Sfântul Ignatie, purtătorul Lui Dumnezeu (Teoforul), a fost
episcop în marea cetate a Antiohiei, pe vremea lui Traian, împăratul romanilor.
Era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul, trăgându-se din lumea grecească.
Fiind prins pentru credinţa sa, a fost osândit să fie mâncat de fiare în circul
de la Roma. Cele şapte scrisori rămase de la el, ne arată cât de încredinţat
era că suferind moartea de mucenic, poate fi cu adevărat ucenic al Lui Hristos,
aşa fiind şi fericitul său sfârşit. După ce fiarele l-au sfâşiat, împlinind
astfel dorinţa Sfântului, creştinii au adunat cu grijă cinstitele rămăşiţe şi
le-au pus cu cinste, într-un loc însemnat, afară din cetate. Nu după multă
vreme aceste sfinte moaşte au fost trimise din Roma în Antiohia şi călătoria aceasta
a fost cu multă slavă şi cinstire.
Puse mai întâi în cimitirul de lângă poarta Dafne din
Antiohia, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr, au fost aşezate într-o
biserică din cetate ce purta numele Sfântului şi erau cinstite ca un izvor de
puteri dumnezeieşti în viaţa creştinilor.
“Sunt grâu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să
mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos”.
(Din: “Epistolele Sfantului Ignatie Teoforul“, in: “Scrierile Parintilor Apostolici”, ed. EIDMBOR, 1979).
O asemenea dragoste a inflacarat fiinta Sfantului Ignatie
Teoforul incat acesta a alergat in gura leilor. De fapt, leul adevarat, leul
duhovnicesc era chiar el, Sfantul Ignatie! Un leu aprig, aprins, flamand… care
se invarte in cusca acestei lumi, nerabdator sa se dea jertfei, sa ia cu asalt
si sa prade Cerurile si sa se sfasie pe sine insusi, ca sa se sature din harul
dumnezeiesc! Sfinte Ignatie, nu putem intelege dragostea ta de Dumnezeu, dar
vedem ca a fost atat de mare, incat ai vrut nu numai sa iti dai trupul tau, dar
ai vrut sa nu ramana aproape nici o urma din el, stiind ca Domnul are pentru
tine un alt vesmant, innoit si induhovnicit. Ai vrut atat de mult sa te dai
Lui, sa te golesti de tine pentru a-L purta desavarsit pe El, incat ai vrut sa
nu mai ramana nici o urma din carnea si din sangele tau! “Ca un leu, Tu Doamne,
adormind cu trupul, ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort“, cantam in
Prohodul Domnului. Aidoma Leului-Hristos, cu care te-ai asemanat – asa ai mers,
Sfinte, alergand la mucenicie, sa rapesti pe Dumnezeu, sa te saturi de carnea
si sangele Lui… Numai un purtator de Dumnezeu, de Duhul Sfant poate avea acest
dor atat de aprins in sine dupa Dumnezeu. Altfel, ar fi nesabuinta, nu curaj,
ambitie, nu smerenie. Nu pentru ca era impins de un voluntarism extrem a mers
Sf. Ignatie la martiriu, ci pentru ca asa L-a impins Duhul Sfant si i-a facut
cunoscut ca aceasta este bine-placut lui Dumnezeu. Pilda Sfantului Ignatie ne
arata noua ca, intru Adevar, omul cel vechi, cel inchis in cusca pacatului si
legat de patimi, omul cel vechi, inrobit silniciei, sleirii, intunericului,
stricaciunii, desertaciunii, ei bine, acest om, nu altul, intru Adevar se
slobozeste, intru Adevar se desfiinteaza pentru a face loc lui Hristos! Va
invitam, in aceasta zi numita de “Ignat” sa gustam impreuna macar cateva mici
“imbucaturi” din scrierile purtatoare de Duh ale Sfantului Ierarh si Mucenic
Ignatie, “painea lui Hristos”, care hraneste intreaga Biserica:
20decignatie.jpg “Din Epistola catre Romani:
Capitolul 3
Niciodată n-aţi pizmuit pe nimeni, ci pe alţii aţi învăţat.
Şi eu voiesc ca cele ce învăţaţi, să le şi faceţi. Deci mie să-mi cereţi putere
şi dinlăuntru şi dinafară, ca nu numai să zic, ci să şi voiesc; ca nu numai să
mă numesc creştin, ci să fiu şi în faptă. Că dacă mă voi afla aşa, voi putea fi
credincios. Nimic din cele ce se arată este veşnic. Cele ce se văd sînt
vremelnice, iar cele ce nu se văd sînt veşnice, pentru că Dumnezeul nostru
Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veşnic. Creştinătatea este lucru nu
numai al sfătuirii, ci şi al mărimei de suflet. Cînd creştinul cu adevărat se
urăşte de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De aţi fi fost
din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sînteţi din lume, ci Eu
v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Petreceţi
întru dragostea Mea.
