Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului 18 martie

Troparul Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului,glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Chiril, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, îneacă-i, te rog, în adâncul nepătimirii, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, ca, întru omorârea trupului, să-Ţi cânt Ţie, ca dintr-o alăută, cântare de bi­ruinţă.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-ţi sufletul cu gândurile faptelor bune, l-ai făcut primitor al harurilor Du­hului Sfânt. Pentru aceasta, ai dat afară adâncuri de înţelepciune şi ai uscat noianurile ere­ziilor, Sfinte Părinte Chiril.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-ţi-ai mintea mai înal­tă decât lucrurile materiale arătându-te împreună trăitor cu slujitorii cei nematerialnici; şi cu focul cuvintelor tale, ai ars toată materia eresurilor, Sfinte Chiril, strălucirea neadormită a Bisericii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu miresmele plăcut mirosi­toare ale cuvintelor tale, înţelepte, ai alungat pe cel numit cu numele nebuniei, cel ce era în­tocmai ca un noroi nesuferit al tuturor eresurilor, păstor adevărat făcându-te, ca o bună mireasmă a lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din noroiul patimilor, din întreitul val algândurilor, de săgeţile vicleanului şi din toată asuprirea cea potrivnică, miluieşte, Preacurată, pe toţi cei ce laudă naşterea ta cea de negrăit, Stăpână cu totul fără pri­hană.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pentru că Biserica...

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind de luminile în­ţelepciunii duhovniceşti, ai arătat în chip luminat celor de pe pământ Lumina Cea În­treită a Preasfintei Treimi, părinte, prin care am scăpat din întu­nericul înşelăciunii.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alăută a Preasfântului Duh te-ai arătat, cugetătorule de Dumnezeu, lăsând să răsune cântarea arătării lui Hristos, pe Care L-ai propovăduit în două firi, desfătând sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sufletul tău s-a arătat casă a sfinţeniei, întru care a locuit mai presus de fire Tatăl şi Fiul şi Duhul Cel Începător de viaţă, Căruia cântăm: Sfânt eşti, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nici chiar o minte cerească nu poate tâlcui naşterea ta cea mai presus de fire, Fecioară; că ai zămislit în pântece, Curată, pe Cuvântul Minţii Celei dintâi, pe Cel Ce toate le-a alcătuit cu cuvântul.

Irmosul:

Pentru că Biserica cea stearpă a născut fii din păgâni şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, Minunatului Dumnezeului nostru să strigăm: Sfânt eşti, Doamne!

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Acoperit-a cerurile bună­tatea Ta, Hristoase şi pământul s-a umplut de Slava Ta. Pentru aceasta, neîncetat strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Inima ta, cuvioase, primind izvorul înţelepciunii celei mai presus de lume, a scos la iveală adâncul de învăţătură, scufun­dând minţile celor nelegiuiţi.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O singură putere, o singură fiinţă şi o singură voire a Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri ai propovăduit, Sfinte Părinte Chiri şi pârâul înşelăciunii celei idoleşti l-ai nimicit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mintea cea murdară şi ne­bună a lui Manent, fericite, arzând-o cu sclipirile cuvintelor tale, ca un înţelept şi de Dum­nezeu învăţat, l-ai înfruntat cu putere.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Ceea ce eşti mai presus de toate făpturile, Curată, ai zămis­lit pe Făcătorul zidirii şi L-ai născut mai presus de fire; pe Cel Ce iarăşi a zidit firea noastră.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumină în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru adâncul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toiagul cinstitei tale înţe­lepciuni, ierarhe, turma ta la apa credinţei ai păscut-o, Preafericite Părinte Chiril.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuvântul tău, strălucind de Lumina Cea Dumnezeiască, a risipit negura necunoştinţei celor ce s-au luminat în Ierusalim, o, Sfinte Chiril!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Noaptea patimilor şi întune­cimile răutăţilor acoperă sufle­tul meu; ci, te rog, luminează-mă pe mine, tu, care ai născut pe Dătătorul luminii, Preacurată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte...

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un râu dintr-un alt Eden ai ieşit, plin fiind de apele cele curgătoare de via­ţă ale Duhului şi brazdele Bise­ricii le-ai adăpat, ierarhe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu flacăra cuvintelor tale ai scăpat din furtuna mării nele­giuirii poporul, preasfinţite, chemându-l pe dânsul, cu dreapta credinţă, la Limanul Cel Liniştit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea cea pământească a oa­menilor tu ai făcut-o cerească, Preacurată şi stricată fiind ea, ai înnoit-o cu adevărat. Pentru aceasta, cu neîncetate glasuri te cinstim, Fecioară.

