În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
Iubiţi credincioşi,
Acest părinte a trăit în secolele III și IV și ne dă nouă pildă de viețuire. El a fost un om al rugăciunii din copilărie. Fiind un om al rugăciunii, rugăciunea a fost pentru el puterea sufletului și prin rugăciune, și-a găsit dialogul cu Dumnezeu. Oamenii din ținutul său l-au cunoscut. Preoții și episcopii i-au cunoscut mărinimia sufletului. De aceea, a ajuns ierarh, a ajuns episcop. Ca episcop, era un om foarte rugător, încât toți cei ce ședeau împrejurul său, puteau să se bucure de rugăciunile sale. A venit și vreme de primejdie. Era î secolul al III-lea. În timpul acesta, era împăraul Sever la Roma și acest împărat Sever a început prigoana împotriva creștinilor. I s-a transmis și celui ce aduna în jurul său mulțime de oameni la rugăciune și la tămăduire, să se oprească din aceasta și să asculte porunca împărătească. Porunca împărătească era să cinstească zeii, idolii la care romanii aduceau jertfă. Părintele Haralambie nu avoit să se supună acestei porunci. De aceea, însuși împăratul a trimis doi slujitori ai săi să vină să-l prindă. Aceia au venit și i-au spus: „Oprește-te de la a aduna oameni în jurul tău și trimite-i să jertfească zeilor!” El și-a văzut în continuare de ale sale. A zis: Am ajuns o vârstă înaintată, dar, dacă îmi dați o poruncă să lepăd ceea ce eu am slujit toată viața, nu voi putea, nicidecum să o fac!” De aceea, el a spus: „Asta știu să fac să cred în Fiul lui Dumnezeu celui viu și în numele Lui să aducmila lui Dumnezeu pe pământ. Atunci, l-au prins și au început să-l batjocorească. El, însă striga către poporul cel credincios: „Să nu vă temeți și să țineți credința vie!” Atunci, l-au dezbrăcat de veșminte. Era după sfârșitul sfintei slujbe, în toate veșmintele arhierești. L-au dezbrăcat de veșminte și au început să-l batjocorească. Aveau o barbă lungă pe care i-au împletit-o și a început să-l tragă după niște cai neînvățați prin cetate, dar el nu se spăimânta, cu toate că era izbit trupul său. Atunci, s-au gândit să-l spânzure și să-l chinuiască cu unghii de fier. Cei doi călăi care au fost puși să-l chinuiască, au luat fiare încinse în foc și căutau să-i strujească trupul, să îi dea pielea și carnea, jos de pe oase. Bătrânul Haralambie le mulțumea și le zicea: „Vă mulțumesc vouă, că stujiți trupul meu cel bătrân, ca să faceți mai liber sufletul meu!” Ei se chinuiau cu acele fiare ascuțite și înroșite în foc, iar bătrânul se ruga și zâmbea în rugăciune și mulțumea lui Dumnezeu. Atunci, cei ce îl chinuiau, au zis: „Noi am obosit și el este mai ușurat decât noi. Ce însemnează aceasta? S-au mâniat stăpânii și au zis: „De ce nu faceți, ceea ce v-am pus să faceți?” A început unul dintre ei să spună: „ Noi credem că omul acesta este cu putere mare, pentru că am făcut ceea ce ne-ați spus! Dar, fiarele noastre s-au înmuiat, noi am obosit și el nu a pățit nimic!” Atunci, s-a poruncit de către ighemonii puși de împărat, Lucie și Luchian să fie uciși cei doi și așa, și-au primit moartea mucenicească Porfirie și Vaptos. După aceea, au început ei înșiși, cei ce erau dregători, să strujească trupul Sfântului Haralambie. Unul dintre ei a venit și l-a scuipat în față și îndată, i s-a întors capul în cealaltă parte. Iar, celălalt care cu unghi de fier îi strujea trupul, i-au rămas mâinile, de la coate, prinse de trupul sfântului și stiga de durere. Atunci, mulțimea a început să spună către Sfântul Haralambie: „Iată, atârnă greu mâinile celui pe care l-ai pedepsit! De ce l-ai pedepsit atât de aspru? ” Acela se tânguia de durere., Au venit înainte și s-au rugat de Sfântul Haralambie și i-a vindecat pe amândoi și aceia, vindecându-se nu au mai îndrăznit să fie împotriva Dumnezeului pe Care îl propovăduia Sfântul Haralambie. Mulțimea păgână era împotrivă, pentru că i-a spus împăratului: „Dacă acesta va rămâne viu, tot poporul se va duce după el !” Atunci, căutau cum să îl rușineze și cum să-l piardă. Cu adevărat, prin Sfântul Haralambie s-au făcut minuni. Un om cuprins de duhuri necurate, de treizeci și cinci de ani , la porunca Sfântului Haralambie s-a vindecat. A poruncit Sfântul