Capitolul 4
Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor
pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine
dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mîncare fiarelor, prin care îmi este cu
putinţă a cîştiga pe Dumnezeu. Sînt grîu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii
fiarelor să mă macin, ca să fiu pîine curată a lui Hristos. Mai bine aţîţaţi pe
fiare ca să mi se facă mormînt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi
fi ucenic adevărat al lui Hristos, cînd nici lumea nu va vedea trupul meu.
Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine ca, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac.
Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sînt apostoli, iar eu
osîndit; aceia slobozi, iar eu pînă acum sînt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi
slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ cînd sînt legat, ca
nimic lumesc sau deşert să poftesc.
Capitolul 5
1. Din Siria pînă la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe
mare, noaptea şi ziua, înlănţuit de zece leoparzi, adică de o grupă de ostaşi;
aceştia, chiar cînd le faci bine, se fac mai răi. Cu nedreptăţile lor, capăt
mai multă învăţătură; «dar nu cu aceasta m-am îndreptăţit» (1 Cor. 4, 4). 2. Aş
dori ca fiarele să-mi fie pregătite şi mă rog să-mi fie îndată gata. Am să le
linguşesc, ca să mă mînînce iute, nu precum se tem unii, şi nu se ating de ele.
Iar dacă nu vor voi de bună voie, eu le voi sili. 3. Iertaţi-mă! Eu ştiu ce
mi-i de folos. Acum încep să fiu ucenic! Nici o făptură din cele văzute şi din
cele nevăzute să nu caute să mă împiedice de a dobîndi pe Hristos! Să vină
peste mine foc şi cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărţirea trupului,
risipirea oaselor, strivirea mădularelor, măcinatul întregului trup, relele
chinuri ale diavolului. Să vină toate, numai
să dobîndesc pe Hristos!
Capitolul 6
1. La nimic nu-mi vor folosi desfătările lumii, nici
împărăţiile veacului acestuia. «Mai bine-mi este să mor» (1 Cor. 9, 15.) în
Hristos Iisus, decît să împărătesc marginile pămîntului. Pe Acela îl caut, Care
a murit pentru noi; pe Acela Il vreau, Care a înviat pentru noi. 2. Naşterea
mea mi-i aproape. Să nu mă împiedicaţi să trăiesc, să nu voiţi să mor! Nu-l
daţi lumii pe cel care voieşte să fie al lui Dumnezeu, nici nu-l amăgiţi cu
materia! Lăsaţi-mă să primesc lumină curată! Ajungînd acolo, voi fi om! 3.
Ingăduiţi-mi să fiu următor al patimilor Dumnezeului meu! Dacă-L are cineva în
el, să se gîndească ce vreau şi să aibă milă de mine, pentru că ştie cele care
mă apasă! Iertaţi-mă, fraţilor! (Fil. 1, 23).
Capitolul 7
1. «Stăpînitorul veacului acestuia» (In. 14, 30) vrea să mă
răpească şi să strice gîndurile mele despre Dumnezeu. Nimeni, dar, dintre cei
de faţă sa nu-l ajute! Mai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu! Să nu căutaţi
că vorbiţi de Iisus Hristos, dar să doriţi lumea. 2. Invidia să nu se
sălăşluiască în voi. Nici dacă v-aş ruga, cînd aş fi lîngă voi, să nu mă
ascultaţi, ci ascultaţi cele ce vă scriu. Vă scriu fiind viu şi dorind să mor.
Dorinţa mea a fost răstignită şi nu este în mine foc, care să iubească materia,
ci «apă vie» (In. 4, 10), care grăieşte în mine şi-mi spune dinăuntrul meu:
«Vino, la Tatăl!». 3. Nu mă bucur de hrana cea stricăcioasă, nici de plăcerile
vieţii acesteia. Vreau pîinea lui Dumnezeu, care este trupul lui lisus Hristos,
Cel din sămînta lui David (In. 7, 42, Rom. 1, 3), iar băutură vreau sîngele
Lui, care este dragoste nestricăcioasă.
Capitolul 8
1. Nu vreau să mai trăiesc după oameni. Şi va fi aceasta,
dacă voi o voiţi. Voiţi, ca şi voi să fiţi voiţi! 2. Vă cer aceasta în puţine cuvinte.
Credeţi-mă! Iisus Hristos vă va arăta, că spun adevărul. Nemincinoasă e gura,
în care Tatăl a vorbit cu adevărat. 3. Rugaţi-vă pentru mine, ca să cîştig. Nu
v-am scris după trup, ci după gîndul lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, mi-aţi
făcut voia; dacă voi fi respins, m-aţi urît.