Irmosul:

Strigat-a mai înainte, în­chipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune scoate-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Tunet Dumnezeiesc, trâmbiţă duhovnicească, săditorule al dreptei credinţe şi stârpitorule al eresurilor, plăcutule al Preasfintei Treimii, arhiereule mare, Sfinte Chiril, cu înge­rii împreună stând înainte, ne­încetat roagă-te pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cei trei tineri în Babilon, porunca tiranului nebunie socotind-o, în mijlocul văpăii au strigat: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul temerii de Dumnezeu avându-l tu, părinte, în cugetul tău, materia dulceţilor ai ars-o, cântând: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lacrimile stingând tu vă­paia patimilor, fericite, ai păzit focul sufletului tău nestins, stri­gând: Binecuvântat eşti Doam­ne, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Harul Duhului Sfânt avân­du-l în suflet ca o apă vie, cugetătorule de Dumnezeu, ai iz­vorât, părinte, râuri de învăţă­turi, adăpând Biserica ce cu credinţă te cinsteşte pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul te-a sfinţit pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Sfân­tul Cel Ce Şi-a clădit Lui Însuşi Trup din trupul tău, Domnul, Cel Ce locuieşte întru Sfinţi, Dumnezeul nostru.

Cântarea a 8-a. Irmos: Izbăvitorule al tuturor...

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndepărtând dormitarea lenevirii de pe genele sufletu­lui tău, fericite, ai adormit acum somnul care se cuvine drepţilor şi către Ziua Luminii Celei Neîn­serate te-ai mutat.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu fulgerele cuvintelor tale ai ars eresurile cele pline de uscă­ciune, pururea pomenite, Sfinte Ierarhe Chiril şi pe credincioşi ai luminat să se în­chine Preasfintei Treimi, Care după Feţe este Treime, iar după Fire este Unime.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Jertfă aducându-te pe tine în­suţi, prin ostenelile tale, Celui Ce a primit a fi omorât pentru tine, te-ai junghiat fără de sânge, ca un slujitor Dumnezeiesc al Tai­nelor celor de negrăit, Părinte Chiril.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăvindu-ne de blestemul strămoaşei prin tine, Curată Maică a lui Dumnezeu, Binecu­vântată Stăpână, te binecuvân­tăm, Fecioară Preamărită, închinându-ne Preasfintei naşte­rii tale.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Izbăvitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau în dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, binecu­vântaţi şi lăudaţi pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva, adică, prin boala...

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind să vezi Slava cea de negrăit a lui Hristos, ierarhe, te-ai sârguit să omori patimile cele stricătoare de su­flet şi să faci inima ta vas al înţelepciunii celei mai bune şi mai înalte. Pentru aceasta, toţi cu credinţă te fericim pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Soarele Hristos, ca pe o stea mult luminoasă te-a pus pe tine, Sfinte Chiril, în înălţimea Bise­ricii, ca să luminezi cu Razele Dumnezeieştilor învăţături ini­mile credincioşilor, celor ce să­vârşesc pomenirea ta cea pur­tătoare de lumină, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună vorbitor şi împreună slujitor te-ai făcut cu înge­rii; căci tu, ca unul fără de trup vieţuind pe pământ, părinte, te-ai arătat părtaş laolaltă cu cuvioşii şi pe aceeaşi treaptă cu ierarhii; cu aceştia împreună dănţuind, adu-ţi aminte şi de noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Inima mea cea stearpă de Dumnezeieştile fapte bune, arat-o aducătoare de roade, Preacurată Fecioară, ca Una care te-ai născut din cea stear­pă, prin voinţa Celui Ce face toate cu putere; ca să te laud pe tine, Ceea ce eşti Prealăudată.

Irmosul:

Eva, adică, prin boala ne­ascultării, blestemul înăuntru a adus. Iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla Cea purtată de tine în pântece, lumii Binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta, cu toţii te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Cu Înţelepciunea Cuvântului îmbogăţindu-te, ai dat afară râurile învăţăturilor vieţii şi ai adăpat tot cugetul celor binecredincioşi; şi cu toiag Dum­nezeiesc păstorindu-ţi turma, ai hrănit-o în Dumnezeiasca livadă a cunoştinţei. Pentru aceasta, te lăudăm ca pe un păs­tor şi mare învăţător şi apără­tor al credinţei, Sfinte Ierarhe Chiril, strigând: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul 1.

Limba ta, înţelepte, cu insuflări Dumnezeieşti a luminat popoare să se închine Singurei Sfintei Treimi, Celei Nedespăr­ţite după Fire, dar împărţită după Feţe. Pentru aceasta, bucurându-ne, prăznuim noi preasfântă pomenirea ta, punându-te înainte pururea rugător către Dumnezeu.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1.

Marie, Ceea ce eşti Cinstit Vas al Stăpânului, ridică-ne pe noi, cei căzuţi în prăpastia cumpli­tei deznădăjduiţi, a greşelilor şi a necazurilor şi ne scoate din greşelile lenevirii, ca să te mă­rim pe tine, Singura Atotmilostivă, Nădejdea robilor tăi.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1.