Haralambie cu rugăciune: „Ieși, diavole, din omul pe care îl stăpânești” și omul s-a făcut sănătos. Apoi, a înviat un mort. Toți spuneau că este fermecător și însuși împăratul l-a întrebat: „Care sunt farmecele tale și ce vrăji ai?” Atunci, au poruncit să îl ardă în foc și s-a făcut un foc mare după ce, mai întâi, i-au străpuns pieptul cu o suliță. El răbda și nu se tânguia. S-a făcut foc mare și pară de foc era asupra lui și ofemeie, venind, a luat jarul de pe margine și l-a aruncat asupra lui, zicând: „Mori, bâtrâne, rău, că rău ai făcut în cetatea noastră!” După aceea, îndată, focul s-a stins. A rămas nevătămat. Ochi aveau și nu vedeau. Urechi aveau și nu auzeau. Ce să facă mai departe? S-au gândit să îl ucidă cu sabia. Au trimis împărații soldații să îl ducă la locul de execuție. Sfântul Haralambie a început să se roage. Rugându-se, a văzut slava cerului. Văzând slava cerului, a mulțumit lui Dumnezeu și I-a zis: „Doamne Dumnezeule, mare ești Tu și cu Mine ai fost și în chinuri și în foc și m-ai păzit nevătămat! Ai fost cu mine, când eram tras de cai; ai fost cu mine și nu ai lăsat să se atingă fiarele încinse de carnea mea! Ca pe Sfinții trei tineri, m-ai povățuit în focul cel aprins cu mare flacără. Acum, îmi arăți focul dumnezeirii Tale. Că ești bun, Dumnezeule, ajută-mă că acolo unde rămâne trupul meu, cei ce vin acolo, să primească alinare, să se înmulțească dobitoacele, să nu fie foamete, să nu fie boală acolo unde Te vor chema pe Tine, Dumnezeule și pe mine, slujitorul Tău. Așa, rugându-se, Dumnezeu i-a luat sufletul său și au văzut aceia, cum sufletul, ca un abur, se suia către cer. Au veni și au istorisit împăratului și, așa, s-a sfârșit Sfântul Haralambie, în cinste deplină, slăvit de Dumnezeu, arătându-i Dumnezeu locașurile Sale cele cerești. Este, până în vremea noastră un mărturisitor al bunătăților dumnezeiești și al dragostei dumnezeiești. De aceea, iată, cum a înmulțit talanții Sfântul Hralambie!. Mulțime de păgâni ce au văzut minunile au crezut în Hristos Dumnezeu și au venit și s-au botezat. De aceea, până în vremea noastră, Sfântul Haralambie a rămas făcător de minuni. A trăit 113 ani și a pătimit acestea ca să ia nu numai cunună de cuvios și de ierarh, ci să ia și cunună de mucenic. Acea cunună de mucenic este cea mai strălucitoare și poartă Sfântul Haralambie cele trei cununi ale vieții, după cele trei ceruri pe care le-a făcut Dumnezeu: cerul care este tăria, cerul care este lumea îngerilor și cerul care este locuința lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși, această sfântă zi să rămână pentru noi ca o zi de lumină, de belșug și de binecuvântare. Am avut această bucurie înmulțită prin prezența Preasfințitului Loghin, un om care arde de dragostea semenilor săi. Îi iubește și se dăruiește tuturor celor ce au nevoie de ajutorul său. Fiecare dintre noi să luăm pildă și să căutăm pe cei ce se află în suferință: pe copii din orfelinate, pe copii necăjiși ce nu au cele de trebuință, pe bolnavii abandonați, pe bolnavii din azile să îi mângâiem, pe cei închiși în temnițe, pe cei rătăciți de la credință, pe toți să îi aducem în bucuria lui Dumnezeu, înaintea Părintelui ceresc ca să îi mângâie și să îi aline de toate suferințele lor. De aceea rugăm pe Bunul Dumnezeu, Cel ce ne-a dat astăzi învățătură vie, prin Sfintele Evanghelii ce s-au citit și ne-a dat pildă vie prin Sfântul Haralambie care a slujit și nu a cârtit, să ne dea și nouă slujirea lui Hristos necontenită. Slujirea lui Hristos se împlinește prin slujirea semenilor noștri. Cine are credință și se roagă, dar nu face bine, nu se jertfește pentru aproapele, are o credință ce seamănă cu sămânța cea bună, dar care are nu ajunge în pământul cel roditor. Pănântul roditor este în semenii noștri la care trebuie să ajungă nu numai credința, ci și dragostea noastră, prin faptele jertfei noastre de care să ne învrednicească Bunul Dumnezeu, ca să avem răspuns bun înaintea judecății Sale și să ne spună și nouă: „Bine, bună slugă și credincioasă, peste puține ai fost pusă, peste multe te voi pune! Intră în bucuria Domnului tău! Amin!”
IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu