutaţi la viaţa de Dincolo”, spune părintele Constantin Stoica.

Ca la orice praznic de pomenire, cele mai importante de Moşi sunt coliva, un colac, o sticlă de vin, pomelnicul şi lumânările. După posibilităţi, fiecare credincios poate să mai ducă la biserică, spre pomenire, şi alte bucate preferate de cei pe care îi comemorează.

Preoţii vestesc din poartă în poartă naşterea Domnului

Creştinii ortodocşi şi-au deschis casele pe 24 decembrie 2012 nu numai pentru colindători, ci şi pentru preoţii care vin să vestească naşterea pruncului Iisus. Fiecare părinte anunţă sărbătoarea în parohia lui, iar credincioşii sunt acum binecuvântaţi şi miruiţi.

ACCESATI LINKUL URMATOR PENTRU VIZIONARE VIDEO http://www.digi24.ro/stire/Preotii-vestesc-din-poarta-in-poarta-nasterea-Domnului_67581#.UNoFpRZaZUA.facebook

Credincioşii îi aşteaptă pe slujitorii Domnului cu porţile deschise. Doamna Teodora a învăţat să păstreze tradiţia şi aşteaptă în fiecare an ca preoţii să îi ofere binecuvântare înainte de Crăciun.

 SINCRON Ciprian Stanca, părinte parohia Sf. Haralambie

"Îl primim cu mare drag, dacă n-ar veni, nici n-am simţi că vin sărbătorile, că acesta este tot rostul, aşa am apucat de la părinţi, din vechime, chiar şi bunicii, şi vrem să păstrăm şi nepoţilor să moştenească mai departe acest obicei", spune doamna Teodora.

După ce le-a oferit binecuvântarea, părintele i-a îndemnat pe credincioşi să treacă şi pragul lăcaşelor de cult în ajun de sărbătoare pentru împărtăşanie.

TC IN  - "Să nu transforme naşterea lui Iisus intr-un obicei de a face cadouri şi de a nu merge la sfânta biserică", a spus Ciprian Stanca, părinte la parohia Sf. Haralambie din Constanţa.

Vestirea naşterii Domnului a început, în oraşe, încă de acum o săptămână. Preoţii spun că au trecut deja pragul a peste 600 de case. După ce au primit sfânta binecuvântare, credincioşilor nu le mai rămâne decât să se bucure de sărbătoarea Crăciunului alături de familie şi de cei dragi. 

De Vovidenie este bine ca lumanarile sa arda toata noaptea Numele de Vovidenie provine din slavona, insemnand „ceea ce se face vazuta“. Traditia populara spune ca de Vovidenie se deschid cerurile, iar animalele incep sa vorbeasca. In aceasta zi se aprind lumanari, mai ales pentru cei adormiti, si se impart pomeni. Este bine ca lumanarile si focul sa arda toata noaptea. Seara e buna si pentru previziuni meteorologice. Daca in noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar daca ninge, va fi o iarna bogata in zapada. Tot in popor, aceasta sarbatoare este asociata metaforei luminii, prezenta in diferite legende si superstitii. Astfel, sarbatoarea este cinstita pentru a avea o vedere buna si a nu fi lipsit de lumina ochilor. Simbolurile luminii sunt candela, lumanarea, soarele, focul. Tot in ziua de Vovidenie, copiii pun in vase cu apa crengi de mar. Tinute la lumina si caldura, ele inmuguresc si infloresc, fiind folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove.

http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2011/02/acatistul-intrarii-in-biserica-maicii.html

http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/11/intrarea-maicii-domnului-in-biserica-21.html

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul - obiceiuri si traditii 29 august

http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/08/taierea-capului-sfantului-ioan.html

Tradiţii: 

În această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori i‑au tăiat capul pe varză şi iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci, căpăţâni de usturoi) sau cu o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roşu, nu se mănâncă fructe sau legume roşii. ♦ Sf. Ioan cap-tăiat era fecior în casă la Irod împărat şi femeia lui Iord tare s-a îndrăgit de dânsul, dar el n-a vrut să se dea în dragoste cu ea. De ciudă, împărăteasa i-a pus un inel scump în buzunar. A căutat la toţi şi numai la el s-a găsit inelul, şi de aceea l-a pus la închisoare. Împăratul acela avea o fată care juca tare frumos şi la o petrecere fata a jucat aşa, ca tatăl ei să-i ceară ce va vrea, căci el îi va da. Mă-sa a învăţat-o să ceară capul lui Sf. Ioan. – De ştiam aşa, a zis împăratul, îţi dam mai bine capul meu. Dar amu n-avea ce face şi a poruncit de i l-a tăiat. Atunci fata a venit cu capul pe tipsie, jucând; şi împăratul a blestemat-o: – De-amu, fata mea, să tot joci! Şi întruna joacă, căci ea e frigurile, boala ce cutremură pe om.