Maica Ta cea Preacurată, văzându-Te pe Tine, Hristoase, mort, întins pe Cruce, a strigat: Fiul meu, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această negrăită rânduială a Ta, prin care ai mântuit zidi­rea cea făcută cu înţelepciune de mâinile Tale cele fără de pri­hană?

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.

Sfântul Chiril s-a născut din părinţi evlavioşi, care mărturiseau credinţa creştină. De mic copil a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim.
Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a venit la împărat aţâţând mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.
Şi era sfântul Chiril, în ceea ce priveşte înfăţişarea trupului, om potrivit de vârstă, gălbui la faţă, cu părul lung, cu nasul adus, lat şi rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite şi aduse, cu barba albă, deasă şi îngemănată şi cu toată ţinuta asemenea unui om de la ţară.

Tot în această zi, pomenirea celor zece mii de mucenici, care s-au săvârşit tăindu-li-se capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim, Evcarpion şi cei împreună cu dânşii.

Când prigoana împotriva creştinilor din Nicomidia ajunsese în toi, în vremea împăratului Maximian, sfinţii mucenici aceştia, Trofim şi Evcarpion, se găseau în oaste şi fiind puternici la trup şi îndrăzneţi, pentru că încă nu ajunseseră să cunoască învăţătura creştină, prigoneau şi ei pe creştini şi ajunseseră nişte vrăjmaşi preaînverşunaţi ai creştinilor: îi prindeau, îi băgau la închisori şi având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau şi pe alţii îi ocoleau.
Odată, mergând să prindă pe unii dintre creştini, au văzut un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Şi au mai auzit şi un glas, care ieşea din acest foc şi care zicea: "Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor". Auzind glasul acesta, Trofim şi Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime şi de îndrăzneală şi care se îngâmfau împotriva creştinilor, au căzut la pământ, nemaiputând nici privi şi nici auzi glasul acela care tuna din nor. Şi de jos de unde se găseau, numai acest lucru grăiau: "Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui". Iar după ce au zis acestea plini de frică, norul cel de foc s-a despărţit în două şi iarăşi s-a auzit un glas din el zicând: "Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele!" Şi ridicându-se, au văzut stând în mijlocul norului pe cineva îmbrăcat în haină albă şi cu totul frumos la înfăţişare şi mulţime multă stând în jurul lui, şi minunându-se de această vedere, au zis ca dintr-o gură: "Primeşte-ne şi pe noi că multe şi nenumărate sunt păcatele noastre; căci ne-am pornit întocmai ca nişte beţivani împotriva Ta, a adevăratului Dumnezeu şi a robilor Tăi!" După ce au zis ei acestea, norul unindu-se iarăşi laolaltă s-a urcat la cer. Iar ei plângând mult, s-au întors din drumul lor; şi pe toţi pe care mai înainte îi închiseseră, lăsând la o parte toată frica şi teama, i-au îmbrăţişat ca pe nişte fraţi, închinându-se lor şi le-au spus să se ducă la casele lor.
Dar mai-marele locului aflând acestea s-a umplut de mânie împotriva lor şi poruncind să fie aduşi înaintea lui, i-a întrebat care este pricina de şi-au schimbat purtarea. După ce ei au istorisit însă toată vedenia pe care au avut-o, în toate amănuntele, mai-marele locului a poruncit să fie spânzuraţi pe lemn, iar după ce s-a făcut aceasta li s-au strujit coastele cu căngi de fier şi li s-au frecat rănile cu ţesături de păr. Iar sfinţii, vitejeşte răbdând toate acestea, se rugau lui Dumnezeu, bucurându-se şi mulţumindu-I. Pentru aceasta, mai-marele locului, umplându-se de şi mai multã mânie împotriva lor, a dat poruncă să se pregătească un cuptor aprins în mijlocul cetăţii şi sfinţii să fie aruncaţi în el. După ce porunca tiranului s-a împlinit, sfinţii intrând în cuptor, au primit acolo cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Mariei, sora lui Lazăr, care a uns picioarele Domnului cu nard şi le-a şters cu părul capului ei.

Matei 26, 6-13 :
Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Marcu 14, 3-9 :
Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir@ de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.
Ioan 12, 1-8 :
Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 16 zile: Pomenirea Sfantului Mucenic Sabin Egipteanul (+287).

Patria Sfantului Sabin a fost Egiptul si cetatea Ermopolis si era barbat slavit, avand dregatorie mare in cetatea sa. Pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), tulburandu-se tot Egiptul, din pricina prigonirii celei cumplite ce se pornise, multi crestini fiind prinsi, chinuiti si ucisi, Sabin si-a lasat casa, averea si prietenii si, iesind pe ascuns din cetatea sa, s-a adapostit intr-un sat indepartat, in care erau ascunsi si alti crestini. Si, acolo, nestiut, intr-o casa mica si saracacioasa, petrecea in post si rugaciune, ziua si noaptea. Dar, slujitorii de idoli il cautau neincetat pe Sabin, cel de bun neam, din Ermopolis, ca sa-l prinda spre chinuire, si negasindu-l, erau mahniti de multa vreme.
    S-a gasit insa un vanzator care, ca si Iuda s-a dus la slujitorii de idoli si a zis: "Ce-mi dati, ca sa va arat unde este Sabin, pe care il cautati ?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Au mers, apoi, dupa dansul, pana in satul acela si, vazand casa, au inconjurat-o si au batut in usa. Si erau cu Sfantul Sabin, in casa aceea, sase crestini care, crezand ca a venit la dansii cineva din fratii credinciosi, pentru vreo trebuinta, au deschis usa. Deci, slujitorii de idoli, intrand inlauntru, cu mare ura, i-au prins si i-au legat pe toti, insa pe Sfantul Sabin l-au legat deosebit, cu lanturi mai grele, si l-au dus la dregatorul locului aceluia, care se numea Avian. Si, dus fiind la paganeasca judecata si, silit sa jertfeasca idolilor, nu s-a lepadat de Hristos. Drept aceea, l-au chinuit cumplit, cu unghii de fier zgaraindu-l si cu foc arzandu-l, iar, mai pe urma, l-au inecat intr-un rau. Si asa s-a sfarsit nevointa muceniciei si la Hristos s-a dus, ca sa-si ia cununa biruintei. Asemenea si ceilalti sase crestini, prinsi impreuna cu dansul, chinuiti fiind, si-au dat duhul castigand aceeasi slava, de la Hristos, in ceruri.
 

Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Efrem Sirul pentru bogati.     Auziti, bogatilor, si luati aminte, ascultati cei ce tineti case, sa nu va mandriti intru averea voastra cea stricacioasa, laudandu-va. Ca numai Dumnezeu este bogat, El care are bogatie nestricacioasa si din destul si da tuturor, celor ce cer. Iar fiinta bogatiei noastre este praful. Si, pana ce este liniste, va veseliti cu ea si o stapaniti, si vin la voi mici si mari, slaviti si fara slava, bogati si saraci, aducandu-va voua cinste si daruri si la picioare cazandu-va; si, de aceea, bine este sa multumiti lui Dumnezeu. Dar sa va paziti, ca nu cumva, bogatia sa fie adunata cu pacat, cum ar fi de pilda, sa iei mita de la vreunul care ar voi a birui pe vreun potrivnic al sau si tu, atunci, cu nedreptate, sa osandesti pe omul cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos si-a varsat sangele.
    Destul sa-ti fie tie si casei tale ceea ce ti se cuvine, cu dreptate, iar nu intr-ascuns. Iar de vei lua pe deasupra, atunci, iei ca o bautura tulbure si sa cunosti ca esti bolnav cu sufletul. Pazeste-te cu intelepciune si-ti curata sufletul tau cu frica lui Dumnezeu. Sa nu aduni lucruri spurcate si nedrepte in viata aceasta, fiindca averea aceea naste in sufletul tau boala netamaduita. Deci, precum mai inainte ti-am zis, strecoara-ti toate, ca sa nu fie in casa ta nedreptate, nici spurcaciune, ci toate curate si drepte. Toate, ca si printr-o strecuratoare sa le strecori, si sa le speli, cu dreptate si cu vrednicie, ca sa fie curate si nespurcate de-a pururea, ca o apa curgatoare. Zis-a inteleptul ca se cade sa ne spalam si sa ne curatim sufletul nostru de rusinea si de insasi spurcaciunea lui, adica, sa-l pazim de bogatia cea nedreapta. Sa primesti si sa aduci in casa ta pe cel strain si pe cel sarac si sa-i hranesti si sa-i incalzesti, iar Dumnezeu iti va rasplati tie insutit, pentru ca El insusi a fagaduit asa, si nemincinos este.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, ca pe cel, pe care il iubeste Domnul, il si cearta.     De vei vedea pe vreun om nedrept si rau, intru indestulare petrecand si intru sanatate, sa nu te minunezi de el, pentru ca a facut si el putin bine, inaintea iui Dumnezeu, si, pentru aceasta, isi ia plata sa aici, iar acolo, va auzi, ca si bogatul: "Tu ti-ai luat cele bune in viata ta, pentru acel bine facut de tine". Iar de vei vedea pe cela ce in dreptate vietuieste, suferind chiar multe primejdii si necazuri, sa-l fericesti pe el, si, ca el, sa ravnesti a fi, pentru ca, aici unul ca acela, se curateste de pacate, iar, acolo, la multa bucurie merge, ca, pe cel pe care il iubeste Dumnezeu, il si cearta.
    Pentru ce te tulburi, omule, vazand pe sfinti, in viata, cu necazuri ? Ca acei ce rabda aici necazurile, aceia, intru Cereasca Imparatie, se vor salasui, cu bucurie. Iar, pentru cei ce sunt rai, lacomi, talhari, rapitori, clevetitori si intru indestulare petrec, pentru unii ca aceia, vesnicile osande in foc li se gatesc; precum si bogatul acela, care in vapaie fiind, ruga pe Avraam, iar Avraam i-a zis: "Tu, fiule, ti-ai luat cele bune in viata ta, iar Lazar, pe cele rele: si pentru aceea, el, aici se mangaie, iar tu te chinuiesti, in vapaie arzandu-te".
    Ascultati, insa, ce fel de bine a luat bogatul: bogatie, sanatate, hrana, bauturi multe, vin scump, stapanire, slava si cinste de la toti. Dar Lazar, oare nu a gresit si el ceva ? Cu adevarat, avea si el putine greseli. Asadar, cand bogatul si-a luat cele bune in viata, pentru putinul bine pe care l-a facut, si Lazar asemenea, si-a luat cele rele, pentru putinele lui greseli; de aceea, acum, se desfata, iar bogatul se chinuieste. Drept aceea, fratilor, de veti vedea pe vreun drept suferind, aici, boli si primejdii, sa-l fericiti pe unul ca acela, pentru ca aici, de pacate slobozindu-se, va merge curat acolo, la Dumnezeu. Si, chiar de i se vor si indelunga lui primejdiile, inca, mai mult, i se va inmuiti lui rasplata dreptatii. Ca si dreptul Iov, care fara si prihana a pazit poruncile lui Dumnezeu, cate chinuri n-a luat in trupul lui, aici ! Si pentru ce altceva patimea, fara numai ca, acolo, mai mare cinste sa primeasca ? Iar la altii, rai fiind, chiar daca numai in sanatate ar petrece si nici o primejdie nu le-ar veni, la unii ca acestia, fratilor, si la slava lor de oameni pacatosi, nimeni sa nu ravneasca, ci mai mult, sa planga pentru dansii, ca sabia judecatii se gateste asupra lor.

