Lasata Secului la branza

In vechile randuieli liturgice din perioada Triodului intalnim  Izgonirea lui Adam din Rai legata de Duminica Lasatului sec de branza.Acest lucru reprezinta o transpunere a expulzarii temporare a penitentilor in afara bisericii, care odinioara avea loc atunci. Acestia trebuiau sa ramana in afara usilor bisericii (ca oarecand Adam in fata usilor incuiate ale raiului) si sa-si planga pacatele pana la sfarsitul Postului Mare, cand erau reintrodusi in ea impreuna cu cei care inca nu faceau parte din comunitatea bisericeasca. De aceea imnografia acestei Duminici se intemeiaza pe imaginea lui Adam tanguindu-se inaintea portilor raiului.

Biserica pomeneste apoi, in Sambata LASATULUI SEC DE BRANZA , pe toti BARBATII SI FEMEILE care au fost "luminati prin postire": sfintii, care sunt modelele pe care trebuie sa le urmam, calauzitori in dificila "arta" a postirii si a pocaintei. In nevointa la care suntem gata sa purcedem nu suntem singuri: "Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti : pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie; pe fiecare deosebi si pe toti impreuna si vietile acestor ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le..." Avem sprijinitori si pilde: "Multimile calugarilor, pe voi indreptatorilor parinti cuviosi, va cinstim; ca prin voi, pe cararea cea dreapta, cu adevarat a umbla am cunoscut".

In cele din urma vine ultima zi, numita de obicei "Duminica Iertarii" dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: "Izgonirea lui Adam din Rai". Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu  si pentru comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorului lumii , deschide usa raiului celui ce-L urmeaza iar Biserica, prin dezvaluirea frumusetii imparatiei lui Dumnezeu  prin viata noastra, un pelerinaj catre patria noastra cereasca. Astfel, la inceputul Postului  suntem ca si Adam: "Scosu-s-a Adam din Rai pentru mancare; pentru aceasta si sezand in preajma lui plangea tanguindu-se si cu glas de umilinta zicea: Vai mie ce am patimit cu ticalosul. O porunca am calcat a Stapanului meu si de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce esti pentru mine sadit si pentru Eva incuiat, roaga pe Cela ce te-a facut pe tine si pe mine m-a zidit ca sa ma satur de florile tale. Pentru aceasta si Mantuitorul catre dansul a zis: Zidirea mea nu voi sa piara ci voi sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Ca pe cel ce vine la Mine nu il voi goni afara."

Postul este eliberarea de sub robia noastra fata de pacat, din temnita "acestei lumi". Iar pericopa evanghelica a acestei ultime Duminici (Matei, VI, 14-21) stabileste conditiile acestei eliberari. Prima este postirea - refuzul de a accepta dorintele si indemnurile firii noastre decazute, ca fiind normale, efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totusi, postul nostru nu trebuie sa fie fariseic, nu trebuie sa ne "falim" intru acesta. Nu trebuie "sa ne aratam oamenilor ca postim, ci Tatalui nostru Care este in ascuns". Cea de-a doua conditie este iertarea - "ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc". Biruinta pacatului, principalul semn al stapanirii sale asupra lumii, este dispersarea, izolarea, ura. Asadar, prima incercare de a sparge aceasta fortareata : reintoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune intre mine si "vrajmasul" meu iertarea lui Dumnezeu insusi. A ierta este depasirea "punctului mort" in relatiile umane si raportarea  lor la Hristos. Iertarea este "crapatura" imparatiei ceresti deschisa catre aceasta lume pacatoasa si decazuta.

Postul Pastelui incepe, de fapt, de la Vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre . Totusi nimic nu destainuie mai bine "tonalitatea" Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om.

Slujba incepe cu o vecernie solemna, cu slujitori imbracati in vesminte luminoase. Stihurile care urmeaza Psalmului "Doamne strigat-am catre Tine..." anunta venirea Pastelui si, dincolo de Post, apropierea Pastelui! "Vremea postului  sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea prea cinstita patima a lui Hristos, Dumnezeu si Sfintele Pasti , duhovniceste bucurandu-ne".

Urmeaza, apoi, Vohodul cu cantarea: "Lumina lina a Sfintei  slave". Preotul slujitor inainteaza catre "locul cel inalt" din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seara, care intotdeauna anunta sfarsitul unei zile si inceputul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteste inceputul Postului: "Sa nu intorci fata Ta de la sluga Ta; Cand ma necajesc degrab ma auzi ia aminte spre sulfetul meu, si-l mantuieste pre el"
Asculta melodia unica a acestui stih - aceasta strigare care dintr-o data umple biserica: "cand ma necajesc degrab ma auzi" - si vei intelege acest moment de inceput al Postului Mare: tainica intrepatrundere dintre deznadejde si nadejde, dintre intuneric si lumina. Toata pregatirea se apropie acum de sfarsit. Stau in fata lui Dumnezeu, in fata slavei si a frumusetii imparatiei Sale. Realizez ca apartin acesteia, ca nu am alt camin, nici o alta bucurie, nici un alt tel; realizez, de asemenea, ca sunt exilat din acest camin in intunericul si tristetea pacatului, "cand ma necajesc!". Iar in cele din urma imi dau seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta in aceasta durere, ca numai El poate "griji de sufletul meu". Pocainta este, mai presus de orice, o chemare disperata catre acel ajutor divin.