Obiceiuri: 

Începerea postului negru, numit şi sec, de la cruce până la cruce (Înălţarea crucii, 14 septembrie). O datină dintre cele mai lăţite şi uzitate la poporul român este ţinerea postului negru, şi asta în răstimpul de la Tăierea capului Sf. Ioan (29 august) până la Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Prin acest post, postitorii îşi mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viaţă, precum: furturi cu ucideri, cauza rămânerii familiei fără căpătâi, omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuţi noaptea, în somn, fără ştire şi voie, lepădarea pruncilor fără vreme, cu voie ori prin oarecare neprecauţiune etc. Se mai poate împlini şi de fraţi pentru surori, de surori pentru fraţi, de părinţi pentru copii şi contrar, ba chiar pentru oarecare consângen mai apropiat pierdut în lume, sinucis ori înecat. De mai multe şi mai adese ori însă se posteşte de părinţi pentru blestemăţiile şi vorbele urâte şi grele vorbite în ceasuri necurate, în mânie şi furie contra copiilor (...). Acest post se ţine cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce posteşte trebuie să o facă şi să o coacă şi iarăşi numai el să o atingă. Nu e apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându‑se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă şi, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai uşoare se pot mânca şi poame. Asemenea este oprită dormirea pe aşternut ridicat (în pat), ci pe pământ şi, de se poate, fără aşternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu şi neacoperit cu nimic (...). La sfârşitul postului, mergând la biserică, duce pomană menită celui care posteşte: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc este o luminare de ceară curată şi făcută de femeie iertată ori de fată fecioară. ♦ Vitele se scoboară de la munte, în aşteptarea frigului.

Apărător de rele şi durere: Postul se ţine pentru boli, mai ales pentru friguri.

Despre muncile câmpului: În ziua în care cade crucea mică nu este bun de sămănat nici o bucată.

sursa Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (Sanzienele sau Dragaica) - ( 24 iunie 2011)

In ziua de 24 iunie a fiecarui an bisericesc, Biserica Ortodoxa face pomenirea Nasterii , cunoscuta in popor si cu denumirea de Dragaica sau Sanziene.

Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, ca ziua lor de nastere. Numai Maica Domnului si fac exceptie de la aceasta regula; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, ).

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfantul Evanghelist Luca cu amanunte in Evanghelia Sa. Nasterea aceasta a avut loc cu sase luni inainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV-V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului.

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, la 24 iunie, se pare ca a fost instituita dupa unii cercetatori, spre a inlocui sarbatorile pagane, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstitiului de vara (22-23 iunie).

Dragaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani, pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu "lantul Sanzienelor", pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le arucau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita, aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergea sarbatoarea, in credinta ca, in acest fel isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumte animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata a fi si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul "boului instrutat". In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.

Sub aspect religios, in ziua de 24 iunie, in Bucovina se sarbatoreste cu mare fast Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Acum, ca si alta data, in aceasta zi se aduna mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfantului Ioan.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Pogorarea Duhului Sfant - Rusaliile (12 iunie)

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.
Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea "Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

Duminica Rusaliilor sau Duminica Pogorarii Duhului Sfant, mai este numita si Duminica Cincizecimii, pentru ca acest eveniment a avut loc la cincizeci de zile de la Invierea lui Hristos. In aceasta zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credinciosii in camp pentru a sfinti apa folosita la stropitul semanaturilor, iar oamenii impodobesc mormintele cu flori si frunze verzi.

Ce sunt Rusaliile?

Rusaliile sunt cunoscute sub nume diferite: iele, zane, soimane, milostive, doamne, imparatesele-vazduhului, ursoaice, etc. Rusaliile erau respectate, dar nu indragite pentru ca aduceau tot felul de boli.

Oamenii nu stiu cate sunt si nu le spun pe nume, ca nu cumva sa le supere. Rusaliile umbla imbracate in alb, danseaza in vazduh si cauta locuri neumblate. Locurile unde au jucat, raman arse si neroditoare.

Din unele legende aflam ca Rusaliile rapesc din cand in cand un tanar frumos ca sa joace cu el. Cand este eliberat, tanarul nu are voie sa le descopere altora cantecele lor si nici sa le marturiseasca semenilor ce a vazut. In caz contrar, sunt pedepsiti cu moarte sau paralizie.

Nu scapau de pedeapsa nici cei care nu respectau timpul lor - sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Sfantului Duh pana luni dupa-amiaza din saptamana a doua de dupa Rusalii. Pentru a apara gospodaria de invazia Rusaliilor, oamenii obisnuiesc si astazi, in virtutea traditiei, sa arboreze la porti, in foisoare, pe ganguri sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei,pelin si crengute de nuc sau chiar sa poarte asupra lor aceste plante .