    Drept aceea, nu cela ce incepe bine si face rau pe urma este drept, ci, de va avea cineva sfarsit bun, acela este drept. Ca unii gresesc la aratare, iar in taina mult se pocaiesc si noua ni se pare ca sunt pacatosi, iar, la Dumnezeu, se afla dreptii. Pentru aceea, nu se cade a osandi pe nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea ! 

PREOTII IMPREUNA CU CREDINCIOSII DIN PAROHIA NOASTRA SE VOR ALATURA MARSULUI PENTRU VIATA DIN DATA DE 21 MARTIE - Fiecare viata este un dar!

Prin participarea la Marșul Național pentru Viață, simultan în orașele țării, creștinii doresc să afirme și în acest an cu tărie sfințenia și inviolabilitatea vieții în toate ipostazele ei, inclusiv în cele mai dezavantajate, ca dar veșnic al lui Dumnezeu.

Bisericile, organizațiile creștine, cele pro-vita și pro-familia împreună cu toți iubitorii vieții din România lansează un nou apel tuturor oamenilor de bunăvoință de a organiza în data de 21 martie 2015 Marșul național simultan pentru Viață în orașele țării! 

Predică la Duminica Sfintei Cruci - IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!
„Cruci Tale ne închinăm, Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

În această sfântă zi, duminica închinată Sfintei Cruci se înjumătăţeşte Postul, pentru că Postul are şase săptămâni, urmat de Săptămâna Patimilor. Sfânta Cruce s-a înfipt în inima pământului, pentru ca inimile noastre să se curăţească şi să se umple de darul iertării şi pentru noi, centrul spiritual a pământului este Golgota, unde s-a înfipt crucea în inima pământului. Postul are inima sa. Astăzi este jumătatea Postului. De aceea, Sfinţii Părinţi ne-au aşezat în rânduiala Bisericii, Sfânta Cruce în a treia duminică din Postul cel Mare. Sfânta Evanghelie ne cheamă astăzi să ne luăm crucea şi să urmăm lui Hristos. Ce însemnează luarea crucii şi urmarea lui Hristos? Crucea şi-a schimbat sensul din vechime, prin Mântuitorul Hristos, din semnul profan, de batjocură, de necinste, de pedeapsă, a făcut un semn de biruinţă, un semn de bucurie, un semn de slavă. Prin cruce se înfăţişează laturile pământului, cele patru puncte cardinale ale pământului sunt reprezentate de cele patru laturi ale crucii. Mântuitorul nu S-a răstignit pe un lemn, căci şi această practică era învechită. Ştim dinainte că în Sparta, în Teba, oamenii erau pedepsiţi, fiind ridicaţi pe un stâlp şi erau ţinuţi acolo, până când mureau, făctorii de rele sau cei ce trebuia să fie pedepsiţi. După aceea a apărut crucea, tot din purtraea de grijă a lui Dumnezeu, pe care erau pedepsiţi făcătorii de rele. Făcători de rele erau toţi oamenii cei ce jefuiau, furau, loveau, tâlhăreau şi erau pedepsiţi pe astfel de unelete de tortutră. Mântuitorul Hristos a luat aminte şi trimis de Dumnezeu ca Fiul al Său să ia chipul nostru, a binevoit să intre în nijlocul răutăţilor noastre. Răutăţile noastre nu puteau să fie vădite mai lesne decât în aceste pedepse pe care oamenii şi le dădeau unii altora. Era şi tăierea prin sabie o pedeapsă, dar era o pedeapsă socotită pentru nobili. Pentru cei ce trebuiau să fie umiliţi, cea mai grea pedeapsă era crucea, pentru că pe laturile orizontale ale crucii, oamenii erau pironiţi cu mâinile şi-atât de mult sângerau şi-atâta durere suportau. Erau şi umiliţi şi batjocoriţi de cei ce veneau şi îi priveau. Pe de o parte, îi durea trupul, pe de altă parte, îi durea sufletul, că erau umiliţi. Aceasta era socotită cea mai durroasă şi cea mai ruşinoasă şi cea mai grea pedeapsă. Mântuitorul Hristos Care a venit să ne răscumpere din păcat şi din moarte, ar fi putut să ne mântuiască numai prin cuvânt. Aşa cum prin cuvânt, toate s-au făcut, putea prin cuvânt, toate să ni le ierte. Pe de o parte, era nedrept, pe de altă parte, nu se arăta motivul iertării noastre. Motivul venirii Fiului lui Dumnezeu nu afost altul decât iubirea Sa nemăsurată faţă de noi. Cum să îşi arate cineva, iubirea cea mai mare? Prin durerea cea mai aspră, prin jertfirea sa. Fiul lui Dumnezeu Se jertfeşte pe cruce, asemenea tâlharilor, dar cu alt înţeles. Tâlharii erau răstigniţi ca nişte făcători de rele. El a primitit să Se răstignească, ca un făcător de bine. Binele Său, fiind răstălmăcit de omul întunecat de păcat şi plin de venin şi de răutate, a fost socotit şi binele său ca un rău. A fost răstignit ca un făcător de rele. Relele pentru care a fost răstignit erau numai în mintea întunecată a celor ce L-au condamnat la moarte, al celor ce L-au osândit la răstignirea pe cruce şi răul în el nu exista, ci numai binele, răstignirea Sa pe cruce devine jertfă curăţitoare şi izbăvitoare pentru păcatele noastre. El S-a rugat pe cruce, cum nu S-a rugat nimeni până atunci. Nu se putea ruga nimeni. Cine putea să ceară iertarea noatră? Numai Cel atpotputernic şi fără de păcat Care a primit să fie batjocorit, îndurerat, osânditit şi răstignit de cei mfăcători de rle. De aceea, două cuvinte au fost esenţiale: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”. Acesta este primul cuvânt şi după ce Şi-a dat jertfa Sa, a zis: „Părinte, în mâinile Tale, îmi dau sufletul Meu!”. Sufletul omenesc a lui Iisus Hristos, îmbrăcat în firea cea dumnezeiască se duce în mâinile Tatălui. Tatăl Îşi îmbrăţişează Fiul şi Îl îmbrăţişează nu numai cu Dumnezeu, ci şi ca om. Îmbrăţişându-L pe El, îmbrăţişează toată firea noastră cea omnenească, îmbrăţişează şi sufletele noastre şi le rânduieşte şi lor, loc acolo unde S-a suit Fiul Lui Dumnezeu, la ceruri.

