Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului - 31 iulie

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 31 iulie 2014, în ziua lăsatului secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului.  Când această dată cade miercurea sau vinerea , se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Începând cu data de vineri 1 august, Biserica a rânduit începutul unei noi etape de pregătire duhovnicească printr-un post aşezat spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

Momentul adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămureşte faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morţii - adormirii sale, iar Apostolii care erau în diferite ţări spre a împlini misiunea de propovăduire au fost aduşi pe nori la sicriul Maicii şi, desigur, au săvârşit rugăciuni şi cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani.

Astfel, pe lângă faptul că Biserica a stabilit data prăznuirii Adormirii Maicii Domnului la 15 august, a mai hotărât ca acest eveniment din viaţa religioasă să fie precedat de post.

Încă din primele secole, postul acesta nu se ţinea peste tot în acelaşi timp şi în acelaşi fel. Creştinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului. În partea Constantinopolului se postea doar patru zile; doar creştinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situaţie a făcut ca Biserica să ia atitudine asupra stabilităţii acestui post.

Astfel, în anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât: 'Postul acesta să înceapă în ziua de 1 august şi să se termine în dimineaţa zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului'.

Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel - Parohia Sfantul Haralambie va indeamna sa tineti acest post, mare folos veti avea. Cea mai mare implinire pe care poate sa o aiba omul pe acest pamant este unirea cu Hristos prin Sfanta Impartasanie.

 Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe după duminica tuturor sfinţilor, sărbătorită la o săptămână după Rusalii. Prin respectarea acestui post, se cinstesc darurile Sfântului Duh, care au pogorît peste Sfinţii Apostoli şi care au postit înainte să propovăduiască Evanghelia.

Durata postului Sfinţilor Apostoli depinde de data în care este sărbătorit Paştele. Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constițutiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, Episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numește postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii. Se pare că la început, acest post era ținut numai în cercurile monahale și abia mai târziu s-a extins și la credincioșii din lume.

După Pravila cea mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi aceleași cu untdelemn (și vin), iar sâmbăta și duminica și pește; dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus.

Postul este vast şi aduce mult folos în viaţa creştinului. În primul rând, depăşeşti orice în viaţă apropiindu-te de Dumnezeu, prin rugăciune şi post. Făcând ascultare prin post, eşti mult mai aproape de El. Sunt foarte multe persoane care fac disociere între postul trupesc şi cel sufletesc, însă acestea ar trebui să meargă în permanentă comuniune. Doar aşa postul iese de sub riscul de a fi un simplu regim alimentar, lipsit de folos duhovnicesc. Postul în sine este abstinenţa de la orice ne face plăcere în mod obişnuit, prin exersarea voinţei libere pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Mai mult decât atât, postul înseamnă mai multă rugăciune şi mai multe fapte bune.
În afară de acestea, cred că ceea ce împlineşte postul este Sfânta Împărtăşanie, care este un fel de încoronare a tuturor eforturilor pe care le-am făcut în perioada aceasta. Ne împărtăşim în fiecare post cu gândul că ne unim cu HRISTOS.CEL MAI MARE DAR IN VIATA ACEASTA.

Postul

"Postul este hrana sufletului; si dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti. Si dupa cum corabiile usoare strabat mai iute marile, iar daca sunt incarcate peste masura se scufunda, tot asa si postul face mai usoara mintea si o pregateste sa strabata cu usurinta oceanul acestei vieti; o face sa se indragosteasca de cer si de cele din cer, sa socoteasca o nimica pe cele din lumea aceasta si sa treaca pe langa ele cu mai multa nepasare decat pe langa umbra si vis". (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Să postim cu adevărat!O selecţie a cuvintelor pline de nelumească înţelepciune ale Stareţului Efrem Filotheitul

• Atunci când postul este însoţit de rugăciune, citire, priveghere, mers la biserică, spovedanie, Sfânta împărtăşire, de fapte bune şi mai ales de milostenie, atunci se face i pregătire foarte bună pentru Săptămâna Patimilor. Atunci vom simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă inima se va schimba, iar sufletul se va înmuia şi va simţi Patima lui Hristos cu mai multă putere. Va cunoaşte cât de mare este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeu a petrecut o viaţă mucenicească pe pământ, ca să ne ajute pe noi, nepăsătorii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, noi, ucenicii Săi, vom alege altă cale?

• Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie să ne smerim. Şi deasupra smereniei ce este? Discernământul Dacă lipseşte discernământul în lucrarea virtuţilor, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se face în chip bun, nu este bine. Dacă nu se săvârşeşte cum se cuvine din punct de vedere al modului, al metodei, al timpului şi al cantităţii, nu aduce folos, ci pagubă. Postul este bun, însă este mijloc, nu este scop. Mijloacele au un scop, iar aceasta este smerenia, si apoi discernământul.

• Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul. Dacă postim, dar nu luăm aminte la gânduri şi la cuvinte şi nu păzim inima, nu avem folos. Postul adu­ce folos atunci când este însoţit de dragoste către aproapele.

• Când ne umbreşte puterea lui Hristos, suntem foarte puternici.

• Postul îi nimiceşte pe demoni. Cu post şi rugăciune, a spus Domnul, iese neamul de­monilor.

• În pântecele plin Duhul Sfânt nu intră; nu umbreşte Duhul Sfânt.

• Cel ce vrea să trăiască creştineşte, trebuie să pună ca temelie postul, rugăciunea şi privegherea şi atunci va ajunge la o  mare măsură a virtuţii.

• Boala este un post fără voie. Cel bolnav, prin răbdare şi mulţumire, înlocuieşte postul pe care nu poate să-l ţină din pricina bolii.

• Pentru aceasta trebuie să ne rânduim toate  ale  noastre  potrivit  discernământului duhovnicului.  Duhovnicul îţi va spune cât să posteşti, când să te împărtăşeşti, cum să gândeşti, cum să-l loveşti pe vrăjmaş, ce trebuie să faci într-o anumită situaţie şi astfel, prin discernământul duhovnicului, care este luminat de Duhul Sfânt, se pune rânduială în lăuntrul tău. Aşadar postul este sfânt, dar este un mijloc. Îl vom rândui după cum ne învaţă duhovnicul, potrivit puterilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Şi nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem, ci să avem măsură în toate, pentru că dacă nu avem măsură, nici folos nu vom avea.

Sursa: Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu, Sfaturi duhov­niceşti pentru dobândirea sănătăţii sufleteşti şi a mântuirii, Editura Orthodoxos Kipseli, Tesalonic 2002.

In Biserica Ortodoxa se face lasatul secului pentru postul Sf. Ap. Petru si Pavel(19 iunie)

Lasatul secului se refera la lasatul lumii. Sec vine de la seculum, spun toti teologii, adica lume, si acest lucru trebuie sa ne dea de gandit pentru ca, de fapt, lasatul secului ne cheama si ne aminteste ca noi trebuie sa lasam la inceputul postului, sa lepadam modernitatea, lucrurile lumesti si tot ceea ce tine de lume, si nu de Dumnezeu, asa cum uneori Sf. Scriptura face diferenta intre lumea aceasta si lumea lui Dumnezeu, lumea cu adevarat spirituala. La aceasta trebuie sa ne gandim, ca sa lepadam toate acum la inceputul postului, si poate ca omul ar trebui sa se gandeasca ca cel mai bine este sa renunte la pierderea de timp, la risipirea patimasa in desertaciuni, gandindu-se la acel lucru mare la care ne cheama Dumnezeu. Lasand sec, adica lasand cele ale lumii, vom ajunge intr-o zi cu adevarat sa simtim postul. Este un  indemn al reculegerii lasatul secului, al reinnoirii vietii, prin lasarea pacatelor si a intoarcerii spre Dumnezeu.

Posturile din cursul anului bisericesc

Ce este postul?

Este retinerea totala sau partiala de la anumite alimente si bauturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, avand menirea de a intari unirea cu Dumnezeu. Postul trupesc trebuie insotit si de cel sufletesc: retinerea de la pofte, patimi si ganduri rele. Postim pentru reinnoirea vietii prin parasirea pacatelor si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. Astfel, in una din canatarile bisericesti de post, se spune: “Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere”. Trebuie sa retinem ca rostul postului este indreptarea duhovniceasca, nu regimul alimentar, care ramane doar un instrument ajutator pentru domolirea poftelor si pornirilor trupesti. In zadar vom tine post, daca vom continua sa fim cuprinsi de manie, ura, invidie, lacomie, graire in desert, etc.