Mosii de vara - Datini si credinte (11 iunie)

"Mosii de vara", tinuti in sambata Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului mortilor. Inainte se credea ca sufletele mortilor, dupa ce au parasit mormintele in Joia Mare si au zburat slobode timp de 50 de zile, se intorc in lumea subterana in sambata Rusaliilor. Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara incidente, oamenii savarseau rituri de induplecare si de imbunare a spiritelor mortilor: impodobeau gospodariile si mormintele cu ramuri de tei si faceau pomeni fastuoase, practici ce s-au pastrat pana astazi.

De Rusalii se dau de pomana vase de lut, cani, strachini si vase de lemn (cofe), impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa. In unele sate bucovinene "Mosii de vara" incep inca in dimineata sambetei de Rusalii, cand pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales in cimitire, unde mormintele sunt curatate si impodobite din timp iar lumanarile ard intreaga perioada in care se desfasoara ceremonialului de pomenire. Impacarea sufletelor mortilor si intoarcerea lor fara incidente in morminte depind de bogatia ofrandelor (pomenilor) si de respectarea ritualului.

Floriile-Duminica Floriilor-Sarbatoarea de Florii (17 aprilie)

Duminica Floriilor este primul praznic imparatesc, cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc. Floriile este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi.
 

Floriile - date istorice

Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfarsitul secolului IV.

In vechime, Duminica Floriilor era numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credin­tei. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca, in cinstea ei impa­ratii acordau gratieri. Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. IV de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Potrivit traditiei, atat la Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Ro­manesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii (domnii) cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti.

In seara acestei duminici incep in biserici frumoa­sele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi. Tot in aceasta zi isi serbeaza onomastica cei care au nume de flori.

Obiceiuri de Florii

Profesorul Ion Ghinoiu aminteste ca in ajunul sau sambata Floriilor, se efectua un ceremonial complex, structurat dupa modelul colindelor, dedicat unei zeitati a vegetatiei numita Lazar sau Lazarica. Obiceiul a fost atestat numai in sudul tarii: Muntenia si Dobrogea. Totusi, acesta este circumscris intr-un areal sud-est european mai larg, ceea ce i-a determinat pe folcloristi sa-l ataseze unui stravechi strat cultural traco-elen.

Conform cercetarilor prof. Ion Ghinoiu, una dintre fete, participanta la ceremonial (de mentionat ca obiceiul era practicat numai de catre fete), numita Lazarita, se imbraca mireasa. Aceasta, impreuna cu alte fete cu care formeaza o mica ceata, colinda in fata ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau Lazarica: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Un text dobrogean, probabil foarte vechi, completeaza scenariul ritual al mortii si inmormantarii cu invierea si prefacerea lui Lazar in flori, moment culminant marcat, printr-o hora de veselie a colindatoarelor. Ovidiu Birlea este surprins de felul cum un text folcloric care nu beneficiaza de nici o descriere etnografica reda un ritual atat de complex: moartea violenta, scalda rituala, care aduce cu sine prosperitatea vegetatiei sau, si mai direct, invierea si transformarea eroului in vegetatie luxurianta si, in final, bucuria marcata de hora colindatoarelor.
 

Ramurile de salcie din aceasta zi, intruchipeaza simbolul castitatii si al renasterii anuale a vegetatiei, un substitut fitomorf al zeitei Flora, dar si ramurile cu care a fost intampinat Iisus la intrarea sa in Ierusalim.

Pentru buna desfasurare a sarbatorii Floriilor, cu o zi inainte se strang ramuri de salcie inmugurita, se leaga in snopi si se duc la biserica pentru a fi sfintite de preot. Dupa sfintire ramurile numite "matisori" sunt luate acasa de catre credinciosi pentru a impodobi cu ele icoanele, usile ferestrele, intrarile in grajduri sau pentru a le pune la fantani si la stresinile caselor. Femeile mai obisnuiesc si astazi sa le infiga pe straturile proaspat semanate, sa le puna in hrana animalelor sau sa le aseze pe morminte.

Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an fiind folosite la tamaduirea diferitelor boli. In scopuri profilactice, oamenii se incing cu "matisorii" sfintiti, pentru a nu-i durea mijlocul. De Alexii, cand se scot stupii de la iernat, bucovinenii aseaza pe buduroaie manunchiuri de "matisori" pentru a-i purifica si pentru a-i incarca de mana. "Matisorii" sunt folositi, insa, si in vraji sau descantece. Ramurile pastrate la icoane se pun pe foc vara, in momentul in care incepe vreo furtuna, sau se arunca in curte cand incepe sa bata grindina.
 