Iubiţi credicioşi Mântuitorul Hristos Şi-a luat crucea la propriu şi a dus-o până când a căzut sub povara ei. După aceea, crucea a fost luată de un om care venea de la ţarină, Simon Cirineanul. Jumătatea de drum, Mântuitorul Şi-a dus crucea, singur. Jumătate de drum, I-a dus-o Simon. Mântuitorul e îndeamnă şi pe noi să ne luăm crucea. Nu ne cere să purtăm o cruce grea pe care să ne răstignim, dar ne cere să ne luăm crucea noastră. El Însuşi a dus crucea noastră. Suferinţele pe care le-a purtat Iisus în trupul Său, nu erau ale Sale., El S-a născut fără de păcat. Trupul pe care l-a luat era rănit de păcat. El a purtat rănile noastre. De aceea, odată cu crucea, a dus şi rănile noastre. Noi toţi suntem răniţi. Păcatul ne-a rănit. Noi toţi suntem robiţi, păcatul ne-a robit. Pentru că Fiul lui Dumnezeu a venit să ne dezrobească, S-a făcut rob. Stăpânul S-a făcut rob, s-a lăsat batjocorot, umilit şi răstignit de robi Săii. Aici stă sublimul, aici stă frumuseţea, aici stă taina dragostei. Cel ce ne-a făcut, ne-a şi iubit şi ne-a iubit aşa de mult, încât iubirea Sa nu are măsură. În zadar, a căutat şi fariseii şi saduheii şi arhiereii Legii vechi şi mai marii poporului să-L batjocorească, să-L umilească, să-L întoarcă din calea jertfei Sale. Hristos nu s-a întors. Hristos privea spre Tatăl. Hristos vroia să Se întoarcă la Tatăl, dar nu singur. A coborât singur şi S-a întrupat din Fecioara Maria, dar S-a înfrăţit cu noi, după ce S-a întrupat. Acum nu vroia să Se întoarcă la tatăl, fără noi. Tocmai de aceea, l-a primit să pătimească cu noi, de la noi şi prin pătimirile Sale să ne izbăvească. A ne lua crucea însemnează a suferi orice, ca să nu ne despărţim de Dumnezeu. Hristos Fiul lui Dumnezeu nu S-a despărţit nici de tatăl, pentru că a rămas acelaşi Dumnezeu, împreună cu Tatăl în aceeaşi fiinţă, dar S-a unit şi cu noi. Aşadar, cine voieşte să vină spre Dumnezeu, trebuie să se unească cu El. Cine se uneşte cu El, nu simte durerea. Nu îl dor umilinţele, nu-l dor nedreptăţile, nu-l dor necazurile vieţii. Răbdarea şi dragostea îl fac pe om să simtă durerea mai puţină. Pe primul plan, pune iubirea şi pe cel de-al doilea, durerea. Iubirea copleşeşte durerea, iubirea îl uneşte şi îl ţine unit pe om cu Dumnezeu. În iubire nu este moarte, nu este frică, în iubire, durerea se biruieşte.

În această duminică, ni se înfăţişează crucea lui Hristos şi crucea noastră. Noi, către crucea lui Hristos trebuie să mergem. Ce-a făcut El, ne îndeamnă şi pe noi să facem. Să Îl urmăm în tot drumul Său către Tatăl. A te lepăda de tine însuţi însemnează a te lepăda de tot ce ai făut rău , a conştientiza tot răul pe care l-ai făcut şi l-a aşezat în inima şi în viaţa ta. Mai întâi trebuie să te opreşti şi să descarci povara răului şi orice ai avea de răbdat să nu te opreşti din calea către Dumnezeu. Răul îţi întunecă această cale, îţi opreşte elanul, te perverteşte, te urâţeşte şi te face să nu mai ai demnitate. De aceea, se întrebau Sfinţii Părinţi cum arată chipul unui om bun care se căieşte, se opreşte de la păcate şi-L cheamă necontenit pe Hristos în inima sa şi Hristos ia chip în El şi cum arată un om rău. Un om rău ia chipul vrăjmaşului diavol. Înăuntrul său este întuneric, gândurile îi sunt tulburi, firea se schimbă din bună în rea. Omul rău se hrăneşte cu păcatul şi crede că este dulceaţă. Păcatul îl tot împovărează şi îi strică firea şi îl urâţeşte. Şi el crede că aceasta este firea lui reală. Omul bun se goleşte de sine. Nu vrea să se ştie pe sine, ci vrea să Îl pună în inima sa pe Hristos. El nu trăieşte pentru sine, ci spune lui Dumnezeu: „Doamne, eu sunt casa Ta, rămâi în mine!Tu, porunceşte-mi şi eu ascult de tine şi ce îmi vei spune, aceasta voi face!”. 

Crucea este arătată astăzi ca fiecare dintre noi să ne regăsim identitatea cea de după botez. Atunci, am avut noi chipul cel mai curat. Era însuşi chipul lui Dumnezeu în noi. Hristos era transparent în noi. După ce am început să greşim, cu o umbră, cu mai multe, am început să îl întunecăm chipul. Am început să împuţinăm mintea. Să punem în minte în locul tainelor lui Dumnezeu, întunericul celui rău. Voinţa, am început să o înjumătăţim. Am făcut şi bine, am făcut şi rău. Simţirea abia mai distinge din ceea ce este a lui Dumnezeu şi ceea ce este a celui rău. De aceea, să ne trezim. Cu adevărat, să ne luăm crucea, să vedem ce trebuie să facem, cum să ne jertfim, ca să putem să ne luăm crucea. Crucea însemnează să răscumpărăm răul pe care l-am făcut, să ne oprim de la păcat. În loc de păcat, să punem în minte, lumina Sfintei Evanghelii. În loc să bârfim, să răsplătim răul cu rău, voinţa noastră să se îndrepte spre milostenie, iubire, ajutorare, rugăciune. Simţirea noastră să îşi revină şi ea din a simţi plăcerile pentru păcat, să simţim ură pentru păcat, să simţim bucurie, când se sălăşluieşte darul lui Dumnezeu în noi. Să ne supunem cu toate instinctele care ne îmbie la mâncare, la băutură, la vorbe deşarte, la muzică deşănţată, la diferite alte manifestări care unt ae zburdălniciei noastre. Vom fi vii, atunci când mintea, voinţa şi simţirea vor fi cucerite de cuvântul lui Dumnezeu, îmbrăcate în harul lui Dumnezeu şi vom săvârşi cu aceste puteri ale sufletului voia lui Dumnezeu, spre lauda lui Dumnezeu. 