Originea postului

Sunt persoane care leaga originea postului de cultul mortilor din vechime. Potrivit acestora, postul isi are originea in sacrificiile de animale aduse pentru cei morti si de care cei vii nu trebuiau sa se atinga. Alte persoane sustin ca postul a luat nastere din durerea cauzata de trecerea la cele vesnice a persoanelor dragi, durere care a avut ca urmare fireasca neglijarea mancarii si bauturii. Dupa unii Sfinti Parinti, precum Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, postul isi are originea in rai, prin interzicerea data de Dumnezeu protoparintilor nostri de a manca din pomul oprit.

Existenta postului in alte religii

Egiptenii si babilonienii practicau postul ispasirea pacatelor. Greco-romanii il practicau atat din motive igienice, cat si religioase. De ex., in cultul zeitei Ceres (Demeter), postul era socotit ca un mijloc de castigare a unor puteri spirituale. Pentru budistii si brahmanii de azi postul este o regula de viata. Mahomedanii au si ei un post de mai multe zile, numit Ramadan, in timpul caruia nu mananca nimic, de la rasaritul soarelui pana seara.

Postul in Vechiul Testament

Dumnezeu randuieste prin Moise, postul din ziua Curatirii sau Ispasirii (ziua a zecea din luna a saptea: Lev. XVI, 29 si XXIII, 32).

Dupa captivitate s-au adaugat noi posturi generale, pe langa cele vechi, din luna a saptea (sarbatoarea Ispasirii), si anume posturile din lunile a patra, a cincea, a sasea si a zecea, cel din ajunul sarbatorii Purim s.a. (Zaharia VII, 5 ; VIII, 19 ; Estera IX, 31 s.a.). In general, acestea tineau doar o zi.

Cei mai zelosi, mai ales fariseii, posteau regulat cate doua zile pe saptamana: lunea si joia (Luca XVIII, 12). Se mai instituiau posturi generale speciale (incidentale), in imprejurari triste din viata publica a evreilor (ca moartea regelui) sau pentru inlaturarea unor mari nenorociri, socotite pedepse dumnezeiesti ( Judec. XX, 26 ; Estera IV, 13 ; Ieremia XXXVI, 9).

In legatura cu postul particular, amintim ca Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai inainte de a primi tablele Legii (Iesire XXXIV, 28) ; Daniel in Babilon a postit trei saptamani (Dan. X, 2-3) ; regele David postea adesea cu pocainta (Ps. XXXIV, 13 ; CVIII, 24).

De obicei, evreii insoteau postul alimentar cu rugaciuni de cainta si cu frangerea inimii pentru pacatele savarsite, manifestata prin anumite semne exterioare ale intristarii : presararea cenusii pe cap, plangerea, smolirea fetei, uneori imbracarea in sac si sfasierea vesmintelor ( Matei VI, 16-17).

Conceptia crestina despre post

Mantuitorul a postit 40 de zile inainte de inceputul activitatii Sale publice (Mat. IV, 2 ; Marcu I, 13 si Luca IV, 1-3) si a invatat pe ucenicii Sai, ca postul este inseparabil de rugaciune (Mat. IV, 1 ; Marcu IX, 29). El l-a recomandat ca pe un mijloc de lupta impotriva ispitelor si a puterii diavolului (Mat. XVII, 21), insistand ca nu trebuie practicat numai cu forme externe, dupa obiceiul iudeilor.

Sfintii Apostoli au practicat si ei postul. Asa, de ex., Sfantul Apostol Pavel a postit si a indemnat pe fiii sai duhovnicesti sa practice postul, unit cu rugaciunea (Fapte IX, 9 ; XIII, 2-3 si XIV, 23 ; 2 Cor. VI, 5 ; 1 Cor. VII, 5).

Pentru societatea noastra postul este inteles gresit. Multi considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru pacatele sale. Insa, pentru traditia crestina postul reprezinta o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia.

