12 mai –Sf. Ioan Valahul ,Sf. Epifanie, arhiepiscopul Salaminei Ciprului; Sf. Gherman, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Pancras (Proloagele de la Ohrida)

Sfantul Ioan Valahul

Sfantul Ioan s-a nascut in anul 1644, din parinti crestini. La varsta de 15 ani ajunge rob la turci. Pe drumul spre Constantinopol, un pagan pune ochii pe el si-l cumpara cu gandul de a-l sodomiza. "Sunt stapanul tau, te-am cumparat cu aur si fac cu tine ce vreau!". "Ba - raspunde tanarul - stapanul meu este Hristos, Care m-a cumparat cu sangele Lui si face cu mine ce trebuie!". Aparandu-si demnitatea si curatia, Ioan il omoara pe pagan. Agarenii, pazitorii robilor, afland ca Ioan si-a ucis stapanul, l-au legat in lanturi si asa l-au dus spre Constantinopol. Aici a fost dat in stapanirea femeii paganului ucis. Aceasta a fost fermecata de frumusetea lui Ioan si i-a fagaduit ca daca va renunta la credinta in Hristos il va lua de barbat. Dupa 2 ani de refuz, a fost dat pe mana eparhului cetatii si aruncat in temnita. A fost supus la diverse chinuri, iar in cele din urma a fost spanzurat in data de 12 mai 1662. Viata Sfantului Ioan a fost scrisa de Ioan Cariofil si a fost tiparita la Venetia de Sfantul Nicodim Aghioritul.

A fost mentionat in Mineiul grecesc pe luna mai, tiparit la Constantinopol in 1843 si in Mineiele romanesti, incepand cu editia de la Manastirea Neamt din 1846.

In anul 1950 Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat ca acest nou mucenic al lui Hristos sa fie cinstit in intreaga Biserica Ortodoxa Romana.

Generalizarea solemna a cultului sau a avut loc in octombrie 1955.

Pomenirea Sfântului Cuvios Epifanie, episcopul Ciprului

Acest sfînt Epifanie a fost din naştere evreu, dar văzînd puterea credinţei creştine, el a luat Sfîntul Botez împreună cu sora lui Calitropia. La vîrsta de douăzeci şi şase de ani el a fost tuns în monahism în Mînăstirea Sfîntului Ilarion. Mai tîrziu el a întemeiat însuşi o mînăstire, în care vieţuind cu rîvnă, s-a făcut vestit în toată Palestina şi părţile Egiptului: căci era mare nevoitor, plin de minunată înţelepciune şi făcător de minuni. Fugind de slava oamenilor, Sfîntul Epifanie s-a retras în pustia egipteană. Pe drum, el 1-a întîlnit pe marele Pafnutie, care i-a proorocit că va ajunge episcop în Insula Ciprului. Cu adevărat, prin dumnezeiasca purtare de grijă, şi după mulţi ani, Epifanie a sosit în Cipru. Acolo, pe neaşteptate, el a fost ridicat şi uns episcop, în vîrsta fiind de şaizeci de ani, el a fost hirotonit arhiereu în Salamis, şi din acest scaun a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de cincizeci şi cinci de ani. Sfîntul Epifanie a trăit una sută şi cincisprezece ani pe acest pămînt, după care s-a odihnit de viaţa aceasta, strămutîndu-se în împărăţia Veşnică a Domnului Hristos. Cu oarecare timp înainte de a muri, el a fost chemat la Constantinopole de către împăratul Arcadie şi soţia lui Eudoxia la o adunare a episcopilor care, la dorinţa lor, trebuia să-1 condamne pe Sfîntul loan Gură de Aur. Sosind la Constantinopol, bătrînul Epifanie a mers direct la Palatul Imperial, împăratul şi împărăteasa 1-au reţinut multă vreme, încercînd să îl convingă să treacă împotriva Sfîntului loan Gură de Aur. La urechile cetăţenilor oraşului şi ale Sfîntul loan Gură de Aur au aujuns zvonurile că Sfîntul Epifanie s-ar fi pronunţat împotriva Sfîntului loan Gură de Aur. De aceea Sfîntul loan Gură de Aur a scris următoarea scrisoare bătrînului Episcop al Ciprului: „Frate Epifanie, aud că sfatuieşti pe împăratul ca eu să fiu exilat. Cunoaşte că nu vei mai ajunge viu în scaunul tău.” Acestor rînduri, bătrînul Epifanie le-a răspuns: „O multpătimitorule Ioane, îndură clevetirile; şi cunoaşte că nu vei ajunge niciodată la locul în care vei fi exilat.” Amîndouă aceste proorocii ale acestor mari sfinţi s-au împlinit degrabă. Nevoind cu nici un chip să se învoiască cu exilul lui loan, Sfîntul Epifanie a plecat în ascuns din Constantinopole, îmbarcîndu-se pentru Cipru, dar a murit în corabie înainte ca să ajungă la destinaţie. Împăratul Arcadie 1-a surghiunit pe Sfîntul loan Gură de Aur în îndepărtata Armenie, dar sfîntul a murit pe drum. Sfîntul Epifanie a răposat întru Domnul la anul 403. Dintre multele lui cărţi, cea mai celebră este „Scrinul cu medicamente” [Panarium], în care se descriu şi se resping pe rînd un număr de optzeci de erezii.

Pomenirea Sfântului Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Acest Gherman a fost fiul unui mare senator imperial, care a fost ucis de împăratul Constantin Pogonatul. Acelaşi rău împărat 1-a castrat pe Gherman, aruncîndu-1 în exil forţat la o mînăstire. Ca monah, Gherman a strălucit ca o stea luminoasă prin curăţenia şi nevoinţele vieţii şi prin lucrările sale cele bune. Din această pricină, el a fost ales ca întîiul episcop al Cizicului. Cînd Anastasie al II-lea a fost încununat împărat, Gherman acesta a fost ales Patriarh al Constantinopolelui. Ca patriarh, 1-a botezat pe pruncul cu rău nume Copronim, care la vremea botezului a spurcat apele sfinte cu necurăţie, scăpîndu-se. Atunci patriarhul a proorocit că acest copil, cînd va ajunge împărat, va introduce erezie necurată în Sfînta Biserică, după cum s-a şi întîmplat. Cînd Copronimul [cel cu nume de excremente] a ajuns pe tronul imperial, el a redeschis erezia iconoclastă. Leon Isaurul, tatăl Copronimului, a fost cel care a iniţiat prigonirea cinstirii sfintelor icoane [erezia iconoclastă], iar cînd Sfîntul Gherman acesta i s-a împotrivit, împăratul a strigat cu obrăznicie: „Eu sînt împărat şi preot!”, şi l-a scos pe Sfîntul Gherman din scaunul său patriarhal, surghiunindu-1 la o mînăstire îndepărtată. Acolo Sfîntul Gherman a mai trăit timp de zece ani pînă cînd, la anul 740, Domnul l-a chemat la Sine pe acest mare nevoitor şi apărător al Bisericii, în locaşurile Sale cereşti.

Pomenirea Sfântului Mucenic Pancras

Pancras a sosit din Frigia la Roma, unde, tînăr de paisprezece ani fiind el, a fost prins şi chinuit pentru Hristos, la anul 304. Acest sfînt cunoaşte o mare cinstire în Apus. La Roma există o biserică închinată lui, iar în ea se află sfintele lui moaşte.

Cântare de laudă la Sfântul Epifanie

Hrana lui Epifanie, ucenicul lui Hristos,

Este pîine şi apă.

Cu al lui Hristos har, el

Făcător de mari minuni este.

El este tunet nimicitor de erezii.

El este Oşteanul Adevărului,

Stîlpul şi Temelia.

El înainte de moarte cuvînt lasă ucenicilor săi:

„In inimile voastre fără milă ucideri şarpele iubirii de arginţi;

Pe bogaţi nu-i pizmuiţi,

Pe nimeni nu urîţi,

Pe nimeni cu cuvîntul loviţi,

Fugiţi de erezie.

Alungaţi ca pe şerpi veninoşi

Cugetele rele,

Căci acestea necredincioşi îi fac

Pe oamenii credincioşi.

Mintea vă fie veşnic trează,

De Domnul legată

Căci cel împrăştiat este prada diavolului.

Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul.

Cu toată viaţa voastră pre Domnul proslăviţi.”