sursa:crestinortodox

Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul

Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este sarbatorita pe 24 februarie. Din Sfanta Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelulul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

Amintim ca in timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

In timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, in anul 1204, o parte din capul Sfantului Ioan Boteazatorul si l-au dus in Franta, asezandu-l intr-o biserica din Amiens, unde se afla si astazi.
sursa:crestinortodox

Duminica Infricosatei Judecati(Lasata Secului la carne 27 februarie)

In calendarul bisericesc, LASATA SECULUI  are doua etape care conduc treptat catre Postul Sfintelor Pasti: Duminica Infricosatei Judecati - cand se lasa sec de carne (7 februarie) si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - cand se lasa sec de branza (14 februarie).
Sunt multi dintre noi, care se impodobesc cu numele de crestin, si care totusi il privesc pe Iisus Hristos numai ca pe un om genial, iar invatatura Lui ca pe cel mai intelept program de viata omeneasca. Acestia inlatura partea dumnezeiasca din Iisus Hristos si nici nu vor sa auda de viata divina, de minuni si de tot ceea ce intrece sfera realizarilor omenesti. Iar in ceea ce priveste invatatura si promisiunea unei vieti viitoare: Invierea, judecata de apoi, si rasplata, si pedeapsa vesnica, le privesc ca pe niste lucruri neserioase si vrednice doar de ironii.

Aceasta credinta in viata viitoare, noi crestinii o marturisim si o dorim vesnic, ori de cate ori zicem Crezul: "Astept inverea mortilor si viata veacului ce va sa vina”.

Si daca totusi, unii dintre crestini se mai indoiesc de existenta unei judecati viitoare, la venirea cea de a doua a lui Hristos, apoi sa stiti ca aceasta indoiala e strecurata in suflete dupa spusa Sf. Ioan Hrisostom,- de satana, care cauta mai intai sa distruga ideea de judecata, ca apoi sa distruga si ideea de Dumnezeu. Diavolul intotdeauna este acelasi, caci el ne pune inainte toate in mod metodic, si nu deodata, ca astfel sa ne pazim de el. Caci, daca nu este judecata, apoi Dumnezeu nu este drept - acestea le vorbesc ca om, - dar daca Dumnezeu nu este drept, apoi nu este Dumnezeu, si daca Dumnezeu nu exista, apoi totul din lume se poarta la intamplare, nu este prin urmare nici virtute si nici rautate.(Sf. Ioan Hrisostom, Omilia II la Epist. catre Coloseni – trad. de Arhim. Teodosie Atanasiu, 1905, pag.29).

Sursa: crestinortodox (din volumul "DUMNEZEU ESTE LUMINA” – Predici rostite la Ia?i intre anii 1935-1939)

POMENIREA MORTILOR - MOSII DE IARNA (26 februarie)

Ca toate sarbatorile din calendarul bisericesc, serbarea Mosilor de iarna nu este intimplatoare, deoarece a doua zi, in Sfinta Evanghelie se va face referire la ziua judecatii de la sfirsitul lumii, cind cei vii, dar si cei morti, vor primi pe vecie locul din rai sau din iad. Cealalta zi de simbata din cursul anului bisericesc consacrata in chip special pomenirii mortilor este simbata dinaintea Dumincii Pogoririi Duhului Sfint (Simbata Rusaliilor). Dupa cum se stie la 40 de zile de la trecerea din lumea aceasta in cea de dincolo, fiecare om va avea parte de o judecata particulara in urma careia, in functie de faptele sale, se va stabili un loc vremelnic de osinda sau de fericire. La sfirsitul lumii va avea loc o noua judecata, cu o sentinta definitiva. Desi la aceasta judecata se vor arata si urmarile faptelor noastre, atunci vor avea mare importanta si rugaciunile pe care cei vii le vor fi facut pentru cei morti. Drept urmare, Biserica Ortodoxa a introdus aceaste zile speciale spre a aminti periodic credinciosilor despre datoria pe care o au de a nu da uitarii pe cei morti si de a-si aduce aminte de moarte si de judecata viitoare, spre a-si indrepta viata. Pentru credinciosii ortodocsi, sambata este ziua pomenirii mortilor în nadejdea invierii.

In toate marile religii ale lumii se vorbeste despre nemurirea sufletului si despre o continuare a vietii intocmai ca pe pamant, decedatul avand nevoie de anumite obiecte si mai ales de mancare. Sapaturile arheologice au scos la iveala dovezi incontestabile ale acestei credinte, in morminte descoperindu-se obiecte de podoaba, de uz personal, precum si amfore de ulei, cereale si vin. 
Se stie ca legaturile dintre lumea aceasta si cea de Dincolo nu se rup total, odata cu trecerea cuiva la cele vesnice, ci se mentin sub o alta forma, si anume, cea a viselor. In aceste vise, cel de aici si cel de Dincolo stau fata in fata si comunica intr-o formula inversata: mortul vorbeste comunicand ceva, iar viul tace ascultand.

In sambata premergatoare duminicii Infricosatoarei Judecati - ziua in care se lasa sec de carne pentru Postul Sfintelor Pasti, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea "Mosii de iarna“. Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa cu totii. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica.

Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.