Ne-am invatat sa postim in diferite variante de compromis: postim fie in prima sau ultima saptamana, fie pe sarite sau macar trei zile inainte postul de mai multe zile. Uitam ca trebuie sa dam ceva de bunavoie de la noi, din poftele si placerile noastre, in schimbul vietii dumnezeiesti. Orice efort al omului e binevenit, dar nu trebuie sa ne multumim cu jumatati de masura.

Primele reglementari privitoare la:

Primii crestini au postit, probabil, dupa obiceiul iudaic, insa, Biserica crestina n-a adoptat nici unul din posturile evreilor.

Primele prescriptii cu privire la post se gasesc in Didahia (invatatura) celor 12 apostoli, care fixeaza zilele de miercuri si de vineri ca zile de post pentru crestini, in locul postului iudaic de luni si joi.

2. Ajunari (posturi) de o zi pe an: Ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie); Ajunarea din ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august); Ajunarea din ziua Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie).

Posturile de mai multe zile in decursul anului bisericesc sunt:

1. Postul Patruzecimii (al Paresimilor, al Pastilor);

2.Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel;

3. Postul Adormirii Maicii Domnului;

4. Postul Nasterii Domnului (al Craciunului).

1. Postul Pastilor, Paresimilor sau Patruzecimea, adica postul dina­intea Invierii Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele pa­tru posturi de durata ale ; de aceea in popor e nu­mit, in general, Postul Mare. El a fost randuit de Biserica pentru cuviincioasa pregatire a catehumenilor de odi­nioara, care urmau sa primeasca botezul la Pasti si ca un mijloc de pre­gatire sufleteasca a credinciosilor pentru intampinarea cu vrednicie a comemorarii anuale a Patimilor si a Invierii Domnului; totodata ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile tinut de Mantuitorul inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat si denumirea de Paresimi. 

In primele trei secole durata si felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, dupa marturiile Sfantului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfantului Dionisie al Alexan­driei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), altii doua zile, adica Vineri si Sambata inainte de Pasti, altii trei zile, altii o saptamana, iar altii mai multe zile, chiar pana la sase saptamani inainte de Pasti; la Ierusalim, in sec. IV se postea opt saptamani inainte de Pasti, pe cand in Apus in aceeasi vreme se postea numai patruzeci de zile.

Incepand de la sfarsitul secolului al III-lea inainte, postul cel mare a fost impartit in doua perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care tinea pana la Duminica Floriilor, avand o durata variabila, si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a invierii, fiind foarte aspru. Abia in secolul al IV-lea, si anume dupa uniformizarea datei Pastilor, hotarata la Sinodul I ecumenic, Biserica de Rasarit a adoptat definitiv vechea practica, de origine antiohiana, a postului de sapte saptamani, durata pe care o are si astazi, desi deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei si modului postirii au persistat si dupa aceasta data. Dupa disciplina ortodoxa, se lasa sec in seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lasatului sec de branza), si postim pana in seara Sambetei din saptamana Patimilor, inclusiv.

Din cele mai vechi timpuri, postul Paresimilor a fost tinut cu multa rigurozitate. Canonul 69 apos­tolic osandea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii si cu excomunicarea) pe credinciosii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri si de vineri si pe cel al Paresimilor, neadmitand exceptii decat in cazuri de boala.

Pentru a trezi sufletele credinciosilor si a le indemna la cainta si smerenie, Biserica a hotarat, prin canoanele 49 Laodiceea si 52 trulan, ca in timpul Paresimilor sa nu se savarseasca liturghie decat sambata, duminica si sarbatoarea Buneivestiri, iar in celelalte zile ale saptmani (de luni pana vineri inclusiv) sa se savarseasca numai Liturghia Da­rurilor mai inainte sfintite.

Sunt oprite, de asemenea, nuntile si serbarea zilelor onomastice in Paresimi. Odinioara chiar si legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Paresimilor, interzicnd toate petre­cerile, jocurile si spectacolele din acest timp.

Postul propriu-zis al Paresimilor este precedat de cele trei saptamani introductive de la inceputul perioadei Triodului (incepand cu ), care pregatesc treptat si prevestesc postul mai aspru, care incepe de la lasata secului.

Toate serviciile divine din timpul Paresimilor sunt mai so­bre decat cele din restul anului si indeamna la smerenie, intristare si cainta. Este timpul in care se spovedesc cei mai multi credinciosi, in ve­derea impartasirii din ziua Pastilor, conform poruncii a patra a Bisericii.

2. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli era numit in vechime Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli.

Primele marturii despre Postul Apostolilor le avem din secolul al IV lea, in Constitutiile Apostolice. Mai tarziu vom gasi informatii despre acest post la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului si Leon cel Mare. Potrivit cercetatorilor, acest post era tinut la inceput numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosi.

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 31 mai si tine pana in ziua de 29 iunie. Acest post incepe intotdeauna in lunea dupa Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Rusalii - Pogorarea Sfantului Duh.
Tinand seama ca mentinem Pascalia calendarului neindreptat, Sfintele Pasti se pot sarbatori intre 4 aprilie si 8 mai.  Astfel, se poate intampla ca Duminica Tuturor Sfintior sa fie dupa 29 iunie si Postul Sfintilor Petru si Pavel sa se desfiinteze. Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956, cand Invierea a fost praznuita pe 6 mai. In cele doua cazuri, Sfantul Sinod a hotarat sa se tina trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli. O situatie similara am avut si in anul 1983, cand am sarbatorit Sfintele Pasti pe 8 mai, iar Postul  Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost numai de doua zile, 27-28 iunie.

Regula spre a afla durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseste urmatoarea regula: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai, atatea zile tine postul.

Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel

In Postul Sfintilor Petru si Pavel sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si luni, marti, joi, cand cade sarbatoarea vreunui sfant cu doxologie mare. La hramuri si la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie) se da dezlegare la peste, in orice zi a saptamanii ar cadea.

3.  Postul Adormirii Maicii Domnului incepe pe 31 iulie si tine pana in ziua praznicului, 15 august. Se lasa sec in seara zilei de 31 iulie, iar cand aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte ; de asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin. 

Postul Adormirii Maicii Domnului este randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata (Postul Nasterii Domnului, Postul Pastilor, Postul Sfintilor Apostoli si Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta.

La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot . Astfel,  in partile Antiohiei se postea o singura zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile.  Legat de timpul postirii din an, putem afirma ca unii posteau in luna august, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august).

Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pana la Ceasul IX, cand se consuma mancare uscata; martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin, dar in Pravila Mare se da dezlegare la vin si untdelemn nu numai pentru sambete si duminici, ci si pentru marti si joi. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti, zilnic (alternativ), cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.

4. Duminica, 14 noiembrie, se lasa sec pentru Postul Craciunului sau Postul Nasterii Domnului. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Postul Craciunului ne aminteste de postul patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Dupa cum acestia au postit in vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine sa intampinam si noi nasterea lui Hristos.

Primele mentiuni despre tinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei.

Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. In tipicul Sfantului Sava se mentioneaza ca in zilele de luni, miercuri si vineri, trebuie sa postim fara untdelemn si vin. In cazul in care, in aceste zile vom face pomenirea unui sfant cu o cinstire mai larga, se face dezlegare pentru dragostea sfantului. De exemplu in zilele de 16 noiembrie (Sfantul Apostol si Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Valcea), 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfanta Varvara), 5 decembrie (Sfantul Sava), 6 decembrie (Sfantul Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfantul Proroc Daniel) si 20 decembrie (Sfantul Ignatie Teoforul). Daca aceste zile vor cadea marti sau joi, mancam peste, iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste mancam doar daca se intampla sa fie hramul bisericii.

Ziua de 24 decembrie poarta denumirea de Ajunul Craciunului. E o zi de post mai aspru fata de celelalte zile. Exista obiceiul sa nu se manance pana la ora 3-4 p.m. Aceasta practica aminteste de postul tinut in vechime de catehumenii care in seara acelei zile primeau botezul si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

De multe ori mi-a fost dat sa aud ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

Postul cel adevarat-Episcop-vicar Sofian Brasoveanul

Prin intelegem abtinerea de la mancare si bautura (nu simpla inlocuire de alimente), cu intentia de a infrana firea, de a crea senzatia de foame. Si aceasta nu pentru ca anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creatie nu poate fi respins ca necurat (I Tim. 4, 4), ci pentru ca abtinerea este un semn al libertatii si al biruintei vointei, al dorintei de a fi flamand si insetat. Postul inseamna inainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfa, dispozitia de a imparti cu semenul prinosul, ca astfel sa fie dreptate si egalitate pentru toti.