Din Epistola catre Efeseni: Capitolul 11
1. Sînt vremile cele din urmă (1 In 2, 18). Să ne ruşinăm,
deci, şi să ne temem de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, ca să nu ne fie spre
osîndă. Una din două: sau să ne temem de mînia care va să vină (Mt. 3, 7) sau
să iubim harul de acum! Numai să fim găsiţi în Hristos Iisus, spre a vieţui
adevărat. 2. Nimic să nu iubiţi în afară de Hristos, în Care port lanţurile,
mărgăritarele cele duhovniceşti. Facă Dumnezeu să înviez cu ele, prin
rugăciunea voastră, de care facă Dumnezeu să am totdeauna parte, ca să fiu
găsit în moştenirea creştinilor din Efes, care au fost totdeauna uniţi şi cu
Apostolii, prin puterea lui lisus Hristos. [...]
Capitolul 19
1. Stăpînitorul veacului acestuia (In 14, 30) n-a cunoscut
fecioria Mariei (Lc. 1, 27-34), naşterea lui Hristos din ea şi moartea
Domnului. Trei taine răsunătoare, care s-au săvîrşit în tăcerea lui Dumnezeu.
2. Dar cum s-au descoperit veacurilor? O stea a strălucit pe cer mai mult
decît toate stelele; lumina ei era nespusă şi noutatea ei minuna; toate
celelalte stele, împreună cu soarele şi luna, horă făceau în jurul stelei,
care covîrşea cu lumina ei pe toate. Şi tulburare a fost. De unde noutatea
aceasta că steaua nu se aseamănă cu celelalte stele? 3. Atunci orice magie s-a
nimicit şi orice legătură a răutăţii a pierit; neştiinţa s-a risipit; iar
vechea împărăţie a căzut, cînd Dumnezeu s-a arătat în trup omenesc spre
înnoirea vieţii veşnice (Rom. 6, 4). A luat început ceea ce fusese hotărît de
Dumnezeu şi prin aceasta toate se puneau în mişcare, pentru că se pregătea
nimicirea morţii.
Epistola catre Smirneni: Capitolul 1
1. Slăvesc pe Iisus Hristos Dumnezeu, Care v-a înţelepţit
aşa. Am înţeles că aţi ajuns desăvîrşiţi în neclintită credinţă, ca şi cum aţi
fi pironiţi, cu trupul şi cu sufletul, în crucea Domnului Iisus Hristos şi
întăriţi în dragoste, în sîngele lui Hristos, plini de credinţă în Domnul
nostru, Care cu adevărat este «din neamul lui David după trup» (In 7, 42), dar
Fiu al lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din
Fecioară, botezat de Ioan, «ca sa se împlinească de El toată dreptatea» (Mt. 3,
15). 2. Pe timpul lui Pilat din Pont şi al lui Irod a fost pironit cu adevărat
pentru noi cu trupul, din al cărui fruct sîntem noi, din patima Lui cea de
Dumnezeu fericită ; «ca să ridice semn» (Is. 5, 25; 11, 12; 49, 22; 62, 10) în
veci prin înviere pentru a aduna pe sfinţii şi credincioşii Lui, fie din iudei,
fie din păgîni, într-un singur trup al Bisericii Lui.
Capitolul 2
1. El a pătimit toate acestea ca să ne mîntuim. A pătimit cu
adevărat şi a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necredincioşi, că a pătimit
în aparenţă, ei existînd în aparenţă, şi, precum gîndesc, aşa li se va şi
întîmpla, că sînt fantome şi draci.
Capitolul 3
1. Eu îl ştiu în trup şi după înviere şi cred că este. 2.
Cînd a venit la Petru şi la cei dimpreună cu el, le-a zis : «Luaţi, pipăiţi-mă
şi vedeţi, că nu sînt demon fără de trup (Lc. 24, 39)». Şi îndată s-au atins
de El şi au crezut, unindu-se strîns şi cu trupul şi cu duhul Lui. De asta au
dispreţuit şi moartea şi au fost găsiţi mai presus de moarte. 3. După înviere
a mîncat cu ei şi a băut cu ei, ca unul în trup, deşi duhovniceşte era unit cu
Tatăl.
Capitolul 4
1. Vă dau, iubiţilor, aceste sfaturi, cu toate că ştiu că şi
voi gîndiţi la fel ca mine. Dar vreau să vă feresc de fiarele cele cu chip de
om, pe care nu numai că nu trebuie să-i primiţi, dar, dacă e cu putinţă, nici
să vă întîlniţi cu ei, ci numai să vă rugaţi pentru ei, poate că se vor pocăi,
lucru greu însă. Că stăpînire peste aceasta are Iisus Hristos, viaţa noastră
cea adevărată. 2. Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de Domnul
nostru, atunci şi eu în chip aparent sînt înlănţuit. Pentru ce m-am dat pe
mine însumi morţii, focului, săbiei, fiarelor? Dar, aproape de sabie, aproape
de Dumnezeu; împreună cu fiarele, împreună cu Dumnezeu. Dar numai în numele
lui Iisus Hristos! Din dragoste de El, îndur toate, că El mă întăreşte, să
ajung om desăvîrşit”.
(Din: “Epistolele Sfantului Ignatie Teoforul“, in:
“Scrierile Parintilor Apostolici”, ed. EIDMBOR, 1979).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu