Se afișează postările cu eticheta Proiecte Parohie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Proiecte Parohie. Afișați toate postările
sâmbătă, 21 iunie 2014
CURATAREA VESMINTELOR LITURGICE. - PAROHIA SF. HARALAMBIE CURATA VESMINTE LITURGICE
Curatarea vesmintelor liturgice este o necesitate absoluta, din doua motive: acestea sunt sfintite, iar ele nu pot fi folosite murdare, mototolite sau rupte. In partea finala a Liturghierului, cartea de capatai a oricarui preot, se afla un capitol numit "Povatuiri si invataturi"; in acest loc, citim urmatoarele: "Pentru slujirea Dumnezeiestii Liturghii, preotul si diaconul sunt datori a fi curati, atat cu sufletul, cat si cu trupul, si, precum trebuie sa aiba trupul curat, tot asa si vesmintele cele de pe dansii se cuvine sa le aiba curate si intregi; iar daca vor fi foarte patate si rupte si va indrazni preotul a sluji cu ele, va gresi de moarte, deoarece inaintea lui Hristos Dumnezeu, Cel ce este cu adevarat in Sfintele Taine, se va arata cu nebagare de seama. De aceea, slujitorii celor sfinte sunt datori sa staruiasca in tot chipul ca vesmintele cele sfinte, chiar de vor fi din material simplu, sa fie cuviincioase si curate."
Sarcina curatarii vesmintelor liturgice revine in mod special preotului slujitor, ca unul ce este dator a duce o viata cat mai curata, in rugaciune si evlavie. Vesmintele liturgice nu se vor spala in acelasi loc si in aceeasi apa cu haine mirenilor, nici macar in familia preotului.
Vesmintele liturgice pot fi curatate insa si de o femeie cu viata duhovniceasca din parohie, ea urmand sa le spele cu apa curata, cat mai simplu cu putinta, iar apa sa o arunce in locuri curate, iar nu la canalizare, etc. De multe ori, tocmai preoteasa este cea care se poate ingriji, cu evlavie, de curatarea vesmintelor preotesti.
Dupa curatarea si spalarea acestora, vesmintele se usuca frumos si se pregatesc pentru resfintire. Odata resfintite, acestea trebuie sa fie aduse din nou in Sfantul Altar, unde le si este locul. Acestea nu se tin in casele mirenilor, acestia neavand cum sa se foloseasca de pe urma lor.
PAROHIA SF. HARALAMBIE CURATA VESMINTE LITURGICE
marți, 3 decembrie 2013
luni, 3 iunie 2013
CONSTRUCTIA CLOPOTNITEI
http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2013/02/biserica-noastra-incepe-lucrarile-la.html
MULTUMIRI TUTUROR CELOR CARE NE AJUTA . SA FITI BINECUVANTATI! DOAMNE AJUTA!
CONTUL PAROHIEI : RO52RNCB0114117497070001 BCR





MULTUMIRI TUTUROR CELOR CARE NE AJUTA . SA FITI BINECUVANTATI! DOAMNE AJUTA!
CONTUL PAROHIEI : RO52RNCB0114117497070001 BCR





miercuri, 27 februarie 2013
sâmbătă, 18 februarie 2012
Arhiepiscopia Tomisului demarează Campania „Împreună să biruim viscolul”
Arhiepiscopia Tomisului a decis, în ședința Permanenței Consiliului Eparhial din data de 15 februarie 2012,
prezidată de Înaltpreasfințitul Teodosie, demararea unei campanii de strângere de fonduri și alimente neperisabile destinate familiilor afectate de căderile masive de zăpadă, din județele Buzău și Vrancea.
În acest sens, campania „Împreună să biruim viscolul”, se desfășoară în toate parohiile și mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei, ce vor fi centre de colectare propriu-zisă în perioada 19 – 26 februarie. Fondurile și bunurile adunate de pe urma acestei campanii vor fi direcționate comunităților afectate, de către Departamentul Social Misionar al Centrului Eparhial.
Cei care doresc să ni se alăture în această campanie pentru a contribui la ajutorarea familiilor afectate de căderile masive de zăpadă,sunt aşteptaţi la Parohia Sfantul Haralambie din bd.Tomis nr.314 bis vis-a-vis de Complexul Boema (langa statia Petrom) sau sa ia legatura cu Preotul Paroh Ciprian Stanca (telefon 0749- 594.675 sau 0761-792.647 )
vineri, 25 februarie 2011
SA SUSTINEM IMPREUNA INTERZICEREA ETBOTANICELOR
Va rugam sa ne ajutati in demersul nostru de a ne alatura autoritatilor locale in lupta pentru interzicerea consumului si comercializarii de plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope comercializate de asa-numitele "magazine de vise".
Magazinele inchise se tot redeschid cu noi droguri legale pe rafturi, evitand lista celor 36 de substante interzise de OUG/ 6/2010 , patronii acestor magazine vazandu-si in continuare,linistiti, de afaceri .
Mai nou , activitatea lor se desfasoara cu mare usurinta si pe internet astfel copiii,tinerii,adolescentii cazand mult mai usor in capcana acestora.
Trebuie sa luptam impreuna pentru interzicerea totala a acestora, pentru ca usor,usor sa fie scoase definitiv in afara legii.
La pangarul din incinta bisericii gasiti tabelul in care puteti completa datele dvs.personale, semnatura si un numar de telefon pentru a putea tine legatura cu dvs …
Pentru detalii il puteti contacta pe Parintele Paroh Ciprian Stanca personal la biserica sau la tel :
0749/594.675 sau 0761/792647
joi, 17 februarie 2011
BIBLIOTECA PAROHIEI
Cu ajutorul dvs. dorim ca mica noastra biblioteca sa devina o biblioteca parohiala care sa lumineze,sa orienteze, sa fie de folos atat enoriasilor cat si preotilor spre tot folosul duhovnicesc.
Speram ca numarul cartilor sa creasca semnificativ ,pentru a pune la dispozitia enoriasilor nostri spre a fi imprumutate cartile pe care doresc sa le citeasca,dar nu au posibilitatea materiala de a le achiziona.
Asteptam sa ne sprijiniti cu carti din urmatoarele categorii :
CARTI DE SPIRITUALITATE ORTODOXA,CARTI DE EDUCATIE RELIGIOASA PENTRU COPII,CARTI DE RUGACIUNE,CARTI DESPRE VIETILE SFINTILOR etc ...
BIBLIA
VIETILE SFINTILOR DE PESTE AN TOATE - 12
NE VORBESTE PARINTELE CLEOPA
TOATE VOLUMELE DE LA 1 LA 17
INCLUSIV
PATERICUL ROMAN
CANOANELE MAICII DOMNULUI
PSALTIRE
CEASLOVUL
CARTI DE RUGACIUNI
ACATISTE
ISTORIA SF IOAN GURA DE AUR
PATERICUL SAROVULUI
MARI MISTICI RUSI
miercuri, 16 februarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