Ca abtinere totala sau partiala de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practica existenta in diferite forme in majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atat in Vechiul cat si in Noul Testament.

Marii Profeti ai Vechiului Testament au postit si au combatut gresita intelegere a postului doar ca renuntare la anumite mancaruri (facuta adesea doar de ochii oamenilor), aratand in ce consta adevaratul post. „Nu stiti voi postul care imi place? -zice Domnul, Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine“ (Is. 58, 6-7). Prin profeti Dumnezeu arata ca postul nu se face pentru a ne mandri cu el in fata semenilor, cei ce postesc ramanand la fel de rai, sau mai impietriti ca mai inainte, ci tocmai pentru inmuierea acestei invartosari a inimii, si in vederea ajutorarii celor in nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care si El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) si a vorbit despre conditiile adevaratului post. "Cand postiti nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns“ (Mt. 6, 16-18). Daca privim intregul capitol sase al Evangheliei dupa Matei, unde ne sunt date indicatii in legatura cu o serie de manifestari ale noastre ca oameni credinciosi, vedem ca Hristos acorda postului, alaturi de rugaciune si milostenie o mare importanta. El spune pur si simplu cum sa ne rugam, cum sa miluim pe cei in lipsa, cum sa postim, prezentand aceste manifestari ca fiind de la sine intelese. Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intra in discutie. Tinand seama de acest lucru, Biserica noastra a randuit pentru noi cei credinciosi o serie de zile in care sa insotim celelalte acte de credinta si cu post.

Urmand exemplului Mantuitorului, Care invatase pe Ucenicii Sai ca postul este inseparabil de rugaciune (Mt.4; Mc. 9, 29), si Care El Insusi insotea rugaciunea si cu post, Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca toate zilele si perioadele de post sa fie in acelasi timp rastimpuri in care intensificam rugaciunea si privim mai mult si spre nevoile aproapelui. „Postul inalta rugaciunea la cer facand-o sa urce ca o aripa“ spunea Sfantul Vasile cel Mare. In intelegerea Parintilor abstinenta trupeasca e doar o pregatire necesara ca sa ne putem ruga cu adevarat.

"Sa postim si noi cu inima curata, si sa ne curatim trupul, si tot duhul cu totul lui Dumnezeu sa-l inchinam.“

Postul este desavarsit doar atunci cand abtinerea de la mancarurile de dulce este unita cu efortul spre virtute si progres spiritual, cu incordarea vointei spre purificarea sufletului, spre alungarea gandurilor si dorintelor pacatoase spre infranarea de la tot raul moral (pacat).

"Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere; ca sa scapi de prapastia rautatii si sa iubesti numai caile care duc la odihna cea de acolo.“

"Sa postim post primit, bineplacut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevarat si bineprimit.“

Este de la sine inteles ca un om care se roaga Dumnezeului iubirii si al milei, trebuie sa devina si el iubitor si milostiv. Astfel postul lui devine o manifestare exterioara a rugaciunii, a starii lui launtrice. Prin frumusetea sa postul deseneaza in trup o icoana a vietii nemuritoare; purtarea pe care el o implica sugereaza starea veacului celui nou si ne invata ce hrana duhovniceasca vom primi la Inviere.

Cel ce isi duce viata in post si rugaciune, pe pamant fiind, traieste asemenea ca in cer, aceasta trebuind sa se vada in urmarile postului si rugaciunii in viata lui cotidiana, in faptul ca el e tot mai plin de iubire de Dumnezeu si de semenii pentru care se roaga, si carora le va arata si el dragoste (sau mila) dupa modelul Dumnezeului iubirii si al milei caruia el se roaga.

Sfantul Vasile cel Mare spunea ca "postul sporeste numarul caselor, e mama a sanatatii, educator al tineretii, podoaba pentru batrani, insotitor bun drumetului, tovaras demn de incredere pentru soti.“

Acestea sunt motivele pentru care si noi in nazuinta de a ne inalta spre Dumnezeu prin fapte bune ne straduim a-L sluji dupa puterile noastre in „post si rugaciuni“.