Iubiţi credincioşi, în fiecare zi şi îndeosebi azi, privirea Mântuitorului Hristos este asupra noastră, a tuturor. El priveşte cu ochii Săi iubitori, blânzi şi curaţi, spre fiecare dintre noi. Aşteaptă ca şi noi să privim spre El. Dacă El a dus crucea pe care urma să răstignească răutăţile noastre, jumătate de drum şi jumătate a dus-o Simon din Cirene şi astăzi Mântuitorul duce crucea pentru noi. Noi să pornim spre El, El vine în întâmpinarea noastră şi ne ia crucea şi ne-o duce El, la jumătatea drumului. Am ajuns la jumătatea călătoriei Postului, să nu ne oprim aici. Postul este maica virtuţii, postul ne arată ce avem de făcut, postul ne luminează şi ne povăţuieşte. Mântuitorul Hristos Se uită din cer, la noi. El Se uită la crucea noastră, să vadă de am luat-o sau am aruncat-o. Să luăm aminte: să nu ne înspăimântăm şi nici să nu ne ruşinăm. Când ne luăm crucea, se găsesc batjocoritori, ca tâlharul din stânga care cârtea şi Îl osândea pe Mântuitorul. Şi asupra noastră, vor veni nedreptăţi, răutăţi şi împotriviri. Să nu ne oprim a ne duce crucea, să nu ne ruşinăm, când suntem umiliţi şi batjocoriţi. Dimpotrivă, să ne întărim. Ispitele au un mare rol în viaţa noastră. Cine nu este ispitit, râmâne slab. Doar ispitele întăresc sufletul omului. După cum antrenamentul întăreşte sportivul să ajungă la performanţă, tot aşa creştinul se întărreşte din ispite. De acea, să luăm crucea, să urmăm lui Hristos, să rămânem în permanenţă în rugăciune, în trezvie, în jertfă, în dragoste, în dorinţa de a ne îmbrăca în sfinţenie, căci crucea este podoaba creştinilor, este tăria împăraţilor, este lauda preoţilor, este mângâierea monahilor, este semnul creştinătăţii. 

Să ne rugăm şi noi astăzi Mântuitorului Hristos şi să Îi zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai ştiut pentru ce cobori pe pământ, ai văzut dinainte crucea răstignirii Tale şi nu ai fugit de ea, ci Te-ai apropiat de ea şi ai primit-o de bunăvoie. Ne rugăm şi noi Ţie, Doamne, înmulţeşte şi nouă bucuria de a ne lua crucea, dar şi răbdarea şi puterea ca să putem să o ducem!”.

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Duminica Sfintei Cruci – pomul vieţii sădit în mijlocul Postului -- 15 martie

Crucea e în primul rând asumare. Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Şi-a asumat lucrarea Sa în lume. Trebuie să înţelegem că Hristos a murit pe cruce, nu din cauza Crucii!

Când Hristos spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16; 24) are în vedere asumarea. Crucea omului e asociată cu greutăţile vieţii lui. De aceea nu trebuie să ne supărăm pe Dumnezeu când dăm de greu, fiindcă nimănui nu i se dă mai mult decât poate duce. Şi toate aceste greutăţi ne apropie de Dumnezeu. Sau aşa cum consemna părintele Calciu Dumitreasa: „Hristos nu a venit să ne aducă suferinţă sau să ne scape de ea, ci să dea un sens suferinţei noastre”.

Însemnându-ne cu semnul crucii îndepărtăm răul de noi, pentru că este simbolul umilinţei pe care Iisus Hristos a îndurat-o pentru noi, pe când mândria este atributul diavolului. În numele Tatălui (care este în cer), al Fiului (care S-a pogorât pe pământ) şi al Sfântului Duh (care toate le sfinţeşte şi le egalează). Aceste înţelesuri le putem vedea şi în modul în care ne facem cruce. Tatăl la frunte, la brâu - coborând mâna pe verticală, sinonim cu a veni din cer pe pământ - e în numele Fiului, iar pe orizontală, de la umărul drept la cel stâng – al Sfântului Duh.

EVANGHELIA ZILEI: 2015-03-15 DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Marcu (VIII, 34-38; IX, 1)

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.