Floriile si Semnificatia salciei

Biserica nu a fost nevoita sa adopte simboluri  care nu au nici un temei evanghelic sau biblic. In acest sens, redam un articol al Profesorul Remus Rus:

Salcia - simbol al mortii si al vietii

Martisorul este o traditie care a ramas neatinsa pana in prezent... In ultimii ani un buchet de ghiocei,o zambila sau chiar o ciocolata poate fi, de asemenea, un cadou frumos pentru această sărbătoare.Atentia conteaza,nu?
Traditia spune ,ca barbatii plecati primavara la razboi primeau de la femei cate o amuleta,un talisman pentru protectie,iar celebrarea pare sa se bazeze pe calendarul roman,care a inceput noul an pe 1 Martie.
Se sarbatorea Matronalia, ziua lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. La noi insa, martisorul reprezinta simbolul primaverii si al revenirii la viata, este un simbol care aduce credinta, optimism si veselie. In folclorul romanesc, exista mai multe legende despre martisor si aparitia lui in randul sarbatorilor.
Se spune ca pe vremuri, soarele lua chipul unui fecior chipes si cobora in sat, la hora. Zmeul l-a pandit si in cele din urma l-a rapit si l-a inchis intr-o temnita. Dupa ce zmeul a furat soarele, lumea a devenit trista, fara rasete si veselie. Intr-una din zile, un tanar se hotaraste sa salveze soarele si sa il infranga pe zmeu.
Toata omenirea l-a incurajat pe tanar si i-a dat o parte din puterea sa. Drumul flacaului pana la palatul zmeului a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. Dupa ce l-a gasit pe zmeu au inceput sa se lupte. Si    s-au luptat zile si saptamani intregi pana ce flacaul l-a omorat pe zmeu si a eliberat soarele care s-a ridicat pe cer si a bucurat intreaga omenire.
Odata cu revenirea soarelui pe cer, natura a reinviat, insa tanarul curajos nu a mai apucat sa prinda primavara. Sangele sau s-a scurg in zapada imaculata, in care rasareau ghiocei. De atunci exista traditia ca tinerii flacai sa impleteasca doua fire, unul alb si unul rosu si sa le ofere ofere fetelor pe care le iubesc.
Rosul simbolizeaza astfel dragoste si aminteste de sangele voinicului care a salvata soarele, iar albul reprezinta sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
In credinta popular martisorul simbolizeaza funia anului care aduna, prin impletirea celor doua fire, cele 365 de zile calendaristice. Culorile alb si rosu reprezinta cele doua anotimpuri opuse, iarna si vara, in vechile societati traditionale fiind cunoscute doar aceste doua anotimpuri de baza, primavara si toamna fiind considerate a fi doar anotimpuri de trecere,iar in Bucovina
este firul zilelor din an tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile pe munte, asemanator firului vietii omului tors la nastere de catre ursitoare. Culoarea alba reprezinta frigul iernii ce se incheia iar cea rosie caldura verii ce urma in mod firesc in calendar.
Tot de la 1 martie incep si "Zilele Babelor". In aceasta perioada baba Dochia toarce langa oi imbracata in noua cojoace pe care le da jos cate unul in fiecare.
Martisorul provine de la numele romanesc "Martie", adica in luna martie.
In prezent, Martisorul poate fi de obicei, o jucarioara,o floare, un animalut,un cosar , un hornulet,pietre semipretioase care sunt aducatoare de noroc sau depinde de imaginatia creatorului,dar neaparat trebuie legat cu un snur impletit in alb si rosu,simbolizand venirea primaverii. Tot traditia spune ca cei care poarta martisorul va fi sanatos si puternic .
Martisorul reprezinta un simbol de dragoste,de respect , de inceput de primarara si se poarta pana la 08 martie sau chiar toata luna martie, dupa care se leaga intr-un copacel sau trandafir pentru a aduce prosperitate si noroc .

24 FEBRUARIE SARBATORIM DRAGOBETELE, SARBATOAREA IUBIRII LA ROMANI

La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa  sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

Dragobetele, sarbatoarea dragostei la romani, isi are radacinile in traditiile dace si in credinta intr-un fel de zeu al iubirii, a carui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic si inceputul primaverii.

Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile.

O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

În lumea satului românesc, pînă la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului "Zile şi mituri". Probabil că, în vechime, 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.

În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre "păsările" neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui până în aceeaşi zi a anului viitor.

După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.

În sudul României (Mehedinţi), fata se întorcea în sat alergând, obicei numit "zburătorit", urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Din zăpada netopită fetele strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe - zăpada zânelor -, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

În această zi, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: "Dragobetele sărută fetele". Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş şi neastâmpărat.

SURSA : http://www.monitorulsv.ro/